Analiza melodiei "Oblivious~Kao no nai tenshi~"

Titlu: Îngerul fără chip ce provoacă uitarea

-          de ce? – este prea dureros să păstreze amintirile? nu trebuie să știe cine este? de ce înger și nu o persoană normală? de ce fără chip? (nu îl cunoaște sau nici îngerul nu știe cine este?)

Prima strofă

Kurayami no naka

(kurayami – întuneric; naka – interior)

Hashagu kodomo tachi no warau koe

(kodomo – copil; tachi – plural (scris cu doi kanji – ”companion” și ”plural”); warau – a râde, a zâmbi; koe – voce; hashagu – a fi în spirite bune)

Itami to tomo ni

(itami – durere; tomo – împreună cu)

Ukande wa kieteku kagerou no mure

(ukande - ukabu - a pluti, a fi suspendat, a ieși la suprafață, a-i apărea în minte, a avea inspirație; kieteku – kieru – a dispărea; kagerou – molie, libelulă (arhaic), efemer; mure – grup)

Machi no zawameki tachi ga utau

(machi – oraș, bloc, cartier, stradă; zawameki – zarvă, zgomot; utau – a cânta (după kanji – a lăuda sub forma unui poem, a compune un poem, a recita un poem))

”Hana wa chiriyuku kokoro aramu hito wa aware”

(hana - floare; chiriyuku – chiru – a cădea, a dispărea; kokoro – inimă; aramu - ?; hito – om, persoană; aware – milă, tristețe, compasiune, patetic, mizerabil)

Nakigara wo daite

(nakigara – cadavru, corp mort, rămășițe; daite – daku – a îmbrățișa, a ține în brațe)

În întuneric,

Vocile copiilor ce râd

Împreună cu durerea

Un grup de libelule apar înaintea ochilor, dispărând

Se aude zarvă în oraș

”Florile cad și se împrăștie, oamenii cu inimă sunt jalnici”

Ținând în brațe rămășițele.

Deja și-a pierdut memoria, din moment ce vede doar întunericul și aude râsetele copiilor. Altceva nu mai recunoaște. Grupul de libelule reprezintă trecerea rapidă a timpului (kanji-ul folosit mai reprezintă și efemerul). De asemenea, cei doi kanji folosiți pentru ”tachi” sunt ”companion”, ”prieten” și ”plural”, oare copii ce râd să fie cu toți prieteni, sau sunt prietenii lui?

Ține în brațe rămășițe, un corp mort, dar al cui e? Oare el să fie singurul care ține pe cineva mort în brațe? În timp ce îl ține, îi este milă de oamenii cu inimă, oamenii care simt. E din cauză că el nu mai simte, sau îi este dor să simtă și să fie asemenea lor? Totodată, râsetele copiilor s-au transformat în zarvă, se întâmplă ceva în oraș? Un război, un atac? (Ține în brațe un cadavru).

Refren

Shizuka ni tada hakanaku nemuri tsuzukeru sugata ga

(shizuka – calm, liniștit, gentil; tada – comun, obișnuit; hakanaku – a muri, a trece în neființă; nemuri – somn; sugata – formă, figură; tsuzukeru – a continua, a rezista)

Naze ka natsukashikute

(naze – de ce, cum; natsukashi – drag, dorit, a-i duce dorul)

Nando mo koe ni naranai koe de

(nando – de câte ori; naranai – a nu putea rezista să, a nu suporta să; koe – voce)

Kimi no na wo sakende ita

(kimi – tu; na – nume, titlu; sakende – sakebu – a țipa, a striga)

Figura ce își continuă somnul de veci în pace,

De ce îmi este dragă/Cum de îmi este dragă,

De nenumărate ori, cu o voce ce nu mai rezistă

Am tot strigat numele tău.

Figura din primul vers este persoana moartă din brațele sale (își continuă somnul de veci). Ține la persoana respectivă, dar nu știe de ce sau nu își amintește de ce. Totuși, își amintește numele persoanei, din moment ce îl strigă și continuă să-l strige chiar de rămâne fără voce.

A doua strofă

Yaketa machi ni tadayou tamashii no namida ni fure

(yaketa – a fi hidos ars; tadayou – a pluti în aer; tamashii – suflet, spirit; namida – lacrimi, simpatie; fure – a atinge, a intra în contact)

Kimi no inai natsu no owari wo yobu ochiba no ue de

(inai – iru – a nu fi; natsu – vară; owari – sfârșit; yobu – a striga, a invoca, a chema; ochiba – frunze căzute; ue – sus)

Mou nido to hanasanai sakebu

(mou – deja, în curând, imediat, iar; nido – de două ori; hanasanai – hanasu – a separa, a divide, a ține departe)

Kao no nai tenshi wo

(kao – chip; nai – aru – a nu fi, fără; tenshi – înger)

Dakishimete naite ita

(dakishimete – dakeshimeru – a îmbrățișa pe cineva puternic, a ține pe cineva aproape; naite – naku – a plânge)

Mou hitori no boku ga iru

(hitori – singur; boku – eu (masculin); iru -  a fi)

Atins de lacrimile sufletelor ce plutesc prin orașul distrus,

Și deasupra frunzelor căzute ce invocă sfârșitul verii în care tu nu ești,

Strig că nu își voi da drumul a doua oară.

Un înger fără chip

Ținut la piept plângând

Eram eu iar singur.

În oraș este război (oraș ars, lacrimi, suflete – persoane nevinovate ce sunt ucise). Chiar dacă persoana a murit, atins de ceea ce se întâmplă în jur, nu renunță la ea, din moment ce a pierdut-o o dată și poate că abia a regăsit-o.

Ține în brațe un înger a cărui chip nu și-l mai amintește și realizează că a rămas singur. Totodată, ultimul vers mai poate fi tradus și ”Eram un alt eu”, ceea ce ar putea însemna că persoana care o ține în brațe este tot el, poate că este sufletul lui.

Refren 2

Haruka kanata

(Haruka – departe, distant; kanata – dincolo, partea cealaltă, distanță)

Itsushika kiete shimatta anata

(itsushika – înainte de a realiza, a trece pe lângă; shimatta – acțiune terminată, cu simț de regret; anata – tu, drag/dragă)

Ima wa kanashi sugite

(ima – acum; kanashi – tristețe; sugite – sugiru – a trece, a merge dincolo, a trece timpul, a se termina)

Nando mo koe ni naranai koe de

Kimi no na wo sakende ita

Înainte de a-mi da seama,

Tu ai dispărut undeva departe,

Și acum timpul trece trist.

De nenumărate ori, cu o voce ce nu mai rezistă

Am tot strigat numele tău.

Persoana a murit de mult timp, dar el nu a realizat, sau nu a vrut să realizeze. Tot continuă să-i strige numele, dar îi este imposibil să mai ajungă unde este acum persoana respectivă.

