vineri, 28 iunie 2013

Gackt blog - 25 mai 2010

Pentru DEARS

Din moment ce modificările la website sunt gata,
Updatez blogul pentru prima dată după ceva timp.
În timp ce corpul meu suferă, am lucrat la Nemuri Kyoshiro iar, astăzi de la 6 dimineața.
Lucrez cu această durere în fiecare zi până la punctul unde mă întreb brusc cât de mult timp
Samurai-ul de odinioară trăia cu durerea ca și companie.
Ahahahaha, nu e nimic de făcut decât să râzi.
Ei, din moment ce e un antrenament special față de cel obișnuit,
Probabil că nu am ce-i face.
Chiar și așa...
Când durerea devine insuportabilă, nu pot dormi.
Mă pune serios pe gânduri dacă ar trebui să angajez o maseuză.

Din prima zi de când a fost deschiderea, fără probleme,
Piesa s-a schimbat în fiecare zi.

Când mi s-a spus de către cineva, care este implicat în piesă,
”În lumea actoriei pe scenă, e bine odată ce merge bine din prima zi”
Am pierdut serios.
Dacă e așa, e ca și cum piesa ar arde încet.
Sau ar trebui să spun, cred că e aceeași în tot,
Chiar și în alte zone ale afacerii, și în alte performanțe de scenă.
Dar e de la cum faci persoanele să vină să vadă, mult mai sensibilizați și emoționați,
Astfel că tu ai noi idei, și asta e ceea ce tu trebuie să urmărești.
E la fel ca în orice afacere.
De exemplu, dacă un restaurant nu e îmbunătățește de când deschide,
Și doar continuă să aibă același meniu,
Nu contează cât de delicios e, clienți fideli se vor obișnui și nu vor mai veni.

Oamenii se obișnuiesc.

De aceea, dacă îi spunem ”atmosferă”, fac o încercare și erori, și în mod subtil, schimb meniul.
Dacă vorbești de o atmosferă de restaurant, dacă o schimbi puțin câte puțin,
Sunt perioade de timp când trebuie să faci schimbări la scară largă.
Dacă neglijezi asta, înainte de a-ți da seama,
Toți clienții vor fi plecați, iar asta se întâmplă des.
Odată ce se întâmplă, e prea târziu orice ai face.
Cel mai dificil e atunci când acei oameni care au pierdut dorința de a avansa,
Nu realizează că ceea ce ei crează, este o ”atmosferă”, sau invers, decade.

Asta s-a întâmplat alaltăieri în timpul lansării.
Unul dintre antrenorii veterani cu sabia mi-a spus asta.
”Adevărul este că, prima dată, m-am întrebat de ce exersai lupta cu sabia iar și iar
În fiecare zi și de ce erau doar mici schimbări.
Serios, de fiecare dată ceva se schimba, și mă gândeam ”Cum??? Iar???”
Dar exersând în fiecare zi,
Te gândești să-ți îmbunătățești anumite părți.
Poți și tu recunoaște că, schimbând asta, devine o lucrare mai bună.
Acum mult timp am crezut că așa trebuiau făcute și performanțele pe scenă,
Dar cumva am devenit putred.
De fiecare dată mi se spunea că o piesă e ceva
”Dacă se face deschiderea din prima zi, e bine”
De data asta, cred că mi-ai înapoiat ceva important, un sentiment important.
Acum, înainte ca GACKT-san să-mi spună,
Mă gândesc cum să o îmbunătățesc.
În fiecare zi. Ahahaha”

Din adâncul inimii mele, vreau să fiu legat (spiritual) cu fiecare din colegii mei pe scenă.
Vreau să trimit tuturor ceva și mai bun.
Acest sentiment e același, nu contează la ce fel de proiect lucrez.
Desigur, sunt obiceiuri variate, așa că sunt completat de ele.

Cred că dacă nu putem lega sentimentele de la piesă de rezultat, nu are sens.
Și acum, acest moment e pentru dragul de a urmări rezultatul.

Mi s-a spus de către Yokouchi-san, care îl interpretează pe Bizenya
”Pentru că ești tu, GACKT-chan, toți te urmează.
Mai mult decât ceilalți, verifici piesa iar și iar, și te gândești la mea mai mult decât ceilalți.
Mai mult decât oricare director.
Îi inspiri pe toți cu entuziasmul și pasiunea ta.”

