marți, 3 decembrie 2013

Gackt - LINE - 9 iunie 2012

Astăzi am avut prima noastră repetiție pentru piesa ”Yoshitsune Hiden”, mai degrabă o trecere prin scenariu. Pentru a face piesa să dureze mai puțin de două ore, replicile au avut un tempo rapid. Normal, au fost multe probleme din prima zi, dar vor fi rezolvate toate, și mai mult decât orice, am fost fericit că chiar am putut simți piesa din prima citire a scenariului. E absolut grozav!! Asta mă face fericit. Nu e vorba că o laud pentru că am scris-o eu; am fost pur și simplu profund emoționat în timp ce îmi imaginam piesa. După ce s-a citit, am explicat din nou personajele actorilor, și tandrețea pe care toate personajele o au în comun în povestea acestui Yoshitsune Hiden îmi strânge inima puternic.
După repetiție, în drumul lor spre casă, câteva persoane mi-au spus ”Să aud piesa citită m-a făcut să plâng...ne vedem iar mâine”.
Ascultând aceste cuvinte, m-au făcut fericit din adâncul inimii, și de asemenea m-a făcut să aștept cu nerăbdare ziua când voi toți veți vedea această lume a piesei. Vă rog să așteptați.

Acestă piesă care va începe de la jumătatea lui iulie, va fi o piesă pe care nu a mai văzut-o nimeni niciodată. Yoshitsune Hiden de astăzi, scorul de start = 60 de puncte. OSSHA!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mulțumiri pentru comentariu!