De parcă era condus
din somn de către sunetul tandru al valurilor ce se loveau de țărm, Noritsune
s-a trezit.
A trecut mult timp de când am dormit atât de bine. Se gândea, mintea lui fiind încă
încețoșată.
Pe când își
deschidea încet ochii, a văzut cerul albastru și liniștit de primăvară, și
chipul lui Dennai în timp ce se uita la ocean, cu brațele încrucișate.
Oh, așa este. Dormeam în poala lui Dennai. Își amintise.
Când Dennai a
realizat că Noritsune era treaz, a privit în jos cu ochii blânzi.
”Deci te-ai trezit
în cele din urmă. Ai dormit bine?”
”Da...Poala ta
este cu siguranță cel mai bun loc.”
”Oprește-te, mă
înspăimânți. Hai, ridică-te! Picioarele mele sunt amorțite.”
La insistența lui
Dennai, Noritsune își răsucise corpul în sus. Mormăise în timp ce se întindea
și apoi făcuse un cerc cu capul. Mulțumită somnului profund pe care îl avuse,
corpul său se simțea mai ușor. Îi văzuse pe Kikuōmaru și Ginrōmaru jucându-se
în jurul unor pietre la o mică distanță de ei. Se uitau în găurile din pietre,
găsind creaturi mici ce trăiau acolo și chicoteau.
De când Noritsune
era mic, somnul nu a fost nimic altceva decât agonie pentru el.
Era din cauză că
suferea coșmaruri ori de câte ori dormea. Coșmarurile erau toate diferite,
într-o noapte ar fi fost prins în capcană și se scufunda într-o mlaștină fără
fund, și în următorul ar fi fost urmărit de un monstru necunoscut. Nenumărate
nopți, se trezea plângănd și țipând și își petrecea restul nopții tremurând în
futon. Când dormea prost, corpul său nu se putea odihni, și astfel, în zilele
când era trezit de un coșmar, corpul lui se simțea la fel de greu ca și plumbul
și era chinuit de dureri de cap.
La început, se
întrebase de ce avea doar el asemenea vise înspăimântătoare. Dar când a
realizat eventual că putererile sale erau visele profetice, le-a blestemat.
Coșmarurile erau un efect secundar al puterilor sale.
Mai mult, nu toate
visele sale erau profetice. Dacă visa că cineva avea să fie rănit, putea
avertiza pe acel cineva, dar avea doar imagini fragmentate, și erau multe vise
unde putea înțelege semnificația atunci când se întâmplau în viața reală. În
acel caz, nu exista nici o cale de a preveni acest lucru. Noritsune simțea că
suferința pe care o îndura din cauza coșmarurilor depășea orice beneficiu pe
care îl obținea din visele sale profetice de zeci de ori mai mult.
Singurul care îi
putea oferi lui Noritsune un somn netulburat de coșmaruri era Dennai. Dennai
avea puterea de a suprima puterea altcuiva atât timp cât îi atingea. Dacă
Dennai era alături de el, Noritsune putea dormi în liniște. În ciuda
comentariilor insultătoare ale lui Noritsune, unul din motivele pentru care îi
păsa de Dennai era faptul că prezența lui îl elibera de duerea sa fizică și
emoțională.
Noritsune privea
peste oceanul calm, și îi vorbise lui Dennai.
”...Deci, de ce a
ales fratele calea de a face pace cu Genji?”
”Cine știe?
Probabil că sunt multe lucruri la care se gândește.”
”Și de ce mergem
să ne întâlnim cu un Genji atunci? Indiferent de cât de mult mă întreabă
fratele meu, nu vreau să merg. Acel Yoshitsune, este cumva întunecat.”
Felul în care
Noritsune a spus asta a sunat ca un copil bosumflat, și Dennai a râs cu un
rânjet larg.
După conferință,
când Tomomori a auzit că Dennai l-a întâlnit pe Yoshitsune lângă Kyoto din
întâmplare, el a abordat o idee de care până și Dennai a fost uimit. Voia ca ei
să se gândească la posibilitatea de a negocia pacea prin Yoshitsune.
Atât Dennai cât și
Noritsune nu își găseau cuvintele, astfel încât Tomomori vorbise pentru a-i
convinge,
”Ei bine, nimeni
altcineva nu știe despre asta. Sunt mulți în Heike care cred că a fi ucis este
mai preferabil decât să faci plecăciuni la Genji. Dacă vorbum de pace acum, ar
putea cauza o revoltă. Mai întâi, voi doi îl veți întâlni pe Yoshitsune în
secret și veți face pregătirile. Dacă determinăm că pacea este posibilă, atunci
îi vom convinge pe restul.”
”Frate! Eu mă opun
obținerii păcii!” argumentase Noristune determinat.
Tomomori îi
aruncase o privire de reproșare.
”Nori, cred că în
ritmul acesta, Heike va cădea în ruină mai devreme sau mai târziu. Nu din cauza
războiului...Am tot stat pe laurii noștri deasupra puterii pe care tatăl meu,
Kiyomori, a construit-o. Am uitat de simpatia noastră pentru oameni, și ne-am
pierdut modestia. Cred că este timpul ca să ne recăpătăm forma cuvenită de
Mononofu. Este la fel și pentru Genji. Dacă continuăm să luptăm astfel,
amândouă clanurile vor merge pe drumul spre ruinare. Atunci, nu este aceasta o
șansă pentru noi să reînviem împreună?”
”Deci, frate, ne
spui să trăim sub controlul clanului Genji?” continuase Noritsune să obiecteze,
și Tomomori a scuturat din cap în liniște.
