GACKTIONARY - Capitolul 2 (Acțiune)

２．一度やってみたいのはマクドナルドの店員。スマイルなしで。

Vreau să încerc să lucrez la McDonald. Fără zâmbete.

Obișnuiam să nu știu cum să zâmbesc. Nu îmi puteam exprima bine zâmbetele, și doar foarte recent am învățat să zâmbesc corect. Am început să zâmbesc foarte conștient încă de când l-am întâlnit pe Ogata Ken-san în drama Taiga ”Fuurin Kazan”.

Așadar, impresiile pe care oamenii le au probabil că s-au schimbat în ultimul timp. Obișnuia să fie imposibil pentru mine să zâmbesc la diverse emisiuni, dar zâmbesc mult mai mult acum în cărțile-foto, reviste, etc. Chiar am realizat necesitatea zâmbetelor. Și îi sunt dator pentru asta lui Ogata-san.

Nu este vorba că nu râdeam înainte. Doar că nu o puteam exprima în afară. Și cuvintele erau exprimate de către mine pe atunci ca și sarcasm. Din cauza incapacității mele de a zâmbi, am zis pur și simplu că vreau să încerc să lucrez la McDonald dacă nu ar fi fost necesar să zâmbesc.

Puterea unui zâmbet este destul de incredibilă. O poți simți atunci când interacționezi cu oamenii. Zâmbetele sunt asemeni unui drog special care vindecă cu adevărat inimile oamenilor.

Membrii tineri ai staff-ului meu încă au multe de învățat despre slujbele lor. Dar deseori le spun asta. Aș prefera să fie incompetenți și să zâmbească decât să fie încruntați în timp ce își fac treaba cu jumătate de suflet.

Zâmbetele nu pot crea stres. Este mult mai benefic pentru oameni să continue să zâmbească în timp ce greșesc decât să continue să se încrunte în timp ce lucrează.

Vindecă și inima mea. Cred că acest sentiment este împărtășit de toți proprietarii de afaceri și de oamenii care sunt în poziție de conducere.

Te simți mult mai bine în jurul fetelor cu zâmbete drăguțe și a tinerilor care pot împărți zâmbete grozave spre deosebire de țâfnoși care continuă să se încrunte în timp ce lucrează pe jumătate dedicați. Toată lumea ar trebui să-și dea seama de puterea zâmbetelor mai mult.

P.S. I LOVE U GACKT - P.S. Merry Xmas (Special Story) - Capitolul 2

CAPITOLUL 2 Cadoul meu

1/5

În cele din urmă, a venit ziua.

Înflăcărarea mea pentru ziua de astăzi și de mâine mă făcea să tremur de emoție.

Așteptam în fața apartamentului meu cu mult timp înainte de ora stabilită.

Vreau să spun, venea să mă ia cu mașina.

Nici gând să ratez aceea priveliște rară.

(Să-și aducă mașina după ce s-a plâns de consumul de benzină...oh, e ca un vis!)

(Mă întreb de fel de Ajun de Crăciun minunat va fi...?)

În timp ce mă lăsam fermecată de situație, am auzit un zgomot de motor.

M: E aici...

Mașina pe care doar am zărit-o în parcarea spitalului era înaintea ochilor mei.

Ușa s-a deschis, și Dr. GACKT a coborât.

M: Bună dimineața!

G: Neața. Aștepți de mult timp?

M: Nu, deloc!

G: Mai întâi, să mergem la cumpărături și să-ți luăm cadoul.

M: Huh? Cadoul meu...?

G: Apoi mergem să luăm prânzul.

M: Prânz...?

G: Apoi, mergem să vedem ce film vrei.

M: Film...

G: Și după asta, am o rezervare pentru cină.

M: Ci...

(...Oh doamne, a plănuit totul...)

M: Doctore...

G: Hm?

M: Vezi, poți să o faci dacă încerci!

G: Gah?!

Cu un amestec de fericire și uimire, l-am lovit ușor peste spate.

M: ...Îmi pare rău.

G: Nu...îți fă griji pentru asta.

Am plecat din magazin, fără a cumpăra nimic. Acesta a fost al cincilea.

Am început această întâlnire toată emoționată, dorind să o fac să meargă indiferent de ce se întâmplă.

...Și totuși, chiar de la început, lucrurile mergeau prost.

G: Nu ai văzut nimic care să-ți placă?

M: Păi, uh...nu m-am putut hotărî.

G: Înțeleg...

Se simțea puțină dezamăgire în vocea lui.

M: ...Îmi pare rău.

G: Nu...îți fă griji pentru asta.

