Interviu - Out of Music Vol.3 (iunie 2009)

Cu primul său turneu după 3 ani ”Requiem et Reminiscence II ~Saisei to Kaikou~” și lansarea single-lului ”Journey through the Decade”, programul lui Gackt este surprinzător de plin, dar de data asta am vrea să facem un interviu care clarifică personalitatea și sentimentele lui Gackt.

Este în ordine. Voi răspunde la tot. (râde)

Ahahaha. Atunci să începem. Mai întâi, ca artist, Gackt și-a construit propria sa viziune asupra lumii, dar ești întotdeauna conștient că metoda ta de creare leagă toate lucrările tale?

Da, așa este. De exemplu, am așa numitul ”Proiect MOON”, dar am început să creez povestea numită ”MOON” în 2002. Povestea care a devenit turneul ”Requiem et Reminiscence II ~Saisei to Kaikou~” care a început în decembrie anul trecut, mi-am imaginat brusc în timpul turneului de atunci. În timp ce investigam diferite aspecte din asta în mintea mea, am transpus treptat povestea în ceva mare. M-am gândit mult ”În ce fel de formă ar trebui să prezint asta?”. Nu voiam să mă opresc doar la muzică. Cum ar fi trebuit să o prezint? Un film, o nuvelă, foarte multe forme au apărut în mintea mea. Întrebându-mă dacă puteam face totul un puzzle, punând diverse lucruri împreună ca un amestec fără a considera un gen, am ajuns să fac tematica ”MOON” în concerte. În același timp am început să fac un film, să scriu o nuvelă și să răspândesc lucrări de artă care au standardizat ”MOON”. Pentru că povestea era prea mare, proiectul a continuat până în 2006. În aceea ramură, am lansat versurile muzicale a poveștii ”DIABOLOS”, și intenționam să lansez alta, un album separat și turneu cu el imediat după. Dar era povestea cu drama Taiga, și diverse alte povești au apărut, așa că am oprit temporar activitățile muzicale. Și prin jurul primăverii din 2007, am început să mă gândesc să pornesc povestea asta încă o dată. Dar prin iarnă, am primit oferta să fac filmul.

Filmul de la Hollywood, ”BUNRAKU”?

Da, da. Așa că atunci a trebuit să decid, să merg cu turneul cum plănuisem, sau să accept oferta de film și să încerc să provoc Hollywood-ul.

Un punct problematic. Dar cu siguranță, Gackt visa să facă un film la Hollywood?

Așa este. Hollywood era unul dintre visele mele. Pentru că să apar pe scena lumii este visul meu. Așadar staff-ul mi-a spus că voiau ca eu să nu las șansa să-mi scape și să accept provocarea.

Înțeleg. Deci ai acceptat oferta de film.

Da. Am rupt programul turneului pe care îl pregătisem deja, și l-am refăcut a doua oară.

Desigur, filmarea filmului a fost peste hotare, nu?

Da. În România. Tot timpul cât am fost acolo filmând, am fost tensionat. Lucrurile la care mă gândeam înainte de a face filmul, am început să mă gândesc dacă puteam continua să le fac în același fel. Am început să mă gândesc, cum puteam să surprind oamenii și mai mult?

Probabil din cauză că a trecut mult timp de la un turneu.

Da. Pentru că făceam asta după trei ani. Voiam să prezint un nivel de surpriză și emoție proporțional cu timpul petrecut așteptându-l. Așa că m-am gândit ”Ce ar fi dacă aș aduce Requiem et Reminiscence aici încă o dată?” M-am gândit că nimeni nu s-ar aștepta să-l aduc iar. (râde)

Exact. Au fost surprinși, nu? (râde)

Exact. (râde) Pentru că trecuse mult timp. Cam…cât de mult? Sunt șapte ani. Cu siguranță, chiar dacă am încheiat într-un mod ce spunea ”mai e mult din această poveste”, nu ar putea fi posibil. (râde)

Nu ar putea fi posibil. (râde)

Așa că m-am gândit la ea mult. Deși povestea asta a fost un rezultat, a trebuit să fac ceva ce s-ar transmite corect la cei care urmăreau povestea de acum șapte ani și la cei care atingeau povestea pentru prima dată. A trebuit să clarific asta. A trebuit să prezint povestea corect pentru ambele părți. Asta a fost foarte dificil. De la început, ”Requiem et Reminiscence” a fost cumva, ceea ce mi-a oferit o șansă să-mi stabilesc imaginea concertelor mele. Prezentarea pe bază de imagini, muzica și scena a fost de asemenea expunerea unei noi metode de prezentare. Cu siguranță, a fost începutul acestui turneu în 2001. Așa că era un punct pe care voiam să-l fac să fie important.

Înțeleg.

Cu siguranță, a fost începutul a ceea ce sunt cunoscute ca fiind concertele VISUALIVE pe care eu le produc. VISUALIVE este stilul de prezentare care trece prin lucrurile prin care eu vreau să treacă, lucrurile care eu vreau să le dau o formă, producerea și prezentarea bazată pe imagini, muzică și scena cu muzică ca etalon. Pentru că trebuie să ajungă pe teritoriul entertainment-ului, trebuie să-i facă pe cei care se uită fericiți, să-i facă să se distreze, să fie surprinși, impresionați, să plângă, să râdă, trebuie să fie o scenă care include toate aceste elemente. Întotdeauna țintesc către asta. În cele din urmă, după zece ani, simt că pot realiza asta anul acesta.

Dacă nu te-ai fi implicat atât de mult timp, ar fi fost lucruri pe care nu le-ai fi putut implementa, nu?

Da. Așa este.

Cu siguranță, să ai proiecte în afara activității tale muzicale cum ar fi filmul și drama Taiga a fost un lucru mare.

