P.S. I LOVE U GACKT - Eternal Affection - Capitolul 2

CAPITOLUL 2 Prăjiturele și chipsuri de cartofi

1/5

Dr. GACKT lucra la biroul său la ceva, cu o expresie serioasă.

(Mă întreb ce face?)

M-am apropiat și m-am uitat din spate.

(Wow...)

Se uita la o radiografie și îi făcea schița.

Și cu precizia unui ilustrator profesional.

(E atât de...priceput.)

Un oft de impresionare mi-a scăpat pe buze.

G: Gah, c-ce?!

S-a răsucit cu destulă forță cât să mă facă să sar.

M: Oh, s-scuze...te-am strigat acum un moment, dar...

G: Oh, t-tu ești.

În timp ce vorbea, a închis repede caietul cu schițe.

(E prima dată când l-am văzut atât de agitat.)

(...Și fața sa e puțin roșie...)

M: Doctore, ce făceai?

Răspunsul său a fost mai mult șoptit.

G: ...Antrenament.

M: Antrenament...?

G: Să fac astfel de schițe mă ajută să-mi formez o imagine mentală, și asta îmi permite să tai mai cu încredere. Înainte de a opera, încerc să fac asta cât de mult pot.

M: Oh, așa faci...?

(Asta este o surpriză...Nu m-aș fi gândit niciodată că Dr. GACKT, asul nostru...)

(...ar avea un asemenea ritual simplu de pregătire pentru operațiile sale...)

G: Deci, de ce ai nevoie?

(Aww, s-a întors la starea lui normală.)

...Am încercat să mă asigur că expresia mea nu mi-a trădat gândurile.

M: Am adus asta de la asistenta șefă.

I-am înmânat documentele.

G: Înțeleg. Mulțumesc.

M: ...

Am aruncat o privire la doctor în timp ce se uita peste documente.

(E ca și cum este o altă persoană față de ceea de acum câteva secunde.)

(Dar totuși, s-a înroșit tot după ce i-am văzut schița...)

(E chiar atât de jenant?)

(...Oh! Așa cum a spus șefa, este timid!)

Și chiar când m-am gândit la asta, am observat ceva neașteptat pe birou.

(Ce o fi...?)

Pe birou era un iepuraș de pluș, purtând o fustiță cu flori.

(De ce are un iepuraș de pluș aici?)

(...Cu siguranță are gusturi surprinzător de drăguțe...)

G: Hey.

M: Oh, uh, da?

G: De ce zâmbești?

M: Zâmbesc? Eu?

Se pare că nu m-am putut abține.

G: Spune-i asistentei șefe că am confirmat detaliile.

M: Am înțeles.

Am luat documentele și am început să mă îndrept spre ușă, când...

G: Știi...

Strigată, m-am întors.

M: Da?

G: Să umbli peste tot și să zâmbești din senin...cu siguranță ești o aiurită.

S-a întors cu spatele la mine și a început să lucreze la birou.

(Mda, s-a întors la starea lui normală...)

2/5

În următoarea mea zi liberă, eram într-un bar cu Yota.

Am încercat să mă împac cu el invitându-l la un film și făcând cinste cu cina, dar...

Nu mai pare a fi vesel. Liniștea nesfârșită era dureroasă.

(Trebuie să mă gândesc la un subiect...bun, un subiect, un subiect...oh! Am găsit!)

M: Hey, Yota, ascultă aici...

Y: ...Ce?

M: Acum ceva timp, am văzut ceva haios. Ei bine, deci era acest iepure de pluș adorabil pe biroul Dr. GA...

(Oops! Nu pot să aduc vorba de Dr. GACKT!)

Y: ...

Am un presentiment că s-a uitat urât la mine.

Y: ...Ce e cu iepurele?

M: Oh, n-nimic.

(Asta este obositor...)

Am rămas tăcută, nesigură de ceea ce pot vorbi, și Yota a deschis gura.

Y: Știi, eu...

M: Oh, da? Ce e?

(Phew! Se pare că e mai bine în cele din urmă!)

