Secţiunea IV 色恋 ( Afacerile dragostei ) - Capitolul 4

女性への第一条件は話しかた

Josei no Dai Ichi Jouken wa Hanashikata

(Primul lucru pe care-l observ la o fată este modul ei de exprimare)

’’Ce fel de fată îţi place?’’

Când mi se pune această întrebare, primul lucru care mi-l amintesc e vocea ei, şi modul ei de exprimare. Când întâlnesc o fată, sunt două locuri cărora le acord atenţie specială în primul rând. În partea de sus a trupului, mă uit să văd îmi place chipul ei, şi apoi îmi mut privirea pe linia corpului, în această ordine.

Când închid ochii, încă îi mai pot auzi vocea. Chiar dacă nu ne vom mai întâlni vreodată, cea mai bună impresie care mi-a lăsat-o este vocea ei.

După asta, ascult modul ei de exprimare împreună cu vocea. Dacă ar fi să vorbesc în termeni muzicali, subiectele despre care ea vorbeşte sunt versurile, modul ei de exprimare este ritmul şi melodia, şi vocea ei este instrumentul care face toate acestea.

Pe termen lung, faptul că vocea unei fete este plăcută nu este singurul lucru important. Dacă vocea şi modul de exprimare a unei fete îmi lasă o impresie bună, atunci mă gândesc ’’Ah, fata asta e minunată.’’

Chiar dacă chipul unei fete e plăcut, sunt momente când să-i aud vocea este o mare dezamăgire şi mă simt de parcă sunt împins departe.

Probabil că am un ’’fetiş de vorbire’’.

Cuvintele pe care nu le pot accepta din punct de vedere psihologic sunt ’’Îmi e foame.’’ spuse în forma masculină. Dacă o fată spune lucruri de genul acesta, este inacceptabil. E ca şi cum ar fi spus ’’Am să mă scobesc în nas cu stiloul meu.’’ Mă enervez enorm.

Japonia este una din puţinele ţări din lume ce are diferenţe între modul de exprimare masculin şi modul de exprimare feminin. Gândindu-mă că fetele din Japonia sunt minunate înseamnă că trebuie să includ şi acel fundal şi istorie, şi este ceva de neclintit pe care fetele trebuie să îl protejeze întotdeauna.

Din această cauză, prefer fetele care învaţă modul de exprimare feminin.

În ciuda faptului că există cuvinte care sunt aşa de importante, sunt fete care vorbesc nepăsându-le dacă sună masculine sau feminine, şi asta mă dezamăgeşte mult. Lucrul important care face o femeie să vorbească ca o femeie nu are nimic de a face cu acea cultură a ţării, dar acest punct este ignorat. Deşi femeile au cele mai puternice arme care le permit să se exprime, nu le folosesc.

E ca şi cum ele au renunţat a fi feminine...

Aşa îmi pare mie. Urăsc enorm asta. Este cel mai rău. Din această cauză, modul lor de exprimare este extrem de gălăgios pentru mine.

De exemplu, zece femei se strâng într-un loc cu prietenii lor pentru a se distra. Fără greş, primul care pleacă acasă sunt eu întotdeauna. Ceilalţi nu sunt deranjaţi de asta, dar eu chiar nu pot suporta.

’’Chou bikkuriii~! [ Ce surprinzător~! ]

’’Te iu ka~ Terebi to chou issho~’’ [ Oh, da? Cu televizorul ~ ]

’’Kore tte, chou oishikunaa~? [ Nu este asta delicios? ]

Întinzând inflexiunea lor sau modificându-şi vocile până la foarte înalt, cuvântul ’’chou’’ se plimbă. Când sunt într-un astfel de mediu, mă simt foarte prost. Desigur, cuvântul este de asemenea parte din cultura lor. Dar, pentru mine, acea parte a culturii nu a fost niciodată plăcută.

’’Kawannai te yuu ka~’’ [ Spui că nu te-ai schimbat, huh? ]

Nu este bine. Pe bune, o fată care vorbeşte aşa nu a învăţat să vorbească.

Acum, şi eu am avut un mod de exprimare oribil în trecut.

