CAPITOLUL 5 Caseta video
1/5
Dr. GACKT cu siguranță a lucrat fără pauză.
A.S: Deocamdată, îl țin să se odihnească
în camera de pauză, dar imediat ce se trezește, ar trebui să meargă acasă
într-un taxi.
M: Asta este o idee bună.
A.S: Mâine este și ziua lui liberă. Ar
trebui să se odihnească acasă.
Atunci, cu o speranță că nu vor fi apeluri
de urgență, șefa a ridicat din umeri.
M: Șefa.
A.S: Da?
M: Îl duc eu acasă.
A.S: O să...?
M: Ei bine, sunt îngrijorată.
A.S: Maria...
După ce a tăcut o perioadă, șefa a
chicotit ușor.
A.S: Ah, tinerii...
M: ?
A.S: Am uitat complet...da...nu e ceva la
care poți renunța pentru că nu vrei să fii rănită, nu? ”Iubirea”.
M: I-Iu...
Urechile mele s-au făcut roșii.
A.S: Ai câștigat. Am să-i spun doctorului
GACKT că ți-am dat ordin să-l duci acasă. Pentru că are o mândrie uneori.
M: Șefa...
A.S: Ți-l las în grijă.
A vorbit cu un zâmbet cald.
M: ...Mulțumesc.
M-am urcat în taxi cu Dr. GACKT și i-a
spus unde să meargă.
Mașina a plecat ușor din fața porții.
G: Șefa e așa o pesimistă...Pot să conduc
singur până acasă.
M: Să te plângi consumă energie, și tu ar
trebui să te odihnești acum. Te trezesc când ajungem.
G: Dar nu vreau să te deranjez, nu la ora
asta...
M: Sunt bine. Te rog, odihnește-te.
Doctorul a murmurat ceva despre mine, că
încep să sun ca șefa...
...dar apoi a început să sforăie ușor.
(Chiar este epuizat, nu-i așa...)
Să lucrezi ca și chirurg, îți folosești
corpul și mintea la limită de dimineață până seara.
(Exact cum a spus șefa, chiar sper că nu
sunt apeluri de urgență mâine.)
Chiar atunci, mașina s-a zdruncinat.
M: Oh...!
Taxiul luase o curbă lungă, și corpul
adormit al doctorului GACKT se lăsase pe mine.
(Vai de...)
G: ...
Doctorul nu a arătat nici un semn că s-ar
trezi din somnul lui adânc.
M: ...
(Mă întreb dacă aș putea...sta așa...)
Mi-am lăsat capul, puțin, pe capul lui
care odihnea pe umărul meu.
(Doar pentru un moment...)
Asemeni unui ritm, strălucirea luminilor
străzii se revărsa în mașină într-o ordine perfectă.
(Doar dacă drumul acesta nu s-ar termina
niciodată...)
Am realizat că îmi doream asta.
Taxiul a ajuns la apartamentul doctorului
GACKT.
M: Doctore, am sosit. Doctore!
G: Mmm...
M: Doctore, e timpul să coborâm!
Trezindu-l pe profund adormitul doctor, am
coborât din mașină.
2/5
M: Whoa...Ce frumos.
Clădirea de apartamente era de înaltă
clasă, și nu m-am putut abține să nu exclam.
(Locul acesta este uimitor, dar...cu munca
atât de multă, abia se întoarce la el...)
M-am uitat la doctor și l-am văzut stând
stângaci, cu ochii somnoroși.
M: Doctore, ești bine?
G: ...Dimineață deja?
M: Nu, nu este. Nu știi ce se petrece?
G: Nngh...Oh, da. Trebuie să merg acasă...
Cu pași nesiguri, Dr. GACKT se îndrepta
spre intrare.
M: Doctore, nu îți uita geanta.
I-am plătit șoferului bani în plus că l-am
făcut să aștepte, și apoi m-am grăbit după doctor.
M: Ei bine, ai grijă, doctore. Te rog să
te odihnești, bine?
G: ...
Cu o expresie neschimbată, de năuc, a
început să caute prin geantă.
M: Cauți cheia?
G: Da.
M: Dacă este cardul care l-ai folosit la
intrare, l-ai pus în buzunarul jachetei.
G: Oh, am...?
A dus mâna la buzunar.
G: ...Aici este.