Mi-am cerut scuze, și el mi-a oferit zâmbetul meu preferat...acest model s-a repetat de prea multe ori astăzi.

(Aww, chiar îl dezamăgesc...)

Toate magazinele în care am fost cu el erau cele pe care le-am vizitat cu Yota deja.

Până acum, m-am gândit că doar aruncam o privire după noaptea filmelor.

Dar acum am observat că chiar a încercat și m-a dus la câteva magazine destul de cunoscute.

(Cu siguranță am cam profitat de bunătatea lui...)

Cu asta în minte, cam ezitam puțin să aleg primul meu cadou de la doctor.

(Poate ar trebui să mă forțez să aleg ceva.)

G: ...Atunci, ce spui să luăm prânzul mai întâi, și să îți luăm cadoul mai târziu?

M: ...Bine.

G: Am auzit că este un loc pe aici – bar noaptea, dar servește prânzul ziua. Nu am mai fost niciodată acolo, dar am auzit că pastele sunt foarte bune.

M: Oh, paste? Abia aștept.

G: Și eu.

În sfârșit, un zâmbet între noi.

(Oh, da, suntem la o întâlnire, așa că...)

M: ...

Am întins mâna ușor și l-am luat pe Dr. GACKT de mână.

(Cel puțin trebuie să ne ținem de mâini, trebuie să mă revanșez pentru tot eșecul acesta...)

(Trebuie să fac această întâlnire să funcționeze, trebuie să mă revanșez pentru cum m-a sprijinit șefa...)

(....Și să o fac și pentru Kayo. Nu pot eșua, de dragul ei.)

G: A-Au...!

A scos brusc un sunet de durere.

M: Huh?

G: Chiar strângi puternic.

M: Oh!

Puțin prea zeloasă, îl strângeam de mână pe Dr. GACKT cu tot ce aveam.

M: S-Scuze!

Mi-am retras mâna imediat.

G: Se pare că eu ar trebui să țin mâna ta în schimb.

Și cu asta, mi-a oferit mâna lui.

M: ...Doctore.

Mi-am pus mâna într-a lui.

Și atunci, cu mâinile împreunate, am început să mergem...dar....nici măcar după zece pași, Dr. GACKT s-a oprit.

G: Oh, aici este.

(A-Asta a fost rapid...stai, hey, acesta e...)

2/5

G: Nu...prea pari încântată.

Dr. GACKT a vorbit direct, după ce a înghițit pastele.

M: Huh? Eu? N-Nici gând! Deloc!

Aproape am scăpat furculița.

G: Mă întreb...e așa tot timpul, șt..

M: ...

Ezitarea mea se citea pe față probabil.

Pentru că, restaurantul acesta? Am venit aici cu Yota, tot timpul.

M: ...Îmi pare rău.

G: ...

Neștiind despre ce să vorbesc în starea de spirit care era, am privit în jos.

Și atunci, Dr. GACKT...

G: Deci, am auzit că filmul pe care o să-l vedem are un sfârșit diferit de cel original.

...a ales un subiect pentru mine.

M: D-Da, abia aștept să-l văd. Îmi amintesc că originalul era...

Dr. GACKT mă asculta vorbind cu un zâmbet tandru.

Și în timp ce maturitatea lui m-a lovit, am simțit o urmă de vinovăție în același timp.

(Pun pariu că Kayo ar fi ținut totul sub control...nu i-ar fi forțat amabilitatea, sigur.)

Ignorând ceaiul neatins, în curând rece, am vorbit mai departe despre film, cu pasiune.

Nu mai puteam fi surprinsă sau dezamăgită.

Pentru că, desigur, cinematograful era cel la care am mers cu Yota. Dar, nu mă deranja.

Vreau să spun, voiam să văd filmul – trebuia să știu cum se termină.

Și pe lângă asta, Dr. GACKT era chiar lângă mine.

M: Nu-i așa, doctore?

G: Huh?

M: O-Oh, nimic. Hey, filmul e pe cale să înceapă.

G: Da.

M: Oh, whoops!

(Nu pot uita să ne ținem de mână!)

Mi-am pus mâna peste mâna stângă a doctorului GACKT care se sprijinea pe spătarul scaunului.

(E timpul să-mi răscumpăr greșelile! Șefa, doar privește-mă! Sau, dacă mă gândesc mai bine...)

M-am uitat pe furiș la doctor, și dintr-un anumit motiv, chipul său era contorsionat.

(Huh? Ce se întâmplă?)

Chiar atunci, când mă gândeam la asta, luminile s-au diminuat...

(Ah, în fine.)

...și m-am întors spre ecran.

M: Eu...Huh?

Mi-am deschis ochii din cauza zgomotului mulțimii.