Da, asta este cât se poate de evident. Așa a fost cu filmul și drama, dar pentru că muzica era separată, dacă ajungeam să mă împart, cu ce scop au trecut acei trei ani? Nu sunt împărțit. Mai degrabă, este posibil ca cei care privesc, cei care primesc să fie cei care împart. Cred că nu este nici o diferență în prezentare, fără divizări. Cred că nu este nimic distant în a interpreta. Concertele pe care le fac acum sunt la fel. Cred că sunt persoane care vor fi păcălite să simtă că fac un musical decât un concert. Cred că vor fi și persoane care vor simți să se uită la ceva contemporan. Este un concert rock, nu este vorba că interpretez, dar pentru a face povestea să avanseze cu muzica, cu aranjamentul de pe scenă, cum este prezentat restul, este ceea ce cred eu că este un VISUALIVE. Și acum, ajungând la mijlocul turneului, cred că a fost construit ca o imagine. Pentru că sunt persoane care vin nu doar o dată, ci iar și iar, și de dragul lor, după ce se termină fiecare concert, verific imaginea concertului din aceea zi împreună cu staff-ul și întotdeauna mă gândesc la cum o pot îmbunătății pentru a oferi oamenilor chiar și o mică surpriză, chiar și mai multă emoție. Nu este vorba că schimb totul complet de fiecare dată, dar dacă sunt noi descoperiri, cred că ei se vor simți complet diferit. Noi repetăm până în ultimul minut de dinainte de adevăratul concert. Majoritatea artiștilor nu fac asta până în acest punct, cred.

Faci atât de mult…

Da. Serios, este extrem de greu. (râde)

Dar o faci. (râde)

Da, o fac oricum. (râde) Nu mă simt împăcat dacă nu o fac. Cred că este vorba doar de mine, să fac asta până în acest punct.

Atunci e ca și cum e datoria ta ca artistul Gackt? Să o spun direct, să ieși în afara teritoriului muncii în care ai încredere?

Da, așa este. Nu simt deloc că este o muncă. Este o datorie, sau o misiune.

O misiune. Înțeleg.

E ca și cum este motivul pentru care exist aici. Spiritul în care m-am născut. Îmi place. Să-i fac pe oameni fericiți, să-i distrez, să-i surprind. Chiar îmi place să-i văd cum îmi răspund emoțional și plâng. Nu este din cauză că sunt artistul Gackt. Eu ca artistul Gackt și eu în privat suntem complet la fel. Chiar și în privat, îmi place să-i fac pe oameni fericiți, să-i distrez, să-i surprind. Pentru că lucrurile esențiale sunt aici, în procesul de a sosi acolo unde îmi pot pune viața la bătaie. Pentru că eu cred că o pot face cu seriozitate. Sincer, când îi văd pe cei atât de impresionați încât plâng, și zâmbesc fericiți, pot fi fericit că am făcut-o. Pentru că nu sunt talentat, nu știu cum să fiu un artist în public și o altă persoană în privat. Munca noastră nu are un buton de oprire.

Dar nu obosești, alergând întotdeauna, fără să te odihnești?

Obosesc. (râde) Chiar acum sunt frânt, fizic și emoțional. (râde) Serios. (râde) Este dur.

Deseori vorbesc cu Miyavi, și deseori aud lucruri despre tine de la el. Când era tânăr, și el își menaja timpul de odihnă și continua să fugă în mod nechibzuit, dar acum cred că pare mai mult că și-a amintit să trăiască în stare ”închis” și stare ”deschis”.

Miyavi este tipul tip AB. (Japonezii sunt de părere că grupa de sânge guvernează personalitatea.) (râde) Dacă nu ar fi avut stare ”închis” și stare ”deschis”, ar muri. (râde) Acum ceva timp a venit să vadă unul din concertele mele, și când s-a terminat, mi-a spus ”Gaku-nii, te-ai suprasolicitat.” (râde) Desigur, să fie Miyavi când e el pe scenă, lovește cu o forță de parcă ar muri. Cred că acesta este modul lui de a o face. Cu siguranță nu este necesar ca el să fie la fel ca mine. Dar eu nu intru în stare ”închis” și stare ”deschis”. Pentru că nu o fac, nu pot înțelege. Trăiesc repede și pentru moment. Nu pot face un concert gândindu-mă la ziua de mâine. Combustia perfectă. Dacă reiese că nu pot cânta în următoarea zi, mă voi retrage atunci.

Eh? Nu te referi să renunți la un concert?

Ahahaha. Nu, sigur că nu. Dacă se întâmplă, voi renunța la muzică. Am luat această hotărâre. Dar este din cauză că aceea măsură nu este bună. Este din cauză că am încredere că nu se va întâmpla, de aceea fac concertele fără a mă gândi la următoarea zi. Pentru că eu cred că puterea mea nu este acel gen de lucru. Dacă am început să mă gândesc la ziua de mâine în timpul unui concert nu aș mai fi eu însumi. Nu pot recomanda absolut nimănui acest stil de viață, dar este singurul fel în care pot eu trăi. Chiar dacă viața mea se termină în acel singur concert, vreau să trăiesc fără regrete. Cred asta chiar și mai mult acum, pentru că am crezut că viața mea va ține doar până împlineam 30 de ani.

De ce?

Corpul meu era slab când eram copil. Credeam că nici vorbă să fi avut o viață lungă. Așa că pentru mine, cel de acum, această viață este timp în plus. Vreau să trăiesc cu tot cea ce am în timpul extra. Vreau să înaintez cât de mult pot. Vreau să trăiesc fără regrete. În 50 de ani, toți pe care îi cunosc și care îmi sunt prieteni vor fi morți, și eu de asemenea. Nu contează cât de mult ne-am străduit, va fi la fel. Așadar vreau să mă străduiesc cu toată inima, și să merg cât de departe pot; asta e ceea ce cred.

Și aceasta este misiunea ta ca Gackt?