A trecut cardul prin interfon, a deschis
ușa, și a dat să intre înăuntru.
(Mă întreb dacă va fi bine...)
M: Ei, am să plec acum, așa că noapte bu—
Când ușa s-a închis pe jumătate, am auzit
o puternică bufnitură dinăuntru.
M: D-Doctore? Doctore, ești bine? Îți este
rău?
Mi-a răspuns de jos.
G: ...Îmi e doar somn.
M: Atunci te rog să dormi în patul tău! Ai
să răcești aici!
G: Nu îți fă griji...am presiunea mică la
sânge.
(Nu îmi vine să cred că un doctor ar spune
asta...nu este de bine.)
M: Doctore, am să intru în apartament.
Am intrat și l-am tras ușor pe doctor,
reușind să-l duc în dormitor.
După ce l-am dus în pat, am pus cardul pe
masa din sufragerie.
(O să-l găsească ușor aici. Timpul să mă
duc acasă...Dar, frate, locul acesta...)
Seamănă cu o cameră dintr-un catalog.
Minunată – dar goală.
Arăta doar cât de mult nu putea doctorul
să vină acasă.
(...și asta înseamnă...)
(Îmi pare rău că fac asta fără să cer
permisiunea, dar...)
Am deschis frigiderul din bucătărie.
Câteva sticle ici colo, gol.
(Ce face când îi este foame?
...Probabil că mănâncă în oraș tot timpul.
Ar fi frumos dacă ar avea ceva să mănânce imediat ce se trezește...)
Mi-am scos telefonul să găsesc un magazin
pe aproape. Timpul pentru cumpărături.
M: Ce să cumpăr, ce să cumpăr...
(Mi-ar plăcea să cumpăr câteva ingrediente
și să fac ceva,)
(Dar am presentimentul că doctorului GACKT
nu îi place ca oamenii să-i umble prin bucătărie...)
M-am uitat prin magazin, dar am ajuns să
cumpăr câteva sandvișuri înainte de a pleca.
În timp ce mergeam pe drumul întunecat,
mi-am amintit.
M: Oh, nu i-am răspuns lui Yota.
Multe s-au întâmplat, așa că nu am reușit
să-i trimit mesajul.
M: Trebuie să mă întâlnesc cu el și să-l
refuz...
3/5
Yota. Un prieten de-al meu de mai bine de
zece ani.
Y: Te căsătorești cu mine?
Are sentimente puternice pentru mine, și
eu nici măcar nu știam de când.
Cât de minunat ar fi dacă aș putea să-i
accept sentimentele?
Poate dacă nu l-aș fi întâlnit pe Dr.
GACKT, aș fi putut. Dar...
(Dar deja l-am întâlnit.)
Chiar atunci, mă întorceam la apartamentul
lui, unde el dormea liniștit.
Și doar făcând asta m-a umplut de un
sentiment cald pe care nu-l credeam.
M-am întors la apartamentul lui.
(Doar să las sandvișurile și să mă duc
acasă. Dar, înainte de asta...)
Șefa era în tura de noapte în seara
aceasta, așa că am sunat-o.
M: Ah, șefa. Te sun doar să-ți spun că am
să-i las ceva să mănânce dimineața și –
Am auzit-o pe șefă izbucnind în râs.
M: Șefa?
A.S: De ce îmi dai un raport atât de
serioasă? De parcă chiar ți-am ordonat să-l duci acasă!
M: Huh...
A.S: Chiar dacă te-ai dus cu el pentru că
vroiai...Off, îți tot spun...
Încerca cu disperare să se abțină de la
râs.
M: P-Păi, da, e adevărat, dar... Dr. GACKT
era distras, și chiar a încercat să doarmă pe podea...a fost ceva nebunesc.
Asta probabil că a sunat a scuză. Râsul
șefei a devenit mai puternic.
M: Chiar a fost!
A.S: Bine, mulțumesc pentru raport. Ai
grijă când ajungi acasă, oricând va fi asta!
M: Ș-Șefa!
A.S: Ai grijă de bunul doctor acum!
Spunând cuvintele acestea, a închis.
M: Am presentimentul că nu am să aud
sfârșitul data viitoare când ne vedem...
Plângându-mă nimănui în special, m-am
îndreptat spre intrare.
M: Am ajuns în sfârșit...
