CAPITOLUL 4 Cadoul lui GACKT
1/5
Apoi a venit
Ajunul Crăciunului.
M: Bună dimineața!
Am auzit vocea
plină de energie a Mariei de cum am coborât din mașină.
G: Neața. Aștepți de mult timp?
M: Nu, deloc!
Nerăbdarea
ei...speranța ei, erau atât de puternice...
...puteam să
spun că erau chiar copleșitoare.
(Se pare că
abia așteaptă asta.)
Eram bucuros
că am înfruntat critica asistentei șefe
cât timp am făcut planul.
G: Mai întâi, să mergem la cumpărături și
să-ți luăm cadoul.
M: Huh? Cadoul meu...?
G: Apoi mergem să luăm prânzul.
Am explicat
programul pe care îl făcusem cu asistenta șefă.
G: Și după asta, am o rezervare pentru
cină.
M: Ci...
(Ei, nu era a
mea ca să spun, dar...)
M: Doctore...
G: Hm?
M: Vezi, poți să o faci dacă încerci!
G: Gah?!
Dintr-un
anumit motiv, m-a lovit ușor peste spate.
M: ...Îmi pare rău.
G: Nu...îți fă
griji pentru asta.
Am ieșit din
alt magazin cu mâna goală.
(Acesta este
al cincilea...)
G: Nu ai văzut nimic care să-ți placă?
M: Păi, uh...nu m-am putut hotărî.
G: Înțeleg...
Am crezut că
am ales magazinele care îi plac, dar se pare că m-am înșelat.
(Asta înseamnă
că nu știu nimic despre ea, chiar și după atâtea luni...?)
M: ...Îmi pare rău.
G: Nu...îți fă griji pentru asta.
(Vreau să
spun, deja am făcut-o să-și ceară scuze de atâtea ori.)
Puteam doar
să-i ofer un zâmbet îndurerat.
(Cel mai mult
ne vedem doar la spital, oricum...)
(Încercând să
ne înțelegem unul pe celălalt cere probabil ceva mai mult.)
Văzându-i
chipul dintr-o parte în timp ce își ținea privirea în jos, un mic val de
singurătate m-a lovit.
M-am uitat la
ceas – puțin înainte de prânz.
Mai aveam încă
filmul, și prânzul suna bine.
G: ...Atunci, ce spui să luăm prânzul mai
întâi, și să îți luăm cadoul mai târziu?
M: ...Bine.
G: Am auzit că este un loc pe aici – bar
noaptea, dar servește prânzul ziua. Nu am mai fost niciodată acolo, dar am
auzit că pastele sunt foarte bune.
M: Oh, paste? Abia aștept.
G: Și eu.
Văzând un
zâmbet mult așteptat pe chipul ei m-a liniștit. Atunci, în următorul moment...
M: ...
Maria a întins
tremurând mâna către mine și a luat-o pe a mea.
(Aw, cât de
drăguț...)
Exact când
eram pe cale să zâmbesc, o presiune imensă s-a stabilit pe mâna mea.
G: A-Au...!
Nu m-am putut
abține să nu scot un mic sunet de durere.
M: Huh?
G: Chiar strângi puternic.
M: Oh! S-Scuze!
Și-a retras mâna repede și s-a făcut mică.
(Se comportă puțin ciudat astăzi.)
(Este prima dată când suntem împreună
pentru două zile, așadar poate că este agitată.)
G: Se pare că eu ar trebui să țin mâna ta
în schimb.
I-am oferit ușor mâna mea, și în timp ce
regretam că nu am făcut asta mai devreme...
M: ...Doctore.
...și-a pus mâna în palma mea.
Și atunci, cu mâinile împreunate, am
început să mergem împreună.
Eram aproape de restaurant.
G: Oh, aici este.
Și cu asta, m-am întors spre ea.
M: ...
(Maria?)
Zâmbetul i-a dispărut de pe chip...
...și în locul lui era aceea privire aspră
pe care o avea când ne-am uitat după cadouri.
2/5
G: Nu...prea pari încântată.
Am vorbit după ce am înghițit pastele.
M: Huh? Eu? N-Nici gând! Deloc!
Maria a început să se agite din cauza
cuvintelor mele.
G: Mă întreb...e așa tot timpul, șt..
M: ...
Din nefericire, am făcut-o să nu mai
vorbească.
(Ce tot fac, înghesuind-o în colț
astfel...?)
M-am certat în gând.
M: ...Îmi pare rău.