Da. Toată această viață. Dacă renunț la acest stil de viață, nu aș mai putea fi eu însumi. Dacă renunț la acest stil de viață, simt că tot ceea ce am prezentat ar deveni o minciună. Dar mă întreb dacă asta este în ordine? Dacă este o singură persoană care trăiește astfel. Dacă atunci când mor, toată lumea râde și spune ”A fost un tip interesant”, atunci este în ordine. Dacă era altcineva care să trăiască în acest stil, atunci e posibil ca eu să nu fi fost nevoit să o fac, dar dacă privesc în jur și nu este nimeni altcineva, eu trebuie să am acest stil de viață.

Stoic ca de obicei…Dar dacă mă uit la tine acum, nu îmi pot imagina că erai bolnăvicios.

Ei, din cauză că am grijă de sănătatea mea ca o persoană bolnavă, nu îmi neglijez sănătatea.

Dar, este imposibil, cu puterea unei persoane normale, programul tău. Sau stilul de viață.

Ahahahaha. Asta așa este. (râde) Dar din cauză că sunt bolnăvicios, urmez obiceiuri care îmi controlează corpul, care îl întăresc. Dar mulțumită acestui lucru, chiar am simțit puternic că o puteam face până la vârsta de 30 de ani. Desigur, lucrurile care voiam să le fac erau posibile, ce puteau fi împlinite până la vârsta de 30 de ani, nu le-am terminat, dar din acest motiv am trăit cu disperare. Așadar, în acest timp în plus pe care îl am acum, pentru că pot fi recunoscător că încă sunt viu, de acum încolo pot munci din greu. Pentru că nu voi lăsa nici un regret. Sunt recunoscător că pot face asta, că pot trăi. Așadar vreau să trăiesc din toată inima ca și cum nu contează când se sfârșește viața. Vreau să fiu mulțumit când voi cădea. Vreau să las florile mulțumite atunci când vor înflori. (Se referă la a muri cu sentimentul că înțelege, și că este în ordine să moară astfel, că nu este chiar fericit că e timpul să moară, dar că înțelege de ce trebuie să se întâmple.)

Vrei să-ți închei viața.

Așa este. Nu vreau să trăiesc lăsând lucrurile pe jumătate. Doar asta este.

Până acum, ai fost stoic, mergând înainte, înaintând cât de mult posibil, ai modul acesta de gândire din cauză că ai devenit artist? Era de pe când erai mic?

De când aveam 20 de ani.

Ce a declanșat asta?

Am întâlnit pe cineva când aveam 19 ani, și mi-a schimbat viața. Așa că viața mea este împărțită în două, până la 19 ani, și după 19 ani. Sunt complet diferite. Până la 19 ani, aveam puncte slabe, lucruri negative cum ar fi distructivitate și decadență, nu mă puteam gândi la ce înseamnă a trăi. De ce existam aici?, era singurul lucru la care mă gândeam. Priveam probabil doar la moarte. Dar de când am întâlnit aceea persoană, știam ce înseamnă să trăiești. Dacă viața mea are sens, vreau să știu care este, am început să mă gândesc la asta. Pentru a căuta acel sens, am început să mă gândesc să încerc să trăiesc din răsputeri. Nu există un asemenea lucru ca o persoană  cu o viață fără sens. Cu siguranță are un sens. Pentru cineva, pentru ceva. Am încercat să gândesc astfel. Mai întâi, m-am gândit să încep să-mi formez gândurile. Apoi, dacă eram capabil să ofer un brânci în spatele altor persoane, nu putea fi acesta motivul meu de a exista?

Înțeleg.

Nu știu cât de departe îi pot împinge, dar chiar dacă este puțin, când ei realizează că brânciul din spatele lor este mâna mea, simt că mi s-a dat voie să trăiesc.

Asta este profund. Dar cred că printre ei, trebuie să fie persoane care cred că fără cuvintele și muzica lui Gackt nu și-ar fi găsit sensul în viață. Sigur, cred că ei trebuie să-ți trimită multe dintre acele scrisori și e-mail-uri, dar este o frustrare în a nu putea fi capabil să întinzi o mână direct către acele persoane?

Da, așa este. Cred că sunt mulți fani care sunt astfel de slabi. Dar cred că le pot da un brânci din spate cu muzica și cuvintele mele. Dar, chiar dacă sunt aproape, dacă suntem separați, chiar dacă eu le pot da un brânci, mersul înainte trebuie făcut de ei însuși. Așa eram și eu în trecut, nu puteam merge fără a-mi trage prietenii împotriva voinței lor. Le dau orice pentru a porni, îi pregătesc. Dar dacă ei nu merg mai departe, nici măcar un pas înainte cu propriile picioare, chiar dacă stau acolo pentru totdeauna, nu vor rezolva problema de a se îmbrățișa pe ei însăși.

Să înaintezi și cu un pas este lucrul important.

Așa este. Este cel mai important lucru.

Și acum, din contră, ai primit vreo motivație din a fi în contact cu persoane din diferite generații?

Da. Am primit mult. În mare parte. În această eră este mai ușor să obții informații decât în trecut, dar cred că este de asemenea și o eră unde devine important să te asiguri de lucruri și să le prinzi cu privirea și cu mâinile. Internetul este foarte convenabil. Desigur, și eu îl folosesc. Dar cred că este disproporționat față de cât de multă informație poți obține despre lucruri, și cât de obișnuiți am devenit la a le experimenta pentru noi înșine. Ce este important este sentimentul de a dori să transmiți corect, ca fiind lucrul tău propriu, ceea ce ai experimentat cu adevărat. Cred că este sentimentul de a dori să o transmiți către publicul tău, și acțiunea de a face întocmai. Doar să te gândești la asta nu este bine. Zilele acestea, poți spune ușor ceva prin e-mail sau telefon, dar nu cred că asta înseamnă să spui. Este doar scris acolo. Este la fel, ca și cum, dacă scrii o melodie și pui cuvinte fără sentimente în ele, este doar o listă de propoziții. Ar putea deveni un cântec, dar din cauză că nu are sentimente în ea, nu se va potrivi. Nu va ajunge la persoanele care ascultă. Chiar dacă cuvintele sunt frumoase, nu vor impresiona inimile oamenilor. Asta e ceea ce se va întâmpla. Chiar dacă zilele acestea sunt un număr copleșitor de melodii comparat cu acum mult timp, simt că acum mult timp când nu erau multe melodii, erau mai multe care impresionau inimile oamenilor. Nu sunt multe rămase.

