GACKTIONARY - Capitolul 7 (Acțiune)

７．何に対しても逃げない。どんなことに対しても向き合う。

Nu fug de nimic. Înfrunt totul, indiferent de ce este.

Chiar dacă am avut o problemă uriașă în viața mea, și m-am înfruntat cu ceva ce nu pot să mă descurc singur, niciodată nu am fugit de ea. Dacă este chiar și o mică neînțelegere în ceva în care sunt implicat, niciodată nu mă voi preface că nu am văzut-o, chiar dacă nu este neapărat nevoie de ajutorul meu pentru a fi rezolvată. De fapt, caut să rezolv asemenea probleme.

Știu că aleg un stil de viață foarte enervant. Mă întreb de ce nu fug, nu evit sau să las pe altcineva să aibă grijă de lucruri. Dar asta este ceea ce face ca răsplata să fie atât de valoroasă. După ce rezolvați o problemă, întotdeauna vor fi persoane care spun ”Nu era nevoie să te deranjezi cu un asemenea lucru. Mulțumesc”. Eventual, vor răspunde la acțiunea mea prin a spune ”GACKT rămâne cu noi și ne ajută, chiar și la astfel de lucruri minore. Așadar, și noi ar trebui să dăm ce avem mai bun!”. Și pentru că eu înfrunt și mă implic aproape în orice, culoarea lui GACKT pătrunde cu însuflețire toate lucrările mele și viețile.

Mai este cineva care și-a pictat împrejurimile cu propria sa culoare atât de însuflețit și frumos? Vreau să spun, nimeni altcineva nu ș-ar implica de bunăvoie nici în cea mai mică problemă (asemeni mie). Dar asta este de fapt ceea ce duce la o mare diferență în cele din urmă.

P.S. I LOVE U GACKT - Eternal Affection - Capitolul 7

CAPITOLUL 7 Melodia

1/5

Ținută strâns în brațele doctorului GACKT, am stat complet nemișcată.

(El...plânge...)

Eu plângeam ca o cascadă, ca o idioată, dar el nu vărsa nici măcar o lacrimă.

Și totuși, știam că plângea.

Nescoțând nici un cuvânt sau vărsând vreo lacrimă.

M: Doctore...

(Mă întreb dacă pot...să-l îmbrățișez...?)

Încet, mi-am întins brațele în jurul spatelui său.

(E cald...)

Nu am putut strânge prea mult cu brațele mele, așa că doar mi-am pus brațele pe spatele lui.

Și totuși, am simțit mai multă căldură decât atunci când eram eu cea îmbrățișată.

G: ...Vei sta?

Vocea sa era slabă, mică.

M: Da. Voi sta lângă tine.

G: ...

M-a strâns și mai tare, destul cât să doară, doar puțin...

G: ...Încă plângi.

M: Da...

Mintea mea era goală, și nici măcar nu mai știam de ce plâng.

Și totuși, nu îmi puteam opri lacrimile.

M: Doctore...pur și simplu nu se opresc.

Am vorbit printre suspine.

G: ...Chiar ești...

A slăbit strânsoarea brațelor puțin și m-a privit în ochi.

M: ...

Și atunci, mi-a luat fața în palmele sale, și m-a tras mai aproape.

M: Doctore...

Dar chiar atunci...

M: Oh...

Peste umărul său, puteam vedea ecranul televizorului.

Și pe acel ecran era o femeie frumoasă.

(Aceea este...)

Femeia a spus, cu un zâmbet...

Kayo (K): GACKT.

Un sentiment de șoc se citea pe chipul doctorului GACKT.

(Aceea este...Kayo, nu-i așa...)

G: ...

M: ...

În același timp, ne-am retras încet din brațele celuilalt.

Și apoi, împreună, am privit-o pe Kayo pe ecran.

Am regretat imediat că am fost îmbrățișată în fața ei.

Și sunt sigură că și el simțea la fel.

2/5

Alarma de la ceasul lui a sunat, spunându-ne cât este ora.

G: Huh, ia te uită la oră...

M: ...

Trecuse puțin timp de miezul nopții.

M: Doctore, eu...eu cred că ar trebui să mă duc acasă. Este târziu.

G: ...Da, este.

M: ...

G: ...

Ne-am uitat unul la celălalt pentru o scurtă perioadă de timp.

G: ...Vrei să chem un taxi?

M: Nu, este în regulă. Suntem aproape de drumul principal, am să iau unul de acolo.

G: Ești sigură că nu ai să te pierzi?

M: Voi fi bine.

Ne-am privit și am râs puțin.

