B=Pass – februarie 2009

Interviu cuvinte-cheie

Și am putut vorbi cu Gackt despre multe lucruri, inclusiv cuvintele-cheie din viziunea asupra lumii din versurile single-ului ”GHOST” (”Zeu”, ”Cruzime”, ”Fericire”), și de asemenea despre ”Progresul în lume” și ”Ambițiile pentru 2009”.

                ”Zeu”

Î: Crede Gackt în Dumnezeu sau are vreo credință în orice fel de religie?

G: Dacă spui zeu, ceea la ce se gândește toată lumea ar putea fi zeu din religii, cum ar fi creștinismul (Dumnezeu), dar în cazul meu, este probabil aproape de un zeu al naturii.

Î: Un zeu al naturii.

G: Da. Nu neg nici o religie, dar cred că se apropie de un zeu al naturii, și acest fel de a gândi este puțin special. Oamenii nu pot deveni zei. Dar în munți, păduri, copaci, diferite lucruri naturale, există zei și spirite, și sunt persoane care predică acel mesaj. Mă întreb dacă sunt mesageri ai zeului?...Acel fel de sentiment.

Î: Cu ce fel de sentiment a fost scris ”zeu”, care apare în single-ul ”GHOST”?

G: Acela a fost cu sentimentul de zeu care a creat oamenii.

Î: Înțeleg. Totuși, religiile sunt misterioase. Deși se spune că salvează oamenii, pe de altă parte sunt rădăcinile războaielor și conflictelor religioase.

G: Da. Nu crezi că să lupți în numele unui zeu este ciudat?

Î: Da, așa cred. Sunt foarte în contradictoriu.

G: Sunt în contradictoriu. Să faci un război să vezi care zeu este corect sau greșit, cred că este într-adevăr ciudat. Deși războiul, indiferent de ce motive ai, nu este decât război, nimic mai mult decât să măcelărești oamenii și să distrugi lucruri, ei folosesc cuvântul ”zeu” pentru a se justifica. Este o scuză convenabilă. Pentru că, iar, poți simți ipocrizia.

Î: Atunci, tu spui ”un zeu al naturii”, dar...

G: Aș putea îndrăzni să spun, dar doar să spun.

Î: Dacă îmi amintesc corect, am un presentiment că ai mai spus asta înainte Gackt, vroiai să urci pe muntele Fuji de Anul Nou, este asta un mod de a comunica cu zeul naturii?

G: Nu, nu are nici o legătură. Este doar pentru că îmi place priveliștea din vârful muntelui. Uneori când mă îngrijorez, urc pe munte singur, dar este din cauză că mă simt mic când fac asta. Pentru că nu există munții și natura împreună de zeci de mii de ani? Dacă mă duc pe un munte astfel, mă gândesc, wow, viața mea chiar nu e nimic decât o clipită. Și am mai făcut asta înainte. Când eram puțin îngrijorat, mă întorceam în Kyoto dintr-un moft și urcam pe muntele meu preferat. Dacă stăteam o zi întreagă privind peisajul de acolo, simțeam că grijile mele erau foarte mici.

Î: Um, este okay și așa, dar porți ghete pentru urcat pe munte în astfel de momente?

G: Uh, merg cu mașina. Pentru că pot merge până în vârf astfel.

Î: Cu mașina! Deci nu este pentru că îți place să te cațeri pe munte, ci mai degrabă îți place să privești peisajul din vârf?

G: Da. Nu îmi place să merg pe jos pe munte. (râde) Îmi place să hoinăresc. Îmi place să merg pentru o plimbare, dar...de multe ori, vezi tu, nu sunt persoane care să le placă să meargă pe munte. Pentru că nu am nici un interes în a mă cățăra. (râde) Îmi place doar să rătăcesc prin munți.

