MoonSaga~Secretele lui Yoshitsune~ Partea II: Sake la lumina lunii (4)

În august 1184, primul an al erei Genryaku, Go-Shirakawa l-a desemnat pe Yoshitsune în kebiishi, un grup ce se ocupă de păstrarea păcii în capitală, drep al doilea căpitan al Saemon-ului, ce se ocupă de protejarea împăratului.

Dorind să obțină alianță în familiile cu influență și a clanurilor de război din Kyushu, care aveau legături puternice cu Heike, Yoritomo l-a trimis pe Minamoto no Niriyori la Kyushu. Dacă el putea menține Kyushu, i-ar izola pe Heike în Marea interioară Seto. Acesta era scopul său.

Pe de altă parte, Yoshitsune și-a continuat întâlnirile ascunse cu grupul lui Tomomori, pregătind condițiile pentru pace și pregătiri pentru ambele părți.

Aceste negocieri au avut loc în secret, dar Kagetoki, care a intrat pe ascuns în Kyoto pentru a investiga comportamentul lui Yoshitsune, și-a dat seama parțial de acest lucru. Nu avea destulă informație pentru a o dovedi, dar asta ar putea fi destul pentru a oferi o oportunitate de a crea o fisură între Yoshitsune și Yoritomo.

Și astfel, noul an a început, și era ianuarie, 1185, al doilea an al erei Genryaku.

În conacul lui Yoritomo din Kamakura, aceea mică fisură a apărut

Citind scrisoarea de la Yoshitsune, era evident că Yoritomo nu putea să ascundă confuzia și iritarea de pe chipul său. În spatele său, Masako privea rece.

”Lordul meu, ce a spus Yoshitsune?”

”...Spune că este ca de obicei, nu este nici o schimbare. Mă îndoiesc că are așa mari probleme de a vâna restul din Heike din capitală, și mi-ar plăcea să se îndrepte să urmărească armata Heike cât mai repede posibil...Dar în schimb, el continuă să ne vorbească despre Kyushu.”

”Este din cauză că ai fost prea moale cu el de la început, lordul meu. El chiar a acceptat și o poziție de la împăratul sihastru fără permisiune de la tine, lordul meu, conducătorul clanului Genji...Asta nu este ceva ce putem permite! Nu putem permite ca alți vasali să vadă asta. Yoshitsune nu a făcut vreo mișcare pentru că este ocupat încercând să-l mulțumească pe împăratul sihastru. Ceea ce face Yoshitsune nu este diferit de kugyō din capitală, nu e așa!?” Masako profitase de oportunitatea de a vorbi.

”Știu! Intenționez să-l mustrez dur pentru că a acceptat poziția devreme. Dar mai întâi, trebuie să scăpăm de Heike.”

Imediat ce Yoritomo a spus asta, Kagetoki a intrat în cameră, cu chipul roșu.

”Lordul meu, am o problemă de mare importanță! Permiteți-mi să vă șoptesc la ureche!”

”...Ce este? Spune.”

Pe dinăuntru, Kagetoki se făcuse mic la atitudinea bruscă a lui Yoritomo, dar s-a așezat pe podea lângă Yoritomo.

”Am primit informații cum că Lordul Yoshitsune comunică în secret cu Heike, încercând să negocieze pacea...” spusese el, de parcă îl durea.

Vocea lui Yoritomo era în mod normal furioasă.

”C-Ce ai spus!?”

”...Eu, Kagetoki, am fost la capitală și am confirmat eu însumi.”

”Yoshitsune nu m-ar trăda niciodată!”

Yoritomo era vizibil șocat, și vocea rece a lui Masako se auzea din spatele lui.

”Lordul meu, deschide ochii. Nu este acest lucru consistent cu purtarea lui Yoshitsune din ultimele lunii? Ignorându-ți ordinele, lordul meu, și luând decizia independent de a face pace cu Heike se ridică la trădare. Ai primit ordine de la împăratul sihastru să îi urmărești pe Heike, și el își bate joc de tine. Ar putea ca deja să fie un dușman al Curții Imperiale.

”...”

”Asta nu este tot. Chiar și mai înspăimântător...” Kagetoki înghițise în sec, ”Sunt semne că plănuiește să se alăture clanului Heike și să te ucidă, lordul meu.”

”Să...mă ucidă...spui?”

Chipul lui Yoritomo se făcuse roșu de furie. Dar o mică parte de afecțiune pentru fratele său încă mocnea în el. Aceea emoție fusese destul să îl calmeze.

”...Spune-i lui Yoshitsune să se întoarcă imediat aici. Voi determina personal dacă are de-a face cu Heike. Dacă este adevărat, atunci îl voi aresta pe loc ca și trădător.”

”Nu poți!” întrerupsese forțat Masako. Kagetoki sărise speriat la vocea ei.

”Ce vei face dacă Yoshitsune devine sfidător și vine să ne atace împreună cu Heike!?” Vom fi înconjurați de armatele ambilor dușmani!”

”Atunci ce ar trebui să fac!?”

Yoritomo privea înapoi spre Masako. Era asemeni unui copil care avea toane. Masako zâmbise brusc dulce, și îi șoptise lui Yoritomo în timp ce îl ținea aproape.

”Nu îți fă griji. Sunt cu tine, lordul meu. Ar trebui să îi permitem lui Yoshitsune să rămână așa cum este în Kyoto deocamdată. Mai devreme sau mai târziu, va face o greșeală și își va arăta adevărata natură. Dacă ne prefacem că nu suntem conștienți de acest lucru, va fi simplu să-i luăm capul.”

Yoritomo se simțea destul de amețit de la parfumul dulce pe care Masako îl emana.

”Nu mă simt bine...Kagetoki, nu îți lua ochii de pe Yoshitsune. Dacă face vreo mișcare suspicioasă, informează-mă îmediat...”spusese el, și ieșise legănându-se din cameră.

Odată ce Yoritomo nu se mai vedea, Masako se întorsese iar spre Kagetoki cu o expresie rece.

”...De nefolos. Eram terifiată că o să vadă prin actul tău neîndemânatic.”

”Oh nu. Dar cu toate acestea, credeți că lordul nostru ne crede în legătură cu trădarea?”

”Nu este nevoie ca să creadă. Este adevărat că Yoshitsune încearcă în secret să obțină pacea, nu? Dacă tăiem doar acea ață către pace, atunci En își poate aplica planul.”

”Huh?”

Neputând să înțeleagă situația, Kagetoki se uita cu gura deschisă. Atunci, spusese îndoiala pe care o avea în mintea sa în fiecare zi.

”Chiar și așa...Este Lord Yoshitsune o asemenea mare amenințare?”

Imediat ce a spus-o, se făcuse mic, gândindu-se că Masako avea să se pornească asupra lui cu furie, dar ea era neașteptat de calmă.

”Nu îmi este teamă de Yoshitsune. Îmi este teamă de puterea lui...Nu, acela nu este genul de lucru pe care să-l numești putere. Este de departe ceva mai mult de atât, ceva ce are o voință proprie...un monstru. Atât timp cât el ascunde asta, Yoshitsune este o amenințare. Nu putem permite absolut deloc ca așa ceva să existe în țara de est pe care noi, clanul Hōjō, am construit-o.”

Kagetoki înțelesese și era de acord.

Acum mult timp, Yoritomo fusese înfrânt de Taira no Kiyomori, și nu era nimic mai mult decât un simplu exilat în insula Ise. Faptul că se ridicase pentru a deveni conducătorul din Est era în mare parte mulțumită puterii marilor clanuri din zona Kanto, începând cu Hōjō. Ceea ce Masako încerca să protejeze nu era clanul Genji, nici măcar pe Yoritomo. Era sângele Hōjō care îi curgea prin vene, și în țara de est.

Kagetoki înțelesese bine că el nu avea puterea de a prelua țara. Dar era încrezător că era mai bun decât oricine la a citi cursul influenței și îi mirosea pe cei care aveau talentul de a conduce lumea. Și propria lui putere de a deruta mințile oamenilor era potrivită perfect pentru talentele sale.

Chiar dacă nu pot prelua eu însumi țara, pot fi mâna dreaptă a celui care o face, și cel cu cea mai multă influență.

Aceasta era propria ambiție a lui Kagetoki.

”Cum este de așteptat din partea stăpânei Masako. Perspectiva ta este atât de diferită de ceea a lordului nostru.”

