GACKTIONARY - Introducere + Capitol 1 (Acțiune)

GACKTIONARY

GACKT 1999 – 2009

Introducere – Poem

君が生まれたのは奇跡

僕と出逢ったのは運命

そしてこの出逢いに

心からありがとう

神威楽斗

Nașterea ta a fost un miracol

Întâlnirea ta cu mine, un destin

Și pentru această întâlnire

Ofer cel mai profund Arigato

Kamui Gackt

Capitol  ACȚIUNE （いかに行動するか？）

１．夢は見るものじゃなく、叶えるもの。

夢を叶えること、それは強い意志を貫くこと。

Visele sunt acolo pentru a fi realizate, nu pentru a fi visate.

Pentru a realiza un vis, trebuie să rămâi de neclintit în voința ta puternică.

Am participat la o ceremonie de absolvire a liceului ca și invitat surpriză, și acestea sunt cuvintele care le-am spus tuturor studenților de acolo.

Abilitatea de a visa este oferită fiecăruia dintre noi în această lume. Dar visele nu sunt acolo pentru a fi visate, ci pentru a fi realizate. Actul de a realiza un vis este îndeplinit prin voința puternică a unei persoane și acumularea de acțiuni. Dacă nu înțelegeți asta, visele vor fi întotdeauna ceva ce pur și simplu vă puteți imagina.

Puteți spune că un vis este asemeni unui set de cuburi. De exemplu, imaginați-vă că puneți 100 de cuburi unul peste altul. Dacă puteți vizualiza în capul vostru cum vor arăta cuburile la sfârșit, atunci tot ceea ce puteți face mai departe este să continuați să îl construiți cu atenție, piesă cu piesă. Asta este. Un vis este o imagine completă. Odată ce aveți o imagine completă, vă puteți gândi la cum îl puteți completa și începeți să-l construiți.

Dar o persoană care nu poate ajunge la visul ei este genul de persoană care s-ar opri și s-ar întreba în mijlocul drumului ”Voi putea să o fac? Poate că nu?” Fie că puteți face ceva sau nu, nu știți până ce nu chiar încercați, și ceva ce este prea greu de făcut poate fi deseori ușor îndeplinit într-o etapă mai târzie a procesului.

Sunt cuvinte de care sunt foarte atașat. Au devenit într-un fel principiul meu în viață, și au de a face cu genul de oameni care reușesc și care nu reușesc în viață.

Cineva care nu reușește va ajunge să știe (shiru 知る) despre ceva, și apoi să-l memoreze. (oboeru覚える) Și apoi, majoritatea oamenilor vor începe să se gândească imediat. Acest act de gândire (kangaeru 考える) este asemănător cu îngrijorarea. (nayamu悩む) Dar câteva dintre aceste persoane vor dori să accepte provocarea și vor acționa. (koudousuru 行動する) Dar, din moment ce acțiunea vine după actul gândirii, are loc foarte încet.

Acum, modelul de succes este acesta. Acest model este același cu modelul de eșec prin procesele de ”a ști” și ”a memora”. Dar următorul proces merge direct la ”a acționa”. Imediat ce acționați, obstacolele vor începe să apară. Așadar, cum scăpați de aceste obstacole? Unii vor încerca să se ”gândească” la idei, și vor ”gândi” creativ. Atunci e când actul de ”a gândi” apare pentru prima dată.

Care credeți că este cel mai important proces dintre cele patru: ”a ști” (知る), ”a memora” (覚える), ”a acționa” (行動する) sau ”a gândi” (考える)? De fapt, răspunsul este deja scris în ele. Dacă citiți acești kanji, 知る, 覚える, 動く (ugoku =行動する) și考える, împreună se citesc ”tomo(知) kaku(覚) ugo(動) kou(行). (Tomokaku ugokou = Pur și simplu să înaintăm.) (Fiecare kanji are mai mult de o citire.)

Nu este interesant? Cu alte cuvinte, lucrul important este să ”înaintăm pur și simplu!” Am auzit asta prima dată când aveam 19 ani, și am fost copleșit de asta. M-am gândit ”Trebuie să acționez, am nevoie doar să îi dau drumul și să o fac!”. Nu vă puteți gândi mereu ”Nu asta, nu aia” în capul vostru. Ar trebui pur și simplu să-i dați drumul și să încercați. Trebuie să faceți asta. Mai întâi faceți o încercare, și vă gândiți după la soluții și îmbunătățiri, și vă întrebați ”De ce nu am realizat un asemenea lucru simplu înainte?”.

Acum, mă întreb când veți ajunge în acest punct.

P.S. I LOVE U GACKT - P.S. Merry Xmas (Special Story) - Introducere + Capitolul 1

Introducere

Ai fost reunită miraculos cu elita spitalului universității Keikyo Dr. GACKT, și voi doi v-ați exprimat sentimentele unuia celuilalt. Dar cu câteva luni mai târziu, aveți probleme să vă faceți timp să stați împreună. Între timp, Crăciunul se apropie cu fiecare zi care trece…

O poveste de Crăciun specială care are loc la câteva luni după evenimentele din ”Afecțiune eternă”.

CAPITOLUL 1 Programul meu

1/5

Ultima operație de pe ziua aceasta s-a terminat.