Imediat ce am intrat pe ușă, am șoptit cu
un oft.
În drum spre apartament, m-am chinuit
să-mi dau seama cum se folosește cardul, și am fost oprită,
De paznic. Doar să ajung înapoi a fost o
muncă grea.
(Sunt terminată...și mâine lucrez. Am să
mă duc acasă repede.)
Cu sandvișurile și cardul pe masă, am
văzut ceva surprinzător înainte de a pleca.
M: Wow...cântă la chitară?
Era o chitară acustică pusă pe un suport
în colțul camerei.
(Dacă stau să mă gândesc, sunt multe cărți
de muzică aici...)
Raftul lui era plin ochi cu cărți despre
muzică și partituri.
M: Sunt atât de multe...Huh? Ce este asta?
Pe raft era un rând de casete video de
asemenea.
(Acum asta e ceva ce nu vezi în ultimul
timp...o priveliște rară.)
Datele de filmare erau scrise meticulos pe
fiecare casetă, și erau în ordine.
M: Probabil că are o casetă specială pe
aici.
În timp ce-mi treceam degetul peste
casete, am observat una care ieșea în afară.
Era și singura cu textul aproape șters.
(Probabil că îi place caseta asta și se
uită mult la ea...)
Privind mai atent, am reușit să citesc
data de filmare. Era de acum treisprezece ani.
(Acum treisprezece ani... Dr. GACKT avea
vreo douăzeci de ani.)
(Pe atunci, trebuie să fi fost cu prietena
lui...)
Vroiam să o pun înapoi, dar înainte de a
realiza, am scos-o.
4/5
(...Prietena doctorului GACKT este
probabil pe caseta asta.)
În timp ce mă gândeam la asta, pieptul meu
țipa de durere.
(Mă întreb ce fel de persoană era...)
M-am uitat în jur și am găsit DVD
player-ul, cu compartimentul pentru casete, lângă televizor.
(Este în ordine să mă uit doar pentru
puțin timp, nu...?)
Gândul acesta mi-a trecut prin minte.
M: ...Nu, nu ar trebui. La ce mă gândesc?
Am dat din cap și eram pe cale să pun
caseta înapoi când am simțit prezența cuiva.
M-am întors să văd ușa, să-l văd pe Dr.
GACKT stând acolo.
M: Doctore! Ești bine? Chiar nu ar trebui
să dormi în –
G: Nu, am dormit bine.
M: E-Ei, mă bucur să aud asta.
G: ...
Dr. GACKT se uita la mine.
M: ...Oh!
Am observat în cele din urmă că încă
țineam caseta.
(Ce ar trebui să spun...)
M: ...
(Trebuie să spun ceva...dar...)
Și cum stăteam acolo, neputând să spun
ceva...
G: ...Vrei să te uiți la ea?
C-Ce...?
Dr. GACKT a venit lângă mine și a luat
caseta.
G: Nu e rău să mă uit la asta cu companie
din când în când.
Cu asta, doctorul s-a dus la player și a
introdus caseta.
G: Te rog, stai jos.
Canapeaua era în fața televizorului, așa că
am ajuns să stau lângă el.
M: ...Bine.
(Sunt puțin...agitată.)
Am mers lângă el și m-am așezat jos timid.
Canapeaua era mult mai confortabilă decât
orice alt lucru pe care am stat.
(Este din Italia? Franța? De oriunde ar
fi, trebuie să fi costat o avere...)
Liniștea nopții ne-a cuprins.
Era atât de liniște că simțeam că eu și
Dr. GACKT eram singurii oameni din lume.
Doctorul a setat lumina pentru vizionare,
și doar vaga strălucire a suportului umplea lumina.
Profilul bine făcut a doctorului GACKT era
aproape de mine, destul de aproape încât îl puteam atinge.
(Atmosfera asta este prea bună...nu mă pot
concentra...)
S-a schimbat de haine când s-a trezit, și
acum purta blugi și o cămașă albă din bumbac.
(Asta e prima dată când îl văd în haine
normale.)
(Oricum te-ai uita la el, e atât de
chipeș...ce am să mă fac eu?_
(Mă simt din ce în ce mai agitată...Gah!
Dacă aude cum îmi bate inima...?!)
Brusc un sunet puternic de derulare s-a
auzit în cameră.