La auzul cuvintelor cumva cinice a lui Kagetoki, Masako zâmbise rece.

”Kagetoki, îndreaptă-te spre Yashima imediat...lasă ordinile tale mie,” dăduse ea ordin.

MoonSaga~Secretele lui Yoshitsune~ Partea II: Sake la lumina lunii (1)

1.

”Naumaku sanmanda bodanan Enmaya sowaka...

Naumaku sanmanda bodanan Enmaya sowaka...”

(Descântec în stilul Budist ezoteric: ”Omagiu tuturor Buddha. Enma, regele iadului”)

Era o noapte întunecată, fără vreo urmă a lunii.

Din străfundul camerei acoperite cu tatami se auzea un descântec de rău augur. Vocea aparținea lui Masako.

Flacăra unei lampe înalte cu ulei îi ilumina corpul, și o umbră lungă tremura în spatele ei.

Umbra ei arată exact ca un Mononoke...se gândise Kagetoki în secret. Capul său amețise de la mireasma dulce sufocantă a tămâiei pe care Masako o folosea pentru ritual.

”...Stăpână Masako, dacă continui cu asta, vei fi văzută de Lord Yoritomo!”

”Liniște! Îmi vei întrerupe concentrarea!”

Masako continua să descânte. Kagetoki se făcuse mic către intrarea în cameră, și continua să privească afară. Dacă ar fi fost văzuți aici și Yoritomo auzea de asta, ar fi putut deveni subiectul la tot felul de acuzații și viața sa ar fi fost în pericol.

”Rin-pyō-tō-sha-kai-jin-retsu-zai-zen...HAAAH!” (un alt descântec în stilul Budist ezoteric. O posibilă traducere ar fi: ”Fie ca toți cei care conduc luptătorii să fie avangarda mea”)

Masako se oprise din descântat, și camera devenise complet tăcută.

”Stăpână Masako?...Um?”

Se întâmplase când vorbise Kagetoki.

Una dintre umbrele ce se întindeau de-a lungul camerei începuse să se zvârcolească ciudat. Devenise repede plină, și ieșise în afară, către Masako, de parcă se decojea singură de pe perete.

”Aa – Aaaaaaugh!?”

Kagetoki a căzut pe spate, împietrit de spaimă, dar Masako zâmbise fără frică și se ridicase în picioare, netulburată.

”Ai sosit așadar, En! Te-am așteptat!”

Umbra enormă părea de parcă avea să o înghită în orice moment.

CINE EȘTI TU?

”Eu sunt cea care te-a chemat. Cea care te-a invocat în acest loc sunt eu, Masako!”

Masako privea la En cu mândrie pe chipul ei.

...EȘTI ÎNDRĂZNEAȚĂ, FEMEIE...ATUNCI, CARE ESTE SCOPUL TĂU PENTRU MINE?

”Dă-mi din puterea ta. Nu este adevărat că ai fost ucis de Kage, acel Mononoke ce îl bântuia pe Yoshitsune, și ai căzut în străfundurile iadului? Dacă nu te-aș fi invocat eu, atunci tu încă ai fi arzând în infern în acest moment. Arată-ți recunoștința.”

IMPRUDENȚĂ! DOREȘTI SĂ TE IAU SĂ VEZI ACELE FLĂCĂRI CU OCHII TĂI?

Măreața umbră plutea și mai mult înspre Masako.

”Ohoho. Ai fi satisfăcut cu cineva mic ca mine? Nu este altcineva pe care ai vrea să-l iei cu tine acolo? Kage a dispărut odată cu tine. Dar cel pe care au încercat să-l protejeze – Yoshitsune, trăiește. Lasă-mă să-ți domolesc ura. Dă-mi puterea ta!”

CE...? ȘI ÎN SCHIMB?

”...îți voi da toată Japonia.”

În acest moment, Kagetoki deschisese gura să țipe, dar de frică din cauza lui En, și-a acoperit gura cu ambele mâini în grabă. Stătea acolo și privea cu ochii mari.

HM. NU E RĂU...TOTUȘI, NU MAI DEȚIN VECHEA MEA PUTERE.

”Înțeleg. Totuși, cu siguranță ai putea reuși să întri în inima slabă a cuiva, și să îi faci să înnebunească? Vom folosi accea persoană să ne apropiem de Yoshitsune.

ASTA SUNĂ CA UN BUN AMUZAMENT. ȘI EU TREBUIE SĂ-ȚI URMEZ MICUL TĂU SPECTACOL...?

Și în timp ce En vorbea, interiorul camerei începuse să se învârtă. Rafale de vânt băteau în fiecare direcție, și Kagetoki căzuse la podea, acoperindu-și capul cu mâinile. Vântul se oprise, și el își ridicase chipul terifiat.

”...Huh? Unde este En?”

Camera devenise liniștită din nou, de parcă nu se întâmplase nimic, și lampa cu ulei rămăsese aprinsă.

”Hmph, asta cu siguranță a fost obositor.”

Spusese Masako, lăsându-se ușor să alunece pe podea, tremurând.

”Asta a fost ceva splendid, Stăpână Masako! Credeți că a mers bine?”

”Doar En știe pe cine va alege să posede. Totuși, dacă acel monstru îi poate manipula și să se apropie de Yoshitsune, cu siguranță ne va dărui o oportunitate favorabilă.”

”Înțeleg.”

”Kagetoki, grăbește-te și tu spre Kyoto. Trebuie să investighezi circumstanțele actuale ale lui Yoshitsune. Îl voi informa pe Lord Yoritomo de poziția ta. Și voi spune asta din nou, nu interveni direct. Asta doar va aduce furia lordului meu asupra ta. Trebuie să facem în așa fel încât Yoshitsune este cel care îl trădează.”

”Cum doriți!”

Kagetoki părăsise camera repde și în liniște. Cu un chip obosit, lăsase un mare oft să îi scape.

”Ugh...femeia aia este terifiantă...”

”Te pot auzi, Kagetoki! Ai vrea să fii trimis în iad!?”

”Gaah! S-S-Sincerele mele scuze!!!”

Auzind vocea puternică a lui Masako, Kagetoki a sărit speriat și a fugit să-și salveze pielea.

MoonSaga~Secretele lui Yoshitsune~ Partea I: O întâlnire ostilă (4)

4.

Kamakura – Conacul lui Yoritomo.

Purtând robele suikan albe și lungi, pălăriile eboshi negre, dansatoarele shirabyoshi (dansatoare de curte care dansau în haine bărbătești) dansau pe un ritm de tobă.

Yoritomo, care primise vestea înfrângerii lui Yoshinaka, și de asemenea a luptei de la Ichi-no-Tani, terminase o discuție cu armata sa, și se bucura de un festin.

Lângă Yoritomo era servitorul care îl prinsese pe Shigehira, al cincilea fiu al lui Taira no Kiyomori, în bătălia de la Ichi-no-Tani și îl adusese înapoi în Kamakura – Kajiwara Kagetoki.

Yoritomo ridicase cana sa de sake cu energie,

”Acum, acest pământ al Japoniei este acoperit cu steaguri ale lui Genji, anunțând începutul sfârșitului pentru era maleficului Heike. Fratele meu mai mic, Yoshitsune, care l-a suprimat pe liderul rebel Yoshinaka, și-a continuat victoriile sale în bătălie! Am auzit că la bătălia de la Ichi-no-Tani, s-a avântat pe cal de pe stâncă, luându-i pe Heike prin surprindere și făcându-i să se retragă cu bărcile. Ha! Ha! Ha!”

Privea dansatoarele cu o expresie de satisfacție. O voce s-a auzit din spatele lui.

”Lordul meu!”

În momentul în care a auzit aceea voce, chipul lui Yoritomo a căzut vizibil, și s-a schimbat într-o expresie de descurajare.

Cea căreia îi aparținea vocea era soția lui Yoritomo, Hōjō Masako.