Totuși, expresia lui a devenit brusc serioasă.

G: ...Îmi pare rău pentru aia.

M: ...Este totul în regulă.

G: Probabil că am încercat să mă bizui pe tine.

M: Doctore...

G: Chiar dacă aceasta este o cruce pe care trebuie să o duc singur.

Chiar a și zâmbit. Văzându-l astfel, nu m-am putut abține.

M: Te rog, bizui-te pe mine. De acum încolo.

G: ...

 A rămas tăcut, și am regretat imediat că vorbisem.

M: Dacă...dacă este în ordine pentru tine, asta este...

G: ...Mulțumesc. Ești foarte drăguță, știai?

M: Eu...nu aș spune asta. Doctore, eu..

G: Să spui asta...chiar dacă este cineva în inima ta.

M: ...

S-a uitat la ceasul din sufragerie.

G: Ar trebui probabil să mergi acasă.

În spatele doctorului GACKT, pe ecranul televizorului, Kayo zâmbea ușor.

3/5

Stăteam exact lângă drum, dar continuam să ridic mâna în momentul greșit.

Din cauza asta, o grămadă de taxiuri goale au trecut pe lângă mine.

(Știi, stând aici pe drum singură astfel...face ca tot ce s-a întâmplat în apartamentul doctorului GACKT să pară un vis.)

G: Așa că această melodie nu va avea niciodată versuri. Vreodată.

G: ...Nu pleca.

G: ...Chiar ești...

Sunetul chitarei lui, mirosul cămășii lui. Acele brațe calde ale lui...

Niciunul din aceste lucruri nu erau lângă mine acum.

Chiar dacă, doar acum câteva minute, erau toate cu mine.

(Presupun că ar trebui să încep să merg...)

Gândindu-mă că doar am să ratez taxiul dacă stăteam într-un loc, am decis să încep să merg.

Forțându-mă să privesc înainte, am pus un picior în fața celuilalt.

(Dacă sunt norocoasă și prind un taxi, plec cu el atunci.)

Dar chiar și în timp ce mergeam, scena din camera doctorului GACKT se derula în mintea mea...

G: Probabil că încercam să mă bizui pe tine.

G: Chiar dacă este deja cineva în inima ta.

M: Cineva în inima mea...

Era trist, dar știam că nu am ce face.

(Nici gând să pot vorbi despre ceea ce simțeam. Nu în fața lui Kayo.)

K: GACKT.

(Acel zâmbet luminos, vocea tandră...și era așa de frumoasă.)

În timp ce mă gândeam la ea, ceva m-a tras în colțul inimii mele.

(Kayo...Kayo...simt că am mai întâlnit-o înainte.)

Sentimentul era în mintea mea, dar până la urmă, nu îmi aminteam nimic.

(De parcă mi-aș aminti așa ceva, huh...trebuie să fie doar imaginația mea.)

În timp ce continuam să merg, am oftat a suta oară.

M: Cât e ceasul, mă întreb...

Mi-am scos telefonul din geantă.

M: Whoa...

Telefonul meu era plin cu mesaje.

(Nu am observat deloc...)

Erau toate de la Yota, și cel mai recent era chiar de dinainte de a suna.

(A sunat pentru că nu-i răspundeam înapoi...)

Privind mesajele, am putut vedea că niciunul dintre ele nu era neapărat urgent.

Toate erau cu poze cu mâncare interesantă și peisaje pe care le văzuse în călătorie...

...cu simple comentarii scrise pe ele.

Și unul dintre ele spunea ”Data viitoare, vreau să-ți arăt asta în persoană.”

Mesajul era scris sub o minunată poză cu soarele ce apunea pe plajă.

M: Chiar este într-un loc frumos.

Yota a fost prin tot felul de locuri, și mi-a trimis orice l-a impresionat.

Oricând vedea ceva frumos, se gândea la mine.

Și totuși, eu nu puteam face la fel pentru el...

De ce...?

4/5

M: De ce...? Din cauza doctorului GACKT, desigur.

Am regretat că căutam răspuns la ceva ce știam deja.

(E pentru că el e tot la ce mă gândesc.)

Ridicându-mă deasupra norilor și prăbușindu-mă la pământ la cele mai simple lucruri pe care le-ar spune...

...torturându-mă singură în a încerca să găsesc un alt sens în orice făcea...

...chipul lui care îmi invada gândurile iar și iar...

Și am continuat asta zilnic știind că nu voi ajunge nicăieri.

Doar ce sens avea totul...?