(...Dacă mi-am deschis ochii, asta înseamnă...huh? Că ochii mei erau închiși?)

M: ...

Capul meu se rezema de ceva.

M: ...H-Hey, asta e...

(Umărul doctorului GACKT!)

Am ridicat capul de parcă am respins un magnet.

M: S-S-S-Scuze!

G: Neața.

M: B-Bună dimineața...S-Stai, am dormit? Și fil –

G: S-a terminat.

M: Terminat? Stai, serios, de ce? De ce nu m-ai trezit?

G: Dormeai foarte bine.

M: Serios?! Dar abia așteptam să văd filmul! Nu îți amintești de ce am discutat la prânz?

G: Păi, da. Dar –

M: Nu îmi vine să cred...Oh, voiam să știu cum se termină! Acum trebuie să închiriez DVD-ul –

G: Se pare că eroina avea o soră geamănă.

M: La-la-la nu te aud!

Mi-am acoperit urechile și am țipat, dar era prea târziu. Am auzit totul.

G: Ce e cu tine?

Se uita la mine, uimit.

M: Tocmai...mi-ai dat spoiler...

G: Păi, tu spuneai că vrei să știi cum se termină.

M: ...

(Nu...Nu îmi vine să cred...)

Știam că asprimea se citea pe chipul meu. El a continuat.

G: ...Eu sunt de vină?

M: Oh, nu spun asta.

G: ...

M: ...

G: Să...mergem la cină. Am rezervare. Probabil că nu mai vrei să mergi.

M: Vreau să merg.

G: Oh, mă îndoiesc.

M: ...

Dr. GACKT s-a ridicat și a plecat, și eu l-am urmat.

Simțeam că lucrurile deveneau din ce în ce mai rele. Nu, știam că erau.

Și dacă am ajuns până aici, următorul lucru trebuie să fie...

3/5

Da, așa este.

Restaurantul la care m-a dus era același în care Yota m-a cerut în căsătorie.

M: Acesta...cu siguranță este un restaurant frumos!

Am încercat să par entuziastă, dar...

G: Mie mi se pare normal.

...am primit un răspuns fără vreo emoție.

M: Guh...

(Vede exact prin fațada mea...)

G: ...În orice caz, noroc.

Dr. GACKT a ridicat paharul.

M: O-Oh, da...

Mi-am ridicat și eu paharul.

(Aș fi vrut să ciocnim paharele, dar asta nu se cuvine, huh...)

Y: Într-un restaurant de mare clasă, ridici pur și simplu paharul când spui noroc. Să le ciocnim nu este corect. Ai înțeles?

Aici, pe atunci, Yota m-a învățat eticheta pe care trebuia să o știu la vârsta mea.

(Mulțumesc, Yota...asta mi-a fost de folos.)

În timp ce mă scufundam în nostalgie, Dr. GACKT și-a dres vocea.

M: Ah, îmi pare rău.

G: Pentru ce?

M: Uh...

Mi-am cerut scuze din reflex.

(Ugh...se pare că astăzi sunt dependentă de scuze...)

M: Oh...ei bine, doctore, sunt singura care bea alcool, așa că...

Dr. GACKT a oftat sceptic.

G: ...Mintea în altă parte, huh?

M: ...Asta nu este –

Chiar atunci, i-am auzit telefonul vibrând.

M: ...

G: ...

L-a scos și s-a uitat la ecran.

G: E de la spital. Lasă-mă o secundă.

M: ...Bine.

S-a ridicat și s-a dus pe hol.

(Probabil vreo urgență.)

M: Presupun că acesta este finalul întâlnirii noastre...

Fiind atentă la cum bate vântul, am băut vinul dintr-o înghițitură.

? : Huh? Maria?

M: ...?

Am pus jos paharul și m-am întors, timid, către vocea familiară.

Și stând în spatele meu era...

M: Yo –

Y: Ce surpriză să te întâlnesc aici.

M: Yota! Poftim, nu ar trebui să fii în New Y –

Y: Înapoi în Japonia pentru vacanța de Crăciun.

M: O-Oh...Stai, cine e?

Am observat o femeie blondă, drăguță, stând în spatele lui.

Y: Ah, e o colegă din New York. A venit cu mine, spunea că voia să vadă Japonia. I-am spus că ar trebui să o vadă cu prietenii ei, dar...ciudată fată, huh?

A accentuat asta cu un râs.

M: D-Da...

Femeia, probabil de origine din America, mă privea cu ochi duri.

Y: Deci, ești la o întâlnire, spre deosebire de noi?

M: D-Da...ai putea spune asta...

