MoonSaga~Secretele lui Yoshitsune~ Partea II: Sake la lumina lunii (5) 2/2

”Minți! Lord Shigehira este fratele mai mic a lui Tomomori. Și nu am auzit nici un cuvânt de la el despre asta!”

”Atunci de ce crezi că Lord Shigehira, care a fost capturat de către Genji, încă trăiește?”

”Ce!? Lord Shigehira trăiește...?”

”Exact. Mi-am riscat viața apelând direct la Yoritomo pentru a-l salva.”

Era adevărat că Shigehira, care a fost capturat în timpul luptei de la Ichi-no-Tani, a fost escortat la Kamakura și l-a întâlnit pe Yoritomo, înainte de a fi încredințat în conacul lui vasal. Dar acest lucru nu era datorită lui Kagetoki. Era pur și simplu din cauză că Yoritomo aproba extrem de mult caracterul lui Shigehira.

”De când Yoritomo a început să formeze o armată, Lord Shigehira a început să suspecteze că era un spion Genji printre Heike. Dacă nu ar fi fost, atunci cum ar fi putut armata Heike, copleșitor de numeroasă, să piardă? Când Heike s-a retras la Kyoto, refugiul împăratului sihastru a fost opera lui. Astfel, am intrat în slujba lui Yoritomo, pentru a găsi spionul.”

Noritsune se sprijinise de un perete cu brațele încrucișate în timp ce asculta.

”Și atunci, cine era acest spion?”

Kagetoki se aplecase dramatic și spusese ”Eu...nu îți pot spune! Chiar dacă ți-aș spune numele lui, nu o să mă crezi deloc, Noritsune-sama.”

Frustrat de atitudinea evazivă a lui Kagetoki, Noritsune a luat sabia de lângă el și a scos-o din teacă, apoi a pășit lângă Kagetoki , ridicând sabia sus.

”Aaaaaaaaaaaaa! T-Tomomori!” țipase Kagetoki, ascunzându-și gâtul în umerii săi, și făcându-se într-o bilă asemeni unei pisici. Sabia lui Noritsune se oprise la un fir de păr distanță de capul său. Chipul lui Noritsune devenise palid.

”...Nici eu, Kagetoki, nu am putut crede la început. Dar pacea pe care Lord Tomomori o caută, chiar dacă are continuarea clanului Heike drept una din condițiile sale, este doar de dragul aparențelor.”

”Ce-Cum de ști despre asta!?”

Kagetoki a continuat fără să răspundă la această întrebare.

”De fapt, casa Genji sunt vasalii Curții Imperiale, și singurii Heike cărora li s-a promis posturi oficiale sunt...un grup mic de vasali, începând cu Tomomori. Așa decurge înțelegerea secretă. Tomomori pune un preț mai mare pe el însuși decât supraviețuirea clanului Heike. Acesta este adevărul despre acele ”negocieri de pace”!”

”Nu am de gând să cred o astfel de poveste ridicolă...” spusese Noritsune, deși era clar șocat. Kagetoki era complet îmbătat de propria sa interpretare convingătoare.

”Din moment ce nu știu care din ceilalți vasali s-au alăturat cu Tomomori, mă bazez doar pe tine, Noritsune-sama. Dacă negocierile de pace continuă, atunci atât tu cât și clanul Heike nu veți putea scăpa de la extincție. Voiam să previn asta cu orice cost, așa că m-am furișat aici.”

”...”

”Intenționez să mă întorc în capitală, și să încerc să opresc această schemă din partea Genji...Ei bine atunci, scuză-mă.”

Încă legat cu sfoară, Kagetoki a încercat să părăsească camera imediat. A crezut că dacă nu pleacă înainte ca Noritsune să-și revină, vor apărea neconcordanțe în povestea sa. Dar vocea ascuțită a lui Noritsune se auzise în spatele său.

”Kagetoki!”

Kagetoki privise înapoi cu frică. Noritsune se apropia cu sabia sa și cu o privire severă pe chipul său. Jocul meu a fost expus, Kagetori tremura. Totuși, Noritsune folosise sabia să taie sfoara lui Kagetoki, și îl chemase pe Kikuōmaru, care era în afara camerei. Kikuōmaru venise imediat, dar își freca ochii somnoros.

”Kiku, escortează-l pe acest bărbat până în capitală în siguranță. Protejează-l, orice s-ar întâmpla.”

”Înțeles...Protejat el? Ucis persoane rele?”

”Așa e. Contez pe tine.”

”Yeah!”

După ce Kagetoki și Kikuōmaru au ieșit, Noritsune se așezase, nevenindu-i a crede. În capul său se învârtea confuzia, și nu își putea aduna gândurile.

Nu poate fi adevărat. Fratele nu ar face niciodată un asemenea lucru.

Și totuși, este adevărat faptul că Kagetoki știa de negocierile de pace. În acest caz, sunt și Yoshitsune și ceilalți implicați în această înțelegere secretă?

Imediat după asta, un gând neplăcut îi apăruse în minte.

Nu se poate...și Dennai?

Chiar și Dennai încearcă să mă abandoneze?

Pe de o parte, nu mă pot lăsa manipulat de Kagetoki, dar cumva nu îmi pot liniști mintea de această anxietate. Nu este vorba că nu am încredere în Tomomori și Dennai, este frica mea de a fi abandonat de ei.

Coșmarul pe care Noritsune îl avusese în aceea noapte îi revenise în minte.

Yoshitsune și eu, acoperiți în sânge...Nu voiam să mă gândesc că este un vis premonitoriu. Dar acum că am auzit povestea lui Kagetoki, nu îmi pot petrece timpul cu ei râzând.

ÎȚI DOREȘTI PUTERE?

Noritsune simțise că aceea voce îi șoptea iar în ureche, și un fior îi urcase pe șira spinării.

În același timp, durerea îi străbătu capul de parcă era zdrobit, și el tresărise. Era durerea de cap care întotdeauna venea după ce avea un vis premonitoriu sau un coșmar.

”Owww...ce naiba...la naiba.”

Deși nu era ceva ieșit din comun pentru Noritsune să aibă dureri de cap, durerea de data aceasta era mai neplăcută decât orice experimentase în viața sa, și era mai dificil de suportat.

MoonSaga~Secretele lui Yoshitsune~ Partea II: Sake la lumina lunii (5) 1/2

5.

Februarie, tabăra Heike pe insula Yashima.

Noaptea era atât de liniștită încât pocnetul lemnelor din focurile din jurul tabărei putea fi auzit.

Când au trecut prima dată către Yashima, vasele au fost camerele lor de locuit, dar a trecut deja un an de acum, și un conac a fost pregătit drept locație temporară pentru împărat, și pentru ca Noritsune și ceilalți să locuiască în el. În ciuda faptului că erau oficial în război, mulțumită înțelegerii secrete dintre Tomomori și Yoshitsune, a existat de fapt un armistițiu. Chiar și soldații, care erau speriați la început chiar și de păsările care își luau zborul, gândindu-se că era un atac surpriză din partea clanului Genji, și-au recăpătat calmul.

Dar pentru Noritsune, a cărui somn era agonie, nu exista un asemenea lucru ca o noapte liniștită.

Încă o dată, rătăcea pierdut într-un coșmar.

Era într-o lume unde părea că însuși cerul era în flăcări.

Ceva asemănător unui nămol ca o magmă, învârtindu-se ca un vârtej în timp ce scuipa flăcări ici și colo, acoperise întreg cerul. Când privise în jos, un abis enorm negru se deschidea pentru a-l înghite. Unde flăcările și întunericul se amestecau, se ciocneau unul cu celălalt și străluceau cu un roșu puternic. Noritsune plutea în mijlocul său.

Voia să țipe de teroare, dar brusc a observat că ținea mâna cuiva. Când privise, era Yoshitsune, acoperit de sânge. Noritsune îl ținea cu disperare pentru a nu cădea în abisul negru. Și mâna lui Noritsune era acoperită de sânge.

De ajuns...Dă-mi drumul la mână...Sunt obosit...

Ce tot spui! Rezistă!!!

Vocile lor se auzeau în ecou.

