Se afișează postările cu eticheta interviu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta interviu. Afișați toate postările

miercuri, 27 decembrie 2017

Gackt blog – 24 aprilie 2017

Cel mai bun timp în Okinawa

M-am trezit după 2 ore de somn.
Ieri, în timp de o oră, am terminat în jur de 10 sticle de tequila cu prietenii mei,
Și de acolo, nu îmi mai pot aminti
Cât de multe sticle am golit până la 5 dimineața.
Un miros deosebit de tequila se simțea în magazin,
Și era atât de puternic încât m-am întrebat dacă locul putea lua foc.

Sincer,
La sfârșit, toată lumea a devenit ciudată și a fost zdrobită.
Și eu eram cam terminat, dar
Am întâmpinat dimineața într-o stare bună, poate din cauza somnului liniștit pe care l-am avut.


După ce m-am pregătit de dimineață, am băut un ceai și apoi am plecat.
Din moment ce nu aveam timp, am oprit mașina la marginea unui drum,
Și am băut ceaiul în timp ce priveam la mașinile care treceau.


Când ne-am apropiat de locația evenimentului pentru festivalul de film,
Locul era inundat de oameni, până în punctul în care era dificil.
Din cauză că era extrem de aglomerat cu oameni, mașina nu putea intra.


Am sosit în cele din urmă.
După ce am salutat persoanele pe care nu le-am întâlnit de mult timp în zona de așteptare,
M-am dus în curând să merg pe covorul roșu.
Probabil din cauză că este și sezonul excursiilor școlare,
Uniformele școlare mi-au captivat privirea de multe ori.


De data aceasta,
Este pentru prima dată când particip la festivalul internațional de film din Okinawa, așadar
Am fost surprins că era cu mult mai captivant decât mă așteptam.

M-am gândit, și cred că doar în Los Angeles
Printre alte țări, pot festivalele de film să fie așa de mari.

Surprinzător, festivalele de film din alte părți ale lumi
Pot fi doar mari ca dimensiune, dar nu neapărat la fel de captivante.


Acest festival internațional de film din Okinawa a blocat Kokusaidori
Și până și turiști se adunau să vadă această zonă,
Deși posibil să fi fost din cauză că nu puteau traversa.

Ca eveniment major al orașului,
Probabil că este considerat a fi destul de excitant pentru un festival.


Din spate, din ce în ce mai mulți actori de la alte filme au sosit
Și până și covorul roșu mi-a luat ceva timp să-l parcurg până la urmă pentru că a devenit aglomerat.



Până și sesiunea de întrebări cu staff-ul TV și media
Mi-a dat impresia că o făceau repede.

Am urcat pe scenă,
Am făcut o ultimă poză, apoi s-au calmat pentru un moment.


După asta,
M-am mutat pentru a apărea pentru un program, și am avut un interviu.
Franța, Germania,
Indonezia, China, Taiwan, Malaezia,
Multe media străine erau adunate acolo.


Am avut până și o sesiune de întrebări cu un amestec de limbi.
Programul meu încărcat a continuat.


Apoi,
M-am mutat iar și am terminat cu salutarea de pe scenă finală,
Și în cele din urmă, această vijelie lungă de o zi s-a terminat.


”Ah....s-a terminat!!!”
Și apoi mi-am grăbit să mă pregătesc.
Nu voi ajunge pentru apus.

M-am mutat imediat,
M-am dus la restaurantil care îmi place, și apoi am privit și meditat în timp ce apunea soarele.


”Am ajuns la apus...”

M-am gândit,
Și am privit apusul frumos în timp ce beam.
Iubesc acest timp luxos.
Acest timp din Okinawa este cel mai bun până la urmă.
Îmi vindecă oboseala.

Contrar programului meu de zi haotic,
De acum încolo, o noapte lungă începe.
Și juniorii mei, care s-a întâmplat să vină în Okinawa,
M-au contactat, și numărul de oameni din jurul meu a crescut ușor ușor.