Sunt foarte recunoscător să aud aceste cuvinte.
Sunt foarte recunoscător că un prieten care mă sprijină e aici cu mine.
Întotdeauna începe, oricând îmi vorbește,
”Nu sunt Ogata Ken, dar...”
Și mereu se gândește la mine și piesă.
Se revarsă în mine o recunoștință pe care nu o pot exprima în cuvinte.
Simt că cineva aici este exact ca un tată pentru mine.
Sunt foarte recunoscător pentru asta.
Că sunt și aici persoane care mă vor sprijini.

Ei, am ajuns la locul de întâlnire.

Ca să dau tot ce e mai bun iar la spectacolul de astăzi,
Aici e Nemuri Kyoshiro.

GACKT

Gackt blog - 14 mai 2010

Pentru DEARS

În sfârșit, ridicăm cortina
Ca întotdeauna, rănile nu se mai terminau, dar poate chiar și asta este necesar.
Pot simți o stare de tensiune din partea tuturor,
”Pentru a ajunge la inima tuturor la limita extremă”
Aceasta este PRIMA PRIORITATE.

Oricum, am devenit o echipă bună.
Energia veteranilor le dă forță celor tineri.
Cei tineri îi sprijină pe veterani.

Fiecare comunică uitându-se direct în ochii celuilalt.
Nu e nimic altceva care să se simtă atât de bine.
Recent, când sunt multe persoane care nu pot
Privi în ochi atunci când vorbesc, toți din
Această echipă vorbesc privind fix unul la altul.

Cu astfel de colegi minunați strânși aici
Nu se poate să nu meargă bine.

Ce a mai rămas e întrebarea dacă vom fi la timp.
Toți au lucrat și noaptea, dar e pentru viața unui DEAR.
Sunt fericit și recunoscător să fac parte din ceva unde mă pot prezenta,
Fără limite la cât de mult pot ajunge la oameni emoțional.

Nu știu până unde pot împinge oamenii înainte,
Dar cu siguranță sunt cei care vor lua sentimente din ea (piesă).

Eiiii...

E timpul pentru adevăratul spectacol.

Am plecat.

GACKT

Gackt - Bidan vol. 46 2002




               1. Bărbații care nu-și susțin convingerile nu sunt buni!

Sunt de părere că dacă privești la partea cealaltă a ”persoanelor care nu-și duc la sfârșit responsabilitățile față de ceva ce s-au decis”, vei vedea că nu au decât o aitudine pe jumătate față de tot. Ar trebui să fi un bărbat care își duce la bun sfârșit ceea ce a decis.

                2. Bărbați care nu au un gram de încredere în sine nu sunt buni!

Bărbații care găsesc repede scuze pentru orice, spunând ”Nu por ajuta pentru că sunt....” vor face fata să creadă că le place să creadă ”Dacă știi problema, atunci rezolv-o!” Ar trebui să te oprești cu scuzele nenecesare.

                3. Bărbați care nu știu sensul unei promisiuni nu sunt buni!

Bărbații care vor promite orice și totul, iar apoi vor încălca cuvântul dat imediat sunt lepădături. Decide când tu decizi! Când faci o promisiune, onoreaz-o! Ar trebui să fi un bărbat cu un simț solid de responsabilitate față de propriile cuvinte.

                4. Bărbați care folosesc cuvintele ”Nu o pot face” și ”E imposibil” imediat nu sunt buni!

Dacă ai decis să începi să faci ceva, și încă nu ai făcut nimic, nu are sens să spui ”Nu pot” sau ”E imposibil”. Vei ști dacă e imposibil doar dacă îl faci. Dar ar trebui să te oprești să spui ”Nu pot” în timp ce nu faci nimic.

                5. Bărbați care nu înțeleg sensul cuvântului ”putere” nu sunt buni!

Puterea unui bărbat nu este doar pentru a o arăta. Este destul dacă ai puterea de a o apăra doar pe fata pe care o iubești. Mă întreb dacă vei ști sensul cuvântului ”slăbiciune”, vei înțelege adevăratul sens al puterii.

