P.S. I LOVE U GACKT - Eternal Affection - Epilog

EPILOG

Îl așteptam pe Dr. GACKT.

Stând pe bancă, mă uitam la ceas. Încă cinci minute.

Din fericire – sau din nefericire – mi-am revenit destul de repede,

Ceea ce înseamnă că tura mea a revenit la normal.

Ceea ce înseamnă că cu zilele noastre libere separate,

Asta ar fi prima mea întâlnire reală cu Dr. GACKT.

(Ei, presupun că nu îi poți spune chiar ”întâlnire”...)

Trei zile mai devreme.

G: Ne vedem în parc la opt jumătate. Să nu întârzii.

M: Sigur...

G: Ce e cu răspunsul acesta? Pari pe jumătate moartă.

M: ...Păi, acum ceva timp, ai spus că asta era o întâlnire, nu?

G: Da, am spus.

M: Păi, atunci, nu ar trebui să fie mai...nu știu...

G: Mai cum?

M: Cum, nu ar trebui să vii să mă iei de acasă, sau ceva? Doctore, nu ai o mașină frumoasă?

G: O mașină frumoasă pe care o folosesc doar la servici. Principiu de al meu.

M: Un principiu pe care nu îl încalci nici măcar pentru o întâlnire?

G: Așa e. Pentru că mașina aia consumă mult.

M: Da?

G: Da, și nu îmi pot imagina că te poți relaxa într-o mașină nepotrivită.

M: ...Și de asta nu vrei să folosești mașina, să înțeleg...

G: Așa e.

M: ...

(De fapt se gândea la mine...?)

(Deși, face cineva așa ceva?)

(Să te îngrijorezi din cauza unei mașini care consumă mult la o întâlnire?)

M: Deci, unde o să mă răp – vreau să spun, unde mergem?

G: Nu am un plan.

M: ...Vrei să spui că ai o idee, nu-i –

G: Nu am un plan.

M: ...

G: Ce e cu încruntarea aia? Nu vrei să ieși în oraș cu mine?

M: Nu l-a asta m-am ref –

G: Bun, atunci am decis. Planul zilei este nici un plan.

(Planul zilei este...asta nici măcar nu are sens...!)

M: Probabil că nu îi place să-și folosească capul pentru nimic în afară de muncă. Asta este.

(Vreau să spun, poți spune că ieșim în oraș în primul rând..?)

Când m-am gândit la asta, nu l-am auzit spunând ”Te iubesc” sau...

...”Nu am să plec niciodată de lângă tine” sau ”Mă completezi”, sau orice altceva.

Toate astea au venit de la mine.

(Este îngrozitor, el e atât de ambiguu...)

În ciuda faptului la cât de mult m-am pregătit să vin aici, eram frustrată.

Dar atunci, am simțit o bătaie pe umăr. Era Dr. GACKT.

G: Neața. Se pare că am ajuns amândoi la timp.

A dat din cap, părând mulțumit.

Și complet inconștient de furia mea ce fierbea.

G: Deci, unde vrei să mergi?

(Oh doamne, chiar nu are nici un plan...și el m-a invitat!)

M: ...Nu știu.

Am răspuns direct.

G: Bine, atunci doar să stăm jos.

Și cu asta, s-a așezat lângă mine.

M: ...

G: Frumoasă ziua de astăzi.

M: Sigur este...

G: Am ales bine că mi-am lăsat umbrela acasă.

M: Normal că da...

G: Oh, am rămas fără lapte, așa că îmi poți aminti să iau în drum spre casă?

M: Sigur...

G: ...

M: ...

G: Știi, tot vorbind așa, te face să fii cam somnoros, huh?

M: Normal că da...

(Ce...Ce se întâmplă? E ca și cum suntem un cuplu în vârstă?)

(Ca și cum brusc au trecut patruzeci de ani.)

(Dacă am ajuns aici, această relație a progresat mult prea repede...)

Am trecut de furie și am intrat într-o admirație amețitoare.

(Dacă stau să mă gândesc, să spui ”Vei merge alături de mine?” a fost vag.)

(Mult prea vag.)

(Când am auzit, eram...foarte fericită, dar când mă gândesc la asta,)

(Am ”mers cu el” pe coridoarele spitalului, cam, de o sută de ori...)

G: Oh, da.

M: Da?

Câțiva ghimpi au ieșit odată când am vorbit.

G: Chiar te-ai îndrăgostit de cineva pe care nu-l știu?

M: Huh?

G: Știi tu, în ziua în care m-ai condus acasă. Nu ai spus asta? Că persoana de care te-ai îndrăgostit era cineva pe care nu o știam?

M: ...

