GACKTIONARY - Capitolul 4 (Acțiune)

４．料理はアルバムを作るのと同じ、やるとこだわるけど、毎日作るのは嫌（笑）。

A găti este la fel cu a face un album.

Odată ce am început procesul, devin foarte dedicat, dar nu aș vrea să o fac în fiecare zi.

Urăsc să gătesc cu pasiune, și la fel simt și în legătură cu muzica. Iubesc să ascult muzica, și de asemenea iubesc să mănânc. Dar urăsc să le produc. Motivul? E din cauză că devin prea mofturos cu ele. Mă cufund în ele. Sufăr pentru că pun atât de mult din mine în ele. Gătitul și muzica seamănă una cu cealaltă. Vii cu o idee, strângi ingredientele necesare, și ceea ce faci continuă să-și schimbe forma în timpul procesului. Uneori, fac ”Wow, deci așa iese?” în mijlocul procesului, și sunt multe cazuri în care procesul merge bine până ce ultimul ingredient este adăugat și strică totul.

 Când te gândești la asta, femeile casnice sunt incredibile. Sunt toate ca Tetsuya Komuro la începutul carierei sale. E ca și cum, imaginile apar în mintea lor, și ceea ce fac este destul de bun! Sunt cu adevărat uimitoare.

P.S. I LOVE U GACKT - P.S. Merry Xmas (Special Story) - Capitolul 4

CAPITOLUL 4 Cadoul lui GACKT

1/5

Apoi a venit Ajunul Crăciunului.

M: Bună dimineața!

Am auzit vocea plină de energie a Mariei de cum am coborât din mașină.

G: Neața. Aștepți de mult timp?

M: Nu, deloc!

Nerăbdarea ei...speranța ei, erau atât de puternice...

...puteam să spun că erau chiar copleșitoare.

(Se pare că abia așteaptă asta.)

Eram bucuros că am înfruntat critica asistentei  șefe cât timp am făcut planul.

G: Mai întâi, să mergem la cumpărături și să-ți luăm cadoul.

M: Huh? Cadoul meu...?

G: Apoi mergem să luăm prânzul.

Am explicat programul pe care îl făcusem cu asistenta șefă.

G: Și după asta, am o rezervare pentru cină.

M: Ci...

(Ei, nu era a mea ca să spun, dar...)

M: Doctore...

G: Hm?

M: Vezi, poți să o faci dacă încerci!

G: Gah?!

Dintr-un anumit motiv, m-a lovit ușor peste spate.

M: ...Îmi pare rău.

G: Nu...îți fă griji pentru asta.

Am ieșit din alt magazin cu mâna goală.

(Acesta este al cincilea...)

G: Nu ai văzut nimic care să-ți placă?

M: Păi, uh...nu m-am putut hotărî.

G: Înțeleg...

Am crezut că am ales magazinele care îi plac, dar se pare că m-am înșelat.

(Asta înseamnă că nu știu nimic despre ea, chiar și după atâtea luni...?)

M: ...Îmi pare rău.

G: Nu...îți fă griji pentru asta.

(Vreau să spun, deja am făcut-o să-și ceară scuze de atâtea ori.)

Puteam doar să-i ofer un zâmbet îndurerat.

(Cel mai mult ne vedem doar la spital, oricum...)

(Încercând să ne înțelegem unul pe celălalt cere probabil ceva mai mult.)

Văzându-i chipul dintr-o parte în timp ce își ținea privirea în jos, un mic val de singurătate m-a lovit.

M-am uitat la ceas – puțin înainte de prânz.

Mai aveam încă filmul, și prânzul suna bine.

G: ...Atunci, ce spui să luăm prânzul mai întâi, și să îți luăm cadoul mai târziu?

M: ...Bine.

G: Am auzit că este un loc pe aici – bar noaptea, dar servește prânzul ziua. Nu am mai fost niciodată acolo, dar am auzit că pastele sunt foarte bune.

M: Oh, paste? Abia aștept.

G: Și eu.

Văzând un zâmbet mult așteptat pe chipul ei m-a liniștit. Atunci, în următorul moment...

M: ...

Maria a întins tremurând mâna către mine și a luat-o pe a mea.

(Aw, cât de drăguț...)

Exact când eram pe cale să zâmbesc, o presiune imensă s-a stabilit pe mâna mea.

