Se afișează postările cu eticheta om. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta om. Afișați toate postările

luni, 6 ianuarie 2020

GACKTIONARY - Capitolul 82 (GACKTism)


82.結果を出すことにプライドを持つ。
これってカッコよさの原点。
Sentimentul de mândrie atunci când obții un rezultat.
Aceasta este originea grozăviei.

Ca și bărbat, aceasta este baza. Deși ca și persoană, asta ar trebui să fie la fel; deci ca și cum ar fi ca bărbat, m-am gândit că sunt mulți educatori care concentrează pe proces. După zicala ”Este în ordine să obții rezultate data viitoare” printre altele. Sunt destul de multe astfel de persoane dar, nu, nu este bine. Este la fel cu a nu obține rezultate chiar dacă ai încercat din greu. Dacă nu poți obține rezultate, atunci nu are rost. Atunci, apare întrebarea, exact pentru ce motiv se antrenează copii atât de mult în sport? Pentru că antrenamentul în sine este o activitate ce cere mult, nu există copil care să iubească antrenamentul sau să facă nimic altceva decât să se antreneze. Ei continuă să îndure antrenamente pentru a câștiga competiți. Indiferent de cât de greu este, pentru că bucuria de a câștiga există, toată lumea dă ce are mai bun pentr a depăși această agonie. Se poate spune că aceasta este o discuție ce sfărâmă vise.
Gândind astfel de lucruri, ”este bine atât timp cât ai jucat bine”, este nonsens. Nu este nici o semnificație dacă nu poți obține nici mărcar un punct. Chiar dacă ajungi acoperit de noroi, este în ordine atât timp cât obții acel punct și câștigi!
 Ceea ce este important, este limita la care toată lumea se poate ține pasional de ideea de ”a câștiga”. Spunând că este în ordine atât timp cât ai încercat, este scuza unui adult naiv!
Să o spun într-un mod mul mai extrem, dacă o poți face fără efort, atunci nu este nevoie de efort. Doar tu poți face acel lucru. Dar astfel de oameni, nu există în lume. De aceea, nu este de ales decât să depui efort. Majoritatea oamenilor sunt cei care nu o pot face chiar dacă depun efort. Un simplu efort este ceva ce nu va produce un singur rezultate către satisfacție.
 De aceea, depune efort de parcă viața ta ar depinde de asta, și chiar dacă ai o perioadă mai dificilă sau o provocare grea ce seamănă cu moartea pentru tine, cel mai important lucru din toate este să ajungi la punctul de a obține rezultate, fie că te poți vedea sau nu râzând sau zâmbind în acel punct.
Toată lumea se uită la peretele din fața lor prea mult timp. Mai mult de atât, vizualizați prea puțin din voi zâmbind și întâmpinând scopul. Totuși, toată lumea vrea să se țină de mândria lor pe la jumătate. Într-un fel în care mândria ta devine implicată în felul tău de a obține mai mult. Nu este grozav deloc. De mâna a treia. Un amator, în cel mai bun caz.
În mijlocul muncii dificile, deseori te vei gândi că poți să te oprești pur și simplu. De asemenea, sunt și cei care încep să gândească pe la jumătate ”în fine, e bine”. Cei care părăsesc jocul într-un asemenea fel  cu jumătate de inimă, ca stil de viață, nu este asta pur și simplu nesofisticat.

marți, 19 iulie 2016

GACKTIONARY - Capitolul 64 (Viața)


64.人は孤独だけど弱いってことじゃない。
Oamenii sunt singuri, dar nu înseamnă că suntem singuri.