(De ce aduce vorba de asta, acum? Și ce vrea să-i spun?)

G: Haide, spune-mi.

M: Nu. M-am îndrăgostit de tine de la început...asta e ceea ce voia să auzi?

G: ...Mm, asta e ceea ce credeam.

A dat din cap încet, ca și cum punea piesele într-un puzzle greu.

(Oh, poate fi atât de răutăcios...)

G: Pe atunci, când mi-ai spus că îți plăcea de cineva pe care nu-l cunoșteam, chiar îmi venea greu să te cred. Pentru că eram absolut sigur că mă plăceai pe mine în schimb.

M: Oh vai. Nu te pot păcăli, doctore.

G: Așa că am stat și m-am gândit de ce eram atât de sigur. Știi, am stat mult și m-am gândit.

(Nu trebuia să te deranjezi!)

M: Asta e destul de bine, doctore. Mai degrabă nu aș mai vedea acel rânjet încrezut.

G: Și am realizat...că era din cauză că eu deja mă îndrăgostisem de tine, de dinainte.

(Iar încep – POFTIM?)

Ochii mei s-au întors spre el de uimire.

M: ...

G: Așadar...

M: Așadar...?

G: Așadar m-am gândit că tu...trebuie să fi simțit la fel.

M: Doctore...

G: Asta e tot.

M: Asta e tot?!

G: Da. Să mergem

Dr. GACKT s-a ridicat brusc și a luat-o înaintea mea din senin.

M: Doc –

(”Asta e tot”? Ce e cu toată discuția asta oficială?)

Încă stând jos, mă uitam uimită la Dr. GACKT cum se plimba.

(...Oh, chiar a făcut-o acum. Îi arăt eu lui – nu mă mișc de aici.)

M-am așezat la marginea băncii cu ambele mâini.

Fiind la o bună depărtare de mine și realizând că nu eram în spatele lui, Dr. GACKT s-a întors.

G: Ce te reține?

M: ...

(Hmph, nici măcar nu am să vorbesc cu el.)

G: Nu ești...supărată, nu?

(Oh, a observat în sfârșit?)

G: Cu siguranță sunt, uh, niște haine drăguțe.

A vorbit, puțin rușinos.

Mintea lui briliantă părea să fi observat că furia mea se datora lipsei de complimente.

(Nu merge. Nu merge deloc.)

Văzând că eram determinată să continui să tac, Dr. GACKT a scos un oft de resemnare.

G: Maria...

(Nu scapă așa de ușor doar pentru că îmi spune pe nume...)

G: Haide...

(Nu merg nicăieri.)

G: ...Haide.

A întins mâna dreaptă.

M: ...

(...*off*...tonul lui m-a prins...)

Mâna dreaptă înaintea mea, și tonul lui și expresia,

Aveau tot ce îmi doream.

Dintre toate cuvintele frumoase pe care le așteptam ca el să le spună.

Și fie că a observat asta sau nu, habar nu aveam, dar...

(Ei, pur și simplu așa este...)

Mi-am pus mâna într-a lui.

Și atunci, în timp ce mă uitam la el, înainte de a realiza, zâmbeam.

M: ...Te las să scapi, doar astăzi.

G: Huh?

Nu părea să înțeleagă amenințarea mea.

(Ei, în fine.)

Nu mă deranja să nu fiu atât de dură cu el.

Poza vocală: Zutto...boku to issho ni aruite kureru ka. (Poți merge cu mine pentru totdeauna?)

P.S. I LOVE U GACKT - Eternal Affection - HAPPY END (Feeling - 96%)

HAPPY END

1/3

În ziua mea liberă...

Stând pe o bancă din parc, îl așteptam pe Dr. GACKT.

Era relativ devreme, așa că nu prea erau mulți oameni în parc.

Și totuși, cum stăteam jos, sub soarele luminos, așteptându-l leneșă pe Dr. GACKT...

...ceva din mine nu-i venea a crede. Deloc.

(Cu siguranță am trecut prin multe...)

Doar acum câteva luni, singurul lucru pe care îl simțeam pentru Dr. GACKT era respect de la distanță.

Și totuși, la un moment dat, el a devenit o persoană de neînlocuit pentru mine,

Și am mers și până în punctul de a o întâlni pe Kayo și vechiul el...

(Nu îți fă griji, Kayo. Am să-i transmit sentimentele tale.)

G: Wow, e un parc destul de frumos. Habar nu aveam.

M: Ah, doctore!

Dr. GACKT a apărut brusc înainte de a-mi da seama.

S-a așezat lângă mine și a scos prompt obiectul pe care îl cerusem.

Cadoul lui Kayo. Iepurașul de pluș.