Î: Înțeleg...ei bine, mi-am făcut imaginea asta cu tine cu un rucsac și pălărie, purtând ghete pentru cățărat. Și m-am gândit că asta chiar nu îi se potrivește lui Gackt. (râde)

G: Aah, chiar nu pot face asta. În mod normal merg pe munte fără un scop anume, găsesc un loc bun de stat și pierd vremea, să continui să merg și să tot merg neîncetat este pur și simplu imposibil cu personalitatea mea. (râde)

(Mare parte din confuzia celui care îi ia interviul poate fi atribuită faptului că expresia japoneză folosită poate însemna ”a te cățăra pe munte” sau ”a urca un munte”. Bineînțeles, Gackt s-a referit la a doua interpretare, dar persoana care îi ia interviul s-a gândit la prima interpretare.)

                ”Cruzime”

Î: Ce îți vine în minte când te gândești la cruzime?

G: Hmmm, cred că ar fi existența oamenilor. Pentru că nu este o creatură vie la fel de crudă ca omul. Cuvântul ”crud” chiar nu se aplică animalelor, nu?

Î: Așa este. Chiar și cei puternici care îi mănâncă pe cei slabi este un act de supraviețuire.

G: Da. Este ceva ce cineva mi-a spus acum mult timp, dar oamenii trăiesc prinși între un complex de superioritate și unul de inferioritate. Nu contează cine este persoana, pentru că ei trăiesc în spațiul dintre sentimentele de superioritate și inferioritate, ei deleagă persoane în jurul lor ca superiori și inferiori, și se simt superiori față de cei inferiori și inferiori față de cei superiori. Așadar, nu va exista niciodată o lipsă de bârfă în această lume, și oamenii nu se vor opri niciodată din a se critica unul pe celălalt. Când am auzit asta, m-am gândit că probabil așa este, dar asta se întâmplă și pentru că oamenii sunt creaturi slabe. Cât despre o persoană care a trăit fără sentiment de superioritate sau inferioritate ar fi o persoană bună, nu se poate nici măcar limita la asta. De data asta, nu ar fi nici o voință în ei, și ar fi ca o carapace goală. Nu au nici un interes în nimic din jurul lor. În cazul acesta, ei nu ar părea umani. Ceea ce păstrează echilibrul momentelor disperate compuse din părți rele a balanței, ar putea fi creaturile cunoscute ca oameni.

Î: Ah, înțeleg.

G: De exemplu, nu cumva lucrurile ca 2ch (forum foarte popular în Japonia, 2chan), unde nu îți arăți chipul sau să specifici cine ești și poți face orice anonim, au crescut? Ar putea fi persoane care să creadă că din cauza lucrurilor făcute de 2ch, numărul de persoane necinstite a crescut, dar nu este așa. Aceasta este realitatea. A oamenilor. Locurile unde asta poate fi expusă tocmai au crescut. Când o persoană este față în față cu altcineva, ea va încerca să arate motive și amabilitate și reținere, dar într-o situație în care chipul persoanei nu este arătat, poate spune lucruri crude, ridicole și egoiste. 2ch este dovada acestui lucru.

Î: Mă întreb dacă japonezii au mai multe locuri ca acesta? Nu pot spune direct, față în față, dar când este anonim, reacția iese la suprafață.

G: Da. Japonezii au o cultură de ”Dacă este la fel ca ceilalți, este OK”. Dacă întrebi de ce, este din cauză că să te gândești la lucruri ca un ”echilibru” este baza Japoniei. Așadar, evident, când sunt față în față cu o persoană bogată, au idei ca ”Cum de este atât de bogată? Probabil că a făcut ceva rău, nu?”

Î: Probabil că nu este un fel de a gândi ca ”Oamenii sunt diferiți în mod natural unul față de celălalt”, ci pare un fel de a gândi că ”Toată lumea este la fel”. Așadar, când oamenii sunt diferiți, sunt intimidați.

G: Așa este. Dacă sunt simpli, sunt intimidați. Dacă sunt drăguți, sunt intimidați. Dacă sunt deștepți, sunt intimidați. Dacă nu sunt, sunt intimidați.

Î: Este chiar și acel proverb ciudat, ”Cuiul care iese este bătut cu ciocanul înapoi”.