M: M-am săturat de asta. Am să-l urăsc, așa o să se învețe minte.

După ce am murmurat asta, am rămas uimită.

G: Crezi că poți continua să iubești pe cineva care nu te va iubi în schimb?

(Am crezut că pot... Dr. GACKT a tot făcut asta, așa că m-am gândit că și eu puteam, dar...)

Cu cât mai profundă a devenit afecțiunea mea, cu atât mai dureros a devenit să continui.

M-a făcut să vreau pur și simplu să alung durerea în altceva.

M: Doctorul chiar este puternic, trebuie să spun asta...

Chiar dacă doar voiam să fug de sentimentele mele, Dr. GACKT a continuat să o iubească pe Kayo mulți ani.

Pe Kayo și doar pe Kayo.

M: Kayo, huh...

(Cu o melodie care nu va fi niciodată completă, închisă în inima lui...)

(...el caută cuvintele lui Kayo...cuvinte care nu vor ajunge niciodată la el...)

Nu era nimic ce puteam face pentru el.

Și când m-am gândit la asta, am simțit că am înțeles, doar puțin, tristețea lui Kayo.

(Pentru Kayo, să termine versurile acelei melodii era ultimul lucru pe care îl putea face pentru el.)

(Și totuși, nu i-a putut spune ceea ce simțea prin melodia ei.)

(Cât de trist ar fi putut fi asta?)

(Dacă, cel puțin, ar fi terminat versurile...)

(Dacă ar fi făcut melodia completă...)

(Dacă ea i le-ar fi dat doctorului GACKT...)

M: Oh...

Un alt taxi gol a trecut pe lângă mine, și iar am ridicat mâna când nu trebuie.

M: Ce...ce tot fac?

Tot ce puteam face era să mă uit la farurile din spate a taxiurilor în timp ce se micșorau în depărtare.

M: Preferata...cea mai detestată melodie a doctorului GACKT...

Am încercat să fredonez melodia pe care a cântat-o pentru mine.

(...Stai așa...)

Chiar dacă am auzit-o doar o dată, melodia a ieșit de pe buzele mele.

(De ce este asta atât de...? S-Stai așa...!)

Chiar atunci.

Nu am înțeles. Nu până acum.

M: De ce nu am observat? Da...era ACEEA melodie.

M-am oprit complet, și un taxi mă observase, și se apropiase de mine.

Dar nu am dat nici un semn că m-aș urca, și a continuat să meargă mai departe.

5/5

(Aceea melodie pe care abia m-o aminteam.

Melodia pe care nu mi-o aminteam nici dacă voiam.

Și Dr. GACKT o cânta pur și simplu.

Și nu doar asta, dar probabil că îi întâlnisem pe Dr. GACKT și Kayo înainte!)

Neputând să-mi păstrez calmul, l-am sunat.

A răspuns imediat.

G: Știam eu că o să te pierzi.

M: Doctore, doctore, doctore!

G: Calmează-te, calmează-te. Ce vezi în jurul tău?

M: Nu m-am pierdut, ci doar că vreau să te întreb ceva!

G: Ce?

M: În trecut, crezi că ne-am...oh, nu, vreau să te întreb în persoană.

Și atunci, imediat ce am spus asta, mergând pe zebră în drum spre apartamentul lui...

M: Oh –

Am fost acoperită de o lumină puternică. Lumina de la o mașină, asta era.

A fost o bufnitură, urmată de corpul meu ce zbura prin aer.

Melodia pe care abia îmi o aminteam.

Blândă și tandră, și totuși pătată cu tristețe.

Când o auzisem?

Aceea melodie, ascunsă adânc în mintea mea – ce se...?

Oh. Așa este. Dr. GACKT. Bărbatul care cânta aceea melodie...era Dr. GACKT.

Și fără a observa asta, l-am întâlnit iar.

Chiar atunci...

...m-am gândit că eram fericită să văd o parte a doctorului de care nu aveam habar că exista.

Dar, probabil că, de acolo...sau poate de mult mai devreme...

...am început să fiu atrasă de el, mult mai mult decât am crezut.

?: Te rog, spune-i lui GACKT.

Cine este? Sună ca fiind o femeie...

?: Te rog, lui GACKT –

GACKT... Dr. GACKT? Ce ar trebui să fac...?

Durerea mi-a străpuns capul iar, și amețeala m-a cuprins.

Și totuși, acum, aceea melodie vagă...cânta acum atât de clar în mintea mea.

