P.S. I LOVE U GACKT - Eternal Affection - Capitolul 13

CAPITOLUL 13 Despărțirea

1/5

În timpul pauzei de la școală.

În timp ce vorbeam cu Yota, cumva, a venit vorba despre planurile de viitor.

Y: ...Grozav. Vrei să devii asistentă medicală?

M: Da. M-am gândit că este o slujbă destul de grea,...totuși.

Y: Huh. Deci vorbeai serios atunci?

M: Atunci?

Y: Ei bine, cred că ai mai spus ceva asemănător înainte.

M: Am...spus?

Y: Da, ceva ca...

Yota și-a dres vocea.

M: ?

Y: ...Deci, nu am nimic la care să fiu bună, sau orice îmi place să fac...vreau să fac ceva unde oamenii nu mă vor judeca? De exemplu, asistentă sau așa ceva.

M: Poftim, asta nu sună deloc ca mine!

Y: Ei, ai cam spus așa ceva, foarte neutru.

M: Neutru, huh...

Lăsând la o parte imitarea lui Yota, când pune problema așa,

Îmi amintesc că am ales să fiu mai degrabă asistentă din...anumite motive.

Y: Atât timp cât pot merge în jurul lumii, orice slujbă este bună pentru mine.

M: Yota...

(În jurul lumii, huh...Yota s-a alăturat unei companii de comerț și și-a îndeplinit visul...)

În timp ce-l priveam surprinsă...

Y: Dar e prea vag. Vreau să spun, nu am nici cea mai mică idee ce să fac.

Yota a roșit în timp ce vorbea.

M: Oh, Yota. Cred că vei putea călători în jurul lumii.

Y: Huh?

Părea surprins la asta.

Visul lui Yota era dureros de vag la început. Dar, după câțiva ani...

(Poate că așa decurg lucrurile...)

Soarta oamenilor este decisă, și ei doar merg pe drumul destinului.

Aveam brusc presentimentul că acesta era adevărul. Totuși, gândindu-mă la asta...

Soarta este plină cu tot felul de mici speranțe a oamenilor, dorințe...

Așadar, dacă oamenii își aleg speranțele și dorințele în timp ce merg pe propria cale...

Până la urmă, nu înseamnă că își decid propria soartă?

M: ...

Y: Ce este? Te-ai oprit din vorbit.

M: Oh, mă gândeam doar...că m-am hotărât. Să devin asistentă.

Înainte, doar mă gândeam să devin asistentă.

Mă gândeam să pot ține pasul cu Dr. GACKT. Dar de data asta...

Voiam să devin o asistentă care l-ar putea ajuta pe Dr. GACKT.

Y: Sună bine pentru mine, asistentă...Baftă.

M: Mulțumesc.

M-am gândit că țelul meu era foarte departe...

...dar dacă eram atentă la lucrurile mărunte, știam că o pot face.

Îmi puteam face soarta proprie. Eventual.

2/5

Cu școala gata pe ziua de azi, m-am îndreptat spre camera lui Kayo. Ușa era închisă, desigur.

Chiar și așa, i-am vorbit lui Kayo din toată inima.

Kayo. I-am dat doctorului GACKT iepurașul de pluș, așa cum voiai.

Așadar te rog să nu te îngrijorezi.

În lumea mea, nu părea să fi observat semnificația jucăriei.

Că era un cadou de la tine.

Oh, da, Kayo. Am decis să devin asistentă. Serios.

O asistentă care îl poate ajuta pe Dr. GACKT. Știu că o pot face.

I-am promis că voi veni iar mâine și am plecat.

În timpul acesta, șefa a venit până la mine de pe partea cealaltă de hol.

A.S: Bună, Maria.

M: Bună...

(Șefa...mă întreb de ce a devenit ea o asistentă?)

Când lucram în spital, nici măcar nu am băgat de seamă, dar acum voiam să știu.

M: Um, șe – doamna asistentă, de ce ai ales acest gen de slujbă?

A.S: Oh, eu?

Părea că fusese luată prin surprindere.

M: Oh, îmi cer scuze pentru întrebarea bruscă...

A.S: Oh, nu e asta, doar că...am uitat de ce după atâta timp...

