Se afișează postările cu eticheta iunie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iunie. Afișați toate postările

luni, 24 septembrie 2018

Gackt blog – 30 iunie 2017

Participând la spectacolul final Balue Hearts din Osaka

Astăzi, mă simt grozav de dimineață.
Dintr-un anumit motiv, diminețile în Nagoya întotdeauna mă fac să mă simt comfortabil.
Mi-am petrecut timpul relaxându-mă și bând ceai.
Apoi m-am îndreptat spre Osaka pentru a ajunge la timp pentru spectacolul de după-amează.



După ce m-am bucurat de ceaiul meu,
Am urcat în mașină și am condus pe Meishin Expressway.
A trecut de asemenea ceva timp de când am văzut peisajul Japoniei dintr-o mașină.



În timp ce vorbeam cu stafful, ne-am îndreptat spre Osaka, dar
Autostrada era mai plină decât ne așteptam și nu am putut merge repede.
Înainte de a realiza,
Comfortul mișcării mașinii m-a făcut să adorm.

Până am realizat,
Orașul a început să zboare în raza mea vizuală.

”Este orașul Osaka...”

Se pare că am făcut un progres destul de mare cât timp am dormit.
Încă mai aveam ceva timp înainte de a începe spectacolul.
În timp ce mă întrebam dacă am să ajung sau nu la repetiții, am început să merg.
Am rătăcit pe străzi,
Și apoi ne-am îndreptat spre Shinsaibashi BIG CAT unde era locația Balue Hearts de astăzi.



Mă întreb câți ani au trecut
De când am mers pe străzile din Osaka astfel.

Când am trecut prin Sansaku Koen, am fost șocat de cât de puține persoane erau.
Din ceea ce am auzit, această zona a devenit recent mai degrabă demodată și sună rău.

Când era în trend în trecut, mulțimea era teribilă dar
Recent, se pare că nu mai este nimeni în jur.

Când am mers într-o zonă under erau persoane,
Am aruncat o privire și am descoperit că era plin de străini.



În schimb,
Erau atât de mulți străini că era dificil să găsești un japonez.
Se pare că persoane din Europa, America,
China, Koreea, și alte țări asiatice au venit aici.

Când am sosit la BIG CAT, intenționam să mă uit la repetițiile lor, dar
S-a terminat deja
Și se părea că ușile aveau să se deschidă în curând.



Când am coborât jos, membrii Balue Hearts
Făceau poze în grabă.
Păreau ocupați.
Când am strigat la ei, mi-au răspuns cu zâmbete dar
Pentru a nu sta în calea lor, am așteptat în altă cameră până începea spectacolul.

Când a început spectacolul,
Am fost surprins de cât de mult s-a îmbunătățit abilitatea lor de a performa.
Presupun că au exersat destul de mult.
Se pare și că fiecare membru își joacă rolul bine.



Chiar și așa, acest live a fost unul la care să te gândești profund...
Într-o clipită, spectacolul de o oră jumătate s-a terminat.



În ciuda faptului că tot spectacolul părea să fi fost pentru amuzament, monologul lui Baruto de la sfârșit,
Dintr-un anumit motiv, mi-a zguduit inima și m-a făcut să simt că aveau să cadă lacrimi.
Este ciudat...

Aș putea să fiu atât de impresionat pentru că
El transmite un mesaj din interior către persoanele ce privesc.
În ciuda faptului că sunt o trupă de parodie,
Încă mă găsesc impresionat de mesajul lui Baruto.

Poate că ar trebui să mă uit puțin și la spectacolul de seară înainte de a mă întoarce...

Gackt blog – 28 iunie 2017

Am spus că ligamentele mele se vor rupe!

M-am îndreptat spre Nagoya astăzi.
Sunt aici pentru a vedea spectacolul Balue Heart ce se ține în Nagoya.
Am ajuns să petrec mai mult timp decât mă așteptam
Mergând de la spital direct la stația Shinagawa.



Stafful meu mă aștepta gară dar
Când am sosit, au început să vină repede spre mine.

”Este din cauză că chiar nu avem timp!!!”

Mă întreb de ce aceste cuvinte au funcționat ca prin magie,
Făcându-mă să merg și mai încet decât înainte...


În stația Shinagawa era atât de aglomerat,
Și cumva am fost impresionat de numărul mare de oameni.
Mi-am amintit prima dată când am venit în Tokyo.