Y: Cu doctorul?

M: D-Da...

Y: Lucrurile merg bine?

M: Ele...

(Mă întreb și eu...MERG bine?)

Y: Cam șocant, să ai o întâlnire unde te-am cerut în căsătorie.

Atunci, chiar când a vorbit cu un oft fals...

M: H-Hey, în...în...

Voiam să spun ”în spatele tău”, dar nu am mai reușit să-l opresc.

G: ...

Terminând conversația, Dr. GACKT stătea în spatele lui Yota, fără vreo expresie pe chip.

Y: Ah, nu îți fă griji. Am trecut peste destul cât să aduc o colegă.

M: În...în...

Y: Dar hey, spune-mi când lucrurile nu mai merg bine cu doctorul ca să te pot cere iar în căsătorie.

M: !!

G: ...

4/5

Dr. GACKT s-a întors la 180 de grade și s-a dus înapoi pe hol.

Și atunci...

Femeia blondă a ieșit repede, mușcându-și buzele.

Y: Ah, doar glumesc cu tine.

Yota m-a lovit ușor peste spate.

M: Y-Yota...femeia aceea – înțelege japoneză?

Y: Cine, Liz? Da, în mare parte...hey, unde s-a dus?

M: A ieșit ca o furtună de aici!

Y: Huh? De ce?

M: Uite ce e, doar du-te după ea! Grăbește-te!

Y: Ai dreptate, nu a mai fost niciodată în Japonia, nu o pot lăsa să se piardă în –

M: Nu asta e problema! E îndrăgostită de tine, Yota!

Y: ...Pardon?

Yota, complet prostit, se uita la mine uimit.

M: Grăbește-te!

Y: Bi-Bine.

În sfârșit, s-a întors și a ieșit fugind.

M: Sper să o ajungă din urmă...

Eram îngrijorată pentru cei doi.

(Dar...presupun că nu pot să mă îngrijorez pentru alți acum...)

Dr. GACKT încă nu s-a întors.

(Mă întreb dacă îi pot da cadoul, când lucrurile decurg astfel?)

Plănuiam să-i dau după cină.

Fularul nu l-am mai terminat.

Așa că, după ce m-am gândit mult și mi-am făcut griji în legătură cu cadoul lui, am ajuns...

...să îi iau un scump dar totuși extrem de remarcabil stilou.

(Pare, ca un prim cadou de servici, dar...e drăguț, nu? Adică, e folositor...)

Sau, cel puțin, așa îmi spuneam mie.

(Dar, dacă a fost o urgență, atunci întâlnirea e...)

M: Ah...doctore.

S-a întors în cele din urmă.

G: Ați terminat de vorbit?

Acestea au fost primele lui cuvinte când s-a așezat.

M: D-Da...ei bine...doctore, nu a fost o urgență?

G: Nu, voiau doar să confirm câteva documente pentru următoarea conferință.

M: Oh, bine...

(Phew, se pare că întâlnirea continuă...)

Și totuși, când am spus că eram relaxată.

G: El a fost cel care te-a cerut în căsătorie?

A întrebat asta.

M: ...Da.

G: Voi doi păreți compatibili.

M: Huh?

G: Chiar. Aveți amândoi un sentiment similar.

M: ...

(De ce...de ce ar spune asta?)

G: Arătați bine împreună. În mod obiectiv vorbind.

(Arătam bine împreună...? În mod obiectiv...? Poftim?)

M: ...Mulțumesc.

Am dat un răspuns, rănită și confuză.

Mâncarea a sosit și ne-a găsit pe amândoi în liniște.

Și cu asta, nu am mai scos nici un cuvânt până ce am plecat.

5/5

Mașina a oprit în fața apartamentului meu.

El a coborât primul și a deschis ușa pasagerului.

M: Mulțumesc.

G: Da. Bună treabă în seara asta.

M: ...

(”Bună treabă”? Nu a fost astăzi...o întâlnire?)

G: ...

M: ...

Nu am mai spus nici unul nimic, stând față în față pe drum.

(Ce e cu liniștea asta jenantă...? Trebuie să spun eu prima noapte bună?)

G: ...

M: ...

(Guh, nu mai rezist...)

M: Noapt –

Chiar înainte de a termina, am realizat.

(Oh...poate îl pot face să intre...)

M: Um...

G: Hm?

M: Este o parcare cu plată după colț...

G: ...Înțeleg.

M: Ai putea parca acolo.

G: ...

M: Deci...

Se uita direct la mine.

(Se...uită...gah, știam eu, nu merge, starea lui de spirit e prea rea în seara asta.)

(Cu siguranță o să spună ”Nu, mă duc acasă. Sunt frânt.” sau altceva.)

