Februarie,
tabăra Heike pe insula Yashima.
Noaptea era
atât de liniștită încât pocnetul lemnelor din focurile din jurul tabărei putea
fi auzit.
Când au trecut
prima dată către Yashima, vasele au fost camerele lor de locuit, dar a trecut
deja un an de acum, și un conac a fost pregătit drept locație temporară pentru
împărat, și pentru ca Noritsune și ceilalți să locuiască în el. În ciuda
faptului că erau oficial în război, mulțumită înțelegerii secrete dintre
Tomomori și Yoshitsune, a existat de fapt un armistițiu. Chiar și soldații,
care erau speriați la început chiar și de păsările care își luau zborul,
gândindu-se că era un atac surpriză din partea clanului Genji, și-au recăpătat
calmul.
Dar pentru
Noritsune, a cărui somn era agonie, nu exista un asemenea lucru ca o noapte liniștită.
Încă o dată,
rătăcea pierdut într-un coșmar.
Era într-o
lume unde părea că însuși cerul era în flăcări.
Ceva
asemănător unui nămol ca o magmă, învârtindu-se ca un vârtej în timp ce scuipa
flăcări ici și colo, acoperise întreg cerul. Când privise în jos, un abis enorm
negru se deschidea pentru a-l înghite. Unde flăcările și întunericul se
amestecau, se ciocneau unul cu celălalt și străluceau cu un roșu puternic.
Noritsune plutea în mijlocul său.
Voia să țipe
de teroare, dar brusc a observat că ținea mâna cuiva. Când privise, era
Yoshitsune, acoperit de sânge. Noritsune îl ținea cu disperare pentru a nu
cădea în abisul negru. Și mâna lui Noritsune era acoperită de sânge.
De ajuns...Dă-mi drumul la mână...Sunt obosit...
Ce tot spui! Rezistă!!!
Vocile lor se
auzeau în ecou.
Eventual
chipul lui Yoshitsune devenise distorsionat, și flăcările și întunericul care
îl înconjurau pe Noritsune au început să se învârtă. Din toate direcțiile se
auzea un sunet asurzitor care îl făcu pe Noritsune să vrea să-și acopere
urechile. Dar trebuia să nu-i dea drumul
mâinii lui Yoshitsune. În timp ce încerca să nu își arate frica, sunetul se
oprise brusc, și ceva șoptise din partea dreaptă, lângă urechea lui Noritsune.
ÎȚI
DOREȘTI PUTERE?
”AAAAAAHHHHH!!!”
În cele din
urmă, Noritsune țipase.
Imaginile au
dispărut instant, și Noritsune era treaz și stătea ăn fund singur în camera sa,
respirând greu.
”Ce a fost
asta...?”
Chiar dacă era
iarnă, corpul său era acoperit de sudoare. Corpul său era brusc asaltat de
frig, și începuse să tremure violent.
”Noritsune-sama!
Este totul în regulă?” un soldat care îi auzise țipătul întrebase îngrijorător
din afara camerei.
”Sunt bine.
Tocmai am avut un coșmar....Ca de obicei,” spusese el, trimițând soldatul de
acolo. Amețit, încerca să deșlușească semnificația visului pe care tocmai îl
experimentase.
Despre ce a fost aia? De ce eu și Yoshitsune?
Nu vom crea pacea și vom sfârși războiul? De ce
eram acoperiți de sânge?
Și unde era aia? Părea ceva complet dintr-o altă
lume...
”N-Noritsune-sama!
Noritsune-sama!”
Auzise pașii
ce se apropiau rapid, și soldatul îl striga iar. Puțin iritat, Noritsune
răspunsese ”Am zis că sunt bine!”
”Este o
situație serioasă! Unul din soldații de gardă a capturat o persoană
suspicioasă!”
”...Ce ai
spus?”
Noritsune se
ridicase și deschisese brusc ușa de la cameră. Soldatul făcuse o plecăciune
rapidă.
”Se pare că se
strecura prin pădurea de lângă tabără, și ne spiona...Hey, adu-l aici!”
Un soldat care
era mai în spate făcuse pași înainte, trăgând după el un bărbat legat cu
sfoară. Noritsune privise la chipul bărbatului și păruse surprins pentru un
moment, dar imediat s-a întors la expresia sa impunătoare. Se uita de sus la
bărbat cu un zâmbet slab pe buzele sale.
”Restul puteți
pleca.”
”Huh? Dar...”
”Am zis să vă
retrageți!”
Fermitatea lui
Noritsune i-a lăsat incapabili să mai spună vreun cuvânt, și soldați au
dispărut grăbiți. Noritsune i-a privit plecând, apoi a privit în jos cu dispreț
la bărbatul care se rostogolea înainte și înapoi pe podea.
”A trecut ceva
timp, nu-i așa, Kagetoki? Pe atunci, îți petreceai timpul lingușind pe Heike,
dar am auzit că acum lucrezi alături de Yoritomo ca și consilier militar. Ce
caută un trădător ca tine aici pe Yashima?”
Kagetoki își
răsuci corpul asemeni unui vierme, și eventual reușise să ajungă într-o poziție
de șezut și privi în sus la Noritsune. În mod surprinzător, avea un zâmbet pe
chip.
”A trecut ceva
timp într-adevăr, Noritsune-sama. Ce minunat este să văd că ai devenit chiar și
puțin mai viril!”
”Tu...tu...!
Cum îndrăznești să fii atât de imprudent! O să te ucid chiar aici și acum!”
”Eeek! E-Este
ceva normal să mă numești trădător. Dar, te tog ascultă-mi partea de poveste
înainte de a-mi lua capul!”
La cuvintele
lui Kagetoki, Noritsune se oprise.
”De ce crezi
că eu, Kagetoki, care a servit clanul Heike atât de mulți ani, m-am apropiat de
Yoritomo și am pretins să fiu slujitorul lui? Pot vorbi de asta doar în șoapte,
dar mi s-a ordonat de către o anumită persoană să mă infiltrez în clanul
Genji!”
”Ce...?”
Kagetoki se
târâse în genunchi către Noritsune. Astfel încât Noritsune să nu realizeze că
își folosește puterea de confuzie, se
prefăcea că se uita în ochii săi în mod normal, în timp ce își trimitea
intențiile.
”Aceea
persoană a fost...Lord Shigehira.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumiri pentru comentariu!