P.S. I LOVE U GACKT - Eternal Affection - Capitolul 5

CAPITOLUL 5 Caseta video

1/5

Dr. GACKT cu siguranță a lucrat fără pauză.

A.S: Deocamdată, îl țin să se odihnească în camera de pauză, dar imediat ce se trezește, ar trebui să meargă acasă într-un taxi.

M: Asta este o idee bună.

A.S: Mâine este și ziua lui liberă. Ar trebui să se odihnească acasă.

Atunci, cu o speranță că nu vor fi apeluri de urgență, șefa a ridicat din umeri.

M: Șefa.

A.S: Da?

M: Îl duc eu acasă.

A.S: O să...?

M: Ei bine, sunt îngrijorată.

A.S: Maria...

După ce a tăcut o perioadă, șefa a chicotit ușor.

A.S: Ah, tinerii...

M: ?

A.S: Am uitat complet...da...nu e ceva la care poți renunța pentru că nu vrei să fii rănită, nu? ”Iubirea”.

M: I-Iu...

Urechile mele s-au făcut roșii.

A.S: Ai câștigat. Am să-i spun doctorului GACKT că ți-am dat ordin să-l duci acasă. Pentru că are o mândrie uneori.

M: Șefa...

A.S: Ți-l las în grijă.

A vorbit cu un zâmbet cald.

M: ...Mulțumesc.

M-am urcat în taxi cu Dr. GACKT și i-a spus unde să meargă.

Mașina a plecat ușor din fața porții.

G: Șefa e așa o pesimistă...Pot să conduc singur până acasă.

M: Să te plângi consumă energie, și tu ar trebui să te odihnești acum. Te trezesc când ajungem.

G: Dar nu vreau să te deranjez, nu la ora asta...

M: Sunt bine. Te rog, odihnește-te.

Doctorul a murmurat ceva despre mine, că încep să sun ca șefa...

...dar apoi a început să sforăie ușor.

(Chiar este epuizat, nu-i așa...)

Să lucrezi ca și chirurg, îți folosești corpul și mintea la limită de dimineață până seara.

(Exact cum a spus șefa, chiar sper că nu sunt apeluri de urgență mâine.)

Chiar atunci, mașina s-a zdruncinat.

M: Oh...!

Taxiul luase o curbă lungă, și corpul adormit al doctorului GACKT se lăsase pe mine.

(Vai de...)

G: ...

Doctorul nu a arătat nici un semn că s-ar trezi din somnul lui adânc.

M: ...

(Mă întreb dacă aș putea...sta așa...)

Mi-am lăsat capul, puțin, pe capul lui care odihnea pe umărul meu.

(Doar pentru un moment...)

Asemeni unui ritm, strălucirea luminilor străzii se revărsa în mașină într-o ordine perfectă.

(Doar dacă drumul acesta nu s-ar termina niciodată...)

Am realizat că îmi doream asta.

Taxiul a ajuns la apartamentul doctorului GACKT.

M: Doctore, am sosit. Doctore!

G: Mmm...

M: Doctore, e timpul să coborâm!

Trezindu-l pe profund adormitul doctor, am coborât din mașină.

2/5

M: Whoa...Ce frumos.

Clădirea de apartamente era de înaltă clasă, și nu m-am putut abține să nu exclam.

(Locul acesta este uimitor, dar...cu munca atât de multă, abia se întoarce la el...)

M-am uitat la doctor și l-am văzut stând stângaci, cu ochii somnoroși.

M: Doctore, ești bine?

G: ...Dimineață deja?

M: Nu, nu este. Nu știi ce se petrece?

G: Nngh...Oh, da. Trebuie să merg acasă...

Cu pași nesiguri, Dr. GACKT se îndrepta spre intrare.

M: Doctore, nu îți uita geanta.

I-am plătit șoferului bani în plus că l-am făcut să aștepte, și apoi m-am grăbit după doctor.

M: Ei bine, ai grijă, doctore. Te rog să te odihnești, bine?

G: ...

Cu o expresie neschimbată, de năuc, a început să caute prin geantă.

M: Cauți cheia?

G: Da.

M: Dacă este cardul care l-ai folosit la intrare, l-ai pus în buzunarul jachetei.