M: Bună treabă astăzi, doctore.

G: Și tu.

Exact când am ieșit din sala de operații, Dr. GACKT m-a oprit.

G: Maria.

M: D-Da?

Când nu era nimeni în jur, Dr. GACKT îmi spunea pe nume – chiar și în spital.

Și oricând o făcea, inima mea o lua la trop cu gândul că cineva ar putea auzi.

Cât despre mine…eu încă îi spuneam ”doctore”, chiar și acum.

G: Te duci acasă, nu?

M: Mă duc.

G: Și eu tocmai am terminat.

M: Wow, asta e devreme.

G: Da. Așa că vino astăzi pe la mine.

M: Sigur…stai, ce?!

Invitația doctorului GACKT era atât de obișnuită, că uimirea mea a venit după ce am răspuns.

M: L-L-La tine…?

G: Da. La mine. E ceva în neregulă cu asta?

M: Adică…acum?

G: Ei, am fost prea ocupați să ne vedem în ultimul timp, nu?

M: Asta…așa este.

Într-adevăr. De la aceea întâlnire ”Fără Plan”…

…nu am mai ieșit împreună nici măcar o dată.

G: Așteaptă aici puțin. Să mergem cu mașina.

M: Huh? Împreună?

G: Da.

M: Dar, dacă cineva de la lucru ne vede…

G: Haide. Am terminat programul, nu?

M: Ei bine, da…

Nu era ceva de ascuns, dar nu eram cu Dr. GACKT de mult timp.

Și serios, încă nu știam cum să mă comport în jurul lui.

Și pe lângă asta…

G: Deci, ce spui de cină? Am putea mânca în oraș, sau să cumpărăm ceva, dacă vrei.

M: E-E în regulă orice – să mergem cu ce vrei.

(Stai puțin…)

G: Bine, să lăsăm decizia asta pe mai târziu.

M: Bine...

(Stai puțin, ar putea asta fi...nu, stai, este...)

G: Am doar șampon pentru bărbați la mine – nu te superi, nu?

M: !!

(Știam eu! Este prima mea noapte la el!)

M: D-Deloc!

G: ...Whoa. Acela a fost un volum surprinzător.

Se uita la mine puțin exasperat.

M: S-Scuze...este, doar, um..

(Gah, asta e prea brusc – chiar se întâmplă? Ce am să mă...?)

Și în timp ce mă gândeam la asta, el se uita la mine cu expresia lui uzuală.

(E mult mai adult ca mine, așa că sunt sigură că asta nu e nimic pentru el, dar...)

(Iată-mă aici, singura care se desface în bucăți...trebuie să par foarte jalnică...)

Chiar atunci, telefonul de servici a doctorului GACKT a sunat.

G: Ah, stai o secundă.

Și-a scos telefonul din buzunar și a răspuns.

În timp ce vorbea la el, expresia lui a trecut direct în starea de lucru.

M: ...

(Stai puțin, știu ce vine...)

Și aceea previziune venea probabil de la toată experiența strânsă.

G: Am înțeles. Aplicați primul ajutor până ce ajung eu acolo, atunci.

M: ...

Închizând și punând telefonul în buzunar, s-a întors spre mine cu ochii plini de vinovăție.

G: ...Scuze, ceva s-a –

M: Te rog, grăbește-te la pacient. Au nevoie de tine.

G: Da. Îmi pare rău pentru asta.

Și cu asta, a grăbit pasul pe hol.

M: ...

(...Dar, chiar...m-am obișnuit cu astfel de lucruri, presupun.)

Rămasă acolo singură, m-am uitat la cum dispare doctorul în distanță.

2/5

Am dat peste șefă în fața camerei asistentelor.

M: Oh, șefa. Voiam doar să-ți spun că plec.

A.S: Sigur, bună treabă astăzi...oh, s-a întâmplat ceva? Pari cam deprimată.

M: ...Par?

A.S: Puțin.

M: În...țeleg...

Un oft mi-a scăpat de pe buze.

A.S: Haide, nu ești tu cu capul în nori zilele astea? Ce spui să faci planuri de Crăciun cu doctorul, să îți recapeți entuziasmul?

Auzind tonul ei glumeț, am lăsat capul și mai mult în jos.

M: Oh, planuri...presupun că am cam renunțat la astfel de lucruri...

A.S: Oh? Doamne, nu te referi că s-a întâmplat ceva cu Dr. GACKT, nu?

Am dat repede din mâini.

M: Nu, doar că…în acest punct, mi-aș dori să se întâmple CEVA, pentru că nimic nu s-a…

A.S: Ahh, asta era.

A dat din cap cum că înțelege.

A.S: Prea ocupați, huh? Și asta face să renunți ușor…ca și mine, pe atunci.

M: Huh? Și tu, șefa?

A.S: Oh, da…dar…

M: ?

A.S: Asta nu o să meargă, Maria!

M-a prins brusc de mâini.

M: Șe-Șefa?

A.S: Nu poți renunța!

M: …

Presiunea pură a șefei m-a făcut să-mi pierd cuvintele.

M: Am ajuns acasă…off…am reușit să cumpăr totul cumva.