Masako era fiica cea mare a lui Hōjō Tokimasa, liderul bine-cunoscutului clan Hōjō din provincia Izu. Se îndrăgostise de Yoritomo care era exilat pe atunci, și s-a căsătorit cu el în ciuda opunerii furioase a tatălui ei. Dar mai mult decât pasiunea ei, puterea voinței ei era de așa fel încât îl ținea pe Yoritomo intimidat în mod natural.
”...Ce este, Masako?”
”Lordul meu, îl răsfeți pe Yoshitsune. Restul se îndreaptă spre vest să îi vâneze pe Heike, așadar de ce i-ai permis lui Yoshitsune să rămână singur în Kyoto!?”
”Asta este...ei bine...Încă mai sunt aliați Heike rămași în capitală...și am lăsat păzirea împăratului pe el.”
Yoritomo a ridicat iar cana sa de sake de parcă încerca să scape de întrebare.
”Am auzit că Yoshitsune merge la pescuit în fiecare zi la lac. Nu este așa, Kagetoki?”
”Da. Este așa cum a spus Masako-dono” sărise Kagetoki repede să o aprobe.
Kagetoki se născuse dintr-o descendență care servise clanul Genji timp de mulți ani, dar de când tatăl lui Yoritomo, Yoshitomo, fusese înfrânt în Revolta Heiji, începuse să lucreze pentru Heike. După acest lucru, când Yoritomo ridicase o armată și înfrânsese armata Heike condusă de Taira no Koremori, Kagetoki îi se predase lui. De atunci, îl servea pe Yoritomo. Adevărul era că pe când Yoritomo suferise o înfrângere mare la bătălia de pe Muntele Ishibashi (acum orașul Odawara), și fusese urmărit de către Heike, viața lui fusese salvată de către Kagetoki, care alesese să îl treacă cu vederea. Poate că din cauză că îi datora viața, Yoritomo nu îl executase pe Kagetoki când se predase. Mai era și faptul că aprecia simțul ager al lui Kagetoki care îi permitea să citească cursul unei bătălii și să preia avantajul, și abilitatea sa de a-și găsi calea în lume. Acum Kagetoki era vasalul lui Yoritomo, dar se implica de asemenea în câteva manevrări splendide ca ceva asemănător unui asistent al lui Masako.
”Kagetoki!”
De data aceasta, Yoritomo vorbise cu asprime. Kagetoki se grăbise să fie mai aproape de Yoritomo, frecându-și mâinile. Se înfioră de privirea pătrunzătoare a lui Yoritomo.
”Tu ești cel care îi tot spune lui Masako iar toate aceste idei prostești, nu!?”
”Nu, nu, nu! Nu am fost eu! Este doar că, mulți din capitală au auzit de starea curentă al lui Yoshitsune...”
”De ajuns! Este ceva normal ca Yoshitsune să fie obosit de la bătăliile constante. Unele lucruri nu ar trebui trecute cu vederea, nu-i așa? Lasă omul să pescuiască!
Yoritomo se uitase la vasalii lui, care stăteau într-un rând.
”Și voi trebuie să vă bucurați de festinul din seara aceasta. Când v-ați refăcut energia după placul inimii, atunci vă pregătiți de următoarea bătălie!”
”Da, stăpâne!”
Și-au ridicat vocile la unison, și au făcut o plecăciune. Festinul a continuat cu veselie.
”În orice caz, de ce voi doi urâți să îl vedeți pe Yoshitsune atât de mult? Merită simpatie. A auzit că ridicam o armată, și s-a grăbit aici din Ōshu.”
”Și cel de care depindea în Ōshu era Fujiwara no Hidehira, nu-i așa!? Am auzit că frații Satō care îl însoțesc pe Yoshitsune erau slujitori la Taira no Shigehira când au plecat. Dacă încă au legături cu Ōshu, poate că trag cu urechea la mișcările noastre!”
Masako nu renunțase.
Clanul Fujiwara, o casă uimitoare care a mărise puterea centrată pe zona Hiraizumi în Ōshu, și războinicii din est conduși de Yoritomo drept cap al clanului Genji, se țineau sub control unul pe celălalt. Cum clanul Fujiwara își păstrase neutralitatea lor, și nu erau dușmani în același fel în care erau Heike, dar din moment ce ei nu erau sub influența lui Yoritomo și și-au construit în schimb propria lor putere, era clar că reprezentau o amenințare pentru el. Cei șase ani, de când Yoshitsune plecase de pe Muntele Kurama la vârsta de șaisprezece an, și până când se grăbise să vină de partea lui Yoritomo, fusese perioada pe care o petrecuse sub puterea lui Hidehira, capul clanului Fujiwara.
”...Mai mult, este ceva necunoscut ce pândește din interiorul lui Yoshitsune. Ceva ce nu pot deslușii nici măcar cu puterile mele.”
Puterea lui Masako era abolitatea de înțelege puterile altor Mononofu. Dar Yoshitsune era singurul de care ea nu putea fi sigură, indiferent de cât de mult își folosea puterea. Această nesiguranță o făcea pe Masako să-l privească pe Yoshitsune cu frică de necunoscut.
”Nu asta iar!”
”Lordul meu, o voi spune iar și iar. Ceea ce văd în inima lui Yoshitsune este întuneric. Un întuneric profund ce doar se întinde și mai mult. Este de parcă ceva teribil mă privește din acel întuneric...Mi se face rău doar gândindu-mă. Acel lucru cu siguranță va aduce dezastrul asupra noastră!”
”Sunt sătul să tot aud despre asta. Mă duc să mă culc, așa că las restul pe tine!”  scuipase Yoritomo, și imediat își părăsise locul. Masako l-a urmărit pentru doi sau trei pași, dar s-a lăsat bătută repede, apoi și-a descărcat frustările pe Kagetoki, care stătea privind în gol lângă ea.
”De ce îl adoră lordul meu atât de mult pe Yoshitsune!” Dacă asta continuă, nici un cuvânt de la mine nu va ajunge la el!”
”Cu siguranță, dacă Yoshitsune continuă să fie victorios pe câmpul de luptă, Lord Yoritomo cu siguranță îi va oferi o poziție importantă. În acest caz, atunci, și statutul lui Masako-dono se va schimba...”
Declarase Kagetoki cutezător.
”Potfim? Spui că Yoshitsune și lordul meu vor putea conduce Genji de unii singuri?”
Kagetoki se înfiorase asemeni unei broaște ce era privită de un șarpe.
”Nu, a-a-absolut deloc!”
”Ah, mi se face rău! Nu cred că un bărbat de măreția lui Yoshinaka a putut fi înfrânt în primul rând de către Yoshitsune, dacă nici măcar nu și-ar fi trezit puterea. Sunt sigură că s-a întâmplat ceva. Nu contează cum, trebuie să distanțez inima lordului meu de Yoshitsune acum!”
Masako s-a învârtit împrejur și s-a apropiat de Kagetoki care era în genunchi.
”Kagetoki, gândește-te la o strategie. În ritmul acesta, nici unul dintre noi nu va mai avea un loci aici.”
”Cum doriți.”
A răspuns Kagetoki, și încă o dată, in secret, își acceptase propria sa ambiție.

MoonSaga ~Secretele lui Yoshitsune~ Prolog

Norii, asemeni mătăsii îmbibate cu cerneală diluată, se mișcă încet pentru a ascunde luna plină. Stând pe scările ce duceau spre sala principală a templului și ridicând privirea la cerul înnoptat, tânărul a privit cu regret la luna plină absorbită complet de întuneric. A închis încet ochii și a oftat, scoțând aburi pe gură. Lumina lunii ce strălucea pe pământ dispare, și silueta tânărului rămâne ascunsă în umbră. Dar chiar și din aceea umbră, corpul bine construit se distinge clar.

Numele tânărului era Minamoto no Yoshinaka. A fost crescut în valea Kiso din provincia Shinano, (acum prefectura Nagano) și era și cunoscut ca Kiso Yoshinaka. În anul 1180, al patrulea an din era Jisho, la o lună după ce Minamoto no Yoritomo a ridicat o armată pentru reforma sa asupra clanului Heike, el și-a ridicat propria armată pentru a nu rămâne în urma lui Yoritomo. Pe atunci, avea 27 de ani.

Deși părea cumva rău manierat de la creșterea sa în satele muntoase din Kiso, Yoshinaka era un bărbat uimitor, și în timpul progresului său din Echigo în Hokuriku, a provocat 100.000 de trupe Hokuriku și Heike cu o forță de 50.000 și a obținut victoria în bătălia de la Kurikara. Acest lucru s-a întâmplat în mai 1183, al doilea an al erei Juei. După asta, i-a urmărit pe Heike, care erau în controlul capitalei Kyoto, mai departe spre vest, și în luna iulie a acelui an, armata sa a intrat în capitală chiar înaintea celei a lui Yoritomo, conducătorul ramurei principale a clanului Genji.