Înțeleg. Timpul se scurge. Simt că e mai mult un lucru de consum. Că nu mai sunt multe melodii care să continue să fie interpretate.

Exact. Cred că era informației a avut o mare influență aici. Eu continui să interpretez, și în acest proces por supraveghea și să-l repar încă o dată, dar prezentarea și formarea sunt diferite. Gândurile sunt ceva ce ajung la publicul tău pentru că sunt gândite. Dacă acționezi în a le transmite, ele vor fi primul lucru care ajunge. Cred că transmiterea gândurilor către publicul tău este ceva ce necesită o trudă considerabilă și puterea de a acționa. Pentru tinerii care trăiesc în această generație, nu cred că abilitatea lor de a simți a dispărut. Ci abilitatea lor de a acționa a dispărut. Așadar, în locurile unde chipurile lor nu pot fi văzute, pot alinia cuvinte. Este la fel cu a scrie noșalant bârfe pe internet. Doar o listă de cuvinte. Asta nu înseamnă că încearcă să ajungă la publicul lor. Nu îți poți transmite sentimentele cuiva care nu îți poate vedea chipul. Nu-i așa?

Ar putea fi așa. Din cauză că nu le poți vedea chipul, devii capabil de a face acele lucruri.

Așa este. E la fel ca în ”Pin Pon Dash” (farsa de a suna la ușa cuiva și de a fugi). Nu-i așa? O acțiune fără sens. Este la fel cu a merge amândoi la casa celuilalt și a fugi după ce suni la ușă. Fără vreo semnificație. Cred că modul de gândire este că legătura umană este completă, perfectă, pentru a fi capabil să vezi chipul publicului tău ca o cerință obligatorie, mai întâi trebuie să-și depășești propriul tău ego, și mai mult de atât, să transmiți ceva publicului. Nu este ceva ce poți transmite cu chipul tău ascuns și fără a-ți asuma vreun risc. Nu este ceva atât de simplu. Pentru că concertele sunt un lucru brut, nu. Cred acum că era aceasta se transformă într-o eră care poate urmări acel lucru brut. Pentru că societatea internetului se întinde, cred acum că importanța de a fi față în față în viața reală este din nou stabilită.

O întoarcere la origini.

Așa este. Așa era inițial. Dacă doar te gândești care era mai convenabil, vei pierde ce este mai important. Și cred că oamenii realizează asta în sfârșit. Dar încearcă să-ți amintești, acum 18 ani, telefoanele erau purtate doar de oamenii importanți, nu?

Cu siguranță. Nici eu nu am avut unul.

Nu? Cel mult, ai avut un pager. Dar acum aproape nu este nimeni care să nu aibă unul. Dar pe când nu erau telefoane mobile, toată comunicarea trebuia făcută la telefonul fix. O promisiune de acum într-o săptămână pentru când vă veți întâlni. Dacă te duceai la locul stabilit o săptămână mai târziu chiar și fără a confirma întâlnirea, persoana alături de care ai aranjat să te întâlnești va fi acolo așteptându-te. A fost acel gen de eră. Puteai avea încredere că vor veni, și sentimentele că puteai avea încredere în promisiunea celuilalt exista. Dar cred că acum poți contacta oamenii în orice moment și să îți confirme pe unde sunt, încrederea pe care o aveați unul în celălalt a dispărut treptat.

Să o duc la extrem, a devenit ceva normal să suni cu 30 de minute înainte de întâlnire și să spui ”Îmi pare rău, nu pot veni...”.

Da. Așa este. Dar pe când aveai doar telefonul fix, nu puteai face asta. Dacă nu te puteai duce, nu te îngrijorai de cum să le spui și ce să faci? Dar din cauză că acum este convenabil, cred că promisiunile au devenit un lucru foarte ușor. Esențial, sentimentul că aceea persoană te-ar aștepta și că puteai avea încredere că își ținea promisiunea, și sentimentul de a vrea să-i transmiți ceva cuiva au dispărut. Cred că este trist. Este tragedia celor care trăiesc acum. Desigur, dacă acele instrumente convenabile ar dispărea acum, chiar și eu aș avea probleme, lumea ar înceta să mai funcționeze. Așa că nu resping totul, doar că este important să luăm părțile bune și să păstrăm contactul fără a pierde ceea ce este important. Nu este vorba că disprețuiesc site-urile unde oamenii spun lucruri rele, dar vreau să-i învăț pe copii că să se bazeze pe ele nu este un mod de comunicare.

Înțeleg.

Întrebându-mă ce semnificație are o luptă într-un loc unde nu poți vedea chipul persoanei celeilalte mă întristează. Cred că este ceva ce nu ai putea spune niciodată dacă ai putea vedea chipul lor în viața reală. Ar putea fi că ei încearcă să facă ceva, dar dacă o scriu cu intenția de a transmite ceva, cred că ar fi diferit. Nu este vorba că va ajunge dacă doar spui ceea ce vrei. Cred că cel mai important lucru este ca sentimentul de a încerca să transmiți ceva este privit ca fiind important. Sunt criticat (online) până la o limită absurdă. (râde) Prima dată când am văzut, am avut un șoc atât de puternic că am crezut că am să mă enervez, dar mi-am schimbat modul de gândire și acum e doar demn de milă. Nu mai dau importanță. Pe de altă parte, faptul că nu îmi pasă este îngrozitor. (râde) Dar în asta, partea dorinței umane este să simți că ai văzut adevărul; este puțin trist.