Eventual chipul lui Yoshitsune devenise distorsionat, și flăcările și întunericul care îl înconjurau pe Noritsune au început să se învârtă. Din toate direcțiile se auzea un sunet asurzitor care îl făcu pe Noritsune să vrea să-și acopere urechile. Dar trebuia  să nu-i dea drumul mâinii lui Yoshitsune. În timp ce încerca să nu își arate frica, sunetul se oprise brusc, și ceva șoptise din partea dreaptă, lângă urechea lui Noritsune.

ÎȚI DOREȘTI PUTERE?

”AAAAAAHHHHH!!!”

În cele din urmă, Noritsune țipase.

Imaginile au dispărut instant, și Noritsune era treaz și stătea ăn fund singur în camera sa, respirând greu.

”Ce a fost asta...?”

Chiar dacă era iarnă, corpul său era acoperit de sudoare. Corpul său era brusc asaltat de frig, și începuse să tremure violent.

”Noritsune-sama! Este totul în regulă?” un soldat care îi auzise țipătul întrebase îngrijorător din afara camerei.

”Sunt bine. Tocmai am avut un coșmar....Ca de obicei,” spusese el, trimițând soldatul de acolo. Amețit, încerca să deșlușească semnificația visului pe care tocmai îl experimentase.

Despre ce a fost aia? De ce eu și Yoshitsune?

Nu vom crea pacea și vom sfârși războiul? De ce eram acoperiți de sânge?

Și unde era aia? Părea ceva complet dintr-o altă lume...

”N-Noritsune-sama! Noritsune-sama!”

Auzise pașii ce se apropiau rapid, și soldatul îl striga iar. Puțin iritat, Noritsune răspunsese ”Am zis că sunt bine!”

”Este o situație serioasă! Unul din soldații de gardă a capturat o persoană suspicioasă!”

”...Ce ai spus?”

Noritsune se ridicase și deschisese brusc ușa de la cameră. Soldatul făcuse o plecăciune rapidă.

”Se pare că se strecura prin pădurea de lângă tabără, și ne spiona...Hey, adu-l aici!”

Un soldat care era mai în spate făcuse pași înainte, trăgând după el un bărbat legat cu sfoară. Noritsune privise la chipul bărbatului și păruse surprins pentru un moment, dar imediat s-a întors la expresia sa impunătoare. Se uita de sus la bărbat cu un zâmbet slab pe buzele sale.

”Restul puteți pleca.”

”Huh? Dar...”

”Am zis să vă retrageți!”

Fermitatea lui Noritsune i-a lăsat incapabili să mai spună vreun cuvânt, și soldați au dispărut grăbiți. Noritsune i-a privit plecând, apoi a privit în jos cu dispreț la bărbatul care se rostogolea înainte și înapoi pe podea.

”A trecut ceva timp, nu-i așa, Kagetoki? Pe atunci, îți petreceai timpul lingușind pe Heike, dar am auzit că acum lucrezi alături de Yoritomo ca și consilier militar. Ce caută un trădător ca tine aici pe Yashima?”

Kagetoki își răsuci corpul asemeni unui vierme, și eventual reușise să ajungă într-o poziție de șezut și privi în sus la Noritsune. În mod surprinzător, avea un zâmbet pe chip.

”A trecut ceva timp într-adevăr, Noritsune-sama. Ce minunat este să văd că ai devenit chiar și puțin mai viril!”

”Tu...tu...! Cum îndrăznești să fii atât de imprudent! O să te ucid chiar aici și acum!”

”Eeek! E-Este ceva normal să mă numești trădător. Dar, te tog ascultă-mi partea de poveste înainte de a-mi lua capul!”

La cuvintele lui Kagetoki, Noritsune se oprise.

”De ce crezi că eu, Kagetoki, care a servit clanul Heike atât de mulți ani, m-am apropiat de Yoritomo și am pretins să fiu slujitorul lui? Pot vorbi de asta doar în șoapte, dar mi s-a ordonat de către o anumită persoană să mă infiltrez în clanul Genji!”

”Ce...?”

Kagetoki se târâse în genunchi către Noritsune. Astfel încât Noritsune să nu realizeze că își folosește puterea de confuzie,  se prefăcea că se uita în ochii săi în mod normal, în timp ce își trimitea intențiile.

”Aceea persoană a fost...Lord Shigehira.”

MoonSaga~Secretele lui Yoshitsune~ Partea II: Sake la lumina lunii (4)

În august 1184, primul an al erei Genryaku, Go-Shirakawa l-a desemnat pe Yoshitsune în kebiishi, un grup ce se ocupă de păstrarea păcii în capitală, drep al doilea căpitan al Saemon-ului, ce se ocupă de protejarea împăratului.

Dorind să obțină alianță în familiile cu influență și a clanurilor de război din Kyushu, care aveau legături puternice cu Heike, Yoritomo l-a trimis pe Minamoto no Niriyori la Kyushu. Dacă el putea menține Kyushu, i-ar izola pe Heike în Marea interioară Seto. Acesta era scopul său.

Pe de altă parte, Yoshitsune și-a continuat întâlnirile ascunse cu grupul lui Tomomori, pregătind condițiile pentru pace și pregătiri pentru ambele părți.

Aceste negocieri au avut loc în secret, dar Kagetoki, care a intrat pe ascuns în Kyoto pentru a investiga comportamentul lui Yoshitsune, și-a dat seama parțial de acest lucru. Nu avea destulă informație pentru a o dovedi, dar asta ar putea fi destul pentru a oferi o oportunitate de a crea o fisură între Yoshitsune și Yoritomo.

Și astfel, noul an a început, și era ianuarie, 1185, al doilea an al erei Genryaku.

În conacul lui Yoritomo din Kamakura, aceea mică fisură a apărut

Citind scrisoarea de la Yoshitsune, era evident că Yoritomo nu putea să ascundă confuzia și iritarea de pe chipul său. În spatele său, Masako privea rece.

”Lordul meu, ce a spus Yoshitsune?”

”...Spune că este ca de obicei, nu este nici o schimbare. Mă îndoiesc că are așa mari probleme de a vâna restul din Heike din capitală, și mi-ar plăcea să se îndrepte să urmărească armata Heike cât mai repede posibil...Dar în schimb, el continuă să ne vorbească despre Kyushu.”

”Este din cauză că ai fost prea moale cu el de la început, lordul meu. El chiar a acceptat și o poziție de la împăratul sihastru fără permisiune de la tine, lordul meu, conducătorul clanului Genji...Asta nu este ceva ce putem permite! Nu putem permite ca alți vasali să vadă asta. Yoshitsune nu a făcut vreo mișcare pentru că este ocupat încercând să-l mulțumească pe împăratul sihastru. Ceea ce face Yoshitsune nu este diferit de kugyō din capitală, nu e așa!?” Masako profitase de oportunitatea de a vorbi.

”Știu! Intenționez să-l mustrez dur pentru că a acceptat poziția devreme. Dar mai întâi, trebuie să scăpăm de Heike.”

Imediat ce Yoritomo a spus asta, Kagetoki a intrat în cameră, cu chipul roșu.

”Lordul meu, am o problemă de mare importanță! Permiteți-mi să vă șoptesc la ureche!”

”...Ce este? Spune.”

Pe dinăuntru, Kagetoki se făcuse mic la atitudinea bruscă a lui Yoritomo, dar s-a așezat pe podea lângă Yoritomo.

”Am primit informații cum că Lordul Yoshitsune comunică în secret cu Heike, încercând să negocieze pacea...” spusese el, de parcă îl durea.

Vocea lui Yoritomo era în mod normal furioasă.

”C-Ce ai spus!?”

”...Eu, Kagetoki, am fost la capitală și am confirmat eu însumi.”

”Yoshitsune nu m-ar trăda niciodată!”

Yoritomo era vizibil șocat, și vocea rece a lui Masako se auzea din spatele lui.

”Lordul meu, deschide ochii. Nu este acest lucru consistent cu purtarea lui Yoshitsune din ultimele lunii? Ignorându-ți ordinele, lordul meu, și luând decizia independent de a face pace cu Heike se ridică la trădare. Ai primit ordine de la împăratul sihastru să îi urmărești pe Heike, și el își bate joc de tine. Ar putea ca deja să fie un dușman al Curții Imperiale.

”...”

”Asta nu este tot. Chiar și mai înspăimântător...” Kagetoki înghițise în sec, ”Sunt semne că plănuiește să se alăture clanului Heike și să te ucidă, lordul meu.”