G: ...
Toată nerăbdarea ei părea să fi dispărut.
(Probabil că este agitată...și chiar dacă
știam asta, m-am comportat atât de imatur...)
G: Deci, am auzit că filmul pe care o să-l
vedem are un sfârșit diferit de cel original.
Am ales un subiect, încercând să schimb
starea de spirit.
M: D-Da, abia aștept să-l văd. Îmi
amintesc că originalul era...
Brusc, a început să vorbească mult.
Și să o văd așa mi-a încălzit inima.
(Chiar se uită mult la filme, huh.)
Puteam să o iau încet și să ajung să o
cunosc. Nu era nevoie să mă grăbesc.
Cu obișnuita ei energie – nu, chiar și mai
veselă decât de obicei, a continuat.
M: Nu-i așa, doctore?
G: Huh?
M: O-Oh, nimic. Hey, filmul e pe cale să
înceapă.
G: Da.
Maria se comporta ciudat de când am intrat
în cinematograf.
(Pare puțin prea entuziasmată, într-un mod
diferit decât înainte...)
M: Oh, whoops!
Maria venise în partea mea stângă, dar...
(A-Au!)
Mă prinsese iar într-o gheară de fier.
(Pare mai mult că încearcă să-mi
strivească mâna decât să o țină...)
(...stai, încearcă să-mi arate puterea ei,
să mă provoace să o întrec?)
(...Nah, nici vorbă. La ce mă tot
gândesc?)
Maria aruncase o privire către mine.
(Aceea nu este o privire de provocare...)
Simțind că aș fi slab să țip de durere,
doar i-am zâmbit, abținându-mă.
Și în timp ce făceam asta, luminile s-au
diminuat.
Puțin după ce se făcuse întuneric în
cinematograf, strângerea Mariei a slăbit.
G: ?
M-am uitat către ea să îi văd capul
legănându-se.
(Ea...doarme? Și nici măcar nu a început
filmul?)
G: Hey, Maria...
Am pus o mână pe umărul ei, încercând să o
trezesc, dar...
A.S: Lucrează atât de mult, că a spus că
își prețuiește cel mai mult odihna, îți vine să crezi?
G: Odihna, huh...
(Dacă stau să mă gândesc, aproape a
leșinat în birou...trebuie să fie foarte obosită.)
Maria nu dădea nici un semn că s-ar trezi.
(Presupun că am să o las să doarmă.)
I-am pus capul pe umărul meu.
Auzindu-i respirația liniștită în timp ce
dormea, mă gândeam să mă rezam și eu de ea...
...și să adorm și eu ar fi fost frumos.
(Nu pot face asta – chiar voia să vadă
filmul acesta.)
Știind că trebuie să-i povestesc filmul
când se trezește, am încercat să rezist.
3/5
M: Terminat? Stai, serios, de ce? De ce nu
m-ai trezit?
Maria se trezise ușor panicată.
G: Dormeai foarte bine.
M: Serios?! Dar abia așteptam să văd
filmul! Nu îți amintești de ce am discutat la prânz?
G: Păi, da. Dar –
M: Nu îmi vine să cred...Oh, voiam să știu
cum se termină! Acum trebuie să închiriez DVD-ul –
G: Se pare că eroina avea o soră geamănă.
Chiar în mijlocul propoziției mele.
M: La-la-la nu te aud!
Maria și-a acoperit brusc urechile și a
început să murmure.
G: Ce e cu tine?
Comportamentul ei nefiresc m-a lăsat
năucit.
M: Tocmai...mi-ai dat spoiler...
Se uita la mine, cu o privire de ciudă.
G: Păi, tu spuneai că vrei să știi cum se
termină.
M: ...
Văzând că devenise brusc aspră, m-a făcut
să mă simt confuz.
G: ...Eu sunt de vină?
M: Oh, nu spun asta.
Chipul ei spunea clar asta.
G: ...
(Habar nu are cât de atent am fost cu ea
toată ziua astăzi.)
M: ...
(Nu cred că am mai văzut-o vreodată atât
de perturbată...)
G: Să...mergem la cină. Am rezervare.
Probabil că nu mai vrei să mergi.
Am spus asta cu sarcasm.
M: Vreau să merg.
G: Oh, mă îndoiesc.
M-am ridicat și am început să merg.
...Dintr-un anumit motiv, nimic nu mergea
bine astăzi.
M: Acesta...cu siguranță este un
restaurant frumos!