                6. Bărbații care privesc femeile la fel cum privesc alți bărbați nu sunt buni!

Deși bărbații și femeile sunt oameni, balanța hormonilor care lucrează în creierele lor și modul de gândire e complet diferită. Femeile au propriul lor mod de gândire și este important să accepți reciproc părerile celuilalt și să nu le respingi. Să te gândești că deja înțelegi e cel mai mare pericol.

                7. Bărbați care își atrag atenția în jurul femeilor și nu se pot gândi la altceva nu sunt buni!

Ar trebui să trăiești după propriile reguli. Pentru că sunt bărbați atrăgători care nu au relații femeie-bărbat. Nu este despre a face una sau cealaltă pentru a atrage femei, e despre a-ți trăi viața cu propriile convingeri. Dacă faci asta, o femeie minunată va apărea cu siguranță. Fi un bărbat minunat.
 



      Mulțumiri lui kameikosui pentru paginile scanate de pe LiveJournal.

Gackt - Kings Brunch - aprilie 2010

Nu este transcrisă emisiunea completă, ci doar anumite întâmplări din ea...
Până voi reuși să fac subtitrarea la emisiune, bucurați-vă de acest mic spoiler!


                Decide că prezentatoarea emisiunii este ”prietena lui” pe toată perioada cât merge la cumpărături. Ea îi dă 100.000 de yeni ca să-i cheltuiască, cu singura condiție ca să nu spună o frază anume, aleasă la întâmplare din 3 fraze pe care el le spune tot timpul. Gackt spune că dacă e așa, va vorbi în chineză toată ziua.
                Fraza aleasă este ”kore ii” (”asta e bun/bună), dar lui Gackt nu îi se spune acest lucru.

Gackt ia un DVD de pe raft.
G: Ah, asta e bun. Îmi place titlul ”Doomsday”.
P: Ce înseamnă?
G: Caută singură.

Îi spune prezentatoarei ”Știi, sunt multe condiții ca să fi prietena mea”.
1. Trebuie să vorbești engleza.
2. Trebuie să vorbești chineza.
3. Trebuie să vorbești koreana.

P: Nu pot face asta.
G: Nu muncești din greu.
P: Dar dacă studiez de acum încolo?
G: Depinde doar de tine.
P: Voi munci din greu atunci! (Fraza asta o spune cu voce tare)
G: De asemenea, urăsc femeile cu vocea stridentă.
P: Huh?
G: Urechea mea dreaptă țiue acum.
P: Serios? Să trec pe partea cealaltă?
G: Nu, vreau să aud cu ea.

            Alege o carte cu linii de agățat în chineză, de folosit când flirtezi, și începe să o folosească pe prezentatoare, care spune ”Nu te pot înțelege, dar sună sexy” (de fapt, o întreabă lucruri de genul care e numele ei și unde locuiește într-o voce mieroasă). Apoi îi cere să-i răspundă în chineză. Dacă nu poate, atunci în engleză. (dar eșuează la ambele)

            În secțiunea ”Touch the numbers” este provocat să termine în 5 secunde, iar el o întreabă câte șanse poate avea. Așa că își setează șarmul la 11 și îi șopteșște la ureche ”Dă-mi o șansă”. Îi dă trei șanse, dar eșuează la primele două. Ea îi spune că mai poate obține câteva șanse dacă îi face inima să bată mai repede decât înainte. Așadar, își pune brațul în jurul gâtului ei, o trage mai aproape și îi șoptește mieros ”Vreau să-mi mai dai o șansă”, ceea ce aproape o ucide pe săraca fată, dar reușește să se stăpânească și să-I mai dea încă trei șanse. Oricum, reușește la următoarea încercare.

            La final, îi spune că nu avea voie să spună ”kore ii”, la care el răspune ”Dar asta am spus tot timpul!”

Gackt blog - 10 februarie 2010

Astăzi...e doar alta din acele zile

Pentru DEARS

Bună dimineața
Aici GACKT, încă cu dureri de gât.
E trecut de ora 7 dimineața.
Am lucrat iar din greu toată noaptea la compilarea DVD-ului VISUALIVE...

În timp ce corpul meu încă țipă
Staff-ul care mă ajută continuă să lucreze frenetic.
Chiar, nu-i pot ajunge.

