P.S. I LOVE U GACKT - Eternal Affection - Introducere + Capitolul 1

Introducere

La câteva luni după ce ai devenit asistentă la un spital al universități. Pe holurile lui, l-ai întâlnit pe Doctorul GACKT, un bărbat a cărui soartă a fost legată de a ta încă din trecut.

”Ce părere ai despre Doctorul GACKT?”

Ajungi să fii atrasă de el din ce în ce mai mult.

Și totuși, poartă un trecut dureros singur.

O mare poveste de dragoste, ce leagă prezentul cu destinatele cuvinte ale trecutului.

CAPITOLUL 1 Luna pe cerul nopții

1/5

O melodie pe care mi-o aminteam vag

Acea ușoară, cumva tristă melodie. Când am auzit-o oare...?

Melodia, îngropată adânc în amintirile mele, cine oare...?

Este al șaselea an pentru mine ca asistentă.

Totuși, atât cât de mult am putut fi o asistentă în sala de operații...

Am început doar de când am venit la acest spital.

Așadar, trei luni.

GACKT (G): Bisturiu.

Maria (M): Bisturiu.

Am înmânat repede un bisturiu ascuțit doctorului.

Astăzi, cel care făcea operația era propriul nostru as în operații, Dr. GACKT.

Mâinile lui s-au mișcat fără ezitare, de parcă urmau un ritm anume.

Aproape că nu m-am putut abține să nu mă holbez.

G: Foarfece.

(Foarfece...urmează cleștele)

M: Foarfece.

Am ales cleștele din mulțimea de foarfece.

Nu îți puteai pierde concentrarea nici măcar o secundă în acest gen de lucru.

Trebuia să îmi dau seama de ceea ce vroia doctorul dintr-o varietate de instrumente.

Mișcările chirurgicale ale doctorului GACKT erau perfecte, aproape ritmice.

În sala de operație cu el, eram mereu agitată în a nu-l trage în jos.

Totuși, pentru că el era atât de perfect la lucrul lui, eu mă puteam concentra pe al meu.

Operația s-a terminat. Un mare succes, desigur.

Eram fericită să văd chipurile fericite de ușurare ale familiei pacientului.

Și, chiar dacă Dr. GACKT a făcut operația...

...astfel de momente chiar mă făceau să fiu fericită că sunt asistentă.

În timp ce îmi trăgeam sufletul, asistenta șefă a venit.

Asistenta șefă (A.S.): Bună treabă astăzi, Maria. Dr. GACKT ți-a făcut un compliment chiar frumos, să știi. A spus că ai trecut prin toate instrumentele fără probleme.

M: Serios? Dar nu mi-a spus nimic mie.

În timp că mă uitam la ea confuză, a chicotit.

A.S: Nu este genul care să laude pe cineva direct. Este surprinzător de timid, să știi.

M: Surprinzător...de timid?

A.S: Nu ești aici de prea mult timp încă. Când o să treacă timpul, ai să înțelegi. Oricum, bună treabă astăzi.

M: Mulțumesc șefa.

În acel moment, m-am putut gândi la Dr. GACKT doar ca fiind dur și grozav.

Am vorbit cu el doar dacă mi-a cerut munca. Ceea ce nu a fost prea mult.

(Timid, huh...oh, că tot veni vorba...)

Mi-am amintit ceva ce mi s-a întâmplat chiar după ce am început să lucrez aici.

S-a întâmplat în a doua zi de lucru...

(Huh...Aș fi putut jura că aici era un hol spre aripa de est...)

M-am pierdut complet în propriul meu spital.

(Pe aici, cred...? Sau poate că este pe acolo...)

În timp ce mă învârteam în jur, aproape vrând să plâng, am simțit ceva pe umăr.

?: Hey, tu.

(Huh?)

M-am întors să-l văd, chiar în spatele meu, pe Dr. GACKT a departamentului de operații.

2/5

G: Nu te-am mai văzut înainte. Ești asistentă aici?

M: Oh, da, tocmai am venit aici ieri, și...

Nu îl întâlnisem în persoană încă, așa că era normal ca Dr. GACKT să nu mă cunoască.