M: Mulțumesc.

G: Deci...ce vei face cu asta?

M: ...Pot tăia puțin din partea unde a fost cusut?

G: Huh...?

M: Te rog.

G: ...Bine, fă-o.

M: Mulțumesc.

Am tăiat cu atenție ața din spatele iepurașului cu foarfecele meu.

M: ...

Am deschis ușor cusătură, făcând bumbacul să iasă. Și din deschizătură...

M: ...Știam eu.

...a ieșit un mic, împăturit bilet.

G: Ce e aia...?

I-am înmânat biletul.

M: Voiam să-ți dau asta, indiferent de orice lucru.

G: ...

A desfăcut biletul.

G: ...Acesta este scrisul lui Kayo...stai, nu poate fi –

M: Este. Sunt versurile pentru melodia aceea.

2/3

G: ...

M: A terminat versurile și de la început, a făcut acest iepuraș de pluș drept cadou pentru tine. Totul ca tu să poți găsi versurile după ce ea a murit.

G: Atunci, versurile au fost lângă mine tot timpul...

M: ...Au fost.

G: ...Dar, cum ai știut?

M: ...Kayo mi le-a dat în grijă.

G: Ți le-a dat?

M: Mi le-a dat...oh, probabil că nu o să mă crezi dacă îți spun...

Vocea mea a devenit extrem de subțire, dar Dr. GACKT mă privea cu un zâmbet.

G: ...Am să te cred.

M: ...

G: Am să cred orice îmi spui, Maria.

M: Doctore...

G: Pentru că ai încercat atât de mult să ajungă cuvintele lui Kayo la mine.

M: ...

G: ...Mulțumesc, Maria.

M: ...Cu plăcere.

Să fiu sinceră, voiam ca eu să fiu cea care îi mulțumea.

Dar nu am vrut să-mi spună iar că sunt aiurită, așa că am făcut-o în mintea mea.

(Doctore, mulțumesc că mă crezi...)

Ochii doctorului GACKT a urmărit ușor cuvintele lui Kayo.

G: P.S. I LOVE U...

Lacrimile au început să-i curgă tăcute pe obraji.

Pe când mă ținea în brațe în camera lui, a plâns fără vreun sunet sau lacrimi.

După ce Kayo a murit,

Probabil că nu a putut vărsa lacrimi pentru ea.

(Dar acum, în sfârșit, poate plânge...)

Kayo... Dr. GACKT le-a acceptat.

Sentimentele care îți erau atât de dragi...

M: Doctore...

Am scos o batistă și i-am șters lacrimile.

G: Exact ca în sala de operații, huh.

I-am spus că era din cauză că sunt o asistentă.

M: Doctore...

G: Hm?

M: Într-o zi...te rog, lasă-mă să ascult cuvintele pe care ți le-a lăsat Kayo.

G: Maria...

3/3

G: Maria...

M: Nu știu câți ani va dura, dar într-o zi, vei cânta melodia ei pentru mine?

”Când vei simți pentru mine ceea ce simțeai pentru Kayo, mă vei lăsa să o ascult?”

G: ...

Se uita la mine, complet tăcut.

M: ...Poate că cer prea mult, dar...

G: Tu chiar...

A oftat.

G: ...nu înțelegi deloc, nu-i așa?

M: Nu?

G: ...

M-a tras brusc mai aproape de el.

M: ...

G: Tu ești singura pentru care voi cânta.

Dr. GACKT și-a tras chipul mai aproape de mine.

G: Maria...vei merge alături de mine?

M: Doctore...

G: ...Nu?

M-a privit direct în ochi.

(Tch, și știe exact ceea ce am să spun...)

Supărată pe trucul lui răutăcios, am decis să nu îi răspund cu da sau nu.

Oh nu, am să-i dau un răspuns la care nu se așteaptă.

Sau, asta e ceea ce credeam.

M: Doctore, te iubesc.

Cuvintele care mi-au ieșit pe gură erau atât de simple, că el nici măcar nu a clipit.

Dar acelea erau cuvintele pe care am vrut să îi le spun mereu, și cuvintele pe care le puteam spune.

G: ...Da.

Sfiala a început să-i apară pe chip, dar asta nu l-a oprit din a mă trage și mai aproape.

La ora asta, probabil că au început să apară mai mulți oameni.

Și probabil că se uitau la noi.

Dar nu îmi păsa de asta.

Pentru că de acum încolo, voi tot spune aceste cuvinte bărbatului din fața mea.

Te iubesc.

P.S. I LOVE U GACKT - Eternal Affection - Capitolul 14

CAPITOLUL 14 Halatul alb

1/5

Am simțit cum Dr. GACKT mă striga pe nume, iar și iar.

