Hatenaki
Miraizou
(O
viziune nesfârşită a viitorului)
Când mă uit în urmă la propria mea
viaţă, cred că acea excursie în Madagascar a fost al doilea punct de răsturnare
pentru mine.
Madagascar este o ţară foarte
săracă. Sunt doar 2-3 procnte din populaţia ţării care-şi pot permite educația.
Dar oamenii de acolo te inundă cu zâmbete. Pe atunci, s-a întâmplat să mă
gândesc dacă eu pot zâmbi astfel. În acelaşi timp, simţeam puternic propria mea
lipsă de putere. Existenţa mea era foarte mică. Şi aşa am simţit că nu puteam
fi salvat de oamenii din jurul meu. Acel sentiment nu s-a schimbat nici acum.
Ce e cel mai necesar pentru oameni?
Cred că este faptul că oamenii trebuie să se trezească şi să realizeze că
schimbarea e inevitabilă. De exemplu, pentru că spunem că Madagascar e o ţară
săracă, sunt persoane care vor dona 100.000.000 de yeni cauzei lor. Un sat
probabil va trăi bine cu acei bani pentru un an. Dar după un an, condiţiile se
întorc la cum erau înainte. Şi astfel, nu are nici un sens să faci asta.
Nimeni ne te face să-ţi duci
mâncarea la gură ca să mânânci. Dacă mâncarea e în faţa ta, atunci iei beţele
şi mânânci singur. În acelaşi mod operez şi eu.
Eu servesc propriile mele intenţii. Vreau
să le vadă și să fie mişcaţi de ele, iar ţelurile mele sunt, pentru oameni,
cele mai preţioase şi importante lucruri. Dacă nu e cazul, nimic nu se va
schimba.
Vreau ca tu să mă faci să acționez
conform intențiilor mele. Vreau ca tu să te schimbi. Nu am de gând să fac pe
cineva să se schimbe după propria mea dorință. Deși asta a fost ceva la care
m-am gândit de multe ori înainte să merg în Madagascar. Dar plecarea în
Madagascar a redefinit-o, și am simțit că lucrurile la care mă gândeam nu erau
greșite.
Același lucru poate fi spus și
despre concerte. La un concert, îmi transmit sentimentele către toți, și oare
de asta ei se îmbulzesc? Nu pot spune că știu. Dar dacă e cazul, acesta nu este
să spun că e ok să stau acolo și să nu
fac nimic.
Oricum, să încerc să-mi exprim
sentimente e extreme de important. Dacă nu încerc, nu va începe nimic, iar dacă
mă opresc, atunci voi înceta să mai exist. Chiar dacă performez la un concert,
nu este destul să spun ”Vreau să am un concert.” și ”Vom avea un concert
vesel.”. Asta e ceva ce aș face dacă nu aș fi eu însumi. Mă întreb, dacă nu
eram eu însumi, de ce lucruri aș fi fost
capabil? Mă gândesc mereu la asta.
Ca să îmi exprim sentimentele, ca să
trăiesc ca eu însumi, voi continua până la sfârșit șă fug către toate posibilitățile
de a deveni un bărbat capabil să se exprime. Și ca să pot face asta mai
departe, voi continua să fac ceea ce am făcut tot timpul. Ca o persoană care se
exprimă singură, singurul lucru care e interzis pentru mine este să copii pe
cineva.
Când am filmat ”Moon Child”, am
inclus alți actori în propria mea lucrare, și cum timpul a trecut, nu mai
puteam continua să fiu sceptic cu privință la faptul dacă va merge sau nu.Am
avut câțiva muzicieni care au colaborat cu mine, Hyde și Lee Hom, și de
asemenea și Tarou-san și Toyokawa Etsushi-san și alți actori care au
participat.
Nu exista o linie de separare între
cei care erau actori și cei care erau muzicieni. Așa cum am crezut, să exprimi
așa ceva înseamnă să poți fi capabil să scapi de stereotipuri și să aduci un
sentiment de schimbare, iar în timp ce noi am devent din ce în ce mai
expresivi, am început să înțelegem că exista un munte de lucruri pe care
trebuia să le studiem.
Am mers prin toată Asia ca să
filmăm. Din această cauză, am fost capabil să plasez Asia undeva în interiorul
meu. Pentru mine, Asia nu este un loc unde să mă fac cunoscut. Asia este țara
mea, locul de unde vin, căminul meu. Întotdeauna mi-am dorit să ajung la un
punct unde puteam simții că sunt asiatic.