G: Da. Dar nu este așa în America. Din cauza mediului ce s-a creat în America, nu există o societate uimitor de diferită? Sau ar trebui să spun, nu este doar America, majoritatea țărilor din întreaga lume sunt societăți diferite, acum se spune că chiar și Japonia a devenit diferită, dar se pare că nu. Asta are merite, dar de asemenea și mari defecte...Cred că avem nevoie să înțelegem asta. Din cauza lipsei unor semnificații diferite, o pace necondiționată a minții poate exista aici. Dar este o poveste, este aceea ”pace a minții” o pace a minții indiferent de circumstanțe? Nu este cazul unei împăcări a conștiinței că lucrurile vor decurge normal indiferent de cât de mult rezistă țara noastră sau ceea ce facem noi. Dar sunt atât de multe persoane ce nu înțeleg asta. De exemplu, nu spun oameni ”Nu contează dacă nu găsesc alt loc de muncă, pot face doar muncă simplă”. Dar în alte țări nu poți nici măcar să faci asta. Pentru deocamdată, funcționează în Japonia. Ceea la ce vreau să te gândești este că, de acum înainte...chiar dacă în momentul de față, populația Japoniei este undeva între 110 milioane și 120 milioane, în 30 de ani, vor fi cu 70 milioane mai puține persoane. Populația Japoniei va scade la 70 milioane...sau chiar și 60 milioane?

Î: Rata natalității care scade.

G: Exact. Și pentru că va scade cu 60 milioane de persoane, va lăsa o copleșitoare deficiență în forța de lucru. Multe persoane de peste hotare doritoare să lucreze pentru salarii mici vor veni. Când asta se întâmplă, locurile în care japonezii să lucreze vor dispărea rapid. În progresia acestei dispariții rapide, chiar dacă te gândești că vei lucra doar simplu, pentru că normal, este mai bine să angajezi persoane care vor lucra pentru mai puțin, când asta va deveni normal, locurile libere vor dispărea. Ceea ce se va întâmpla după asta, este că va fi o imensă răsturnare de persoane tinere care nu pot obține o slujbă pe care să o facă singuri, care nu pot face lucruri, care nu pot crea lucruri. Și dacă te gândești la unde va izbucni frustrarea lor, va fi că eventual vor fi ofensați de adulți care fac această situație în momentul de față.

Î: Hmmm. Dar dacă privești Japonia acum, oamenii încă nu au acel sens al pericolului iminent, cu siguranță.

G: Deloc. Majoritatea oamenilor încă cred că nu este nici un motiv de îngrijorare. Dacă privești la restul lumii, nu suntem noi o țară mică? Chiar și așa, încă sunt multe persoane care cred că ”Economia Japoniei este prima din lume”. Chiar dacă nu mai este de mult timp așa.

                ”Fericire”

Î: Gackt, când sunt momentele în care simți fericire?

G: Hmm, recent, referitor la copii tinerei generații, când cred că am putut să le ofer un brânci din urmă, chiar și puțin, simt că, cumva am dat ștafeta mai departe, și asta cu siguranță mă face fericit. M-am gândit că asta înseamnă să devii adult. Ei, chiar și acum sunt multe lucruri copilărești la mine, dar ca adult, cred că trebuie să mă gândesc dacă pot sau nu să ofer ceva mai departe copiilor. Pentru că nu este cineva care poate face asta ca adult?

Î: Tocmai ai pronunțat cuvântul ”adult” acum, dar am un presentiment că în Japonia, chiar dacă luăm lucrurile imature ca fiind bune, sunt multe persoane, atât bărbați cât și femei pentru care voința de a fi adult este slabă.

G: Dacă îi numim pe cei cu rolul de a construi un pod pentru următoarea generație ”adulți”, cu siguranță sunt câțiva adulți în această generație. Sunt mulți bunici și bunicuțe, dar nu mulți adulți. Dar pentru că cei care vor face viitorul sunt copii, mă întreb, ce se va întâmpla dacă nu sunt adulți care să-i împingă înainte!

                ”Progresul în lume”

Î: În interviul de luna trecută, ai vorbit despre faptul că te gândești să vorbești despre un progres asupra lumii.