Maria părea fericită, dar ochii ei zburau
peste tot.
(Pare că se preface...)
G: Mie mi se pare normal.
I-am spus asta, neamuzat.
M: Guh...
(Maria...chiar nu pare să-i placă nimic
astăzi.)
Negăsind nimic bun în a fi bosumflat, în
orice caz, eu..
G: ...În orice caz, noroc.
...am ridicat paharul.
M: O-Oh, da...
Deși a făcut ca mine, părea pierdută în
gânduri.
M: ...
G: ...
Mi-am dres vocea, aproape din reflex.
M: Ah, îmi pare rău.
G: Pentru ce?
Am pus o întrebare răutăcioasă.
M: Oh...ei bine, doctore, sunt singura
care bea alcool, așa că...
Ezitarea îi colora cuvintele.
(Ugh, iar am încolțit-o...)
Am oftat, șocat de mine însumi. Regretam
atât de mult ce făcusem astăzi, și totuși...
G: ...Mintea în altă parte, huh?
Înainte de a realiza, gura mi-a luat-o pe
dinainte, asemeni unui copil.
M: ...Asta nu este –
Chiar atunci, mi-a vibrat telefonul.
M: ...
G: ...
L-am scos și m-am uitat la ecran.
G: E de la spital. Lasă-mă o secundă.
M: ...Bine.
M-am ridicat și m-am îndreptat spre hol să
răspund la telefon.
(Probabil vreo urgență.)
Urma să terminăm noaptea cu lucrurile
așa...?
Cu gândul acesta în minte, m-am îndreptat
spre hol.
4/5
Nu era o urgență.
(Aproape că m-am panicat...)
Când m-am grăbit înapoi spre masă, am
văzut-o pe Maria vorbind cu un bărbat.
Și lângă el era o femeie blondă...
(Cine e?)
Am ajuns destul de aproape să aud ce
vorbesc.
Y: Lucrurile merg bine?
M: Ele...
Y: Cam șocant, să ai o întâlnire unde
te-am cerut în căsătorie.
(Huh? Cerut în căsătorie?)
Ochii mei s-au mărit imediat ce cuvântul
mi-a ajuns la urechi.
Ah, deci acesta era cel care...și pe lângă
asta, chiar în acest restaurant?
M: H-Hey, în...în...
Observându-mă, panica se citea pe chipul
Mariei.
G: ...
Y: Ah, nu îți fă griji. Am trecut peste
destul cât să aduc o colegă.
Ignorând prezența mea, el continua să
vorbească.
M: În...în...
Y: Dar hey, spune-mi când lucrurile nu mai
merg bine cu doctorul ca să te pot cere iar în căsătorie.
G: ...
(Ce naiba crezi că spui...?)
Eram pregătit să îl înfrunt acolo, acum.
În schimb, m-am întors și m-am îndreptat
înapoi pe hol pentru a mă calma.
În timp ce mergeam, toate piesele de
astăzi se puneau cap la cap în mintea mea.
Magazinele, restaurantul unde am luat
prânzul, cinematograful, și acum restaurantul acesta...
Erau toate parte din teritoriul lui.
Dacă o știa de destul timp cât să o ceară
în căsătorie, probabil că au făcut asta de multe ori.
(Și eu am adus-o iar prin tot, făcând-o
să-și amintească...)
(...așa că de aceea părea ca și cum nu se
distra în tot timpul acesta.)
În timp ce mă plimbam, nervos pe mine
însumi, femeia blondă a trecut brusc pe lângă mine.
După ce m-am calmat cumva, m-am întors la
masă.
M: Ah...doctore.
Se uita la mine, nesiguranța citindu-se în
ochii ei.
G: Ați terminat de vorbit?
Am vorbit în momentul în care m-am așezat.
M: D-Da...ei bine...doctore, nu a fost o
urgență?
G: Nu, voiau doar să confirm câteva
documente pentru următoarea conferință.
M: Oh, bine...
G: El a fost cel care te-a cerut în
căsătorie?
Am întrebat ceea la ce știam răspunsul.
M: ...Da.
G: Voi doi păreți compatibili.
M: Huh?
Stai puțin, tocmai am...
G: Chiar. Aveți amândoi un sentiment
similar.
M: ...
...îmi luam eșecurile de astăzi și...
G: Arătați bine împreună. În mod obiectiv
vorbind.
...le ținteam pe ea pentru că nu mi-a spus
că mergeam peste tot unde a fost cu el.
Sau cel puțin, încercam.