Dar acum, Yoshinaka stătea singur sub cerul rece de iarnă, pe pământul unui templu ruinat în Awatsu, provincia Ōmi. (acum Otsu, prefectura Shiga) Era ianuarie, 1184, al treilea an al erei Juei, aproape șase luni după ce a intrat în Kyoto.

Zăpadă. În întuneric, puncte albe încep să danseze ușor din cer. Fulgi de zăpadă rătăceau odată cu vântul, înaintea de a cădea pe pământ și să se topească. Nu se auzea nici un sunet. Yoshinaka privea fix cum dispăreau fulgii pe pământ. Luna trebuia să fie ascunsă, dar lumina vag împrejurimile. Era o seară misterioasă.

”Deși nu suntem născuți în aceeași zi, în același timp”, a șoptit brusc Yoshinaka.”Facem un jurământ de frăție, să ne ajutăm unul pe celălalt în momente de cumpănă, pentru a răzbuna națiunea de desupra și să împăcăm cetățenii de dedesubt, și să-i salvăm pe cei care suferă...Deși nu ne putem dori să ne fi născut în aceeași zi, a aceleași luni, a aceluiași an...”

În liniștea copleșitoare, vocea lui Yoshinaka dispare asemeni zăpezii.

”...dorim să murim în aceeași zi, a aceleași luni, a aceluiași an.”

(Este o versiune a jurământului dintr-o nuvelă chinezească din secolul XIV, ”Romance of the Three Kingdoms”)

Acestea au fost cuvintele pe care le-a jurat cu prietenii lui, exact înainte de a pleca la ordinile lui Yoritomo pentru a-i înfrânge pe Heike pe lângă Hokuriku.

Dacă mă gândesc la asta, era o lună plină și atunci...

Yoshinaka a realizat brusc, în timp ce gândurile sale hoinăreau. Dar acum, este imposibil ca acel jurământ să devină realitate.

Tomoe, care mi-a fost alături încă din Shinano și a luptat alături de mine, nu mai este printre cei vii. Toți cei din jurul meu au dispărut. Când mă gândesc la asta, armura mea, care de obicei nu mă deranjează deloc, devine atât de grea. Viața mea a fost petrecută în război cu armura pe corpul meu și o sabie în mâna mea – acum că mă gândesc la asta, acel timp scurt petrecut în Kamakura s-ar putea să fi fost singurul și unicul timp din viața mea pe care l-am putut petrece în pace...

Fața unui tânăr, zâmbind la el ca un băiat fără vreo grijă pe lume, a apărut în mintea lui Yoshinaka. Buzele sale s-au curbat instictiv într-un zâmbet.

Brusc, era o rafală de vânt, împrăștiind zăpada în fiecare direcție. Când Yoshinaka a privit în sus, era chipul tânărului la care el tocmai se gândise.

Halucinez?

S-a întrebat pentru un moment, dar tânărul nu zâmbea. Ochii săi străluceau cu o lumină complicată, un amestec între furie și o tristețe imposibil de exprimat. Trăsăturile sale erau elegante, dar strălucirea din ochii săi nu se potriveau cu tinerețea rămasă în ei.

”Hm. A trecut mult timp de când nu ne-am văzut, Yoshitsune” a spus Yoshinaka tânărului ce stătea înaintea lui.

Minamoto no Yoshitsune.

Tații lor erau frați, așadar Yoshitsune era verișorul lui Yoshinaka. Yoritomo era fratele mai mare vitreg al lui Yoshitsune. Yoshinaka deja știa că Yoritomo i-a dat ordin lui Yoshitsune ”să-l înfrângă”.

Această zi trebuia să vină. Indiferent de cât de mult își dorea să fie altfel.

Încă de când îl întâlnise pe Yoshitsune în Kamakura, gândul i-a sălășluit în minte.

Tatăl lui Yoshinaka, Minamoto no Yoshikata, a pierdut o luptă teritorială în interiorul clanului Genji, și a fost ucis de către fratele vitreg a lui Yoritomo și Yoshitsune, Minamoto no Yoshihira. Însuși Yoshihira a fost executat după înfrângerea sa cu armata lui Taira no Kiyomori în timpul rebeliunii Heiji. Yoshinaka a înțeles bine că Yoritomo avea o antipatie pentru el de atunci. De asemenea, și acceptarea lui Yoshinaka a unchiului său, Yukiie, care a fugit la el după ce a refuzat să îi fie subordonat lui Yoritomo, l-a făcut pe Yoritomo să îi displacă și mai mult.

Chiar și printre cei care aveau sânge Genji, cei care interveneau în ambițiile altora ar fi fost vizați fără ezitare. Tată împotriva fiului, frate împotriva fratelui. Acesta era felul lumii, și arta de a supraviețui ca și războinic. Așadar, pentru a expirma că nu avea ostilitate față de Yoritomo, Yoshinaka s-a dus în Kamakura să ceară o audiență cu el. Și acolo l-a întâlnit pe Yoshitsune.

Printre cei fascinați de putere, cu intenții de cercetare, cei care trăiau sub cuvintele ”maestru și slujitor”, doar Yoshitsune ieșea din tipar. Desigur, își respecta fratele Yoritomo, dar de asemenea, și pe vasalii săi, Musashibō Benkei, Ise Saburō, și frații Satō, Tsugunobu și Tadanobu, și își deschidea inima sincer în fața lor. Chiar și când unul dintre vasalii săi făcea un comentariu aspru, el ar fi ignorat cu un zâmbet, spunând ”Ahaha! Așa este?”, tratându-i ca pe prieteni și egali. Mai mult, spre deosebire de cei neînfricați care vorbeau cu violență despre ”răsturnarea lui Heike”, el părea să aibă și cel mai mic interes chiar și în reînvierea clanului Genji. Din contră, îi displăcea când sângele era vărsat în luptă.

Deși Yoshinaka nu era de descendență principală din clanul Genji, și era batjocorit de vasalii lui Yoritomo ca ”maimuța sălbatică din provinciile care nici măcar nu știu să meargă corect cu un car cu boi”, Yoshitsune l-a întâmpinat cu un zâmbet neprefăcut. În timp ce împărtășeau sake-le și poveștile din satele de munte unde au fost crescuți, cei doi au dezvoltat o legătură imediată, și în curând rar erau despărțiți. Și când erau împreună, cu siguranță erau acompaniați de Benkei, Saburō, frații Satō, și consoarta lui Yoshinaka, frumoasa războinică Tomoe Gozen.

Șederea de un an jumătate a lui Yoshinaka în Kamakura a fost petrecută trăind printre acești prieteni. Și aceste amintiri au devenit ceva ce îi umpleau inima cu înflăcărare, și erau dificile de uitat.

               

Deși nu ne putem dori să ne naștem în aceeași zi, în aceeași lună, a aceluiași an, ne dorim să murim în aceeași zi, în aceeași lună, a aceluiași an.

Acesta era viitorul pe care Yoshinaka și-l dorea pentru Yoshitsune și ceilalți înainte de a fi plecat să îi învingă pe Heike. Totuși, reuniunea lor nu avea să fie pe câmpul de bătălie, luptând împreună împotriva lui Heike, ci ca rebel și generalul căruia i-a fost ordonat să-l înfrângă. Era un lucru crud. Dorința lor de ”a muri în aceeași zi” nu avea să fie îndeplinită. Singurul lucru ce avea să le fie îndeplinit era că unul dintre ei avea să moară în această zi.

”Yoshinaka!...Ce naiba faci?”

 Yoshitsune a strigat numele tânărului pe care l-a adorat cândva, deși se forța să îl spună. Yoshinaka i-a răspuns cu o întrebare de a lui.

”De unde știai că sunt aici?”

”...Kage mi-a spus.”

”Înțeleg. Și totuși, se pare că Kage nu te-a urmărit aici...Asta înseamnă că a căzut mort împreună cu En?”

”...”

Yoshitsune își mușca buza puternic, cu o expresie de durere. Din cauza personalității sale sincere, nu putea minți. Chiar și cu dușmanul ce avea să fie înfrânt înaintea ochilor săi, nu avea conceptul de a-și ispiti oponentul pentru a-și oferi lui însuși un avantaj. Acesta era unul dintre lucrurile care l-au atras pe Yoshinaka.