~

Tori modoshita kioku ga naite iru

(tori – a strânge, a aduna; modoshita - modosu – a pune înapoi, a da înapoi, a reface; kioku – amintire, reculegere)

Hitomi wo tojireba

(hitomi – ochi, pleoapă; tojireba – tojiru – a închide)

Futari wa tada hohoende yasashiku kisu o shita

(futari – două persoane, amândoi; hohoende – hohoemu – a zâmbi; yasashii – tandru, gentil, grațios, afectuos)

Plângând la amintirile adunate ce le-am recuperat,

Dacă închid ochii,

Amândoi zâmbim, sărutându-ne afectuos.

Cumva, și-a recuperat amintirile. Oare din cauză că a realizat că persoana respectivă nu se mai întoarce, că a acceptat moartea ei?

Închide ochii, și prima amintire care o vede clar este el, cu cineva, sărutându-se. O amintire dintre cele mai frumoase și importantă, din moment ce în melodie se sugerează că se oprește timpul (ceasul care ticăie se oprește). Și-ar dori să rămână astfel.

Refren

Shizuka ni tada yasashiku boku wo mimamoru sugata ga

(mimamoru – a veghea)

Ima wa modokashikute

(modokashii – iritat, frustrat, lucrurile merg prea încet, nerăbdător)

Nando mo koe ni naranai koe de

Boku wa naiteta

(naiteta – naku – a plânge)

Figura ce mă veghează cu grijă în pace,

Acum mă chinuie.

De nenumărate ori, cu o voce ce nu mai rezistă

Eu plângeam.

Cine este persoana care îl veghează? A devenit conștient de prezența sa și tânjește după ea. De data asta, nu mai strigă, ci plânge. Din cauza amintirilor?

Shizuka ni tada hakanaku nemuru kimi ni sayonara

(nemuru – somn, a muri, a închide ochii (kanji folosit – a se întinde, a se odihni))

Ima mo itoshi sugite

(ima mo – chiar și acum; itoshii – dragă, prea iubită)

Nando mo koe ni naranai koe de

Kimi no na sakende ita

Adio ție care îți dormi somnul de veci în pace,

Chiar și acum, tot îmi ești dragă.

De nenumărate ori, cu o voce ce nu mai rezistă

Am tot strigat numele tău.

Își ia rămas bun de la persoana care de acum își poate dormi liniștită somnul de veci. Poate pentru că și-a recuperat amintirile și acum are un scop, sau pentru că de acum a realizat că nu mai are ce face. Strigă pentru ultima dată numele său, pentru că tot ține la persoana respectivă, dorindu-și să fie din nou cu ea.

Interpretarea melodiei în turneul RR II ne-ar clarifica următoarele lucruri: persoana care o ține în brațe este chiar el, Rei, înainte de a deveni Zero, robotul-soldat de luptă căruia îi s-au șters amintirile. După cum bine știm, Zero poartă și amintirile lui Proto, ducând astfel la o luptă cu el însuși pentru a-și aminti cine este el de fapt. Probabil că asta descrie melodia, lupta lui Zero de a-și găsi identitatea. Este un înger fără chip pentru că reprezintă umanitatea care a avut-o o dată, sau poate că mai există undeva; un om are cu mult mai mult suflet decât un robot programat să ucidă.

Persoana pe care și-o amintește prima și care a vegheat mereu asupra lui este Maria, persoana la care a ținut dintotdeauna.

Analiza melodiei "Kalmia"

Titlu: Kalmia

-          Kalmia este o floare. Deși Gackt a spus că nu are o legătură anume cu melodia, ci doar avea nevoie de o floare oarecare, tot cred că este ceva cu acest tip de floare.

Prima strofă

Boku wa tada yugande yuku machi o tooku kara nagamete ita

(boku – eu (masc); tada – normal (în siguranță); yugande – yugamu – a fi distorsionat, pătat; machi – oraș, stradă; tooku – de departe; nagamete ita – nagameru – a privi, a se uita la; yuku – denotă mișcare;)

Oto wa nani mo kikoenai

(oto – sunet; nani mo – nici un; kikoenai – kikoeru – a se auzi, a se putea auzi;)

Kubi no nai ningyou ga takusan waratteru

(kubi – cap, gât; ningyou – păpușă, figurină; takusan – multe; waratteru – warau – a râde;)

Priveam de departe orașul ce se distorsiona

Fără a auzi vreun sunet

Multe păpuși fără cap râd.

Am să presupun că cel care privește orașul cum se schimbă în liniște este undeva ascuns, sau este prea mic pentru a fi observat. Încă nu sunt sigură dacă, orașul se schimbă fără vreun sunet și păpușile râd, sau păpușile râd fără a scoate vreun sunet, de exemplu că li se mișcă doar gurile ca și cum ar râde. Totuși, am să merg pe prima idee, pentru că după ce cântă aceste versuri, se aude un râs sinistru. De asemenea, ultimul vers pare imposibil, cum să râzi fără cap, doar dacă, fiind mic, nu le vede capurile, ceea ce oferă o tentă sinistră melodiei.

A doua strofă

Sora/uchuu e kaete iku

(sora – cer; uchuu – univers, spațiu; kaette iku – kaeru – a se întoarce, a veni acasă;)

Subete wa sora/uchuu e

(subete – tot, complet;)

Kimi mo umareta basho e

(kimi – tu; umareta – umareru – a se naște; basho – loc;)

Nakisakebi nagara

(nakisakebi – nakisakebu – a plânge și a țipa, a striga; nagara – în timp ce (kana);)

Se întoarce la cer

Totul către cer,

Chiar și tu, către locul unde te-ai născut

În timp ce plângi și țipi.

*Cântă ”cer”, dar scrie ”univers” în versurile oficiale.

Ceva se întoarce la cer, însemnând că aparține acelui loc, iar faptul că totul se întoarce la cer mă face să cred că acest lucru se întâmplă...mereu. De asemenea, ”tu” se întoarce în locul în care s-a născut, iar faptul că în versurile oficiale este scris ”univers”, implică ideea că ar fi ceva mai profund decât suprafața cerului. Ultimul vers ar zice că acel ”tu” nu vrea să-l părăsească.

A treia strofă

Kimi no sakebigoe ga kotori no mure ni

(sakebigoe - țipăt (sakebi - țipăt; goe – koe – voce;); kotori – pasăre mică, tril; mure – grup, stol;)

Karamu rasen no mama subete wa kiete yuku

(karamu – a încâlci, a fi influențat, a dezvolta o legătură cu; rasen – spirală; mama – așa cum este, pentru că; kiete – kieru – a dispărea;)

Vocea ta ce țipă, cu un stol de păsări

Ca o spirală încâlcită, totul dispare.

Din nou, lucruri ce țin de cer: stolul de păsări. Este clar că lucrul ce dispare aparține cerului. Îi aseamănă vocea cu țipătul pe care îl fac păsările când sunt într-un stol. Nu știu dacă să spun sau nu că ar putea avea ceva sinistru în el, dat fiind și faptul că se creează o spirală, ceea ce indică haos. Sau așa vede el dispariția?