Când mergeam din vest în est în subteranul din Ikebukuro,
Am devenit așa de enervat de a da peste pasageri în mod constant că
Am jurat ”Nu voi mai merge niciodată pe această rută!”, este nostalgic.

În ciuda faptului că Shinagawa era plin,
Trenul-glonț era gol.
Hmm, mă întreb de ce...am un sentiment de incomoditate.



Imediat ce am sosit în Nagoya, m-am îndreptat direct spre locația cinei.
Ar fi trebuit să iau cina la un local motsu nabe numit ”Motsufuji” și
Se pare că au deschis în privat pentru noi în ciuda faptului că aceasta era o zi liberă.

Când asemenea lucruri sunt făcute pentru mine, inima mea se strânge și este dureros.
Cu siguranță nu este doar gustul ce mă face să vin la ei ori de câte ori vin în Nagoya.
Pe lângă spiritul lor care mă face să fiu mai fericit decât orice altceva,
Sentimentul staffului care alege să se adune aici pentru noi este cel mai bun condiment din toate.
Cu sinceritate, mulțumesc.



Vorbind de cină,
Zilele trecute, am luat cina cu Top din grupul RIZIN a MMA din Japonia.


Și cum mă întrebam ce va spune în timpul cinei, a spus

”Te-ai gândit vreodată să te testezi cu adevărat în competiție?
Cred că dacă este GACKT, cu siguranță te-ai descurca destul de bine!”

Umm, hey...
Ce încerci să spui??
Asta fiind spusă, chiar îmi voi rupe un ligament!!!

În trecut,
Când eram pe super ringul când mă antrenam
Chiar și stafful de la PRIDE a venit să mă vadă...
După asta,
Am primit o ofertă similară de la PRIDE dar
Exact ca atunci, am spus același lucru ca acum.

”Dar vezi tu...eu sunt un muzician!!”

Este de asemenea bine să fii supraestimat.
Pentru mine, este doar că am multă dorință de sânge
Și ai putea spune că chiar este imprudent
Să intru pe un ring profesional.
Sunt doar un muzician care este barbar și se pierde repede...

Pe bune acum, mai lăsați-mă.
Am să fiu numit doar un om bătrân care își rupe ligamentele, serios...

Gackt blog – 27 iunie 2017

18 ani au trecut de când a plecat...

După ce s-a terminat întâlnirea mea, m-am urcat în mașină.

Dacă nu mă întorc în Tokyo până seara, nu am să ajung la timp pentru urmăoarea mea întâlnire.

În mașină,
Multe gânduri îmi treceau prin cap.

”18 ani huh...asta este rapid”

Când am primit vestea morții lui,
A fost de fapt după ce înmormântarea sa s-a terminat.


În 1999,
Eram complet izolat de membrii din MALICE MIZER,
Și nu a fost surprinzător că vestea morții lui nu a ajuns imediat la mine.
Când am privit vestea,
Înregistram VANILLA în studio.

După asta,
Nu am putut sta locului nici dacă voiam,
Și în ciuda faptului că habar nu aveam unde este casa părinților lui sau unde era mormântul lui,
Pur și simplu m-am urcat în mașină dimineața devreme și am condus spre Ibaraki.

Dacă mă gândesc acum,
A fost un lucru nebunesc și nerezonabil de făcut, dar
Când am ajuns în Ibaraki, am mers spre casele străinilor
Și apăsam pe interfoanele lor și întrebam...apăsam și întrebam...iar și iar,
Și când începea să se întunece, m-am gândit că s-ar putea să întâlnesc pe cineva care îl știe,
Și apoi am sosit în zona din apropierea școlii.

În timp ce făceam asta și aia, am sosit în apropiere,
Și am întâlnit pe cineva care îl știa care m-a condus la casa părinților lui.

Când am văzut chipurile părinților lui la intrarea casei lor,
Îmi amintesc clar că nu puteam spune un lucru,
Și lacrimite nu se mai opreau deodată.



Părinții lui m-am invitat în casa lor cu zâmbete și am vorbit cu ei până noaptea târziu,
Și în fiecare an de atunci,
Merg și îi vizitez de ziua lui de naștere și de aniversarea morții lui,
Și după ce mă rog, îi povestesc despre ceea ce se întâmplă cu mine.

”În curând voi implicat în acest serial”
”De data aceasta voi ține un spectacol aici”
”Am început să trăiesc peste hotare”

Acum, când se deschide ușa principală, ei mă întreabă

”Bun venit înapoi, ai călătorit departe, nu?”

Și se simte de parcă sunt întâmpinat acasă de familie.