M: Aahhh!
Surprins de țipătul meu, doctorul m-a
privit.
G: ...M-ai speriat. Ce e cu tine?
M: Î-Îmi pare rău...
Nu era prea surprinzător că era speriat.
Nu e ca și cum sunetul ar fi fost ceva de
care să te sperii, dar am țipat oricum...
G: Derularea durează ceva timp.
Dr. GACKT a explicat în timp ce apăsa
câteva butoane de pe telecomandă.
M: Oh, de la casetă...?
Sunetul venea de la aparat.
(Dacă stau să mă gândesc, trebuia să
derulezi casetele...)
G: Da. E destul de veche. Stai să vezi
calitatea.
M: O-Oh...
Cum surpriza mi-a evaporat agitația, am
fost distrasă până când...
... Dr. GACKT a înclinat capul și a vorbit
ușor.
5/5
G: Apropo, cum am ajuns în pat?
M: Ah, nu cred că ți-ai aminti. Erai
destul de terminat.
G: Destul de obosit?
M: Mm. Ai spus că nu ai răci cu presiunea
ta mică a sângelui.
Am adăugat că a încercat să doarmă în fața
ușii, și a început să mediteze.
G: Din cauza presiunii mici a sângelui, să
mă ridic brusc de jos ar fi greu...așa că vroiam să stau într-un loc și să
îndur orice răceală. Asta este ceea ce probabil am vrut să spun. Ca asistentă,
înțelegi, nu?
M. Mmm...
(Ca asistentă, ar trebui să înțeleg?)
G: Pari puțin nemulțumită de explicația
mea.
G: Nu...Dar, ei bine, doctore, se pare că
te-ai întors la starea ta normală, așa că sunt fericită.
G: Ce stare? Ce vrei să spui?
Simțind apropierea pericolului de la
subiect, l-am schimbat.
M: Lăsând asta la o parte, doctore, te
rog, servește-te.
Am scos un sandviș din punga de pe masă.
M: Le-am cumpărat pentru micul tău dejun.
G: Sandvișuri? Mulțumesc.
A luat mâncarea, părând mulțumit.
G: Ia și tu.
Amintindu-mi că nu am luat cina, am decis
să accept bunătatea lui.
M: Mulțumesc.
G: Ei, îți sunt dator cu o favoare.
M: Deloc. De asemenea, mă gândisem să
gătesc ceva...dar m-am gândit că nu ți-ar plăcea ca oamenii să umble prin
grădina ta...
G: Oamenii?
M: Exact.
G: Ei, da, oamenii.
(? Ce vrea să...?)
G: Dar tu nu ești ”oamenii”. Umblă cât
vrei.
M: Huh?
G: Ei, să mâncăm.
M: O-Oh, desigur...
(Nu îi place ca ”oamenii” să umble prin
bucătărie, dar nu se supăra dacă umblu eu...)
(Ce vrea să...nu, probabil că nu vrea să spună
nimic cu asta.)
(Pentru că, uită-te la el, mestecând
sandvișul acela, ca și cum nu s-a întâmplat nimic...)
Chiar dacă m-am gândit la asta, bătaia din
pieptul meu nu se liniștea.
Și atunci, am observat că se uita la mine.
G: ...
M: ...
Cu ochii lui pe mine, nu m-am putut mișca.
Nu puteam vorbi.
A deschis gura.
G: E delicios.
M: Poftim?
G: Huh?
M: O-Oh, uh, nimic, mă bucur că îți place
sandvișul. Oh! Nu am cumpărat nimic de băut...!
G: Dacă Perrier este în ordine, este în
frigider.
M: Am să aduc.
M-am dus în bucătărie și am scos o sticlă
de Perrier din frigider.
De data asta, m-am comportat de parcă
cunoșteam locul.
(Doar să fac astfel de lucruri mă face să
mă simt...fericită...)
M-am întors în sufragerie cu sticla și
paharele în mână.
Cu caseta derulată, Dr. GACKT era pe cale
să îi dea drumul.
M: Ce...?
Văzând imaginea de pe ecran, m-am oprit.
(La...ce mă uit...?)
Pe ecran era Dr. GACKT pe la douăzeci de
ani.
Totuși, nu l-am văzut niciodată așa, și
nici nu mi-am imaginat.
