1/5
Ușa s-a deschis.
G: Kayo, cum te simți?
...Era Dr. GACKT, la douăzeci de ani. Era
prima dată când l-am văzut astfel.
M: ...
G: Ce e asta? Ai un vizitator?
S-a uitat la mine.
(Trebuie să o spun, e foarte chipeș...)
Văzându-l pe o înregistrare și
întâlnindu-l în persoană erau complet diferite.
Camera părea complet diferită, doar cu el
în ea.
Eram depășită de prezența lui perfectă,
aproape înspăimântătoare.
(Chiar dacă doar stă în fața ușii...)
G: Prietenă de a ta?
K: Da, am întâlnit-o azi. Ea este Maria.
G: Înțeleg...
Dr. GACKT s-a apropiat de mine.
Asigurându-mă să nu tremur de emoție,
m-am ridicat de pe canapea, și am făcut o plecăciune.
M: ...Încântată de cunoștință.
Era Dr. GACKT, dar nu exact – Dr. – GACKT.
După ce mi-am repetat asta iar și iar,
mi-am ridicat capul.
G: Încântat de cunoștință de asemenea.
M: Numele meu este Maria...
Privirile noastre s-au întâlnit. Și în
secunda când asta s-a întâmplat...
(Oohh...ochii aceia...)
Ochii care păreau că ar putea vedea prin orice,
senini și puternici...
Și când am văzut acei ochi, am înțeles.
Fie că știa sau nu cine eram...
...stând în fața mea era Dr. GACKT pe care
eu îl știam.
M: Maria Ursu.
(Trebuie să-l întâlnesc iar...)
Am simțit că am să izbucnesc în lacrimi,
dar am încercat din răsputeri să mă abțin.
G: Elevă la liceu?
M: Da.
G: Și una drăguță, pe lângă asta.
Mi-a zâmbit.
K: Maria, el este GACKT.
Și atunci, Kayo a chicotit.
K: Ai reușit în cele din urmă să-l
întâlnești.
M: Oh...da, am reușit.
(În cele din urmă...l-am întâlnit...)
Dr. GACKT era surprins.
G: În cele din urmă?
K: Nimic, GACKT.
În timp ce Kayo i-a dat lui doctorului un
răspuns evaziv...
...a pus ușor deoparte coșul cu păpușa
abia începută.
(Ei, cu prietenul ei aici, probabil că nu
mai pot sta prea mult pe aici.)
(Chiar dacă am reușit în sfârșit să-l
întâlnesc iar...)
Am decis să mă întorc în camera mea.
M: Kayo, cred că mă duc înapoi. Mulțumesc
mult pentru ceai.
K: Huh? Te duci în camera ta deja?
M: Da. Familia mea o să apară în curând.
Am dat o scuză ușoară.
(Acum, când am cincisprezece ani, fără a
vorbi prea mult cu doctorul...)
(...trebuie să plec.)
(Pentru că, chiar dacă este atât de chipeș,
când o să devin asistentă...)
(...nu am observat deloc.)
Așadar m-am gândit că să repet lucrurile
era o idee bună.
M-am întors spre Dr. GACKT și am făcut o
plecăciune.
M: Ei bine, am să plec acum, doctore.
G: ...
K: ...
O pauză ciudată.
(Am spus ceva ciudat...?)
G: Doctore?
M: !!
2/5
(Am încurcat-o! Am spus-o!)
G: Doctore? Ce vrei să spui?
Sângele mi s-a urcat la cap, și am
încercat cu disperare să pun cuvinte într-o propoziție.
M: Uh, ei bine, cam arăți ca, um, un
doctor? Ca și cum, foarte profesional. Ca și cum, ai o aură de chirurg care se
revarsă din tine, și totul, nu știu...ca și cum, ”Da, să începem operația”,
știi tu?
G: În...țeleg...”Să începem operația...”
(Frate, sigur crede că sunt o ciudată...)
Și totuși, Kayo a dat din cap, arătând
impresionată.
K: Wow, Maria, cum ai știut?
M: Huh?
K: GACKT este student la medicină.
M: Oh, este? Oh, presupun că de asta i-am
spus ”doctor” atunci, ahaha...
K: La fel ai spus și despre iep – despre
lucrul de mai devreme...Maria, nu se întâmplă să fii un mediu sau ceva, nu?
Am dat frenetic din mâini la ceea ce
spusese.
M: N-Nu, cu siguranță, complet, absolut
nu!