Dar, eu îl cunoșteam.

Pentru că, cu acele abilități chirurgicale și acea înfățișare, Dr. GACKT, așa cum era cunoscut, era destul de faimos să fi fost la TV de multe ori.

G: Și?

Se uita direct la mine.

Cu privirea clară, puternică care părea că ar putea vedea prin orice.

(Gah, e atât de dur pe cât pare...)

M: Um, ei bine, um...

(Și arată mult mai bine în realitate decât la TV...Gah, sunt prea agitată să vorbesc...)

G: Ai tot umblat pe aici de ceva timp, nu?

M: Umblat...?

G: Și ai mers în cerc de câteva ori. Am trecut unul pe lângă celălalt – nu ai observat?

M: Îmi pare rău, eram puțin panicată și, um, pierdută...

G: Pierdută? O asistentă, într-un spital? Nu pot să cred asta.

M: ...Îmi pare rău.

G: Unde vrei să mergi?

M: Aripa de est...

G: Înțeleg.

Și-a schimbat direcția și a început să meargă, lăsându-mă năucită.

G: Nu vii în aripa de est?

M: Oh, și tu mergi doctore?

Chinuindu-mă să țin pasul, m-am dus după el.

Tot drumul până acolo, nu a scos un cuvânt.

Nu m-am putut prezenta în liniștea cumplită.

G: Am ajuns. Aripa de est.

M: M-Mulțumesc foarte mult...

G: Mm. Ne mai vedem.

Și cu asta, a început să se îndrepte spre aripa de vest.

(Stai așa, vrei să spui că nu avea nimic de făcut în aripa de est?)

Tocmai atunci...

(Oh?)

A venit înapoi pe hol.

M: Um, ai nevoie de ceva?

G: Văzându-te atunci, mi-am amintit ceva...

M: Da?

G: Dar nu știam chiar ce era.

M: Nu...știai?

(Ce vrea să spună?)

G: Tocmai mi-am dat seama.

M: Da?

G: Macrou.

M: Macrou?

G: Păi, da, umblă de colo-colo, nu?

M: De colo...colo?

G: Da.

Și cu asta, a plecat.

Am căutat pe internet mai târziu.

Macroul este un pește migrator.

3/5

(Pe atunci, m-am gândit că era un bărbat dur, care abia vorbea, care brusc aducea vorba despre pește.)

(Dar mi-a arătat unde este aripa de est chiar dacă era ocupat...)

(Așadar el e de fapt politicos, dar motivul pentru care a vorbit doar despre pește...)

(...a fost din cauza timidității lui...presupun...?)

În timp ce mă pierdeam în gânduri vagi...

G: Bună treabă astăzi.

M: Gah!

Brusc, doctorul a apărut, aproape făcându-mă să sar.

G: Gah?

M: S-Scuze, nu e nimic.

G: Hey...

Se uita fix la mine. Să-i văd chipul frumos atât de aproape mi-a făcut inima să o ia la trop.

M: D-Da...?

G: Iar umblai de ici-colo?

M: Nu!

G: Oh, okay. Mă bucur să aud asta.

Cu asta, și o expresie normală pe chipul lui, a plecat.

(Frate...tot ce face e să râdă de mine.)

(Îmi vine greu să cred că m-ar lăuda. Nu, nu pot să cred.)

Pe drum spre casă, nu m-am putut opri să nu mă gândesc la ochii lui privindu-mă.

(E deștept, cu un aspect frumos...e aproape nedrept.)

(E probabil complet diferit de mine.)

(Ca și cum ar fi într-o lume diferită, mai sus de orice necaz pe care l-aș putea eu avea.)

(Probabil că nici măcar nu are probleme, fiind așa de perfect.)

M: Vreau să devin o asistentă care poate ține ritmul cu el, dar...e departe. Prea departe.

Mi-am dat seama că priveam cerul, oftând.

Chiar atunci, mi-a sunat telefonul.

M-am uitat la ecran.

(Oh, e de la Yota.)

Yota, prietenul meu din liceu.

Yota (Y): Hey, Maria, când este următoatea ta zi liberă?

