Gackt blog – 7 mai 2017

Un prieten însoțitor de bord este unul pe care trebuie să-l ai

M-am întors în sfârșit în KL.

Chiar și așa, astăzi a fost aiurea.

Am fost să iau masa cu prietenii mei,

Apoi am ajuns la aeroport exact la timp.

Aeroportul nu era așa de aglomerat pe cât mă așteptam.

Am urcat direct în avion și m-am așezat pe locul meu.

Zborul de această dată era destul de gol.

Presupun că toată lumea se grăbea acasă după vacanță,

Și nu ar fi prea multe persoane care să plece din Japonia în această perioadă.

Am auzit că poarta de sosiri era destul de plină.

M-am gândit să mă relaxez și să dorm în avion, dar

Nu am putut dormi deloc.

Ei bine,

Este ceva normal totuși.

În timp ce mă uitam printr-un folder cu poze vechi,

Am găsit un screenshot la un joc de care am fost obsedat o perioadă.

Este jocul 2048.

Este un joc care a devenit chiar un hit internațional.

Jocul este simplu, când blocuri de același număr se unesc, se multiplică treptat.

Sunt doar 4x4 pătrate și în ele, tu trebuie să crești treptat numărul.

Mai întâi, țintești să ajungi la 2048.

Că tot veni vorba, mie îmi ia cam în jur de 7 minute să ajung la 2048.

Vei înțelege cât de repede este asta odată ce l-ai încercat.

Nu mă laud, dar

Am deținut recordul mondial pentru acest joc.

Am fost atât de obsedat de acest joc, dar am devenit prea extrem și

Nemaiavând un scop, am renunțat.

Uneori simt că atunci când vârful poate fi văzut, oamenii chiar devin o carapace goală, dar

În schimb, mă simt fericit să fac același lucru iar și iar când vine vorba de poker.

Indiferent de câte ori îl joc, nu pot vedea limita de sus.

Deși nu pot vedea vârful, mă lovesc de un perete tot timpul.

Chiar și când cred că am devenit mai puternic,

Nu doar că vor fi multe momente când ajung să pierd,

Ci voi ajunge să mă întreb iar și iar, ”De ce am făcut așa ceva?”.

Am jucat prea mult timp jocuri în avion, și am ajuns să nu pot dormi.

Într-o clipită, era timpul de sosire, și imediat ce avionul a aterizat,

Am fost primul care a ieșit pe ușă cu preocuparea unui ghid turistic.

În timp ce mergeam, mă gândeam, ”Cumva, mă simt ușurat...”

Și în timp ce priveam în jurul meu, am mers la zona de imigrări.

În aeroportul din KL, după ce treci de imigrări, nu plătești taxe vamale și

Am decis să cumpăr tequila înainte de a mă duce acasă, așa că i-am dus-o casierului.

Și acolo, am realizat asta pentru prima dată.

”AHHHHHHHH!!

Mi-am lăsat bagajul de mână în avion!!!”

În acest punct, nu mai este posibil să mă întorc înapoi.

Oricum, din moment ce deja stau aici, nu mai am ce face.

Mi-am ținut doar pașaportul în buzunar, restul era în geantă.

Am urcat în mașină, și am inspirat adânc.

Am încercat să-mi sun prietenul însoțitor de zbor care fusese în același zbor acum.

Poate că au realizat că era a mea, și ar fi putut-o păstra.

Și tocmai atunci,

Un apel a venit de la acel prieten...

”Alo?”

”Waka! Nu poți face asta! Nu ar trebui să uiți de geanta ta!”

Când am auzit aceste cuvinte,

Eram sincer recunoscător, ceea ce cineva ar trebui să aibă sunt prieteni până la urmă.

Am mulți prieteni însoțitori de bord.

În timp ce călătoresc în diverse țări, deseori mă înțeleg bine cu însoțitorii de bord și

Merg să iau masa cu ei.

Când călătoresc singur și altele,

Deseori mă întâlnesc cu prietenii însoțitori de bord și iau masa cu ei în locale.

Ei bine, văzut din punctul de vedere al altcuiva,

Ar putea părea că mă dau la ei în avion.

Oricum,

Îmi vor aduce geanta pe seară.

Când am sosit acasă, Angie a venit la mine.

Reuniți după atât de mult timp, cumva lacrimile au curs.

Chiar și așa,

Pentru cineva ca mine, care deseori pierde lucruri în avion,

Este un lucru foarte norocos că ceva ce am pierdut vine înapoi la mine astfel.

Chiar dacă oamenii din jurul meu cred că mă dau la însoțitorii de bord,

M-a dus la a găsi ceva ce am pierdut astfel.

Ahhh, asta a fost foarte norocos.

Un prieten însoțitor de bord este ceea ce trebuie neapărat să ai.

Un lucru este stabilit...

GACKTIONARY - Capitolul 66 (Viața)

６６．助けようとして「死ねな！」という前に

言ってる人たちが「生」を見せるべき。

生きてるところをしっかり見せてやりなよ。

Înainte de a spune ”Nu muri” într-o încercare de a salva o viață, ar trebui să le arătați ce este ”viața”.

De ce nu le arătați clar cum vă trăiți voi viața.

Sunt atât de mulți tineri ce se sinucid în ultimul timp. Pentru acești copii, adulții tind să spună ”Sinuciderea nu este calea” sau ”Dă ce ai mai bun și trăiește!”, deseori, în timp ce dau vina pe ei. Dar de ce se sinucid? Motivul este destul de simplu. Pentru că nu pot găsi bucurie în a trăi, aspectele amuzante și interesante a vieții.

