GACKTIONARY - Capitolul 89 (GACKTism)

８９．みんなに対して裏切るようなことをして

しまったら僕は僕でなくなるし、

そんなことをするようになったら僕は

たぶんこの世界にいないと思う。

Să fac ceva ce trădează pe toată lumea

Înseamnă că am devenit cineva ce nu sunt eu,

Și dacă am făcut așa ceva

Atunci cred că probabil nu mai sunt în această lume.

Când am spus că ”Cu siguranță voi face (ceva)” către fanii mei, o voi face.

Pentru fanii mei, sunt mai mult decât un vis, și odată ce am spus că voi face ceva, cu siguranță o voi face. Asta înseamnă ”GACKT”. Dacă îmi pierd abilitatea de a face asta, chiar dacă oamenii încă îl urmăresc pe ”GACKT”, atunci nu mai există nici o valoare în existența lui ”GACKT” și eu nu pot exista ca ”GACKT”. De aceea, odată ce spun că voi face ceva, trebuie să o fac, și din moment ce cred că este posibil, voi demonstra că este prin a urma acest lucru. Datorită faptului că sunt un bărbat care poate spune asta, toți au rămas cu mine.

Indiferent de cât de mult oamenii din jurul meu spun că ”este imposibil”, atât timp cât eu cred că ”este posibil”, personal cred că se va materializa cu siguranță și va prinde formă. Asta înseamnă ”GACKT”.

După asta, mai este întrebarea pentru cât timp pot continua să fac asta. Dacă îmi pierd abilitatea de a face acest lucru într-un fel sau altul, caracterul și inima mea vor deveni separate. Pentru că în acest moment, existența mea va deveni falsă.

Sunt mulți idoli care se ridică cu un boom printre idolii care au fost creați în trecut. Totuși, după ce se despart, nici măcar nu știi unde au dispărut acei idoli. Chiar și fanii, nu ai nici o idee unde au dispărut. Și dintr-un anumit motiv, ei chiar neagă că le-au plăcut acei idoli. Nu îmi pot lăsa fanii să ajungă într-o astfel de situație.

 Fie ești real sau fals. Vreau să rămână mereu real.

GACKTIONARY - Capitolul 87 (GACKTism)

８７．僕の存在そのものが害だと思うんだけれど。。。

地球が大きな生物だとすれば、

僕らはウイルスにしか過ぎない。

Cred că existența mea este un lucru rău încă de la început dar...

Dacă privim lumea ca fiind un organism viu mare,

Atunci eu nu sunt nimic mai mult decât un virus.

Asta este ceva ce am spus în diferite reviste, când sunt pus la pământ.

Aș spune sarcastic ”Cred că existența mea este un lucru rău încă de la început dar...” (râde)

Când vorbil despre ce este just, sau despre ce este bun sau rău, atunci devine o întrebare de, ce este existența mea și existența tuturor considerată ca fiind? Cu siguranță cred că propria mea existență nu este una care este necesară sau un plus în această lume. În schimb, dacă mă întrebi despre necesitatea propriei mele existențe, chiar acum, persoanele care mi-au dat un motiv pentru a produce rezultate au crescut, dar de la început, nu cred că existența mea era una pozitivă.

Pur și simplu este, ca să explic mai clar, dacă lumea ar fi un organism viu mare, cred că existența oamenilor este similară cu cea a unui virus.

Fie că virusurile vor dispărea dintr-un corp, ei bine cu siguranță că nu. Practic, toate virusurile sunt lucruri ce trăiesc prin coexistență.

De exemplu, s-ar putea să fie destul de mulți copii care trăiesc în auto-negare, dar chiar dacă faci asta, în cele din urmă, această lume are o lege în care tu trebuie să trăiești în coexistență cu tot felul de lucruri. Dacă acesta este cazul, atunci nu este acea auto-negare de neevitat?

Nu vei putea supraviețui deloc dacă continui să trăiești în auto-negare. Dacă sunt o persoană ce continuă să trăiască în auto-negare, atunci nu aș mai fi ajuns aici, nici nu aș mai fi putut face toate aceste lucruri în această manieră. Nu aș putea să mă exprim și nici să țin concerte. De fapt, coexist în mod corespunzător.