”Să...mă ucidă...spui?”

Chipul lui Yoritomo se făcuse roșu de furie. Dar o mică parte de afecțiune pentru fratele său încă mocnea în el. Aceea emoție fusese destul să îl calmeze.

”...Spune-i lui Yoshitsune să se întoarcă imediat aici. Voi determina personal dacă are de-a face cu Heike. Dacă este adevărat, atunci îl voi aresta pe loc ca și trădător.”

”Nu poți!” întrerupsese forțat Masako. Kagetoki sărise speriat la vocea ei.

”Ce vei face dacă Yoshitsune devine sfidător și vine să ne atace împreună cu Heike!?” Vom fi înconjurați de armatele ambilor dușmani!”

”Atunci ce ar trebui să fac!?”

Yoritomo privea înapoi spre Masako. Era asemeni unui copil care avea toane. Masako zâmbise brusc dulce, și îi șoptise lui Yoritomo în timp ce îl ținea aproape.

”Nu îți fă griji. Sunt cu tine, lordul meu. Ar trebui să îi permitem lui Yoshitsune să rămână așa cum este în Kyoto deocamdată. Mai devreme sau mai târziu, va face o greșeală și își va arăta adevărata natură. Dacă ne prefacem că nu suntem conștienți de acest lucru, va fi simplu să-i luăm capul.”

Yoritomo se simțea destul de amețit de la parfumul dulce pe care Masako îl emana.

”Nu mă simt bine...Kagetoki, nu îți lua ochii de pe Yoshitsune. Dacă face vreo mișcare suspicioasă, informează-mă îmediat...”spusese el, și ieșise legănându-se din cameră.

Odată ce Yoritomo nu se mai vedea, Masako se întorsese iar spre Kagetoki cu o expresie rece.

”...De nefolos. Eram terifiată că o să vadă prin actul tău neîndemânatic.”

”Oh nu. Dar cu toate acestea, credeți că lordul nostru ne crede în legătură cu trădarea?”

”Nu este nevoie ca să creadă. Este adevărat că Yoshitsune încearcă în secret să obțină pacea, nu? Dacă tăiem doar acea ață către pace, atunci En își poate aplica planul.”

”Huh?”

Neputând să înțeleagă situația, Kagetoki se uita cu gura deschisă. Atunci, spusese îndoiala pe care o avea în mintea sa în fiecare zi.

”Chiar și așa...Este Lord Yoshitsune o asemenea mare amenințare?”

Imediat ce a spus-o, se făcuse mic, gândindu-se că Masako avea să se pornească asupra lui cu furie, dar ea era neașteptat de calmă.

”Nu îmi este teamă de Yoshitsune. Îmi este teamă de puterea lui...Nu, acela nu este genul de lucru pe care să-l numești putere. Este de departe ceva mai mult de atât, ceva ce are o voință proprie...un monstru. Atât timp cât el ascunde asta, Yoshitsune este o amenințare. Nu putem permite absolut deloc ca așa ceva să existe în țara de est pe care noi, clanul Hōjō, am construit-o.”

Kagetoki înțelesese și era de acord.

Acum mult timp, Yoritomo fusese înfrânt de Taira no Kiyomori, și nu era nimic mai mult decât un simplu exilat în insula Ise. Faptul că se ridicase pentru a deveni conducătorul din Est era în mare parte mulțumită puterii marilor clanuri din zona Kanto, începând cu Hōjō. Ceea ce Masako încerca să protejeze nu era clanul Genji, nici măcar pe Yoritomo. Era sângele Hōjō care îi curgea prin vene, și în țara de est.

Kagetoki înțelesese bine că el nu avea puterea de a prelua țara. Dar era încrezător că era mai bun decât oricine la a citi cursul influenței și îi mirosea pe cei care aveau talentul de a conduce lumea. Și propria lui putere de a deruta mințile oamenilor era potrivită perfect pentru talentele sale.

Chiar dacă nu pot prelua eu însumi țara, pot fi mâna dreaptă a celui care o face, și cel cu cea mai multă influență.

Aceasta era propria ambiție a lui Kagetoki.

”Cum este de așteptat din partea stăpânei Masako. Perspectiva ta este atât de diferită de ceea a lordului nostru.”

La auzul cuvintelor cumva cinice a lui Kagetoki, Masako zâmbise rece.

”Kagetoki, îndreaptă-te spre Yashima imediat...lasă ordinile tale mie,” dăduse ea ordin.

MoonSaga~Secretele lui Yoshitsune~ Partea II: Sake la lumina lunii (3) 2/2

Pe când timpul trecea, zgomotul insectelor devenise se făcuse mai puternic, devenind un cor uimitor. Lângă lac, frații Satō, Kikuōmaru și Ginrōmaru erau cu toții întinși pe pământ, dormind. Benkei abia reușea să mai stea drept, dar corpul său se legăna dintr-o parte în alta, într-un arc mare. Se părea că el însuși nu observase asta.

”Heeey tu, Tomomori. Cu siguuuuuranță poți bea, nenorocitule...Hic!”

Benkei îl tachina pe Tomomori, și Noritsune se răsti la el cu vorbe jignitoare, ”Hey, călugăr ticălos! Adresează-te cu Tomomori-sama...Dacă nu, o să...te tai în bucățele....și te fac chifle...tocană de mistreț...”

Ajunsese până aici înainte de a cădea în față, respirând de parcă adormise. Benkei izbucni în râs.

”Bahahaha...Cum e asta? Ai pierdut? Ești cu o sută de ani, două luni și zece zile în urmă pentru a mă înfrânge pe mine, Benkei! Hehehehe...heeeh.”

Atunci, și Benkei căzuse pe spate cu un zgomot puternic, și imediat începuse să sforăie tare.

Tomomori zâmbise și oftase de ușurare.”

”Ei bine, ei bine...cei doi zgomotoși au adormit în cele din urmă...”

Lângă el, Dennai și Saburō abia mai erau conștienți, dar ochii lui Saburō deja se dădeau peste cap.

”Hey Saburō, nu adormi încă...Tu trebuie să supraveghezi pe restul dintre noi.”

”Iertare...Eu...Eu am terminat...”spusese, și se prăbușise. Dennai îl scuturase de umăr și spusese,

”Eu o să mai beau una! Uugh...trebuie să mă ușurez...”

El se împleticea către pădure. Yoshitsune luase sticla, și turnase sake în cupa lui Tomomori, spunând ”Ești destul de puternic.”

”Oh nu, Lord Yoshitsune, tu însuți ești un băutor destul de puternic.”

”...Doar spune-mi Yoshitsune. Ești mai în vârstă decât mine, și așa mă strigă prietenii. Mă simt mai comfortabil dacă nu folosesc titluri.”

”Chiar dacă ești inamicul meu, nu aș putea niciodată să mă refer la un general atât de neoficial...Dar...da...Dacă sunt mai bun ca tine în acest concurs de băut, atunci te voi numi frate.”

Lui Yoshitsune îi se părea neașteptat. Să creadă că un asemenea Mononofu exista printre fii lui Kiyomori, bărbatul care îi ucidese tatăl. Și că el și acel Mononofu își vor turna unul altuia sake. În mod ciudat, nu simțea ură adunându-se în el. Și nu simțea că Tomomori avea vreo ură față de el. Avea sentimentul că drumul către pace, cel în care credea pe jumătate și de care se îndoia pe cealaltă jumătate, ar putea să nu fie doar un simplu vis dacă lucra împreună cu Tomomori. Simțise chiar că era un mare păcat că nu îi întâlnise pe Dennai sau pe Tomomori mai devreme.

”Fratele meu ar fi cu siguranță surprins să audă asta. Cel din Heike și cel la care mă refer eu ca frate.”

”Hahaha! Oamenii devin separați de mii de kilometri, dar bucuria încape într-o cupă de sake.” (Tomomori îl citează pe poetul Li Bai, acest poem este cunoscu în japoneză ca ”Kouka Nite Shoushitei Wakaru” – ”La revedere, fratele meu din Jiangxia”.)

”Hm?”

”Este poemul meu preferat. Chiar dacă oamenii se depărtează, inimile lor sunt amândouă într-o cupă de sake...Nu crezi?”