Am pus geanta plină de lucruri pe care le-am luat de la un magazin aproape de ora închiderii.

…Dar, sincer…o să reușesc?

Cu geanta chiar acolo în fața mea, nesiguranța m-a lovit mai repede decât mă așteptam.

(Mă întreb dacă doar am lăsat-o pe șefă să mă atragă în asta…nu, asta e ceea ce vreau. Da.)

Am deschis geanta și m-am uitat înăuntru.

M: Nu m-am gândit niciodată la asta înainte, totuși…

Am lăsat să-mi scape un suspin demn de milă.

Acum ceva timp, în camera asistentelor...

A.S: Dacă renunți, se termină totul.

Șefa a vorbit, cu mâinile mele încă într-ale ei.

M: A-Așa este...

A.S: Voi doi ați trecut prin toate ocaziile de sezon, nu?

M: Huh? Ei bine...da. Unul dintre noi întotdeauna lucrează, și –

A.S: Dar zilele de naștere? Le-ați sărbătorit?

M: Nu...Ei bine, ziua de naștere a doctorului GACKT a trecut, și a mea, de asemenea...A avut o conferință medicală și nu era în oraș în săptămâna aceea, așa că nu am făcut nimic, de fapt...

A.S: Poftim?!

Privirea de pe chipul șefei a devenit mai înspăimântătoare.

M: Șe-Șefa...ești de speriat! –

A.S: Evenimente recente, evenimente recente...oh, ce spui de Ziua Muncii?

M: Ziua Muncii?

A.S: V-ați mulțumit unul celuilalt pentru munca pe care o depuneți?

M: E-Ei bine, de fapt, lucram amândoi în aceea zi, așa că –

A.S: Un motiv și mai bun! Trebuie să faceți Crăciunul împreună, bine!

M: Dar, nu știu dacă zilele noastre libere se vor potrivi –

A.S: Atunci, cel puțin dă-i cel mai bun cadou de Crăciun pe care poți!

M: Cel mai bun cadou de Crăciun...?

A.S: Desigur. Dacă nu profiți de avantajul ocaziei pentru a face ceva important...atunci lucrurile vor deveni mai rele în timp, și înainte de a realiza, va fi prea târziu. Exact ca și căsătoria mea...

M: Ș-Șefa...

Doar a chicotit și a dat din cap.

A.S: Nu îți fă griji pentru mine. Pur și simplu nu ignora sărbătorile doar pentru că ești ocupată.

M: ...

Cuvintele ei relevatoare, pasionale m-au lovit în inimă.

M: Ai...Ai dreptate, șefa! Am să dau tot ce pot de Crăciun!

3/5

Și așa, aveam de gând să dau tot ce am...

M: ...

Am scos un ghem de lână și câteva instrumente de cusut din geantă.

M: Eu...nu am mai croșetat niciodată un fular înainte, dar..

Ei, modul de a spune era puțin greșit. Nu am mai CROȘETAT niciodată înainte.

Voiam să dau tot ce aveam, dar tot ce aveam nu era de ajuns de bun.

Totuși, motivul pentru care voiam să încep provocarea...

(Ce ar face Kayo într-o astfel de situație...?)

...este pentru că m-am întrebat ce ar face ea.

Știam că Kayo cel puțin ar duce asta la capăt, indiferent de cât de ocupată ar fi fost.

M: ...Prea bine, să o facem.

Am strâns puternic ghemul de lână.

Câteva zile mai târziu.

Cu mici poticniri în pașii mei, mergeam pe holul spitalului.

M: Trebuie...să continui...

Amintindu-mi cum să croșetez, am reușit să o facă fără să mă uit în carte. Încet.

Prea încet. Destul cât să mă prindă noaptea, și frate ce somn îmi era...

Desigur, în timpul operațiilor eram atât de concentrată că uitam de oboseală, dar...

...asta se adăuga somnolenței pe care o simțeam când nu eram obligată.

M: Ha...

Un căscat a apărut și încercam să mă controlez.

G: Ce s-a întâmplat? Fața ta arată îngrozitor de încordată.

M: Huh?...Wah!

La un moment dat, Dr. GACKT  a început să meargă lângă mine.

M: N-Nimic!

(Oh, ce jenant. Nu era un moment bun de al meu.)

G: Acum toată fața ta e roșie.

M: Ai putea te rog să o iei mai ușor cu comentariile legate de față?!

Mi-am umflat obrajii, și el nu s-a putut abține să nu râdă.

(Oh, nu ratează nici o șansă să mă tachinez...îmi doresc să înceteze.)

M: ...Um...

Am vorbit în timp ce el continua să râdă.

G: Ce este?

A reușit să se oprească.

M: Trebuie să lucrezi de Crăciun și de Ajun, doctore?

G: Da, probabil. De ce?

M: ”De ce”!...Eu...voiam doar să știu.

G: Oh.

M: ...

(Deci chiar de la început, el nu plănuia să facă nimic de Crăciun oricum...)

Asta m-a șocat puțin.

(Ei bine...probabil că nu aș fi întrebat dacă nu m-ar fi stârnit șefa oricum.)

Neobservând că oftez, Dr. GACKT continua să meargă vioi.

(Ei bine, el chiar e matur și probabil că nu ține cont de ”sărbători”...)