Iar și iar, iar și iar.

Dar asta nu era posibil.

Pentru că nu îmi spusese niciodată pe nume, nici măcar o dată.

În cealaltă lume, mi-a spus pe nume, dar...

Asta fusese doar din cauză că era mai ușor.

Când vorbea cu adevărata eu, sunt întotdeauna ”tu”.

Întotdeauna.

M-am trezit într-o cameră de spital.

M: Un spital? Dar ce – Ouch...!

La cea mai mică mișcare, tot corpul începuse să mă doară.

(Oh da...eram pe cale să fiu lovită de o mașină...)

(Oh stai, de fapt chiar am fost lovită, așadar chiar acum sunt...)

Am privit în jur să descopăr că era o cameră cunoscută.

(Poftim, sunt în propriul meu spital IAR?)

Timid, am încercat să-mi mișc mâna dreaptă.

(Bun, încă funcționează. Asta e bine.)

(Dar frate, uită-te la cât de bătute sunt mâinile mele...probabil pentru că lucrez prea mult...)

(Stai puțin, asta înseamnă că sunt asistentă, nu...?)

În timp ce încercam să accept totul, am realizat.

Mâna mea stângă era imobilă.

(Huh?)

Se părea că mâna mea stângă era strâns ținută.

Am încercat să-mi mișc capul, cât de încet puteam.

Când am reușit, am văzut o persoană în halat alb, dormind cu fața în jos, cu mâna mea într-a lui.

M: Cine e...?

După un moment, am realizat.

(Acesta e... Dr. GACKT...)

(Oh! Poartă un halat alb! E doctor iar!)

Mâinile mele muncite, halatul alb al doctorului GACKT...

M: M-am întors...!

(Era atât de aproape de mine...el este, el este aici...)

Eram pe cale să plâng, dar se părea că voi avea mari dureri dacă o făceam, așa că m-am abținut.

M: Dr. GACKT...

Când i-am șoptit numele, s-a trezit.

G: ...

M: Doctore...

S-a uitat la mine pentru o perioadă.

G: ...Oh...

Și atunci, a observat în cele din urmă că eram trează.

2/5

M: ...Bună dimineața.

G: ...

Dr. GACKT doar se uita la mine.

M: Sau...bună ziua?

G: ...Știi, asistentele nu ar trebui să-i facă munca mai grea chirurgului.

M: Huh? ...Oh, d-doctore, m-ai operat?

G: Și mi-am pierdut și ziua liberă.

M: Ooh...oh, da, era ziua ta liberă...îmi pare rău.

G: Nu am dormit de trei zile, mulțumită ție.

M: Dar tu tocmai dormeai, acum câteva momente!

G: Ce ai spus?!

(Gah, e într-o stare proastă!)

M: Îmi-Îmi pare rău. La prima vedere, păreai că dormi, dar privind mai bine, cu siguranță nu dormeai!

G: ...

(Așa este... Dr. GACKT e îngrozitor când se trezește...)

(Cine știe ce va spune.)

(Nu vreau să-i stric starea spunând ceva stupid, așa că am să stau cuminte puțin timp...)

M: ...

Am tăcut, iar doctorul a vorbit de parcă ar fi fost exasperat.

G: Nu înțelegi deloc, nu?

M: Nngh...

(Mă trezesc bătută și vânătă și primul lucru pe care îl primesc e o lecție...? Doctorul chiar e cel mai rău când se trezește...)

G: În ziua aceea, apelul tău s-a oprit brusc, și te-am căutat ca un nebun.

M: Oh, m-ai căutat? Îmi pare rău că te-am făcut să te îngrijorezi.

G: ...

S-a uitat la mine, cu un chip de speriat.

(De ce? Îmi cer iertare, nu?)

G: Ai vreo idee cum m-am simțit când te-am găsit prăbușită în mijlocul drumului?

M: Poftim...?

G: Până a venit ambulanța, am continuat să te strig pe nume, dar tu nu îmi răspundeai. Pulsul tău a devenit mai slab...și mai slab...

M: ...

G: Când am ținut bisturiul în sala de operații, îmi tremura mâna.

M: Mâna ta, doctore...? Nu se poate să...

G: ...

A lăsat capul în jos și a tăcut.

Am observat cu coada ochiului că încă îmi strângea mâna.

M: Um,...doctore, mâna ta e...

Nu îmi dădea drumul.

M: Doctore, mă auzi? Mân..ah!

Mi-a strâns mâna și mai tare.

G: M-am gândit, dacă eșuez iar de data asta? M-am speriat atât de tare.

M: ...

G: ...M-am gândit că am să pierd iar pe cineva important.