G: A-Au...!

Nu m-am putut abține să nu scot un mic sunet de durere.

M: Huh?

G: Chiar strângi puternic.

M: Oh! S-Scuze!

Și-a retras mâna repede și s-a făcut mică.

(Se comportă puțin ciudat astăzi.)

(Este prima dată când suntem împreună pentru două zile, așadar poate că este agitată.)

G: Se pare că eu ar trebui să țin mâna ta în schimb.

I-am oferit ușor mâna mea, și în timp ce regretam că nu am făcut asta mai devreme...

M: ...Doctore.

...și-a pus mâna în palma mea.

Și atunci, cu mâinile împreunate, am început să mergem împreună.

Eram aproape de restaurant.

G: Oh, aici este.

Și cu asta, m-am întors spre ea.

M: ...

(Maria?)

Zâmbetul i-a dispărut de pe chip...

...și în locul lui era aceea privire aspră pe care o avea când ne-am uitat după cadouri.

2/5

G: Nu...prea pari încântată.

Am vorbit după ce am înghițit pastele.

M: Huh? Eu? N-Nici gând! Deloc!

Maria a început să se agite din cauza cuvintelor mele.

G: Mă întreb...e așa tot timpul, șt..

M: ...

Din nefericire, am făcut-o să nu mai vorbească.

(Ce tot fac, înghesuind-o în colț astfel...?)

M-am certat în gând.

M: ...Îmi pare rău.

G: ...

Toată nerăbdarea ei părea să fi dispărut.

(Probabil că este agitată...și chiar dacă știam asta, m-am comportat atât de imatur...)

G: Deci, am auzit că filmul pe care o să-l vedem are un sfârșit diferit de cel original.

Am ales un subiect, încercând să schimb starea de spirit.

M: D-Da, abia aștept să-l văd. Îmi amintesc că originalul era...

Brusc, a început să vorbească mult.

Și să o văd așa mi-a încălzit inima.

(Chiar se uită mult la filme, huh.)

Puteam să o iau încet și să ajung să o cunosc. Nu era nevoie să mă grăbesc.

Cu obișnuita ei energie – nu, chiar și mai veselă  decât de obicei, a continuat.

M: Nu-i așa, doctore?

G: Huh?

M: O-Oh, nimic. Hey, filmul e pe cale să înceapă.

G: Da.

Maria se comporta ciudat de când am intrat în cinematograf.

(Pare puțin prea entuziasmată, într-un mod diferit decât înainte...)

M: Oh, whoops!

Maria venise în partea mea stângă, dar...

(A-Au!)

Mă prinsese iar într-o gheară de fier.

(Pare mai mult că încearcă să-mi strivească mâna decât să o țină...)

(...stai, încearcă să-mi arate puterea ei, să mă provoace să o întrec?)

(...Nah, nici vorbă. La ce mă tot gândesc?)

Maria aruncase o privire către mine.

(Aceea nu este o privire de provocare...)

Simțind că aș fi slab să țip de durere, doar i-am zâmbit, abținându-mă.

Și în timp ce făceam asta, luminile s-au diminuat.

Puțin după ce se făcuse întuneric în cinematograf, strângerea Mariei a slăbit.

G: ?

M-am uitat către ea să îi văd capul legănându-se.

(Ea...doarme? Și nici măcar nu a început filmul?)

G: Hey, Maria...

Am pus o mână pe umărul ei, încercând să o trezesc, dar...

A.S: Lucrează atât de mult, că a spus că își prețuiește cel mai mult odihna, îți vine să crezi?

G: Odihna, huh...

(Dacă stau să mă gândesc, aproape a leșinat în birou...trebuie să fie foarte obosită.)

Maria nu dădea nici un semn că s-ar trezi.

(Presupun că am să o las să doarmă.)

I-am pus capul pe umărul meu.

Auzindu-i respirația liniștită în timp ce dormea, mă gândeam să mă rezam și eu de ea...

...și să adorm și eu ar fi fost frumos.

(Nu pot face asta – chiar voia să vadă filmul acesta.)

Știind că trebuie să-i povestesc filmul când se trezește, am încercat să rezist.

3/5

M: Terminat? Stai, serios, de ce? De ce nu m-ai trezit?