Probabil, este pentru că lucrurile rele sunt spuse când nu vă puteți vedea unul pe celălalt. Dar pentru că eu urăsc astfel de lucruri, încerc să aduc vorba de lucruri care cred că sunt ciudate față în față. Nu este vorba că încerc să mă bat, doar că dacă încep să spun lucrurile rele din sufletul meu, este mai bine să le spui așa cum trebuie față în față. Dacă nici asta nu este bine, atunci am probleme.

Așa este. Așa ar trebui să fie în mod natural. Când spui lucrurile față în față, încerci să le spui corect, sincer. Nu le spui la grămadă. Dar când nu poți vedea chipul cuiva, nu este nici o sinceritate sau considerație în cuvintele tale. Pur și simplu le verși după placul tău. Cred că cei care pun la suflet atunci când li se spun lucruri rele din umbră și se consumă din cauza asta trebuie să nu le dea atenție. Desigur, chiar și eu, am fost rănit și m-am gândit ”Hey, hey, mai lăsați-mă” prima dată când am citit, dar sunt atât de multe că sunt pur și simplu stupefiat. (râde) Dar când am început să mă gândesc la faptul că oamenii se comportă astfel atunci când nu văd chipul celelalte persoane face parte din realitate, am început să mă simt mai împăcat. Dacă sunt persoane care suferă din cauza unor asemenea lucruri, cred că ar trebui să încerce și să-și schimbe modul de gândire.

În cazul tău, Gackt, pare că le place mult prea mult. Să fi o persoană în ochiul public este dificil, nu?

Da, ei bine, așa este. Dar sincer, dacă îți concentrezi atenția pe alte lucruri, sunt multe părți amuzante. Nu e ca și cum spusul lucrurilor rele este grozav.

Cumva, pari uman în această conversație. (râde) Gackt trăiește o viață unică, separată de oameni, pe care cred că toată lumea o admiră, dar tu ești neașteptat de...Showa în modul tău de gândire și altele. (râde)

Ahahahaha. Showa? Nu, nu sunt Showa, nu? Sunt un bărbat al erei Sengoku. (râde) (Showa = perioada de timp în care majoritatea adulților s-au născut (1925-1989). Era Sengoku, pe de altă parte, este perioada dintre sec XV și sec XVII, în care Gackt s-ar fi născut cu siguranță dacă ar fi avut într-adevăr 468 de ani.)

Ahahahaha, așa este. (râde)

Recent, mulți băieți au venit să vadă concertele mele. Nu știu ce le place la mine, dar chiar dacă în mod neașteptat motivul am fost eu, cred că bărbați, mai mult decât a se naște bărbat, vor să aibă o viață grozavă. Pentru că eu sunt astfel. Doar că, să trăiești o viață grozavă este greu, este un lucru foarte dur. Este obositor, o să ți se spună cu timpul că nu ești, vei fi criticat asemeni mie. (râde) Dar dacă poți trăi gândindu-te că propriul tău stil de viață este greșit, atunci cred că acest lucru însuși este un stil de viață grozav. Nu mă gândesc că propriul meu mod de viață este grozav. Dar, eu însumi, mă gândesc că stilul de viață nu se potrivește cu perioada. (râde) Dar, prin înțelegere, și având încredere că pot trăi cu toată dedicarea mea, făcându-mi viața o carte, cred că poate fi considerabil de interesant. (râde) Cred că asta este destul de bun. Pentru că dacă sunt lucruri pe care pot spune că aduc lumină, vreau ca cineva să le aducă aminte după ce mor. (râde) Cred că toată lumea ar muri de râs. (râde) Sunt recunoscător că pot avea o viață atât de interesantă. Pentru că sunt tenace doar trăind astfel. Sunt recunoscător din toată inima să trăiesc acum, că trăiesc acum. Pentru că sunt tenace, sunt capabil să trăiesc la maxim în acest punct.

Dar, dacă este aceeași viață, vrei să trăiești la limitele puterii tale.

Exact. Chiar cred că așa este. În cazul meu, prima dată când am fost cuprins de imaginea morții, eram adolescent. Pe când aveam vreo 20 de ani, am realizat că pentru a recunoaște moartea, nu puteam clarifica imaginea morții până ce nu recunoșteam viața. Și în cele din urmă, pe la vreo 30 de ani, am înțeles că viața și moartea sunt două jumătăți a unei perechi. Așa este, ceea ce numim viață este, dacă îi spui chintă roială, viața este 10,11,12,13. Atunci, când este trasă ultima carte, fie că va apărea un as sau nu, este tot ce ai făcut până în acel punct, în aceea carte, cred. Cei care se gândesc doar la moarte, pentru că nu se mai uită la nimic altceva decât la momentul morții și indiferent dacă au un as în acel punct, sunt nefolositori pentru orice scop. Dacă cărțile anterioare nu sunt în locul lor, asul este fără rost. Pentru ca celelalte cărți să fie acolo, trebuie să trăiești cu toată dedicarea. Apoi, dacă tragi asul la sfârșit, nu este o viață mai minunată, cred. Pentru a trage asul la sfârșit, vreau să trăiesc cu toată dedicarea de acum încolo. Ca și Gackt.

Interviu~UV - octombrie 2005 (partea III)

Î: Într-adevăr, când am ascultat ”Noesis”, am simțit un amestec neobișnuit de frumusețe și intensitate. M-am gândit ”Gackt, într-adevăr, asta este grozav.”