Atunci, cum le găsiți, întrebați? Cea mai ușoară metodă este de a avea pe cineva aproape de voi care se bucură din toată inima de viață. Dacă aveți o astfel de persoană, vă veți gândi ”Și eu vreau să mă bucur de ea!”. Ei sunt sătui de adulți care țipă ”Nu muri!” în urechile lor, adulți ce par că nici măcar ei nu se bucură de viețile lor.

De exemplu, dacă copilul vostru nu mai merge la școală, sau devin instabili emoțional și vă îngrijorați și vă întrebați ce ar trebui să faceți, nu vă puteți salva niciodată copilul decât dacă realizați că problema nu este la copilul vostru, ci în modul de viață și de gândire a părinților.

Ar trebui să le arătați cât de mult vă bucurați de propria voastră viață. Oamenii sunt creaturi amuzante, posibil să nu vă intereseze un anumit joc deloc, dar dacă îi vedeți pe alți că se implică în el și se distrează jucătorul, distracția se răspândește treptat, și, înainte de a realiza, sunteți cu toți împreună, știți? Începe să pară că e atât de amuzant, și vă face să vreți și voi să vă jucați. Dar dacă cineva care nici măcar nu pare a se bucura de el vă spune ”Jocul acesta este amuzant”, voi nici măcar nu veți fi interesați, darămite să-l jucați. Nu contează ce este, nu conținutul este important. Dacă cineva chiar arată că se bucură cu adevărat de ceva, acel lucru va părea amuzant și pentru voi.

De aceea părinți sunt incredibil de importanți pentru copii lor. Ei au cel mai mare impact în viața copiilor lor, așadar, dacă nu țin să le arate copiilor cât de amuzantă este viața și cât de frumos este să trăiești, copii lor nu pot înflori așa cum trebuie. Copii sunt creaturi instabile.

Arătați-le cât de mult vă distrați. Copii care cresc cu părinții cu această abilitate cu siguranță cor crește în niște profesionaliști care pot găsi distracția și amuzamentul.

GACKTIONARY - Capitolul 59 (Viața)

５９．人生はゲームさ。

あまりに難しせぎでも面白くない。

あまりに簡単すぎでも面白くない。

Viața este un joc.

Nu ar fi amuzant dacă este prea dificilă.

Nu ar fi amuzant nici dacă e prea ușoară.

Deseori aud persoane spunând ”Nu am un scop” sau ”Nu mă distrez”.

Dar gândiți-vă la asta ca fiind un joc. Ce face un joc amuzant de jucat? Un joc care vă lasă să terminați nivelele prea ușor nu este absolut deloc amuzant, și un joc care nu vă lasă să terminați nivelele indiferent de cât de mult jucați nu este deloc amuzant. Dar un joc care a fost creat delicat astfel încât jucătorul să poată termina nivelele în momente optime este amuzant de jucat.

Terminați în cele din urmă un nivel după ce ați încercat din greu, întrebându-vă dacă puteți sau nu, și asta este ceea ce vă motivează să avansați la următoarea fază sau următoarea rundă, nu? Asta este exact viața.

Dacă brusc încercați să faceți ceva dificil, nu este amuzant pentru că nu-l puteți termina, și nu este amuzant dacă îl puteți termina ușor pentru că nu este nici o provocare.

Fie că vă bucurați de viața voastră sau nu, depinde dacă puteți crea sau nu un scenariu pentru voi și cum să îndepliniți un obiectiv în fiecare nivel al vieții voastre. Nu ar trebui să puneți bariere prea sus sau prea jos. Ce este important este echilibrul dintre ele.

Lucrul crucial este să aveți un scop care să vă învioreze. Acel sentiment care vă face să vă întrebați ”Ce urmează?” reprezintă viața.

Viața înseamnă să fi emoționat de anticipare, nu emoționat de suspans. Totul este despre cum o construiți voi înșivă. Când vă gândiți la asta, viața devine amuzantă. Dacă știți asta, nu veți spune niciodată ”Viața mea este plictisitoare”.

Cine este personajul principal al acestui joc? Nimeni altul decât voi. Și atât timp cât nu renunțați, veți primi chiar și o altă șansă în acest joc al vieții.

”Viața este un joc” într-adevăr. Cred că cel mai grozav joc pe care îl puteți juca vreodată este propria voastră viață. Cel mai bun mod de joc vă oferă cea mai grozavă plăcere, și asta înseamnă că viața este plină de plăceri.

P.S. I LOVE U GACKT - P.S. Merry Xmas (Special Story) - Capitolul 5

CAPITOLUL 5 Amintirile noastre

1/5

După ce am lăsat-o pe Maria la apartamentul ei, m-am îndreptat direct spre spital.

A.S: Doctore?! De ce ești aici?

Am dat peste asistenta șefă când am ieșit din camera de schimb.

A.S: Dar ce este cu întâlnirea ta?! Cu domnișoara Ursu?!

Mă întreba cu chipul șocat.

G: S-a terminat.

A.S: S-a ce?

G: Așa că mă gândeam să lucrez. Ei bine, am plecat.

Terminând conversația repede, m-am îndreptat spre birou.

Nu era nimeni.

M-am așezat la biroul meu și am deschis cadoul pe care mi l-a dat Maria.

G: Hey, un stilou.

Exact ce aveam nevoie – arcul vechiului meu stilou tocmai era pe cale să se rupă.

(Totuși, îmi dă agrafe pentru chipsuri și stilouri...)