(Și dacă spunea asta...nu cred că mă voi putea aduna...)

G: Deci?

M: Deci...

Am început să caut prin geantă și am scos cadoul pe care nu i l-am dat.

M: Acesta este cadoul tău de Crăciun.

G: ...Mulțumesc.

A luat cadoul, dar continua să se uite la mine.

M: Um...?

G: ...Deci, ce era cu acel ”deci” de mai devreme?

M: Huh?

G: Îmi pot parca mașina. Deci...cadoul de Crăciun? Nu are sens.

A început să îmi țină predici.

M: Guh..d-dar...

G: Dar...?

(E teribil, e ca și cum...dă vina pe mine...)

M: ...Deci da! Bine? Deci da!

Am țipat, încercând să mă abțin să nu izbucnesc în plâns.

G: Huh? ”Deci da, deci da”?

M: ...

Nu m-am mai putut abține la tonul lui batjocoritor.

M: Dacă nu îmi vrei cadoul atât de mult, dă-mi-l înapoi!

Am încercat să îl iau, dar l-a strecurat în spatele lui.

G: Acum, asta nu sună bine. Haide, doar copii se joacă de-a luatul înapoi.

Părea că o să izbucnească în râs.

M: Da...Sunt un copil...îmi pare rău...că nu mă comport corect.

Vocea mi-a tremurat. Eram prea supărată pentru a-mi mai controla cuvintele.

G: Maria...

Văzând cum eram, expresia lui s-a schimbat.

M: Îmi pare rău că nu sunt perfectă ca și Kayo.

G: Kayo...?

M: Mulțumesc foarte mult pentru astăzi. Bună treabă, într-adevăr. Acum, noapte bună.

Lăsându-l cu asta, m-am întors și am fugit spre apartamentul meu.

Odată ce am ajuns în camera mea, am auzit motorul lui îndepărtându-se.

M: ...Și aici...s-a dus ajunul...

Eram cu Dr. GACKT de mult timp, și totuși simțeam că s-a îndepărtat și mai mult.

M: Poate ar fi trebuit să lucrez astăzi...

M-am lăsat ușor în jos, pe podea.

Fularul pe jumătate croșetat era pe masă, nemișcat, neatins.

M: ...Nu ar fi trebuit să încerc ceva nou, huh.

În camera luminată doar de lună, mă uitam la fularul pe jumătate făcut cu privirea goală.

P.S. I LOVE U GACKT - Eternal Affection - Capitolul 2

CAPITOLUL 2 Prăjiturele și chipsuri de cartofi

1/5

Dr. GACKT lucra la biroul său la ceva, cu o expresie serioasă.

(Mă întreb ce face?)

M-am apropiat și m-am uitat din spate.

(Wow...)

Se uita la o radiografie și îi făcea schița.

Și cu precizia unui ilustrator profesional.

(E atât de...priceput.)

Un oft de impresionare mi-a scăpat pe buze.

G: Gah, c-ce?!

S-a răsucit cu destulă forță cât să mă facă să sar.

M: Oh, s-scuze...te-am strigat acum un moment, dar...

G: Oh, t-tu ești.

În timp ce vorbea, a închis repede caietul cu schițe.

(E prima dată când l-am văzut atât de agitat.)

(...Și fața sa e puțin roșie...)

M: Doctore, ce făceai?

Răspunsul său a fost mai mult șoptit.

G: ...Antrenament.

M: Antrenament...?

G: Să fac astfel de schițe mă ajută să-mi formez o imagine mentală, și asta îmi permite să tai mai cu încredere. Înainte de a opera, încerc să fac asta cât de mult pot.

M: Oh, așa faci...?

(Asta este o surpriză...Nu m-aș fi gândit niciodată că Dr. GACKT, asul nostru...)

(...ar avea un asemenea ritual simplu de pregătire pentru operațiile sale...)

G: Deci, de ce ai nevoie?

(Aww, s-a întors la starea lui normală.)

...Am încercat să mă asigur că expresia mea nu mi-a trădat gândurile.

M: Am adus asta de la asistenta șefă.

I-am înmânat documentele.

G: Înțeleg. Mulțumesc.

M: ...

Am aruncat o privire la doctor în timp ce se uita peste documente.

(E ca și cum este o altă persoană față de ceea de acum câteva secunde.)

(Dar totuși, s-a înroșit tot după ce i-am văzut schița...)

(E chiar atât de jenant?)

(...Oh! Așa cum a spus șefa, este timid!)

Și chiar când m-am gândit la asta, am observat ceva neașteptat pe birou.

(Ce o fi...?)