Refren

Koboreta namida o uketometa toki ni kudake yuku oto made

(koboreta – koboreru – a cădea, a se revărsa (kana); namida – lacrimi; uketometa – uketomeru – a prinde, a opri (căderea); toki ni – când; kudake (familiar) – kudakeru – a se sparge în bucăți, a se sfărâma; oto – sunet, zgomot; made – până;)

Boku no karada ni nagare ochita

(karada – corp, piept; nagare – curent, curgere, șiroi; ochita – ochiru – a cădea (ploaia), a cădea pe (exemplu: a cădea razele de soare pe ceva);)

Când lacrimile vărsate se opresc pe pieptul meu șiroi,

Curg și curg până ce se aud sparte în bucăți.

Versurile acestea au fost puțin cam dificil de tradus, în sensul de a le oferi o logică. Așadar, ea plânge deasupra lui, și lacrimile curg fără oprire, lovindu-se de pieptul lui, scoțând sunete de parcă s-ar sparge ceva, oferind o sonoritate lacrimilor.

După pauză

Karumia no tasogare wa tokeau hodo atsuku natte

(karumia – kalmia; tasogare – amurg; tokeau – a topi împreună; hodo – indică limita; atsuku – atsui – cald, fierbinte; natte – naru – a devini;)

Amurgul kalmiei devine atât de cald până ce topește totul împreună.

 Pentru mine, logic ar suna...amurgul kalmiei...kalmia fiind o floare...faptul că floarea este atinsă de soare, făcând să devină cald și ca lacrimile vărsate să devină una cu razele fierbinți.

A patra strofă

Boku no waraigoe wa kigeki no you ni

(waraigoe – râs (warau – a râde; goe – koe – voce;); kigeki – comedie, spectacol amuzant, farsă; no you ni – asemănător, în același mod;)

Yoake no mabataki wa dare yori yasashikute

(yoake – zori de zi; mabataki – a clipi din ochi, a străluci (stelele); dare – cine; yori – din, decât; yasashikute – yasashii – tandru, gentil, grațios;)

Vocea mea râde, de parcă ar fi o comedie

Strălucirea zorilor e mai tandră decât oricine.

Este un râs involuntar, ca și cum brusc ar fi înnebunit. Ultimul vers sugerează că ar fi petrecut o perioadă de timp în întuneric (noaptea) și când în sfârșit se ivesc zorile, le simte tandrețea, salvarea.

Refern

Tobichiru garasu no kanaderu neiro ni

(tobichiru – a zbura în jur, a împrăștia; garasu – sticlă; kanaderu – a cânta la instrument (cu coardă); neiro –nuanță;)

Nemuri o jama sareta tsumetai tsuki ga naki sakebu

(nemuri – somn; jama – obstacol (+sareta – forma pasivă a lui ”suru” – a vizita;); tsumetai – rece (la atingere); tsuki – luna; naki – a se plânge, a smiorcăi; sakebu – a țipa, a plânge;)

Saigo no inori wa hitoshizugu no ame

(saigo – ultimul moment din viața cuiva; inori – rugăciune; hitoshizugu – picătură (substantiv temporal); ame – ploaie;)

Yoake no sayonara wa ima no boku ni wa kanashisugite

(yoake – zori de zi; sayonara – la revedere; ima – acum; kanashisugite – trist, dureros (kanashi + sugiru – excesiv, a fi prea mult, a fi prea...);)

Somnul deranjat de melodia stricată a sticlei împrăștiate

Luna rece plânge,

Ultima rugăciune, o picătură de ploaie

Este prea dureros pentru mine acum, să-mi iau rămas bun în zori.

Noaptea a trecut, iar luna trebuie să facă loc soarelui, din nou. Somnul i-a fost deranjat de sunetul sticlei (lacrimi?) și își trimite ultima rugăciune înainte de a dispărea. Cuvântul folosit pentru ”picătură” este un substantiv temporal, sugerând poate că picătura de ploaie a ajuns sau nu la el? Însă nu reușesc să îmi dau seama de la cine își ia rămas bun.

Melodia face parte din albumul ”Rebirth” și este interpretată în turneul Requiem et Reminiscence I și turneul Drug Party. În ambele cazuri, comportamentul lui Gackt este cel al unei persoane care și-a pierdut mințile.

 Tot ascultând-o, m-a dus cu gândul că ar fi vorba despre o floare și soare/lună. Floarea, mică și fragilă, vede cum soarele apune, se întoarce la cer, pentru a lăsa luna să-i ia locul, dar soarele se lasă cu greu convins să plece, vărsând lacrimi, făcând să fie o ploaie de vară, udând floarea complet. Dar până la urmă, vine noaptea și floarea își petrece timpul în întuneric, ducând astfel la nebunie (râsul) și așteptând zorile. Iar când acestea vin, floarea pare atât de binecuvântată, salvată. Dar când îi vine rândul lunii să plece, ea nu varsă decât o singură lacrimă, dar în care se află totul (fiind ultima picătură din viața ei) și astfel, floarea, înnebunită, îi este mult mai greu să-i spună adio pentru totdeauna. Practic, floarea a suferit o schimbare.

Dacă ar fi să mă iau după tematica turneului RR, în care are loc un război, aș crede că floarea este martoră la un atac (prima strofă), iar în timpul acestui atac cineva moare, și altcineva îl plânge. Viața sa se scurge încet cu încet, dându-și sufletul când vin zorile.

Am mai rămas blocată pe o idee, nu știu cât la sută are legătură kalmia. Kalmia este o floare cu cinci petale, așezate în formă de stea (la Drug Party, se văd modele de kamlia pe ecran), și este toxică. Încă nu reușesc să-mi dau seama de ce a ales kalmia, și nu o altă floare.    

GACKTIONARY - Capitolul 34 (Gândire)

３４．いくら体が人間だったとしても

そこに意志がなければ、

それは人とは言えないんじゃないか。

Chiar dacă aveți corpul unei ființe umane,

Dacă nu există voința în el,

Cum îi putem spune om?

Acestea sunt cuvintele pe care le-am spus când am creat povestea cu tematică cyborg pentru concertele VISUALIVE ”Requiem et Reminiscence”. În ultima scenă, personajul principal, care este pe moarte, cu un trup de cyborg care a fost făcut bucăți și care totuși și-a recuperat sufletul uman. Care este mai uman? Aceasta este o tematică a omenirii.

Dacă nu aveți determinarea și voința de a exista ca și ființă umană decentă, să creșteți ca și ființă umană, și să comunicați ca și ființă umană, mă întreb dacă puteți spune că trăiți cu adevărat. Asta ar putea suna puțin dur, dar dacă cineva nu își trăiește viața, știind că este viu, mă întreb dacă nu a devenit deja inuman.