(Întotdeauna ceva practic, huh.)

În timp ce râdeam de unul singur, mi-am amintit că nu era timpul pentru asta.

(Doar...ce ar fi trebuit să fac astăzi...?)

Revedeam evenimentele în mintea mea, dar nu era nici un mod de a da înapoi cele întâmplate.

Am început chiar să mă gândesc că faptul că am obținut zilele libere nu a fost o idee bună.

Dar atunci, îmi amintisem de bărbatul pe care l-am zărit în restaurant.

Părea fericit. Entuziast.

Probabil că o știa destul de bine pe Maria, și nu ar fi încurcat lucrurile astfel.

(...Ei, gândurile astea nu ajung nicăieri.)

Hotărând să încep să lucrez, am deschis sertarul de la birou.

Nu am scos nimic. Mintea mea continua să se gândească la Maria.

Maria chiar a spus ceva ciudat. ”Perfectă, asemeni lui Kayo”...?

A văzut-o pe Kayo doar pe ecran, așa că de unde o putea cunoaște...? Oh, stai...

Amintirea de când mi-a dat versurile lui Kayo mi-a apărut în minte.

A spus că Kayo i le-a lăsat ei...îmi amintesc asta.

(Kayo...i le-a lăsat ei...)

Maria evita întrebarea ori de câte ori am cerut detalii.

Și tot nu știam ce voia să spună.

(Nici vorbă...nu ar putut să o întâlnească pe Kayo, nu...)

Și chiar atunci, când clătinam din cap la cât de imposibil era.

Am observat iepurașul de pluș de pe biroul meu.

G: Hm...?

Împreună cu fustița cu model înflorat, avea un cardigan roșu, de fetru...

...și purta și o căciulă ce semăna cu a lui Moș Crăciun.

G: Maria a...? Când a...?

Primind un schimb de haine noi, călduroase de Crăciun, iepurașul părea fericit.

(S-a gândit până și la Crăciunul iepurașului, huh?)

Maria s-a gândit la iepurașul de pluș....chiar și la Kayo.

Nu m-a spus niciodată să o uit pe Kayo, nici măcar o dată.

Chiar și cu amintirile mele cu Kayo, ea...

Și totuși, eu, doar pentru că o întâlnire nu a decurs bine, încerc să evadez în muncă...

G: ...Demn de milă.

Cu șoapta asta, m-am ridicat de pe scaun.

Ieșind din camera de schimb, am dat peste asistenta șefă iar.

A.S: Hm? Nu te duceai să lucrezi la ceva?

G: Mi-am dat seama că nu trebuie, mai ales că este ziua mea liberă.

A.S: Bine, desigur. Te rog, mergi acasă și odihnește-te.

G: Nu pot face asta. Am un cadou de livrat.

A.S: Ai?

G: Am primit unul fără a da înapoi.

A.S: Înțeleg...

Atunci, a zâmbit ușor.

A.S: Baftă, GACKT.

2/5

Continuam să mă uit la fularul pe jumătate croșetat.

(Poate ar trebui să-l desfac tot...)

Fularul era doar jumătate din cât trebuia să fie...

...am ajuns la jumătate. Aș putea la fel de bine să-l termin...

Stai, nu, am făcut doar jumătate, așa că ar trebui să-l desfac....

Inima și mintea mea nu se înțelegeau.

Și chiar atunci, telefonul meu a sunat.

M: !

(Ar putea fi...?)

Cu nervi pulsând, am ridicat telefonul să văd...

M: Oh, Yota...

Era de la el.

Amintindu-mi ce s-a întâmplat, în restaurant, m-am grăbit să răspund.

M: Alo?

Y: Hey. Scuze pentru confuzia de astăzi.

M: Ah, e în ordine. Ea e bine?

Y: Da, am ajuns la ea la timp...plângea. Chiar am făcut-o de oaie.

M: Oh...

Y: Nu am observat deloc ceea ce simte.

M: Deloc?

Y: Deloc.

M: Nici măcar faptul că a venit din America cu tine?

Y: ...Da.

(Presupun că asta îi se potrivește lui Yota...)

Y: Mă simt cam prost pentru asta...

M: Mm...

(Nici eu nu am observat sentimentele lui Yota, așa că nu sunt eu persoana care să vorbească despre...)

Y: Nu pot lua nici o decizie acum, dar mă gândesc să continui. Chiar e o fată bună.

M: Pun pariu...

Mi-l puteam imagina zâmbind la capătul celălalt al telefonului.

Y: O să ieșim mâine împreună. Dar tu? Oh, lucrezi?

M: O-Oh, nu...am ziua liberă...presupun, că am să fac ceva...

Y: Ei, orice merge. Oricum , asta e tot ce am vrut să-ți spun.

M: Bine. Mulțumesc pentru telefon, eram foarte îngrijorată.

Y: Oh, eu ar trebui să-ți mulțumesc. Oricum, să ne bucurăm de Crăciun, okay? Ai grijă.

M: Bine, mai vorbim...

Închizând, mă uitam la telefon.

M: Yota...sper ca totul să meargă bine.

Chiar când m-am întins să pun telefonul la loc, a sunat din nou.

(De-De data asta este...)

M-am uitat la ecran. Era asistenta a cărei zi liberă o primisem.

M: Huh...? S-a întâmplat ceva la spital?

Secunda în care am răspuns confuză, colega mea a început să vorbească repede.

3/5

C: Maria! E aici, în sfârșit e aici!

M: Huh?

C: Primăvara!