Când vorbeam Kansai-ben, modul meu de exprimare era foarte brutal. Chiar şi acum, când mă enervez, alunec în Kansai-ben. Dar să vorbesc aşa nu este bine. De multe ori, aceste cuvinte sunt prea murdare...

Probabil că şi părinţii mei au avut o influenţă asupra mea. Modul de exprimare a părinţilor mei era foarte strict. Când eram copil, a trebuit să mă mut des din cauza slujbei tatălui meu, şi am trăit în multe oraşe diferite. Okinawa, Yamaguchi, Fukuoka, Shiga, Osaka, Kyoto... Oriunde mergeam, din cauză că părinţii mei vorbeau japoneza standard, asta vorbeam şi eu acasă. Chiar şi când trăiam în Kyoto vorbeam. Singurul loc unde am folosit Kansai-ben a fost când nu eram acasă.

Cred că în timp ce vorbeam diferite dialecte în afara casei, am simţit asta de când eram copil mic.

Impresia pe care o lăsam prietenilor mei venea din modul meu de exprimare.

Cu un singur cuvânt, îi poţi lăsa cuiva impresia că eşti idiot, sau îi poţi face să se gândească ’’Ce e cu persoana asta?’’. Le poţi da de asemenea şi oportunitatea să se gândească ’’Persoana asta o să realizeze ceva când va creşte.’’

Modul de exprimare al unei persoane este împachetat cu indicaţii importante.

Când scriu versuri, fiind concentrat asupra frumuseţii limbii japoneze, conştiinţa mea asupra frumuseţii se confruntă cu modul meu de exprimare şi cuvintele pe care le aleg sunt ceva ce are un efect minunat, cred.

Cât pentru mine, pentru că vreau să-mi exprim propiile sentimente, scriu versuri. Pentru mine, acest sentiment de ’’Vreau ca oamenii să-mi ştie sentimentele.’’ este cel mai important lucru în vârful a orice altceva.

Sentimentele exprimate prin cuvinte urâte şi într-un mod de exprimare urât, până la urmă, sunt simţite ca murdare. Dacă am de gând să-mi exprim adevăratele sentimente, vreau să o fac cu aceste cuvinte frumoase.

Când am fost în străinătate, am crezut că vroiam să folosesc cuvintele şi limba ţării în care eram până la cel mai bun punct al meu.

O dată, învăţam să vorbesc în franceză, dar acum îmi pot aminti doar linii de agăţat. În ultima vreme, studiez chineza. Acum pot agăţa femeile în chineză. Acum patru ani, am avut oportunitatea de a vizita Taiwan.

Când le puteam spune ceva franţuzoaicelor, traducătorul meu vorbea în locul meu. Pe atunci, aveam un sentiment că îmi sucea cuvintele să le schimbe în ceva ce nu era corect.

Chiar dacă cuvintele aveau sensul potrivit, nu puteam încă comunica nuanţele discursului meu. Având un ’’fetiş de vorbire’’, nu puteam lăsa lucrurile aşa.

De atunci, am început să citesc cărţi de conversaţii chineze. Am citit în mare parte cărţile singur. Când nu ştiam sensul a ceva, îi intrebam pe prietenii mei chinezi sau taiwanezi, şi aproape în fiecare zi, citeam cărţile mele de chineză.

Dar să particip în conversația de zi cu zi şi să-mi exprim sentimentele sunt două lucruri total diferite. Ajungând la un anumit nivel, cu un vocabular puternic, nu este cu siguranţă destul. Trebuia să caut o cale să memorez 20.000 de cuvinte.

Pentru mine, care am de gând să mă dezvolt în Asia, să mă implic cu chineza a fost ceva spontan. Totuşi, deşi sunt din Asia, în muzica mea, nu contează ce spun, versurile vor fi în mare parte în japoneză. Deşi iubesc chineza, mai presus de toate, iubesc frumuseţea Japoniei.

De asemenea, cei care vorbesc japoneza pe care o iubesc atât de mult, vreau să o vorbiţi cât de frumos puteţi.

Vă cer asta din adâncul inimei mele.