Maria se trezise ușor panicată.

G: Dormeai foarte bine.

M: Serios?! Dar abia așteptam să văd filmul! Nu îți amintești de ce am discutat la prânz?

G: Păi, da. Dar –

M: Nu îmi vine să cred...Oh, voiam să știu cum se termină! Acum trebuie să închiriez DVD-ul –

G: Se pare că eroina avea o soră geamănă.

Chiar în mijlocul propoziției mele.

M: La-la-la nu te aud!

Maria și-a acoperit brusc urechile și a început să murmure.

G: Ce e cu tine?

Comportamentul ei nefiresc m-a lăsat năucit.

M: Tocmai...mi-ai dat spoiler...

Se uita la mine, cu o privire de ciudă.

G: Păi, tu spuneai că vrei să știi cum se termină.

M: ...

Văzând că devenise brusc aspră, m-a făcut să mă simt confuz.

G: ...Eu sunt de vină?

M: Oh, nu spun asta.

Chipul ei spunea clar asta.

G: ...

(Habar nu are cât de atent am fost cu ea toată ziua astăzi.)

M: ...

(Nu cred că am mai văzut-o vreodată atât de perturbată...)

G: Să...mergem la cină. Am rezervare. Probabil că nu mai vrei să mergi.

Am spus asta cu sarcasm.

M: Vreau să merg.

G: Oh, mă îndoiesc.

M-am ridicat și am început să merg.

...Dintr-un anumit motiv, nimic nu mergea bine astăzi.

M: Acesta...cu siguranță este un restaurant frumos!

Maria părea fericită, dar ochii ei zburau peste tot.

(Pare că se preface...)

G: Mie mi se pare normal.

I-am spus asta, neamuzat.

M: Guh...

(Maria...chiar nu pare să-i placă nimic astăzi.)

Negăsind nimic bun în a fi bosumflat, în orice caz, eu..

G: ...În orice caz, noroc.

...am ridicat paharul.

M: O-Oh, da...

Deși a făcut ca mine, părea pierdută în gânduri.

M: ...

G: ...

Mi-am dres vocea, aproape din reflex.

M: Ah, îmi pare rău.

G: Pentru ce?

Am pus o întrebare răutăcioasă.

M: Oh...ei bine, doctore, sunt singura care bea alcool, așa că...

Ezitarea îi colora cuvintele.

(Ugh, iar am încolțit-o...)

Am oftat, șocat de mine însumi. Regretam atât de mult ce făcusem astăzi, și totuși...

G: ...Mintea în altă parte, huh?

Înainte de a realiza, gura mi-a luat-o pe dinainte, asemeni unui copil.

M: ...Asta nu este –

Chiar atunci, mi-a vibrat telefonul.

M: ...

G: ...

L-am scos și m-am uitat la ecran.

G: E de la spital. Lasă-mă o secundă.

M: ...Bine.

M-am ridicat și m-am îndreptat spre hol să răspund la telefon.

(Probabil vreo urgență.)

Urma să terminăm noaptea cu lucrurile așa...?

Cu gândul acesta în minte, m-am îndreptat spre hol.

4/5

Nu era o urgență.

(Aproape că m-am panicat...)

Când m-am grăbit înapoi spre masă, am văzut-o pe Maria vorbind cu un bărbat.

Și lângă el era o femeie blondă...

(Cine e?)

Am ajuns destul de aproape să aud ce vorbesc.

Y: Lucrurile merg bine?

M: Ele...

Y: Cam șocant, să ai o întâlnire unde te-am cerut în căsătorie.

(Huh? Cerut în căsătorie?)

Ochii mei s-au mărit imediat ce cuvântul mi-a ajuns la urechi.

Ah, deci acesta era cel care...și pe lângă asta, chiar în acest restaurant?

M: H-Hey, în...în...

Observându-mă, panica se citea pe chipul Mariei.

G: ...

Y: Ah, nu îți fă griji. Am trecut peste destul cât să aduc o colegă.

Ignorând prezența mea, el continua să vorbească.

M: În...în...

Y: Dar hey, spune-mi când lucrurile nu mai merg bine cu doctorul ca să te pot cere iar în căsătorie.

G: ...

(Ce naiba crezi că spui...?)

Eram pregătit să îl înfrunt acolo, acum.