K: Și chiar nu te ascunzi doar?
M: N-Nu, serios, nu!
K: Ooh, seeeerios?
Tonul ei devenise glumeț.
M: Serios! Chiar nu sunt!
Știam că doar mă tachinează, dar...
...aveam atât de multe de ascuns că nu mă
puteam abține să nu exagerez.
K: Nu știu, te comporți chiaaar ciudat. Cu
siguranță ascunzi ceva.
M: Ascund c-ceva?! Dacă cineva are ceva de
ascuns, tu ești aceea, Kayo!
K: S-Stai, ai de gând să vorbești despre
aia?
M: Nu voi vorbi. Nu voi vorbi, dar...
K: Dar?
G: Hey, uh...
Dr. GACKT a deschis gura.
G: E un fel de parodie sau ce?
K: O paro...hahahaha!
Kayo a început să râdă, bătând din palme.
K: Îmi pare rău, doar că, să o tachinez a
devenit prea amuzant.
M: Kayo...!
G: Așa este Kayo. Mi se întâmplă tot
timpul.
A oftat ușor.
M: Huh, serios?
(Kayo pare persoana care l-ar tachina pe
Dr. GACKT...!)
În timp ce stăteam acolo, impresionată,
G: Oh, familia ta vine, nu? Îmi pare rău
că te rețin.
M: O-Oh, deloc –
Mâna dreaptă întinsă a doctorului GACKT
era înaintea mea.
M: ...
G: Maria, nu? Încântat să te cunosc.
Bucuros că ai devenit prietena lui Kayo.
M: O-Oh. Încântată de asemenea.
După o pauză, am întins mâna și i-am
strâns-o pe a lui.
Se părea că trecutul pe care îl știam se
schimba, puțin câte puțin.
M-am întors în camera mea și l-am găsit pe
Yota așteptându-mă.
M: Yota, s-a întâmplat ceva?
Y: Da, sănătatea ta. Am venit să te văd.
M: O-Oh, da, desigur...mulțumesc că ai
venit.
Y: Pari ciudat de sănătoasă. Nu mai ai
nevoie de vizite, domnișoara ”Mă simt bine acum”?
M: Nu, plec mâine. Dar mai vin oricum.
3/5
Când am intrat în cameră, Yota a scos două
bilete la film din buzunarul lui.
Y: Am două bilete de la fratele meu mai
mare. Ai spus că voiai să-l vezi pe acesta, nu?
Am luat un bilet de la el. Era nou nouț,
dar pentru mine, era o antichitate.
M: Este un film de mister, nu?
Y: Da, acela în care ”Nici Dumnezeu nu
știe ce se va întâmpla!”.
Yota a repetat ca papagalul ideea
filmului.
M: Da, da, acela. Frate, sfârșitul –
(Ah! Știu sfârșitul, l-am văzut cu
Yota...)
Y: Are o răsturnare de situație din câte
am auzit.
M: Ca să vezi...
Y: O să vii, nu?
M: Da...
Y: ...Pari ciudat de neentuziasmată.
M: Poftim? Nu, sunt nerăbdătoare. Vreau să
merg să-l văd.
Y: Ce spui de după examene?
M: După examene sună bine.
Pentru o perioadă, am stat de vorbă cu
Yota, vorbind despre filmele pe care le-am văzut.
(Mă întreb dacă Yota a început din această
perioadă să mă placă...)
Gândul mi-a trecut prin minte.
(Dacă da, este probabil greșit să petrec
timp cu el astfel...)
M: ...
Y: S-a întâmplat ceva?
M: Oh, nu, nimic.
(Am să merg cu el la filme, dar este asta
o idee bună?
Cu cât petrec mai mult timp cu el, cu atât
mai rănit o să fie...)
Știind viitorul m-a făcut să pierd din
vedere ceea ce fac acum.
L-am condus pe Yota la ieșirea din spital.
(Îmi este sete. Presupun că am să-mi iau
ceva de la automat și mă întorc în cameră.)
M-am îndreptat spre colțul de așteptare
înainte de a mă întoarce în camera mea. Așteptându-mă acolo era...
(Ah, Dr. GACKT...)
Dr. GACKT, stând pe canapea, citind o
carte.
G: Hey, este Maria.
A închis cartea și a zâmbit.
M: Îmi pare rău că te-am întrerupt.
G: Nah, este în ordine. Voiam să arunc o
privire rapidă cât așteptam autobuzul.