I-am așteptat cuvintele ușurată.

Și atunci, a spus ceva ce nu mă așteptam deloc.

Y: Voi fi transferat.

M: Poftim...?

(Va fi...transferat?)

Era prima dată când auzeam de asta.

M: Unde?

Y: Pe ramura din New York.

M: New York!

Pentru Yota, care lucrează într-o companie de comerț, un transfer în New York era un vis devenit realitate.

M: Wow! Asta e uimitor, Yota! Când pleci?

Y: ...Luna viitoare.

M: Asta este în curând! Wow, Yota, chiar ai fost promovat...felicitări!

Y: ...

Yota, totuși, continua să fie deprimat.

(Ce se întâmplă...? Nu e fericit?)

M: Yota...?

Y: ...Nu trebuie să fii atât de fericită pentru asta.

M: Huh...?

Nu e ca și cum încercam să-l înveselesc sau altceva. Chiar mă bucuram pentru el.

Chiar vroiam să-l felicit, și totuși...

M: Ce vrei să spui cu asta...?

Y: Ei, facem asta din...liceu, nu?

M: Asta?

Y: Mersul la filme, apoi mergem undeva și vorbim despre ele. Uneori chiar și ne certăm când ideile noastre diferă...asta. Iar și iar.

M: ...

Nu se uita la mine.

După asta, fără a mai spune ceva, a băut nenumărate beri.

Trăiesc în orașul acesta de când eram mică.

Spitalul nu era departe de casa părinților mei, dar, cu fratele și soția lui mutați acolo, am decis să locuiesc singură.

Am ajuns acasă mai devreme decât mă așteptam.

Pentru că în cele din urmă, starea de spirit a lui Yota nu s-a îmbunătățit, și ne-am despărțit la puțin timp după asta.

M: Sunt frântă...Yota a fost foarte irascibil astăzi.

Îl știu pe Yota de mult timp, dar nu l-am văzut niciodată așa.

(Poate că se simte încolțit de transfer. Dar, chiar și așa...)

(Atât cât îmi amintesc, întotdeauna s-a adaptat repede și e entuziasmat...)

3/5

Y: Ei, facem asta din...liceu, nu?

M: Din liceu, huh...

Chiar atunci, în mintea mea, vag...foarte vag, o melodie a început să cânte.

M: Iar se întâmplă...

Asta mi s-a întâmplat de multe ori.

Ori de câte ori încerc să-mi amintesc trecutul, dintr-un anumit motiv, melodia începe să cânte în mintea mea.

O melodie vagă, neclară.

M: Când, și unde am auzit-o, oare...?

M-am gândit la asta, dar nu mi-am putut da seama.

M: ...Nu, și să mă gândesc la asta, este doar o pierdere de timp.

(Mai bine m-aș duce la culcare devreme. Am o operație cu Dr. GACKT mâine.)

(Sunt îngrijorată pentru Yota, dar trebuie să ies din această problemă.)

Nici gând să încurc lucrurile ca data trecută.

Lovindu-mă ușor peste obraji cu ambele mâini, m-am îndreptat spre cadă.

Următoarea zi.

În timp ce strângeam instrumentele după operație, Dr. GACKT s-a apropiat de mine.

(Huh? Operația s-a terminat. Mă întreb ce o vrea...?)

G: ...

M: ?...Uh, bună treabă astăzi.

G: ...Și tu.

După aceste două cuvinte, a rămas tăcut.

M: Um,...ai nevoie de ceva?

G: ...Nimic.

Cu asta, a ieșit din sala de operații.

(C..Ce? Părea că vroia să spună ceva...)

Am stat acolo pur și simplu, năucită.

Terminându-mi prânzul la cantină, mi-am verificat mesageria să găsesc...

M: Oh...

Un mesaj de la Yota era în fișierul cu mesaje primite.

(Încă este supărat...?)

A fost nevoie de puțin curaj, dar am strâns din dinți și am deschis mesajul. Și când l-am deschis...