M: Așa de brusc? Este bine.

Y: Ei bine, în cazul acesta...

Am decis să mergem la un film mâine.

Dintr-un anumit motiv, din liceu, am avut aceleași gusturi la filme.

Așadar ne uităm la filme împreună, și apoi discutăm despre ele la un bar în drum spre casă.

Am continuat asta timp de mulți ani.

Y: Filmul acela chiar te-a ținut în priză.

M: Serios. Am râs atât de mult că am plâns.

Y: Atunci urmează barul!

M: Da.

După film, am mers la bar ca de obicei, dar ceva părea ciudat în legătură cu Yota.

(Expresia lui pare destul de serioasă.)

M-a ascultat în liniște, spunându-i despre ceea ce se mai întâmplă la spital

M: Yota...ce s-a întâmplat?

Y: Oh...nimic.

M: S-a întâmplat ceva la lucru?

Y: Merge puțin...prea bine, ai putea spune...

M: Serios? Sunt geloasă! În fiecare zi simt că sunt la marginea prăpastiei, încercând să nu-l trag pe Dr. GACKT în j...

Y: Iar începi!

Brusc, tonul lui Yota a devenit dur.

M: Yota? De ce te enervezi?

Y: ...Ai vorbit despre Dr. GACKT tot timpul.

M: Am...?

Am vorbit despre doctor în tot acest timp.

Și nici măcar nu am observat cât de silă îi era lui Yota din cauza asta.

Y: Era ceva ce vroiam să-ți spun, dar îmi ajunge pe ziua de azi.

A lăsat banii pe tejghea și a ieșit din bar. Lăsându-mă singură.

Nu l-am mai văzut niciodată astfel.

(Yota...ce ai pățit?)

4/5

Următoarea zi.

Gândul meu era la Yota în timp ce îmi îndeplineam activitățile.

Y: ...Ai vorbit despre Dr. GACKT tot timpul.

(Nu l-am mai văzut niciodată așa de nervos înainte...)

G: Foarfece.

M: Foarfece.

Am întins cleștele, dar doctorul nu îl lua.

M: Doctore?

G: ...Nu cleștele.

M: Oh...

(Oh nu, am încurcat strigarea. Ar fi trebuit să-i dau foarfecele aici...)

Am schimbat repede la foarfece, dar...

G: Este în ordine. Schimbă locul cu Yamakawa.

M: Doctore, îmi pare rău, am să...

G: Grăbește-te.

M: ...Bine.

Doar am înrăutățit lucrurile pentru el.

Operația s-a terminat, și m-am întors în camera asistentelor.

(Nu îmi vine să cred că am încurcat lucrurile astfel în sala de operații...)

În timp ce starea mea de spirit o lua în jos, șefa mi-a dat cu palma peste umăr.

A.S: Ești bine?

M: Șefa...

A.S: Am auzit ce s-a întâmplat, dar nu e nimic de care să te îngrijorezi. Nu cred că oricare alt doctor ar face așa ceva. Așa că înveselește-te.

M: Bine...

Cu cât încerca mai mult să mă înveselească, cu atât mai patetic mă simțeam.

M: ...Scuză-mă pentru puțin.

Nemaiputând să suport, am plecat din camera asistentelor.

Odată ce am ajuns în spatele spitalului, nu m-am mai putut abține. Lacrimile îmi cădeau asemeni unei cascade.

(Și am vrut să devin o asistentă care putea ține ritmul cu el...ugh...)

Chiar atunci...

M-am întors la auzul pașilor din spatele meu să-l văd pe Dr. GACKT stând acolo.

Mi-am șters frenetic lacrimile, dar probabil că mă văzuse plângând.

G: Ai umblat peste tot până aici, nu?

M: ...Nu umblam.

G: ...Înțeleg.

M: Îmi pare rău că am stricat lucrurile. Îmi pare rău și pentru pacient.

G: ...Așa deci.

Nu se uita la mine. Privea luna de pe cerul nopții.

(Nu îmi spune mai mult de două cuvinte...Ei, îmi pot da seama. E doar vina mea...)

