Interviu Benesse.co.jp

Tematica este gimnaziul. (clasele VII – IX din sistemul educațional japonez)

Nu știu ce să cred. Să trăiesc era greu.

Gimnaziul a fost o perioadă în care nu găseam nici o semnificație în existența mea. Nu înțelegeam deloc de ce eram acolo sau de ce trebuia să trăiesc.

De la început, eram un copil cu o sensibilitate emoțională puternică, priveam la ce era o persoană din punctul greșit de vedere, cu sentimentul greșit, și când făceam asta, nu puteam înțelege ce era real sau nu. Mi-am pierdut abilitatea de a înțelege ce era corect, ce era greșit, și în ceea ce ar trebui să cred... așadar, când eram copil, îmi era greu să trăiesc. Cred că eram probabil ciudat, dar nu voiam și nici nu puteam crede asta. Inima mea a devenit rapid sălbatică, și am devenit repede un copil rebel.

Întâlnindu-mi prietenii și muzica a devenit salvarea mea.

Pe atunci, ceea ce m-a sprijinit, ceea ce a fost salvarea mea a fost muzica.

Cântam la pian de când aveam trei ani, dar am renunțat când aveam zece. Dar era un băiat pe care l-am întâlnit în primul an de gimnaziu. Acel copil era un băiat neastâmpărat asemeni mie, dar într-o zi, când m-am dus la el acasă să mai pierdem vremea, în casă era un mare pian, și când l-am pus să cânte, era uimitor de bun. Adevărul era că, părinți lui erau profesori conservatori de pian, și el primise o educație specială de când avea trei ani.

Dar și eu învățasem să cânt la pian de la trei ani. Așadar era teribil de umilitor. (râde) M-am gândit că eram asemeni lui, dar faptul că pierdeam în fața lui la pian era atât de ofensator, că am exersat de parcă viața mea depindea de asta de atunci încolo. M-am dus la un magazin cu muzică și am cumpărat partituri extrem de dificile gândindu-mă ”Dacă pot cânta asta, îl voi învinge”. (râde)

Am exersat de dimineață până seara. Și în timp ce exersam, am ajuns să înțeleg fascinația pe care o avea muzica. Muzica devenise amuzantă. Așa că, în următorii trei ani de gimnaziu, am făcut muzică. Înainte de a realiza, devenisem împătimit al muzicii, și începusem să scriu propriile mele partituri. Cred că ar fi fost bine chiar dacă nu ar fi fost pianul. Dacă o persoană are chiar și un singur lucru asupra căruia să se dedice complet, poate fi salvarea lor.

Pentru mine, cred că existența lui, și sentimentul de a nu pierde în fața lui a fost deschiderea mea spre muzică, a fost motivul meu de a trăi atunci, și gândindu-mă acum la asta, salvarea mea.

Când am căutat un motiv pentru existența mea, nu am găsit decât muzica.

Motivul pentru care m-am decis să devin un profesionist a fost întâlnirea cu o anumită persoană când aveam 19 ani. Continuasem să compun muzică până atunci, dar întotdeauna eram foarte negativist. Dar în astfel de momente, el mi-a spus ”Ai vrea să-ți trăiești viața gândindu-te că este cu adevărat plăcută sau să continui să trăiești așa cum ești acum?”. Pe atunci, tânjeam. Așadar, atunci a fost prima dată când am spus sincer ”Vreau să am o viață de care să fiu cu adevărat fericit că am trăit-o.”.

De atunci încolo, am învățat multe lucruri de la aceea persoană, și am început să mă gândesc la cum erau decise existențele oamenilor și felul lor de a trăi. Dacă vorbesc din punctul de vedere al concluziei mele, nu este vorba de locul de naștere, de gen, de rasă sau mediul înconjurător al unei persoane, ci de felul său de a gândi. Gândurile lor le crează viața.