Dorința mea de a croșeta acel fular a pălit, doar puțin.

M: Deja am început să regret asta, și, nici măcar nu știu dacă pot termina. Poate ar trebui să fac altceva.

A.S: Puțin cam devreme să renunți, nu crezi?

M: Ei bine, nu e ca și cum am mai croșetat înainte.

A.S: Atunci, de ce te-ai hotărât să îi faci un fular?

M: Păi...

(Nu îi pot spune că m-am gândit că asta ar face Kayo...asta ar face lucrurile mai complicate.)

Văzând că nu puteam răspunde, șefa a murmurat ceva.

A.S: Oh, știu. Când mă gândesc la cadourile de Crăciun, îmi aduc aminte de un roman vechi pe care l-am citit.

M: Un roman vechi? Despre ce era?

A.S: Pe scurt, un cuplu și-a dăruit unul altuia ceea ce prețuiesc mai mult.

M: Și asta explică totul...

A.S: Dar asta ar funcționa – lucrul pe care îl prețuiești cel mai mult.

M: Lucrul care îl prețuiesc cel mai mult...

(Mă întreb ce i-a dat Kayo doctorului GACKT de Crăciun...?)

M-am pierdut în gânduri, și probabil că păream prea serioasă.

Pentru că șefa m-a privit îngrijorată, fără a mai putea spune ceva.

A.S: Stai așa, nu îmi spune, Maria...

M: Ce să spun?

A.S: N-Nimic, nu te îngrijora prea tare pentru asta, nu mă refeream la AIA, nu, nu.

M: La ce să te referi?

A.S: Ei bine, știi, nu e ceva ce o persoană din afară poate vorbi despre. Sau mai degrabă, ar trebui să lucrezi în ritmul tău, și să faci pașii corecți...Oh, ce tot spun?!

Șefa părea să iți piardă controlul, și începuse să vorbească mult.

(Mă întreb ce se întâmplă? Se comportă ciudat.)

A.S: Știu! În loc de lucrul care îl prețuiești cel mai mult, poate al doilea lucru care îl prețuiești cel mai mult ar fi mai potrivit...

M: De ce al doilea? Vreau să spun, am înțeles ceea ce ai spus mai înainte. Ar trebui să-i ofer ceea ce este cel mai important pentru mine, a mea –

A.S: Maria! Nu poți grăbi lucrurile, ascultă la mine, dacă te lași purtată de stare...!

M: Odihnă, presupun.

A.S: ...A ta odihnă?

M: Da. În special în ultimul timp. Dar, presupun că nu îi pot oferi chiar asta, ahahaha...

A.S: Am...înțeles. Odihnă.

Dintr-un anumit motiv, șefa părea terminată.

A.S: Sunt frântă...doar, baftă cu fularul acela.

Spunând doar asta, m-a bătut pe umăr și a luat-o înainte.

4/5

Cu programul terminat și eu înapoi în cameră, m-am năpustit asupra fularului.

Totuși...

M: Gah...am sărit un ochi când croșetam...

Am ratat un singur ochi, lăsând o gaură chiar în mijlocul fularului.

Și pentru a-l repara, a trebuit să desfac cam munca de o oră.

Am scos acul, am tras firul de lână, și modelul croșetat s-a destrămat instant.

Munca mea de o oră a dispărut în câteva secunde.

M: ...Nu mai pot face asta.

Fularul abia avea 30 de centimetri. L-am adunat și m-am aruncat în pat.

M: Ah...în ritmul acesta, nu am să termin la timp pentru Crăciun...

Stând pe o parte, fularul scurt aruncat pe covor era în raza mea vizuală.

Și lângă el, era muntele de lână care cerea să fie croșetat.

M: Asta...nu o să funcționeze, nu.

Somnolența m-a atacat cu o sete răzbunătoare în timp ce vorbeam.

(Nu...pot dormi...nu încă...)

Dar nu avea rost să mă opun.

(Kayo probabil că nu ar renunța la jumătatea drumului...)

(...Nu pot nici eu să renunț, trebuie...)

Și totuși, am adormit imediat.

O săptămână mai târziu.

Imediat ce am trecut pe lângă camera asistentelor, am auzit o colegă plângându-se.

C: Dar de ce? De ce este Maria singura care...

(Huh?...Eu?)

Îndreptându-mă spre ușă, am aruncat o privire în cameră.

A.S: Tu ești singura căreia îi pot cere să facă asta!

Am văzut-o pe șefă, cu palmele împreunate în fața colegei mele.

C: Să îmi ceri? Venind de la tine, e mai mult ca un ordin.

Și-a încrucișat brațele, încruntându-se.

M: Um...aveți treabă cu mine...?

Le-am strigat timid.

A.S: Oh, Maria. Doar vorbeam despre ture.

C: Pentru a-ți da ție liber Ajunul Crăciunului și prima zi de Crăciun.

M: Huh...Poftim?! P-Puteți face asta?!

A.S: Dacă este ea de acord...

C: Din nou, de ce trebuie să fiu eu?

Și-a întors fața, plină de frustrare.

Și în schimb, șefa a spus...

A.S: Tu nu ești căsătorită sau să ai pe cineva – pentru ce ai nevoie de ziua de Crăciun?