Pe birou era un iepuraș de pluș, purtând o fustiță cu flori.

(De ce are un iepuraș de pluș aici?)

(...Cu siguranță are gusturi surprinzător de drăguțe...)

G: Hey.

M: Oh, uh, da?

G: De ce zâmbești?

M: Zâmbesc? Eu?

Se pare că nu m-am putut abține.

G: Spune-i asistentei șefe că am confirmat detaliile.

M: Am înțeles.

Am luat documentele și am început să mă îndrept spre ușă, când...

G: Știi...

Strigată, m-am întors.

M: Da?

G: Să umbli peste tot și să zâmbești din senin...cu siguranță ești o aiurită.

S-a întors cu spatele la mine și a început să lucreze la birou.

(Mda, s-a întors la starea lui normală...)

2/5

În următoarea mea zi liberă, eram într-un bar cu Yota.

Am încercat să mă împac cu el invitându-l la un film și făcând cinste cu cina, dar...

Nu mai pare a fi vesel. Liniștea nesfârșită era dureroasă.

(Trebuie să mă gândesc la un subiect...bun, un subiect, un subiect...oh! Am găsit!)

M: Hey, Yota, ascultă aici...

Y: ...Ce?

M: Acum ceva timp, am văzut ceva haios. Ei bine, deci era acest iepure de pluș adorabil pe biroul Dr. GA...

(Oops! Nu pot să aduc vorba de Dr. GACKT!)

Y: ...

Am un presentiment că s-a uitat urât la mine.

Y: ...Ce e cu iepurele?

M: Oh, n-nimic.

(Asta este obositor...)

Am rămas tăcută, nesigură de ceea ce pot vorbi, și Yota a deschis gura.

Y: Știi, eu...

M: Oh, da? Ce e?

(Phew! Se pare că e mai bine în cele din urmă!)

I-am așteptat cuvintele ușurată.

Și atunci, a spus ceva ce nu mă așteptam deloc.

Y: Voi fi transferat.

M: Poftim...?

(Va fi...transferat?)

Era prima dată când auzeam de asta.

M: Unde?

Y: Pe ramura din New York.

M: New York!

Pentru Yota, care lucrează într-o companie de comerț, un transfer în New York era un vis devenit realitate.

M: Wow! Asta e uimitor, Yota! Când pleci?

Y: ...Luna viitoare.

M: Asta este în curând! Wow, Yota, chiar ai fost promovat...felicitări!

Y: ...

Yota, totuși, continua să fie deprimat.

(Ce se întâmplă...? Nu e fericit?)

M: Yota...?

Y: ...Nu trebuie să fii atât de fericită pentru asta.

M: Huh...?

Nu e ca și cum încercam să-l înveselesc sau altceva. Chiar mă bucuram pentru el.

Chiar vroiam să-l felicit, și totuși...

M: Ce vrei să spui cu asta...?

Y: Ei, facem asta din...liceu, nu?

M: Asta?

Y: Mersul la filme, apoi mergem undeva și vorbim despre ele. Uneori chiar și ne certăm când ideile noastre diferă...asta. Iar și iar.

M: ...

Nu se uita la mine.

După asta, fără a mai spune ceva, a băut nenumărate beri.

Trăiesc în orașul acesta de când eram mică.

Spitalul nu era departe de casa părinților mei, dar, cu fratele și soția lui mutați acolo, am decis să locuiesc singură.

Am ajuns acasă mai devreme decât mă așteptam.

Pentru că în cele din urmă, starea de spirit a lui Yota nu s-a îmbunătățit, și ne-am despărțit la puțin timp după asta.

M: Sunt frântă...Yota a fost foarte irascibil astăzi.

Îl știu pe Yota de mult timp, dar nu l-am văzut niciodată așa.

(Poate că se simte încolțit de transfer. Dar, chiar și așa...)

(Atât cât îmi amintesc, întotdeauna s-a adaptat repede și e entuziasmat...)

3/5

Y: Ei, facem asta din...liceu, nu?

M: Din liceu, huh...

Chiar atunci, în mintea mea, vag...foarte vag, o melodie a început să cânte.

M: Iar se întâmplă...

Asta mi s-a întâmplat de multe ori.

Ori de câte ori încerc să-mi amintesc trecutul, dintr-un anumit motiv, melodia începe să cânte în mintea mea.

O melodie vagă, neclară.

M: Când, și unde am auzit-o, oare...?

M-am gândit la asta, dar nu mi-am putut da seama.

M: ...Nu, și să mă gândesc la asta, este doar o pierdere de timp.

(Mai bine m-aș duce la culcare devreme. Am o operație cu Dr. GACKT mâine.)