În schimb, m-am întors și m-am îndreptat înapoi pe hol pentru a mă calma.

În timp ce mergeam, toate piesele de astăzi se puneau cap la cap în mintea mea.

Magazinele, restaurantul unde am luat prânzul, cinematograful, și acum restaurantul acesta...

Erau toate parte din teritoriul lui.

Dacă o știa de destul timp cât să o ceară în căsătorie, probabil că au făcut asta de multe ori.

(Și eu am adus-o iar prin tot, făcând-o să-și amintească...)

(...așa că de aceea părea ca și cum nu se distra în tot timpul acesta.)

În timp ce mă plimbam, nervos pe mine însumi, femeia blondă a trecut brusc pe lângă mine.

După ce m-am calmat cumva, m-am întors la masă.

M: Ah...doctore.

Se uita la mine, nesiguranța citindu-se în ochii ei.

G: Ați terminat de vorbit?

Am vorbit în momentul în care m-am așezat.

M: D-Da...ei bine...doctore, nu a fost o urgență?

G: Nu, voiau doar să confirm câteva documente pentru următoarea conferință.

M: Oh, bine...

G: El a fost cel care te-a cerut în căsătorie?

Am întrebat ceea la ce știam răspunsul.

M: ...Da.

G: Voi doi păreți compatibili.

M: Huh?

Stai puțin, tocmai am...

G: Chiar. Aveți amândoi un sentiment similar.

M: ...

...îmi luam eșecurile de astăzi și...

G: Arătați bine împreună. În mod obiectiv vorbind.

...le ținteam pe ea pentru că nu mi-a spus că mergeam peste tot unde a fost cu el.

Sau cel puțin, încercam.

Și fie că și-a dat seama sau nu.

M: ...Mulțumesc.

A răspuns cu un ton glacial.

Mâncarea a sosit și ne-a găsit pe amândoi în liniște.

Și cu asta, nu am mai scos nici un cuvânt până ce am plecat.

5/5

Am tras mașina în fața apartamentului Mariei.

Apoi am coborât și am deschis ușa pasagerului.

M: Mulțumesc.

G: Da. Bună treabă în seara asta.

(Stai, ”bună treabă”...? Ce spuneam?)

Am regretat imediat cuvintele alese.

Lucrurile au fost cam ciudate după ce am plecat de la restaurant, și...

...mă gândeam că era destul de epuizată. Nu a spus că voia să meargă altundeva.

M: ...

Era tăcută, cu ochii țintă în pământ.

G: ...

(Presupun că îmi spune să plec.)

M: ...

(Am putea totuși să facem Ajunul Crăciunului...)

G: ...

(...Poate ar trebui să o invit la mine...)

M: ...

(...Dar chiar nu se potrivește cu starea de spirit.)

M: Noapt –

S-a oprit chiar înainte să termine propoziția.

M: Um...

G: Hm?

M: Este o parcare cu plată după colț...

G: ...Înțeleg.

Am întrezărit o mică speranță.

M: Ai putea parca acolo.

G: ...

M: Deci...

(Asta e, Maria, spune mai departe.)

Forța a început să-mi se furișeze în ochi în timp ce mă uitam la ea.

Totuși, s-a cutremurat și nu a mai spus nimic după acel ”deci”.

G: Deci?

Am zorit-o.

M: Deci...

Și brusc, a început să caute prin geanta ei și a scos o cutie mică, împachetată.

M: Acesta este cadoul tău de Crăciun.

G: ...

(Aproape am căzut din picioare...)

G: Mulțumesc.

Totuși, am luat cadoul cu fundă.

(...Și? Asta este? Nu mai este nimic ce ar trebui să spui?)

Am întrebat-o cu privirea cât puteam, dar pur și simplu stătea acolo.

M: Um...?

G: ...Deci, ce era cu acel ”deci” de mai devreme?

Nu mai puteam rezista.

M: Huh?

G: Îmi pot parca mașina. Deci...cadoul de Crăciun? Nu are sens.

M: Guh..d-dar...

G: Dar...?

Tonul meu a devenit și mai dur.

Se uita la mine, cu expresia schimbându-i-se.

M: ...Deci da! Bine? Deci da!

(Stai, ce...? Asta era puțin neclar.)

Eram năucit de răspunsul ei neclar.