Cu asta, s-a ridicat.
G: Vrei să cumperi ceva, nu? Ce vrei? Fac
eu cinste.
M: Oh, nu trebuie să –
Nebăgându-mă în seamă, a început să
introducă monede în aparat.
G: Dacă nu îmi spui, am să cumpăr orice.
M: Oh, atunci, uh, suc de mere...
G: Înțeles.
M: ...
M-am uitat la el cât cumpăra băutura.
(La douăzeci de ani, huh...)
Din spate, părea complet un străin. În
secunda în care m-am gândit la asta...
...toată anxietatea pe care o controlam a
ieșit la suprafață.
(Chiar acum, sunt singură într-o lume unde
nimeni nu știe cine sunt cu adevărat...)
Și când eram pe cale să plâng, doborâtă de
anxietate,
O cutie cu suc de mere apăruse în fața
mea.
G: Poftim.
M: ...
Privirea lui a întâlnit-o pe a mea.
(Așa este...acei ochi sunt... Dr. GACKT
este chiar aici în această lume.)
Știind doar asta mi-a alungat nesiguranța.
M: Mulțumesc.
Am luat sucul de la el.
G: Vrei să stai jos?
Și-a împins geanta la o parte și mi-a
făcut loc.
M: Mulțumesc.
M-am așezat lângă el.
(Acesta este același loc unde am...)
G: Crezi că poți continua să iubești pe
cineva care nu te va iubi niciodată în schimb?
M: E-Eu?
G: Da, tu.
M: ...
G: Cred că poți.
4/5
Schimbul pe care l-am avut aici în trecut
pare ca un vis acum.
G: Maria, pleci din spital mâine, nu?
M: Oh, da.
G: Kayo a spus că îi va fi dor...ah,
probabil nu ar trebui să spun asta, nu?
M: Oh, păi...
G: Întotdeauna încearcă prea mult să pară
fericită, dar astăzi...chiar a fost.
În timp ce spunea asta, un zâmbet de dor
îi apăruse pe chip.
M: Încearcă din greu...?
(Condiția ei este probabil mult mai rea
decât am crezut...)
G: Oricum, de cât timp ești în spital?
M: Cam de o săptămână.
G: Ah. Să recuperezi cursurile este
întotdeauna greu, huh?
M: ...? O-Oh, da...chiar...este...
(Doamne...am uitat prea mult ca să mai fie
”de recuperat”. Va trebui să învăț iar totul!)
Cuvintele lui m-au făcut să realizez
crudul adevăr.
(Stai, să încerc să-mi amintesc. Uhh,
dovezi logice?)
(...timpul perfect?...Ugh, a dispărut totul.)
G: Ești...bine? Pari incredibil de
deprimată.
M: ...Da, într-un fel.
G: Rezistă. Și eu am să fac la fel. Am un
mare examen în curând.
M: Mare examen...sună foarte greu.
G: Va fi bine, dacă ar fi fost doar asta,
dar am și o trupă de îngrijit.
M: Și o trupă...
Mi-am amintit caseta video. Am văzut-o în
apartamentul lui.
Pe atunci, chipul lui pe ecran, scăldat în
lumina reflectoarelor...
...cântând cu tot ce avea, m-a cuprins
complet și nu îmi dădea drumul. Și atunci...
K: GACKT.
M: ...Era și Kayo în trupa ta?
G: Da. Cânta la pian în gimnaziu, și era
la claviatură în trupă.
M: Oohh...
G: Vreau să o fac să poată cânta iar, și
repede...exact ca înainte...
M: De asta încerci să devii doctor,
nu?...Pentru Kayo...
A dat din cap, puțin jenat.
G: Ei, am intrat la medicină puțin târziu,
așa că trebuie să trec din prima neapărat.
Atunci, a oftat ușor.
G: ...Ei, asta e ceea ce îmi tot spun
pentru a menține presiunea.
M: ...Vei fi bine, D...GACKT. Vei trece.
G: Clarviziune din nou?
A râs puțin.
M: N-Nu!...Dar, cred că vei fi bine,
serios.
G: Mulțumesc. Să te aud spunând asta, sună
ciudat de convingător.
(Ei bine...probabil pentru că este
adevărat...)
G: Ei bine, mă simt iar motivat. Continui
să fiu certat de profesorul meu, așa că mi-am cam pierdut încrederea.
M: Certat? Pierdut încrederea? Tu,
doctore?!