(Sunt îngrijorată pentru Yota, dar trebuie să ies din această problemă.)

Nici gând să încurc lucrurile ca data trecută.

Lovindu-mă ușor peste obraji cu ambele mâini, m-am îndreptat spre cadă.

Următoarea zi.

În timp ce strângeam instrumentele după operație, Dr. GACKT s-a apropiat de mine.

(Huh? Operația s-a terminat. Mă întreb ce o vrea...?)

G: ...

M: ?...Uh, bună treabă astăzi.

G: ...Și tu.

După aceste două cuvinte, a rămas tăcut.

M: Um,...ai nevoie de ceva?

G: ...Nimic.

Cu asta, a ieșit din sala de operații.

(C..Ce? Părea că vroia să spună ceva...)

Am stat acolo pur și simplu, năucită.

Terminându-mi prânzul la cantină, mi-am verificat mesageria să găsesc...

M: Oh...

Un mesaj de la Yota era în fișierul cu mesaje primite.

(Încă este supărat...?)

A fost nevoie de puțin curaj, dar am strâns din dinți și am deschis mesajul. Și când l-am deschis...

Y: Iartă-mă că m-am supărat atât de tare. Am fost ocupat să curăț după șef în ultimul timp. Dar undeva pe săptămâna viitoare, ce spui de o cină de împăcare? Fac eu cinste.

M: Yota...

(Phew...pare mai bine acum.)

Am scos un oft de ușurare la mesajul vioi.

”Am înțeles! Abia aștept!” a fost răspunsul meu.

Cu anxietatea din mintea mea dispărută, m-am întors veselă la lucru.

Odată ce am ajuns la camera asistentelor, m-a strigat șefa.

A.S: Maria, Dr. GACKT vrea să te duci în birou.

M: Vrea...?

G: ...

M: Um,...ai nevoie de ceva?

G: ...Nimic.

(Oh, da, părea că vroia să-mi spună ceva după operație...)

Amintindu-mi ce s-a întâmplat în sala de operații, m-am simțit puțin nesigură.

(Povestea cu Yota încă era în mintea mea, dar chiar m-am concentrat la operația de astăzi...)

(Dar, poate că eu...)

M: Am...făcut ceva în timpul operației?

A.S: Nu sunt sigură. Știu doar că doctorul era destul de serios.

M: Era, nu...?

I-am mulțumit șefei și m-am târât agitată spre birou.

4/5

M: M-ai chemat?

Dr. GACKT era singur în birou.

G: Da. Îmi pare rău că a trebuit să vii până aici.

M: Nici o problemă...

G: Ai vrea niște cafea??

M: Oh, atunci, să...

G: Este în regulă,...vezi tu, sunt bun la făcut cafea.

S-a dus în anti-cameră.

(O să vorbim destul de mult cât să bem cafea? Ce mă fac...?)

Nu puteam scăpa de anxietate, dar mi-am acceptat soarta.

(Dacă am încurcat lucrurile, trebuie să ascult și să iau la cunoștință.)

După ce m-am pregătit cu înverșunare, m-am simțit puțin mai calmă.

Acum, simțindu-mă destul de bine cât să mă uit în jur, am observat iepurașul de pluș de pe biroul lui.

(Nu am observat prima dată, dar arată foarte, foarte vechi...)

Când acest gând mi-a trecut prin cap, Dr. GACKT s-a întors cu două cești de cafea.

G: Cafeaua este gata.

A pus cafeaua pe masă și m-a îndemnat să stau jos.

M: Mulțumesc.

G: ...

M-am așezat timid lângă el.

A luat o gură de cafea cu expresia lui calmă, normală.

Și m-a privit, ochii lui spunându-mi că e pe cale să vorbească.

(Mă întreb dacă o să țipe la mine...?)

Și atunci, în timp ce tremuram.

G: Hey...

(Gah, e nesfârșitul ”hey” a doctorului GACKT...

Nimic bun nu urmează după el...!)

Din reflex, m-am îmbărbătat.

Totuși, a spus ceva ce nu am putut prevedea.

G: Ce preferi, dulce sau sărat?

M: Huh?

G: Pentru că am câteva prăjiturele și chipsuri de cartofi. De care vrei?

M: Oricare ar fi bine...

G: Atunci ce spui de prăjiturele? Încă nu am deschis chipsurile.

(Atunci nu mai trebuia să întrebe, nu?)

A scos o pungă cu prăjiturele din biroul său, a îndepărtat elasticul de deasupra și mi-a dat-o mie.

G: Poftim.

M: O-Oh...mulțumesc.

Am luat o prăjitură...