C: Guh...!

(B-Brutal!)

M: Șefa, nu trebuia să-i spui asta!

Cu ochii ei pe cealaltă asistentă, șefa a continuat fără un pic de ezitare.

A.S: Ajunul și prima zi de Crăciun libere – ce plănuiești să faci, singură?

C: Voiam să...mă uit la serialele care le-am înregistrat acasă.

A.S: Știam eu.

Cu un oft puternic, șefa a dat din cap.

C: H-Hey, pot să-mi petrec timpul liber cum vreau, nu?

Șefa o privea acum pe asistentă cu ochii mai tandri.

A.S: Când lucrezi atât de mult ca mine, ajungi să vezi multe cupluri asistentă-pacient.

C: S-Serios...?

Privirea ei s-a schimbat într-o clipită.

A.S: Gândește-te. Un tânăr în spital, petrecându-și Crăciunul singur...Și apoi, vine un înger în alb...înțelegi unde bat?

C: Asta...merită mai multe puncte decât de obicei.

A.S: De trei ori mai mult? Nu, probabil că de cinci ori mai mult.

C: Cu siguranță.

A.S: Nu e așa?

Și cu asta, am început să chicotească extrem de relaxate...

5/5

Mergeam în jos pe hol cu șefa.

M: Eu, chiar este în regulă...să am două zile libere, așa?

A.S: Este mult mai bine pentru amândouă – ea oricum nu o sa facă nimic acasă.

M: Dar...

A.S: A spus până la urmă că este în regulă, de dragul tău, nu-i așa? Sunt sigură că pentru un asemenea suflet dulce există un cadou de Crăciun minunat.

A zâmbit când a spus asta.

M: Corect...

Chiar eram recunoscătoare amândurora,

Dar...chiar și cu aceste două zile libere...

A.S: Oh, nu treci pe la birou?

Șefa s-a oprit, chiar în momentul când treceam pe lângă el.

M: Chiar nu este nevoie să mă duc.

A.S: Ei bine, ce spui să intri totuși? Doctorul este probabil acolo.

M: Huh?

A.S: Las restul pe tine, bine?

Și cu asta, șefa a dispărut în josul holului.

(Mă simt de parcă mă obligă să intru în birou...)

M: Dar, hey...

(Sunt deja aici, așa că aș putea să...)

Am bătut la ușa biroului.

M: Mă scuzați.

Erau câteva persoane înăuntru, inclusiv Dr. GACKT.

M-am îndreptat spre biroul lui.

M: Doctore.

G: Ah, domnișoara Ursu.

În public, îmi spunea pe numele de familie.

G: Bună sincronizare. Este ceva ce voiam să-ți spun.

M: Oh? Ce este?

G: Am câteva zile libere.

M: Oh? Serios?

G: Ajunul Crăciunului și prima zi de Crăciun – două zile la rând.

M: ...

G: Domnișoară Ursu?

M: Ce ai...spus?

G: Ajunul Crăciunului și prim –

M: Două zile?! La rând?!

G: Știam eu că urechile tale funcționează bine.

M: Biiiiiiiiiiiiiine!

G: V-Volumul, volumul...

Toată lumea din cameră s-a întors către mine la țipătul meu.

M: Ah...

(M-am bucurat prea tare...)

M: Î-Îmi pare rău...

Făcându-mă mică, am făcut plecăciuni în fiecare direcție.

G: Deci, tu cum stai? Pare că o să ai liber?

Dr. GACKT se forța să vorbească în timp ce se abținea să nu râdă.

M: O-Oh, de fapt, și eu am ambele zile libere! Ce coincidență, nu?

Entuziasmul mi-a scăpat deși mă abțineam.

Doctorul, totuși, doar a zâmbit.

(Huh? Nu este surprins? Ști..Știa? Stai, abia am aflat și eu acum ceva timp, deci...)

G: Se pare că...

M: ?

G: Avem două zile întregi pentru noi.

M: ...!

Aproape leșinând, am lovit biroul cu mâna pentru a mă sprijini.

G: H-Hey, ești bine?

M: Sunt bine...doar puțin amețită.

(Iar am fost prea fericită...)

Chiar atunci, ceva de lângă mâna mea m-a intrat în vizor.

Era...iepurașul pe care îl făcuse Kayo...

M: ...

Am retras mâna și mă uitam la iepuraș.

(Da, am fost mult prea fericită...)

Pentru mine, companionul iepure a doctorului GACKT părea să mă doboare puțin.

P.S. I LOVE U GACKT - Eternal Affection - Introducere + Capitolul 1

Introducere

La câteva luni după ce ai devenit asistentă la un spital al universități. Pe holurile lui, l-ai întâlnit pe Doctorul GACKT, un bărbat a cărui soartă a fost legată de a ta încă din trecut.

”Ce părere ai despre Doctorul GACKT?”

Ajungi să fii atrasă de el din ce în ce mai mult.

Și totuși, poartă un trecut dureros singur.

O mare poveste de dragoste, ce leagă prezentul cu destinatele cuvinte ale trecutului.

CAPITOLUL 1 Luna pe cerul nopții

1/5

O melodie pe care mi-o aminteam vag

Acea ușoară, cumva tristă melodie. Când am auzit-o oare...?