M: Stai, e Crăciunul, nu –

C: Astăzi am primit o confesiune de nicăieri!

M: Stai...poftim?

C: De la un bărbat de 30 de ani, grupa de sânge O, care este internat momentan pentru o fractură de gleznă!

M: Stai, e prea multă infor –

C: A spus că s-a îndrăgostit de mine la prima vedere în timpul operației. Și că dacă o să mă mai revadă iar de Ajunul Crăciunului, o să fie mai curajos...Oh, e o persoană atât de minunată! Am să ți-l prezint când vii la servici.

M: O per –

C: Mai vorbim!

M: S-Stai. Ah, a închis...

(Nu am putut nici măcar să o felicit sau altceva...)

Mi-am pus telefonul la încărcat.

M: ...

Mi se părea doar mie sau toată lumea mergea direct pe scara spre fericire?

(Sincer, simt că sunt lăsată în urmă aici...)

M-am scufundat pe partea mea de canapea.

M: Mâine e zi liberă...huh, ce să fac...

Dr. GACKT a spus că aveam două zile întregi pentru noi...

...dar probabil că nu mai voia o altă zi.

Deloc.

A făcut un plan și restul, iar eu am stricat totul.

Normal că s-ar sătura de compania mea.

Întâlnirea era un lucru, dar...nici măcar cadoul nu a mers bine.

În cele din urmă, i-am dat un stilou normal...și câteva haine pentru iepurașul de pluș...

Să cos hainele a fost greu. Nu aș putea concura cu Kayo.

Am stat noaptea să croșetez fularul, dar nu însemna nimic, și eram o idioată.

Kayo ar fi profitat de șansă și s-ar fi distrat enorm cu Dr. GACKT.

Ea cu siguranță i-ar fi făcut și un cadou mai minunat.

Dar când venea vorba de mine? Lucrurile nu mergeau bine...

Și asta probabil însemna că nu eram un partener potrivit pentru el.

(Da...să destram fularul acesta. Nu aș fi reușit încă de la început...)

Lacrimile îmi curgeau pe față.

Nu țipam sau jeleam.

Lacrimile doar continuau să cadă.

Și disperarea de a plânge din cauza asta mi-a făcut lacrimile să nu se oprească.

Nu știu cât de mult am plâns...

Totuși, urechile mele amorțite păreau să audă soneria.

M: Huh...?

(Hey...chiar sună.)

Am răspuns timid la interfon.

M: Da...?

G: Eu sunt.

(Huh? Doctore?)

M: ...S-a întâmplat ceva?

G: ...

O pauză.

G: ...Nu e nevoie să îmi calci verbal curajul pe care l-am adunat.

M: Huh? Poftim?

G: ...Înțeleg. Voi pleca...

M: H-Hey, stai!

4/5

G: ...Ce e aia?

Doctorul, stând pe canapea, a vorbit imediat ce a observat fularul pe jumătate făcut.

M: N-Nu este nimic!

L-am aruncat grăbită în coș și l-am împins într-un colț al camerei.

M: A-Am să fac o cafea.

G: Ah, mulțumesc.

M: ...

(Despre ce ar trebui să vorbesc...? Vreau să spun, după ce ne-am despărțit pe ACEL ton...?)

În timp ce gânduri sălbatice îmi treceau prin minte, am scos o cană din dulap.

G: Maria...

M: D-D-D-Da?

G: Mulțumesc pentru stilou. Exact când aveam nevoie.

M: Oh...serios? Mă bucur să aud asta.

G: Și...mulțumesc că i-ai oferit și iepurașului un cadou.

M: O-h, da...

(Hm? Când a văzut iepurașul?)

Am adus hainele la birou ieri seară.

Dar fără ca el să fie prin preajmă, i-am pus chiar eu hainele iepurașului.

G: Mulțumesc...serios.

Se uita la mine și vorbea de parcă savura oportunitatea de a se simți recunoscător.

M: Nu-Nu a fost ceva greu, chiar...

Nu am putut să nu mă abțin să mă fac mică pentru faptul că îmi mulțumea pentru cadoul făcut stângaci.

(Totuși...sunt bucuroasă.)

Atmosfera rea de la întâlnire a dispărut.

(Am crezut că Ajunul Crăciunului se va termina doar cu această ceartă nerezolvată...)

Mă gândeam să-mi cer scuze pentru astăzi. Să-mi cer scuze cum se cuvine.

Nici nu voiam să fie vreo neînțelegere despre Yota. Da. Era timpul să –

Când m-am oprit să pornesc filtrul de cafea și să mă uit în sus, Dr. GACKT era chiar acolo.

M: !

G: Te miști încet.

M: Huh?

G: O fac eu.

M: O-Oh...cum vrei...

Dr. GACKT a schimbat locul cu mine și a început să facă cafeaua cu mâini pricepute.

Cafeaua a curs în cană, umplând camera cu aroma ei.

(Dr. GACKT îmi face cafea...asta nu este prima dată, nu-i așa.)

Când am fost să o vizitez pe Kayo, mi-a făcut și atunci, când încă era student la medicină...

M: Doctore, te pricepeai să faci cafea chiar și atunci, nu?)

G: ...

M: Ah...

Vorbisem dar...

Dar Dr. GACKT doar mi-a zâmbit și ne-a pus cafea amândurora.

Stăteam pe canapea și savuram cafeaua.

G: Am să merg pe presupunere aici, dar ne-am...

Cu cana în mână, Dr. GACKT se uita direct la mine.

G: ...întâlnit înainte, în trecut?

M: ...