G: Huh? ”Deci da, deci da”?

Am repetat în mod inconștient cuvintele ei, dar...

M: Dacă nu îmi vrei cadoul atât de mult, dă-mi-l înapoi!

...s-a întins, încercând să ia cadoul înapoi.

L-am strecurat departe de ea și l-am dat în spate.

G: Acum, asta nu sună bine. Haide, doar copii se joacă de-a luatul înapoi.

Fărâma ei de pasiune și expresia care o avea a declanșat ceva în mine.

Toată grija pe care o adunasem dispăruse într-o clipită, și un zâmbet îmi apăru pe față.

Arăta atât de adorabil că voiam să o îmbrățișez. Și chiar când m-am gândit la asta...

M: Da...Sunt un copil...îmi pare rău...că nu mă comport corect.

Vocea ei tremura.

G: Maria...

Eram uimit – părea că o să înceapă să plângă.

M: Îmi pare rău că nu sunt perfectă ca și Kayo.

G: Kayo...?

(De ce să aducă vorba de Kayo...?)

M: Mulțumesc foarte mult pentru astăzi. Bună treabă, într-adevăr. Acum, noapte bună.

Lăsând în urmă aceste cuvinte, s-a întors și a luat-o la fugă.

G: Maria, st –

Ignorându-mă, a continuat să fugă până în apartament.

(Maria...)

M-am uitat la clădire, și silueta ei a apărut la al treilea etaj.

G: ...

S-a dus în ultima cameră de pe hol.

...De ce a adus vorba de Kayo acum?

Cu un ton de parcă o cunoștea...

G: Ei bine, întâlnirea asta nu a mers bine deloc...

Am oftat.

G: Noapte bună...Maria.

Și cu asta, m-am urcat în mașină.

P.S. I LOVE U GACKT - Eternal Affection - Capitolul 4

CAPITOLUL 4 Iepurașul de pluș

1/5

Ploaia cade de dimineață. Nu prea am dormit în noaptea anterioară.

M-am îndreptat spre birou, să-l întâlnesc pe Dr. GACKT.

Nu aveam ceva anume să-i spun. Vroiam doar să-i văd chipul.

Vroiam să văd dacă era același ca de obicei.

Doctorul de treabă, rezervat pe care îl știam, complet deconectat de acea tragedie.

Am bătut și am deschis ușa de la birou.

M: Scuză-mă...

(Doctore...)

Nu era în birou.

Ceilalți doctori au plecat imediat, lăsându-mă singură în cameră.

M: ...

Pe colțul biroului bine organizat a doctorului GACKT stătea un lucru familiar.

Iepurașul de pluș, cu fustița cu flori.

M: Jucăria asta...

Am ridicat-o.

De aproape, am văzut că era veche – foarte veche, chiar arăta că stă să se rupă.

Mi-am dat seama și că era lucrată manual.

(Ar putea fi...)

Chiar atunci, am auzit o voce din spate.

G: Neața.

Era Dr. GACKT.

M: Bună dimineața...

G: ...S-a întâmplat ceva?

M-a văzut strângând jucăria.

M: Um...

Am venit doar să-i văd chipul, dar gura mea s-a deschis fără permisiunea mea.

M: Jucăria asta a fost...a prietenei tale?

A răspuns, cu expresia complet neschimbată.

G: ...Da.

M: ...

Nu mă mai puteam abține.

M: Doctore...Doctore, stai în acest spital pentru că ea a murit aici?

Timp de o secundă, a zâmbit trist.

G: ...Stau. Și voi sta.

M: ...

(Va continua să stea aici...)

Am simțit cum se scurge energia din corpul meu.

M: ...Înțeleg. Scuză-mă.

Cu tot ce aveam, am spus acele cuvinte și i-am înmânat jucăria.

A luat-o și a pus-o ușor înapoi unde era.

M: ...

Tot ce puteam face era să-i privesc spatele în tăcere.

În cele din urmă, am renunțat să merg la bar și m-am îndreptat spre casă.

(Deși, probabil, ar fi trebuit să merg cu toată lumea...)

În timp ce mă gândeam la asta, mergeam singură pe drumul întunecat în ploaie.

Ploaia de dimineață devenise mai puternică cu timpul.

(Bine că plouă. Nu trebuie să-mi ascund lacrimile...)