Tomomori și-a ridicat cupa către lună, și apoi a golit-o pe toată dintr-o suflare. Yoshitsune l-a privit și atunci, a băut și el propria sa cupa de sake drept răspuns. Hiyori le-a dat o nouă sticlă.

”Așadar, Lord Yoshitsune. Să ne întoarcem la subiectul principal? După cum tșii, noi Heike am dori să continuăm negocierile. Desigur, ambele părți vor avea condiții. Împăratul sihastru dorește ca noi să înapoiem împăratul și cele trei comori. Dacă va face ca dreptatea să devină realitate, atunci suntem dispuși să facem asta. Și de asemenea cred că nu mai este o eră în care noi Mononofu ar trebui să ne arătăm colții unul la celălalt. Dacă amândoi servim Curtea Imperială, atunci ar trebui fiecare să ne asumăm propriile rolulri...Care sunt gândurile tale, Lord Yoshitsune?”

”Eu...nu pot înțelege...de ce Mononofu, de ce prietenii trebuie să se ucidă unul pe celălalt. Dacă putem opri asta prin crearea de pace, atunci sunt de acord.

Imaginea lui Yoshinaka apăru în mintea lui Yoshitsune, și pieptul său simțea durere. Tomomori simțise sentimentele sale.

”Am auzit de la Dennai...Se pare că ceva ți s-a întâmplat, ceea ce este greu de îndurat.”

”...”

Yoshitsune rămăsese tăcut. Tomomori și-a îndreptat poziția și s-a întors să privească direct către el.

”Lord Yoshitsune, îmi cer iertare pentru nerușinarea mea, dar îți pot atinge chipul? Nu îți fă griji, nu te voi mânca. Puterea mea este să văd în inimile oamenilor...Sunt curios să privesc în a ta, Lord Yoshitsune.”

Yoshitsune se gândise pentru un moment.

”Nu mă deranjează. Nu va durea, și va fi ceva amuzament pentru a merge cu sake,” râsese el, indiferent.

”Iartă-mă,” spusese Tomomori, mutându-se în spatele lui Yoshitsune, care închisese ochii. Tomomori pusese în liniște mâinile pe fiecare parte a capului lui Yoshitsune, și își concentrase mintea. Hiyori privea la amândoi cu nerăbdare. Eventual, se părea că Tomomori simțise ceva.

”Acei...Yoshinaka și Tomoe...înțeleg...ai pierdut niște prieteni dragi...”

Expresia lui Tomomori devenise brusc întunecată. Își încruntase sprâncenele pentru un moment, apoi, într-o voce care abia suna a voce, icnise ”Ce-”. Din reflex, încercase să-și retragă mâinile, dar erau încremenite. Speriat de sentimentul de a fi atras, și-a tras mâinile cu forța, și a sărit pe jumătate înapoi, privind la Yoshitsune. Chipul său arăta de parcă văzuse ceva nenatural. Yoshitsune și-a deschis ochii încet, și zâmbi trist.

”...Ce s-a întâmplat? Ai văzut probabil un demon?”

Tomomori rămăsese fără cuvinte. În cele din urmă râse.

Luptăm un război cu acest monstru drept inamicul nostru?

”Heh....Hahahahaha! Cum am putea câștiga împotriva acestui lucru! Trebuie să îi mulțumesc lui Dennai. Heike chiar urma să meargă pe drumul către propria lor distrugere. Mulțumesc, Lord Yoshitsune...nu, frate. De acum încolo, așa te voi striga.”

Îi întinsese entuziasmat sticla lui Yoshitsune.”

”...Înțeles, frate.”

”Seara aceasta a fost cu adevărat o întâlnire fantastică. Ah, simt că vreau să beau mai mult. Acum, frate, mă voi bucura de compania ta pentru încă ceva timp!”

Yoshitsune luase cupa de sake în liniște.

Dennai se întorsese din pădure la un moment dat, și îi privea în liniște în timp ce se sprijinea de un copac mare.

În cele din urmă, cerul estic începuse să se lumineze, și țipătul insectelor se oprise, înlocuit de cântul păsărilor. Soarele dimineții se ridicase deasupra graniței dintre cer și munți.

Pe cerul vestic, luna încă rămăsese vagă.

MoonSaga~Secretele lui Yoshitsune~ Partea II: Sake la lumina lunii (3) 1/2

3.

În jur de trei săptămâni au trecut de când scrisoarea de la Dennai sosise.

Pe malul lacului unde l-au întâlnit pe Yoshitsune în timp ce intrau în Kyoto, Tomomori și ceilalți așteptau ca Yoshitsune să apară.

În această perioadă a anului, verdele puternic al noilor frunze era frumos în timpul zilei, dar acum soarele apusese și întunericul se întinsese în pădure. Nu erau semne că altcineva ar putea trece pe acici, și doar țipetele insectelor suna de jur împrejur.

Tomomori stătea cu spatele către lac, și Noritsune și Dennai stăteau fiecare de câte o parte a sa. Tomomori și Noritsune erau îmbrăcați în kiraginu, costumul formal al nobilor.

Chiar și pentru Tomomori, această întâlnire secretă era un risc. Scrisoarea i-a fost înmânată în siguranță lui Yoshitsune, și Dennai a confirmat că, așa cum a instruit, o fundă din hârtie a fost legată e un pin drept semn al acceptării. Totuși, nu era surprinzător dacă Yoshitsune se gândea că aceasta ar putea fi oportunitatea perfectă de a captura generalii Heike. Tot ce puteau ei face era să se încreadă în caracterul lui Yoshitsune.

Noritsune devenise rapid iritat, și nu încerca să ascundă acest lucru.

”Frate, timpul pentru întâlnirea promisă cu Yoshitsune a trecut de mult timp. Cum era de așteptat, asta a fost o idee nebunească. Dacă ei vin cu soldați în spate și ne înconjoară, s-ar putea să nu te pot proteja de ei toți.”

”Calmează-te, Nori.”

Cu ochii închiși, Tomomori l-a redus la tăcere, dar apoi a dat un ordin către Kikuōmru și Ginrōmaru, care erau în spatele lui Nori. ”Kiku, Gin, stați la distanță și pregătiți-vă pentru un atac surpriză din partea inamicului.”

Kikuōmaru și Ginrōmaru, care păreau mai degrabă plictisiți, au dat din cap veseli.

”Stați în spate! Încă nu este timpul să faceți vreo mișcare...Ați înțeles? Noi suntem cei care i-am chemat aici. Dacă noi atacăm primi, atunci nu va mai fi niciodată o cale către pace!”

Auzind vocea aspră a lui Tomomori, Ginrōmaru a întrebat cu o expresie confuză, ”...Inamici...Ucide? Nu ucide?”

Lângă el, Kikuōmaru i-a dat un ghiont.

”Prostule. Inamici, ucizi!”

”Nu, nu îi ucizi!” spusese Dennai, cu o neînțelegere de șoc. Kikuōmaru și Ginrōmaru se uitau la Noritsune de parcă îl implorau să le dea răspunsul corect. Noritsune se uita în întunericul dinaintea lui și abia răspunsese, ”...Nu vă mișcați deocamdată.”

În câmpul vizual al lui Noritsune, el putea vedea lumina tremurândă a unei torțe ce venea dintre copacii de dinainte. Saburō apăruse primul, ținând torța, urmat de Benkei, Yoshitsune, Hiyori și frații Satō. Yoshitsune încercase de nenumărate ori să o convingă pe Hiyori să aștepte la conac, dar ea l-a ignorat cu încăpățânare și a venit oricum.

Când Saburō l-a văzut pe Dennai, spusese ”Ne pare rău că am întârziat. Drumul acesta este mult mai dificil de urmat noaptea decât am crezut. A durat ceva timp.”

Se uitase la Dennai cu o expresie din inimă. ”Nu ne-am văzut de mult timp, Dennai.  Arăți destul de bine, nu-i așa?...Îți amintești de mine?”

Întrebase Saburō într-o manieră glumeață, și Dennai se uitase la el cu îndoială în timp ce vorbise, dar atunci și-a recunoscut vechiul preieten și a răspuns imediat, ”Tu ești...Saburō? Ise Saburō!? Ce faci aici!?”

”Yoshitsune, cel pe care l-ai întâlnit în pădure, este stăpânul meu. Am fost surprins când l-am auzit menționându-ți numele, Dennai.”