M: ...Arată bine.

G: ...

Dintr-un anumit motiv, se uita la mine în timp ce mâncam.

(E cam...greu să mănânc în timp ce se uită la mine...)

Agitația mi-a încetinit ritmul, dar am reușit să înghit prăjitura.

Și atunci, de parcă așteptase să fac asta, doctorul a vorbit.

G: Bea.

Mi-a întins ușor cana de cafea în față.

M: O-Oh, mulțumesc.

Am băut repede cafeaua, și când am făcut asta...

N: Gah! Fierbinte”

Am băut-o atât de repede, că gura mea și gâtul țipau.

G: ...Păi, da, dacă o bei așa de repede, o să te frigi.

A vorbit cu o voce atât de monotonă.

M: ...Da...

G: Mai ia.

Mi-a întins iar punga cu prăjiturele, și am luat alta.

G: ...

M: ...

G: ...

M: ...

Se uita la mine, și nu vorbea.

(Mă întreb cât de mult ar mai trebui să continui să mănânc...?)

Și atunci, când am ajuns la a șaptea prăjitură, acea grijă din mintea mea...

5/5

G: Vei ține secret ceea ce s-a întâmplat aici acum câteva zile?

M: Huh? Acum câteva zile?

Am clipit spre el surprinsă, și el m-a privit uimit.

G: Nu îți amintești?

M: Uh...um, păi...

(Nu îmi amintesc nimic care să merite să fie ținut secret, dar...)

G: Schița mea.

M: Oh, schița ta.

Dr. GACKT părea să observe noșalanța mea și s-a încruntat.

G: Am fost foarte îngrijorat din cauza asta, să știi.

Și-a încrucișat brațele.

M: Oh? Serios? Dacă nu vrei să știe oamenii despre asta atât de mult, ai fi putut să-mi spui atunci să nu spun nimic.

G: Aveam multe pe cap atunci.

M: Multe pe...oh, deci de asta ai scos prăjiturelele.

G: ...

M: Nu trebuie să mă mituiești cu mâncare. Nu voi vorbi.

G: ...Ei, asta este o ușurare.

Totuși, abținându-mă să nu râd, l-am întrebat ceea ce era în mintea mea.

M: Nu voi spune nimănui, dar...de ce erai atât de îngrijorat? Chiar nu cred că este genul de lucru care să-l ții secret.

După ce șoptit puțin, a vorbit.

G: Pentru că toată lumea este convinsă că sunt un doctor perfect.

A vorbit pe un ton dur.

M: Huh? Dar, nu ești, doctore? Ești asul nostru, până la urmă.

Mi-a zâmbit necomfortabil la asta.

G: Deloc. Probabil că nu este un alt chirurg atât de neîndemânatic ca mine. Pentru că sunt neîndemânatic, a trebuit să studiez și să mă antrenez de două ori mai mult decât ceilalți. Din cauza asta, toată lumea a început să mă vadă ca pe un as, dar... Nu sunt chirurgul perfect pe care îl vede toată lumea.

M: Doctore...

G: Ce ar crede staff-ul, pacienții dacă ar ști că nu sunt perfect? Nu s-ar îngrijora, s-ar agita?

M: ...

Nu puteam spune nimic la asta.

Greutatea de a face o operație ca un doctor as într-un loc unde viețile erau în joc...

Până acum, doar l-am respectat de departe, nici măcar nu m-am gândit la povara grea ce o duce.

(Continuând să fie un doctor as..)

(...Dr. GACKT a luat grijile staff-ului și pacienților asupra lui.)

(Nu aveam idee...)

M: Doctore...îmi pare rău.

Dr. GACKT a clipit.

G: Pentru ce îți ceri scuze? Aiurito.

Cuvintele lui erau aspre, dar mi-a întins iar punga de prăjiturele.

G: Mai vrei?

M: Nu, mulțumesc. Cred că starea mea de spirit cere ceva sărat.

G: Chipsurile mele de cartofi, huh...încă nu am deschis punga.

M: M-am săturat de mâncat prăjiturele.

G: Să ceri chipsurile de cartofi ale oamenilor fără nici o grijă...

Și totuși, a scos punga de chipsuri și a deschis-o.

G: Poftim.

M: Mulțumesc.

Am râs puțin în timp ce mâncam amândoi chipsurile.

(Aș vrea...să știu mai multe despre el...)

Chiar atunci, m-am gândit că eram fericită să văd o parte a doctorului pe care habar nu aveam că exista.

Dar, probabil, de atunci...

Sau, mai degrabă, de mult mai devreme,

Am început să fiu atrasă de el, mai mult decât am crezut.