Unitatea principală a omului este mintea, nu corpul. Dar în această lume, acțiunile multor persoane se întâmplă ca și reacții. Ademeni păsărilor migratoare sau a bizonilor, toată lumea începe să zboare după ce o singură pasăre pornește să zboare, sau toată lumea începe să fugă după ce un singur bizon pornește să fugă. Asta nu merge. Trebuie să vă gândiți la motivele existenței voastre în această lume. Altfel, veți da din aripi cu disperare, și înainte de a realiza, puteți spune doar ”Pentru că toată lumea zboară” atunci când sunteți întrebați de ce. Fără a înțelege cu adevărat ce s-a întâmplat cu viața voastră, veți ajunge să muriți în tristețe. Asta este fără sens.

Să trăiți o asemenea viață, mă întreb dacă persoana poate fi numită om. ”A trăi” (生) este un cuvânt foarte înșelător, și este o vastă diferență între ”Trăiesc” și ”Încerc să trăiesc”. ”Trăiesc” exprimă funcționarea unei vieți în sensul normal, în timp ce ”Încerc să trăiesc” indică faptul că voința este implicată în actul trăirii. Voința unei persoane este ceea ce îl mișcă. Fără a realiza asta, nu puteți exista ca ființă umană. Nu ar fi păcat?

Interviu - Out of Music Vol.3 (iunie 2009)

Cu primul său turneu după 3 ani ”Requiem et Reminiscence II ~Saisei to Kaikou~” și lansarea single-lului ”Journey through the Decade”, programul lui Gackt este surprinzător de plin, dar de data asta am vrea să facem un interviu care clarifică personalitatea și sentimentele lui Gackt.

Este în ordine. Voi răspunde la tot. (râde)

Ahahaha. Atunci să începem. Mai întâi, ca artist, Gackt și-a construit propria sa viziune asupra lumii, dar ești întotdeauna conștient că metoda ta de creare leagă toate lucrările tale?

Da, așa este. De exemplu, am așa numitul ”Proiect MOON”, dar am început să creez povestea numită ”MOON” în 2002. Povestea care a devenit turneul ”Requiem et Reminiscence II ~Saisei to Kaikou~” care a început în decembrie anul trecut, mi-am imaginat brusc în timpul turneului de atunci. În timp ce investigam diferite aspecte din asta în mintea mea, am transpus treptat povestea în ceva mare. M-am gândit mult ”În ce fel de formă ar trebui să prezint asta?”. Nu voiam să mă opresc doar la muzică. Cum ar fi trebuit să o prezint? Un film, o nuvelă, foarte multe forme au apărut în mintea mea. Întrebându-mă dacă puteam face totul un puzzle, punând diverse lucruri împreună ca un amestec fără a considera un gen, am ajuns să fac tematica ”MOON” în concerte. În același timp am început să fac un film, să scriu o nuvelă și să răspândesc lucrări de artă care au standardizat ”MOON”. Pentru că povestea era prea mare, proiectul a continuat până în 2006. În aceea ramură, am lansat versurile muzicale a poveștii ”DIABOLOS”, și intenționam să lansez alta, un album separat și turneu cu el imediat după. Dar era povestea cu drama Taiga, și diverse alte povești au apărut, așa că am oprit temporar activitățile muzicale. Și prin jurul primăverii din 2007, am început să mă gândesc să pornesc povestea asta încă o dată. Dar prin iarnă, am primit oferta să fac filmul.

Filmul de la Hollywood, ”BUNRAKU”?

Da, da. Așa că atunci a trebuit să decid, să merg cu turneul cum plănuisem, sau să accept oferta de film și să încerc să provoc Hollywood-ul.

Un punct problematic. Dar cu siguranță, Gackt visa să facă un film la Hollywood?

Așa este. Hollywood era unul dintre visele mele. Pentru că să apar pe scena lumii este visul meu. Așadar staff-ul mi-a spus că voiau ca eu să nu las șansa să-mi scape și să accept provocarea.

Înțeleg. Deci ai acceptat oferta de film.

Da. Am rupt programul turneului pe care îl pregătisem deja, și l-am refăcut a doua oară.

Desigur, filmarea filmului a fost peste hotare, nu?

Da. În România. Tot timpul cât am fost acolo filmând, am fost tensionat. Lucrurile la care mă gândeam înainte de a face filmul, am început să mă gândesc dacă puteam continua să le fac în același fel. Am început să mă gândesc, cum puteam să surprind oamenii și mai mult?

Probabil din cauză că a trecut mult timp de la un turneu.

Da. Pentru că făceam asta după trei ani. Voiam să prezint un nivel de surpriză și emoție proporțional cu timpul petrecut așteptându-l. Așa că m-am gândit ”Ce ar fi dacă aș aduce Requiem et Reminiscence aici încă o dată?” M-am gândit că nimeni nu s-ar aștepta să-l aduc iar. (râde)

Exact. Au fost surprinși, nu? (râde)

Exact. (râde) Pentru că trecuse mult timp. Cam…cât de mult? Sunt șapte ani. Cu siguranță, chiar dacă am încheiat într-un mod ce spunea ”mai e mult din această poveste”, nu ar putea fi posibil. (râde)

Nu ar putea fi posibil. (râde)

Așa că m-am gândit la ea mult. Deși povestea asta a fost un rezultat, a trebuit să fac ceva ce s-ar transmite corect la cei care urmăreau povestea de acum șapte ani și la cei care atingeau povestea pentru prima dată. A trebuit să clarific asta. A trebuit să prezint povestea corect pentru ambele părți. Asta a fost foarte dificil. De la început, ”Requiem et Reminiscence” a fost cumva, ceea ce mi-a oferit o șansă să-mi stabilesc imaginea concertelor mele. Prezentarea pe bază de imagini, muzica și scena a fost de asemenea expunerea unei noi metode de prezentare. Cu siguranță, a fost începutul acestui turneu în 2001. Așa că era un punct pe care voiam să-l fac să fie important.

Înțeleg.

Cu siguranță, a fost începutul a ceea ce sunt cunoscute ca fiind concertele VISUALIVE pe care eu le produc. VISUALIVE este stilul de prezentare care trece prin lucrurile prin care eu vreau să treacă, lucrurile care eu vreau să le dau o formă, producerea și prezentarea bazată pe imagini, muzică și scena cu muzică ca etalon. Pentru că trebuie să ajungă pe teritoriul entertainment-ului, trebuie să-i facă pe cei care se uită fericiți, să-i facă să se distreze, să fie surprinși, impresionați, să plângă, să râdă, trebuie să fie o scenă care include toate aceste elemente. Întotdeauna țintesc către asta. În cele din urmă, după zece ani, simt că pot realiza asta anul acesta.

Dacă nu te-ai fi implicat atât de mult timp, ar fi fost lucruri pe care nu le-ai fi putut implementa, nu?

Da. Așa este.

Cu siguranță, să ai proiecte în afara activității tale muzicale cum ar fi filmul și drama Taiga a fost un lucru mare.