G: Și...Maria, o cunoști pe Kayo?

M: ...

De unde să încep.

Întâlnindu-i pe Dr. GACKT și Kayo în spital când eram elevă de liceu...

Fiind implicată în accident și întâlnindu-i iar...

Și...Kayo care mi-a încredințat versurile melodiei...

...nu simțeam că aș putea să-i spun asta încă.

Nu cum eram acum, nici măcar ca înlocuitor al lui Kayo.

M: Încă nu îți pot spune asta.

G: ...Când îmi poți spune?

M: ...Când...am să ajung în punctul în care să ai încredere în mine...cred că o să pot.

G: Oh...

A zâmbit confuz.

G: Deși, deja am.

M: Poftim...?

5/5

Dr. GACKT  a pus cana pe masă și a căutat prin buzunarul jachetei.

Atunci, a scos ceva și mi l-a oferit.

G: Acesta este...cadoul meu de Crăciun pentru tine.

M: Doctore...

Dr. GACKT ținea ceva familiar în mână.

Cardul de acces de la apartamentul lui.

M: ...

Mi-a luat mâna și mi-a pus cardul în palmă.

G: Îmi pare rău, asta e tot ce ți-am luat.

M: Oh...mulțumesc...

Voiam să-i mulțumesc și chiar să exprim cât de recunoscătoare eram, dar nu îmi găseam cuvintele.

G: Acesta a fost doar un cadou de moment – să mergem să cumpărăm unul real mâine.

M: Unul ”real”...? Oh, doctore, sunt mulțumită de acesta.

G: Dar, haide, doar să primești un card de acces e puțin...și în plus, asistenta șefă o să te întrebe probabil ce ți-am dat...

M: Șefa?

G: Ah, nimic.

Dr. GACKT părea ciudat de agitat.

(Oh...așa este...sunt sigură că i-a spus multe șefa...)

Mi-am dat seama că chicoteam de la gândul acesta.

M: Bine. Ia-mi un cadou foarte frumos mâine, okay?

G: Contează pe mine.

M: Nu am să renunț nici eu la cadoul tău real.

G: Huh?

M: Deși, al meu ar mai putea dura ceva timp...

Probabil că știa despre ce vorbesc.

G: Mm. Abia aștept.

Se uita cu o privire tandră la coșul cu fularul pe care îl împinsesem.

G: ...Când am fost cu tine astăzi Maria, m-am gândit.

M: Oh?

G: Ar trebui să o iau ușor și să te cunosc, de acum încolo.

M: Doctore...

G: Dar am uitat repede și am devenit agitat...și gelos...și încăpățânat...astăzi, tot ce ți-am arătat a fost partea mea mai puțin frumoasă.

M: Oh, doctore...

Și eu eram vinovată. Forțând lucrurile, aruncându-mi emoțiile asupra lui...

Nici eu nu mi-am arătat partea mea frumoasă. (Dar...)

El o să o ia ușor ca să mă cunoască, și eu ar trebui să fac la fel.

(Deci...nu aveam nevoie să mă întreb ce ar fi făcut Kayo când ar fi ieșit cu el.)

M: Pariez că o să privim în urmă la asta și vom râde de întâlnirea asta peste câțiva ani.

G: Am auzit asta.

Ne-am zâmbit unul celuilalt.

Dar atât de multe s-au întâmplat astăzi. Deja simțeam că pot zâmbi puțin la gândul acesta.

Am crezut că întâlnirea a fost dezastruoasă, dar Dr. GACKT a venit, și a făcut să fie mai bine.

G: Maria...

Și-a pus brațul în jurul umărului meu.

M: ...

Și eu mi-am lăsat capul pe umărul lui.

M: ...Așa am dormit tot timpul în cinematograf?

G: Da, și cu gura deschisă. Un chip destul de haios când dormi.

M: Haios...

G: Glumesc. Erai foarte drăguță.

M: Haioasă sau drăguță – care dintre ele?

M-am uitat la el, cu capul încă pe umărul lui.

G: Ambele...

Brusc, chipul lui s-a apropiat de al meu, și...

M: Oh, da!

M-am ridicat în picioare, brusc, amintindu-mi ceva important.

M: Doctore! ...Doctore?

G: Tu...

Dr. GACKT se ținea de piept.

G: Ai putea face ceva în legătură cu obiceiul tău de a țipa?

M: Ohhh? Oh, scuze, scuze. Dar mai important...

G: ...Mai important?

M: Am doar șampon pentru femei la mine – nu te superi, nu?

Poza vocală: Zutto kimi dake omote iru yo. Merry Christmas. (Întotdeauna mă gândesc doar la tine. Crăciun Fericit.

P.S. I LOVE U GACKT - P.S. Merry Xmas (Special Story) - Capitolul 4

CAPITOLUL 4 Cadoul lui GACKT

1/5

Apoi a venit Ajunul Crăciunului.

M: Bună dimineața!

Am auzit vocea plină de energie a Mariei de cum am coborât din mașină.

G: Neața. Aștepți de mult timp?

M: Nu, deloc!

Nerăbdarea ei...speranța ei, erau atât de puternice...

...puteam să spun că erau chiar copleșitoare.

(Se pare că abia așteaptă asta.)

Eram bucuros că am înfruntat critica asistentei  șefe cât timp am făcut planul.

G: Mai întâi, să mergem la cumpărături și să-ți luăm cadoul.

M: Huh? Cadoul meu...?

G: Apoi mergem să luăm prânzul.

Am explicat programul pe care îl făcusem cu asistenta șefă.