”Și eu sunt surprins! Nu îmi vine să cred că te întâlnesc iar într-un astfel de loc! Gahahaha!”

Noritsune intervenise direct în vorbăria lui Dennai. ”Iertare să vă întrerup când vă distrați așa de mult, dar acesta este doar un mod de a ne atrage într-o capcană?”

La aceste cuvinte, Benkei l-a fixat pe Noritsune cu o privire furioasă. ”Hey, hey, hey, despre ce naiba vorbești? Voi sunteți cei care ne-ați chemat aici!”

”Și ce?...Și ce e cu hainele acestea? O să avem o conversație importantă și voi nici măcar nu veniți îmbrăcați formal...? Mononofu din est nu au maniere?...Frate, este așa cum am spus, îi jignesc pe Heike!”

”Noritsune, calmează-te!”

Cu un chip aspru, Tomomori l-a certat pe Noritsune, dar Benkei a fost provocat de confruntarea lui Noritsune, și sângele îi se urcase la cap.

”Noritsune...Huh, ești tu acel Noritsune pe care îl numesc ”Cel mai puternic Heike”? Și totuși, ai așa un corp mic și firav. Fața ta mai și arată a femeie...”

Noritsune pufăise, și se uita la Benkei cu o privire rece ca gheața. Era de parcă era o persoană diferită față de certurile sale zilnice cu Dennai, expresia sa era calmă și provocatoare.

”Cred că Genji sunt chiar duri pentru soldați, încât să aducă un mistreț cu ei.”

”Nu mă provoca, cretinule...Dacă chiar vrei să te lupți, atunci ce ar fi să o facem chiar aici? Ei bine, presupun că nu poți în hainele alea drăguțe ale tale, nu?”

”Nu este nici o problemă. Mă pot mișca destul de bine în ele încât să dobor un mistreț. Dar decât să mă lupt cu un porc ca tine, sunt mai interesat de el...Nu simți la fel, Yoshitsune?”

Tomomori reacționase la acele cuvinte. Așadar, acela este Yoshitsune.

”Ce ai spus!?”

Pierzându-și cumpătul, Benkei înaintase, și Kikuōmaru și Ginrōmaru s-au băgat repede în fața lui Noritsune. Kikuōmaru era în poziție perfectă pentru luptă, și se aruncase asupra lui Benkei fără vreun moment de ezitare. Benkei făcuse la fel, învârtându-și niganata în jos.

Totul s-a întâmplat într-o clipită. Se auzise sunetul tăișurilor lovindu-se, și Yoshitsune stătea între Kikuōmaru și Benkei, oprindu-le lamele cu câte un pumnal ținut în fiecare mână. ”Oh!” spusese Noritsune, ridicându-și sprâncenele și privind cu un interes profund.

”Opriți-vă, amândoi! Benkei, înapoi!” spusese Yoshitsune, și îl făcuse pe Benkei să zboare cu un șut decisiv. Dar Kikuōmaru își începuse imediat următorul atac. Lamele sale venise către Yoshitsune în mod repetat cu o viteză uimitoare, și abia reușind să îi evite atacurile, Yoshitsune îi văzuse pe Tsugunobu și Tadanobu pregătindu-se să-și scoată săbiile.

”NU faceți nici o mișcare!” ordonase Yoshitsune cu o voce aspră. Țintind să-l lovească în acel moment, Kikuōmaru se aruncase asupra lui Yoshitsune. Yoshitsune își răsucise repede corpul, și simultan, îl lovise pe Kikuōmaru cu genunchiul în stomac.

”Guh...”

Kikuōmaru a gemut și s-a ghemuit. Dennai a tot încercat să se pună între ei, dar nu putea urmări viteza mișcărilor lor. Kikuōmaru se oprise în cele din urmă din a se mișca, așa că Dennai a țipat ”Kiku, oprește-te!...Hey, Nori! Fă-l pe Kiku să se oprească!”

”Contează totuși? Dacă Yoshitsune o să moară de la o asemenea simplă luptă, atunci să-l ucidem este cel mai ușor mod de a termina războiul,” răspunsese Noritsune, indiferent. El observase că chiar dacă Yoshitsune bloca atacurile lui Kikuōmaru, el nu făcea nici o încercare de a ataca cu propriile sale pumnale.

Ce o fi cu el? Îl ia ușor pe Kikuōmaru? Și pe când Noritsune se gândise la asta, Kikuōmaru aruncase un alt atac asupra lui Yoshitsune.

”...Tch.”

Yoshitsune țâțâise. Îl putea răni pe Kikuōmaru și să-l oprească din a se mișca. Dar sângele vărsat ar putea face ca sângele de demon din el să se răscolească. Yoshitsune știa asta, și astfel încerca din greu să se controleze în timp ce lupta. Pumnalul său găsise gâtul lui Kikuōmaru, dar lama se oprise perfect doar la un fir de păr distanță de piele. Kikuōmaru scăpase de atac, dar Yoshitsune continuase cu o lovitură de picior răsucită. Forța l-a trimis pe Kikuōmaru cât colo.

”Oprește-te!”

Fusese Ginrōmaru cel care țipase. Se întorsese către Yoshitsune și își întinsese ambele mâini, folosindu-și puterea în timp ce striga. Yoshitsune își simțese imediat întregul trup înțepenit. Se chinuia cu disperare să se miște, dar nu putea ridica nici măcar un deget. Benkei și ceilalți stăteau uluiți, neînțelegând ceea ce se întâmpla. Ginrōmaru își lăsase ușor mâinile în jos, și făcând asta, corpul lui Yoshitsune se scufundase în pământ.

”Ugh...!”

Realizând care era puterea lui Ginrōmaru, Tadanobu își ridicase sabia pentru a-l opri. Yoshitsune îl văzuse și se forțase cuvintele să iasă din gâtul său,

”Oprește-te...am spus...nu mișca...!”

Pe când spusese asta, își focusase conștiința asupra propriului său corp, și cu un strigăt, respinsese puterea lui Ginrōmaru.

”Ce!? Puterea mea? Nu funcționează. Pe el?”

Lângă Ginrōmaru care era șocat, Kikuōmaru se holba la Yoshitsune.

”Ucid...! Tu...Cu siguranță ucid!!!”

Și din moment ce atmosfera redevenea tensionată, Tomomori pășise ferm între cei doi și țipase,

”VREȚI SĂ VĂ OPRIȚI!?”

Se auzise cum și-au luat zborul un cârd de păsări, surprinse de țipătul puternic. Ginrōmaru se ferise speriat.

Tomomori oftase din greu, și privise la chipurile tuturor care erau prezenți.

”Fiecare dintre voi...Chiar vă gândiți la țara aceasta!? Credeți că ne-am adunat în seara aceasta pentru o luptă!? Ați uitat că am aranjat această întâlnire pentru a crea o cale prin care atât Heike cât și Genji să trăiască fără să fie distruse!?”

Fără a face o pauză, Tomomori s-a întors către Yoshitsune și a făcut o plecăciune.

”...Dacă te-am ofensat, mă închin pentru iertare. Așadar tu ești Lord Yoshitsune. Îți sunt sincer recunoscător că ai acceptat oferta noastră de a ne întâlni. Eu sunt Taira no Tomomori...Mai întâi, să ne așezăm și să vorbim.”

Tomomori se așezase nepăzit în timp ce spusese asta. În timp ce Saburō și Benkei se uitau uimiți, Hiyori sosise cărând o sticlă mare. Era sake pe care Tomomori îl pregătise și îl adusese aici pe cal.

”Oh, ai observat asta? Deci ești singura care înțelege scopul său. Apreciez.”

El luase sticla și o pusese în fața tuturor cu o bufnitură.

”Ce spuneți? Dacă vreți să concurați, atunci făceți-o după placul inimii! Dar nu va fi un concurs de săbii, ci de băut!”

”Huh? F-Frate!”

Noritsune se uita la Tomomori în gol. Tomomori avea un zâmbet neastâmpărat pe chipul său.

MoonSaga~Secretele lui Yoshitsune~ Partea I: O întâlnire ostilă (6)

6.

De parcă era condus din somn de către sunetul tandru al valurilor ce se loveau de țărm, Noritsune s-a trezit.