”Oricum, în seara aceasta, să bem relaxat...”

Am pierdut noțiunea timpului în timp ce petreceam timpul cu prieteni mei,
Și într-o clipită, era timpul ca să se închidă.
Am privit în jur și nu mai era nimeni.

De aici încolo,
Noaptea va continua mai departe în Okinawa.


Ei atunci,
Oricum, voi bea relaxat astăzi.
Într-un fel care este diferit de ieri.

Trebuie să fiu atent.
Chiar și așa, nopțile în Okinawa sunt grozave.

Ei bine, am plecat.

vineri, 10 noiembrie 2017

Gackt blog – 5 aprilie 2017

Metal Muscle HMB începe în sfârșit!

Mi-am făcut antrenamentul și în această dimineață.
M-am trezit destul de bine.

După ce mi-am terminat antrenamentul,
Mi-am pornit motorul corpului meu...
Mi-am strâns corpul fără vreo problemă,
Și ei bine, comparat cu alte persoane din aceeași grupă de vârstă cu mine,
Presupun că sunt destul de bine construit.



M-am îndreptat spre locație pentru evenimentul de presă.
De data aceasta,
Din cauză că are loc un eveniment de presă pentru Metal Muscle HMB,
Și pentru că sunt de asemenea o figură promoțională pentru asta,
Voi lua parte din acest eveniment de presă.


În primul rând, existența HMB-ului este cunoscută, dar
Ce este valabil pe piață este doar sub formă de pudră, care este dificil de consumat,
Și cele care sunt sub formă de tablete sunt destul de mari
Așadar nu prea erau multe produse bune.

Astfel, acest proiect a început când am menționat
În trecere, președintelui acestei companii, Yamashita-kun
Ce ar fi dacă am face un astfel de supliment.


Acest Metal Muscle HMB ar trebui să fie înțeles ca ceva
Ce mărește efectele
Din rezultatele antrenamentului
Și ajută la construirea mușchilor mai repede.

”Nu există un asemenea supliment ideal, nu?
Dacă este așa de bun,
Voi fi eu figura sa promoțională, nu?”

Am spus,
Și am aruncat ideea la președintele Yamashita-kun, la care răspunsul lui a fost

”Înțeles! Cu siguranță voi face cel mai bun produs vreodată!”

Ei bine, a început cam cu așa ceva.


Când am încercat să îl folosesc,
A fost destul de efectiv, așadar, cum am promis,
Am aprobat decizia de a-i lăsa să mă folosească ca figură promoțională.

De data acesta, cu prietenii mei de antrenament,
Care au tot folosit Metal Muscle HMB
Și am monitorizat efectele în aceste ultime 2 luni,
Vom urca pe scenă împreună.

De asemenea, au fost mulți reporteri adunați decât ne așteptam,
Și membrii mei de antrenament au devenit agitați.


Am urcat în ritmul meu obișnuit,
Și am vorbit despre cum m-am simțit folosind-ul, și cum m-am antrenat printre alte lucruri.


Și eficiența antrenamentului meu s-a îmbunătățit enorm de mult.
Cu doar 30 de minute de antrenament pe zi dimineața
Și cu acest Metal Muscle HMB,
Am putut să-mi micșorez corpul mult mai mult decât în trecut,
Și pe lângă asta, am putut să-mi construiesc mușchii pe care îi voiam în zonele care voiam.

Desigur, vor fi diferențe de experiență între persoane, dar
Cel puțin, toți cei care l-au folosit
Au avut părerea unanimă că eficiența s-a îmbunătățit mult.

Fiecare dintre membrii echipei GACKT și-au dat jos tricourile
Și și-au arătat corpurile.


Când fiecare a vorbit despre corpul său, se auzeau aclamații.
Pentru mine, este genul de corp pe care sunt obișnuit să-l văd, dar
Reacțiile de la reporterii adunați erau excepțional de amuzante.