M: ...? Ce a fost...tocmai ai sp –

G: ...De data asta, am reușit.

3/5

Dr. GACKT și-a ridicat capul și m-a privit.

Nu i-am văzut niciodată chipul atât de plin de fericire.

G: Te-am putut salva.

M: ...Ai putut.

Am dat din cap.

M: Doctore...mulțumesc.

Am spus asta, și brusc a făcut o față de timid, spunându-mi că o să mă pună să lucrez până la epuizare odată ce m-am recuperat.

Și cu asta, Dr. GACKT a devenit din nou vechiul doctor as.

M: ...Doctore.

G: Ce e?

M: ...A trecut ceva timp de când ți-am văzut halatul alb.

G: ...Ce vrei să spui cu asta?

M: Doar că chiar ți se potrivește.

G: ...Lingușeala nu o să mă facă să te iau mai ușor.

Mi-a aruncat o ușoară privire aspră.

Două săptămâni mai târziu.

Yota a venit să mă viziteze.

Y: Când am auzit de accidentul tău în călătoria mea de afaceri, m-am panicat serios.

M: Îmi pare rău că te-am făcut să te îngrijorezi.

Y: Nu am putut veni alergând, din moment ce eram peste hotare și restul...

M: Nu îți fă griji pentru asta, înțeleg. E complet în regulă. Sunt aproape externată, oricum.

Y: În primul an, nu?

M: În primul an?

Y: Da. Atunci când am venit să te vizitez în acest spital.

M: Da, ai dreptate.

Y: Am venit chiar înainte de externarea ta și atunci, huh.

M: Da, erai ocupat cu pregătirile pentru festivalul școlii. Și când ai venit, mi-ai adus o cutie cu caramele.

Y: ...Îți amintești destul de bine.

M: E-Ei...într-un fel...

Y: ...Până la urmă, întotdeauna întârzii, huh...

M: Întotdeauna...întârzii...?

Y: Știi la ce m-am referit...

S-a uitat la mine cu un zâmbet trist.

M: Yota...

Y: Știu că deja este cineva în inima ta.

M: ...Da.

Y: Ei bine, asta este. Presupun că am să mă uit singur la filme o perioadă.

O săptămână mai târziu, Yota a plecat la noua lui slujbă în New York.

4/5

Și așa...

A.S: Bun venit înapoi pe câmpul de luptă.

M: Mulțumesc. E bine să vii înapoi.

La puțin timp după externarea mea, m-am întors în spital cu o tură mai ușoară.

A.S: ...Maria.

Șefa a vorbit cu un ton dur.

M: Da?

A.S: Vei avea zile libere la fel cu Dr. GACKT cât timp ai tura ușoară. Carpe diem – pune mâna pe o întâlnire cu el!

M: Oh, intenționez.

A.S: D-Da?

Șefa părea surprinsă. Probabil pentru că am răspuns atât de direct.

A.S: Când ați...voi doi...?

M: Oh, bine, nu e exact o întâlnire. Doar ne întâlnim.

A.S: ...Ați ajuns așa de departe?

M: Pof-Poftim? Cât de departe este ”așa de departe”?

A.S: Offf...să te tachinez nu e amuzant.

Șefa și-a încrucișat brațele și a făcut o față acră.

M: Șefa, chiar ai înțeles greșit totul, chiar...!

Am promis să mă întâlnesc cu Dr. GACKT în următoarea noastră zi liberă.

Totuși, va fi puțin diferit de întâlnirea pe care își o imagina șefa...

În timp ce mă chinuiam să mă gândesc la o explicație, șefa a zâmbit brusc.

A.S: Ei...totul e bine presupun. Bună treabă, Maria.

M: Șefa...

M-a bătut pe umăr și a început să se îndrepte spre camera asistentelor.

Dar chiar atunci, mi-am amintit ceva și am strigat la ea.

M: Um, șefa!

S-a întors spre mine.

A.S: Hm? Ce este?

M: Șefa...uh, de ce ai ales slujba asta?

A.S: Cine, eu?

Părea complet surprinsă.

M: Oh, scuze că te întreb ceva atât de brusc...

A.S: Oh, nu, doar că am uitat de ce acum mult timp...

A pus o mână pe obraz și s-a gândit o perioadă.

A.S: Oh!

M: Ți-ai amintit?

A.S: Da.

M: Și atunci de ce...?

Șefa a venit lângă mine și mi-a șoptit la ureche.

A.S: ...Și de asta.

M: Ooh, serios? Huh. Asta sună ca tine, șefa.

A.S: Nu-i așa?

Mi-a aruncat un zâmbet răutăcios.