”Este păcat că l-am pierdut pe En, dar sunt bucuros că mi-a înfrânt cel mai periculos oponent al meu. Acum, tot ce a mai rămas este ca tu și eu să luptăm...Yoshitsune.”

”De ce!? Suntem prieteni, nu-i așa? De ce te-ai răzvătit împotriva fratelui meu? Zvonurile din capitală sunt teribile! Ei spun că armata ta își croiește drumul prin case și prădează mâncare, haine și tot ce văd – ”

Yoshinaka i-a întrerupt cuvintele.

”Și totul este din cauză că acel frate iubit al tău a refuzat să ne trimită provizii! În timp ce ne-a ordonat să îi înfrângem pe Heike în zona din Hokuriku, cea mai nemiloasă dintre toate, mi-a refuzat orice întărire și nu a trimis nici o provizie. Îți poți imagina starea săracă a armatei mele când am intrat în Kyoto? Câte din trupele mele au avut parte de morți regretabile, luptând în timp ce sufereau de foamete, fără ca măcar să aibă puterea să miște săbiile!”

”Asta...trebuie să fie...o greșeală...”

”O greșeală!? Indiferent de cât de mulți mesageri am trimis la Kamakura, întotdeauna mi s-a spus ”să mai rezist încă puțin”! Și la Mizushima, s-a prefăcut că ne va oferi sprijin, și atunci ne-a trădat! Mulțumită acestui lucru...”

Yoshinaka îl fixă pe Yoshitsune cu o privire ca a unui demon.

”Tomoe a fost ucisă.”

Fața lui Yoshitsune se strâmbă de durere. Era de parcă o suliță a fost înfiptă în inima lui.

”Armata noastră a fost folosită ca momeală pentru a-i atrage pe Heike, și fără întăriri, am fost forțați să ne retragem. Ea...Tomoe a luptat împotriva nenumăraților soldați în efortul de a le ține piept, pentru ca eu să pot conduce retragerea.”

În noiembrie 1183, al doilea an al erei Juei, clanul Heike, forțat să părăsească capitala de atacul teribil al armatei lui Yoshinaka, a traversat spre Shikoku pe bărci și și-au făcut tabăra pe insula Yashima din provincia Sanuki. (acum parte a orașului Takamatsu din prefectura Kagawa)

Având ordin de la împăratul călugăr Go-Shirikawa să-i înfrângă pe Heike, Yoshinaka a încercat să atace insula Yashima de la Mizushima din provincia Bitchu. (acum orașul Kurashiki din prefectura Okayama) Însă, crezând că o luptă navală ar fi în dezavantaj din cauza lipsei sale de experiență cu războiul naval, s-a decis ca strategia să fie atragerea oponentului pe pământ. Un număr mic din soldații lui Yoshinaka aveau să fie momeală, și să se pretindă că pierdeau și se retrăgeau, astfel încât să fie urmăriți. Atunci, întăririle ascunse din Kamakura ar fi apărut din fiecare direcție și ar fi înconjurat dușmanul.

Dar, când a început lupta, nu era nici un semn de la întăriri la timpul promis. Chiar dacă Yoshinaka și trupele sale erau înconjurate, armata de la Kamakura erau reținute. Până când Yoshinaka a realizat că a fost păcălit, armata sa a fost zdrobită. Călăreții săi ce se retrăgreau au fost luați unul câte unul, și împrăștiați în toate direcțiile. Indiferent de cât de mulți dușmani a tăiat, ei continuau să îl preseze, unul după altul, și săgețile sunau pe lângă urechile lui. Și pe când Yoshinaka se gândea că i-a venit sfârșitul, Tomoe Gozen a sărit în ajutorul său.

”Lordul meu! Îi rețin eu. Te rog, lordul meu, trebuie să scapi!”

”Ce tot spui, Tomoe? Cum te pot lăsa în urmă? Nu își opri calul, mergi tot înainte!”

Înainte ca Yoshinaka să o oprească, Tomoe și-a întors calul și a înaintat spre el, plonjând într-un regiment de cavalerie de treizeci sau mai mulți.

”Veniți, dacă îndrăzniți să mă provocați! Eu, Tomoe, vasal al lui Yoshinaka, voi fi oponentul vostru!”

”Tomoe! Oprește-te, TOMOE –!”

Yoshinaka a țipat, și a încercat să se întoarcă, dar încă o dată a fost înconjurat de către dușmani. Tomoe îi trăgea pe soldații care se apropiau de ea jos de pe caii lor, unul după altul, și îi secera în timp ce rămânea hotărâtă în șaua sa, dar a fost lovită de o săgeată care părea să fi venit de nicăieri, și în final a căzut de pe calul său.

”Tomoe!”

Căzută la pământ, Tomoe a fost imediat înconjurată de soldați ce aveau naginata. (o armă japoneză cu o singură lamă curbată la capătul unui par lung)

”OPRIȚI-VĂ –!”

Yoshinaka a țipat, deși știa că nu avea să fie auzit. A privit cum, Tomoe, încă luptând neînfricată cu sabia sa, s-a prăbușit încet la pământ.

Cel puțin, vreau să mor cu imaginea lordului meu în ochii mei...

Cu conștiința sa dispărând, Tomoe îl căuta cu privirea slabă în jur, dar a fost înconjurată de soldații inamici și nu l-a putut vedea.

Scapă undeva. Și trăiește –

”Lor..dul meu...”

Tomoe și-a strigat persoana iubită cu tot ce mai avea.

Dar sunetul vocii ei a fost înăbușit de urletul de durere al lui Yoshinaka, care a cutremurat însăși cerul.

Când Yoshinaka s-a întors curpins de disperare în Kyoto, ceea ce îl aștepta era o realitate și mai crudă. Încă de la început, Yoritomo plănuise să trimită un mesager la împăratul călugăr Go-Shirakawa, insinuând că fuga lui Heike din Kyoto a fost datorită fricii de puterea lui Yoritomo, și că felul în care Yoshinaka s-a purtat, de parcă ar fi obținut o măreție pe câmpul de bătălie, era o completă impertinență. Yoritomo era adevăratul moștenitor al descendenței principale a clanului Genji. Împăratul călugăr era complet de partea lui Yoritomo, și a trimis un mesager la Yoshinaka pentru a-i reproșa de jafurile făcute de armata lui și de purtarea sa în capitală. Yoshinaka a înțeles totul. Lui Yoritomo îi era frică de faptul că Yoshinaka avea să primească onoruri militare și avea să devină și mai puternic.

”Clanul Genji nu are nevoie de doi conducători.”

Asta era ceea ce gândea Yoritomo. Furia lui Yoshinaka și resentimentul lui Yoritomo au ajuns la limite.

”Yoritomo, nenorocitule! Ne-am riscat viețile să luptăm pentru a-i înfrânge pe dușmanii curții imperiale, și acum tu ne arăți pe noi ca fiind dușmanul! De neiertat!...Nu voi permite asta!

Dușmanul său nu mai era Heike, ci însuși Yoritomo. Și dacă împăratul călugăr se va alătura lui Yoritomo, atunci avea să fie același lucru. Yoshinaka nu avea să permită asta. Avea să ridice o armată, să-l captureze pe Go-Shirakawa și să-l întemnițeze, și să dea foc palatului imperial până la ruine. De atunci încolo, Yoshinaka avea să devină ”un dușman al curții imperiale”.

Când Yoritomo a primit de veste despre acest lucru, a trimis imediat o armată de la Kamakura spre Kyoto pentru a-l vâna pe Yoshinaka și să fie ucis. Yoshitsune a fost pus general în această armată pentru crudul motiv că el era cea mai apropiată persoană de Yoshinaka.

Armata condusă de Yoshitsune a sosit la râul Uji în ianuarie 1183, al treilea an al erei Juei. Au înfrânt armata lui Yoshinaka pe malul râului, dar Yoshinaka nu era printre ei. De acolo, au intrat în capitală, și s-au îndreptat spre împărat să-l salveze, dar ciudat era că, soldații lui Yoshinaka care păzeau împăratul s-au predat fără luptă. Când au interogat unul dintre soldații capturați, le-a spus că acesta a fost ordinul lui Yoshinaka.

”Acum că am devenit dușmanii curții imperiale, nu mai este nimeni și nimic care să ne sprijine, în afară de propriul nostru sentiment de justiție. Dar nu vă aruncați viețile în van. Când armata de la Kamakura va veni iar, ar trebui să vă predați lor. Trăiți, pentru dragul multor camarazi care au sfârșit în luptă. Trăiți, și spuneți lumii despre dreptatea noastră!”