G: Și după asta, am o rezervare pentru cină.

M: Ci...

(Ei, nu era a mea ca să spun, dar...)

M: Doctore...

G: Hm?

M: Vezi, poți să o faci dacă încerci!

G: Gah?!

Dintr-un anumit motiv, m-a lovit ușor peste spate.

M: ...Îmi pare rău.

G: Nu...îți fă griji pentru asta.

Am ieșit din alt magazin cu mâna goală.

(Acesta este al cincilea...)

G: Nu ai văzut nimic care să-ți placă?

M: Păi, uh...nu m-am putut hotărî.

G: Înțeleg...

Am crezut că am ales magazinele care îi plac, dar se pare că m-am înșelat.

(Asta înseamnă că nu știu nimic despre ea, chiar și după atâtea luni...?)

M: ...Îmi pare rău.

G: Nu...îți fă griji pentru asta.

(Vreau să spun, deja am făcut-o să-și ceară scuze de atâtea ori.)

Puteam doar să-i ofer un zâmbet îndurerat.

(Cel mai mult ne vedem doar la spital, oricum...)

(Încercând să ne înțelegem unul pe celălalt cere probabil ceva mai mult.)

Văzându-i chipul dintr-o parte în timp ce își ținea privirea în jos, un mic val de singurătate m-a lovit.

M-am uitat la ceas – puțin înainte de prânz.

Mai aveam încă filmul, și prânzul suna bine.

G: ...Atunci, ce spui să luăm prânzul mai întâi, și să îți luăm cadoul mai târziu?

M: ...Bine.

G: Am auzit că este un loc pe aici – bar noaptea, dar servește prânzul ziua. Nu am mai fost niciodată acolo, dar am auzit că pastele sunt foarte bune.

M: Oh, paste? Abia aștept.

G: Și eu.

Văzând un zâmbet mult așteptat pe chipul ei m-a liniștit. Atunci, în următorul moment...

M: ...

Maria a întins tremurând mâna către mine și a luat-o pe a mea.

(Aw, cât de drăguț...)

Exact când eram pe cale să zâmbesc, o presiune imensă s-a stabilit pe mâna mea.

G: A-Au...!

Nu m-am putut abține să nu scot un mic sunet de durere.

M: Huh?

G: Chiar strângi puternic.

M: Oh! S-Scuze!

Și-a retras mâna repede și s-a făcut mică.

(Se comportă puțin ciudat astăzi.)

(Este prima dată când suntem împreună pentru două zile, așadar poate că este agitată.)

G: Se pare că eu ar trebui să țin mâna ta în schimb.

I-am oferit ușor mâna mea, și în timp ce regretam că nu am făcut asta mai devreme...

M: ...Doctore.

...și-a pus mâna în palma mea.

Și atunci, cu mâinile împreunate, am început să mergem împreună.

Eram aproape de restaurant.

G: Oh, aici este.

Și cu asta, m-am întors spre ea.

M: ...

(Maria?)

Zâmbetul i-a dispărut de pe chip...

...și în locul lui era aceea privire aspră pe care o avea când ne-am uitat după cadouri.

2/5

G: Nu...prea pari încântată.

Am vorbit după ce am înghițit pastele.

M: Huh? Eu? N-Nici gând! Deloc!

Maria a început să se agite din cauza cuvintelor mele.

G: Mă întreb...e așa tot timpul, șt..

M: ...

Din nefericire, am făcut-o să nu mai vorbească.

(Ce tot fac, înghesuind-o în colț astfel...?)

M-am certat în gând.

M: ...Îmi pare rău.

G: ...

Toată nerăbdarea ei părea să fi dispărut.

(Probabil că este agitată...și chiar dacă știam asta, m-am comportat atât de imatur...)

G: Deci, am auzit că filmul pe care o să-l vedem are un sfârșit diferit de cel original.

Am ales un subiect, încercând să schimb starea de spirit.

M: D-Da, abia aștept să-l văd. Îmi amintesc că originalul era...

Brusc, a început să vorbească mult.

Și să o văd așa mi-a încălzit inima.

(Chiar se uită mult la filme, huh.)

Puteam să o iau încet și să ajung să o cunosc. Nu era nevoie să mă grăbesc.

Cu obișnuita ei energie – nu, chiar și mai veselă  decât de obicei, a continuat.

M: Nu-i așa, doctore?

G: Huh?

M: O-Oh, nimic. Hey, filmul e pe cale să înceapă.

G: Da.

Maria se comporta ciudat de când am intrat în cinematograf.

(Pare puțin prea entuziasmată, într-un mod diferit decât înainte...)

M: Oh, whoops!

Maria venise în partea mea stângă, dar...

(A-Au!)

Mă prinsese iar într-o gheară de fier.

(Pare mai mult că încearcă să-mi strivească mâna decât să o țină...)

(...stai, încearcă să-mi arate puterea ei, să mă provoace să o întrec?)

(...Nah, nici vorbă. La ce mă tot gândesc?)

Maria aruncase o privire către mine.

(Aceea nu este o privire de provocare...)

Simțind că aș fi slab să țip de durere, doar i-am zâmbit, abținându-mă.

Și în timp ce făceam asta, luminile s-au diminuat.

Puțin după ce se făcuse întuneric în cinematograf, strângerea Mariei a slăbit.

G: ?

M-am uitat către ea să îi văd capul legănându-se.

(Ea...doarme? Și nici măcar nu a început filmul?)

G: Hey, Maria...

Am pus o mână pe umărul ei, încercând să o trezesc, dar...