Melodia, îngropată adânc în amintirile mele, cine oare...?

Este al șaselea an pentru mine ca asistentă.

Totuși, atât cât de mult am putut fi o asistentă în sala de operații...

Am început doar de când am venit la acest spital.

Așadar, trei luni.

GACKT (G): Bisturiu.

Maria (M): Bisturiu.

Am înmânat repede un bisturiu ascuțit doctorului.

Astăzi, cel care făcea operația era propriul nostru as în operații, Dr. GACKT.

Mâinile lui s-au mișcat fără ezitare, de parcă urmau un ritm anume.

Aproape că nu m-am putut abține să nu mă holbez.

G: Foarfece.

(Foarfece...urmează cleștele)

M: Foarfece.

Am ales cleștele din mulțimea de foarfece.

Nu îți puteai pierde concentrarea nici măcar o secundă în acest gen de lucru.

Trebuia să îmi dau seama de ceea ce vroia doctorul dintr-o varietate de instrumente.

Mișcările chirurgicale ale doctorului GACKT erau perfecte, aproape ritmice.

În sala de operație cu el, eram mereu agitată în a nu-l trage în jos.

Totuși, pentru că el era atât de perfect la lucrul lui, eu mă puteam concentra pe al meu.

Operația s-a terminat. Un mare succes, desigur.

Eram fericită să văd chipurile fericite de ușurare ale familiei pacientului.

Și, chiar dacă Dr. GACKT a făcut operația...

...astfel de momente chiar mă făceau să fiu fericită că sunt asistentă.

În timp ce îmi trăgeam sufletul, asistenta șefă a venit.

Asistenta șefă (A.S.): Bună treabă astăzi, Maria. Dr. GACKT ți-a făcut un compliment chiar frumos, să știi. A spus că ai trecut prin toate instrumentele fără probleme.

M: Serios? Dar nu mi-a spus nimic mie.

În timp că mă uitam la ea confuză, a chicotit.

A.S: Nu este genul care să laude pe cineva direct. Este surprinzător de timid, să știi.

M: Surprinzător...de timid?

A.S: Nu ești aici de prea mult timp încă. Când o să treacă timpul, ai să înțelegi. Oricum, bună treabă astăzi.

M: Mulțumesc șefa.

În acel moment, m-am putut gândi la Dr. GACKT doar ca fiind dur și grozav.

Am vorbit cu el doar dacă mi-a cerut munca. Ceea ce nu a fost prea mult.

(Timid, huh...oh, că tot veni vorba...)

Mi-am amintit ceva ce mi s-a întâmplat chiar după ce am început să lucrez aici.

S-a întâmplat în a doua zi de lucru...

(Huh...Aș fi putut jura că aici era un hol spre aripa de est...)

M-am pierdut complet în propriul meu spital.

(Pe aici, cred...? Sau poate că este pe acolo...)

În timp ce mă învârteam în jur, aproape vrând să plâng, am simțit ceva pe umăr.

?: Hey, tu.

(Huh?)

M-am întors să-l văd, chiar în spatele meu, pe Dr. GACKT a departamentului de operații.

2/5

G: Nu te-am mai văzut înainte. Ești asistentă aici?

M: Oh, da, tocmai am venit aici ieri, și...

Nu îl întâlnisem în persoană încă, așa că era normal ca Dr. GACKT să nu mă cunoască.

Dar, eu îl cunoșteam.

Pentru că, cu acele abilități chirurgicale și acea înfățișare, Dr. GACKT, așa cum era cunoscut, era destul de faimos să fi fost la TV de multe ori.

G: Și?

Se uita direct la mine.

Cu privirea clară, puternică care părea că ar putea vedea prin orice.

(Gah, e atât de dur pe cât pare...)

M: Um, ei bine, um...

(Și arată mult mai bine în realitate decât la TV...Gah, sunt prea agitată să vorbesc...)

G: Ai tot umblat pe aici de ceva timp, nu?

M: Umblat...?

G: Și ai mers în cerc de câteva ori. Am trecut unul pe lângă celălalt – nu ai observat?

M: Îmi pare rău, eram puțin panicată și, um, pierdută...

G: Pierdută? O asistentă, într-un spital? Nu pot să cred asta.

M: ...Îmi pare rău.

G: Unde vrei să mergi?

M: Aripa de est...

G: Înțeleg.

Și-a schimbat direcția și a început să meargă, lăsându-mă năucită.

G: Nu vii în aripa de est?

M: Oh, și tu mergi doctore?

Chinuindu-mă să țin pasul, m-am dus după el.

Tot drumul până acolo, nu a scos un cuvânt.

Nu m-am putut prezenta în liniștea cumplită.

G: Am ajuns. Aripa de est.

M: M-Mulțumesc foarte mult...

G: Mm. Ne mai vedem.

Și cu asta, a început să se îndrepte spre aripa de vest.

(Stai așa, vrei să spui că nu avea nimic de făcut în aripa de est?)

Tocmai atunci...

(Oh?)

A venit înapoi pe hol.

M: Um, ai nevoie de ceva?

G: Văzându-te atunci, mi-am amintit ceva...

