P.S. I LOVE U GACKT - Eternal Affection - Capitolul 12

CAPITOLUL 12 Visul

1/5

Au trecut câteva zile de la discuția cu Dr. GACKT.

De atunci, nu am mai fost la spital.

Ușa clasei s-a deschis, și Yota a intrat.

Y: Huh? Încă ești aici?

M: Da...

Nu mă simțeam în stare să ies sau să merg acasă după școală, așa că pierdeam timpul în banca mea.

Yota s-a dus la banca lui și s-a uitat înăuntru.

Y: Trebuie să fie pe aici pe undeva...ah, aici este cadoul.

După ce a aruncat cadoul în geanta lui, a venit la mine.

Y: Deci, ce s-a întâmplat?

M: ...Se pare că soarta nu se schimbă.

Y: Huh?

M: Am încercat să o schimb, dar doar am înrăutățit lucrurile.

Y: ...Chiar nu înțeleg ce vrei să spui, dar nu te da bătută.

Mi-a dat un bobârnac în timp ce zâmbea.

M: Yota...

Yota a fost întotdeauna așa, încurajându-mă cu veselia lui.

(Yota, ești atât de drăguț...)

Y: Dar serios, uită-te la tine, stând aici și făcând nimic. Ar trebui și tu să pleci.

M: Da...cred că voi pleca.

Y: Ai grijă.

(E atât de vesel acum, dar doar am să-l rănesc în viitor...)

Gândul m-a scufundat în tristețe.

M: ...Îmi pare rău, Yota.

În timp ce îmi luam rămas bun de la el ieșind pe ușa clasei, a râs de neobișnuința mea.

(...Indiferent de ce se întâmplă, soarta nu se va schimba...)

După ce m-am despărțit de Yota, înainte de a realiza, am ajuns la spital.

(Nu intenționasem să vin, dar...

Nu am mai văzut-o pe Kayo de ceva timp, și chiar eram îngrijorată de cum se simțea.

Dar...

G: Ce știi tu despre noi oricum?

(După asta...cum mai pot să-l văd pe Dr. GACKT?)

Gândul mi-a adăugat greutate în picioare. Nu mă puteam mișca.

(Kayo părea destul de bolnavă înainte, dar mă întreb dacă este mai bine acum...ce mă fac...)

M: Am venit până aici. Mă duc în camera ei.

Am intrat în spital și m-am îndreptat spre camera ei.

2/5

Când am intrat în cameră, Kayo stătea pe canapea, și m-a salutat cu zâmbetul ei obișnuit.

K: Maria!

Chipul ei vesel m-a liniștit.

M: Kayo...

Mi-a făcut semn să vin spre ea.

M: ?

M-am așezat lângă ea.

Mă privea cu o privire neastâmpărată.

K: Deci, te-ai certat cu GACKT?

M: E-Ei, nu i-aș spune chiar ceartă, dar...a spus ceva?

K: Nu a spus prea multe, dar a fost cam dur cu el însuși.

M: Serios?

(GACKT a fost...dur cu el însuși? De ce...?)

K: A spus că e posibil să fi fost puțin dur cu tine.

M: A spus...?

K: Ți-a spus ceva îngrozitor?

M: Eu...Nu, nu a spus. Eu doar...am spus ceva ce nu trebuia, și...

(Nu este vina lui...este doar vina mea. Pentru că eu...)

G: O iubesc pe Kayo.

(...m-am gândit că îi înțelegeam sentimentele, dar nu le înțelegeam deloc.)

G: Ce știi tu despre noi oricum?

(Indiferent de orice lucru, pentru el, sunt o străină...)

Dar chiar și așa, am încercat să joc un rol în soarta lui.

Ca o idioată, am încercat să schimb ceva ce nu poate fi schimbat.

(Și de aceea este doar vina mea...)

Văzându-mi fața, Kayo a chicotit.

Apoi, m-a luat ușor de mână.

M: Kayo...

K: ...Și după asta, știi ce a spus?

M: ...?

K: Maria s-a gândit serios la mine, și a vorbit cu curaj.

M: A spus asta...?

K: Maria, l-ai putea ierta pentru mine?

M: ...

K: Da? Te poți împăca cu el?

M: Nu, chiar, nu a fost așa, eu...

(Cu siguranță l-am rănit, dar chiar și așa, el...)

Lacrimile pur și simplu curgeau pe obraz.

K: ...

Kayo m-a bătut ușor pe mână.

K: Maria...îl placi, nu-i așa?

M: Pof-Poftim?

M-am uitat la ea uimită.

Ea s-a uitat la mine, zâmbind.

K: Pot să văd direct prin tine.