Și fie că și-a dat seama sau nu.
M: ...Mulțumesc.
A răspuns cu un ton glacial.
Mâncarea a sosit și ne-a găsit pe amândoi
în liniște.
Și cu asta, nu am mai scos nici un cuvânt
până ce am plecat.
5/5
Am tras mașina în fața apartamentului
Mariei.
Apoi am coborât și am deschis ușa
pasagerului.
M: Mulțumesc.
G: Da. Bună treabă în seara asta.
(Stai, ”bună treabă”...? Ce spuneam?)
Am regretat imediat cuvintele alese.
Lucrurile au fost cam ciudate după ce am
plecat de la restaurant, și...
...mă gândeam că era destul de epuizată.
Nu a spus că voia să meargă altundeva.
M: ...
Era tăcută, cu ochii țintă în pământ.
G: ...
(Presupun că îmi spune să plec.)
M: ...
(Am putea totuși să facem Ajunul
Crăciunului...)
G: ...
(...Poate ar trebui să o invit la mine...)
M: ...
(...Dar chiar nu se potrivește cu starea de
spirit.)
M: Noapt –
S-a oprit chiar înainte să termine
propoziția.
M: Um...
G: Hm?
M: Este o parcare cu plată după colț...
G: ...Înțeleg.
Am întrezărit o mică speranță.
M: Ai putea parca acolo.
G: ...
M: Deci...
(Asta e, Maria, spune mai departe.)
Forța a început să-mi se furișeze în ochi
în timp ce mă uitam la ea.
Totuși, s-a cutremurat și nu a mai spus
nimic după acel ”deci”.
G: Deci?
Am zorit-o.
M: Deci...
Și brusc, a început să caute prin geanta
ei și a scos o cutie mică, împachetată.
M: Acesta este cadoul tău de Crăciun.
G: ...
(Aproape am căzut din picioare...)
G: Mulțumesc.
Totuși, am luat cadoul cu fundă.
(...Și? Asta este? Nu mai este nimic ce ar
trebui să spui?)
Am întrebat-o cu privirea cât puteam, dar
pur și simplu stătea acolo.
M: Um...?
G: ...Deci, ce era cu acel ”deci” de mai
devreme?
Nu mai puteam rezista.
M: Huh?
G: Îmi pot parca mașina. Deci...cadoul de
Crăciun? Nu are sens.
M: Guh..d-dar...
G: Dar...?
Tonul meu a devenit și mai dur.
Se uita la mine, cu expresia
schimbându-i-se.
M: ...Deci da! Bine? Deci da!
(Stai, ce...? Asta era puțin neclar.)
Eram năucit de răspunsul ei neclar.
G: Huh? ”Deci da, deci da”?
Am repetat în mod inconștient cuvintele
ei, dar...
M: Dacă nu îmi vrei cadoul atât de mult,
dă-mi-l înapoi!
...s-a întins, încercând să ia cadoul
înapoi.
L-am strecurat departe de ea și l-am dat
în spate.
G: Acum, asta nu sună bine. Haide, doar
copii se joacă de-a luatul înapoi.
Fărâma ei de pasiune și expresia care o
avea a declanșat ceva în mine.
Toată grija pe care o adunasem dispăruse
într-o clipită, și un zâmbet îmi apăru pe față.
Arăta atât de adorabil că voiam să o
îmbrățișez. Și chiar când m-am gândit la asta...
M: Da...Sunt un copil...îmi pare rău...că
nu mă comport corect.
Vocea ei tremura.
G: Maria...
Eram uimit – părea că o să înceapă să
plângă.
M: Îmi pare rău că nu sunt perfectă ca și
Kayo.
G: Kayo...?
(De ce să aducă vorba de Kayo...?)
M: Mulțumesc foarte mult pentru astăzi.
Bună treabă, într-adevăr. Acum, noapte bună.
Lăsând în urmă aceste cuvinte, s-a întors
și a luat-o la fugă.
G: Maria, st –
Ignorându-mă, a continuat să fugă până în
apartament.
(Maria...)
M-am uitat la clădire, și silueta ei a
apărut la al treilea etaj.
G: ...
S-a dus în ultima cameră de pe hol.
...De ce a adus vorba de Kayo acum?
Cu un ton de parcă o cunoștea...
G: Ei bine, întâlnirea asta nu a mers bine
deloc...
Am oftat.
G: Noapte bună...Maria.
Și cu asta, m-am urcat în mașină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumiri pentru comentariu!