M: Da?

G: Dar nu știam chiar ce era.

M: Nu...știai?

(Ce vrea să spună?)

G: Tocmai mi-am dat seama.

M: Da?

G: Macrou.

M: Macrou?

G: Păi, da, umblă de colo-colo, nu?

M: De colo...colo?

G: Da.

Și cu asta, a plecat.

Am căutat pe internet mai târziu.

Macroul este un pește migrator.

3/5

(Pe atunci, m-am gândit că era un bărbat dur, care abia vorbea, care brusc aducea vorba despre pește.)

(Dar mi-a arătat unde este aripa de est chiar dacă era ocupat...)

(Așadar el e de fapt politicos, dar motivul pentru care a vorbit doar despre pește...)

(...a fost din cauza timidității lui...presupun...?)

În timp ce mă pierdeam în gânduri vagi...

G: Bună treabă astăzi.

M: Gah!

Brusc, doctorul a apărut, aproape făcându-mă să sar.

G: Gah?

M: S-Scuze, nu e nimic.

G: Hey...

Se uita fix la mine. Să-i văd chipul frumos atât de aproape mi-a făcut inima să o ia la trop.

M: D-Da...?

G: Iar umblai de ici-colo?

M: Nu!

G: Oh, okay. Mă bucur să aud asta.

Cu asta, și o expresie normală pe chipul lui, a plecat.

(Frate...tot ce face e să râdă de mine.)

(Îmi vine greu să cred că m-ar lăuda. Nu, nu pot să cred.)

Pe drum spre casă, nu m-am putut opri să nu mă gândesc la ochii lui privindu-mă.

(E deștept, cu un aspect frumos...e aproape nedrept.)

(E probabil complet diferit de mine.)

(Ca și cum ar fi într-o lume diferită, mai sus de orice necaz pe care l-aș putea eu avea.)

(Probabil că nici măcar nu are probleme, fiind așa de perfect.)

M: Vreau să devin o asistentă care poate ține ritmul cu el, dar...e departe. Prea departe.

Mi-am dat seama că priveam cerul, oftând.

Chiar atunci, mi-a sunat telefonul.

M-am uitat la ecran.

(Oh, e de la Yota.)

Yota, prietenul meu din liceu.

Yota (Y): Hey, Maria, când este următoatea ta zi liberă?

M: Așa de brusc? Este bine.

Y: Ei bine, în cazul acesta...

Am decis să mergem la un film mâine.

Dintr-un anumit motiv, din liceu, am avut aceleași gusturi la filme.

Așadar ne uităm la filme împreună, și apoi discutăm despre ele la un bar în drum spre casă.

Am continuat asta timp de mulți ani.

Y: Filmul acela chiar te-a ținut în priză.

M: Serios. Am râs atât de mult că am plâns.

Y: Atunci urmează barul!

M: Da.

După film, am mers la bar ca de obicei, dar ceva părea ciudat în legătură cu Yota.

(Expresia lui pare destul de serioasă.)

M-a ascultat în liniște, spunându-i despre ceea ce se mai întâmplă la spital

M: Yota...ce s-a întâmplat?

Y: Oh...nimic.

M: S-a întâmplat ceva la lucru?

Y: Merge puțin...prea bine, ai putea spune...

M: Serios? Sunt geloasă! În fiecare zi simt că sunt la marginea prăpastiei, încercând să nu-l trag pe Dr. GACKT în j...

Y: Iar începi!

Brusc, tonul lui Yota a devenit dur.

M: Yota? De ce te enervezi?

Y: ...Ai vorbit despre Dr. GACKT tot timpul.

M: Am...?

Am vorbit despre doctor în tot acest timp.

Și nici măcar nu am observat cât de silă îi era lui Yota din cauza asta.

Y: Era ceva ce vroiam să-ți spun, dar îmi ajunge pe ziua de azi.

A lăsat banii pe tejghea și a ieșit din bar. Lăsându-mă singură.

Nu l-am mai văzut niciodată astfel.

(Yota...ce ai pățit?)

4/5

Următoarea zi.

Gândul meu era la Yota în timp ce îmi îndeplineam activitățile.

Y: ...Ai vorbit despre Dr. GACKT tot timpul.

(Nu l-am mai văzut niciodată așa de nervos înainte...)

G: Foarfece.

M: Foarfece.

Am întins cleștele, dar doctorul nu îl lua.

M: Doctore?

G: ...Nu cleștele.

M: Oh...

(Oh nu, am încurcat strigarea. Ar fi trebuit să-i dau foarfecele aici...)

Am schimbat repede la foarfece, dar...

G: Este în ordine. Schimbă locul cu Yamakawa.

M: Doctore, îmi pare rău, am să...

G: Grăbește-te.

M: ...Bine.

Doar am înrăutățit lucrurile pentru el.

Operația s-a terminat, și m-am întors în camera asistentelor.

(Nu îmi vine să cred că am încurcat lucrurile astfel în sala de operații...)

În timp ce starea mea de spirit o lua în jos, șefa mi-a dat cu palma peste umăr.

A.S: Ești bine?

M: Șefa...

A.S: Am auzit ce s-a întâmplat, dar nu e nimic de care să te îngrijorezi. Nu cred că oricare alt doctor ar face așa ceva. Așa că înveselește-te.