Au trecut 18 ani de atunci.
Desigur, dar când privesc în cameră,
Doar lucrurile mele cresc în fiecare an, dar
Pozele lui niciodată nu se înmulțesc.

Știu că este ciudat pentru mine să tot vorbesc cu chipul său neschimbător în acele poze.
Încă nu mă pot abține să nu simt că va apărea brusc înaintea ochilor mei.



În timp ce luam cina cu tatăl lui, a spus brusc

”Și eu am deja 80 de ani”

Când eram pe picior de plecare, amândoi au vorbit împreună
Rugându-mă să iau lucrurile puțin mai încet, și m-au îmbrățișat cu zâmbete.
Ei întotdeauna s-au îngrijorat de sănătatea mea.

Mă întreb despre ceea ce voiam să scriu...

Poate e din cauză cu ceea ce s-a întâmplat cu Mao-san, dar în ultimele zile
Lucruri despre ”a-ți lua adio de la oameni” tot s-au învârtit în capul meu fără oprire.

În cele din urmă,
Indiferent de cât de mult mă gândesc la asta, ceea ce pot face acum
Este ca niciodată șă nu uit aceste persoane
Și
Să trăiesc cum se cuvine într-un fel în care pot spune mândru

”Și astăzi am dat tot ce aveam mai bun”

Poate sunt obosit...



Am să dau tot ce am mai bun.
Nu contează cât de dificile devin lucrurile, dacă pot zâmbi astfel,
Trebuie să fiu recunoscător că trăiesc.
O mulțime de lucruri se pot întâmpla.
Asta este viața.
Multe momente dificile și dureroase se întâmplă.
Dar,
Suntem vii.



O astfel de zi
Este un viitor de neînlocuit pentru el, care a murit prea devreme.

De aceea trebuie să râdem.
Atât de mult încât să îi facă geloși.

Și,
Într-o zi, când îi vom întâlni iar,
Să ne lăudăm lor,

”A fost o viață uimitor de amuzantă!”

Ei bine atunci,
O iau de la capăt astăzi.

Ossha~!!

Gackt blog – 25 iunie 2017

Mulți frați mai mici adorabili

Cât timp stau în Japonia, pielea mea devine cumva dură.
Poate că este din cauza climatului,
Sau poate este mediul.

Oricare ar fi,
Când pielea mea devine dură, nu pot sta calm.
Hnnnnnnnnnnnnn...acesta este felul de sentiment pe care îl am.


După ce mi-am făcut antrenamentul,
Mi-am schimbat hainele și am mers la o întâlnire.

Este pentru a verifica un program ce va începe în curând.
Pentru a mă asigura că nu va fi un eșec, îl edităm iar și iar.
Conținutul pare să fie ieșit chiar interesant.

Dacă putem lucra pe punctele mai fine puțin mai mult,
Cred că va deveni un program la care te poți uita fără vreun stres.



Asta fiind spusă,
Acum ceva zile am vorbit despre pierderea pașaportului meu,
Și trecând prin procedurile de a-l face iar și
Pașaportul mi-a fost livrat în mâinile mele rapid și fără probleme.
Către stafful de la centrul de pașapoarte,
Mulțumesc că ați avut grijă de o varietate de lucruri pentru mine.
Mi-ați fost de mare ajutor.


Întâlnirea s-a terminat devreme
Și am avut ceva timp liber până ce a trebuit să merg la spital.

Hotărându-mă să exersez la vioară pentru prima dată după mult timp, am scos-o din cutie.
Când deschideam cutia vioarei, asta e ceea ce mi-a venit în minte.
Forma vioarei îmi atrage inima mai mult decât orice alt instrument.

Mă întreb dacă toată lumea știe când a fost
Momentul în care vioara a primit forma ce o are acum.

În 1550, prin Cremona în nordul Italiei, se părea că brusc
A primit forma prezentă unde nu mai este loc de alte îmbunătățiri dar...
Dacă te gândești la asta, nici măcar 500 de ani nu au trecut.
În acești 500 de ani, tot felul de instrumente muzicale au fost create,
Și ai putea spune că nu mai pot fi create noi instrumente.

Chiar și așa,
Cum a apărut un instrument muzical cu o asemenea formă frumoasă...
Se spune că primul prototip de vioară a fost creat de Gasparo...
Dar, faptul este că nimeni nu știe cu adevărat
Cât de mult din asta este adevărat cu privire la această eră.

