marți, 25 septembrie 2018

MoonSaga~Secretele lui Yoshitsune~ Partea I: O întâlnire ostilă (3) 2/2

Puterea mea va schimba lumea...
Yoshitsune nu se gândise la un asemenea lucru nici măcar o dată.
”Înfrângerea lui Heike” și ”Reînvierea Puterii lui Genji” au fost visele fratelui său mai mare, Yoritomo, și Yoshitsune nu le acceptase pe deplin. Când Yoritomo își construia o armată, Yoshitsune fugise la el doar din simpla dorință de a ajuta și a fi de ajutor. Și când îl întâlnise pe Yoshinaka, un prieten cu aceleași aspirații, acele sentimente au devenit și mai puternice.
Dar el își ucise acel prieten prețios cu propriile sale mâini.
Chiar dacă amândoi jurase aceeași promisiune pentru viitor, el își sacrificase prietenul de dragul acelui viitor.
Yoshitsune nu putea decât să blesteme aceea mare contradicție și ironica soartă.
În aceea noapte cu lună plină, când se trezise din starea lui demonică, și îl văzuse pe Yoshinaka căzut și acoperit de sânge înaintea ochilor săi, țipase. Tot ce putuse face era să își ceară iertare, suspinând, în timp ce Yoshinaka devenea rece în brațele sale.
”Și totuși...”
Șoptișe Yoshitsune inconștient.
După ce îl înfrânse pe Yoshinaka, se îndreptase către Bătălia de la Ichi-no-Tani într-o stare de disperare. În timpul acelei bătălii, simțise prezența demonului încă mocnind în interiorul său.
Amintiri vii ale bătăliei îi se strecurase în mintea lui Yoshitsune.
Când sosise la Hiyodorigoe, de unde se vedea Ichi-no-Tani, fusese incapabil de a-și potoli agitația din sângele său la auzul țipetelor din bătălie care cutremurau pământul, sunetul cailor și a bătăilor de copite asemeni unui tunet, și priveliștea bătăliei care avea loc mai jos. Și în entuziasmul său, coborâse stânca pe cal.
Acum mi-am ucis prietenul, este prea târziu pentru a mă mai lupta. Sângele demonului curge prin mine.
Realitatea pe care nu dorise niciodată să o accepte a fost aruncată asupra lui în mod crud.
Prin urmare, Yoshitsune se temea de el însuși în starea sa pe jumate trezită, și începuse să-și suprime toate sentimentele sale. Cu toate acestea, dacă își amintea de Yoshinaka chiar și pentru un moment, inima sa începea să bată sălbatic și fără control.
”Yoshinaka...eu...”
Yoshitsune își plecase capul, și lacrimile îi curgeau în poala sa.
”...niciodată...vreodată...nu voi mai deveni iar demon.”
Zăbovise asupra cuvintelor de parcă voia să se convingă singur.
În acel moment, fusese un foșnet din tufișurile din spatele umerilor săi aplecați.
Tresărind, s-a întors să privească, și acolo era un bărbat care se uita la Yoshitsune cu o expresie surprinsă. După un moment de liniște, bărbatul a vorbit.
”Ah, iertare că te-am surprins. Nu credeam că ar fi cineva aici.”
Spunând asta, fața bărbatului se încrețise într-un zâmbet. Era o expresie dezarmantă.
”Pescuiești sau ceva? M-am gândit că expresia ta e puțin cam sumbră pentru asta.”
”...”
În ciuda faptului că Yoshitsune îl ignora, bărbatul înaintase voios și spusese ”Hey, hey, nu știu ce ți s-a întâmplat, dar dacă o să continui să faci fața aia de speriat, pești o să fugă! Hahaha!”
Își pusese mâna pe șold, și se uiat cu atenție în apă.
”În ciuda bătăliei ce se dezlănțuie în Kyoto în ultimele luni, peștii și păsările par să se distreze. Nu este asta măreț? Fie că este un război sau altceva, singuri care sunt învârtiți după dorințele și emoțiile noastre suntem noi, Mononofu și oamenii.”
Bărbatul continua să vorbească fără vreo grijă, fie dacă Yoshitsune voia să asculte sau nu.