Acesta este un gând care mi-a trecut prin minte când am părăsit Malice Mizer.
Chiar mi se părea că toată lumea avea o viață solitară. În realitate, suntem singuri atât când ne naștem cât și când murim, nu-i așa?
Probabil că sunt multe persoane care se simt triste din cauza singurătății, și se întreabă de ce au atât de puțini prieteni, și se simt frustrați când se gândesc ”De ce sunt atât de imatur?”. Dar asta este foarte natural. Chiar dacă vă simțiți singuri pentru că nu puteți interacționa sau comunica bine cu unii oameni, nu înseamnă niciodată că nu sunteți buni.
 Oamenii sunt fundamentali singuri., Asta este baza. Totul începe de acolo. Dacă confundați asta cu ”slăbiciunea”, veți ajunge să vedeți asta în mod greșit. Acestea două sunt lucruri complet separate.
Când vă simțiți singuri, mulți dintre voi probabil că simt că sunteți ”slabi”, dar asta nu este adevărat deloc.
 Odată ce oamenii gustă abundența și se obișnuiesc cu ea, apoi asta devine normă pentru ei. Ajunge să-și ridice standardele automat. Odată satisfăcuți, oamenii o fac standardul lor (starea de satisfacție). Așadar, ajungeți să vă gândiți că este normal să fiți înconjurați de mulți prieteni și/sau să vă simțiți satisfăcuți.
Dar asta e ceea ce cred. Faptul ce rămâne este că oamenii sunt solitari în cele din urmă, dar în ciuda singurătății, deseori ne facem prieteni pentru a ne ajuta unul pe celălalt, și apoi ne despărțim de ei.
Și trăind prin aceste momente efemere din viață, putem găsi valoare în aceste întâlniri. Oamenii sunt creaturi destinate întâlnirilor și despărțirilor constante. Știind asta, va schimba complet gradul importanței care îl atribuiți în a întâlni oamenii.
Sunteți slabi doar pentru că nu mai aveți pe nimeni în jurul vostru deloc? Asta nu este adevărat. Mai degrabă, aveți nevoie de un simț al aprecierii pentru persoanele care au fost acolo cu voi. Dacă puteți face asta, puteți fi puternici.

vineri, 8 aprilie 2016

GACKTIONARY - Capitolul 34 (Gândire)


34.いくら体が人間だったとしても
そこに意志がなければ、
それは人とは言えないんじゃないか。
Chiar dacă aveți corpul unei ființe umane,
Dacă nu există voința în el,
Cum îi putem spune om?

Acestea sunt cuvintele pe care le-am spus când am creat povestea cu tematică cyborg pentru concertele VISUALIVE ”Requiem et Reminiscence”. În ultima scenă, personajul principal, care este pe moarte, cu un trup de cyborg care a fost făcut bucăți și care totuși și-a recuperat sufletul uman. Care este mai uman? Aceasta este o tematică a omenirii.
Dacă nu aveți determinarea și voința de a exista ca și ființă umană decentă, să creșteți ca și ființă umană, și să comunicați ca și ființă umană, mă întreb dacă puteți spune că trăiți cu adevărat. Asta ar putea suna puțin dur, dar dacă cineva nu își trăiește viața, știind că este viu, mă întreb dacă nu a devenit deja inuman.
Unitatea principală a omului este mintea, nu corpul. Dar în această lume, acțiunile multor persoane se întâmplă ca și reacții. Ademeni păsărilor migratoare sau a bizonilor, toată lumea începe să zboare după ce o singură pasăre pornește să zboare, sau toată lumea începe să fugă după ce un singur bizon pornește să fugă. Asta nu merge. Trebuie să vă gândiți la motivele existenței voastre în această lume. Altfel, veți da din aripi cu disperare, și înainte de a realiza, puteți spune doar ”Pentru că toată lumea zboară” atunci când sunteți întrebați de ce. Fără a înțelege cu adevărat ce s-a întâmplat cu viața voastră, veți ajunge să muriți în tristețe. Asta este fără sens.
Să trăiți o asemenea viață, mă întreb dacă persoana poate fi numită om. ”A trăi” () este un cuvânt foarte înșelător, și este o vastă diferență între ”Trăiesc” și ”Încerc să trăiesc”. ”Trăiesc” exprimă funcționarea unei vieți în sensul normal, în timp ce ”Încerc să trăiesc” indică faptul că voința este implicată în actul trăirii. Voința unei persoane este ceea ce îl mișcă. Fără a realiza asta, nu puteți exista ca ființă umană. Nu ar fi păcat?