A devenit din ce în ce mai dureros să fiu lângă el.

M: Chiar îmi pare rău, foarte rău. Am să mă asigur că asta nu se va mai întâmpla niciodată...așadar, scuză-mă.

Nevrând să-mi vadă fața înlăcrimată, am încercat să plec, dar...

(Huh?)

M-a prins de braț.

M: Doctore...?

G: Stai puțin cu mine în pauza mea?

M: Bine...

Vocea mea abia se auzea.

Dr. GACKT a scos două doze de suc din buzunarul lui și mi-a dat una.

G: Poftim.

M: ...Mulțumesc.

În timp ce beam împreună sucul sub stele, nu și-a luat ochii de la lună.

(E bine că nu mi-a văzut fața înlăcrimată, dar...oh, stai, de asta.)

(De asta nu își ia ochii de la lună.)

Am aruncat o privire la profilul lui.

Trăsăturile sale bine formate păreau frumoase, destul cât să se năruiască în lumina lunii.

5/5

În timp ce mă pierdeam privind la chipul lui, Dr. GACKT a vorbit calm.

G: Oamenii sunt cei care chiar se dedică cu totul, să știi. Ei sunt cei care se învinovățesc în depresia greșelilor lor.

M: ...

G: Dar indiferent de situație, oamenii fac greșeli, și nu pot atinge nimic singuri. Din acest motiv, ei formează grupuri, din acest motiv, se ajută unul pe celălalt.

Apoi, nu a mai spus nimic.

M: ...

(Chiar e ceva, dar...mă încurajează?)

M: Uh, doctore...tu...

G: Eu...ce?

M: Oh, uh, dacă mă gândesc mai bine, nimic.

G: ...Înțeleg.

(Nici vorbă să-mi spună ”Da, te încurajez!”, nu?)

M: ...Luna e frumoasă în seara asta. A meritat să umblu de ici colo pentru asta.

G: Știam eu. Umblai de ici colo până la urmă.

M: Da. Scuze.

A zâmbit puțin la asta.

Muncește din greu, devin un adevărat profesionist.

Asta era singura mulțumire pe care i-o puteam oferi doctorului.

Câteva zile mai târziu.

Incidentul din sala de operații a fost o mare experiență pentru mine.

Înainte de a realiza, m-am obișnuit să fiu asistentă.

Cea mai mică greșeală poate fi fatală.

Eram recunoscătoare doctorului pentru lecția dură.

A.S: Hey, ai un minut liber?

În timp ce treceam pe lângă ea pe hol, șefa m-a strigat.

M: Sigur, de ce ai nevoie?

A.S: Te duci spre birou?

M: Mă duc în aripa de est, pentru o examinare pre-operatorie, dar pot trece pe la birou după.

A.S: Atunci, pot să te rog să-i spui lui Dr. GACKT să confirme aceste documente?

M: Nici o problemă.

Am luat documentele de la ea și am început să merg, dar...

A.S: Oh...Pot să te întreb ceva?

M: Ce este?

A.S: În ultimul timp, vorbești mult cu Dr. GACKT...

M: Ei...într-un fel...

După acea noapte, a devenit mai ușor să vorbesc cu el...

...și oportunitățile noastre de a conversa au crescut.

M: De ce:?

Șefa a ezitat puțin, apoi a spus.

A.S: Ce părere ai despre Dr. GACKT?

M: Huh?

Întrebarea a fost prea bruscă. Nu am putut înțelege.

M: Uh...îl respect, presupun.

A.S: Desigur. Scuze, ciudată întrebare.

Cu asta, a plecat, în josul holului.

(Ce a vrut să spună cu asta?)

Nu aveam nici o idee de ce a întrebat.

M: Scuză-mă...

Când am ajuns acolo, Dr. GACKT era singurul din birou, întors cu spatele.

M: Doctore, am câteva documente de la asistenta șefă.

L-am strigat din spate, dar...

G: ...

Privea intens pe masa lui, complet inconștient de prezența mea.

M: Doctore?

(Ce face?)

Atentă să nu întrerup, m-am apropiat încet de el...