”După cum arată lucrurile, și tu ești un Mononofu, nu? Dacă rătăcești prin părțile astea, Genji va crede că ești din partea Heike, și Heike va crede că ești un Genji, și atunci vei ajunge să mori fără vreun motiv. Este complet ridicol. Dar oricum, așa stau lucrurile, așa că, grăbește-te acasă.”
”...Ridicol, spui?”
Spusese Yoshitsune, încercând să-și controleze furia ce se adunase în el,
”De unde ai ști TU...?”
”Hm?”
”Ținând predici într-un mod atât de grandios...Prietenul meu, dragul meu comarad, mi-a murit în brațe. Ce ai putea tu ști despre durerea mea!?”
Zâmbetul bărbatului dispăruse, și îl fixase pe Yoshitsune cu o privire serioasă. Dar atunci și-a întors privirea iar către mal, și a spus cu voce tare cât să-l audă toți din jur ”Nu știu absolut nimic despre asta! Nici cât de important era el pentru tine, nici de ce suferi atât de mult. Nu știu absolut nimic!”
Atunci, s-a întors către Yoshitsune cu o expresie serioasă și a spus ”Cum a fost asta? Satisfăcut acum?”
”...Du-te dracului!”
Yoshitsune se repezise către bărbat și îl ridicase de guler. Bărbatul era nemișcat, și privea în jos la Yoshitsune în timp ce continua.
”Dar știu asta. Nu contează cât de mult suferi și jelești, el nu mai vine niciodată înapoi. Asta e ceea ce ar trebui să faci acum, să stai pe aici asemenea unui sac trist și să plângi? Hm?”
”...!”
Yoshitsune își revenise și dăduse drumul gulerului bărbatului, întorcându-se cu spatele stânjenit.
”Eu nu...plângeam sau altceva.”
”Ba da, plângeai!”
”Nu plângeam!...Vântul pur și simplu îmi bate în ochi.”
Bărbatul zâmbise către Yoshitsune, ”Ei bine, nu contează oricum, dar cred că prietenul tău prețios spera ca tu să îți trăiești viața cu un zâmbet. Dacă eu aș fi fost acel prieten, așa aș fi sperat.”
”...”
”Nu știu din ce grup de Mononofu faci parte, dar în zilele astea în Japonia nu este nimic decât război, război, război, oriunde te duci. Au fost deja trădători împotriva împăratului și rebelilor. În următoarea zi cele două părți au schimbat locul. Și astfel, se luptă fiecare pentru control, urând și ucigând unil pe altul. Doar să te plângi de el nu va face războiul să se termine.”
”Știu asta!”
”Pfft, scuză-mă atunci! Bahahahaha!”
Yoshitsune a fost luat prin surprindere. Se întreba cine era acest bărbat care răspundea atât de lin, fără griji în lume, indiferent de ceea ce spunea. Yoshitsune a încercat să îl judece după aspectul său, dar bărbatul întinsese mâna dreaptă și spusese ”Numele meu este Dennai. Dennai Noriyoshi. Doar un umil Mononofu.”
Yoshitsune a strâns ezitant mâna întinsă, ”...Eu sunt...Yoshitsune...”
”Yoshitsune...spui? Ei, nu este acesta un nume excelent!”
Dennai a râs, într-o voce excepțional de puternică. Poate că drept răspuns la asta, o voce putea fi auzită strigând numele lui Dennai. Amândoi, atât Yoshitsune cât și Dennai, s-au întors imediat să privească, și au văzut câțiva bărbați fugind prin pădure. O sclipire fixă a trecut prin ochii lui Yoshitsune, și expresia sa s-a schimbat.
”Dennai-sama!”
Dennai era neafectat ca de obicei.
”Hey. Ce mai faceți?”
”Nu mă lua cu ”Ce mai faceți?”, la naiba! De ce întotdeauna fugi să faci ce vrei tu!?” a spus bărbatul, vizibil fără suflu. Bărbatul de lângă el s-a întors și a țipat ”Stăpâne, stăpâne! L-am găsit pe Dennai-sama aici!”