A.S: Lucrează atât de mult, că a spus că își prețuiește cel mai mult odihna, îți vine să crezi?

G: Odihna, huh...

(Dacă stau să mă gândesc, aproape a leșinat în birou...trebuie să fie foarte obosită.)

Maria nu dădea nici un semn că s-ar trezi.

(Presupun că am să o las să doarmă.)

I-am pus capul pe umărul meu.

Auzindu-i respirația liniștită în timp ce dormea, mă gândeam să mă rezam și eu de ea...

...și să adorm și eu ar fi fost frumos.

(Nu pot face asta – chiar voia să vadă filmul acesta.)

Știind că trebuie să-i povestesc filmul când se trezește, am încercat să rezist.

3/5

M: Terminat? Stai, serios, de ce? De ce nu m-ai trezit?

Maria se trezise ușor panicată.

G: Dormeai foarte bine.

M: Serios?! Dar abia așteptam să văd filmul! Nu îți amintești de ce am discutat la prânz?

G: Păi, da. Dar –

M: Nu îmi vine să cred...Oh, voiam să știu cum se termină! Acum trebuie să închiriez DVD-ul –

G: Se pare că eroina avea o soră geamănă.

Chiar în mijlocul propoziției mele.

M: La-la-la nu te aud!

Maria și-a acoperit brusc urechile și a început să murmure.

G: Ce e cu tine?

Comportamentul ei nefiresc m-a lăsat năucit.

M: Tocmai...mi-ai dat spoiler...

Se uita la mine, cu o privire de ciudă.

G: Păi, tu spuneai că vrei să știi cum se termină.

M: ...

Văzând că devenise brusc aspră, m-a făcut să mă simt confuz.

G: ...Eu sunt de vină?

M: Oh, nu spun asta.

Chipul ei spunea clar asta.

G: ...

(Habar nu are cât de atent am fost cu ea toată ziua astăzi.)

M: ...

(Nu cred că am mai văzut-o vreodată atât de perturbată...)

G: Să...mergem la cină. Am rezervare. Probabil că nu mai vrei să mergi.

Am spus asta cu sarcasm.

M: Vreau să merg.

G: Oh, mă îndoiesc.

M-am ridicat și am început să merg.

...Dintr-un anumit motiv, nimic nu mergea bine astăzi.

M: Acesta...cu siguranță este un restaurant frumos!

Maria părea fericită, dar ochii ei zburau peste tot.

(Pare că se preface...)

G: Mie mi se pare normal.

I-am spus asta, neamuzat.

M: Guh...

(Maria...chiar nu pare să-i placă nimic astăzi.)

Negăsind nimic bun în a fi bosumflat, în orice caz, eu..

G: ...În orice caz, noroc.

...am ridicat paharul.

M: O-Oh, da...

Deși a făcut ca mine, părea pierdută în gânduri.

M: ...

G: ...

Mi-am dres vocea, aproape din reflex.

M: Ah, îmi pare rău.

G: Pentru ce?

Am pus o întrebare răutăcioasă.

M: Oh...ei bine, doctore, sunt singura care bea alcool, așa că...

Ezitarea îi colora cuvintele.

(Ugh, iar am încolțit-o...)

Am oftat, șocat de mine însumi. Regretam atât de mult ce făcusem astăzi, și totuși...

G: ...Mintea în altă parte, huh?

Înainte de a realiza, gura mi-a luat-o pe dinainte, asemeni unui copil.

M: ...Asta nu este –

Chiar atunci, mi-a vibrat telefonul.

M: ...

G: ...

L-am scos și m-am uitat la ecran.

G: E de la spital. Lasă-mă o secundă.

M: ...Bine.

M-am ridicat și m-am îndreptat spre hol să răspund la telefon.

(Probabil vreo urgență.)

Urma să terminăm noaptea cu lucrurile așa...?

Cu gândul acesta în minte, m-am îndreptat spre hol.

4/5

Nu era o urgență.

(Aproape că m-am panicat...)

Când m-am grăbit înapoi spre masă, am văzut-o pe Maria vorbind cu un bărbat.

Și lângă el era o femeie blondă...

(Cine e?)

Am ajuns destul de aproape să aud ce vorbesc.

Y: Lucrurile merg bine?

M: Ele...

Y: Cam șocant, să ai o întâlnire unde te-am cerut în căsătorie.

(Huh? Cerut în căsătorie?)

Ochii mei s-au mărit imediat ce cuvântul mi-a ajuns la urechi.

Ah, deci acesta era cel care...și pe lângă asta, chiar în acest restaurant?

M: H-Hey, în...în...

Observându-mă, panica se citea pe chipul Mariei.

G: ...

Y: Ah, nu îți fă griji. Am trecut peste destul cât să aduc o colegă.

Ignorând prezența mea, el continua să vorbească.

M: În...în...

Y: Dar hey, spune-mi când lucrurile nu mai merg bine cu doctorul ca să te pot cere iar în căsătorie.

G: ...

(Ce naiba crezi că spui...?)

Eram pregătit să îl înfrunt acolo, acum.

În schimb, m-am întors și m-am îndreptat înapoi pe hol pentru a mă calma.

În timp ce mergeam, toate piesele de astăzi se puneau cap la cap în mintea mea.

Magazinele, restaurantul unde am luat prânzul, cinematograful, și acum restaurantul acesta...

Erau toate parte din teritoriul lui.

Dacă o știa de destul timp cât să o ceară în căsătorie, probabil că au făcut asta de multe ori.

(Și eu am adus-o iar prin tot, făcând-o să-și amintească...)