Suntem în cele din urmă la sfârșitul producției.
Cuvintele staff-ului în mijlocul verificării se revarsă pe ecranul mare.
”Atât de mult surprinde...asta este..”

Ei, chiar dacă nu mă compar, asta cred și eu.
Michael Jackson a creat lumea artei pop.
Și-a petrecut viața, obsedat în continuu cu ce ar putea fi prezentat pe scenă.
Nu poți spune că spectacolul de scenă ca și concept în acea eră nu era genial.
Vreau să dedic această lucrare acelei părți a lui din adâncul inimii mele.
Pentru că el, chiar și în această eră coruptă, bătut de nenumărate ori de media coruptă,
A continuat să se provoace cu multe lucrări și spectacole de scenă ce nu au putut fi clasificate.

Noi de asemenea, nu suntem pe scenă,
Dar petrecem mult timp în producerea lui,
Creând o lucrare care va fi nașterea unei categorii de DVD-uri VISUALIVE
Ce nu a mai existat în lume înainte.
Din cauza timpului lung de editare, au merst atât de departe că l-au numit fraudă.
Deși data de lansare a fost amânată de mai multe ori
Din cauză că nu reușeam să lucrăm conform programului,
Dar din ziua în care am decis să perseverez până la sfârșit cu dorința mea de a crea
O lucrare care să trăiască astfel,
DVD-ul VISUALIVE s-a născut într-un final după ce am petrecut atât de mult timp.

Încercăm să completăm ultima parte aici, în acest studio neadormit.
Imaginile pe care le-am văzut, nimeni nu știe de câte ori, a acestui DVD VISUALIVE,
Chiar și în seara asta îmi dă fiori iar și iar.
La cuvântul ”Uimitor...” ce este rostit în continuu de gurile celor din staff.
Nu mă pot abține să nu mă simt ușurat că în curând voi putea dărui această lucrare tuturor.

Recent, de la mulți noveliști din afară și persoane ce lucrează în media
Am primit multe urări ”Abia așteptăm lucrarea lui GACKT”
Ca și fanii mei, ei mă înțeleg.
Spre deosebire de lucrările altor creatori care există în lume în număr mare,
Ei așteaptă scena și lucrările pe care eu...
Noi le-am creat.

Așadar, filmarea începe în 2 ore
Trebuie să mă duc acasă să mă pregătesc

Oricum, va fi gata în curând...

Nu știu câte lucrări voi mai putea lăsa în urmă
Dar știu măcar că aceasta,
Aceasta va fi cea mai mare lucrare a secolului,
Una pe care nimeni nu o poate imita.

Când Michael a lucrat, întotdeauna a trăit serios, îmbrățișând acel gând în inima sa,
Poate că așa a închis el cortina vieții sale.

Ca să nu am regrete,
Ca să pot lăsa emoții minunate și curaj în amintirile tuturor,
Ca să pot fi oportunitatea pentru nașterea unor noi creatori ai lumii,
Voi continua să vă arăt ce bărbat serios sunt.

Vă mulțumesc tuturor că aveți încredere în mine.
Acum plec acasă să mă pregătesc.

Dedic acest DVD VISUALIVE tuturor fanilor din lume
Și Regelui Pop, Michael Jackson.

GACKT

joi, 27 iunie 2013

Gackt blog - 9 februarie 2010

Gâtul meu~~~~~ doaaaaaare....

Gâtul meu~~~~
Chiar doare prea tare.
E mai mult durere fizică.

În ultimul timp, am dureri fizice tot timpul, așa că nu mă pot mișca în somn sau când mă trezesc.

Corpul meu e într-o stare continuă de scârțială...

Peste puțin timp este Otoko Matsuri...
Membrii își dedică total spiritul de luptă.
Antrenamentul nostru a fost dur, dar
Nici vorbă să dăm într-o slăbliciune.
Ca să fim bărbați grozavi...
În această eră coruptă
Trebuie să ne mizăm viețile pe îndeplinirea
Cerințelor de a fi capabili să fim numiți bărbați.
De asta.

Ieri, m-am întâlnit cu Hyde pentru prima dată după mult timp și am sărbătorit ziua lui de naștere,
Și i-am văzut chipul fericit după un lung timp...
Recent, am fost complet izolați, așa că
Am fost foarte fericit să-l văd așa.