Pentru mine, dacă vorbim doar despre adaptabilitatea mea față de societate, aceasta este infinit mică, știi? Probabil că aș fi descalificat. (râde) Și totuși, chiar și o existență ca a mea este capabilă de coexistență.

Interviu Benesse.co.jp

Tematica este gimnaziul. (clasele VII – IX din sistemul educațional japonez)

Nu știu ce să cred. Să trăiesc era greu.

Gimnaziul a fost o perioadă în care nu găseam nici o semnificație în existența mea. Nu înțelegeam deloc de ce eram acolo sau de ce trebuia să trăiesc.

De la început, eram un copil cu o sensibilitate emoțională puternică, priveam la ce era o persoană din punctul greșit de vedere, cu sentimentul greșit, și când făceam asta, nu puteam înțelege ce era real sau nu. Mi-am pierdut abilitatea de a înțelege ce era corect, ce era greșit, și în ceea ce ar trebui să cred... așadar, când eram copil, îmi era greu să trăiesc. Cred că eram probabil ciudat, dar nu voiam și nici nu puteam crede asta. Inima mea a devenit rapid sălbatică, și am devenit repede un copil rebel.

Întâlnindu-mi prietenii și muzica a devenit salvarea mea.

Pe atunci, ceea ce m-a sprijinit, ceea ce a fost salvarea mea a fost muzica.

Cântam la pian de când aveam trei ani, dar am renunțat când aveam zece. Dar era un băiat pe care l-am întâlnit în primul an de gimnaziu. Acel copil era un băiat neastâmpărat asemeni mie, dar într-o zi, când m-am dus la el acasă să mai pierdem vremea, în casă era un mare pian, și când l-am pus să cânte, era uimitor de bun. Adevărul era că, părinți lui erau profesori conservatori de pian, și el primise o educație specială de când avea trei ani.

Dar și eu învățasem să cânt la pian de la trei ani. Așadar era teribil de umilitor. (râde) M-am gândit că eram asemeni lui, dar faptul că pierdeam în fața lui la pian era atât de ofensator, că am exersat de parcă viața mea depindea de asta de atunci încolo. M-am dus la un magazin cu muzică și am cumpărat partituri extrem de dificile gândindu-mă ”Dacă pot cânta asta, îl voi învinge”. (râde)

Am exersat de dimineață până seara. Și în timp ce exersam, am ajuns să înțeleg fascinația pe care o avea muzica. Muzica devenise amuzantă. Așa că, în următorii trei ani de gimnaziu, am făcut muzică. Înainte de a realiza, devenisem împătimit al muzicii, și începusem să scriu propriile mele partituri. Cred că ar fi fost bine chiar dacă nu ar fi fost pianul. Dacă o persoană are chiar și un singur lucru asupra căruia să se dedice complet, poate fi salvarea lor.

Pentru mine, cred că existența lui, și sentimentul de a nu pierde în fața lui a fost deschiderea mea spre muzică, a fost motivul meu de a trăi atunci, și gândindu-mă acum la asta, salvarea mea.

Când am căutat un motiv pentru existența mea, nu am găsit decât muzica.

Motivul pentru care m-am decis să devin un profesionist a fost întâlnirea cu o anumită persoană când aveam 19 ani. Continuasem să compun muzică până atunci, dar întotdeauna eram foarte negativist. Dar în astfel de momente, el mi-a spus ”Ai vrea să-ți trăiești viața gândindu-te că este cu adevărat plăcută sau să continui să trăiești așa cum ești acum?”. Pe atunci, tânjeam. Așadar, atunci a fost prima dată când am spus sincer ”Vreau să am o viață de care să fiu cu adevărat fericit că am trăit-o.”.

De atunci încolo, am învățat multe lucruri de la aceea persoană, și am început să mă gândesc la cum erau decise existențele oamenilor și felul lor de a trăi. Dacă vorbesc din punctul de vedere al concluziei mele, nu este vorba de locul de naștere, de gen, de rasă sau mediul înconjurător al unei persoane, ci de felul său de a gândi. Gândurile lor le crează viața.