G: Oh, am...?

A dus mâna la buzunar.

G: ...Aici este.

A trecut cardul prin interfon, a deschis ușa, și a dat să intre înăuntru.

(Mă întreb dacă va fi bine...)

M: Ei, am să plec acum, așa că noapte bu—

Când ușa s-a închis pe jumătate, am auzit o puternică bufnitură dinăuntru.

M: D-Doctore? Doctore, ești bine? Îți este rău?

Mi-a răspuns de jos.

G: ...Îmi e doar somn.

M: Atunci te rog să dormi în patul tău! Ai să răcești aici!

G: Nu îți fă griji...am presiunea mică la sânge.

(Nu îmi vine să cred că un doctor ar spune asta...nu este de bine.)

M: Doctore, am să intru în apartament.

Am intrat și l-am tras ușor pe doctor, reușind să-l duc în dormitor.

După ce l-am dus în pat, am pus cardul pe masa din sufragerie.

(O să-l găsească ușor aici. Timpul să mă duc acasă...Dar, frate, locul acesta...)

Seamănă cu o cameră dintr-un catalog. Minunată – dar goală.

Arăta doar cât de mult nu putea doctorul să vină acasă.

(...și asta înseamnă...)

(Îmi pare rău că fac asta fără să cer permisiunea, dar...)

Am deschis frigiderul din bucătărie.

Câteva sticle ici colo, gol.

(Ce face când îi este foame?

...Probabil că mănâncă în oraș tot timpul. Ar fi frumos dacă ar avea ceva să mănânce imediat ce se trezește...)

Mi-am scos telefonul să găsesc un magazin pe aproape. Timpul pentru cumpărături.

M: Ce să cumpăr, ce să cumpăr...

(Mi-ar plăcea să cumpăr câteva ingrediente și să fac ceva,)

(Dar am presentimentul că doctorului GACKT nu îi place ca oamenii să-i umble prin bucătărie...)

M-am uitat prin magazin, dar am ajuns să cumpăr câteva sandvișuri înainte de a pleca.

În timp ce mergeam pe drumul întunecat, mi-am amintit.

M: Oh, nu i-am răspuns lui Yota.

Multe s-au întâmplat, așa că nu am reușit să-i trimit mesajul.

M: Trebuie să mă întâlnesc cu el și să-l refuz...

3/5

Yota. Un prieten de-al meu de mai bine de zece ani.

Y: Te căsătorești cu mine?

Are sentimente puternice pentru mine, și eu nici măcar nu știam de când.

Cât de minunat ar fi dacă aș putea să-i accept sentimentele?

Poate dacă nu l-aș fi întâlnit pe Dr. GACKT, aș fi putut. Dar...

(Dar deja l-am întâlnit.)

Chiar atunci, mă întorceam la apartamentul lui, unde el dormea liniștit.

Și doar făcând asta m-a umplut de un sentiment cald pe care nu-l credeam.

M-am întors la apartamentul lui.

(Doar să las sandvișurile și să mă duc acasă. Dar, înainte de asta...)

Șefa era în tura de noapte în seara aceasta, așa că am sunat-o.

M: Ah, șefa. Te sun doar să-ți spun că am să-i las ceva să mănânce dimineața și –

Am auzit-o pe șefă izbucnind în râs.

M: Șefa?

A.S: De ce îmi dai un raport atât de serioasă? De parcă chiar ți-am ordonat să-l duci acasă!

M: Huh...

A.S: Chiar dacă te-ai dus cu el pentru că vroiai...Off, îți tot spun...

Încerca cu disperare să se abțină de la râs.

M: P-Păi, da, e adevărat, dar... Dr. GACKT era distras, și chiar a încercat să doarmă pe podea...a fost ceva nebunesc.

Asta probabil că a sunat a scuză. Râsul șefei a devenit mai puternic.

M: Chiar a fost!

A.S: Bine, mulțumesc pentru raport. Ai grijă când ajungi acasă, oricând va fi asta!

M: Ș-Șefa!

A.S: Ai grijă de bunul doctor acum!

Spunând cuvintele acestea, a închis.

M: Am presentimentul că nu am să aud sfârșitul data viitoare când ne vedem...

Plângându-mă nimănui în special, m-am îndreptat spre intrare.