5/5

Eram în sfârșit înapoi pe holuri ca asistentă, și m-am simțit iar ca o începătoare.

(Sunt cam agitată, cam mândră...a trecut ceva timp de când m-am simțit așa.)

Plină de nostalgie, am pornit la drum.

M: Bine, mai întâi trebuie să duc aceste fișe, și apoi...Oh!

Dr. GACKT s-a apropiat din partea cealaltă de hol.

G: Bună dimineața.

M: Neața.

G: Bun venit înapoi în echipă.

M: Mulțumesc.

Dintr-un motiv, se uita la mine.

M: ?

G: A trecut ceva timp de când te-am văzut în alb.

M: Oh...a trecut, nu-i așa?

G: ...

M: ...

G: Da. Mult timp.

M: Cu siguranță.

(Asta e tot? Nu tu ”arată bine pe tine” sau ceva?)

(Adică, eu am spus!)

G: ...Supărată pe ceva?

M: N-Nu!

G: Oh, okay. Ne vedem după amează. În sala de operații.

Și cu asta a dat să plece.

M: Oh, doctore.

G: Hm?

M: Te rog să nu uiți de ziua noastră liberă.

G: Nu voi uita.

M: Și te rog să nu uiți să-l aduci.

G: Nu uit. Ai nevoie neapărat de el, nu?

M: ...Așa e.

Chiar am nevoie de el, neapărat.

Pentru a da mai departe iubirea lui Kayo.

P.S. I LOVE U GACKT - Eternal Affection - Capitolul 13

CAPITOLUL 13 Despărțirea

1/5

În timpul pauzei de la școală.

În timp ce vorbeam cu Yota, cumva, a venit vorba despre planurile de viitor.

Y: ...Grozav. Vrei să devii asistentă medicală?

M: Da. M-am gândit că este o slujbă destul de grea,...totuși.

Y: Huh. Deci vorbeai serios atunci?

M: Atunci?

Y: Ei bine, cred că ai mai spus ceva asemănător înainte.

M: Am...spus?

Y: Da, ceva ca...

Yota și-a dres vocea.

M: ?

Y: ...Deci, nu am nimic la care să fiu bună, sau orice îmi place să fac...vreau să fac ceva unde oamenii nu mă vor judeca? De exemplu, asistentă sau așa ceva.

M: Poftim, asta nu sună deloc ca mine!

Y: Ei, ai cam spus așa ceva, foarte neutru.

M: Neutru, huh...

Lăsând la o parte imitarea lui Yota, când pune problema așa,

Îmi amintesc că am ales să fiu mai degrabă asistentă din...anumite motive.

Y: Atât timp cât pot merge în jurul lumii, orice slujbă este bună pentru mine.

M: Yota...

(În jurul lumii, huh...Yota s-a alăturat unei companii de comerț și și-a îndeplinit visul...)

În timp ce-l priveam surprinsă...

Y: Dar e prea vag. Vreau să spun, nu am nici cea mai mică idee ce să fac.

Yota a roșit în timp ce vorbea.

M: Oh, Yota. Cred că vei putea călători în jurul lumii.

Y: Huh?

Părea surprins la asta.

Visul lui Yota era dureros de vag la început. Dar, după câțiva ani...

(Poate că așa decurg lucrurile...)

Soarta oamenilor este decisă, și ei doar merg pe drumul destinului.

Aveam brusc presentimentul că acesta era adevărul. Totuși, gândindu-mă la asta...

Soarta este plină cu tot felul de mici speranțe a oamenilor, dorințe...

Așadar, dacă oamenii își aleg speranțele și dorințele în timp ce merg pe propria cale...

Până la urmă, nu înseamnă că își decid propria soartă?

M: ...

Y: Ce este? Te-ai oprit din vorbit.

M: Oh, mă gândeam doar...că m-am hotărât. Să devin asistentă.

Înainte, doar mă gândeam să devin asistentă.

Mă gândeam să pot ține pasul cu Dr. GACKT. Dar de data asta...

Voiam să devin o asistentă care l-ar putea ajuta pe Dr. GACKT.

Y: Sună bine pentru mine, asistentă...Baftă.

M: Mulțumesc.

M-am gândit că țelul meu era foarte departe...

...dar dacă eram atentă la lucrurile mărunte, știam că o pot face.

Îmi puteam face soarta proprie. Eventual.

2/5

Cu școala gata pe ziua de azi, m-am îndreptat spre camera lui Kayo. Ușa era închisă, desigur.

Chiar și așa, i-am vorbit lui Kayo din toată inima.

Kayo. I-am dat doctorului GACKT iepurașul de pluș, așa cum voiai.

Așadar te rog să nu te îngrijorezi.