G: Nu este interesant să treci treptat de la un sentiment puternic la unul slab și limitat, și către o direcție care nu este intensă. Dacă putem mări varietatea de muzică intensă în mai toată lumea, cred că vom fi capabili să facem diferențe mult mai ușor. Sunt multe persoane interesante în Indii, așa că mi-ar plăcea să creez un domeniu pe care să ne concentrăm și să facem ceva interesant. Cred că la asta suntem buni. Asta e ceea ce plănuiesc să fac, motivul pentru care vreau să îl fac mai intens și mai confuz (amestecat).

Î: Cred că aranjamentul pentru ”Noesis” este deja confuz.

G: Da. Următoarele câteva single-uri sunt foarte confuze. După ce le-am înregistrat, m-am gândit ”Cum am sa fac asta la TV și în concerte?” Ceea ce conține....timpul este fix pentru TV, nu? Și mă întrebam ce am să fac în legătură cu asta.

Î: Și ”Noesis” a fost dificil, nu?

G: Este dificil, nu poate fi făcut, nu este posibil dacă îmi scurtează timpul. (râde) Simți de parcă este imposibil să-ți exprimi muzica liber prin televiziune, nu? Muzica pe care am terminat-o a fost creată după ce am trecut prin multe idei, și totuși a trebuit să o fac de trei minute sau cam așa ceva. Desigur, nu este un lucru complet rău, dar din cauza asta, dacă nu compunem o muzică simplă, dacă avem o muzică complicată, nu vom fi capabili să prezentăm muzica. Așa că trebuie să vedem și concertele.

Î: Dar ”Noesis” este un cuvânt dificil. Amprenta melodiei este puternică, pentru că restul titlurilor sunt ușor de înțeles.

G: Este necesar pentru că include locul de desfășurare. Există cuvântul ”noesis” în termenii psihologici, ceva de genul subectivitatea și obiectivitatea psihologiei.

Î: Comparativ, ”Storm” și ”Road” sunt directe și simple, și au acel sentiment de rock.

G: (râde) Când asculți ”Storm” te face să spui ”Ah, asta este!” și pentru ”Road”, ”Ah, asta este pentru ”Road”!” Nu crezi că este ușor de înțeles? Dar cred că ”Storm” nu este cum te așteptai. Sau mai bine spus, îndeplinește anticiparea, dar îți trădează așteptările. Dacă privești scena, cred că vei face ”Wow!” (râde) Hirose-san, cred că ar trebui să cânți ”Storm” la karaoke. În timp ce dansezi. (râde)

Î: Abia aștept asta! Și cum sună ”Farewell”?

G: E o melodie ”grea”. Înfruntarea lucrurilor pe care le-ai pierdut. Arată determinarea ta în ciuda faptului că negi ceea ce ai pierdut.

Î: Nu am auzit încă melodia, deci încă are imaginea unei melodii de dragoste....

G: Cred că după ce auzi și ritmul, vei înțelege și vei spune că așa trebuie să fie. Într-adevăr, pare a fi o melodie de dragoste dacă te uiți doar la versuri, dar tematica inclusă este probabil asemănătoare cu tematica din ”OASIS” și ”Dears”.

Î: ”Dispar” este o melodie intensă?

G: Este destul de intensă cu un ritm rapid. Cred că produsul final este ”ikeike” și o melodie pe care poți dansa.

Î: Mă întrebam dacă ”Todokanai Ai” a fost creat în timpul albumului ”Love Letter”. După imaginea melodiei.

G: A fost făcut mai devreme de atât. Am rescris de multe ori dar nu am terminat-o. Am refăcut-o iar pentru acest album și am rescris linia melodică pentru melodie. Deci, versurile ne-au luat mai mult de un an jumătate să le terminăm. Am corectat-o iar și iar.

Î: Dar sunt bucuros că am descoperit ceva nou după ce nu am mai făcut un interviu cu tine de mult timp. De exemplu, în această discuție, aș vrea să aud povestea cum Kei și Luka din ”MOON CHILD” s-au întâlnit.

G: Da, pentru că în film, povestea începe brusc cu ei doi.

Î: Aș vrea să știu o parte din povestea de dinainte de acest moment.

G: De data aceasta, povestea va fi probabil transformată în video de mică întindere. Probabil că….cred că va fi grozav dacă am putea strânge totul până în 2007. Mă întreb până unde poate fi făcut un film sau un joc.

Î: Asta îmi aduce aminte, când am ascultat single-urile, am simțit că povestea este asemănătoare cu cea din concertul ”Rebirth”. Și aceasta este povestea soartei pe care o poartă soldații, nu?

G: Aah….ne-am uitat la cum am creat-o iar. Cred că concertul ”Rebirth” a fost făcut foarte bine. Cei care privesc pot vedea ușor povestea și să o înțeleagă. Am simțit că a fost o provocare să creez video-ul, muzica și scena. Doar că am depășit bugetul. (râde) Numerele sunt șocant de roșii.

Î: Să vorbim despre concert. Turneul ”DIABOLOS” va începe cam când va fi publicat interviul. A trecut ceva timp, membrii trupei sunt aceeași din concertul anterior?

G: Nu este nici o schimbare în membrii trupei.

Î: Dansatorii te vor urma și în acest turneu, nu? Va fi din nou grozav.

G: Serios? Minunat...nu? (râs amar)

Î: Turneul se va concentra pe ”DIABOLOS” în mod normal, dar mă întreb dacă vor fi și alte melodii.

G: Mai întâi, sunt câteva melodii alese de pe ”Crescent”. Concentrarea este într-adevăr pe ceea ce numești melodii ale concertului, dar pentru că vreau să se înalțe ca spectacol.....cu siguranță nu vreau să fie o plăcere doar pentru mine. Am discutat și cu membrii și desigur, chiar și melodiile care nu sunt în același concept vor fi interpretate. Nu vrem să uităm un asemenea factor.