Da, asta este cât se poate de evident. Așa a fost cu filmul și drama, dar pentru că muzica era separată, dacă ajungeam să mă împart, cu ce scop au trecut acei trei ani? Nu sunt împărțit. Mai degrabă, este posibil ca cei care privesc, cei care primesc să fie cei care împart. Cred că nu este nici o diferență în prezentare, fără divizări. Cred că nu este nimic distant în a interpreta. Concertele pe care le fac acum sunt la fel. Cred că sunt persoane care vor fi păcălite să simtă că fac un musical decât un concert. Cred că vor fi și persoane care vor simți să se uită la ceva contemporan. Este un concert rock, nu este vorba că interpretez, dar pentru a face povestea să avanseze cu muzica, cu aranjamentul de pe scenă, cum este prezentat restul, este ceea ce cred eu că este un VISUALIVE. Și acum, ajungând la mijlocul turneului, cred că a fost construit ca o imagine. Pentru că sunt persoane care vin nu doar o dată, ci iar și iar, și de dragul lor, după ce se termină fiecare concert, verific imaginea concertului din aceea zi împreună cu staff-ul și întotdeauna mă gândesc la cum o pot îmbunătății pentru a oferi oamenilor chiar și o mică surpriză, chiar și mai multă emoție. Nu este vorba că schimb totul complet de fiecare dată, dar dacă sunt noi descoperiri, cred că ei se vor simți complet diferit. Noi repetăm până în ultimul minut de dinainte de adevăratul concert. Majoritatea artiștilor nu fac asta până în acest punct, cred.

Faci atât de mult…

Da. Serios, este extrem de greu. (râde)

Dar o faci. (râde)

Da, o fac oricum. (râde) Nu mă simt împăcat dacă nu o fac. Cred că este vorba doar de mine, să fac asta până în acest punct.

Atunci e ca și cum e datoria ta ca artistul Gackt? Să o spun direct, să ieși în afara teritoriului muncii în care ai încredere?

Da, așa este. Nu simt deloc că este o muncă. Este o datorie, sau o misiune.

O misiune. Înțeleg.

E ca și cum este motivul pentru care exist aici. Spiritul în care m-am născut. Îmi place. Să-i fac pe oameni fericiți, să-i distrez, să-i surprind. Chiar îmi place să-i văd cum îmi răspund emoțional și plâng. Nu este din cauză că sunt artistul Gackt. Eu ca artistul Gackt și eu în privat suntem complet la fel. Chiar și în privat, îmi place să-i fac pe oameni fericiți, să-i distrez, să-i surprind. Pentru că lucrurile esențiale sunt aici, în procesul de a sosi acolo unde îmi pot pune viața la bătaie. Pentru că eu cred că o pot face cu seriozitate. Sincer, când îi văd pe cei atât de impresionați încât plâng, și zâmbesc fericiți, pot fi fericit că am făcut-o. Pentru că nu sunt talentat, nu știu cum să fiu un artist în public și o altă persoană în privat. Munca noastră nu are un buton de oprire.

Dar nu obosești, alergând întotdeauna, fără să te odihnești?

Obosesc. (râde) Chiar acum sunt frânt, fizic și emoțional. (râde) Serios. (râde) Este dur.

Deseori vorbesc cu Miyavi, și deseori aud lucruri despre tine de la el. Când era tânăr, și el își menaja timpul de odihnă și continua să fugă în mod nechibzuit, dar acum cred că pare mai mult că și-a amintit să trăiască în stare ”închis” și stare ”deschis”.

Miyavi este tipul tip AB. (Japonezii sunt de părere că grupa de sânge guvernează personalitatea.) (râde) Dacă nu ar fi avut stare ”închis” și stare ”deschis”, ar muri. (râde) Acum ceva timp a venit să vadă unul din concertele mele, și când s-a terminat, mi-a spus ”Gaku-nii, te-ai suprasolicitat.” (râde) Desigur, să fie Miyavi când e el pe scenă, lovește cu o forță de parcă ar muri. Cred că acesta este modul lui de a o face. Cu siguranță nu este necesar ca el să fie la fel ca mine. Dar eu nu intru în stare ”închis” și stare ”deschis”. Pentru că nu o fac, nu pot înțelege. Trăiesc repede și pentru moment. Nu pot face un concert gândindu-mă la ziua de mâine. Combustia perfectă. Dacă reiese că nu pot cânta în următoarea zi, mă voi retrage atunci.

Eh? Nu te referi să renunți la un concert?

Ahahaha. Nu, sigur că nu. Dacă se întâmplă, voi renunța la muzică. Am luat această hotărâre. Dar este din cauză că aceea măsură nu este bună. Este din cauză că am încredere că nu se va întâmpla, de aceea fac concertele fără a mă gândi la următoarea zi. Pentru că eu cred că puterea mea nu este acel gen de lucru. Dacă am început să mă gândesc la ziua de mâine în timpul unui concert nu aș mai fi eu însumi. Nu pot recomanda absolut nimănui acest stil de viață, dar este singurul fel în care pot eu trăi. Chiar dacă viața mea se termină în acel singur concert, vreau să trăiesc fără regrete. Cred asta chiar și mai mult acum, pentru că am crezut că viața mea va ține doar până împlineam 30 de ani.

De ce?

Corpul meu era slab când eram copil. Credeam că nici vorbă să fi avut o viață lungă. Așa că pentru mine, cel de acum, această viață este timp în plus. Vreau să trăiesc cu tot cea ce am în timpul extra. Vreau să înaintez cât de mult pot. Vreau să trăiesc fără regrete. În 50 de ani, toți pe care îi cunosc și care îmi sunt prieteni vor fi morți, și eu de asemenea. Nu contează cât de mult ne-am străduit, va fi la fel. Așadar vreau să mă străduiesc cu toată inima, și să merg cât de departe pot; asta e ceea ce cred.

Și aceasta este misiunea ta ca Gackt?

Da. Toată această viață. Dacă renunț la acest stil de viață, nu aș mai putea fi eu însumi. Dacă renunț la acest stil de viață, simt că tot ceea ce am prezentat ar deveni o minciună. Dar mă întreb dacă asta este în ordine? Dacă este o singură persoană care trăiește astfel. Dacă atunci când mor, toată lumea râde și spune ”A fost un tip interesant”, atunci este în ordine. Dacă era altcineva care să trăiască în acest stil, atunci e posibil ca eu să nu fi fost nevoit să o fac, dar dacă privesc în jur și nu este nimeni altcineva, eu trebuie să am acest stil de viață.

Stoic ca de obicei…Dar dacă mă uit la tine acum, nu îmi pot imagina că erai bolnăvicios.

Ei, din cauză că am grijă de sănătatea mea ca o persoană bolnavă, nu îmi neglijez sănătatea.

Dar, este imposibil, cu puterea unei persoane normale, programul tău. Sau stilul de viață.