După ce le-a spus asta soldaților săi, Yoshinaka a dispărut.

A fugit din Kyoto și s-a îndreptat spre provincia ŌMI. Și acum, îl înfrunta pe Yoshitsune la templul ruinat.

Deci este de neevitat. Probabil că asta este ceea ce ei numesc destin.

A șoptit în inima lui.

”Printre altele, Yoshitsune...tu erai îndrăgosit de Tomoe, nu-i așa?”

Yoshinaka a întrebat, expresia sa demonică schimbându-se într-una ușor ridicolă.

Furtuna de zăpadă s-a retras, acum doar fulgi dansau în aer. Pe cer, frumoasa lună plină se mai dezvăluia încă  dată. În lumina lunii, se vedea că chipul lui Yoshitsune se îmbujorase complet, și înainte de se putea controla, Yoshinaka a trântit cuvintele.

”Chiar ești ca o carte deschisă. Ei bine, nu am fost doar eu, cred că și Saburō și ceilalți au observat...Tomoe era o femeie atât de minunată că până și eu m-am îndrăgostit de ea. Nu este de mirare că ai fost atras de ea.”

”I-Idiotule! Acum nu este timp pentru a vorbi despre astfel de lucruri! Mi s-a ordonat să te ucid!”

Răspunsul lui Yoshitsune a fost vehement. Yoshinaka era netulburat. Exact ca atunci când au petrecut timpul împreună în Kamakura, el zâmbea, bucurându-se de reacțiile lui Yoshitsune.

”Știu asta. De aceea te-a trimis pe tine. Cel cu care aș urî cel mai mult să mă lupt. Hmph, este în caracterul lui Yoritomo să facă asta...”

”Este adevărat că Yoritomo mi-a ordonat să te ucid. Dar nu acesta este scopul meu. Yoshinaka, nu am nici o intenție de a te ucide...Te implor, vino cu mine la Kamakura fără a te împotrivi. Voi vorbi cu fratele meu. Promit că îți voi proteja viața.”

”Yoshitsune, de aceea ești atât de naiv. Chiar crezi că va fi de acord cu asta? Yoritomo are sufletul unui intrigant. Tu ești în siguranță atât timp cât te poate folosi ca pe o piesă de șah, însă dacă puterea ta devine destul de mare pentru a reprezenta o amenințare pentru el, va scăpa de tine exact la fel. Chiar dacă tu nu ai nici o intenție de a-l trăda. Acest fel de persoană este el!”

”Nu! Fratele meu doar te-a înțeles greșit, asta e tot! Așa că, îi voi explica situația, vei vedea!”

Yoshinaka a lăsat un oft lung.

”...Sincer. Sunt uluit de cât de multă încredere proastă poți să ai. Indiferent de ce faci, ai grijă să nu faci aceeași greșeală pe care am făcut-o eu. Și, sunt de acord să merg în Kamakura.”

”S-Serios?”

Zâmbetul de ușurare care a apărut pe chipul lui Yoshitsune a fost imediat șters de următoarele cuvinte ale lui Yoshinaka.

”Însă doar unul dintre noi va merge pe acel drum. Tu, sau eu. Eu voi merge la Kamakura și îi voi lua capul lui Yoritomo. Tomoe, și restul soldaților care au avut încredere în mine nu au fost uciși de Heike. Au fost uciși de Yoritomo!”

”Asta nu este deloc ceea ce a vrut Tomoe!”

”Ceea ce Tomoe vrea sau nu vrea a ajuns să nu mai conteze. Aceasta este răzbunarea mea. Nu este cale de întoarcere. Am făcut un pact de sânge cu un Mononoke. Că îi voi permite să-mi consume viața odată ce l-am ucis pe Yoritomo...l-am chemat pe En. El a fost cel care l-a ucis pe Mononoke-le ce te bântuia pe tine, pe Kage. Înțelegi acum? Acesta este sângele blestemat Genji, destinul nostru ca ”Mononofu”...Dar destul cu vorba. Nu vreau ca Saburō, Benkei și ceilalți să ne ajungă din urmă. Scoate-ți sabia, Yoshitsune!”

Yoshinaka s-a ridicat încet, ținând sabia sa fără efort în mână. A început să se îndrepte spre Yoshitsune.

”Sunt serios. Orice ezitare din sufletul meu a fost consumată de En. Tot ce a rămas este ura pentru Yoritomo...”

”Nu. Nu mă voi lupta cu tine.”

Yoshitsune se uita drept la Yoshinaka, fără a face vreo mișcare. Când Yoshinaka a ajuns la aproape doi metri de Yoshitsune, a atacat cu o mișcare bruscă. Yoshitsune s-a răsucit și a evitat lama, dar următorul atac a venit imediat după.

”Gah...”

”Dacă nu vrei să mori ca un câine, atunci scoate sabia!”

Yoshitsune a sărit repede la Yoshinaka și l-a prins de mâna cu care ținea sabia. În următoarea secundă, Yoshinaka i-a tras o lovitură cu piciorul în abdomen, făcându-l să meargă îndărăt. Înainte de a avea timp să-și recapete echilibrul, el a privit în sus să-l vadă pe Yoshinaka cu sabia sa ridicată deasupra capului său. Yoshitsune a scos imediat pumnalul ce era prins la glezna piciorului, și a oprit sabia la timp. Ambele brațe tremurau ușor în timp ce se respingeau una pe cealaltă.

”Hai, trezește-te, Yoshitsune. Să vedem aceea ”putere” a ta!”

  ”...!”

În momentul în care Yoshitsune a tresărit, Yoshinaka și-a retras sabia și a atacat iar. Yoshitsune a căzut în timp ce încerca să evite lovitura într-o parte, ridicându-se apoi în genunchi. Sânge curgea din brațul său stâng și îi curgea spre degete.

”Yoshinaka...Tu-!”

”Ți-am spus, sunt serios. Următoarea lovitură va fi ultima...Dacă nu îți folosești puterea, atunci cu siguranță vei muri.”

Yoshinaka și-a domolit respirația, și apropiindu-se, a ridicat iar sabia.

Sunetul ascuțit al săbiilor lovindu-se a lăsat ecouri de-a lungul cerului de iarnă. Ducând o luptă încăpățânată de apărare, Yoshitsune a ajuns să fie încolțit. Și în cele din urmă, sabia lui Yoshinaka l-a prins, și a început să treacă prin trupul său. Dar, în acel moment, trupul lui Yoshinaka a fost aruncat înainte câțiva metri, ajungând pe pământ.

”Aghh...?”

Neînțelegând ce s-a întâmplat, Yoshinaka a încercat cu disperare să se ridice, gemând din cauza durerii teribile care îi săgeta tot corpul.

”C..Ce...?”

În lumina lunii, chipul lui Yoshitsune era palid asemeni zăpezii, și îl privea pe Yoshinaka cu un zâmbet șters. Ochii săi aveau o strălucire ciudată, roșie, și se regăsea nebunie în privirea lui.

CINE M-A TREZIT DIN LUNGUL MEU SOMN...TU?

Era o voce nepământeană care făcea ca fiecare fir de păr de pe corpul lui Yoshinaka să se ridice.

”...Cine naiba ești tu?”

UN DEMON.

DEMONUL CE SĂLĂȘLUIEȘTE ÎN ACEST MURITOR...

”Un demon...spui?”

Yoshinaka și-a deschis ochii și se uita la Yoshitsune. Era ceva ce nu-i găsea răspuns și din altă lume, emanând din corpul său. Spațiul din jurul său părea distorsionat, asemeni unui miraj.

Cumva se pare că am trezit ceva dincolo de realitate, a realizat Yoshinaka. Un freamăt irezistibil a început să-i curgă prin vene.

 ”Ha...Hahahahaha! Deci, eu, bărbatul care a fost odată cunoscut ca ”Demonul Yoshinaka”, întâlnesc un adevărat demon în sfârșit. Nu e rău. Nu este rău deloc. Acum, voi consuma eu demonul, sau mă va consuma el pe mine?”

A spus, și se ridică încet, folosind sabia sa ca sprijin. Demonul stătea complet nemișcat, privindu-l pe Yoshinaka semeni unui șarpe a cărui ochi sunt fixați pe prada sa.