”Nu sub controlul
lor. Cu ei. Pacea nu înseamnă înfrângere, Nori. Atât Heike cât și Genji au
servit odinioară împăratul drept clanuri de războinici. La un moment dat asta s-a
transformat în certuri pentru putere. Scopul meu este o pace unde fiecare își
servește propriul scopul, ca două roți la un car. Una este Heike și cealaltă
este Genji. Amândouă au aceeași putere, și amândouă se îndreaptă spre aceeași
direcție.”
În acest punct,
Dennai, care ascultase în liniște, încuviințase din cap cu entuziasm și spusese
”Exact ca Tomo-chan! El are idei diferite de ale celorlalți!” bătând cu forță
mâinile pe genunchii săi.
Tomomori își
pierduse fiul cel mare, Tomoakira, în bătălia de la Ichi-no-Tani. Avea doar
șaisprezece ani.
În mod normal, un părinte ar dori să verse lacrimi
de sânge pentru a-și răzbuna copilul. Nu, deja ar face-o, se gândise Dennai.
Dar Tomomori își trăiește viața nu ca părinte, ci
ca lider al clanului său, și acordând prioritate călii care duce la
supraviețuirea lor.
Dennai a fost
captivat de asta, și se hotărâse.
”Lasă pe mine! Eu,
Dennai Noriyoshi, mă voi asigura că îl voi aduce pe Yoshitsune la tine! Nu e
așa, Nori?”
”Despre ce tot
vorbești!? Nu îmi amintesc să fiu de acord cu-”
Tomomori îl
apucase pe Noritsune cu fermitate de umeri.
”Mă bazez pe tine,
Nori! Asigură-te că îl protejezi pe Dennai pentru mine!” a spus, punând accent
intenționat pe numele lui Dennai. Nu era nimic ce ar putea spune Noritsune drept răspuns, și își putea doar să-și
încrunte sprâncenele în liniște.
Pe țărm, Dennai și
Noritsune se uitau la ocean, ca de obicei.
Cu siguranță sunt mulți soldați Genji dincolo de
mare care vor doar sânge.
Se gândise Dennai,
și îi dăduse un sentiment ciudat.
”Avem ordinele
fratelui tău, dar adevărul este că, pur și simplu, vreau să îl întâlnesc pe
Yoshitsune din nou. Vreau să îl întâlnesc și să încerc să vorbesc cu el.”
Noritsune nu își
putea ascunde iritarea la aceste cuvinte.
”Și totuși de ce
ești atât de fascinat de Yoshitsune? Chiar crezi că un general care plânge
asemeni unei femei în timp ce se gândește la comarazii este atât de frumos?”
”El nu este
puternic asemeni ție. Tindem să uităm din cauza erei în trăim. Într-o bătălie,
prietenii mor unul după altul. Înainte ca măcar lacrimile pentru ultimul să se
fi uscat. Faptul că inima lui este rănită atunci când se gândește la prietenii
săi este dovada purității sale.”
La un moment dat,
Kikuōmaru și Ginrōmaru s-au apropiat. Stăteau pe un bolovan, și ascultau cu
expresii uluite.
”Eu...nu...înțeleg...”
Dennai a râs la
cuvintele lui Ginrōmaru.
”Hmm, presupun că
nu...Ei bine atunci, Gin, ce ai face dacă Kiku ar muri?”
”Plânge!...Ah, am
înțeles. Aș plânge...Puritate!” spusese, și chipul său se relaxase într-o
expresie fericită. Dennai privise la Kikuōmaru.
”Dar tu, Kiku? Ce
ar fi dacă Gin ar muri?”
”Gin nu va muri!
Gin nu va muri!” Kikuōmaru deja începuse să plângă.
”Hahahaha,
iertare! Așa este, Gin nu va muri. Este în regulă.”
”Gin nu va
muri...”
Noritsune, care îi
ascultase pe ceilalți trei vorbind, se ridicase și se îndreptase spre mal.
”Nimeni nu va
muri. Este în regulă. Vă voi proteja pe toți chiar dacă mă costă viața. Kiku,
Gin...chiar și pe tine Dennai.”
”Acel ”chiar și pe
tine” nu era necesar! Și nu spune că îți vei da viața așa de ușor. Este mai
bine să nu luptăm deloc, astfel nu se va ajunge la asta.”
Noritsune zâmbise.
Expresia sa trădase un semn de singurătate.
”Nu va fi așa de
simplu. Acest război nu se va termina așa ușor. Și dacă tot ceea ce faci este
să plângi, nu vei putea proteja ceea ce este important,” spusese el, plecând
ochii.
Visele profetice
ale lui Noritsune erau o putere de apărare, și sursa puterii sale care l-a
condus la a fi numit ”Cel mai puternic Heike” era cu totul altceva. Era
abilitatea pură de arte marțiale pe care o obținuse prin ani de muncă grea
zilnică, antrenându-și corpul. Obținuse acel nume nu printr-o putere supranaturală,
ci prin propria sa putere. Noritsune era mândru de acest lucru, și era dovadă a
cât de mare era abilitatea sa potențială de luptă.
Chiar și cu ”puterea” mea, chiar dacă pot prezice
în visele mele, în cele din urmă toată lumea va muri și eu nu îi voi putea
proteja. Frații mei, și prietenii mei. Nu vreau să las pe nimeni altcineva să
moară. Sau să îi fac să plângă. Dacă nu îi pot proteja cu ”puterea” mea, atunci
voi avea nevoie de o putere mai mare decât aceasta. Voi deveni mai puternic,
pentru a proteja tot ce este important pentru mine.
O pasăre de mare
care zburase deasupra capului lor în cercuri intrase brusc în apă. Într-o
clipită, prinsese un pește în ciocul său, și apoi se avântase înapoi pe cer.
Privind pasărea,
ochii lui Noritsune căutau o putere mai mare decât a oricărui altcuiva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumiri pentru comentariu!