De exemplu, o persoană probabil că trăiește timp de 70 sau 80 de ani, dar ceea ce face ca acei ani să fie 70 este o acumulare de ani, unul după altul, să spun mai departe, o acumulare de secunde, una după alta. Așadar, rezultatul este că ceea la ce se gândește în acele momente dau forma vieții acelei persoane. Dacă o persoană se gândește din obișnuință ”Ah, sunt nefolositor!”, viața sa se va termina cu fraza ”Sunt nefolositor”. Pe de altă parte, cineva care spune ”O pot face”, își va completa viața doar cu fraze ”O pot face”.

Mulțumită persoanei care m-a ghidat, întotdeauna învățându-mă asta, am decis să încerc să caut scopul nașterii mele, scopul existenței mele. Dar când m-am întrebat pe mine însumi, ceea ce am acum în mâinile mele, nu este nimic în afară de muzică. Așa că am decis să las în urmă motivul existenței mele în forma muzicii. Asta a fost când aveam 19 ani.

De atunci încolo, m-am gândit la cum voiam să fiu, și ceea ce trebuia să fac pentru a fi astfel. Simt că am continuat să fac asta până acum.

Dacă ai de gând să te joci, joacă-te serios! Va avea legătură cu viitorul vostru.

De aceea întâlnirea mea cu muzica în gimnaziu a fost un lucru mare pentru mine.

Cred că viața este despre a te decide cât de serios ai de gând să te joci. Sunt persoane care spun că nu ar trebui doar să te joci, dar cred că acesta este un mod greșit de a o spune. Ceea ce trebuie spus este ”Dacă ai de gând să te joci, joacă-te serios!” Nu te juca pe jumătate, joacă-te serios. Esențial, asta trebuie spus.

Dar pentru că joaca este un lucru creativ, în joaca serioasă trebuie să creezi ceva. Nu este vorba să te joci pe jumătate cu ceva ce ți-a fost dat de cineva, dacă te bucuri să-ți creezi propria ta joacă, cred că ar trebui să o faci complet dedicat. Pentru că este ceva ce vei putea vedea cu siguranță dacă te joci serios.

Și pentru că cei care pot face asta, atât să se joace serios cât să și învețe serios, vor obține lucruri pe ambele căi.

Așadar, cred că ar trebui să te joci serios mult, și să studiezi pentru a te putea juca. Asta probabil că nu are legătură cu studiul vostru de la școală, dar cu siguranță va avea legătură cu viitorul vostru.

Un mesaj pentru elevii de gimnaziu

Cred că acum sunt mulți elevi de gimnaziu care nu pot afla ceea ce vor să facă și nu au un scop, dar cred că este important să ai chiar și un singur lucru căruia să îi te dedici, asupra căruia te decizi să devii dedicat.

Așadar, cred că este în ordine chiar dacă sunt și jocuri video. Dacă te concentrezi cu adevărat pe asta, ai putea deveni un programator sau un dezvoltator de jocuri. Primul lucru pe care nu trebuie să fii este să fii cineva care face lucrurile nepăsător doar pentru că toată lumea le face. Sau mai degrabă, vei fi fericit dacă poți găsi chiar și un singur lucru pentru care să simți ”Nu vreau să pierd în fața nimănui la acest lucru”.

Așadar, pentru că nu contează lucrurile banale, ce spui să încerci să începi de la a te putea gândi ”Doar acest lucru!”, indiferent de ceea ce îți spun oamenii.

Făcând acest lucru, vei începe să poți vedea că ”devii serios”. Să găsești ceva căruia îi te poți dedica, devenind o deschidere spre a deveni serios, este foarte important. Chiar dacă cineva îți spune să renunți, atât timp cât tu ești dedicat, cred că ar trebui să o faci.

Vreau ca să nu fiți conduși de judecata oamenilor, și să vă găsiți propriul vostru motiv pentru a deveni serioși.

Link site nevalabil