Înainte de a realiza, am început să plâng.

G: ...Stau. Și voi sta.

Cuvintele lui mi-au străpuns pieptul, iar și iar.

(Când...când am început să am sentimente atât de puternice pentru el?)

Profitând de ploaia puternică, am lăsat lacrimile să-mi curgă libere în timp ce mergeam.

2/5

Următoarea dimineață.

Soarele puternic de dimineață trecea prin perdeaua mea, și m-am trezit, încă tristă.

(Doar dacă ziua de ieri ar fi fost doar un vis...)

G: ...Stau. Și voi sta.

Nu era un vis. Chiar și acum, Dr. GACKT simte același lucru pentru ea...)

Alarma mea a sunat.

M: Trebuie să...merg la lucru...

Am oprit alarma și m-am ridicat, apoi am deschis fereastra.

(Aceeași priveliște ca întotdeauna...)

În contrast cu sentimentele mele, orașul strălucea în aerul curat al sfârșitului de ploaie.

M: Bună treabă.

G: Și tu. Oh, și operația de la două – să ne întâlnim cu cincisprezece minute mai devreme.

M: Am înțeles, am să-i spun staff-ului.

G: Mulțumesc.

M: ...Am să plec atunci.

G: ...Bine.

De obicei, mai vorbeam câte puțin, nelegat de lucru, dar...

...astăzi, Dr. GACKT și eu ne-am despărțit în liniște.

(Chiar se simte că, între noi...)

(Chiar este un perete rece și invizibil...)

În timp ce mergeam în jos pe hol amărâtă, am văzut verdeața grădinii de la fereastră.

Udă de la ploaia de ieri, verdele strălucea în lumina soarelui.

Radianța sa m-a făcut să vreau să merg afară, așa că m-am îndreptat spre grădină.

Câteva locuri din grădină erau ude, dar aerul curat era reconfortant.

(...E atât de frumos afară. Greu de crezut că ieri a plouat atât de tare.)

Intenționam să privesc cerul, dar am privit fereastra de la birou.

M: ...

Nu era nimeni la fereastră. Am simțit un amestec bizar de tristețe și ușurare.

Și cum râdeam amar, am privit cerul de data asta.

Era dureros de senin.

M: Atât de frumos...

Și chiar atunci, melodia a început să cânte iar în mintea mea.

M: Iar se întâmplă...

În timp ce se întâmpla, simțeam că uitam ceva extrem de important.

(Ca și cum, acum mult timp, am privit acest cer din această grădină, exact ca acum...)

Amintirea vagă părea departe, ca și melodia din mintea mea.

3/5

Eram cu Yota la un anume restaurant de mare clasă, faimos.

Y: ...Da, probabil că ți-ai amintit atunci când erai acolo pentru apendicită.

I-am spus lui Yota despre ceea ce mi se întâmplase astăzi în grădină.

A luat o gură de cafea, și a rămas nemișcat.

M: Pentru apendicită...Ahh...

Y: Stai, nu-mi spune că ai uitat că ai fost tratată în propriul tău spital, nu?

M: Nu, nu este asta, doar că am fost atât de ocupată în ultimul timp.

Nu am timp să-mi amintesc fiecare lucru mărunt de acum treisprezece ani.

Când eram la liceu, am fost la spital pentru apendicită.

(Probabil că mă plimbasem prin grădină și am privit cerul...)

(...Da, îmi pot imagina că asta s-a întâmplat în timpul șederii mele acolo.)

M: Oh...

Exact când eram pe cale să-mi amintesc ceva, Yota a zâmbit și a început să vorbească.

Y: Mai important.

M: ...Huh?

Y: Ce părere ai de acest loc?

M: Restaurantul? Sunt surprinsă, nu mă așteptam la un loc atât de pretențios.

Y: Da, de asta ți-am spus să porți ceva frumos.

A chicotit. Să facă o rezervare în acest loc trebuie să fi fost greu.

M: Peisajul de noapte este grozav, mâncarea este grozavă...Chiar, mulțumesc, Yota.

Y: Mă bucur că îți place.

M: Dacă asta înseamnă să ajung într-un asemenea loc, să ne certăm nu pare atât de rău.

Am glumit, dar chipul lui Yota a devenit serios.