M: Bine...

Cu cât încerca mai mult să mă înveselească, cu atât mai patetic mă simțeam.

M: ...Scuză-mă pentru puțin.

Nemaiputând să suport, am plecat din camera asistentelor.

Odată ce am ajuns în spatele spitalului, nu m-am mai putut abține. Lacrimile îmi cădeau asemeni unei cascade.

(Și am vrut să devin o asistentă care putea ține ritmul cu el...ugh...)

Chiar atunci...

M-am întors la auzul pașilor din spatele meu să-l văd pe Dr. GACKT stând acolo.

Mi-am șters frenetic lacrimile, dar probabil că mă văzuse plângând.

G: Ai umblat peste tot până aici, nu?

M: ...Nu umblam.

G: ...Înțeleg.

M: Îmi pare rău că am stricat lucrurile. Îmi pare rău și pentru pacient.

G: ...Așa deci.

Nu se uita la mine. Privea luna de pe cerul nopții.

(Nu îmi spune mai mult de două cuvinte...Ei, îmi pot da seama. E doar vina mea...)

A devenit din ce în ce mai dureros să fiu lângă el.

M: Chiar îmi pare rău, foarte rău. Am să mă asigur că asta nu se va mai întâmpla niciodată...așadar, scuză-mă.

Nevrând să-mi vadă fața înlăcrimată, am încercat să plec, dar...

(Huh?)

M-a prins de braț.

M: Doctore...?

G: Stai puțin cu mine în pauza mea?

M: Bine...

Vocea mea abia se auzea.

Dr. GACKT a scos două doze de suc din buzunarul lui și mi-a dat una.

G: Poftim.

M: ...Mulțumesc.

În timp ce beam împreună sucul sub stele, nu și-a luat ochii de la lună.

(E bine că nu mi-a văzut fața înlăcrimată, dar...oh, stai, de asta.)

(De asta nu își ia ochii de la lună.)

Am aruncat o privire la profilul lui.

Trăsăturile sale bine formate păreau frumoase, destul cât să se năruiască în lumina lunii.

5/5

În timp ce mă pierdeam privind la chipul lui, Dr. GACKT a vorbit calm.

G: Oamenii sunt cei care chiar se dedică cu totul, să știi. Ei sunt cei care se învinovățesc în depresia greșelilor lor.

M: ...

G: Dar indiferent de situație, oamenii fac greșeli, și nu pot atinge nimic singuri. Din acest motiv, ei formează grupuri, din acest motiv, se ajută unul pe celălalt.

Apoi, nu a mai spus nimic.

M: ...

(Chiar e ceva, dar...mă încurajează?)

M: Uh, doctore...tu...

G: Eu...ce?

M: Oh, uh, dacă mă gândesc mai bine, nimic.

G: ...Înțeleg.

(Nici vorbă să-mi spună ”Da, te încurajez!”, nu?)

M: ...Luna e frumoasă în seara asta. A meritat să umblu de ici colo pentru asta.

G: Știam eu. Umblai de ici colo până la urmă.

M: Da. Scuze.

A zâmbit puțin la asta.

Muncește din greu, devin un adevărat profesionist.

Asta era singura mulțumire pe care i-o puteam oferi doctorului.

Câteva zile mai târziu.

Incidentul din sala de operații a fost o mare experiență pentru mine.

Înainte de a realiza, m-am obișnuit să fiu asistentă.

Cea mai mică greșeală poate fi fatală.

Eram recunoscătoare doctorului pentru lecția dură.

A.S: Hey, ai un minut liber?

În timp ce treceam pe lângă ea pe hol, șefa m-a strigat.

M: Sigur, de ce ai nevoie?

A.S: Te duci spre birou?

M: Mă duc în aripa de est, pentru o examinare pre-operatorie, dar pot trece pe la birou după.

A.S: Atunci, pot să te rog să-i spui lui Dr. GACKT să confirme aceste documente?

M: Nici o problemă.

Am luat documentele de la ea și am început să merg, dar...

A.S: Oh...Pot să te întreb ceva?

M: Ce este?

A.S: În ultimul timp, vorbești mult cu Dr. GACKT...

M: Ei...într-un fel...

După acea noapte, a devenit mai ușor să vorbesc cu el...

...și oportunitățile noastre de a conversa au crescut.

M: De ce:?

Șefa a ezitat puțin, apoi a spus.

A.S: Ce părere ai despre Dr. GACKT?

M: Huh?

Întrebarea a fost prea bruscă. Nu am putut înțelege.

M: Uh...îl respect, presupun.

A.S: Desigur. Scuze, ciudată întrebare.

Cu asta, a plecat, în josul holului.

(Ce a vrut să spună cu asta?)

Nu aveam nici o idee de ce a întrebat.

M: Scuză-mă...

Când am ajuns acolo, Dr. GACKT era singurul din birou, întors cu spatele.

M: Doctore, am câteva documente de la asistenta șefă.

L-am strigat din spate, dar...

G: ...

Privea intens pe masa lui, complet inconștient de prezența mea.

M: Doctore?

(Ce face?)

Atentă să nu întrerup, m-am apropiat încet de el...