Poate pentru că, nu se așteptau să aibă un asemenea efect.

Și astfel, după ce am încheiat salutările pe scenă,
Am mers pentru un interviu.


Apoi,
Am făcut skandenberg cu un staff de la compania lor
Care își antrena corpul de asemenea.


După asta, fără a pleca de acolo,
Am avut întâlnire după întâlnire,
Și am terminat 3 întâlniri în cam 4 ore.


Am avut întâlniri până în ultimul minut
Când a trebuit să merg la alt studio pentru a înregistra pentru un film.


Este o înregistrare pentru filmul ”Karanukan”, care a fost filmat vara trecută.
Împreună cu staff-ul de filmare, cu care m-am obișnuit,
Multe scene nostalgice mi-au apărut din amintiri.


Înregistrarea s-a terminat cu bine, dar
Am auzit că editarea pentru film a fost dificilă.

Au fost nevoiți să forțeze cu disperare editarea
Pentru a termina la timp pentru festivalul de film din Okinawa.

Abia aștept să aflu ce fel de film va deveni.

Sincer,
Nu știu dacă va fi interesant sau deloc, dar
Fără îndoială, puteți fi nerăbdători în a vedea
Peisajul nemaivăzut înainte și priveliștea unică asupra lumii din Okinawa.

Filmarea este excepțional de frumoasă.

Chiar și așa...
Șederea mea în Japonia a fost plină până la urmă...
În ritmul acesta, ar putea fi imposibil să merg și să văd florile de cireș.

Mm, vreau să văd cireșii.

miercuri, 1 noiembrie 2017

Gackt blog – 20 martie 2017

Locația finală în Japonia s-a terminat cu bine

Astăzi, nu am reușit să dorm prea mult,
Și eram la locația de filmare pentru un program încă de dimineață.
Mi-am făcut antrenamentul de dimineață
Și m-am îndreptat spre locație.



Mi-a fost făcut machiajul
Și apoi am avut un interviu în studio.
Încă nu vă pot spune conținutul difuzării, dar
Cred că subiectul va fi destul de interesant.




Am fost la studio și am filmat la locație până seara,
Apoi m-am mutat direct în studio-ul satelit NicoNico Live.



Am terminat întâlnirea noastră într-o clipită
Și apoi am început difuzarea live.



Ceea ce m-a supărat astăzi a fost că
M-au chemat aici pentru difuzare și

”De data aceasta, clipul lui GACKT-san este prea extrem
Așadar, nu îl putem difuza pe ecrane...”
A fost ceea ce au spus de fapt.


Nu m-am putut abține să nu mă gândesc, dar
”Nu era NicoNico mai amuzant în trecut?”

Ei bine, chiar dacă erau o grămadă de probleme complicate,
Sincer, îmi plăcea NicoNico-ul care avea mai multă libertate.



Oricum,
Presupun că este în ordine atât timp cât programul este amuzant.

În cele din urmă, cred că toți fanii care au venit erau foarte fericiți.



Vreau să răspund la sentimentele celor
Care stăteau acolo, doar pentru a mă aștepta pe mine
În acel frig sever.


Într-o clipită, s-a anunțat că difuzarea live s-a terminat.
Fără o asemenea oportunitate,
Șansele mele de a-mi întâlni fanii astfel
În viitorul apropiat sunt extrem de mici.

Cu siguranță sper
Că NicoNico va continua să dea ce are mai bun de acum încolo.
Și eu abia aștept să lucrez mai mult cu ei.

duminică, 29 octombrie 2017

Gackt blog – 16 martie 2017

Un covor roșu înghețat

Mi-am făcut antrenamentul de dimineață, și apoi mi-am schimbat hainele.
Curând după asta, am ieșit.
Ieri a fost o zi lungă.


Actorii vor merge pe covorul roșu pentru ”KingKong: Skull Island” în Shinjuku.