Yoshitsune se îndepărta în liniște de grupul lui Dennai.
Bărbatul pe care ei l-au numit ”Stăpân” s-a apropiat încet. Chiar și de la distanță, se putea vedea că era înalt și subțire. Când chipul său a devenit în cele din urmă clar, Yoshitsune abia putea să-și creadă ochilor. Figura ce se apropia avea un chip frumos asemeni unei femei.
Avea o construcție subțire încât cuvântul ”Stăpân” nu părea să îi se potrivească. Avea sprâncene drepte, determinate și ochii mari, migdalați. Nasul său era strâmt, și colțurile ușor ridicate ale gurii sale păreau să aibă un aer sfidător constant.
Când l-a recunoscut pe Dennai, a grăbit brusc pasul și s-a apropiat.
”Ascultă aici, Dennai! Ți-am spus să nu te duci atât de departe de unul singur! De ce nu asculți niciodată ceea ce spun!?”
”Ooh, ce înfricoșător. Dar nu sunt servitorul tău.”
”Nu asta este ceea ce spun! Unde naiba crezi că te afli? Genji ar putea ataca în orice moment într-un loc suspicios ca acesta! Dacă se întâmplă ceva cu tine, fratele meu va da vina pe mine!”
Bărbatul spusese, totul dintr-o suflare.  Nu era nici o șansă pentru altcineva să mai spună un cuvânt. Dennai a dat din mână de parcă îi făcea vânt unei muște care îi bâzâia pe la ureche.
”Taci. Dacă ești aici, nu mă pot pierde în propriile gânduri sau să cânt cântece.”
”Tu cânți măcar!?” a venit replica imediată.
”Ei, ei, Noritsune-sama. Am reușit să îl găsim pe Dennai-sama în siguranță, acum să ne întoarcem cât mai curând posibil. Soarele este pe cale să apună.” unul dintre bărbații de lângă Noritsune a intervenit dezaprobator.

Noritsune.
Yoshitsune auzise menționarea întâmplătoare a numelui bărbatului.
Taira no Noritsune.
Yoshitsune auzise de el aproape imediat după ce a sosit în Kyoto, era atât de bine cunoscut drept cel mai puternic Mononofu dintre Heike.
Se spunea că în luptă, trăgea de coarda mărețului său arc cu ușurință, o coardă ce părea să fie nevoie de doi bărbați puternici ca să o tragă. De asemenea, dovedise și puterea sa prin faptul că supraviețuise în prima linie la bătălia aprigă de la Ichi-no-Tani.
Poate ca acel uimitor lider militar să fie acest bărbat androgin? Unde ascunde el o asemenea putere în acele brațe subțiri?
Era dificil pentru Yoshitsune să creadă. Și-a întors repede privirea ca să nu fie observit. În spatele lui Noritsune, două creaturi ce păreau a fi Mononoke în formă umană, se aplecau și chicoteau.  Erau ecoul de la sfârșitul cuvintelor lui Noritsune și Dennai, și se învârteau în jur. Comparat cu înfățișările lor, vocile lor erau ciudat de copilărești. Mononoke pe jumătate umani?...Yoshitsune se uita la ei din colțul ochiului. Dennai a oftat greu și s-a îndreptat spre Noritsune.
”Sincer, întotdeauna țipi la mine. Ești nevasta mea?”
La aceste cuvinte, gura lui Noritsune s-a căscat, dar și-a revenit repede.
”C-C-CE!? So...Cine ar...Să te gândești că mă îngrijoram pentru tine!”
Țipa într-o voce și mai subțire, făcându-se roșu la față.
”Și de aceea o spun, întotdeauna mă bați la cap de parcă ești nevasta mea.”
Cei doi Mononoke au repetat ”Bați la cap...” ”Da, bați la cap!” în timp ce rânjeau unul la celălalt.
”Bine, înțeleg. O să te ascult și vin acasă, da? Așa că taci pentru puțin timp.”
Dennai l-a bătut pe Noritsune pe spate, și bărbații s-au întors să se îndrepte în jos pe drumul pe care au venit. Yoshitsune i-a privit cu mare grijă, îndreptându-se în direcție opusă pentru ca și el să plece de acolo.