În lumea mea, nu părea să fi observat semnificația jucăriei.

Că era un cadou de la tine.

Oh, da, Kayo. Am decis să devin asistentă. Serios.

O asistentă care îl poate ajuta pe Dr. GACKT. Știu că o pot face.

I-am promis că voi veni iar mâine și am plecat.

În timpul acesta, șefa a venit până la mine de pe partea cealaltă de hol.

A.S: Bună, Maria.

M: Bună...

(Șefa...mă întreb de ce a devenit ea o asistentă?)

Când lucram în spital, nici măcar nu am băgat de seamă, dar acum voiam să știu.

M: Um, șe – doamna asistentă, de ce ai ales acest gen de slujbă?

A.S: Oh, eu?

Părea că fusese luată prin surprindere.

M: Oh, îmi cer scuze pentru întrebarea bruscă...

A.S: Oh, nu e asta, doar că...am uitat de ce după atâta timp...

Și-a pus o mână pe obraz și s-a gândit un moment.

A.S: Oh!

M: Ți-ai amintit?

A.S: Da.

M: Atunci, de ce –

A.S: Am să-ți spun când este timp.

M: Poftim? Haide.

Mi-am exprimat dezamăgirea, și ea a răspuns repede.

A.S: Oh, nu nu, nu că sunt eu ocupată – tu ești.

M: Huh? Nu sunt ocupată deloc.

A.S: L-am văzut pe GACKT în grădină acum câteva minute.

M: Poftim.

A.S: Dacă stai de vorbă aici, el o să plece, da?

M: Oh, el...am înțeles. Mulțumesc.

Am dat din cap către șefă și m-am îndreptat spre grădină.

Când am ajuns în grădină, aceea melodie familiară umplea aerul.

(Pot auzi o chitară...este Dr. GACKT aici...?)

L-am găsit stând singur pe o bancă, cântând la chitara lui.

Exact ca data trecută, oamenii din jurul lui ascultau atenți. Dar...

Spre deosebire de data trecută, Kayo...nu era lângă el...

(Doctore...)

În timp ce mă uitam la el cântând singur la chitară,

L-am putut vedea mergând pe calea care i-a fost destinată.

Am simțit durere, ca și cum tot trupul meu devenea țeapăn.

De acum încolo, putea păstra amintirea lui Kayo și melodia veșnic incompletă.

Putea păstra fiecare amintire dureroasă și să meargă singur prin viață...

3/5

Nu mă mai puteam uita la interpretarea sa pasională prea mult timp.

(Te rog, oprește-te, te rog...)

Și atunci, înainte de a da glas cererii mele, s-a oprit.

Oamenii din jurul doctorului GACKT au plecat, dar eu am rămas acolo, nemișcată.

M-a observat în starea în care eram.

G: Huh? Maria?

M: GACKT...

Vocea lui calmă, tandră mi-a redat mobilitatea.

M-am dus lângă el.

Îndemnată să mă așez lângă el, am făcut întocmai.

G: Ascultai?

M: ...Da.

G: Mă întreb dacă și Kayo asculta...

M: ...

G: Cântam sperând că da.

M: Sunt sigură că asculta...interpretarea a fost atât de pasională, până la urmă.

G: ...Mulțumesc.

A pus chitara jos și se uita pe cer.

(...Nu, nu se uită pe cer. Se uită la...)

O fereastră de la al treilea etaj. Fereastra lui Kayo.

G: Chiar îmi doream ca ea...să scrie acele versuri.

M: Da...

(Sunt sigură că Kayo ar fi putut scrie câteva versuri minunate...)

(Versuri calde, pline de dragoste pentru Dr. GACKT...)

Am privit și eu la fereastra ei.

M: ...

În acea zi...

În aceea zi când șalul albastru s-a așezat înaintea mea, am întâlnit-o pe Kayo.

K: Te rog, simte-te ca acasă.

Kayo era atât de drăguță cu mine.

K: Maria...îl placi, nu-i așa?

K: Văd direct prin tine.

Și chiar mi-a dat voie să...

(Ce aș fi putut face pentru ea...?)

K: Indiferent de orice lucru, vreau ca tu...să îi o dai lui.

K: Asta e bine...acum, pot...

(Pe atunci, părea atât de ușurată...)

Exact cum m-a rugat Kayo, i-am dat jucăria doctorului GACKT.

Asta e tot ce am făcut. Ce puteam face mai mult...?

G: Cred că astăzi va fi...ultima zi când cânt această melodie.

Dr. GACKT a șoptit cu o voce abia auzită.

M: GACKT...

G: Hey, nu fi atât de îngrijorată. Nu este vreo semnificație profundă, doar că sunt foarte ocupat cu învățatul...