Pentru că istoria lumii
Este deseori schimbată din comoditate.
Ei bine...fie că este corect sau nu,
Cred că este minunat să te bucuri de istorie ca un fel de romanticism.



Într-o zi, mi-ar plăcea să am și o vioară proprie Stradivarius.
Acesta este unul din visele acestui muzician și colecționar GACKT.
În timp ce priveam la Stradivarius, am băut.

În timp ce mă jucam cu vioara mea, un prieten din Hong Kong m-a contactat.

”Ne distrăm la karaoke acum dar
Ochii lui GACKT au devenit mai mici recent?”

M-a întrebat brusc această întrebare ciudată și abruptă.
În timp ce mă întrebam despre ce vorbea,
Mi-a trimis o poză.


”Cine naiba e acel tip!!!!!”

Sincer, Hong Kong este leneș.
Doar mai lăsați-mă în pace.
Cine naiba este ăsta!!!

Noaptea, am avut o cină lungă de 3 ore unde am ținut și o întâlnire de lucru.
Plănuim și ceva mai degrabă nou, așadar pare că asta va fi interesant.
Munca este amuzantă până la urmă.

A crea ceva nou este pur și simplu atât de distractiv că nu mă pot abține.
Sunt doar un creator înrăit...m-am gândit, și nu m-am putut abține să nu zâmbesc.

În mijlocul nopții, l-am întâlnit pe actorul Inoue Masahiro.
Sunt 10 ani de când l-am întâlnit prima dată pe tipul acesta.
Am ajuns să lucrăm împreună din cauza proiectului Kamer Rider.
Într-o clipită, au trecut 10 ani...este rapid.

Timpul trece chiar foarte repede.
Când l-am întâlnit prima dată, avea doar 19 ani și era minor pentru alcool.
Încă îmi amintesc prima dată când am băut prima dată
Când sărbătoream ziua lui de naștere de 20 de ani.

Și tipul acesta deja este tatăl unui copil...
Hmm,
Viața chiar e ca și cum ai trece printr-un tunel.



”Oricum, câți ani va face niisan??”

M-a întrebat brusc...

”În curând voi fi 44...”

Am răspuns, și la asta,

”Este atât de imposibil de a-ți ghici vârsta că este amuzant!!!”

A râs cu un zâmbet degajat.
Chiar și așa, am îmbătrânit destul de mult.

Voi recunoaște că într-adevăr, pe baza înfățișării mele, nu îți poți da seama de vârsta mea, dar
Pe interior, vârsta mea mintală este peste 60, și am și o parte conservativă în mine.
Ei bine,
Acest sentiment de neechilibru este GACKT.

După o perioadă,
Directorul SHOWROOM Maeda Yuuji m-a contactat.

”Niisan! Pot veni și să te văd!”

De fapt, noaptea trecută,
Petrecerea pentru ziua de naștere a lui Yuuji s-a ținut în Tokyo dar
Când am sosit noaptea, el deja a fost dus la spital
Și chiar și acum, mă contacta din spital.

Amuzant...

După o perioadă, am văzut chipul lui Yuuji.

”Chiar îmi pare rău pentru ieri!!”

Nu nu,
Nu sunt supărat deloc,
Și mai mult decât orice, vreau ca el să fie în siguranță.
Am auzit că a băut atât de mult că ar fi putut muri și a ajuns la spital.

Corpul tău este capitalul tău, Yuuji.
Sunt mult mai multe lucruri distractive care se vor întâmpla de acum încolo așadar
Ar trebui să ai grijă de sănătatea ta.

Când plecam, am primit o carte de la Yuuji.
Este o carte pe care Yuuji  a scris-o în 4 zile.
Se pare că chiar acum, pe Amazon, a întrecut cartea lui Horiemon și se menține pe locul de top.

Trebuie să spun, tipul acesta este un geniu adevărat.
Și devine însingurat extrem de ușor.
Chiar e atât de adorabil că nu mă pot abține.

Ei bine...
Mă voi duce acasă și voi citi și eu această carte.

Gackt blog – 24 iunie 2017

În pace

În aceste două zile,
Am fost ocupat cu conferința de presă pentru joc și difuzarea live NicoNico,
Și între, am avut întâlniri, și nu am dormit destul, dar
În dimineața aceasta,am dormit până la 6, și poate din cauză că am dormit puțin mai mult,
Nu m-am simțit obosit și capul îmi era limpede.

Din cauza unei conferințe de presă din cealaltă zi pentru un joc numit Fight League,
Am fost ocupat să mă învârt în jur de dimineață.