Și în timp ce făcea asta, unul dintre Mononoke s-a uitat la el și l-a strigat. Zâmbetul lui inocent de mai devreme dispăruse, și ochii îi străluceau ca ai unui animal sălbatic.
”Hey. Cine ești tu?...Persoană suspicioasă.”
Yoshitsune privise peste umăr înapoi în liniște.
”Oprește-te, Kikuōmaru,” l-a avertizat Dennai, dar simțurile ascuțite ale lui Kikuōmaru au observat sclipirea fixă din ochii lui Yoshitsune, și și-a scos pumnalul.
”Ochii tăi. La fel ca a inamicului...Tu ești rău...Te ucid!”
Bărbații, care păreau a fi slujitorii, și-au scos săbiile confuzi și l-au înconjurat rapid pe Yoshitsune. Expresia lui Noritsune nu s-a schimbat nici un pic, ci pur și simplu și-a încrucișat brațele și privea în liniște.
”...”
Ușor sătul, Yoshitsune și-a ridicat ușor privirea spre cer și și-a concentrat atenția. El trebuia să se controleze în timp ce se lupta astfel încât demonul să nu se trezească. Sau, așa credea el, dar când intenția de ucidere se ridica din corpul său, i-a făcut pe slujitori să fie confuzi, și Kikuōmaru arăta și mai multă ostilitate.
”Stai...iertare, iertare!”
Cel care a împrăștiat atmosfera tensă a fost Dennai. Cu un râs puternic și o voce veselă, destul de nepotrivită situației, și-a făcut drum în cerc și a pus un braț în jurul umerilor lui Yoshitsune.
”El este prietenul meu care stă în capitală. Puneți lucrurile alea periculoase deoparte. Cineva o să se rănească. Voi întotdeauna sunteți așa de încordați.”
”Poftim, acest bărbat este prietenul tău, Dennai-sama? Nu ne mai cauza atâtea necazuri!”
Slujitori păreau ușurați și și-au retras săbiile. Auzind cuvintele lui Dennai, Noritsune venise în fața lui Yoshitsune și spusese, ”Îmi cer iertare pentru nepolitețea pe care slujitorii mei au comis-o, te rog să ne ierți...Kiku, cere-ți iertare și tu.”
Apucase capul lui Kikuōmaru și l-a lăsat în jos, aplecându-se și el totodată.
”Iertare. Îmi...pare rău...”
Cealaltă jumătate din perechea de Mononoke, Ginrōmaru, își aplecase și el capul în mod repetat dintr-un anumit motiv, de parcă erau un întreg.
”Iertare...Iertare...”
”Nu vă faceți griji de asta. Sunt bine. Mă duc acasă acum.”
Răspunsese Yoshitsune, arătându-și fața cât mai puțin posibil. Era fericit că soarele apunea și că locul unde stăteau era ascuns în umbră. Dar Noritsune îl strigase în timp ce se îndrepta spre pădure
”Hey, este periculos să mergi singur. Sunt mulți Genji care rătăcesc pe aici cu sete de sânge. Permite unui vasal de al meu să te însoțească acasă.”
”Nu..Pot merge singur.”
”Dar...”
La insistența lui Noritsune, Dennai s-a băgat iar ”El. A spus. Că. Este. Bine. Să călătorești în siguranță acasă!”
Yoshitsune a făcut ușor cu mâna peste umărul său drept răspuns. Dennai i-a privit pentru un moment spatele ce se retrăgea, și apoi l-a strigat iar,
”Hey! Te pot vedea din nou cândva în curând?”
Yoshitsune se oprise.
”...Da. Poate.”
”Din nou!”
”Din nou!”
Kikuōmaru și Ginrōmaru au repetat. L-au privit pe Yoshitsune dispărând în pădure, și apoi au început să se întoarcă pe drumul pe care venise. După un moment, Noritsune s-a întors spre Dennai de parcă își amintise brusc ceva.
”Apropo, cine naiba era acel bărbat?”
”El? El este...” se oprise brusc Dennai cu un rânjet.
”Numele lui este Yoshitsune. Minamoto no Yoshitsune.”