Ahahahaha. Asta așa este. (râde) Dar din cauză că sunt bolnăvicios, urmez obiceiuri care îmi controlează corpul, care îl întăresc. Dar mulțumită acestui lucru, chiar am simțit puternic că o puteam face până la vârsta de 30 de ani. Desigur, lucrurile care voiam să le fac erau posibile, ce puteau fi împlinite până la vârsta de 30 de ani, nu le-am terminat, dar din acest motiv am trăit cu disperare. Așadar, în acest timp în plus pe care îl am acum, pentru că pot fi recunoscător că încă sunt viu, de acum încolo pot munci din greu. Pentru că nu voi lăsa nici un regret. Sunt recunoscător că pot face asta, că pot trăi. Așadar vreau să trăiesc din toată inima ca și cum nu contează când se sfârșește viața. Vreau să fiu mulțumit când voi cădea. Vreau să las florile mulțumite atunci când vor înflori. (Se referă la a muri cu sentimentul că înțelege, și că este în ordine să moară astfel, că nu este chiar fericit că e timpul să moară, dar că înțelege de ce trebuie să se întâmple.)

Vrei să-ți închei viața.

Așa este. Nu vreau să trăiesc lăsând lucrurile pe jumătate. Doar asta este.

Până acum, ai fost stoic, mergând înainte, înaintând cât de mult posibil, ai modul acesta de gândire din cauză că ai devenit artist? Era de pe când erai mic?

De când aveam 20 de ani.

Ce a declanșat asta?

Am întâlnit pe cineva când aveam 19 ani, și mi-a schimbat viața. Așa că viața mea este împărțită în două, până la 19 ani, și după 19 ani. Sunt complet diferite. Până la 19 ani, aveam puncte slabe, lucruri negative cum ar fi distructivitate și decadență, nu mă puteam gândi la ce înseamnă a trăi. De ce existam aici?, era singurul lucru la care mă gândeam. Priveam probabil doar la moarte. Dar de când am întâlnit aceea persoană, știam ce înseamnă să trăiești. Dacă viața mea are sens, vreau să știu care este, am început să mă gândesc la asta. Pentru a căuta acel sens, am început să mă gândesc să încerc să trăiesc din răsputeri. Nu există un asemenea lucru ca o persoană  cu o viață fără sens. Cu siguranță are un sens. Pentru cineva, pentru ceva. Am încercat să gândesc astfel. Mai întâi, m-am gândit să încep să-mi formez gândurile. Apoi, dacă eram capabil să ofer un brânci în spatele altor persoane, nu putea fi acesta motivul meu de a exista?

Înțeleg.

Nu știu cât de departe îi pot împinge, dar chiar dacă este puțin, când ei realizează că brânciul din spatele lor este mâna mea, simt că mi s-a dat voie să trăiesc.

Asta este profund. Dar cred că printre ei, trebuie să fie persoane care cred că fără cuvintele și muzica lui Gackt nu și-ar fi găsit sensul în viață. Sigur, cred că ei trebuie să-ți trimită multe dintre acele scrisori și e-mail-uri, dar este o frustrare în a nu putea fi capabil să întinzi o mână direct către acele persoane?

Da, așa este. Cred că sunt mulți fani care sunt astfel de slabi. Dar cred că le pot da un brânci din spate cu muzica și cuvintele mele. Dar, chiar dacă sunt aproape, dacă suntem separați, chiar dacă eu le pot da un brânci, mersul înainte trebuie făcut de ei însuși. Așa eram și eu în trecut, nu puteam merge fără a-mi trage prietenii împotriva voinței lor. Le dau orice pentru a porni, îi pregătesc. Dar dacă ei nu merg mai departe, nici măcar un pas înainte cu propriile picioare, chiar dacă stau acolo pentru totdeauna, nu vor rezolva problema de a se îmbrățișa pe ei însăși.

Să înaintezi și cu un pas este lucrul important.

Așa este. Este cel mai important lucru.

Și acum, din contră, ai primit vreo motivație din a fi în contact cu persoane din diferite generații?

Da. Am primit mult. În mare parte. În această eră este mai ușor să obții informații decât în trecut, dar cred că este de asemenea și o eră unde devine important să te asiguri de lucruri și să le prinzi cu privirea și cu mâinile. Internetul este foarte convenabil. Desigur, și eu îl folosesc. Dar cred că este disproporționat față de cât de multă informație poți obține despre lucruri, și cât de obișnuiți am devenit la a le experimenta pentru noi înșine. Ce este important este sentimentul de a dori să transmiți corect, ca fiind lucrul tău propriu, ceea ce ai experimentat cu adevărat. Cred că este sentimentul de a dori să o transmiți către publicul tău, și acțiunea de a face întocmai. Doar să te gândești la asta nu este bine. Zilele acestea, poți spune ușor ceva prin e-mail sau telefon, dar nu cred că asta înseamnă să spui. Este doar scris acolo. Este la fel, ca și cum, dacă scrii o melodie și pui cuvinte fără sentimente în ele, este doar o listă de propoziții. Ar putea deveni un cântec, dar din cauză că nu are sentimente în ea, nu se va potrivi. Nu va ajunge la persoanele care ascultă. Chiar dacă cuvintele sunt frumoase, nu vor impresiona inimile oamenilor. Asta e ceea ce se va întâmpla. Chiar dacă zilele acestea sunt un număr copleșitor de melodii comparat cu acum mult timp, simt că acum mult timp când nu erau multe melodii, erau mai multe care impresionau inimile oamenilor. Nu sunt multe rămase.

Înțeleg. Timpul se scurge. Simt că e mai mult un lucru de consum. Că nu mai sunt multe melodii care să continue să fie interpretate.

Exact. Cred că era informației a avut o mare influență aici. Eu continui să interpretez, și în acest proces por supraveghea și să-l repar încă o dată, dar prezentarea și formarea sunt diferite. Gândurile sunt ceva ce ajung la publicul tău pentru că sunt gândite. Dacă acționezi în a le transmite, ele vor fi primul lucru care ajunge. Cred că transmiterea gândurilor către publicul tău este ceva ce necesită o trudă considerabilă și puterea de a acționa. Pentru tinerii care trăiesc în această generație, nu cred că abilitatea lor de a simți a dispărut. Ci abilitatea lor de a acționa a dispărut. Așadar, în locurile unde chipurile lor nu pot fi văzute, pot alinia cuvinte. Este la fel cu a scrie noșalant bârfe pe internet. Doar o listă de cuvinte. Asta nu înseamnă că încearcă să ajungă la publicul lor. Nu îți poți transmite sentimentele cuiva care nu îți poate vedea chipul. Nu-i așa?

Ar putea fi așa. Din cauză că nu le poți vedea chipul, devii capabil de a face acele lucruri.

Așa este. E la fel ca în ”Pin Pon Dash” (farsa de a suna la ușa cuiva și de a fugi). Nu-i așa? O acțiune fără sens. Este la fel cu a merge amândoi la casa celuilalt și a fugi după ce suni la ușă. Fără vreo semnificație. Cred că modul de gândire este că legătura umană este completă, perfectă, pentru a fi capabil să vezi chipul publicului tău ca o cerință obligatorie, mai întâi trebuie să-și depășești propriul tău ego, și mai mult de atât, să transmiți ceva publicului. Nu este ceva ce poți transmite cu chipul tău ascuns și fără a-ți asuma vreun risc. Nu este ceva atât de simplu. Pentru că concertele sunt un lucru brut, nu. Cred acum că era aceasta se transformă într-o eră care poate urmări acel lucru brut. Pentru că societatea internetului se întinde, cred acum că importanța de a fi față în față în viața reală este din nou stabilită.