De exemplu, o persoană probabil că trăiește timp de 70 sau 80 de ani, dar ceea ce face ca acei ani să fie 70 este o acumulare de ani, unul după altul, să spun mai departe, o acumulare de secunde, una după alta. Așadar, rezultatul este că ceea la ce se gândește în acele momente dau forma vieții acelei persoane. Dacă o persoană se gândește din obișnuință ”Ah, sunt nefolositor!”, viața sa se va termina cu fraza ”Sunt nefolositor”. Pe de altă parte, cineva care spune ”O pot face”, își va completa viața doar cu fraze ”O pot face”.

Mulțumită persoanei care m-a ghidat, întotdeauna învățându-mă asta, am decis să încerc să caut scopul nașterii mele, scopul existenței mele. Dar când m-am întrebat pe mine însumi, ceea ce am acum în mâinile mele, nu este nimic în afară de muzică. Așa că am decis să las în urmă motivul existenței mele în forma muzicii. Asta a fost când aveam 19 ani.

De atunci încolo, m-am gândit la cum voiam să fiu, și ceea ce trebuia să fac pentru a fi astfel. Simt că am continuat să fac asta până acum.

Dacă ai de gând să te joci, joacă-te serios! Va avea legătură cu viitorul vostru.

De aceea întâlnirea mea cu muzica în gimnaziu a fost un lucru mare pentru mine.

Cred că viața este despre a te decide cât de serios ai de gând să te joci. Sunt persoane care spun că nu ar trebui doar să te joci, dar cred că acesta este un mod greșit de a o spune. Ceea ce trebuie spus este ”Dacă ai de gând să te joci, joacă-te serios!” Nu te juca pe jumătate, joacă-te serios. Esențial, asta trebuie spus.

Dar pentru că joaca este un lucru creativ, în joaca serioasă trebuie să creezi ceva. Nu este vorba să te joci pe jumătate cu ceva ce ți-a fost dat de cineva, dacă te bucuri să-ți creezi propria ta joacă, cred că ar trebui să o faci complet dedicat. Pentru că este ceva ce vei putea vedea cu siguranță dacă te joci serios.

Și pentru că cei care pot face asta, atât să se joace serios cât să și învețe serios, vor obține lucruri pe ambele căi.

Așadar, cred că ar trebui să te joci serios mult, și să studiezi pentru a te putea juca. Asta probabil că nu are legătură cu studiul vostru de la școală, dar cu siguranță va avea legătură cu viitorul vostru.

Un mesaj pentru elevii de gimnaziu

Cred că acum sunt mulți elevi de gimnaziu care nu pot afla ceea ce vor să facă și nu au un scop, dar cred că este important să ai chiar și un singur lucru căruia să îi te dedici, asupra căruia te decizi să devii dedicat.

Așadar, cred că este în ordine chiar dacă sunt și jocuri video. Dacă te concentrezi cu adevărat pe asta, ai putea deveni un programator sau un dezvoltator de jocuri. Primul lucru pe care nu trebuie să fii este să fii cineva care face lucrurile nepăsător doar pentru că toată lumea le face. Sau mai degrabă, vei fi fericit dacă poți găsi chiar și un singur lucru pentru care să simți ”Nu vreau să pierd în fața nimănui la acest lucru”.

Așadar, pentru că nu contează lucrurile banale, ce spui să încerci să începi de la a te putea gândi ”Doar acest lucru!”, indiferent de ceea ce îți spun oamenii.

Făcând acest lucru, vei începe să poți vedea că ”devii serios”. Să găsești ceva căruia îi te poți dedica, devenind o deschidere spre a deveni serios, este foarte important. Chiar dacă cineva îți spune să renunți, atât timp cât tu ești dedicat, cred că ar trebui să o faci.

Vreau ca să nu fiți conduși de judecata oamenilor, și să vă găsiți propriul vostru motiv pentru a deveni serioși.

Link site nevalabil