M: ...

G: Dar știi, probabil că am să ajung să o cânt în pauze oricum.

A râs vesel.

(Dar el chiar nu va mai cânta această melodie...)

4/5

G: Asta este prima dată când am cântat această melodie de la moartea lui Kayo...

(Își va ascunde melodia în cel mai îndepărtat colț al inimii...)

M: ...

Am privit spre cer. Nu voiam să-mi vadă lacrimile.

Pe cerul senin, puteam vedea puțin, vag, luna albă.

M: GACKT, a ieșit luna.

A privit și el.

G: Oh, chiar a ieșit.

M: ...

Ne-am uitat pierdut la lună.

(Mă întreb dacă este aceeași lună pe care am văzut-o cu doctorul, în spatele spitalului...)

Am continuat să mă uit în timp ce mă gândeam la o întrebare fără răspuns.

După ce am plecat din grădină, ne-am îndreptat spre ieșire.

Și când mă gândeam că Dr. GACKT va merge și el acasă, s-a oprit la jumătate.

G: Am...Am să mai stau cu Kayo, doar încă puțin.

M: Ai să...?

G: Da. Am un presentiment că ar trebui.

Un presentiment. Auzindu-l spunând asta m-a făcut să mă simt nesigură.

(Asta înseamnă că Kayo o să...?)

Observând anxietatea mea, Dr. GACKT a dat din mâini.

G: Oh, nu te îngrijora, serios. E doar un presentiment.

A încercat să mă liniștească.

M: ...Bine...Mă duc acasă, atunci.

Ne-am despărțit în fața porții.

În drum spre casă, am ascultat melodia pe care doctorul o cânta în mintea mea.

Nu se mai oprea.

(Cât de bine i-ar fi doctorului GACKT...)

(...doar dacă această melodie avea versurile lui Kayo?)

Mă tot gândeam la ceva ce nu putea fi schimbat.

(Mă întreb dacă a scris câteva versuri? Chiar și două-trei?)

Nu era ca și cum nu scrisese nimic.

Chiar dacă erau incomplete, versurile puteau fi într-un caiet undeva.

M: ...

Am fredonat odată cu melodia din mintea mea.

Și cum făceam asta, mi-am amintit cuvintele lui Kayo.

5/5

K: Și m-am gândit că îl puteam lăsa în grija ei. Așa că am rugat-o...să-i spună lui GACKT.

M: Să-i...spun lui GACKT?

(Am mai auzit cuvintele acestea undeva...Oh)

Era de la accident.

Când am fost chemată în această lume, era Kayo cea care mă striga.

K: Mulțumesc că ai venit.

(Kayo m-a chemat aici...)

(Dar ce voia să-i spun doctorului GACKT?)

Orice era, era destul de puternic să mă tragă înapoi în timp.

Și dacă era destul de puternic să facă asta, trebuia să fie...

Iubirea lui Kayo...afecțiunea ei...mesajul ei...versurile ei.

M: Dar cum îi pot spune versurile? Nu am nici o idee ce sunt.

Când m-am gândit, am realizat.

M: Oh...asta e ceea ce...

M-am oprit complet.

(...Tocmai am realizat.)

În sfârșit, mi-am dat seama de cum îi puteam spune versurile.

Și în acel moment, vocea unei femei suna în mintea mea.

”Mulțumesc, Maria, și la revedere”.

Era vocea lui Kayo.

M: ...Kayo? Nic vorbă, nu poți...

Un sentiment de slăbiciune a trecut prin tot corpul meu.

M: Kayo!

M-am întors spre spital și am luat-o la fugă. Dar chiar atunci...

M: Ahhh!

O lumină orbitoare m-a acoperit.

Farurile unei mașini.

Impact. Corpul meu zbura.

...Ciudat.

Era un sentiment ciudat.

În timp ce pluteam prin aer, m-am văzut pe mine din spate.

M-am văzut în uniformă, fugind în jos pe drumul pe care tocmai eram.

(Am crezut că făcusem accident, dar păream prea sănătoasă pentru asta.)

(Phew...stai un minut, dacă sunt aici, atunci cine sunt...?...Oh, deci așa funcționează...)

Aceea eram eu, dar nu eram eu. Eram eu în altă lume.

La revedere, cealaltă lume pe care nu o știam.

Lumea în care eram cu Kayo...

Și desigur, și cu GACKT...

La revedere.

Mă simțeam groaznic, amețită, aveam dureri.

...Puteam auzi melodia, complet clară.

Și aveam presentimentul că-l puteam auzi pe Dr. GACKT.

Strigându-mă pe nume, împreună cu melodia.