ÎȚI POT VEDEA SABIA CA NEMIȘCÂNDU-SE DELOC.

ATUNCI, CUM SĂ TE UCID?

SAU, VEI FUGI CU COADA ÎNTRE PICIOARE?

”Nu voi fugi. Aceasta este calea pe care am ales-o...îți sunt recunoscător ție, monstrule. Yoshitsune nu ar fi putut să mă ucidă. Și mi-ar fi fost greu să dorm noaptea dacă aș fi ucis pe cineva ca el. Tu, pe de altă parte, ești oponentul perfect pentru mine.” i-a spus Yoshinaka demonului, strângând din dinți la durerea ce o simțea. Se părea că coastele sale erau rupte.

Știa că mai avea putere doar pentru un ultim atac.

”...Acum.”

Buzele lui Yoshinaka s-au arcuit într-un zâmbet ușor. A tras aer ușor în piept, a înaintat repede, legănând sabia cu toată puterea sa. Sabia sa, care ar fi trebuit să ajungă în trupul demonului, a tăiat în schimb aerul gol. În următorul moment, un șoc mare a trecut prin corpul lui Yoshinaka încă o dată.

Lumea s-a întors încet pe dos. Pentru un moment, ochii lui deschiși priveau cerul clar de iarnă, dar la sfârșit, un întuneric final și adânc i-a străpuns viziunea.

Tomoe, așteaptă-mă.

Yoshitsune...

Sunt recunoscător că te-am întâlnit.

Singură, luna plină, cu mâhnire, a fost martora acestei scene.

MOON SAGA - piesa

               Piesa se axează pe un grup de prieteni care sunt Mononofu (jumătate om, jumătate Mononoke): Minamoto no Yoshitsune (GACKT), verișorul lui, Minamoto no Yoshinaka, prietena lui din copilărie, prima iubire și soția lui Yoshinaka, Tomoe Gozen, și cei patru prieteni apropiați, Benkei, Saburo și frații Tsugunobu și Tadanobu, și de asemenea Kage, Mononoke complet (care se ține după Yoshitsune) și Hiyori (care se ține după Kage).

                Acoperă evenimentele din câțiva ani din viețile lor, cam din 1182 până în 1184. Unul din primele evenimente ce au loc este distrugerea unui sat, raportat de un Mononoke.

                Yoshitsune, care la propriu a trebuit să fie tras pentru a merge să investigheze, nu crede că Mononoke ar ataca fără vreun motiv. În timp ce prietenii săi încearcă să vindece supraviețuitorii, el rătăcește prin pădure și se întâlnește cu Kage, un Mononoke care, aparent, îi este dator cu o favoare. Kage încearcă să-l convingă să-și folosească puterile să lupte, dar Yoshitsune neagă că le are. Totuși, Kage nu e atât de ușor de păcălit ca prietenii lui Yoshitsune – el i-a văzut acele puteri atunci când Yoshitsune l-a ”salvat” o dată.

                La acest lucru, țipetele celor morți și sunetul sfâșierii cărnii și ruperii oaselor s-au adunat în capul lui Yoshitsune, și îi țipă lui Kage să se oprească. Kage declară că inițial intenționa să-l ”mânânce” pe Yoshitsune și să-i obțină puterile, dar în schimb a devenit fascinat de el și a decis să-l urmărească pentru puțin timp înainte de a-l consuma. Yoshitsune vorbește în cele din urmă despre cum simte că lupta este fără sfârșit și inutilă, și că existența celor care sunt Mononofu pot doar cauza conflicte, sugerând aparent că comportamentul său de laș și stupid din restul piesei este cumva o stupiditate frustrantă. Totuși, Kage crede că oamenii ar lupta chiar și fără influența unui Mononofu. După mai multă încâlceală, Kage menționează de asemenea că există ceva/cineva care îi poate manipula pe Mononoke. Yoshitsune cere să știe de ce nu i-a spus asta imediat înainte de a pleca în fugă.

                Tomoe, Yoshinaka și Benkei dau peste un grup de bărbați (bandiți?) îmbrăcați în piei de lup, care se iau de ei. Totuși, sunt întrerupți de sosirea unui om bătrân care invocă câteva târâtoare, creaturi asemănătoare copiilor, care aparent sunt Mononoke manipulați. Acest bărbat aruncă o vrajă asupra lor pentru a-i transforma în monștri de mărimea unui adult, cu gheare lungi, monștrii care o atacă pe Tomoe. Îi este imposibil să găsească o cale pentru a-i reduce la forma lor inițială, și descoperă de asemenea că ei pur și simplu reînvie dacă sunt înfrânți. Tomoe este salvată de Benkei și Yoshinaka, care îl ucide pe bătrân, lucru ce rezultă și în moartea monștrilor Mononoke. Yoshitsune apare spre sfârșit, căzând în genunchi și spunând ”Puterile noastre nu sunt menite pentru asta”.

                După această luptă, Tomoe îl roagă pe Yoshitsune să se întâlnească cu dânsa pentru a vorbi. Când el sosește, ea are o rană pe față care îl îngrijorează, și aparent este vina lui Yoshinaka. Atunci apare Yoshinaka, care încearcă să o ia pe Tomoe, lucru care îl enervează pe deja supăratul Yoshitsune, chiar și mai mult când Yoshinaka îi spune să nu intervină și amenință că o ucide pe Tomoe dacă ea nu ascultă de el. Situația progresează până când Yoshinaka își scoate sabia și îi cere lui Yoshitsune să-și scoată pumnalele. Yoshitsune refuză, așa că Yoshinaka încearcă să-i ajungă la gât, oprindu-se în ultimul moment posibil. Tomoe intervine, spunându-le amândurora să se calmeze. Yoshitsune este considerabil speriat de faptul că aproape a fost decapitat, destul încât unul dintre prietenii lui să-și bată joc de el, spunându-i că a făcut pe el, ceea ce Yoshitsune neagă cu glas tare, înainte de a începe să suspine într-un colț de cât de înfricoșător a fost. Prietenii lui se apropie de el, dar primul care se apropie mai mult spune ”stai....tu CHIAR ai făcut pe tine?”. Restul scenei dispare cu Yoshitsune încă negând.

                Ceva timp mai târziu, lui Yoshinaka îi se dă de către Yoritomo, (fratele vitreg al lui Yoshitsune și liderul actual al clanului Minamoto de care amândoi aparțin) misiunea militară de a captura o anumită locație. Este o locație puternic protejată, și Tomoe este îngrijorată de siguranță lui Yoshinaka. El, însă, este onorat să accepte misiunea. Aflăm de asemenea că Yoshinaka se consideră a fi reîncarnarea unui demon.

                Tomoe merge să vorbească cu Kage, întrebându-l cărei părți s-ar alătura dacă ei ar deveni dușmani cu Yoshitsune. Kage repetă că el îl urmărește pe Yoshitsune cu intenția de a-l mânca ântr-o zi. Atunci, Tomoe îl întreabă ”dacă într-o zi ea nu va mai fi să-și oprească ”lordul” (nu sunt sigură la care se referă: Yoshinaka sau Yoritomo, din moment ce începe să le spună la amândoi ”dono” (”lord”) la un moment dat).

                În următoarea scenă, tot grupul principal de prieteni (inclusiv Kage și Hiyori) sunt împreună, bând pe malul râului, înainte de plecarea lui Yoshinaka. Yoshinaka spune că anul petrecut cu ei a fost ca un vis.

                Campania militară a lui Yoshinaka merge extrem de bine la început, și se pare că titlul de ”Deomonul Yoshinaka” pe care și l-a atribuit îi se potrivește. Ațâțat de victoriile sale, continuă să înainteze în înfrângerea dușmanilor săi odată pentru totdeauna. Totuși, în acest punct, Yoritomo cere o întâlnire cu Yoshitsune, și îl sfătuiește să-l ”ajute” pe Yoshinaka. Nu prea înțeleg ceea ce se întâmplă exact, dar se pare că Yoshinaka și Tomoe așteptau să vină armata lui Yoshitsune ca ajutor, și când nu apare, sunt depășiți numeric și Tomoe este ucisă. În furia și tristețea lui, Yoshinaka jură să se răzbune.

