Neața.
A fost o zi lungă ieri.
Am compus
muzică de dimineață,
Și apoi m-am îndreptat direct către filmările
pentru serial, Akumu-chan.
Deși, filmarea a fost doar pentru o singură scenă
pe care nu am făcut-o mai devreme.
Pe platoul de filmare, în timp ce eram machiat,
Continuam să cânt tare pentru că ceea ce
compusesem
Nu ieșea atât de bine.
Aparent, cu toții m-au putut auzi.
Foarte jenant...
Dar mulțumită acestui lucru,
Melodia și versurile se completează bine acum.
Melodia este scrisă din perspectiva unei femei,
Ceea ce nu am mai făcut de ceva timp.
Melodia îmi strânge inima, și acesta nu este un
sentiment rău.
Scena a fost aranjată, așa că am intrat pe platoul
de filmare,
Doar pentru a fi întâmpinat de un număr incredibil
de țânțari.
Sunt alergic la țânțari, așa că
A fost la fel de crucial ca într-un stup de
albine.
Odată pișcat, pielea mea se umflă atât de mult
Că e de necrezut, și apoi își pierde controlul.
Dar staff-ul a continuat să filmeze astfel încă de
dimineață.
Toată lumea lucrează din greu.
Ca să nu întârzii cu filmările, m-am comportat ca
un băiat bun
Și am așteptat ca scena să fie pusă
În timp ce făceam un ”duș” cu un spray pentru
insecte.
Destul de repede, scena mea s-a terminat fără nici
o piedică.
Katagawa Keiko-chan mi-a spus că
Și pielea ei se umflă imediat când este pișcată de
țânțari.
Dar nu s-a plâns deloc, și a continuat să-și facă
datoria,
Una câte una, în timp ce continua să zâmbească.
Nu mă pot abține să nu o laud, gândindu-mă ”E
incredibil”.
Acest staff are o atmosferă foarte bună.
Ei mențin un nivel sănătos de tensiune,
Dar au și acest sentiment cald și tandru.
Este un lucru valoros să fie capabili să producă
un serial cu o astfel de echipă.
Este, din punct de vedere psihologic, destul de
impus să faci parte
Dintr-un mediu de ceartă de filmare pe termen lung.
Situațiile diferite nu mă afectează mult, dar chiar
Sunt stresat de asta.
Așa că pariez că actorii care sunt sensibili la
Astfel de lucruri ca acesta,
Posibil să se simtă chiar și nelalocul lor
Într-un mediu slab de filmare.
Din adâncul inimii mele,
Sunt fericit să pot lucra cu această echipă.
Oh, da. Ceva amuzant s-a întâmplat în timpul filmărilor
de acum 2 nopți
Filmând într-un parc din Tokyo noaptea târziu.
Normal, multe persoane au trecut pe lângă
Așa că am fost nevoiți să oprim filmarea de multe ori
Dacă era cineva care se simțea bine și începea să țipe,
Trebuia să așteptăm răbdători până se opreau.
Într-adevăr a fost cineva care continua să țipe foarte
tare noaptea trecută.
Cineva din staff a venit la mine alergând.
"Ne pare rău, se pare că se simt foarte bine
Va trebui să așteptăm ceva timp."
Astfel de lucruri se întâmplă des,
Dar am continuat să așteptăm și să așteptăm
Și nu am putut reîncepe filmarea.
Staff-ul s-a dus la persoana care țipa, de pe stradă
Să întrebe dacă putea să se liniștească.
Atunci, un membru din staff s-a întors alergând.
"Îmi pare rău, se pare că nimeni nu poate vorbi cu
persoana aceea"
Cu o privire nesigură, am spus
"Cum așa?? Vrei să vorbesc eu??"
"Nu, ummmm...se pare că e "Akko-san"..."
Ahahahahaha
Să așteptăm ca Akko-san să se liniștească
Ca să putem reîncepe filmările...
Formidabila și grozava Wada Akiko. Aceasta este Akko-san
a noastră.
Îmi place, felul în care se bucură de viața ei
Vreau să beau cu ea cândva....nu, retrag ce am spus.
Sunt încș prea "verde" pentru Akko-san.
Se întâmplă multe lucruri în fiecare zi,
Scriu despre aceste detalii,
Și de asemenea felul în care cred sau văd lucrurile,
Și întrebări-răspunsuri,
În revista-blog "GACKT Channel"
Pe care am început-o recent.
Vă rog să citiți dacă sunteți interesați.
Ei, motivul pentru care am postat pe LINE astăzi
E pentru că unul dintre membri staff-ului m-a rugat.
M-am simțit cu garda jos, rușine mie...
Așa că închei raportul de astăzi de la platou
Cu cel mai bun zâmbet a acestui membru din staff
Care seamănă cu Matsuken (Matsuyama Kenichi)
Ahahahahaha.
GACKT de astăzi=60 de puncte. Nu am dormit destul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumiri pentru comentariu!