Secţiunea V 創造 ( Creativitate ) – Capitolul 6

おいつづける“月” への思い

Oitsuzukeru “Tsuki” e no Omoi

(Sentimentele faţă de “luna” ce continui să o urmăresc)

Când lucrez la ceva, întotdeauna folosesc temenul “inspiraţie bruscă”. Întreaga poveste poate fi văzută. Atunci, mă gândesc: ”Cum să exprim această poveste?” Poveştile însuşi sunt întotdeauna cu mine încă de la început. Nu îmi fac griji despre cum să o creez, ci mai degrabă cum să o prezint. “Moon” e o poveste magnifică.

Ştiu că toţi au văzut videoclipul “Another world”, dar în timp ce îl făceam, mă gândeam că ar fi perfect ca avanpremieră a filmului “Moon Child”. De atunci, aveam o intrigă pentru film. Dar, dacă aveam de gând să fac un film din întreaga poveste pe care o văzusem, ar fi durat vreo şase ore. Intriga filmului este o exprimare a unei părţi din povestea “Moon”. Începutul, sfărşitul, şi cuprinsul încă au povestea în ele.

De data aceasta, am să o exprim în sunet, în album, şi în single-uri. Pentru că proiectul tocmai se lansează, este asemeni unei coperţi de carte. După asta, am să o exprim în artă. Un album foto, o expoziţie foto. Apoi, un concert. Asta va fi o trezire tridimensională a poveştii chiar în faţa voastră. Mai mult, este un film, şi apoi o carte.

Am decis să fac întreaga poveste vizibilă prin asamblarea a toate acestor părţi una câte una. Exact ca un puzzle, vreau să împrăştii diferite piese prin mai multe locuri diferite. Oamenii care vor veni să vadă asta vor începe să prindă scăpări din poveste puţin câte puţin şi astfel strâng piesele. În timp ce fac asta, vor obţine un puzzle complet. În această călătorie de căutare vor intra în mijlocul poveştii.

Conceptul „lunii” e ceea ce am ţintit de data aceasta. Încă de la început, de ce crezi că fac asta? Lumea se schimbă încet în perioada informaţiilor. Dar, de multe ori mă gândesc că „informaţia” care inundă perioada modernă, este un plus la toate legăturile, nu-i aşa?

Sunt multe persoane care iau informaţia care este dată. Pentru noi, simpli oameni, ne-au fost dăruite talentele. Sunt două „puteri a creativităţii”. Una din ele este puterea de a crea şi desena imagini, iar cealaltă este puterea de a crea idei originale.

Pentru că aceste două lucruri există, umanitatea progresează, şi noi căutăm pentru sentimentele noastre o putere, şi am fost făcuţi să realizăm asta. Dar ce se întâmplă acum? Este un singur grup ce are toată informaţia. Deşi acesta este lucrul pe care l-am căutat, nu avem experienţa de a găsi acel lucru noi însuşi, dar l-am găsit prin altcineva.

De asta toată imaginaţia a dispărut din lume. De asta nu mai putem crea. Înainte de a se întâmpla asta, erau din ce în ce mai puţini inventatori din generaţia noastră, formând un grup de oameni ce nu au imaginaţie. Să nu fii capabil să te concentrezi la ceva, în final, înseamnă că nu ai puterea de a crea. Poţi folosi ceva ce ţi-a fost dat de altcineva, pentru că nu poţi gândi pentru tine.

Cred că e foarte adevărat.

De a lungul istoriei, oamenii au inventat lucruri din propriile lor gânduri, şi le-au dat o formă tangibilă. Asta s-a întâmplat iar şi iar. Este pentru prima dată când geniul omului nu vine măcar în scenă şi e aruncat. Dacă e doar o chestiune de a frânge înformatiile strânse în piese, atunci în viitor, viteza de procesare a unui calculator ar fi mai mare.

Toţi trăim în astfel de timpuri acum. Într-o perioadă unde existenţele noastre sunt prierdute din scenă, trebuie să trăim. Nu putem opri actele de imaginaţie şi creaţie. Asta e ceea ce cred. Şi asta e ceea ce vreau să comunic pentru toţi.

Sunt puţini oameni printre noi, ce stau pe o scenă într-o arenă, ce sunt numiţi artişti, şi cred că avem o obligaţie. Cu siguranţă este necesar ca noi să le dăm puterea şi pasiunea persoanelor care le vedem, iar asta va deveni un sprijin pentru ei. Sunt lucruri pe care oamenii nu realizează, că noi suntem modele şi cred că existenţa noastră ar trebui să devină un punct de plecare pentru ca ei să devină maturi.