A trecut mult timp de când am dormit atât de bine. Se gândea, mintea lui fiind încă încețoșată.

Pe când își deschidea încet ochii, a văzut cerul albastru și liniștit de primăvară, și chipul lui Dennai în timp ce se uita la ocean, cu brațele încrucișate.

Oh, așa este. Dormeam în poala lui Dennai. Își amintise.

Când Dennai a realizat că Noritsune era treaz, a privit în jos cu ochii blânzi.

”Deci te-ai trezit în cele din urmă. Ai dormit bine?”

”Da...Poala ta este cu siguranță cel mai bun loc.”

”Oprește-te, mă înspăimânți. Hai, ridică-te! Picioarele mele sunt amorțite.”

La insistența lui Dennai, Noritsune își răsucise corpul în sus. Mormăise în timp ce se întindea și apoi făcuse un cerc cu capul. Mulțumită somnului profund pe care îl avuse, corpul său se simțea mai ușor. Îi văzuse pe Kikuōmaru și Ginrōmaru jucându-se în jurul unor pietre la o mică distanță de ei. Se uitau în găurile din pietre, găsind creaturi mici ce trăiau acolo și chicoteau.

De când Noritsune era mic, somnul nu a fost nimic altceva decât agonie pentru el.

Era din cauză că suferea coșmaruri ori de câte ori dormea. Coșmarurile erau toate diferite, într-o noapte ar fi fost prins în capcană și se scufunda într-o mlaștină fără fund, și în următorul ar fi fost urmărit de un monstru necunoscut. Nenumărate nopți, se trezea plângănd și țipând și își petrecea restul nopții tremurând în futon. Când dormea prost, corpul său nu se putea odihni, și astfel, în zilele când era trezit de un coșmar, corpul lui se simțea la fel de greu ca și plumbul și era chinuit de dureri de cap.

La început, se întrebase de ce avea doar el asemenea vise înspăimântătoare. Dar când a realizat eventual că putererile sale erau visele profetice, le-a blestemat. Coșmarurile erau un efect secundar al puterilor sale.

Mai mult, nu toate visele sale erau profetice. Dacă visa că cineva avea să fie rănit, putea avertiza pe acel cineva, dar avea doar imagini fragmentate, și erau multe vise unde putea înțelege semnificația atunci când se întâmplau în viața reală. În acel caz, nu exista nici o cale de a preveni acest lucru. Noritsune simțea că suferința pe care o îndura din cauza coșmarurilor depășea orice beneficiu pe care îl obținea din visele sale profetice de zeci de ori mai mult.

Singurul care îi putea oferi lui Noritsune un somn netulburat de coșmaruri era Dennai. Dennai avea puterea de a suprima puterea altcuiva atât timp cât îi atingea. Dacă Dennai era alături de el, Noritsune putea dormi în liniște. În ciuda comentariilor insultătoare ale lui Noritsune, unul din motivele pentru care îi păsa de Dennai era faptul că prezența lui îl elibera de duerea sa fizică și emoțională.

Noritsune privea peste oceanul calm, și îi vorbise lui Dennai.

”...Deci, de ce a ales fratele calea de a face pace cu Genji?”

”Cine știe? Probabil că sunt multe lucruri la care se gândește.”

”Și de ce mergem să ne întâlnim cu un Genji atunci? Indiferent de cât de mult mă întreabă fratele meu, nu vreau să merg. Acel Yoshitsune, este cumva întunecat.”

Felul în care Noritsune a spus asta a sunat ca un copil bosumflat, și Dennai a râs cu un rânjet larg.

După conferință, când Tomomori a auzit că Dennai l-a întâlnit pe Yoshitsune lângă Kyoto din întâmplare, el a abordat o idee de care până și Dennai a fost uimit. Voia ca ei să se gândească la posibilitatea de a negocia pacea prin Yoshitsune.

Atât Dennai cât și Noritsune nu își găseau cuvintele, astfel încât Tomomori vorbise pentru a-i convinge,

”Ei bine, nimeni altcineva nu știe despre asta. Sunt mulți în Heike care cred că a fi ucis este mai preferabil decât să faci plecăciuni la Genji. Dacă vorbum de pace acum, ar putea cauza o revoltă. Mai întâi, voi doi îl veți întâlni pe Yoshitsune în secret și veți face pregătirile. Dacă determinăm că pacea este posibilă, atunci îi vom convinge pe restul.”

”Frate! Eu mă opun obținerii păcii!” argumentase Noristune determinat.

Tomomori îi aruncase o privire de reproșare.

”Nori, cred că în ritmul acesta, Heike va cădea în ruină mai devreme sau mai târziu. Nu din cauza războiului...Am tot stat pe laurii noștri deasupra puterii pe care tatăl meu, Kiyomori, a construit-o. Am uitat de simpatia noastră pentru oameni, și ne-am pierdut modestia. Cred că este timpul ca să ne recăpătăm forma cuvenită de Mononofu. Este la fel și pentru Genji. Dacă continuăm să luptăm astfel, amândouă clanurile vor merge pe drumul spre ruinare. Atunci, nu este aceasta o șansă pentru noi să reînviem împreună?”

”Deci, frate, ne spui să trăim sub controlul clanului Genji?” continuase Noritsune să obiecteze, și Tomomori a scuturat din cap în liniște.

”Nu sub controlul lor. Cu ei. Pacea nu înseamnă înfrângere, Nori. Atât Heike cât și Genji au servit odinioară împăratul drept clanuri de războinici. La un moment dat asta s-a transformat în certuri pentru putere. Scopul meu este o pace unde fiecare își servește propriul scopul, ca două roți la un car. Una este Heike și cealaltă este Genji. Amândouă au aceeași putere, și amândouă se îndreaptă spre aceeași direcție.”

În acest punct, Dennai, care ascultase în liniște, încuviințase din cap cu entuziasm și spusese ”Exact ca Tomo-chan! El are idei diferite de ale celorlalți!” bătând cu forță mâinile pe genunchii săi.

Tomomori își pierduse fiul cel mare, Tomoakira, în bătălia de la Ichi-no-Tani. Avea doar șaisprezece ani.

În mod normal, un părinte ar dori să verse lacrimi de sânge pentru a-și răzbuna copilul. Nu, deja ar face-o, se gândise Dennai.

Dar Tomomori își trăiește viața nu ca părinte, ci ca lider al clanului său, și acordând prioritate călii care duce la supraviețuirea lor.

Dennai a fost captivat de asta, și se hotărâse.

”Lasă pe mine! Eu, Dennai Noriyoshi, mă voi asigura că îl voi aduce pe Yoshitsune la tine! Nu e așa, Nori?”

”Despre ce tot vorbești!? Nu îmi amintesc să fiu de acord cu-”

Tomomori îl apucase pe Noritsune cu fermitate de umeri.

”Mă bazez pe tine, Nori! Asigură-te că îl protejezi pe Dennai pentru mine!” a spus, punând accent intenționat pe numele lui Dennai. Nu era nimic ce ar putea spune Noritsune  drept răspuns, și își putea doar să-și încrunte sprâncenele în liniște.

Pe țărm, Dennai și Noritsune se uitau la ocean, ca de obicei.

Cu siguranță sunt mulți soldați Genji dincolo de mare care vor doar sânge.

Se gândise Dennai, și îi dăduse un sentiment ciudat.

”Avem ordinele fratelui tău, dar adevărul este că, pur și simplu, vreau să îl întâlnesc pe Yoshitsune din nou. Vreau să îl întâlnesc și să încerc să vorbesc cu el.”

Noritsune nu își putea ascunde iritarea la aceste cuvinte.

”Și totuși de ce ești atât de fascinat de Yoshitsune? Chiar crezi că un general care plânge asemeni unei femei în timp ce se gândește la comarazii este atât de frumos?”

”El nu este puternic asemeni ție. Tindem să uităm din cauza erei în trăim. Într-o bătălie, prietenii mor unul după altul. Înainte ca măcar lacrimile pentru ultimul să se fi uscat. Faptul că inima lui este rănită atunci când se gândește la prietenii săi este dovada purității sale.”

La un moment dat, Kikuōmaru și Ginrōmaru s-au apropiat. Stăteau pe un bolovan, și ascultau cu expresii uluite.

”Eu...nu...înțeleg...”