Și-a pus o mână pe obraz și s-a gândit un moment.

A.S: Oh!

M: Ți-ai amintit?

A.S: Da.

M: Atunci, de ce –

A.S: Am să-ți spun când este timp.

M: Poftim? Haide.

Mi-am exprimat dezamăgirea, și ea a răspuns repede.

A.S: Oh, nu nu, nu că sunt eu ocupată – tu ești.

M: Huh? Nu sunt ocupată deloc.

A.S: L-am văzut pe GACKT în grădină acum câteva minute.

M: Poftim.

A.S: Dacă stai de vorbă aici, el o să plece, da?

M: Oh, el...am înțeles. Mulțumesc.

Am dat din cap către șefă și m-am îndreptat spre grădină.

Când am ajuns în grădină, aceea melodie familiară umplea aerul.

(Pot auzi o chitară...este Dr. GACKT aici...?)

L-am găsit stând singur pe o bancă, cântând la chitara lui.

Exact ca data trecută, oamenii din jurul lui ascultau atenți. Dar...

Spre deosebire de data trecută, Kayo...nu era lângă el...

(Doctore...)

În timp ce mă uitam la el cântând singur la chitară,

L-am putut vedea mergând pe calea care i-a fost destinată.

Am simțit durere, ca și cum tot trupul meu devenea țeapăn.

De acum încolo, putea păstra amintirea lui Kayo și melodia veșnic incompletă.

Putea păstra fiecare amintire dureroasă și să meargă singur prin viață...

3/5

Nu mă mai puteam uita la interpretarea sa pasională prea mult timp.

(Te rog, oprește-te, te rog...)

Și atunci, înainte de a da glas cererii mele, s-a oprit.

Oamenii din jurul doctorului GACKT au plecat, dar eu am rămas acolo, nemișcată.

M-a observat în starea în care eram.

G: Huh? Maria?

M: GACKT...

Vocea lui calmă, tandră mi-a redat mobilitatea.

M-am dus lângă el.

Îndemnată să mă așez lângă el, am făcut întocmai.

G: Ascultai?

M: ...Da.

G: Mă întreb dacă și Kayo asculta...

M: ...

G: Cântam sperând că da.

M: Sunt sigură că asculta...interpretarea a fost atât de pasională, până la urmă.

G: ...Mulțumesc.

A pus chitara jos și se uita pe cer.

(...Nu, nu se uită pe cer. Se uită la...)

O fereastră de la al treilea etaj. Fereastra lui Kayo.

G: Chiar îmi doream ca ea...să scrie acele versuri.

M: Da...

(Sunt sigură că Kayo ar fi putut scrie câteva versuri minunate...)

(Versuri calde, pline de dragoste pentru Dr. GACKT...)

Am privit și eu la fereastra ei.

M: ...

În acea zi...

În aceea zi când șalul albastru s-a așezat înaintea mea, am întâlnit-o pe Kayo.

K: Te rog, simte-te ca acasă.

Kayo era atât de drăguță cu mine.

K: Maria...îl placi, nu-i așa?

K: Văd direct prin tine.

Și chiar mi-a dat voie să...

(Ce aș fi putut face pentru ea...?)

K: Indiferent de orice lucru, vreau ca tu...să îi o dai lui.

K: Asta e bine...acum, pot...

(Pe atunci, părea atât de ușurată...)

Exact cum m-a rugat Kayo, i-am dat jucăria doctorului GACKT.

Asta e tot ce am făcut. Ce puteam face mai mult...?

G: Cred că astăzi va fi...ultima zi când cânt această melodie.

Dr. GACKT a șoptit cu o voce abia auzită.

M: GACKT...

G: Hey, nu fi atât de îngrijorată. Nu este vreo semnificație profundă, doar că sunt foarte ocupat cu învățatul...

M: ...

G: Dar știi, probabil că am să ajung să o cânt în pauze oricum.

A râs vesel.

(Dar el chiar nu va mai cânta această melodie...)

4/5

G: Asta este prima dată când am cântat această melodie de la moartea lui Kayo...

(Își va ascunde melodia în cel mai îndepărtat colț al inimii...)

M: ...

Am privit spre cer. Nu voiam să-mi vadă lacrimile.