(...așa că de aceea părea ca și cum nu se distra în tot timpul acesta.)

În timp ce mă plimbam, nervos pe mine însumi, femeia blondă a trecut brusc pe lângă mine.

După ce m-am calmat cumva, m-am întors la masă.

M: Ah...doctore.

Se uita la mine, nesiguranța citindu-se în ochii ei.

G: Ați terminat de vorbit?

Am vorbit în momentul în care m-am așezat.

M: D-Da...ei bine...doctore, nu a fost o urgență?

G: Nu, voiau doar să confirm câteva documente pentru următoarea conferință.

M: Oh, bine...

G: El a fost cel care te-a cerut în căsătorie?

Am întrebat ceea la ce știam răspunsul.

M: ...Da.

G: Voi doi păreți compatibili.

M: Huh?

Stai puțin, tocmai am...

G: Chiar. Aveți amândoi un sentiment similar.

M: ...

...îmi luam eșecurile de astăzi și...

G: Arătați bine împreună. În mod obiectiv vorbind.

...le ținteam pe ea pentru că nu mi-a spus că mergeam peste tot unde a fost cu el.

Sau cel puțin, încercam.

Și fie că și-a dat seama sau nu.

M: ...Mulțumesc.

A răspuns cu un ton glacial.

Mâncarea a sosit și ne-a găsit pe amândoi în liniște.

Și cu asta, nu am mai scos nici un cuvânt până ce am plecat.

5/5

Am tras mașina în fața apartamentului Mariei.

Apoi am coborât și am deschis ușa pasagerului.

M: Mulțumesc.

G: Da. Bună treabă în seara asta.

(Stai, ”bună treabă”...? Ce spuneam?)

Am regretat imediat cuvintele alese.

Lucrurile au fost cam ciudate după ce am plecat de la restaurant, și...

...mă gândeam că era destul de epuizată. Nu a spus că voia să meargă altundeva.

M: ...

Era tăcută, cu ochii țintă în pământ.

G: ...

(Presupun că îmi spune să plec.)

M: ...

(Am putea totuși să facem Ajunul Crăciunului...)

G: ...

(...Poate ar trebui să o invit la mine...)

M: ...

(...Dar chiar nu se potrivește cu starea de spirit.)

M: Noapt –

S-a oprit chiar înainte să termine propoziția.

M: Um...

G: Hm?

M: Este o parcare cu plată după colț...

G: ...Înțeleg.

Am întrezărit o mică speranță.

M: Ai putea parca acolo.

G: ...

M: Deci...

(Asta e, Maria, spune mai departe.)

Forța a început să-mi se furișeze în ochi în timp ce mă uitam la ea.

Totuși, s-a cutremurat și nu a mai spus nimic după acel ”deci”.

G: Deci?

Am zorit-o.

M: Deci...

Și brusc, a început să caute prin geanta ei și a scos o cutie mică, împachetată.

M: Acesta este cadoul tău de Crăciun.

G: ...

(Aproape am căzut din picioare...)

G: Mulțumesc.

Totuși, am luat cadoul cu fundă.

(...Și? Asta este? Nu mai este nimic ce ar trebui să spui?)

Am întrebat-o cu privirea cât puteam, dar pur și simplu stătea acolo.

M: Um...?

G: ...Deci, ce era cu acel ”deci” de mai devreme?

Nu mai puteam rezista.

M: Huh?

G: Îmi pot parca mașina. Deci...cadoul de Crăciun? Nu are sens.

M: Guh..d-dar...

G: Dar...?

Tonul meu a devenit și mai dur.

Se uita la mine, cu expresia schimbându-i-se.

M: ...Deci da! Bine? Deci da!

(Stai, ce...? Asta era puțin neclar.)

Eram năucit de răspunsul ei neclar.

G: Huh? ”Deci da, deci da”?

Am repetat în mod inconștient cuvintele ei, dar...

M: Dacă nu îmi vrei cadoul atât de mult, dă-mi-l înapoi!

...s-a întins, încercând să ia cadoul înapoi.

L-am strecurat departe de ea și l-am dat în spate.

G: Acum, asta nu sună bine. Haide, doar copii se joacă de-a luatul înapoi.

Fărâma ei de pasiune și expresia care o avea a declanșat ceva în mine.

Toată grija pe care o adunasem dispăruse într-o clipită, și un zâmbet îmi apăru pe față.

Arăta atât de adorabil că voiam să o îmbrățișez. Și chiar când m-am gândit la asta...

M: Da...Sunt un copil...îmi pare rău...că nu mă comport corect.

Vocea ei tremura.

G: Maria...

Eram uimit – părea că o să înceapă să plângă.

M: Îmi pare rău că nu sunt perfectă ca și Kayo.

G: Kayo...?

(De ce să aducă vorba de Kayo...?)

M: Mulțumesc foarte mult pentru astăzi. Bună treabă, într-adevăr. Acum, noapte bună.

Lăsând în urmă aceste cuvinte, s-a întors și a luat-o la fugă.

G: Maria, st –

Ignorându-mă, a continuat să fugă până în apartament.

(Maria...)

M-am uitat la clădire, și silueta ei a apărut la al treilea etaj.

G: ...

S-a dus în ultima cameră de pe hol.

...De ce a adus vorba de Kayo acum?

Cu un ton de parcă o cunoștea...

G: Ei bine, întâlnirea asta nu a mers bine deloc...

Am oftat.

G: Noapte bună...Maria.

Și cu asta, m-am urcat în mașină.