De fapt, pentru că ne luptăm în acest joc în timpul evenimentului,
Cu o săptămână înainte de conferința de presă,
Am ajuns să devin dependent de el când îl jucam ca să exersez.
Motivul pentru care am devenit dependent este că mă puteam bucura de el cu prietenii mei...




După ce s-a terminat întâlnirea, am mers să iau cina cu prietenii mei.
S-a întâmplat să dau peste actorul Ayano Go, și am ajuns să bem până dimineață.


Bând, am vorbit despre muzică, exprimare,
Și sensul vieții.
La sfârșit, deși ne-am îmbătat complet,
Amândoi am ieșit legănându-ne, fiind recunoscători că ne-am putut întâlni
Și să petrecem un astfel de timp împreună, și ne-am luat la revedere.




Ieri, difuzarea live NicoNico s-a ținut la Studioul GACKT,
Și după ce s-a terminat, am luat cina cu directorul de filme Kiriya pentru prima dată după mult timp.

”Cum mai ești în ultimul timp?”

Am întrebat, și am început să vorbim.

Am vorbit o varietate largă de subiecte cu prietenul lui Kiriya.
Kiriya, care vorbește serios despre propriile lui idei și stilul de viață în toate subiectele, este adorabil.


Este mai în vârstă decât mine dar
Când arată această parte a lui,
Este cineva care devine complet atras de orice și totul, și care întotdeauna se gândește serios,
Și dintr-un anumit motiv, mă face să cred că este adorabil și altele.
Este nostalgic că prima dată când ne-am întâlnit, am început prin a ne bate.


După ce s-a terminat cina, m-am întors în studio
Și în timp ce mă jucam Fight League cu Takumi iar, am început să vorbim despre o varietate de lucruri.


Printre lucrurile întâmplătoare vorbite,
Am vorbit și despre muncă și subiecte serioase, și în cele din urmă, era dimineață.

În acești câțiva ani, am întâlnit o varietate de prieteni
Și am lucrat cu ei.
Au fost și multe momente când ei chiar m-au ajutat în viața mea privată.

Desigur,
Sunt și prieteni de care am început să devin distant.
Asemenea lucruri sunt regretabile, dar și asta, este predestinat.

Recent, m-am tot gândit că
A-ți petrece timpul din viața ta cu prietenii care îți sunt prețioși astfel
Este un lucru foarte important.

Timpul pe care îl avem în viețile noastre este limitat.

În această dimineață,
Când m-am trezit și am citit un mesaj care mi-a fost trimis pe telefon,
Erau multe lucruri care dintr-un anumit motiv, m-au făcut să mă îngrijorez pentru propriul meu corp.

Aceasta este
Vestea despre moartea lui Mao-san la tânăra vârstă de 34,
Și presupun că ați citit blogul
Despe Mao-san și Ebizo la conferința de presă.

Ca viața ei să se termine așa de devreme la 34 de ani este într-adevăr tragic.
Cred că au fost multe momente dureroase, luptându-se cu boala sa până în ultimul moment.
Chiar și așa,
Pe blogul ei, erau mereu zâmbete.
Cred că au fost multe persoane care au primit curaj de la acel zâmbet.
Cred că acum sunt mai puține persoane
Care simt că trebuie să înfrunte ceea ce înseamnă a trăi.

Viața fuge uneori.

Timpul pe care îl poți petrece cu persoanele prețioase este mai scurt decât crezi.
De aceea,
Trebuie să fim recunoscători că încă trăim astfel acum,
Că avem misiunea de a lăsa ceva pentru viitor,
Sau de a preda ștafeta spirituală altcuiva.

Când am comemorat moartea unui fost membru acum câteva zile,
M-am trezit că mă gândeam iar la același lucru.

Trebuie să înțelegem de ce trăim astfel.
Trebuie să fim recunoscători că încă putem continua să luptăm.
Trebuie să ne amintim că putem transmite sentimentele noastre oameniilor prețioși din jurul nostru.

Într-o asemenea perioadă, și Ebizo, a continuat să lucreze asemeni unui profesional.
Cred că încă nu este capabil să își dea seama de sentimentele sale dintr-o varietate de motive.

Cuvintele ”Sper că o să dai tot ce ai mai bun” sună prostesc, dar sincer sper asta.

Și, Mao-san.
Trebuie să fi fost foarte greu pentru tine până în ultima clipă.
Te rog, odihnește-te în pace.

Ai avut un zâmbet minunat până la sfârșit.