Dennai a râs la cuvintele lui Ginrōmaru.

”Hmm, presupun că nu...Ei bine atunci, Gin, ce ai face dacă Kiku ar muri?”

”Plânge!...Ah, am înțeles. Aș plânge...Puritate!” spusese, și chipul său se relaxase într-o expresie fericită. Dennai privise la Kikuōmaru.

”Dar tu, Kiku? Ce ar fi dacă Gin ar muri?”

”Gin nu va muri! Gin nu va muri!” Kikuōmaru deja începuse să plângă.

”Hahahaha, iertare! Așa este, Gin nu va muri. Este în regulă.”

”Gin nu va muri...”

Noritsune, care îi ascultase pe ceilalți trei vorbind, se ridicase și se îndreptase spre mal.

”Nimeni nu va muri. Este în regulă. Vă voi proteja pe toți chiar dacă mă costă viața. Kiku, Gin...chiar și pe tine Dennai.”

”Acel ”chiar și pe tine” nu era necesar! Și nu spune că îți vei da viața așa de ușor. Este mai bine să nu luptăm deloc, astfel nu se va ajunge la asta.”

Noritsune zâmbise. Expresia sa trădase un semn de singurătate.

”Nu va fi așa de simplu. Acest război nu se va termina așa ușor. Și dacă tot ceea ce faci este să plângi, nu vei putea proteja ceea ce este important,” spusese el, plecând ochii.

Visele profetice ale lui Noritsune erau o putere de apărare, și sursa puterii sale care l-a condus la a fi numit ”Cel mai puternic Heike” era cu totul altceva. Era abilitatea pură de arte marțiale pe care o obținuse prin ani de muncă grea zilnică, antrenându-și corpul. Obținuse acel nume nu printr-o putere supranaturală, ci prin propria sa putere. Noritsune era mândru de acest lucru, și era dovadă a cât de mare era abilitatea sa potențială de luptă.

Chiar și cu ”puterea” mea, chiar dacă pot prezice în visele mele, în cele din urmă toată lumea va muri și eu nu îi voi putea proteja. Frații mei, și prietenii mei. Nu vreau să las pe nimeni altcineva să moară. Sau să îi fac să plângă. Dacă nu îi pot proteja cu ”puterea” mea, atunci voi avea nevoie de o putere mai mare decât aceasta. Voi deveni mai puternic, pentru a proteja tot ce este important pentru mine.

O pasăre de mare care zburase deasupra capului lor în cercuri intrase brusc în apă. Într-o clipită, prinsese un pește în ciocul său, și apoi se avântase înapoi pe cer.

Privind pasărea, ochii lui Noritsune căutau o putere mai mare decât a oricărui altcuiva.

MoonSaga~Secretele lui Yoshitsune~ Partea I: O întâlnire ostilă (5)

5.

Genji, în afară de Yoshitsune, și-au continuat înaintarea după Bătălia de la Ichi-no-Tani, dar după repetate bătăli din ce în ce mai departe de Kamakura, soldații au început să arate semne de oboseală. Heike îi atrăgea în bătălii pe mare și mai îndepărtate, și totuși, Genji nu puteau obține numărul dorit de nave, și astfel era o perioadă de liniște în război.

Pe o navă ancorată pe plaja insulei Yashima, vasalii de rang înalt ai lui Heike, conduși de comandantul lor, Taira no Munemori, țineau o discuție militară.

Munemori era al treilea fiu al lui Kiyomori, dar cum primul fiu al lui Kiyomori, Shigemori, și cel de-al doilea fiu, Motomori, au murit amândoi deja, după moartea lui Kiyomori, Munemori a devenit noul conducător al clanului Heike. Dar din păcate pentru Munemori, nu fusese binecuvântat cu abilitatea necesară de a conduce clanul, și părerile sale referitoare la strategia militară erau ignorate.

În schimbul lui Munemori, cel care deținea conducerea adevărată era cel care obținuse încrederea puternică nu doar a vasalilor de rang înalt, ci și însuși a lui Kiyomori, cel de-al patrulea fiu, Tomomori. Nu era o exagerare să se spună că mulțumită lui Tomomori Heike a reușit cumva să rămână intact chiar și după pierderea prezenței copleșitoare a lui Kiyomori și faptul că au fost forțați să plece din Kyoto.

Sub presiune extremă, și cu oboseala ce îi se vedea pe chip, Munemori a încheiat discuția cu ”Ei bine atunci, să ne oprim aici. Am încredințat restul lui Tomomori. Contez pe tine.”

Tomomori a înclinat din cap către el, apoi a strigat ”Dennai, Noritsune. Îmi cer iertare, dar ați putea rămâne puțin?”

În timp ce vasalii de rang înalt își părăseau locurile, Noritsune a lovit cu picioarele sale cu o expresie de înfrânt, și începuse să meargă greoi. În timp ce Tomomori deținea fără dubii cel mai mare rang, pentru Noritsune el era vărul mult îndrăgit alături de care se jucase deseori când erau mici, și cel pe care îl numea ”Frate”.

Dennai s-a scărpinat în cap și a mormăit, ”Ahhh, sunt obosit. Cu siguranță nu sunt făcut pentru acest fel de lucru. Am adunat toți oamenii aștia laolaltă și la sfârșit, el doar spune că lasă totul pe Frate.”

În loc să fie înfuriat de atitudinile lui Dennai și Noritsune, Tomomori a zâmbit. Era tocmai pentru că nu era păcălit de lucruri triviale, și avea abilitatea de a observa adevărata natură a oricărui lucru, de era atât de tolerant. Astfel, îi putea fermeca pe oamenii asemeni lui Dennai și Noritsune, care aveau una sau două capricii.

De parcă înlocuiau vasalii care tocmai părăsise camera, Kikuōmaru și Ginrōmaru se grăbise să intre bucuroși.

”Ai terminat? Noi am așteptat. Noi am așteptat cum se cuvine!”

Unul dintre vasali a văzut acest lucru și grăbit, l-a tras pe Kikuōmaru înapoi.

”Tu! Tomomori-sama și ceilalți încă sunt-”

Înainte de a termina de vorbit, Kikuōmaru scăpase de prinsoarea sa cu o viteză incredibilă, se învârtise în jur, și se uita urât la bărbat.

”Tu...Nu mă atingi!”

”Eeek...”

Bărbatul se făcuse palid și înghețase sub forța privirii sale. Ginrōmaru privea înainte și înapoi între Kikuōmaru și vasal, de parcă era nesigur de ce să facă. Noritsune rânjise și spusese ”Oh nu, nu îl poți atinge pur și simplu pe Kikuōmaru așa. Mușcă.”

Tomomori a oprit totul repede.

”Kiku, oprește-te...Îmi cer iertare, este în ordine. Poți pleca.”

Vasalul s-a grăbit să facă ceea ce îi se spusese. Kikuōmaru se mai uitase după el pentru un moment, dar odată ce bărbatul îi dispăruse din vedere, zâmbetul său inocent s-a întors, și s-a grăbit către Noritsune. Ginrōmaru îl urmase.

Kikuōmaru și Ginrōmaru erau de un sânge amestecat, cu alte cuvinte, jumătate Mononoke și jumătate om.

În timp ce Mononofu aveau sânge de Mononoke în ei, în afară de puterile lor speciale, ei erau de altfel umani. Totuși, în ciuda înfățișării lor umane, sângele de Mononoke al lui Kikuōmaru și Ginrōmaru era cu mult mai puternic. Kikuōmaru în special, deținea ferocitatea unui animal sălbatic, și era rapid la a a afișa ostilitate. Din cauza acestui lucru, oamenii nu știau ce să facă cu el. Nu îl puteau ucide de frica unui blestem Mononoke, și astfel a fost întemnițat împreună cu Ginrōmaru până când Noritsune le-a auzit povestea și i-a revendicat pentru el. Deși oamenii din jurul lui nu erau de acord, imediat ce el a ajuns față în față cu ei, au început să îl urmeze cu o blândețe surprinzătoare. Nici măcar Kikuōmaru nu punea la îndoială un cuvânt din ceea ce spunea Noritsune. Era de parcă o haită de lupi îl urma pe cel mai puternic lider din grup. Se supusese celui a cărui putere o depășea pe a lor.