Am ridicat vocea înainte de a realiza, și
a râs și mai tare.
G: Ce e cu toată uimirea asta?
M: Oh, scuze, doar că...e puțin diferit de
impresia mea, presupun...
G: Și iar îmi spui ”doctore”.
M: Oh...
G: Nu știu ce impresie ai despre mine, dar
sunt destul de neîndemânatic.
M: ...
Cuvintele anterioare a doctorului GACKT
mi-au apărut înaintea ochilor mei.
G: Nu este probabil un alt chirurg mai
neîndemânatic ca mine...
(Dacă stau și mă gândesc, a spus așa
ceva...)
Dr. GACKT s-a uitat la ceasul lui.
G: Autobuzul va fi aici în orice minut...
M: Oh, și eu ar trebui să plec.
Ne-am ridicat.
M: Mulțumesc pentru suc, GACKT.
G: Nici o problemă...Și, Maria.
M: Da?
G: Te-ar deranja să vii să o vizitezi pe
Kayo, după ce ești externată?
M: Huh...? Desigur, mi-ar plăcea să – dacă
este în regulă pentru tine.
G: Mă bucur să aud asta. Mulțumesc.
Un zâmbet de fericire a apărut pe chipul
lui.
(Nu știu ce pot face pentru Dr. GACKT și
Kayo...dar totuși...)
Din moment ce deja am pus piciorul în
prag...
...voiam să fac tot ce puteam face.
5/5
Următoarea zi. Dimineața externării mele.
M: Mulțumesc, pentru tot.
A.S: Felicitări pentru însănătoșire!...Dar
am presentimentul că ne vom întâlni iar.
M: Huh?!
A.S: Ei bine, ai spus că vei veni înapoi să
o vizitezi pe Kayo, nu?
M: Oh...la asta te refereai.
(Whoa, asta m-a speriat. Am crezut că știa
că voi deveni asistentă aici...!)
A.S: La ce altceva m-aș fi putut referi?
M: Oh, nu, scuze.
Și tocmai atunci, mama mea a intrat și a
salutat-o pe șefă. M-am folosit de asta să fug.
(În ultimele câteva zile, mi-am construit
o reputație de ciudată.
Trebuie să fiu mai atentă la ceea ce
spun...)
Am observat grădina de jos printr-o
fereastră apropiată. Și acolo erau...
M: Dr. GACKT și Kayo...
Se pare că abia ajunseseră în grădină, și
mergeau spre o bancă.
Dr. GACKT își ținea chitara, și imediat ce
am văzut asta am realizat...
(Oh da...era în ziua externării mele când
am auzit aceea melodie...)
M-am întors în camera mea și am strigat.
M: Mamă, mă duc înainte! Șe...doamna
asistentă, mulțumesc pentru tot!
Neașteptând liftul, am alergat pe scări.
Furișându-mă în spate, m-am uitat la ei.
Puteam auzi chitara doctorului.
(Este aceea melodie...)
Dr. GACKT cânta la chitara lui pe bancă,
și Kayo asculta lângă el.
Auzind minunata melodie, oamenii din
grădină s-au oprit să asculte.
Chiar și pacienții de la ferestre erau
încântați de sunet.
(Este aceea melodie din mintea mea, aceea
atât de importantă pentru Dr. GACKT...)
Când a terminat de cântat, toată lumea a
aplaudat,
Și el a făcut o plecăciune către oamenii
din jurul lui.
În timp ce ascultătorii dispăreau, Kayo
s-a întors spre el și a început să-i vorbească.
Împreună cu vântul, vocile lor au ajuns la
mine...
K: Chiar este o melodie grozavă.
G: Kayo...
K: Hm?
G: Dacă este prea mult, nu trebuie să faci
asta.
K: Nu este atât de mult, deloc. O scriu
pentru că vreau.
G: Te suprasoliciți prea mult când scrii
versuri...sunt îngrijorat de sănătatea ta.
K: Voi fi bine, serios.
G: ...
K: Trebuie să scriu versurile pentru
această melodie. Mă cheamă.
G: Kayo...
K: Hey, mai poți cânta iar?
G: ...Da.
A început iar să cânte.
Și Kayo a închis ochii, dedicându-se
melodiei.
Scena era atât de frumoasă, atât de
veselă, și totuși...
...nu am putut simți decât că melodia era
plină de o tristețe liniștită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumiri pentru comentariu!