Desigur, nu-i forţăm să facă asta. Dar, prin muzica noastră şi stilurile noastre de viaţă, cred că toţi bărbaţii şi femeile vor creşte, şi vreau să crească astfel. În prezentul concept al „lunii”, sentimentele mele sunt aceleaşi.

Este posibil ca noi să punem lucrurile în faţa noastră, lucruri pe care alţi au decis că nu vor să le facă. Oricine se poate duce la cineva şi să-i spună „O poţi face!” Suntem în acele timpuri în care oamenii au spus că nu au decis încă să facă ceva, ceva pe care noi ar trebui să-l facem. Toţi observă atunci că noi urmărim acel ceva, şi în inimile lor, ei vor pune împreună piesele puzzle-lui. Asta e cel mai important lucru.

Aşa a luat formă acel lucru. A durat ceva timp. Publicarea lucrării mele este relatată la toate acestea. În ultimul rând este întrebarea de ce am făcut o poveste numintă „Moon”.

În japoneză, luna e „tsuki”. Luna e un simbol a existenţei personajelor în această poveste. Am scris despre relaţiile dintre oameni, şi cred că numele celui mai esenţial personaj nu este „soare”. Soarele poate face ca totul din jurul acestei persoane să strălucească puternic. Dar această persoană (soarele) eventual va dispărea. Oamenii nu pot deveni zei.

Chiar dacă există o persoană asemeni soarelui, nu este acel gen de existenţă ca internetul, unde informaţia curge aşa de repede de la un loc la altul? În jurul acestei persoane care este ca soarele, oamenii ar trebui să fie capabili să vadă totul, şi să nu poată gândi pentru ei. Ei vor putea doar să se hrănească cu informaţie şi nimic altceva. Astfel de relaţii între oameni nu sunt bune.

De exemplu, am să încerc să mă gândesc la mine. Au fost persoane care m-au ghidat în trecut. Datorită lor, sunt ceea ce sunt azi. Pentru mine, acei oameni sunt, fără îndoială, o „lună”. Nu vreau să spun că luminez totul în jurul meu aşa cum face soarele. Ci, luminez oriunde mă uit. Desigur, nu ştiam ce e în faţa mea pe atunci, dar puţin câte puţin, mi s-a arătat calea către locurile întunecate în care ar trebui să merg.

Pentru mine, asta e cel mai bun indicator.

Nu sunt oamenii, care sunt „Luni”, oamenii care ghidează alţi oamenii pe calea pe care ei ar trebui să o urmeze? Nu este cel mai important lucru într-o relaţie între oameni? În povestea lunii, sunt multe persoane care nu ştiu semnificaţia propriei existențe. Apar oameni care le luminează calea, şi ei găsesc atunci drumul pe care ar trebui să avanseze.

E posibil ca acel drum să ducă la căderea lor, dar chiar dacă e drumul spre distrugere, ei încă trăiesc, puţin câte puţin cu puterea lor. Nu sunt înviaţi de cineva, dar cu propiile picioare, se ridică în timp ce simt viaţă în ei și se luptă să trăiască. Cred că aşa ar trebui să trăiască toate fiinţele umane.

Vreau ca fiecare să-şi dorească să fie ca luna şi lumina lunii în propria viaţă. Luna nu străluceşte doar în timpul nopţii. Noaptea, dacă nu creezi ceva şi porneşti la drum, nu îţi poate fi arătată calea. E pentru că nu vezi nimic în jurul tău, şi îţi este frică să-ţi se arate ce e înaintea ta. Dacă te opreşti, devine zona ta sigură.

Chiar şi aşa, actul de a face un pas înainte cere o cantitate nebunească de curaj. Dar, dacă vrei să pleci din acest întuneric atât de mult, e posibil ca picioarele tale să facă pasul spre drumul luminat de lună. Pe scurt, cel care avansează în final eşti tu. Eşti tu!

În persoanele care vin la concertele mele şi ascultă muzica mea, este în regulă dacă măcar o singură persoană înţelege asta. Am să fiu fericit dacă acea persoană începe să progreseze cu propriul său curaj.

Eu sunt luna. Luminez vag drumul, şi singurul lucru pe care-l pot face este să-ţi-l indic. Dar când veţi face primul pas, în linişte şi gentil, vă voi veghea.