Secţiunea V 創造 ( Creativitate ) – Capitolul 7

はてなき未来像

Hatenaki Miraizou

(O viziune nesfârşită a viitorului)       

Când mă uit în urmă la propria mea viaţă, cred că acea excursie în Madagascar a fost al doilea punct de răsturnare pentru mine.

Madagascar este o ţară foarte săracă. Sunt doar 2-3 procnte din populaţia ţării care-şi pot permite educația. Dar oamenii de acolo te inundă cu zâmbete. Pe atunci, s-a întâmplat să mă gândesc dacă eu pot zâmbi astfel. În acelaşi timp, simţeam puternic propria mea lipsă de putere. Existenţa mea era foarte mică. Şi aşa am simţit că nu puteam fi salvat de oamenii din jurul meu. Acel sentiment nu s-a schimbat nici acum.

Ce e cel mai necesar pentru oameni? Cred că este faptul că oamenii trebuie să se trezească şi să realizeze că schimbarea e inevitabilă. De exemplu, pentru că spunem că Madagascar e o ţară săracă, sunt persoane care vor dona 100.000.000 de yeni cauzei lor. Un sat probabil va trăi bine cu acei bani pentru un an. Dar după un an, condiţiile se întorc la cum erau înainte. Şi astfel, nu are nici un sens să faci asta.

Nimeni ne te face să-ţi duci mâncarea la gură ca să mânânci. Dacă mâncarea e în faţa ta, atunci iei beţele şi mânânci singur. În acelaşi mod operez şi eu.

Eu servesc propriile mele intenţii. Vreau să le vadă și să fie mişcaţi de ele, iar ţelurile mele sunt, pentru oameni, cele mai preţioase şi importante lucruri. Dacă nu e cazul, nimic nu se va schimba.

Vreau ca tu să mă faci să acționez conform intențiilor mele. Vreau ca tu să te schimbi. Nu am de gând să fac pe cineva să se schimbe după propria mea dorință. Deși asta a fost ceva la care m-am gândit de multe ori înainte să merg în Madagascar. Dar plecarea în Madagascar a redefinit-o, și am simțit că lucrurile la care mă gândeam nu erau greșite.

Același lucru poate fi spus și despre concerte. La un concert, îmi transmit sentimentele către toți, și oare de asta ei se îmbulzesc? Nu pot spune că știu. Dar dacă e cazul, acesta nu este să spun că  e ok să stau acolo și să nu fac nimic.

Oricum, să încerc să-mi exprim sentimente e extreme de important. Dacă nu încerc, nu va începe nimic, iar dacă mă opresc, atunci voi înceta să mai exist. Chiar dacă performez la un concert, nu este destul să spun ”Vreau să am un concert.” și ”Vom avea un concert vesel.”. Asta e ceva ce aș face dacă nu aș fi eu însumi. Mă întreb, dacă nu eram eu însumi,  de ce lucruri aș fi fost capabil? Mă gândesc mereu la asta.

Ca să îmi exprim sentimentele, ca să trăiesc ca eu însumi, voi continua până la sfârșit șă fug către toate posibilitățile de a deveni un bărbat capabil să se exprime. Și ca să pot face asta mai departe, voi continua să fac ceea ce am făcut tot timpul. Ca o persoană care se exprimă singură, singurul lucru care e interzis pentru mine este să copii pe cineva.

Când am filmat ”Moon Child”, am inclus alți actori în propria mea lucrare, și cum timpul a trecut, nu mai puteam continua să fiu sceptic cu privință la faptul dacă va merge sau nu.Am avut câțiva muzicieni care au colaborat cu mine, Hyde și Lee Hom, și de asemenea și Tarou-san și Toyokawa Etsushi-san și alți actori care au participat.

Nu exista o linie de separare între cei care erau actori și cei care erau muzicieni. Așa cum am crezut, să exprimi așa ceva înseamnă să poți fi capabil să scapi de stereotipuri și să aduci un sentiment de schimbare, iar în timp ce noi am devent din ce în ce mai expresivi, am început să înțelegem că exista un munte de lucruri pe care trebuia să le studiem.

Am mers prin toată Asia ca să filmăm. Din această cauză, am fost capabil să plasez Asia undeva în interiorul meu. Pentru mine, Asia nu este un loc unde să mă fac cunoscut. Asia este țara mea, locul de unde vin, căminul meu. Întotdeauna mi-am dorit să ajung la un punct unde puteam simții că sunt asiatic.

Prin muzica mea, prin filmul meu, vreau să fac oamenii să devină conștienți de faptul că există o frăție asiatică. Vreau să simt că oamenii nu sunt doar japonezi, chinezi, coreeni, ci există o legătură între ei, ca fiind asiatici. Vreau ca viața mea să aducă oamenii mai aproape de această realizare. Punctul esențial este majoritatea asiaticilor ce au realizat acest lucru împreună.

