Acum câteva luni, am scris un articol
despre Gackt și fanii lui, inclusiv
eu. Astăzi vreau să vorbesc despre o melodie pe care am descoperit-o în mai, Fragrance. Nu este un secret că prefer
liniștea atunci când lucrez, dar dau drumul la muzică oricând fac o pauză.
Această melodie este în playlist-ul meu rapid și este mereu pe ”repetare”.
Este
unul dintre cele mai frumoase cântece pe care le-am ascultat vreodată. Notă: Nu
este cel mai bun, dar este foarte frumos. Și da, vei descoperi că spun asta
despre multe melodii, dar sunt îndrăgostită de muzică și mă simt privilegiată
să am acces la ea. Nu vorbesc japoneza, așa că nu aveam nici o idee ceea ce
însemnau versurile până ce nu am
căutat traducerea în engleză, ceva ce doar i-a sporit frumusețea. În cazul în
care sunteți interesați, ”Fragrance” a apărut în 2002 pe albumul Moon și unul dintre videoclipurile la
care mă uit este acesta. Fie că vă uitați sau nu, este strict alegerea voastră.
Pentru mine, a adăugat cumva un fel de fundal.
Vă voi explica într-un moment cum.
Așa
cum am spus, nu vorbesc limba, dar iubesc melodia. Mă calmează și lasă un gust dulce-amar în urmă. Dacă o ascultați în
timp ce lucrați sau citiți sau faceți altceva, veți rămâne cu amintirea unei voci mângâietoare și melodia. Dacă
mergeți mai departe, veți fi invitați să cădeți în brațele imaginației voastre.
Stați cinci minute și ascultați...închideți ochii și nu faceți nimic altceva,
doar ascultați și lăsați-vă simțurile libere. Luna este menționată iar și iar
și videoclipul mi-a oferit fundalul de care l-am menționat, aproape complet întunecat și cețos. Și în acel
întuneric găsim iubire, durere, pierdere.
De fapt, acum că mă gândesc, multe din melodiile lui Gackt sunt triste,
melancolice. E adevărat, are și câteva melodii care vorbesc despre sex, dar
cred că asta e ceea ce oamenii se așteptau de la el pe atunci (și încă o fac).
Aproape că era fără vreo emoție în interviurile lui, arogant și încrezător în
sexualitatea lui, dar cântecele lui arată o altă latură a personalității lui.
Din moment ce nu mai sunt interesată să aflu cum era când era în centrul
atenției, vor rămâne la arta lui și voi spune că întotdeauna o găsesc fascinantă.
Cred
că ”Fragrance” este o invitație adresată nouă, ascultătorilor, să privim în sufletele noastre și să simțim
pur și simplu. Ce? Asta depinde de fiecare. Când citiți o carte, tindeți să
o judecați prin prisma propriilor experiențe, conștient sau nu. La fel este și
cu o melodie. Nu am nici un dubiu că vor fi persoane care o vor asculta și vor
trece mai departe ca și cum nu s-a întâmplat nimic. Apoi, mai sunt cei care
trebuie să se oprească pentru un moment. Posibil să nu înțelegeți cuvintele,
dar se va lipi de corzile inimii voastre și vă va înghionti să vă amintiți: o iubire din trecut, o noapte singuratică,
o dorință arzătoare...sau ceva ce nu puteți exprima în cuvinte, ceva ce
este acolo, așteptând cu răbdare să vă dați seama. Cât despre Gackt, aș putea
spune că acesta este felul lui de a trece peste experiențele dureroase din
trecut. Este un artist, unul talentat, și oricând ascult muzica lui, am
sentimentul că își dezvăluie sufletul pentru noi în timp ce încă se ascunde și
ne lasă pe noi să ghicim. Ceea ce este bine, îmi place puțin mister. Acum,
respirați adânc și relaxați-vă!
Link official: http://elitere.ro/fragrance/
Vă sfătuiesc să îl vizitați și să lăsați și un comentariu.
Versuri: Fragrance
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumiri pentru comentariu!