Î: Vorbind de acest lucru, au fost atât de multe melodii de pe ”Crescent” care nu au fost interpretate în concert, nu?

G: Nu am interpretat majoritatea dintre ele. Și, vom interpreta și melodii de pe următorul album.

Î: Whoo! Vom auzi și melodii care nu au fost încă lansate.

G: Majoritatea lor au fost anulate. (râs amar) În timpul planificării, numărul melodiilor care vor fi interpretate a ajuns la 21. Și în timp ce scădeam numărul, ne-am gândit să scoatem melodiile care nu au fost ascultate încă. Deși s-a decis astfel, cred că totuși vom include una sau două melodii.

Î: Din ceea ce ai spus, se pare că va fi un spectacol uimitor.

G: Desigur. Ne-am concentrat din greu pe imaginea lumii, așa că e destul de interesant.

Î: Sunt 13 Shito, cum am discutat mai înainte, așadar, vor mai apărea pe scenă poveștii în plus complicate?

G: Așa e. Dar pentru că e imposibil să prezentăm întreaga poveste și pe toți 13, am decis să alegem ideiile principale. Așa că sunt 5 persoane prezentate de data aceasta și încă una; eu sunt inclus în primi cinci dar am și alte roluri. Pe scurt, vom prezenta 6 din cei 13 pe această scenă.

Î: Ohhh...astea sunt detalii.

G: Cred cu siguranță că vei găsi că este interesant chiar dacă nu știi detaliile. Cred că chiar și cei care vor veni la spectacol fără a știi că acest concert se bazează pe o poveste vor putea înțelege. Am făcut în așa fel încât oamenii să o vadă în acest fel. Poate, cumva, vor înțelege de la început.

Î: Să înțeleagă lumea ”DIABOLOS”?

G: Da. Punctul cel mai puternic al titlului acestui album este cum să supravețuim în întuneric, răul care sălășluiește în inimile noastre. Întunericul din inimile noastre.

Î: Nu întunericul fizic, ci mintal?

G: Exact. Întunericul care există în noi psihologic. De asta mă vezi pe mine dându-mi jos masca pe coperta albumului. Nu este vorba despre mine care suferă că nu știe care este adevăratul eu, ci a fi capabili să ne punem față în față cu propria noastră persoană pentru prima dată, de a descoperi motivul și semnificația existenței noastre. Așa că, e mult mai intens și te lasă fără suflare. Capodopera acestul album este foarte frumoasă, nu? Cu toți au lucrat din greu. Cred că ei voi înțelege povestea și mai bine când văd broșura CD-ului și afișul turneului.

Î: Și în cele din urmă, vom vorbi despre live-ul de la Tokyo Dome. Sunt poziții speciale chiar și în turneu, nu?

G: Îl privim ca finalul turneului național, și este și la o scară diferită. Pentru că este la scară mare, vrem totodată să-l prezentăm tuturor ca un cadou de Crăciun.

Î: Nu vei plănui ceva special pentru ultima zi, la fel ca în celelalte concerte? Va fi ceva destul de special inclus de data aceasta, nu?

G: Umm...asta poți aștepta. (râde)

Î: (râde) Ei, acum sunt pregătit pentru turneu!

G: Dacă corpul meu nu rezistă, mă voi opri; dar dacă rezistă, voi continua cu turneul și anul viitor. De acum, vă voi arăta cum se face un concert în Tokyo Dome! Așa faci o cerere pentru un concert. (râde)

Interviu~UV - octombrie 2005 (partea II)

Î: Da, pentru că întotdeauna este un mesaj în spatele poveștii din lucrările lui Gackt.

G: Și locuitorii părții întunecate au fost un grup care a trăit în timp ce erau urmăriți. Împrăștiați prin toată Europa, în cele din urmă s-au folosit de oameni. Asta seamănă cu țara cea mare și țara cea mică pe care le avem, ca o versiune în miniatură a lumi. Tocmai ce plănuiau să creeze o ființă și mai puternică, s-a dovedit a fi imperfectă. Dar desigur, cei care au fost creați pentru a lupta au sentimente. Ceea ce vedem prin această poveste este nebunia bărbaților, istoria păcatelor oamenilor, etc. și suntem capabili să simțim acut că continuă să se repete, nu? Și din această cauză, putem clarifica acest lucru numit om și devine mai ușor de privit. Totuși, dacă te uiți la el prea direct, dacă prezentarea a ceea ce înseamnă uman devine prea confuză, nimeni nu va putea accepta ceva cu forța. Dar prin mesajul unei povești, poți privi oameni obiectiv prima dată. Aceasta este metoda de prezentare despre care vorbesc. Dacă ataci pe toată lumea, vor spune ”Nu există așa ceva!”. Dar prezentând-o prin altceva, le permite să vadă cum trăiesc în timp ce duc povara păcatului. Cred că poate ridica și întrebarea ”Cu ce motiv existăm?”.

Î: Înainte de acest interviu, am putut doar citi versurile tuturor melodiilor, nu? Ceea ce am simțit spre sfârșit, a fost ”importanța de a trăi în ciuda soartei pe care o poartă”, probabil că ascultătorii vor avea același sentiment. Ascultând această discuție doar mi-a aprofundat acest sentiment.

G: Pentru că nu ai auzit toate melodiile de data aceasta, ai venit la interviu doar cu versurile nu? Chiar dacă erau doar versurile și coperta CD-ului (ca să poată fi folosită pentru interviu), sunt fericit că multe persoane au oferit sentimente acestora.

Î: Vorbind de versuri, mă întreb dacă majoritatea părților pot fi înlocuite și dezvoltate în ceva legat de o relație de dragoste dintre un bărbat și o femeie.