Kanata (Hongo) s-a grăbit să ajungă imediat ce programul lui s-a terminat.
Nu ne-am mai întâlnit față-n față de mult timp astfel...m-am gândit imediat
Câți ani au trecut?
De când ne-am întâlnit astfel, față-n față
Cam șapte...?

S-a transformat într-un băiat grozav repede.
Înainte să știu, a împlinit 19 ani.
E un băiat foarte serios, și chiar și mai interesant.
Anul viitor vom putea să bem împreună, în sfârșit.
Nu vei găsi pe nimeni atât de serios oricât ai căuta
Persoanele care lucrează din greu sunt rare de asemenea.

Trebuie și eu să dau ce am mai bun~~~~!!!!

Mai întâi, am să-mi concentrez atenția pe spectacolul din Niigata, și atunci...
Otoko Matsuri!!!

Chiar acum melodiile care vor fi folosite în Niigata cântă în continuu, așa că merg nonstop.
Cred că am înțeles semnificația faptului că ne-am întâlnit, noi trei,
Adunându-ne așa cum am făcut ieri.
M-am gândit, de asta e așa.

Desigur, a fost neașteptat.
Dar necesar
Există o mare semnificație care înseamnă că ar trebui să cânt această melodie în Niigata,
Așa că am să cânt melodia de data aceasta....

Au trecut 7 ani de când am cântat-o...
Cumva, inima mea ardea cu ea...
Chiar și doar ascultând-o, multe amintiri au renăscut și colțul ochilor mei ardea.
Mă întreb ce mai face Leehom...
Am să încerc să-l sun.

Woooooo~~~~~~!!!!!

Oricum, am să lucrez din greu!!!!
Ca să o pot lăsa în amintirile voastre.
Așa că, chiar și singur, pot conduce mulți bărbați grozavi în această eră.
Dacă fac asta, numărul femeilor bune din lume va crește.
Este un festival de bărbați buni și femei bune!

Yeah!!!!
Plec.

Un bărbat cu KiAi
GACKT

miercuri, 26 iunie 2013

Gackt - Kimi no Tame ni Dekiru Koto PV - subtitrare în română

Traducerea este făcută după propria mea interpretare.
Vizionare plăcută!!!!
Pentru parolă....un comment unde vă pot trimite parola, sau un mesaj pe anata.no.tsuki@gmail.com!
 V-aș ruga să nu distribuiți mai departe sau să-l postați pe alt site. Vă mulțumesc.


Download Kimi No Tame Ni Dekiru Koto PV

marți, 25 iunie 2013

Gackt - Secret Garden PV - subtitrare în română

Nya nya!!!!
Traducerea este făcută după propria mea interpretare.
Vizionare plăcută!!!!
Pentru parolă....un comment unde vă pot trimite parola, sau un mesaj pe anata.no.tsuki@gmail.com!
 V-aș ruga să nu distribuiți mai departe sau să-l postați pe alt site. Vă mulțumesc.


Download Secret Garden PV

vineri, 21 iunie 2013

Gackt - Saikai Story PV - subtitrare în română

Vizionare plăcută!
Traducerea este făcută după propria mea interpretare.
Pentru parolă...un comment sau trimiteți pe adresa anata.no.tsuki@gmail.com unde vă pot trimite parola.
V-aș ruga să nu distribuiți mai departe sau să-l postați pe alt site. Vă mulțumesc.
Calitatea nu e chiar așa de grozavă, gomen gomen >.<



Download Saikai Story PV

joi, 20 iunie 2013

Gackt - Seki Ray PV - subtitrare în română

Vizionare plăcută!!!!!
Pentru parolă, comment sau pe email!
 V-aș ruga să nu distribuiți mai departe sau să-l postați pe alt site. Vă mulțumesc.
Traducerea este făcută după propria mea interpretare!



Download Seki Ray PV

marți, 18 iunie 2013

Gackt - Oasis PV - subtitrare în română

Vizionare plăcută!
Traducerea este făcută după propria mea interpretare.
Pentru parolă, un comment sau trimiteți pe adresa anata.no.tsuki@gmail.com unde vă pot trimite parola.
 V-aș ruga să nu distribuiți mai departe sau să-l postați pe alt site. Vă mulțumesc.