Y: Iartă-mă că m-am supărat atât de tare. Am fost ocupat să curăț după șef în ultimul timp. Dar undeva pe săptămâna viitoare, ce spui de o cină de împăcare? Fac eu cinste.

M: Yota...

(Phew...pare mai bine acum.)

Am scos un oft de ușurare la mesajul vioi.

”Am înțeles! Abia aștept!” a fost răspunsul meu.

Cu anxietatea din mintea mea dispărută, m-am întors veselă la lucru.

Odată ce am ajuns la camera asistentelor, m-a strigat șefa.

A.S: Maria, Dr. GACKT vrea să te duci în birou.

M: Vrea...?

G: ...

M: Um,...ai nevoie de ceva?

G: ...Nimic.

(Oh, da, părea că vroia să-mi spună ceva după operație...)

Amintindu-mi ce s-a întâmplat în sala de operații, m-am simțit puțin nesigură.

(Povestea cu Yota încă era în mintea mea, dar chiar m-am concentrat la operația de astăzi...)

(Dar, poate că eu...)

M: Am...făcut ceva în timpul operației?

A.S: Nu sunt sigură. Știu doar că doctorul era destul de serios.

M: Era, nu...?

I-am mulțumit șefei și m-am târât agitată spre birou.

4/5

M: M-ai chemat?

Dr. GACKT era singur în birou.

G: Da. Îmi pare rău că a trebuit să vii până aici.

M: Nici o problemă...

G: Ai vrea niște cafea??

M: Oh, atunci, să...

G: Este în regulă,...vezi tu, sunt bun la făcut cafea.

S-a dus în anti-cameră.

(O să vorbim destul de mult cât să bem cafea? Ce mă fac...?)

Nu puteam scăpa de anxietate, dar mi-am acceptat soarta.

(Dacă am încurcat lucrurile, trebuie să ascult și să iau la cunoștință.)

După ce m-am pregătit cu înverșunare, m-am simțit puțin mai calmă.

Acum, simțindu-mă destul de bine cât să mă uit în jur, am observat iepurașul de pluș de pe biroul lui.

(Nu am observat prima dată, dar arată foarte, foarte vechi...)

Când acest gând mi-a trecut prin cap, Dr. GACKT s-a întors cu două cești de cafea.

G: Cafeaua este gata.

A pus cafeaua pe masă și m-a îndemnat să stau jos.

M: Mulțumesc.

G: ...

M-am așezat timid lângă el.

A luat o gură de cafea cu expresia lui calmă, normală.

Și m-a privit, ochii lui spunându-mi că e pe cale să vorbească.

(Mă întreb dacă o să țipe la mine...?)

Și atunci, în timp ce tremuram.

G: Hey...

(Gah, e nesfârșitul ”hey” a doctorului GACKT...

Nimic bun nu urmează după el...!)

Din reflex, m-am îmbărbătat.

Totuși, a spus ceva ce nu am putut prevedea.

G: Ce preferi, dulce sau sărat?

M: Huh?

G: Pentru că am câteva prăjiturele și chipsuri de cartofi. De care vrei?

M: Oricare ar fi bine...

G: Atunci ce spui de prăjiturele? Încă nu am deschis chipsurile.

(Atunci nu mai trebuia să întrebe, nu?)

A scos o pungă cu prăjiturele din biroul său, a îndepărtat elasticul de deasupra și mi-a dat-o mie.

G: Poftim.

M: O-Oh...mulțumesc.

Am luat o prăjitură...

M: ...Arată bine.

G: ...

Dintr-un anumit motiv, se uita la mine în timp ce mâncam.

(E cam...greu să mănânc în timp ce se uită la mine...)

Agitația mi-a încetinit ritmul, dar am reușit să înghit prăjitura.

Și atunci, de parcă așteptase să fac asta, doctorul a vorbit.

G: Bea.

Mi-a întins ușor cana de cafea în față.

M: O-Oh, mulțumesc.

Am băut repede cafeaua, și când am făcut asta...

N: Gah! Fierbinte”

Am băut-o atât de repede, că gura mea și gâtul țipau.