Toată lumea rămăsese fără cuvinte la auzul confesiunii lui Dennai. După un moment de liniște, țipătul lui Noritsune de ”POOOOOOOFTIM!?” s-a auzit în toată pădurea.
Slujitorii se uitau la el șocați, și doar Dennai zâmbea bucuros.

După ce s-a despărțit de grupul lui Dennai, Yoshitsune a sosit la conacul său, și în mod convenabil, a dat peste frații Satō care tocmai plecau. Tsugunobu îl văzuse pe Yoshitsune și părea surprins.
”Huh? Ce s-a întâmplat?”
”Ce s-a întâmplat?...Ei bine, locuiesc aici, așa că am venit acasă.”
”Nu, doar că ai ajuns devreme...Am crezut că ești pe munte ca de obicei, și tocmai voiam să mergem să te chemăm. Nu-i așa, Tadanobu?”
Tadanobu dădea din cap lângă el. Vocea lui Benkei venise de undeva din spatele lui.
”Ei, oricum este un lucru bun. Ne scutește de a te căuta”, a spus el, dând drumul lemnului pe care îl căra pe umeri în vatră cu un zăngănit.
Saburō ieșise din camera centrală, și i-a spus lui Yoshitsune cu o privire de ușurare ”Toată lumea se îngrijora de tine. Conform unor informații pe care Tadanobu și ceilalți le-au aflat, unii din Heike care au traversat pe insula Yashima s-au infiltrat în secret în Kyotp. Este o șansă ca aliații lor care rămân în liniște în capitală să pornească bursc înapoi în acțiune. Dacă se întâmplă să dai peste ei, chiar și tu ai fi în pericol.”
”...Înțeleg. Deci asta se întâmplă.”
A murmurat Yoshitsune de parcă era de acord. Saburō ascultase cu o expresie dubioasă, apoi întrebase ”...Asta se întâmplă? S-a întâmplat ceva?”
”M-am întâlnit cu niște Heike în pădure. Probabil că cei despre care vorbea Tsugunobu...”
”Poftim!?”
Toată lumea îl înconjurase imediat pe Yoshitsune.
”Ce s-a întâmplat!?”
”Te-ai luptat cu ei!?”
”Nu ești rănit, nu!?”
Neputând să scoată vreun cuvânt, Yoshitsune nu era sigur de cum să răspundă. În cele din urmă, a răspuns pur și simplu cu o aluzie de nerăbdare ”Erau niște persoane interesante...”
Lui Benkei îi căzuse fața și gemuse ”...Asta e de rău. Lui Yoshitsune deja a început să-i facă plăcere să ucidă!”
”Nu, nu e adevărat!...Cred că cel pe care l-am întâlnit era Noritsune. Taira no Noritsune. Nici măcar nu ne-am luptat, a fost foarte bine manierat Și-a cerut iertare pentru impunere.”
”Nu este Noritsune unul din generalii de top a lui Heike? Aceea bătălie de la Mizushima pe care Yoshinaka a pierdut-o, a fost parțial din cauză că nu era obișnuit cu luptele navale, dar am auzit că și din cauză că Noritsune era acolo servind drept general, și strategia sa a fost briliantă. Yoshistune, ești norocos că nu a devenit un duel cu el...Nu au realizat cine erai?”
”Nu sunt sigur. Dar mai era un alt Mononofu acolo, și mulțumită lui nu a devenit o luptă. Sunt destul de sigur că numele lui era Dennai...”
”D-Dennai!?” a întrebat Saburō. ”Stai puțin! Nu era...Dennai Noriyoshi, nu!?”
”Da, am presentimentul că acesta era numele lui...Saburō, îl știi?”
Era rândul lui Yoshitsune să întrebe. Expresia lui Benkei era dubioasă.
”De unde știi unul din inamicii Mononofu?”
Toată lumea aștepta răspunsul lui Saburō.
”El...Dennai, Dennai Noriyoshi...”
Inspirase adânc, și o spusese cu o expresie ce sugera că nici măcar lui nu îi venea a crede, ”...a fost prietenul meu din copilărie.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mulțumiri pentru comentariu!