O întoarcere la origini.

Așa este. Așa era inițial. Dacă doar te gândești care era mai convenabil, vei pierde ce este mai important. Și cred că oamenii realizează asta în sfârșit. Dar încearcă să-ți amintești, acum 18 ani, telefoanele erau purtate doar de oamenii importanți, nu?

Cu siguranță. Nici eu nu am avut unul.

Nu? Cel mult, ai avut un pager. Dar acum aproape nu este nimeni care să nu aibă unul. Dar pe când nu erau telefoane mobile, toată comunicarea trebuia făcută la telefonul fix. O promisiune de acum într-o săptămână pentru când vă veți întâlni. Dacă te duceai la locul stabilit o săptămână mai târziu chiar și fără a confirma întâlnirea, persoana alături de care ai aranjat să te întâlnești va fi acolo așteptându-te. A fost acel gen de eră. Puteai avea încredere că vor veni, și sentimentele că puteai avea încredere în promisiunea celuilalt exista. Dar cred că acum poți contacta oamenii în orice moment și să îți confirme pe unde sunt, încrederea pe care o aveați unul în celălalt a dispărut treptat.

Să o duc la extrem, a devenit ceva normal să suni cu 30 de minute înainte de întâlnire și să spui ”Îmi pare rău, nu pot veni...”.

Da. Așa este. Dar pe când aveai doar telefonul fix, nu puteai face asta. Dacă nu te puteai duce, nu te îngrijorai de cum să le spui și ce să faci? Dar din cauză că acum este convenabil, cred că promisiunile au devenit un lucru foarte ușor. Esențial, sentimentul că aceea persoană te-ar aștepta și că puteai avea încredere că își ținea promisiunea, și sentimentul de a vrea să-i transmiți ceva cuiva au dispărut. Cred că este trist. Este tragedia celor care trăiesc acum. Desigur, dacă acele instrumente convenabile ar dispărea acum, chiar și eu aș avea probleme, lumea ar înceta să mai funcționeze. Așa că nu resping totul, doar că este important să luăm părțile bune și să păstrăm contactul fără a pierde ceea ce este important. Nu este vorba că disprețuiesc site-urile unde oamenii spun lucruri rele, dar vreau să-i învăț pe copii că să se bazeze pe ele nu este un mod de comunicare.

Înțeleg.

Întrebându-mă ce semnificație are o luptă într-un loc unde nu poți vedea chipul persoanei celeilalte mă întristează. Cred că este ceva ce nu ai putea spune niciodată dacă ai putea vedea chipul lor în viața reală. Ar putea fi că ei încearcă să facă ceva, dar dacă o scriu cu intenția de a transmite ceva, cred că ar fi diferit. Nu este vorba că va ajunge dacă doar spui ceea ce vrei. Cred că cel mai important lucru este ca sentimentul de a încerca să transmiți ceva este privit ca fiind important. Sunt criticat (online) până la o limită absurdă. (râde) Prima dată când am văzut, am avut un șoc atât de puternic că am crezut că am să mă enervez, dar mi-am schimbat modul de gândire și acum e doar demn de milă. Nu mai dau importanță. Pe de altă parte, faptul că nu îmi pasă este îngrozitor. (râde) Dar în asta, partea dorinței umane este să simți că ai văzut adevărul; este puțin trist.

Probabil, este pentru că lucrurile rele sunt spuse când nu vă puteți vedea unul pe celălalt. Dar pentru că eu urăsc astfel de lucruri, încerc să aduc vorba de lucruri care cred că sunt ciudate față în față. Nu este vorba că încerc să mă bat, doar că dacă încep să spun lucrurile rele din sufletul meu, este mai bine să le spui așa cum trebuie față în față. Dacă nici asta nu este bine, atunci am probleme.

Așa este. Așa ar trebui să fie în mod natural. Când spui lucrurile față în față, încerci să le spui corect, sincer. Nu le spui la grămadă. Dar când nu poți vedea chipul cuiva, nu este nici o sinceritate sau considerație în cuvintele tale. Pur și simplu le verși după placul tău. Cred că cei care pun la suflet atunci când li se spun lucruri rele din umbră și se consumă din cauza asta trebuie să nu le dea atenție. Desigur, chiar și eu, am fost rănit și m-am gândit ”Hey, hey, mai lăsați-mă” prima dată când am citit, dar sunt atât de multe că sunt pur și simplu stupefiat. (râde) Dar când am început să mă gândesc la faptul că oamenii se comportă astfel atunci când nu văd chipul celelalte persoane face parte din realitate, am început să mă simt mai împăcat. Dacă sunt persoane care suferă din cauza unor asemenea lucruri, cred că ar trebui să încerce și să-și schimbe modul de gândire.

În cazul tău, Gackt, pare că le place mult prea mult. Să fi o persoană în ochiul public este dificil, nu?

Da, ei bine, așa este. Dar sincer, dacă îți concentrezi atenția pe alte lucruri, sunt multe părți amuzante. Nu e ca și cum spusul lucrurilor rele este grozav.

Cumva, pari uman în această conversație. (râde) Gackt trăiește o viață unică, separată de oameni, pe care cred că toată lumea o admiră, dar tu ești neașteptat de...Showa în modul tău de gândire și altele. (râde)

Ahahahaha. Showa? Nu, nu sunt Showa, nu? Sunt un bărbat al erei Sengoku. (râde) (Showa = perioada de timp în care majoritatea adulților s-au născut (1925-1989). Era Sengoku, pe de altă parte, este perioada dintre sec XV și sec XVII, în care Gackt s-ar fi născut cu siguranță dacă ar fi avut într-adevăr 468 de ani.)

Ahahahaha, așa este. (râde)

Recent, mulți băieți au venit să vadă concertele mele. Nu știu ce le place la mine, dar chiar dacă în mod neașteptat motivul am fost eu, cred că bărbați, mai mult decât a se naște bărbat, vor să aibă o viață grozavă. Pentru că eu sunt astfel. Doar că, să trăiești o viață grozavă este greu, este un lucru foarte dur. Este obositor, o să ți se spună cu timpul că nu ești, vei fi criticat asemeni mie. (râde) Dar dacă poți trăi gândindu-te că propriul tău stil de viață este greșit, atunci cred că acest lucru însuși este un stil de viață grozav. Nu mă gândesc că propriul meu mod de viață este grozav. Dar, eu însumi, mă gândesc că stilul de viață nu se potrivește cu perioada. (râde) Dar, prin înțelegere, și având încredere că pot trăi cu toată dedicarea mea, făcându-mi viața o carte, cred că poate fi considerabil de interesant. (râde) Cred că asta este destul de bun. Pentru că dacă sunt lucruri pe care pot spune că aduc lumină, vreau ca cineva să le aducă aminte după ce mor. (râde) Cred că toată lumea ar muri de râs. (râde) Sunt recunoscător că pot avea o viață atât de interesantă. Pentru că sunt tenace doar trăind astfel. Sunt recunoscător din toată inima să trăiesc acum, că trăiesc acum. Pentru că sunt tenace, sunt capabil să trăiesc la maxim în acest punct.