Y: Nu, este de rău. E îngrozitor.

M: Huh?

(Oh, nu, iar l-am supărat?)

Panicată, am aruncat câteva cuvinte.

M: Haide, Yota, era doar o glumă –

Y: Maria.

Se uita la mine, mai serios decât l-am văzut vreodată.

M: ...Yota?

Y: Nu mi-a mai rămas mult timp înainte de a pleca, așa că am să spun asta acum.

S-a uitat direct la mine.

Y: Vreau să vii cu mine la New York.

M: Yota...

(Dar asta înseamnă...)

A vorbit clar, fără pic de ezitare.

Y: Te căsătorești cu mine?

Să merg acasă nu a făcut nimic să-mi ușureze amețeala.

(Am fost cerută în căsătorie...de către Yota...)

În timp ce eram în drum spre casă...

Y: Îmi pare rău să te surprind astfel. Vreau să spun, să te cer în căsătorie când nici măcar nu ne-am dat întâlniri...dar, sunt serios.

Totul a fost prea brusc, așa că Yota mi-a dat timp să răspund.

(Pot spune doar da sau nu, huh...)

Am fost oarbă la sentimentele lui Yota în tot acest timp.

M-am gândit că îmi era doar un bun prieten încă din liceu.

(Căsătoria cu Yota...ar putea să meargă...?)

M-am gândit că simțeam doar prietenie pentru Yota, chiar în toată această perioadă.

Dar, totuși, cu siguranță trebuie să fie fericire într-o căsnicie lungă.

Și asta nu era greșit deloc, m-am gândit.

(Dacă doar am să trec printr-o iubire dureroasă oricum, să plec în New York ar fi fost cel mai bine...)

Propunerea m-a făcut să mă învârt în confuzie.

Ce vroiam să fac...? Nu aveam nici o idee.

4/5

Următoarea zi.

Dr. GACKT opera iar.

M-am gândit să pun pe cineva să stea în locul meu...

Dar m-am răzgândit. Nu e momentul să îmi deranjez colegii cu problemele mele.

G: Ești bine?

Mi-a vorbit pe neașteptate.

M: Doctore...

G: Ești puțin palidă.

M: ...Sunt bine.

G: ...Dacă spui tu. Te îndrepți spre sala de operații?

M: Da.

G: Atunci să mergem împreună.

M: Haide.

Pe drum spre sala de operații, am rămas tăcuți.

Și totuși, să pot merge cu el astfel era destul pentru mine.

(Dar, totuși...)

Ceva mă sâcâia.

Dr. GACKT era îngrijorat pentru mine, dar părea mai palid decât mine.

Probabil că era epuizat. Erau mai multe operații decât de obicei săptămâna aceasta.

(Trebuie să-l sprijin, să mă asigur că îi reduc povara cât de mult pot.)

Și cum mă gândeam la asta, mi-am potrivit ritmul cu al lui și am mers în jos pe hol.

Toate operațiile din aceea zi s-au terminat.

M: Bună treabă astăzi, doctore.

G: Și tu.

(Știam eu, este terminat.)

În timpul operației, era în starea lui normală, dar odată ce a ieșit, vocea lui părea epuizată.

(Ce îi pot spune...?)

M: Te rog să mergi acasă devreme și să te odihnești.

G: Bună idee. A trecut ceva timp de când mi-am văzut apartamentul.

M: ...Atunci, am să plec.

Am dat din cap și eram pe cale să plec când m-a oprit.

G: Ia spune, ai vrea să bei o cafea cu mine? Pentru că simt că am să adorm la volan așa.

I-am dat niște cafea cumpărată la doză doctorului în timp ce se așeza pe canapea.

G: Mulțumesc. Oh, banii...

M: E în ordine – tu m-ai cinstit înainte, acum e rândul meu.

G: Înainte? Oh, când ai venit să vezi luna în timp ce umblai de colo colo?

M: Da, atunci.

Ne-am zâmbit unul altuia.

Îmi cumpărasem ceai cu lapte și m-am așezat la o distanță mai departe de el pe canapea.

Am deschis doza.

G: Până la fund.

Cu asta, și-a deschis și el doza de cafea.

(Aww, m-a așteptat pe mine.)

Toate aceste lucruri mărunte pe care le făcea chiar îmi încălzeau inima.