M: Kayo, eu...

K: Este în ordine, serios.

M: ...

K: Dar, înainte să plec, am o favoare să-ți cer.

M: Nu...Kayo, nu vorbi așa...

K: Doar o favoare...doar una...te rog, dă-i lui GACKT –

Brusc, vocea lui Kayo s-a oprit.

M: Kayo?

K: ...

Chiar atunci, Kayo s-a prăbușit în brațele mele.

M: Kayo! Kayo!

Înaintea mea, toată culoarea dispăruse de pe chipul ei.

3/5

Au trecut trei zile de când Kayo s-a prăbușit.

Am fost la spital în fiecare zi, dar nu am putut-o vedea niciodată.

Nu accepta nici astăzi vizitatori.

(Kayo...am să mă întorc.)

În timp ce mergeam pe hol, șefa s-a apropiat.

A.S: Hey, Maria, ești și astăzi aici?

M: Da...Um, ai putea să-mi spui cum se simte Kayo?

A.S: Îmi pare rău – nu pot vorbi despre condiția unui pacient în afară de familie.

M: Oh, înțeleg. Scuze că am întrebat atunci.

A.S: Îmi pare rău că nu îți pot spune.

M: ...

Puteam doar să mă uit neajutorată cum șefa dispărea în camera lui Kayo.

Mergând acasă de la spital, m-am confruntat cu o ploaie serioasă.

(Trebuie să mă adăpostesc undeva...)

După ce am mers puțin, am găsit un magazin cu jaluzelele trase.

Am decis să mă adăpostesc sub acoperișul din fața magazinului până ce mai trecea ploaia.

(Kayo...când am să reușesc să te mai văd iar?)

K: Doar o favoare...doar una...te rog, dă-i lui GACKT –

(Ce voia să-mi spună Kayo...?)

Voiam să știu răspunsul neapărat. Trebuia să știu.

L-am văzut pe Dr. GACKT câteva zile mai târziu.

M: Oh...

L-am văzut venit în jos pe coridor.

G: Oh, Maria...

A venit lângă mine și a zâmbit.

M: Bu-Bună.

(Chiar a trecut ceva timp de când am văzut zâmbetul acesta...)

G: Hey, Am auzit de la asistentă – ai venit aici în fiecare zi, nu?

M: Da...

G: Mulțumesc.

M: Oh, uh, ei bine...GACKT, uh, despre ceea ce s-a întâmplat atunci –

G: Ce ar fi să ieșim?

Cu asta, Dr. GACKT a început să meargă.

Ne-am așezat pe o bancă în grădină.

Vroiam să-mi cer scuze, dar Dr. GACKT a deschis gura primul.

G: Îmi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat înainte.

M: Oh, nu, eu ar trebui să-mi cer scuze...îmi pare rău pentru că am spus acele lucruri.

Dr. GACKT, totuși, a dat din cap.

G: După ce am auzit asta de la tine, m-am gândit serios.

M: Te-ai..gândit...?

G: Da. M-am întrebat dacă am să ajung să regret că merg pe drumul spre a deveni doctor.

M: ...

Privind drept înainte, a continuat.

G: Ei bine, a fost mai mult ca și cum mi-am întrebat inima.

M: Inima ta?

G: Da. Și când am făcut-o...totul era bine.

M: Serios?

G: Da. Pentru că nu e ca și cum am renunțat la muzică.

M: Nu ai...?

S-a întors încet spre mine.

G: ...Nu am renunțat la muzică, am ales medicina.

(Nu a renunțat...? A ales medicina...?)

G: Chiar dacă reușesc și devin doctor, cu siguranță voi mai avea momente grele.

M: ...

G: Dar totuși, este calea pe care eu am ales-o. Așa că este în regulă.

A vorbit fără să ezite.

M: GACKT...

(Deci...așa a fost să fie...)

4/5

G: Pur și simplu nu simt, știi? ”A renunța”. Fraza asta nu se potrivește.

M: ...Atunci, ce –

(Nu a renunțat la muzică, a ales medicina...

Pe atunci, asta e ceea ce voia să spună.)

M: ...Trebuie să fi un doctor as, GACKT.

G: Huh?

M: Așadar, te rog să devii unul, da? Un as.

G: Heh. Dacă pot.

A zâmbit.

(Și eu trebuie să devin asistentă.)

(Vreau să devin asistentă în această lume, și să ajung într-un loc unde îl pot ajuta.)

Undeva în inima mea, mi-am decis calea.

Următoarea zi.

Am venit iar până la camera lui Kayo.

Odată ce am ajuns, șefa ieșea pe ușă.