Kikuōmaru și Ginrōmaru au simțit instictiv că Noritsune și Tomomori erau ”stăpânii” lor.

Singurii rămași în cameră erau Tomomori, Dennai, Noritsune, și Kikuōmaru și Ginrōmaru.

Tomomori a așteptat până când a simțit că vasalii nu puteau asculta, și atunci a vorbit, ”Deci, cum stau lucrurile în capitală?”

Tomomori îi trimisese pe Dennai și Noritsune să se infiltreze în Kyoto pe la spatele lui Munemori și a celorlalți vasali. Scopul său era de a obține informații cu privire la întâmplările din capitală, și de a îi aduce pe cei care ar sprijini Heike la Yashima.

Dennai voise să vorbească într-o voce șoptită, dar Noritsune l-a întrerupt.

”Frate, te rog să îl cerți pe Dennai! Iar a rătăcit de unul singur! A trebuit să trec prin atâtea necazuri ca să îl găsesc!”

Era exact ca și când un copil îl pâra pe celălalt pentru că a fost obraznic.

”...Hey, ai promis că nu spui!”

”Nu îmi amintesc să fi promis asta. Și tu ești cel care întotdeauna își încalcă promisiunile făcute mie și face ce vrea, nu-i așa?”

„Așa e! Așa e!”

Kikuōmaru și Ginrōmaru chicotise.

”Ei bine, nu îmi aduc aminte să fi promis că-”

”Destul.”

Un singur cuvânt sătul de la Tomomori, și toți cei prezenți au închis gura.

”Voi faceți asta de fiecare dată...Puteți să nu vă grăbiți și să aveți o ceartă lungă și drăguță între soț și soție mai târziu. Chiar acum vreau să știu despre lucrurile din capitală. Dennai, te rog.”

Auzind fraza ”ceartă între soț și soție”, Noritsune făcuse o mișcare de parcă ar fi vrut să se certe, dar atunci s-a calmat singur. Stătea cu picioarele încrucișate cu o expresie iritată, și își întorsese privirea către Dennai.

”Da. Heike care au rămas în capitală au fost aproape înlăturați de Genji care îi vânează. Tot ce a rămas sunt Kugyō care ne-au trădat în favoarea clanului Genji, deci probabil că nu ne putem aștepta prea multe de la ei. Încearcă să-și salveze pielile prin alăturarea la Genji și a împăratului sihastru.” (Un împărat sihastru reprezintă unul care și-a abdicat poziția și s-a alăturat unei mănăstiri, dar, în practică, a continuat să dețină puterea. Go-Shirakawa a abdicat în 1158, dar a continuat să conducă ca și împărat izolat prin domnia următorilor cinci împărați (din care patru au fost înscăunați ca și copii și au murit tineri)

Deși, până într-un anumit punct, se așteptase la acest lucru, expresia lui Tomomori era sumbră.

”...Este extrem de regretabil că nu l-am putut aduce pe împăratul sihastru cu noi”, mormăise el.

Când s-a decis ca clanul Heike să se retragă din Kyoto, Tomomori și ceilalți plănuise să îl ia pe și pe împăratul sihastru Go-Shirakawa cu ei. Dar Go-Shirakawa le-a ghicit planul și a scăpat singur din Kuramaro pe muntele Hiei, lăsând în urmă familia regală. Pentru Heike, aceasta a fost o cauză nobilă care le justifica poziția, și pierderea împăratului sihastru, care era de asemenea un ostatic într-un anumit sens, a fost o lovitură puternică.

Au reușit să îl aducă pe Împăratul Antoku, care încă avea șase ani, și cele Trei Comori care serveau drept dovadă a statutului său regal. Dar după asta, împăratul sihastru, le-a ordonat apărătorilor săi, Genji, să îi înfrângă pe Heike, și Tomomori era într-o poziție ce devenea capcană rapid.

Acum că mă gândesc la asta, chiar și când Kiyomori, tatăl meu, era într-o stare de sănătate bună, relația sa cu împăratul sihastru se destrăma.

A fost o realizare târzie, dar Tomomori privea înapoi acum.

Cum puterea lui Heike creștea, în ciuda faptului că erau o casă de luptători, Kiyomori începuse să intervină în domnia împăratului sihastru, ceea ce nu a fost privit cu bine. Împăratul sihastru păstrase aparențele doar din cauză că puterea imensă a clanului Heike îl făcuse și pe el să îi fie frică să acționeze împotriva lor. Începuse să îl favorizeze pe Yoritomo, care vorbise de a-i răsturna pe Heike. Și când Kiyomori murise, atât cât îl privea pe împăratul sihastru, Heike erau deja ”dușmani ai Curții Imperiale”.

”Și, despre Shigehira...” continuase Dennai cu o expresie îndurerată, ”a fost capturat de către Kajiwara Kagetoki și dus la Kamakura...”

O tăcere grea se lăsase. Tomomori dorise cumva să își ajute fratele mai mic care fusese capturat în Bătălia de la Ichi-no-Tani, dar dacă fusese dus la Kamakura, ar fi fost imposibil.

”Ar fi plăcut să auzim ceva vești bune cât mai curând...” a răspuns el trist.

Dennai devenise tăcut dar Noritsune îl încuraja, încercând să mai destindă atmosfera.

”Dennai, nu este altceva ce trebuie să îi mai raportezi fratelui meu? Aceea persoană care era cu tine în pădure?”

”Oh, ai întâlnit pe cineva?” Tomomori ridicase privirea.

”Er, ei bine...doar s-a întâmplat să dăm unul peste celălalt din coincidență, dar...a spus că numele lui este Yoshitsune.”

”Yoshitsune?”

Expresia lui Tomomori se schimbase, ”Yoshitsune...nu vrei să spui, ACEL Yoshitsune!?”

”Așa este, frate. ACEL Yoshitsune. Fratele mai mic al lui Yoritomo, acel Mononofu care ne-a prins în atacul surpriză la Ichi-no-Tani, Minamoto no Yoshitsune!”

Noritsune a profitat de oportunitate pentru a insista pe acest lucru, ”Dar Dennai ne-a mințit și a spus că era o cunoștință!”

”Dacă nu spuneam aia, l-ai fi ucis pe loc!”

”Evident! De parcă aș fi lăsat un dușman să se plimbe până înapoi acasă!”

”Ucide...dușmanii!” răspunsese Kikuōmaru. Dennai  îl privise pătrunzător pe Kikuōmaru, ”Nu ucis!”

Rămas fără cuvinte, Tomomori întrebase ”...Și, despre ce ai vorbit cu...Yoshitsune...?”

”Oh, doar am pălăvrăgit. Este un individ interesant. Am crezut că ar avea miros de sânge pe el, asemenea bărbaților care i-am văzut la Ichi-no-Tani, dar se pare că are felul său de a gândi.”

”Este cineva cu care se poate discuta?”

”Așa s-ar părea. Nu sunt prea mulți comandați care pot câștiga bătălii și apoi să verse lacrimi pentru comarazii săi căzuți. De asemenea se pare că nici reputația sa din capitală nu este rea. Ei bine, este fiu al clanului Genjii, până la urmă.”

Dennai își amintea imaginea lui Yoshitsune care își ținea capul în jos și plângea lângă lac, și zâmbise. Când o făcuse, ochii săi se încrețise până ce erau la fel de înguști ca acele de pin. Tomomori se gândea profund la ceva cu o expresie serioasă. Probabil obosiți de situație, Kikuōmaru și Ginrōmaru își suceau corpurile dintr-o parte în alta într-o manieră leneșă. Liniștea a continuat o perioadă, până când Dennai, încercând curios să arunce o privire la chipul lui Tomomori, a spus jucăuș ”Um...Tomo-chan?”

În același moment, Tomomori s-a ridicat brusc.

”Dennai!”

Ca răspuns la vocea strictă a lui Tomomori, Dennai și-a îndreptat postura sa repede,

”Iertare! M-am lăsat dus de val!”

”Hm? Poftim?...Dennai, aș putea să te rog să faci ceva pentru mine?”

”Huh?...Să fac ceva?”

”Da. Nu este mare lucru dar,” și Tomomori s-a corectat imediat, ”Nu, ar putea fi un mare lucru...”

Tomomori zâmbise cu înțeles în timp ce privea la chipurile derutate ale lui Dennai și ale celorlalți.