Sunt mult mai mulți asiatici decât în oricare alt grup din lume, mai mult de 20.000.000.000 de persoane. Dacă noi toți ne-am uni asemeni europenilor, și am avea ”Uniunea Asiatică”, nu ar fi minunat?

Dar chiar dacă țara e formată într-o singură entitate și există doar legături de prietenie, înseamnă nimic dacă oamenii nu simt. Dacă oamenii din acea țară ar vedea pereții dintre ei dărâmați, vor deveni mai apropiați unul de celălalt, să împartă aceleași idei, atunci politicile țării ar avansa, nu? Vreau să se ajungă aici.

Sunt doar un musician. Dar totuși sunt un musician. Asta este posibilitatea pe care o am ca să mă exprim ca persoană.

Chiar și în filme, vreau ca ei să spună, nu ”Făcut în Japonia”, ci ”Făcut în Asia”. Acestea sunt filmele pe care nu le poți face la Hollywood. Nu sunt filme japoneze, nici chinezești, nici taiwaneze. Vreau să fie clar că sunt toate filme asiatice.

Deși ar fi o lume separată de Hollywood, avem atât de multe sentimente în legătură cu lucrurile pe care le facem, și pe care ar trebui să încercăm să le exprimăm. Voi fi atât de fericit dacă circumstanțele mă vor duce la un punct în care nu va trebui să spun ”Sunt japonez.”, ci ”Sunt asiatic.”

Am vorbit despre multe vise, dar ultimul meu vis e….ei bine, dacă îl spun, probabil că vei râde, dar…

Vreau să cumpăr o insulă, și pe ea să construesc un imens parc de amuzament. Toți veți crede că probabil glumesc, dar sunt complet serios. Vreau să construiesc acest parc pe această insulă, și atunci să invit copiii din întreaga lume să se joace.

Chiar dacă va veni un singur copil, va fi în regulă. Vreau ca oamenii să fie conștienți de motivul pentru care îi chem., și de asemenea dacă va avea vreun rezultat în viitor. Asta e ceea ce am crezut întotdeauna.

Chiar dacă chem 1000 de oameni și doar unul singur răspunde, e în regulă. Dacă e acel copil care îmi simte chemarea, atunci, cu propria sa putere, va schimba mediul din jurul lui. Visul meu nu este restricționat la doar a spune lucruri pentru a da speranțe copiilor. Este mult mai concret de atât.

Copilul care se întreabă ”De ce am fost chemați?” și-a deschis posibilitățile către viitor. Vreau să creez acea oportunitate pentru el.

Ca să spun pe de-a dreptul, este doar o intervenție timpurie. Eu sunt o persoană care, de la început, a intervenit mult în viața oamenilor. Nu vreau ca oamenii să trăiască în zadar. Vreau ca oamenii să-și trăiască viețile cât mai mult posibil. Nu vreau ca ei să dea cu piciorul la orice posibilitate pe care o pot avea.

Oare nu cumva ei gândesc așa pentru că viața omului este scurtă?

Sunt multe persoane din jurul meu care au murit. Când mă gândesc la ele, deseori mă întreb ”Nu ar fi dorit să mai facă asta sau asta încă o dată?” Nu poți scăpa de moarte. Dar asta nu înseamnă că poți spune pur și simplu ”Ei bine, nu au murit?”  Cred că sunt multe persoane care simt adevăratul sens al vieții lor în momentul morții lor.

În acel moment, scene din viața lor apar asemeni unei lantern turnante, și pentru prima dată, știu ceea ce înseamnă viața. Și eu am fost așa.

Atunci tu vei spune ”Dacă aș mai fi avut mai mult din asta!” ”Dacă aș fi făcut asta!” ”Dacă aș fi făcut așa!”….și vei muri cu regrete. Asta este o existență foarte tristă.

Dacă vor fi persoane care vor continua să îmi urmeze viața și lucrurile pe care le voi face în viitor, aceste persoane vor spune cu siguranță ”A fost un bărbat interesant.” când voi muri. Cred asta deoarece viața mea a fost plină cu atât de multe problem, dincolo de imaginația oricui. Prin toate acestea, am simțit că pot mișca persoane.

Aceasta este sensul vieții mele.

Eu peste 10 ani, 20 de ani, 30 de ani….Chiar acum, viitorul e prea strălucitor și nu pot vedea.