G: Ei, nu sunt sigur că ”progres” este cuvântul corect. Dar pentru că eu cred că japonezii ar trebui să iasă în evidență mai mult pe scena lumii, cred că ar fi bine dacă aș putea face o șansă pentru asta. Nu am nici o anxietate în a fi activ în jurul lumii, cred că o pot face ca de obicei. Așa că nu am nici un sentiment cum că-mi întind energiile, ca și cum ”Am să încerc!” sau ceva de genul acesta. Mai degrabă este ”Huh? De ce nu aș fi capabil să reușesc peste hotare?” Nu este nerelevant fie că am să o fac în Japonia sau în altă parte?

Î: Să fii activ în jurul lumii, pentru tine Gackt, este ceva foarte natural, nu? Vrei să le arăți oamenilor din toate țările ”lumea Gackt” în curând, vrei să o vadă.

G: Așa este. Într-adevăr cred că vor fi uimiți. Nu poți face acest gen de lucruri în mod normal, nu? Vei auzi ”Ești idiot!?” (râde) doar făcând asta.

Î: Treci prin multe probleme, nu?

G: De asta, chiar și acum vin din toată lumea să mă vadă. Vin din locuri ca Spania și Italia.

Î: Chiar și cu avionul.

G: Exact. Cheltuie între 400.000-500.000 de yeni doar pentru a veni la un concert. Uimitor, nu?

Î: Dar nu este că nu le înțeleg sentimentele. Pentru că nu este nimeni altcineva care să facă acest lucru, dacă ei vor să vadă, nu au de ales decât să vină, nu?

G: Dar chiar îmi pare rău, pentru toată lumea. Să cheltuie sute de mii de yeni.

Î: Dar cred că te revanșezi pentru asta.

G: Desigur, și eu cred asta. Dar chiar vreau să merg la ei. Nu înseamnă că toată lumea poate veni. Este doar o mică proporție de fani. Care plătesc 400-500 de mii de yeni pentru a veni. Trimise spre calculatorul meu sunt e-mail-uri trimise prin pagina oficială, dar în acel fișier sunt e-mail-uri pe care le-am putut sorta automatic din toată lumea, din America de Sud, America de Nord, Africa, Europa, Australia...e-mail-uri sunt trimise din toate țările. Și ceea ce este scris acolo iar și iar este ”Te rog fă un concert în țara noastră”. Când le citesc, cumva mă doare inima. Chiar vreau să răspund repede acestor cerințe.

Î: Ai o viziune concretă de când și unde?

G: Este și faptul că să iau acest turneu cu mine ar fi mai degrabă dificil. Chiar dacă ar fi să fiu doar eu și trupa și să cântăm, aș fi putut merge după plac.

Î: Dar dacă ai fi făcut asta, nu ai fi putut să transmiți ”lumea Gackt” complet, nu?

G: Da. Doar că, să duci totul peste hotare are un număr teribil de dezavantaje. De obicei, la concertele altor muzicieni, ei muncesc din greu pentru ca însuși concertul să scoată un profit, dar la mine, suma strânsă doar îmi acoperă cheltuielile de a face concertul (râs amar), așa că asta e tot ce pot face. Dar cred că este în regulă. Cred că un concert este locul unde toată lumea vine acasă. Nu mă gândesc să încerc să scot un profit aici. Dar chiar dacă este bine dacă pot ajunge la asta în timp ce mă chinui, dacă trec peste asta, nu mai pot continua deloc, și asta nu se merită să vorbim despre. Cred că este o semnificație în a continua prezentarea. Așadar, cred că a transforma lumea într-o scenă ar putea fi făcut ca de obicei, dar în afară de asta sunt probleme ce trebuie să fie rezolvate mai întâi.

                ”Speranțe pentru 2009”

G: Mai întâi, vreau un concert să ajung la fanii care așteaptă peste tot în lume. Este o explozie a ”lumii Gackt”. Sincer, cei care nu vor veni vor regreta. Și cei care vor veni vor fi norocoși.

Î: Da. Dar este o problemă de a vrea să vină, dar de a nu putea lua biletele...

G: Da, chiar este îngrozitor de data asta. (râs amar) Așadar pentru cei care chiar au vrut să vină dar nu au putut lua bilete, am un premiu.

Î: Huh? Un premiu!?

G: Hehehe. Ei, așteptați-l.