(Dacă rămân tăcută așa, probabil că am să încep să plâng...)

Cu grija asta în mintea mea, am deschis gura.

M: ...Îmi pare rău pentru ieri.

G: Hm?

M: Ei, am...am întrebat ceva despre viața ta personală.

G: Oh, aia. Nu îți fă griji. Dacă oamenii știu, oamenii știu. Așa că nu te îngrijora.

M: Doctore...

G: Nu vreau să te îngrijorezi în legătură cu mine și să devii distantă...doar din cauza asta.

(Are dreptate...dacă mă îngrijorez pentru astfel de lucruri, am să...)

(...ajung să-l trag în jos iar...)

G: Să păstrăm lucrurile la fel, da?

M: ...Bine.

Auzindu-l spunând asta atât de delicat m-a făcut să vreau să-l întreb.

5/5

M: Um...este ceva despre care aș vrea să vorbesc cu tine.

G: Desigur, ce este?

M: Am o prietenă. Și cumva a fost cerută în căsătorie brusc de un prieten din copilărie.

Am editat toată partea cu ”eu” și i-am spus doctorului GACKT despre cererea lui Yota.

M: Dar, ea s-a îndrăgostit de cineva care nici măcar nu îi aruncă o privire.

G: Înțeleg...

M: ...Ce crezi?

M-a privit domol în ochi.

G: Crezi că poți continua să iubești pe cineva care nu va spune dacă te va iubi înapoi?

M: E-Eu?

G: Da, tu.

M: ...

Nu am putu răspunde, așa că a răspuns el pentru mine.

G: Cred că poți.

M: ...

G: Cred că poți păstra aceea persoană în inima ta și să mergi prin viață singură. Dacă altcineva merge cu tine, va trebui să fie cineva pe care îl poți iubi mai mult decât cel...din inima ta. Pentru că dacă nu, nu va dura.

M: ...

Nu am putut să nu simt că vorbea despre el.

M: Am înțeles...Am să-i spun.

Cum am spus asta, a zâmbit ușor stingherit.

G: Ah, de fapt, probabil nu ar trebui. Bărbații și femeile sunt diferiți, și toate alea. ...La naiba, nu ar fi trebuit să spun ceva atât de iresponsabil.

M: Nu cred că a fost iresponsabil deloc.

G: ...

Chiar nu credeam.

Pentru că așa reușise Dr. GACKT să ajungă atât de departe.

M: Am să-i spun. Cu siguranță.

I-am răspuns, privind înapoi în ochii lui.

Și chiar acolo, știam chiar ceea ce vroiam să fac.

Înainte de a mă schimba în vestiar, mi-am scos telefonul.

M: Trebuie să-i scriu lui Yota.

Am vrut să îi trimit mesaj lui Yota, să aranjez o întâlnire în persoană.

(Dacă îmi ia prea mult să-i răspund, doar am să-l rănesc.)

(Trebuie să-l văd în persoană și să-l refuz ușor.)

Trecându-mi degetele pe ecran, am început să-mi compun mesajul.

(Dacă mă căsătoresc cu Yota, o viață fericită, liniștită și drăguță mă așteaptă probabil. Și totuși...)

Când m-am gândit la viitorul meu, era Dr. GACKT pe care îl vroiam alături de mine.

(Chiar dacă nu pot merge cu el, el este singurul pentru mine.)

Dar atunci, brusc, telefonul meu a sunat. Era șefa.

A.S: Maria, te-am prins într-un moment prost?

M: Deloc.

Era un apel pentru o operație de urgență.

O operație programată pentru săptămâna viitoare a fost brusc reprogramată pentru seara aceasta.

G: Îmi pare rău pentru asta. Și chiar la sfârșitul programului.

M: Sunt mai mult îngrijorată de tine, doctore...

Chiar acum, Dr. GACKT nu avea calmul pe care îl arătase în pauză.

Acum era din nou în starea de doctor as.

G: Haide să dăm ce avem mai bun.

M: Haide.

Operația a decurs fără nici o problemă. Familia pacientului era extrem de recunoscătoare.

M: O treabă extrem de bună astăzi, doctore.

G: Și t—

Înainte de a termina propoziția, Dr. GACKT s-a prăbușit pe podea.

M: Doctore...!