Dar, dacă este aceeași viață, vrei să trăiești la limitele puterii tale.

Exact. Chiar cred că așa este. În cazul meu, prima dată când am fost cuprins de imaginea morții, eram adolescent. Pe când aveam vreo 20 de ani, am realizat că pentru a recunoaște moartea, nu puteam clarifica imaginea morții până ce nu recunoșteam viața. Și în cele din urmă, pe la vreo 30 de ani, am înțeles că viața și moartea sunt două jumătăți a unei perechi. Așa este, ceea ce numim viață este, dacă îi spui chintă roială, viața este 10,11,12,13. Atunci, când este trasă ultima carte, fie că va apărea un as sau nu, este tot ce ai făcut până în acel punct, în aceea carte, cred. Cei care se gândesc doar la moarte, pentru că nu se mai uită la nimic altceva decât la momentul morții și indiferent dacă au un as în acel punct, sunt nefolositori pentru orice scop. Dacă cărțile anterioare nu sunt în locul lor, asul este fără rost. Pentru ca celelalte cărți să fie acolo, trebuie să trăiești cu toată dedicarea. Apoi, dacă tragi asul la sfârșit, nu este o viață mai minunată, cred. Pentru a trage asul la sfârșit, vreau să trăiesc cu toată dedicarea de acum încolo. Ca și Gackt.

Requiem et Reminiscence II - Proto și Zero

Proto și Zero

Gakuto

A fost odată ca niciodată.

Un bărbat tânăr și-a pierdut persoana iubită într-un război.

Tânărul bărbat era complet singur.

”Dacă aș fi fost mai puternic,

Aș fi putut să protejez persoana care era importantă pentru mine...”

Tânărul bărbat a bătut la ușa laboratorului.

Și, așa cum și-a dorit, a devenit cyborg.

Tânărul bărbat care a devenit cyborg i s-a dat numele de ”Proto”,

Și în schimb pentru amintirile sale prețioase, i s-a oferit putere.

Proto a luptat pe multe câmpuri de bătălie.

Obținând putere,

Singurătatea lui ar fi trebui să dispară.

”Dar nu este așa...”

Amintirile persoanei iubite

Care ar fi trebuit să fie pierdute

Au rămas fără a dispărea.

Cu cât lupta mai mult, cu atât mai mult tristețea lui creștea.

Persoana sa prețioasă nu se întorcea.

”Nu pot rezista acestei singurătăți și acestei tristeți”

Proto a dispărut de pe câmpul de luptă.

Nu contează cât de mult au căutat, nimeni nu l-a putut găsi.

Atunci, a fost teribil.

Era o agitație la laborator.

Proto plecase,

Și oamenii răi făceau zarvă.

”Este un dezastru! Proto era un cyborg important.

Dacă se află că a dispărut, nu vom mai putea face niciodată cercetări aici!!”

Atunci oamenii răi s-au întrebat dacă era cineva care îl putea înlocui pe Proto.

La laboratorul oamenilor răi,

Era un asistent pe nume Asakura.

Asakura, care era japonez, era singur într-o țară străină.

Singura care vorbise cu el

Era o fată pe nume Maria.

Asakura o iubea pe Maria.

Maria avea un prieten pe nume Ray pe care ea îl iubea.

Și Ray o iubea pe Maria.

Era ziua în care Ray fusese acceptat în armată.

Asakura și Maria au fost să-l conducă.

Maria se uita la Ray cu un chip trist.

Asakura s-a gândit (Îmi doresc să nu se mai întoarcă niciodată...)

La laborator, Asakura a fost șocat să vadă o poză cu Proto.

Proto și Ray semănau perfect.

(Dacă Ray dispare acum, Maria va fi a mea...)

Posedat de o inimă rea, Asakura s-a gândit să-l înlocuiască pe Proto cu Ray.

Asakura l-a chemat pe Ray la laborator.

Neștiind nimic,

Ray s-a grăbit să-l întâlnească.

Când Ray a intrat în camera lui Asakura,

Mulți soldați l-au înconjurat.

Șocat, Ray a strigat

”Asakura!”

Iar și iar.

Dar Asakura nu a răspuns.

În cele din urmă, Ray a fost remodelat în cyborg-ul ”Zero”.

Pentru ca să nu se afle de dispariția lui Proto,

Oamenii răi i-au șters amintirile și inima lui Ray,

Și au pus amintirile lui Proto în Zero.

Zero a devenit o armă puternică.

A devenit căpitanul unui brigade de cyborgi și a luptat în multe bătălii.

Cu cât lupta mai mult Zero, cu atât mai mult simțea un sentiment de gol.

”Ce este acest gol?”

Amintirile lui cu iubita sa Maria

Care ar fi trebui să fie șterse au fost reînviate.

Puțin câte puțin,

Zero și-a amintit timpul pe când era Ray.

În interiorul amintirilor sale recuperate,

Zero simțea că mai este încă o persoană în interiorul lui.

Aceea era inima lui Proto.

În amintirile lui care au revenit piesă cu piesă,

Zero era confuz.

”Tânărul bărbat...Proto, Ray, Zero...”

”Cine...sunt eu?”

În timp, Zero și-a amintit totul.

Despre Asakura, care a fost prietenul său, și cum,

Din cauza lui,

A fost transformat în cyborg.

Când s-a întors, erau mulți cyborgi asemeni lui Zero.

Cu toți și-au recuperat inima și amintirile prețioase.

”Să-i înfrângem pe oamenii răi și să ne întoarcem acasă.”

Cybrogi l-au urmat pe Zero înapoi la laborator pentru a-i răsturna pe oamenii răi.

Cyborgi au luptat.

La fel, și Zero, a luptat cu toată puterea sa.

Dar nu au putut înfrânge oamenii răi.

Zero și mulți cyborgi au fost făcuți bucăți și distruși.

La scurt timp,

Asakura, care i-a fost prieten, a venit la el.

Când l-a văzut pe Zero, neputându-se mișca,

A regretat ceea ce făcut din adâncul inimii sale.

Și-a cerut iertare corpului distrus al lui Zero.

Cu multe, multe lacrimi curgând pe fața lui, și-a cerut iertare.

”Este de ajuns...”

Zero l-a iertat pe Asakura.

Zero a privit spre cer.

În timp ce privea, un înger a dat din aripi până jos.

Îngerul arăta asemeni lui Maria.

Lacrimile curgeau din ochii săi mecanici.

În cele din urmă, Zero a rămas nemișcat.

”Ca războiul să dispară din această lume...”

A șoptit aceste ultime cuvinte în inima sa,

Și a căzut într-un somn liniștit.

Sfârșit.