Actorii sunt
Samuel L. Jackson
Tom Hiddleston
Brie Larson
Și
Împreună cu Sasaki Nozomi-chan care a dublat cu mine,
Asta avea să fie prima dată pentru mine
Să merg pe covorul roșu în mijlocul orașului în Shinjuku.

Am început să mă pregătesc pentru covorul roșu.
Peisajul de la fereastra camerei are un sentiment plăcut.



După ce machiajul meu este făcut și am terminat întâlnirile,
Interviurile cu diferite companii TV,
Și sesiunile pentru reviste,
M-am îndreptat spre Shinjuku și am ajuns la timp.




S-a făcut seară, și am mers la o cafenea de la etajul 53.
Apoi, m-am întâlnit cu actorii.


Ne-am prezentat și am vorbit cu fiecare câte puțin.
Tom avea așa un comportament de gentleman,
De parcă credeai că are o aură de 007 în jurul lui.
Samuel a vorbit despre lucruri în ritmul lui propriu.


Toată lumea este atât de diferită de normal...

Era timpul, și ne-am îndreptat spre Shinjuku.
Cu un număr destul de mare de oameni adunați,
Nu mi-am putut imagina cum va fi.

Mașina a sosit și ușa s-a deschis.
Numărul publicului adunat mi-a depășit așteptările.


Gândul că atât de multe persoane ne așteptau pe noi,
Chiar dacă este atât de frig,
Era emoționant de mișcător...

Atât cât mi-a permis timpul, am semnat autografe pentru fiecare persoană
Și le-am folosit telefoanele pentru a face o poză cu fiecare.


Ei bine,
Din moment ce nu fac astfel de lucruri
Decât dacă este pentru asemenea ocazii,
M-am gândit că mi-ar plăcea să-i fac fericiți
Și să înlătur frigul pe care ei îl simt.

Din cauza frigului, degetele mele nu se mai puteau mișca
Și nu am putut semna așa cum am vrut.


Chiar și așa,
Samuel a dat autografe politicos la fiecare persoană.

”Cum era de așteptat, clasa de top este diferită...”
M-am gândit, simțindu-mă impresionat.

Apoi, era timpul și staff-ul ne-a ghidat
Și ne-a mutat în zona de spate a scenei de pe o parte.


M-am întors către Samuel,
”Nu este frig?”, am întrebat,
”Este cu mult mai frig în New York”
A spus glumind, cu un zâmbet, și ne-am încălzit în fața radiatorului.


Chiar este o persoană amuzantă.
Revarsă cu un caracter minunat.

Era atunci timpul să urcăm pe scenă.
Ne-am mutat și am ieștit înaintea scărilor, dar
Frigul era atât de rău că până și staff-ul era iritat.

Poate din cauză că aranjamentele nu au mers bine în spatele scenei
Încât staff-ul a început să țipe unul la celălalt.
Ei bine, astfel de lucruri cu siguranță se întâmplă în spatele scenei.

În cele din urmă, muzica a început și am urcat pe scenă.
Vântul a bătut și era al naibii de frig.


Nu m-am putut opri din a tremura din buze.
Diverse lucruri au început să aibă loc pe scenă, dar
În cele din urmă, din cauza frigului teribil, actrița Brie
A început să coboare de pe scenă în mijlocul evenimentului de una singură.
A fost amuzant.

Prezentatorul de această dată, Souguchi-kun, avea ochii rotunzi
Și a fost destul de amuzant pentru mine.

Ei bine,
A fost cu mult mai frig
Decât se aștepta toată lumea, dar
Chiar a fost ceva ce nu puteam îndrepta oricum.

Cumva,
Covorul roșu pentru King Kong
S-a terminat fără incidente, fără actrița sa principală.

Să pot merge astfel pe covorul roșu din nou,
Presupun că chiar ar trebui să fac filme peste hotare...
A fost o zi care m-a făcut să gândesc astfel.

Oricum, este frig în Japonia...