M: Am ajuns în sfârșit...

Imediat ce am intrat pe ușă, am șoptit cu un oft.

În drum spre apartament, m-am chinuit să-mi dau seama cum se folosește cardul, și am fost oprită,

De paznic. Doar să ajung înapoi a fost o muncă grea.

(Sunt terminată...și mâine lucrez. Am să mă duc acasă repede.)

Cu sandvișurile și cardul pe masă, am văzut ceva surprinzător înainte de a pleca.

M: Wow...cântă la chitară?

Era o chitară acustică pusă pe un suport în colțul camerei.

(Dacă stau să mă gândesc, sunt multe cărți de muzică aici...)

Raftul lui era plin ochi cu cărți despre muzică și partituri.

M: Sunt atât de multe...Huh? Ce este asta?

Pe raft era un rând de casete video de asemenea.

(Acum asta e ceva ce nu vezi în ultimul timp...o priveliște rară.)

Datele de filmare erau scrise meticulos pe fiecare casetă, și erau în ordine.

M: Probabil că are o casetă specială pe aici.

În timp ce-mi treceam degetul peste casete, am observat una care ieșea în afară.

Era și singura cu textul aproape șters.

(Probabil că îi place caseta asta și se uită mult la ea...)

Privind mai atent, am reușit să citesc data de filmare. Era de acum treisprezece ani.

(Acum treisprezece ani... Dr. GACKT avea vreo douăzeci de ani.)

(Pe atunci, trebuie să fi fost cu prietena lui...)

Vroiam să o pun înapoi, dar înainte de a realiza, am scos-o.

4/5

(...Prietena doctorului GACKT este probabil pe caseta asta.)

În timp ce mă gândeam la asta, pieptul meu țipa de durere.

(Mă întreb ce fel de persoană era...)

M-am uitat în jur și am găsit DVD player-ul, cu compartimentul pentru casete, lângă televizor.

(Este în ordine să mă uit doar pentru puțin timp, nu...?)

Gândul acesta mi-a trecut prin minte.

M: ...Nu, nu ar trebui. La ce mă gândesc?

Am dat din cap și eram pe cale să pun caseta înapoi când am simțit prezența cuiva.

M-am întors să văd ușa, să-l văd pe Dr. GACKT stând acolo.

M: Doctore! Ești bine? Chiar nu ar trebui să dormi în –

G: Nu, am dormit bine.

M: E-Ei, mă bucur să aud asta.

G: ...

Dr. GACKT se uita la mine.

M: ...Oh!

Am observat în cele din urmă că încă țineam caseta.

(Ce ar trebui să spun...)

M: ...

(Trebuie să spun ceva...dar...)

Și cum stăteam acolo, neputând să spun ceva...

G: ...Vrei să te uiți la ea?

C-Ce...?

Dr. GACKT a venit lângă mine și a luat caseta.

G: Nu e rău să mă uit la asta cu companie din când în când.

Cu asta, doctorul s-a dus la player și a introdus caseta.

G: Te rog, stai jos.

Canapeaua era în fața televizorului, așa că am ajuns să stau lângă el.

M: ...Bine.

(Sunt puțin...agitată.)

Am mers lângă el și m-am așezat jos timid.

Canapeaua era mult mai confortabilă decât orice alt lucru pe care am stat.

(Este din Italia? Franța? De oriunde ar fi, trebuie să fi costat o avere...)

Liniștea nopții ne-a cuprins.

Era atât de liniște că simțeam că eu și Dr. GACKT eram singurii oameni din lume.

Doctorul a setat lumina pentru vizionare, și doar vaga strălucire a suportului umplea lumina.

Profilul bine făcut a doctorului GACKT era aproape de mine, destul de aproape încât îl puteam atinge.

(Atmosfera asta este prea bună...nu mă pot concentra...)

S-a schimbat de haine când s-a trezit, și acum purta blugi și o cămașă albă din bumbac.

(Asta e prima dată când îl văd în haine normale.)

(Oricum te-ai uita la el, e atât de chipeș...ce am să mă fac eu?_

(Mă simt din ce în ce mai agitată...Gah! Dacă aude cum îmi bate inima...?!)