G: ...Păi, da, dacă o bei așa de repede, o să te frigi.

A vorbit cu o voce atât de monotonă.

M: ...Da...

G: Mai ia.

Mi-a întins iar punga cu prăjiturele, și am luat alta.

G: ...

M: ...

G: ...

M: ...

Se uita la mine, și nu vorbea.

(Mă întreb cât de mult ar mai trebui să continui să mănânc...?)

Și atunci, când am ajuns la a șaptea prăjitură, acea grijă din mintea mea...

5/5

G: Vei ține secret ceea ce s-a întâmplat aici acum câteva zile?

M: Huh? Acum câteva zile?

Am clipit spre el surprinsă, și el m-a privit uimit.

G: Nu îți amintești?

M: Uh...um, păi...

(Nu îmi amintesc nimic care să merite să fie ținut secret, dar...)

G: Schița mea.

M: Oh, schița ta.

Dr. GACKT părea să observe noșalanța mea și s-a încruntat.

G: Am fost foarte îngrijorat din cauza asta, să știi.

Și-a încrucișat brațele.

M: Oh? Serios? Dacă nu vrei să știe oamenii despre asta atât de mult, ai fi putut să-mi spui atunci să nu spun nimic.

G: Aveam multe pe cap atunci.

M: Multe pe...oh, deci de asta ai scos prăjiturelele.

G: ...

M: Nu trebuie să mă mituiești cu mâncare. Nu voi vorbi.

G: ...Ei, asta este o ușurare.

Totuși, abținându-mă să nu râd, l-am întrebat ceea ce era în mintea mea.

M: Nu voi spune nimănui, dar...de ce erai atât de îngrijorat? Chiar nu cred că este genul de lucru care să-l ții secret.

După ce șoptit puțin, a vorbit.

G: Pentru că toată lumea este convinsă că sunt un doctor perfect.

A vorbit pe un ton dur.

M: Huh? Dar, nu ești, doctore? Ești asul nostru, până la urmă.

Mi-a zâmbit necomfortabil la asta.

G: Deloc. Probabil că nu este un alt chirurg atât de neîndemânatic ca mine. Pentru că sunt neîndemânatic, a trebuit să studiez și să mă antrenez de două ori mai mult decât ceilalți. Din cauza asta, toată lumea a început să mă vadă ca pe un as, dar... Nu sunt chirurgul perfect pe care îl vede toată lumea.

M: Doctore...

G: Ce ar crede staff-ul, pacienții dacă ar ști că nu sunt perfect? Nu s-ar îngrijora, s-ar agita?

M: ...

Nu puteam spune nimic la asta.

Greutatea de a face o operație ca un doctor as într-un loc unde viețile erau în joc...

Până acum, doar l-am respectat de departe, nici măcar nu m-am gândit la povara grea ce o duce.

(Continuând să fie un doctor as..)

(...Dr. GACKT a luat grijile staff-ului și pacienților asupra lui.)

(Nu aveam idee...)

M: Doctore...îmi pare rău.

Dr. GACKT a clipit.

G: Pentru ce îți ceri scuze? Aiurito.

Cuvintele lui erau aspre, dar mi-a întins iar punga de prăjiturele.

G: Mai vrei?

M: Nu, mulțumesc. Cred că starea mea de spirit cere ceva sărat.

G: Chipsurile mele de cartofi, huh...încă nu am deschis punga.

M: M-am săturat de mâncat prăjiturele.

G: Să ceri chipsurile de cartofi ale oamenilor fără nici o grijă...

Și totuși, a scos punga de chipsuri și a deschis-o.

G: Poftim.

M: Mulțumesc.

Am râs puțin în timp ce mâncam amândoi chipsurile.

(Aș vrea...să știu mai multe despre el...)

Chiar atunci, m-am gândit că eram fericită să văd o parte a doctorului pe care habar nu aveam că exista.

Dar, probabil, de atunci...

Sau, mai degrabă, de mult mai devreme,

Am început să fiu atrasă de el, mai mult decât am crezut.