A.S: Maria...

M: Bună.

A.S: Ai venit și astăzi să o vezi pe Kayo?

M: Da...dar tot ce pot face este să stau lângă ușă.

A.S: ...

Șefa s-a uitat la mine, de parcă era în contradicție.

M: Um...?

A.S: Kayo...pur și simplu nu...

M: Oh...

A.S: ...Chiar acum, camera este goală. Nici măcar familia ei nu este aici.

M: Poftim...?

S-a uitat în jur.

A.S: Acum, nu ar trebui să fac asta, dar...

A deschis ușa.

M: ...

A.S: Am să mă întorc în curând. Te rog, mergi și stai cu ea.

A trecut ceva timp de când am fost în camera lui Kayo.

M: ...

Kayo era în pat, adormită.

M-am dus la căpătâiul patului.

Expresia ei era atât de frumoasă, părea să nu simtă durere.

M: Kayo...

Știam că nu mă aude, dar am strigat-o oricum.

Și totuși...

K: ...

M: !

Și-a deschis ușor ochii.

M: K...Kayo...!

M: Maria...

M: Am să chem o asistentă, stai a –

Am ajuns la butonul pentru asistentă, dar...

K: Oprește-te.

M: Kayo?

K: Uite. Acolo...

A arătat spre dulăpior.

M: Oh...iepurașul de pluș.

M-am dus la dulăpior, am luat jucăria din coșul de deasupra, și i-l-am dat ei.

K: Mulțumesc...

A luat jucăria și s-a uitat la ea în timp ce îi mângâia tandru capul.

M: ...

K: Te rog...dă-i lui GACKT jucăria asta...

Kayo mi-a înmânat creația ei.

K: Indiferent de orice lucru, vreau ca tu...să îi o dai.

Am luat jucăria, și am dat din cap.

5/5

M: Am înțeles. Am să-i dau asta lui GACKT, neapărat.

Kayo a privit jucăria din mâinile mele și a zâmbit.

K: Asta e bine...acum, pot...

M: Kayo, ești bine? Am să chem o asistentă, foarte rep –

K: Maria...

M: D-Da?

K: Eu...visam, nu?

M: Visai?

K: Da. Am visat o femeie, care îl iubea pe GACKT, cu toată inima ei...

M: Iubea...?

K: Și m-am gândit că îl puteam lăsa în grija ei. Așa că am rugat-o...să-i spună lui GACKT.

M: ...

K: ...Aceea femeie erai tu, nu-i așa?

M: Eu?

K: Mulțumesc...că ai venit.

M: Kayo?

Cu asta, Kayo a închis încet ochii.

M: Nu..Kayo, te rog trezește-te...trezește-te...Kayo...!

Indiferent de cât o strigam, nu mi-a răspuns.

Stăteam pe o bancă în grădină, amețită.

După aceea, când s-a întors șefa, se părea că Kayo iarăși devenise inconștientă.

Kayo...

K: ...Aceea femeie erai tu, nu-i așa?

(Kayo știa. Știa că eu nu eram de aici...)

Mă uitam la iepurele de pluș din mâinile mele.

M: I-a pus și fundiță. Arată atât de drăguț...

Fericirea de pe chipul iepurelui m-a făcut să mă simt și mai rău.

Am auzit pași în spatele meu, și când m-am întors, l-am văzut pe Dr. GACKT.

G: Te superi dacă stau aici.

M: Deloc.

S-a așezat lângă mine.

G: Am auzit de la asistentă că Kayo și-a revenit puțin acum ceva timp?

M: Da...

G: A spus că nu i-a venit să creadă că cineva și-ar putea reveni astfel, chiar și pentru puțin timp.

Cu asta, a oftat puternic.

G: Îți vine să crezi? Când vin eu, tot ce primesc este ignorare. Kayo, pe bune...

M: GACKT...

(GACKT voia atât de mult să vorbească cu ea...)

G: ...E destul de drăguț.

Se uita la iepuraș.

M: Oh, asta este...

I-am dat jucăria lui.

G: Huh?

M: Un cadou pentru tine, de la Kayo.

G: Pentru mine...?

M: A lucrat din greu la el.

În timp ce lua jucăria de la mine, a vorbit cu voce foarte subțire.

G: Mulț...umesc...

Pentru o perioadă, s-a uitat la iepuraș, apoi a zâmbit puțin.

G: Înțeleg acum. Lucra la asta în tot timpul acesta. Și mă gândeam că versurile nu erau...

M: ...

În timp ce strângea jucăria, cu umeri tremurând, Dr. GACKT plângea.

Și tot ce puteam eu face era să stau în liniște lângă el.