Brusc un sunet puternic de derulare s-a auzit în cameră.

M: Aahhh!

Surprins de țipătul meu, doctorul m-a privit.

G: ...M-ai speriat. Ce e cu tine?

M: Î-Îmi pare rău...

Nu era prea surprinzător că era speriat.

Nu e ca și cum sunetul ar fi fost ceva de care să te sperii, dar am țipat oricum...

G: Derularea durează ceva timp.

Dr. GACKT a explicat în timp ce apăsa câteva butoane de pe telecomandă.

M: Oh, de la casetă...?

Sunetul venea de la aparat.

(Dacă stau să mă gândesc, trebuia să derulezi casetele...)

G: Da. E destul de veche. Stai să vezi calitatea.

M: O-Oh...

Cum surpriza mi-a evaporat agitația, am fost distrasă până când...

... Dr. GACKT a înclinat capul și a vorbit ușor.

5/5

G: Apropo, cum am ajuns în pat?

M: Ah, nu cred că ți-ai aminti. Erai destul de terminat.

G: Destul de obosit?

M: Mm. Ai spus că nu ai răci cu presiunea ta mică a sângelui.

Am adăugat că a încercat să doarmă în fața ușii, și a început să mediteze.

G: Din cauza presiunii mici a sângelui, să mă ridic brusc de jos ar fi greu...așa că vroiam să stau într-un loc și să îndur orice răceală. Asta este ceea ce probabil am vrut să spun. Ca asistentă, înțelegi, nu?

M. Mmm...

(Ca asistentă, ar trebui să înțeleg?)

G: Pari puțin nemulțumită de explicația mea.

G: Nu...Dar, ei bine, doctore, se pare că te-ai întors la starea ta normală, așa că sunt fericită.

G: Ce stare? Ce vrei să spui?

Simțind apropierea pericolului de la subiect, l-am schimbat.

M: Lăsând asta la o parte, doctore, te rog, servește-te.

Am scos un sandviș din punga de pe masă.

M: Le-am cumpărat pentru micul tău dejun.

G: Sandvișuri? Mulțumesc.

A luat mâncarea, părând mulțumit.

G: Ia și tu.

Amintindu-mi că nu am luat cina, am decis să accept bunătatea lui.

M: Mulțumesc.

G: Ei, îți sunt dator cu o favoare.

M: Deloc. De asemenea, mă gândisem să gătesc ceva...dar m-am gândit că nu ți-ar plăcea ca oamenii să umble prin grădina ta...

G: Oamenii?

M: Exact.

G: Ei, da, oamenii.

(? Ce vrea să...?)

G: Dar tu nu ești ”oamenii”. Umblă cât vrei.

M: Huh?

G: Ei, să mâncăm.

M: O-Oh, desigur...

(Nu îi place ca ”oamenii” să umble prin bucătărie, dar nu se supăra dacă umblu eu...)

(Ce vrea să...nu, probabil că nu vrea să spună nimic cu asta.)

(Pentru că, uită-te la el, mestecând sandvișul acela, ca și cum nu s-a întâmplat nimic...)

Chiar dacă m-am gândit la asta, bătaia din pieptul meu nu se liniștea.

Și atunci, am observat că se uita la mine.

G: ...

M: ...

Cu ochii lui pe mine, nu m-am putut mișca. Nu puteam vorbi.

A deschis gura.

G: E delicios.

M: Poftim?

G: Huh?

M: O-Oh, uh, nimic, mă bucur că îți place sandvișul. Oh! Nu am cumpărat nimic de băut...!

G: Dacă Perrier este în ordine, este în frigider.

M: Am să aduc.

M-am dus în bucătărie și am scos o sticlă de Perrier din frigider.

De data asta, m-am comportat de parcă cunoșteam locul.

(Doar să fac astfel de lucruri mă face să mă simt...fericită...)

M-am întors în sufragerie cu sticla și paharele în mână.

Cu caseta derulată, Dr. GACKT era pe cale să îi dea drumul.

M: Ce...?

Văzând imaginea de pe ecran, m-am oprit.

(La...ce mă uit...?)

Pe ecran era Dr. GACKT pe la douăzeci de ani.

Totuși, nu l-am văzut niciodată așa, și nici nu mi-am imaginat.