Prin muzica mea, prin filmul meu,
vreau să fac oamenii să devină conștienți de faptul că există o frăție
asiatică. Vreau să simt că oamenii nu sunt doar japonezi, chinezi, coreeni, ci
există o legătură între ei, ca fiind asiatici. Vreau ca viața mea să aducă
oamenii mai aproape de această realizare. Punctul esențial este majoritatea
asiaticilor ce au realizat acest lucru împreună.
Sunt mult mai mulți asiatici decât
în oricare alt grup din lume, mai mult de 20.000.000.000 de persoane. Dacă noi
toți ne-am uni asemeni europenilor, și am avea ”Uniunea Asiatică”, nu ar fi
minunat?
Dar chiar dacă țara e formată într-o
singură entitate și există doar legături de prietenie, înseamnă nimic dacă
oamenii nu simt. Dacă oamenii din acea țară ar vedea pereții dintre ei
dărâmați, vor deveni mai apropiați unul de celălalt, să împartă aceleași idei,
atunci politicile țării ar avansa, nu? Vreau să se ajungă aici.
Sunt doar un musician. Dar totuși
sunt un musician. Asta este posibilitatea pe care o am ca să mă exprim ca
persoană.
Chiar și în filme, vreau ca ei să
spună, nu ”Făcut în Japonia”, ci ”Făcut în Asia”. Acestea sunt filmele pe care
nu le poți face la Hollywood. Nu sunt filme japoneze, nici chinezești, nici
taiwaneze. Vreau să fie clar că sunt toate filme asiatice.
Deși ar fi o lume separată de Hollywood,
avem atât de multe sentimente în legătură cu lucrurile pe care le facem, și pe
care ar trebui să încercăm să le exprimăm. Voi fi atât de fericit dacă
circumstanțele mă vor duce la un punct în care nu va trebui să spun ”Sunt
japonez.”, ci ”Sunt asiatic.”
Am vorbit despre multe vise, dar
ultimul meu vis e….ei bine, dacă îl spun, probabil că vei râde, dar…
Vreau să cumpăr o insulă, și pe ea
să construesc un imens parc de amuzament. Toți veți crede că probabil glumesc,
dar sunt complet serios. Vreau să construiesc acest parc pe această insulă, și
atunci să invit copiii din întreaga lume să se joace.
Chiar dacă va veni un singur copil,
va fi în regulă. Vreau ca oamenii să fie conștienți de motivul pentru care îi
chem., și de asemenea dacă va avea vreun rezultat în viitor. Asta e ceea ce am
crezut întotdeauna.
Chiar dacă chem 1000 de oameni și
doar unul singur răspunde, e în regulă. Dacă e acel copil care îmi simte
chemarea, atunci, cu propria sa putere, va schimba mediul din jurul lui. Visul
meu nu este restricționat la doar a spune lucruri pentru a da speranțe
copiilor. Este mult mai concret de atât.
Copilul care se întreabă ”De ce am
fost chemați?” și-a deschis posibilitățile către viitor. Vreau să creez acea
oportunitate pentru el.
Ca să spun pe de-a dreptul, este
doar o intervenție timpurie. Eu sunt o persoană care, de la început, a
intervenit mult în viața oamenilor. Nu vreau ca oamenii să trăiască în zadar.
Vreau ca oamenii să-și trăiască viețile cât mai mult posibil. Nu vreau ca ei să
dea cu piciorul la orice posibilitate pe care o pot avea.
Oare nu cumva ei gândesc așa pentru
că viața omului este scurtă?
Sunt multe persoane din jurul meu
care au murit. Când mă gândesc la ele, deseori mă întreb ”Nu ar fi dorit să mai
facă asta sau asta încă o dată?” Nu poți scăpa de moarte. Dar asta nu înseamnă
că poți spune pur și simplu ”Ei bine, nu au murit?” Cred că sunt multe persoane care simt
adevăratul sens al vieții lor în momentul morții lor.
În acel moment, scene din viața lor
apar asemeni unei lantern turnante, și pentru prima dată, știu ceea ce înseamnă
viața. Și eu am fost așa.
Atunci tu vei spune ”Dacă aș mai fi
avut mai mult din asta!” ”Dacă aș fi făcut asta!” ”Dacă aș fi făcut așa!”….și
vei muri cu regrete. Asta este o existență foarte tristă.
Dacă vor fi persoane care vor
continua să îmi urmeze viața și lucrurile pe care le voi face în viitor, aceste
persoane vor spune cu siguranță ”A fost un bărbat interesant.” când voi muri.
Cred asta deoarece viața mea a fost plină cu atât de multe problem, dincolo de
imaginația oricui. Prin toate acestea, am simțit că pot mișca persoane.
Aceasta este sensul vieții mele.
Eu peste 10 ani, 20 de ani, 30 de
ani….Chiar acum, viitorul e prea strălucitor și nu pot vedea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumiri pentru comentariu!