                Cu Tomoe ucisă, Kage merge să vorbească cu Yoshinaka și să-l convingă că Yoshitsune nu vrea să se lupte cu el. Apoi îi spune de promisiunea care i-a făcut-o lui Tomoe, și după conversație, Kage pare a intra într-o lume magică, locuită de En, un Mononoke demonic cu o legătură misterioasă cu Yoshinaka, care este creat din forme umbrite pe fundal. En apare inițial ca o figură din umbre și vorbește cu Kage, apoi izbucnește într-o mulțime de corbi ce se învârt, pe care îi trimite ca atac către Kage. Kage îi respinge cu un evantai și cu un stil de luptă ce seamănă cu un dans.

                En intră în luptă, apărând sub formă de mâini uriașe din umbre ce aruncă fascicule de energie întunecată, iar în cele din urmă îl rănește pe Kage. Kage continuă să lupte, rănit, dar de data asta corbii atacă și curge și mai mult sânge. Spre sfârșit, En se manifestă într-o formă demonică gigantică, amenințând să-l ucidă pe Yoshitsune, dar Kage insistă că Yoshitsune este prada SA și îi dă o lovitură finală. En dispare, dar și Kage moare imediat după.

                Yoshitsune merge să-l înfrunte pe Yoshinaka, și încearcă să-l convingă că sunt prieteni și că nu vrea să lupte, dar Yoshinaka îl acuză că își folosește prietenii. De asemenea, Yoshinaka îl informează de moartea lui Kage și al lui En. Se luptă, dar Yoshinaka îl înfrânge imediat pe Yoshitsune.

                În cele din urmă, puterea demonică din Yoshitsune se eliberează, face un salt imposibil de a lungul scenei, și comportamentul și vocea lui se schimbă amenințător. Yoshinaka continuă să lupte, dar de data asta Yoshitsune este mai puternic și îl înjunghie în stomac. Pentru un scurt timp, Yoshitsune preia controlul asupra sa și îl roagă pe Yoshinaka să fugă, dar Yoshinaka nici nu încearcă. Atunci demonul îl posedează iar pe Yoshitsune, înjunghiindu-l pe Yoshinaka de câteva ori înainte de a face o săritură supraomenească în aer pentru a oferi ultima lovitură. Se sting luminile.

                Luminile se reaprind și îl vedem pe Yoshitsune care plânge fără control și ținându-l pe Yoshinaka care este pe moarte. Yoshitsune îl roagă să nu moară, dar Yoshinaka este sătul de luptă, vrea să o vadă iar pe Tomoe, și acum crede că Yoshitsune este ”reîncarnarea unui demon” și nu el. Îi cere lui Yoshitsune să-i ia locul în conducerea războiului. Prietenii lui Yoshitsune sosesc și el țipă la ei să-l vindece pe Yoshinaka, dar el e deja mort.

                Urmează apoi o scenă tensionată, cu Yoritomo care își declară intențiile. Apoi apar cuvintele ”Va urma”. Se trage cortina, și este un mesaj de la GACKT declarându-și speranța ca toate războaiele din lume să înceteze.

                După ce toată lumea face o plecăciune, mai este o altă scenă. La început, se repetă scena de pe râu, unde beau sake, cu toată lumea în viață și împreună, dar de data asta durează mai mult. Yoshitsune îi spune lui Yoshinaka că vor fi mereu prieteni, dar acesta îi spune că nu sunt prieteni, ci sunt o familie. Sfârșitul scenei se încheie prin melodia ”Setsugekka”, iar copacii de pe fundal înfloresc brusc în flori de cireș. Pe scenă începe să cadă petale sau zăpadă.

MOON SAGA - Personajele

MONONOKE

KAGE

                Mononoke cu părul argintiu care a devenit cunoscut sub numele de ”Kage” (Umbră) datorită faptului că sunt tot timpul pe lângă Yoshitsune, bântuindu-l de când viața lor le-a fost salvată de el. Nu are gen, și au trăit de peste 100 de ani. Ceilalți în afară de Yoshitsune îi pot vedea formele în nopțile cu lună plină. (De ce explicația este la plural? Pentru că la un moment dat, în timpul piesei, Kage apare de două ori în același timp, deci sunt doi. Dar în rest, apare unul singur.)

HIYORI

                Un Mononoke care este cu Kage ca protejat. Din cauză că personalitatea ei este mai luminoasă decât al lui Kage, este cunoscută ca ”Hiyori” (Însorit). (Literal, ”hiyori” înseamnă ”vreme”, dar s-a schimbat kanji-ul pentru a accentua soarele)

EN

                Un Mononoke unic fără formă fizică.

Armata lui Yoshitsune

MINAMOTO NO YOSHITSUNE

                Al nouălea fiu a lui Minamoto no Yoshitomo, și fratele vitreg al lui Yoritomo. Pune la îndoială simțul descriminării care există între Mononoke, Mononofu și oameni, și semnificația existenței ca Mononofu. Pentru că are o inimă pură, chiar și ca adult, îi poate vedea pe toți Mononoke.

SATOU TSUGUNOBU ȘI TADANOBU

                Frații care sunt membri în Shitennou no Yoshitsune. (Shitennou – ”Cei patru regi cerești”, în acest caz cei patru războinici puternici care sunt cei mai apropiați de Yoshitsune) Inițial, au lucrat pentru shogunul Chinjufu a Japoniei nordice, Fujiwara no Hidehira și îl urmăreau pe Yoshitsune ca spioni, dar în curând inimile lor au fost capturate de el și au jurat să aibă aceeași soartă cu el.

MUSASHIBOU BENKEI

                Unul dintre Shitennou no Yoshitsune. Deține abilități de luptă de neegalat, și este de asemenea priceput în magie. A sigilat puterea lui Yoshitsune în corpul său acum mult timp. În loc să fie mai războinic, din contră, personalitatea lui este emotivă, bun la suflet și ușor de impresionat până la lacrimi.

ISESA SABUROU

                Unul dintre Shitennou no Yoshitsune, și liderul de fapt. Are abilități de lider și discreția de a lua decizii cu calm. Ca și Yoshitsune, urăște discriminarea dintre oameni.

Armata lui Yoshinaka

MINAMOTO NO YOSHINAKA

                Vărul lui Yoshitsune, cunoscut mai târziu ca și Kiso Yoshinaka. Pentru că nu a fost niciodată înfrânt, este cunoscut ca ”Zeul Demon” sau ”Demonul Yoshinaka”. Deși face parte din clanul Minamoto, este discriminat și urât de linia principală a clanului pentru că face parte dintr-o familie ramură cu un statut mic.

TOMOE GOZEN

                Excelează la artele marțiale, în ciuda faptului că e femeie, și mânuiește lancea cu spirit. Îl sprijină și rămâne alături de iubitul ei Yoshinaka atât în public cât și în privat.

SHIDA YOSHIHIRO

                Inițial, legat de Yoritomo și frații lui Yoshitsune și tatăl lui Yoshinaka, împărțea același nume de familie, dar după ce s-a luptat cu armatele lui Yoritomo din cauza nemulțumirii cu modul lui Yoritomo de a conduce provinciile din est, a preluat numele de Shida. După ce a fost înfrânt în conflictul cu Yoritomo, s-a alăturat forțelor lui Yoshinaka.

Armata lui Yoritomo

MINAMOTO NO YORITOMO

                Fratele mai mare al lui Yoshitsune. Succesorul de drept a clanului Minamoto, după moartea tatălui său, Yoshitomo, a devenit capul familiei. Crede cu tărie că scopul existenței lui este să-i purifice pe toți Mononofu, alți decât cei din clanul Minamoto, să distrugă clanul Taira și să învie clanul Minamoto.

HOJO MASAKO

                Soția lui Yoritomo. Moștenitoare de drept a liniei de sânge și a puterii clanului Hojo, este un supraom cu un nivel extrem de mare al abilității magice.

KAJIWARA KAGETOKI

                Inițial un comandant al clanului Taira, la bătălia de la Ishibashiyama l-a salvat pe Yoritomo, permițându-i să scape. De atunci, este un asociat apropiat și de încredere al lui Yoritomo.

KAZUSA NO HIROTSUNE

                Vasal al tatălui lui Yoritomo, Yoshitomo, a fost un comandant neînfricat, făcând parte dintre cei 17 Generali ai lui Yoshihira. Probabil din cauza mândriei sale că a condus o armată de 20.000 de bărbați, comportamentul său nerespectuos și tiranic față de alți vasali este izbitor.