Pe cerul senin, puteam vedea puțin, vag, luna albă.

M: GACKT, a ieșit luna.

A privit și el.

G: Oh, chiar a ieșit.

M: ...

Ne-am uitat pierdut la lună.

(Mă întreb dacă este aceeași lună pe care am văzut-o cu doctorul, în spatele spitalului...)

Am continuat să mă uit în timp ce mă gândeam la o întrebare fără răspuns.

După ce am plecat din grădină, ne-am îndreptat spre ieșire.

Și când mă gândeam că Dr. GACKT va merge și el acasă, s-a oprit la jumătate.

G: Am...Am să mai stau cu Kayo, doar încă puțin.

M: Ai să...?

G: Da. Am un presentiment că ar trebui.

Un presentiment. Auzindu-l spunând asta m-a făcut să mă simt nesigură.

(Asta înseamnă că Kayo o să...?)

Observând anxietatea mea, Dr. GACKT a dat din mâini.

G: Oh, nu te îngrijora, serios. E doar un presentiment.

A încercat să mă liniștească.

M: ...Bine...Mă duc acasă, atunci.

Ne-am despărțit în fața porții.

În drum spre casă, am ascultat melodia pe care doctorul o cânta în mintea mea.

Nu se mai oprea.

(Cât de bine i-ar fi doctorului GACKT...)

(...doar dacă această melodie avea versurile lui Kayo?)

Mă tot gândeam la ceva ce nu putea fi schimbat.

(Mă întreb dacă a scris câteva versuri? Chiar și două-trei?)

Nu era ca și cum nu scrisese nimic.

Chiar dacă erau incomplete, versurile puteau fi într-un caiet undeva.

M: ...

Am fredonat odată cu melodia din mintea mea.

Și cum făceam asta, mi-am amintit cuvintele lui Kayo.

5/5

K: Și m-am gândit că îl puteam lăsa în grija ei. Așa că am rugat-o...să-i spună lui GACKT.

M: Să-i...spun lui GACKT?

(Am mai auzit cuvintele acestea undeva...Oh)

Era de la accident.

Când am fost chemată în această lume, era Kayo cea care mă striga.

K: Mulțumesc că ai venit.

(Kayo m-a chemat aici...)

(Dar ce voia să-i spun doctorului GACKT?)

Orice era, era destul de puternic să mă tragă înapoi în timp.

Și dacă era destul de puternic să facă asta, trebuia să fie...

Iubirea lui Kayo...afecțiunea ei...mesajul ei...versurile ei.

M: Dar cum îi pot spune versurile? Nu am nici o idee ce sunt.

Când m-am gândit, am realizat.

M: Oh...asta e ceea ce...

M-am oprit complet.

(...Tocmai am realizat.)

În sfârșit, mi-am dat seama de cum îi puteam spune versurile.

Și în acel moment, vocea unei femei suna în mintea mea.

”Mulțumesc, Maria, și la revedere”.

Era vocea lui Kayo.

M: ...Kayo? Nic vorbă, nu poți...

Un sentiment de slăbiciune a trecut prin tot corpul meu.

M: Kayo!

M-am întors spre spital și am luat-o la fugă. Dar chiar atunci...

M: Ahhh!

O lumină orbitoare m-a acoperit.

Farurile unei mașini.

Impact. Corpul meu zbura.

...Ciudat.

Era un sentiment ciudat.

În timp ce pluteam prin aer, m-am văzut pe mine din spate.

M-am văzut în uniformă, fugind în jos pe drumul pe care tocmai eram.

(Am crezut că făcusem accident, dar păream prea sănătoasă pentru asta.)

(Phew...stai un minut, dacă sunt aici, atunci cine sunt...?...Oh, deci așa funcționează...)

Aceea eram eu, dar nu eram eu. Eram eu în altă lume.

La revedere, cealaltă lume pe care nu o știam.

Lumea în care eram cu Kayo...

Și desigur, și cu GACKT...

La revedere.

Mă simțeam groaznic, amețită, aveam dureri.

...Puteam auzi melodia, complet clară.

Și aveam presentimentul că-l puteam auzi pe Dr. GACKT.

Strigându-mă pe nume, împreună cu melodia.