Download - Oasis PV

Gackt blog - 23 februarie 2009

Sunt epuizat…foarte epuizat. Dar a fost cel mai bun concert de până acum.

Pentru DEARS

Astăzi a fost cel de-al 28-lea concert.
În seara asta am cântat în Morioka.
A fost un loc în care nu am performat niciodată înainte, așa că nu am avut nici o idee de ceea ce se înâmpla.

Chiar de la început, reacția mulțimii
A fost să devină emoționați și agitați când ceva se întâmpla.
Sunt foarte fericit de reacțiile lor sincere.

Au fost multe persoane care au simțit puritatea, și numărul bărbațiilor care ovaționau a fost de asemenea cel mai mare de până acum.
Emoția mulțimii a fost cea mai înflăcărată pe care am văzut-o într-o sală de concerte, și cea mai binevoitoare.

A fost un loc atât de minunat…
Pentru prima dată după atâta timp, inima mea s-a încălzit că am crezut că am să plâng./inimile fanilor s-au încălzit și am crezut că au să plângă.*

Am rămas pe scenă după ce a căzut cortina, prin filmul de final, până luminile au fost aprinse la sfârșit.
I-am privit pe cei din scaune care nu ne-au putut vedea tot timpul.
Pentru că plecau cu toții acasă, vroiam să le dăm un rămas bun cum trebuie.

După ce filmul s-a oprit, și rola încă rula, iar aplauzele nu s-au oprit niciodată.
Când staff-ul a auzit, au spus că e o ovație.

”Este fără precedent să ai o ovație atât de lungă la un concert rock.”
Mi-a spus staff-ul meu într-un glas.

Staff-ul a fost de asemenea atins de căldura fanilor
Chiar și după ce concertul s-a terminat, cu toții au simțit lipsa fanilor.

”Concertul de seara asta a fost foarte bun…”
Au șoptit în timp ce curățau.

În seara asta, sunt cu adevărat epuizat.
Dar este pentru prima dată când am simțit această căldură la un concert.
Nu a fost doar ușor să ajung.
Inimile oamenilor erau calde.

Sunt bucuros că am trăit asta.
Sunt bucuros că am continuat să fac muzică până la acest punct.
Sunt bucuros că am continuat să am credință până acum.

Să stau pe o scenă fiind atât de mișcat…

Vreau cu adevărat să vă mulțumesc tuturor.

În seara asta, e posibil să pot dormi buștean.
Nu, se pare că nu mă pot calma.

GACKT…

Vă mulțumesc, tuturor.

~~~~~~~~~
*Pentru că japoneza are puține pronume, uneori este greu să-ți dai seama despre cine se vorbește într-o propoziție. X3

Gackt blog - 8 martie 2009

Yamagata....a fost FIERBINTE!!!!

Pentru DEARS

Bună dimineața.
Vocea mea este răgușită

Ahahaha.

Ieri a fost Yamagata.
A fost cel mai bun concert.

A fost primul concert din acest turneu unde oamenii au fost atât de înflăcărați
și pentru prima dată în Yamagata, un concert în care femeile au țipat și mai tare ca să nu piardă în fața spiritului de luptă a bărbaților,

Chiar a fost un concert bun.

Bărbații Tohoku sunt de obicei timizi, dar când se descarcă pot fi foarte răi
Staff-ul Tohoku mi-au spus asta, dar
Nu a fost așa deloc.

Vă mulțumesc enorm.

Astfel de bărbați sunt aici
Și nici gând ca femeile de aici să fie de o calitate redusă

Într-un loc în care sunt bărbați buni
Cu siguranță vor aduce cele mai bune femei.

Cu siguranță, Tohoku a fost  fierbinte
Sunt cam surprins.

Acum, Kyushuu începe, dar
Judecând după asta, ei o să piardă!

Tohoku a fost extrem de fierbinte, aproape că nu pot să cred!!!!

Haide să punem puțin KiAi și la Kyushuu

Oricum, sunt foarte recunoscător că am putut face un concert cu acel gen de temperatură.

Vă mulțumesc.

Ei bine, ei bine
Mâine și ziua după...

Vă voi distruge pe toți!!!!

Ahahahahah

GACKT

P.S. Înainte de asta, trebuie să-mi dreg vocea....