G: Sunt părți care pot fi înlocuite, dar sunt și bărbați, parteneri, asemănător cu o relație dintre un maestru și ucenic, și prieteni apropiați, etc. Nu toți  sunt între bărbați și femei, dar poți privi și așa. Cât pentru mine, melodiile pe care le cânt sunt limitate doar femeilor....asta este un secret. (râde)

Î: Pentru că m-am uitat doar la videoclipul pentru ”Todokanai Ai”, mă întrebam dacă ținta albumului ”DIABOLOS” este relația dintre bărbat și femeie. Fata portretizată are soarta unui vampir, nu?

G: Nu, amândoi sunt vampiri. De asta, la sfârșit, ard și mor. Ceea ce am prezentat în videoclip este o parte. Pe scurt, este povestea a doi din cei treisprezece Shito, așa că nu e vorba despre toți membrii.

Î: Videoclipul a fost luat din poveste ca avanpremieră pentru ”DIABOLOS”?

G: Da. Povestea persoanelor care au un destin atât de efemer reprezintă întreaga tematică de data aceasta. Gândul că ei trebuie să treacă prin ei însuși este că, chiar dacă e posibil ca destinul lor să fie unul blestemat, să aibă aceea soartă îi face capabili să-și vadă existența pentru prima dată și să simtă că trăiesc. Toate acestea sunt gândurile personajelor. Că sunt câteva lucruri prin care trebuie să treacă. Cred că poți auzi povara din videoclip în acest album.

Î: Ai jucat rolul unui imigrant în ”MOON CHILD”, și multe alte lucrări de ale tale au avut inclusă tematica destinului de neevitat. Se pare că acest gen de poveste este radicalizat de această dată.

G: Așa este. Dar, cum să spun, nu vreau să fie ceva ciudat, ca ceva se seamănă cu science fiction și desigur, nu vreau nici să se transforme în ”nu înțelegi dacă nu știi conceptul”. Pentru că am compus melodiile într-o manieră încât să le poți asculta separat. Ascultând melodiile una câte una te face să te gândești și să simți ceva, și dacă pe lângă asta mai sunt persoane care se gândesc ”Poate că e ceva mai mult de atât”, pot vedea mai departe. Eu compun albume și concerte într-un anume mod, astfel încât să te poți bucura. Dar mă întreb cât de exacte vor fi? Pentru cei care văd dincolo de suprafață, mai este puțin până la răspunsul pe care îl cauți. Și aceasta este povestea mea.

Î: Da, să luăm Gundam de exemplu, sunt persoane care erau interesate de modelele din plastic la început, dar au început să-și dorească mai mult.

G: Exact, cum începi nu contează.

Î: Albumul ar trebui să fie lansat în momentul în care această revistă este publicată și cred că multe persoane vor fi ascultat albumul până atunci. Dar acum, singura melodie pe care am ascultat-o și care nu a fost lansată este ”Future”. Este o melodie lentă, nu? De obicei ai mai multe melodii ”grele”, deci restul melodiilor sunt la fel de intense?

G: Cred că devin ”grele”. Deși melodiile au un sentiment destul de puternic, cred că sentimentele de tristețe și efemeritate s-au dublat.

Î: Dacă privești obiectiv, prin ”Ash”, ”Noesis”, etc, sunt foarte ”rock”, dar este adevărat că există și ceva elegant la muzica lui Gackt-san.

G: Sunt fericit să aud că spui asta. Dacă este o intensificare simplă, te-ai gândi că este gălăgioasă, așa că nu are nici un rost să fac asta. Și nu asta este ideea, poți vedea ambele părți clar și precis pentru că este o intensificare în liniște, efemeritatea în aceea intensificare, și durerea și frumusețea care acompaniază efemeritatea. Nu sunt scene unde poți vedea o interpretare extrem de intensă în slow motion? Deși ele sunt chiar înaintea ochilor noștii, cumva le vezi mișcându-se foarte încet. Cred că este echilibrul.

Interviu~UV - octombrie 2005 (partea I)

Da! Capodopera superbă a lui Gackt s-a născut în sfârșit!

                Interviul s-a terminat fără a putea să ascultăm toate melodiile din album; dar câteva zile mai târziu, în aceeași zi de termen limită pentru acest articol, în dimineața de 10 septembrie, ”DIABOLOS” a fost terminat. În timp ce suspinam după mai mult timp, inima mea era plină de emoție în timp ce ascultam albumul.

                Lucrările lui Gackt au fost întotdeauna excelente, dar ”DIABOLOS” e la un alt nivel! Produsul final este remarcabil, trecând dincolo de limita universului! Cititorii care îmi citesc de obicei comentariile pot spune că exagerez, dar albumul mi-a lăsat o impresie profundă.

                Să scriem asta cu calm. Gackt a strâns toate melodiile, versurile și interpretarea într-un CD pe care îl numiți o lucrare de artă. Trezește imaginația ascultătorului și prezintă lumea printr-o poveste. Cititorii care au mai dat peste lucrări ale lui Gackt știu asta, dar acest ”DIABOLOS” depășește acel echilibru preiminent.

                Nu accentuez ”înalta calitate” prin cuvântul ”depășește”, acest lucru e normal în lucrările lui Gackt, dar excelența acestei lucrări este ușor de înțeles.

                Diferența principală dintre acest album și cele anterioare este că poți vedea întreaga poveste clar urmărind versurile când asculți albumul de la prima melodie. De asemenea, interviul a fost ușor de înțeles pentru că el personal vorbește despre fundalul poveștii. Există o sinceritate pe care nu ați mai văzut-o înainte iar povestea își va face loc în inimile voastre dacă ascultați albumul după ce citiți acest interviu. Desigur, din moment ce este una dintre lucrările lui Gackt, există intrigi complicate în spatele său, dar cel puțin nu au nici o legătură cu ceea ce pare dificil la suprafață. Deci nu este de neînțeles când am strigat fără să mă gândesc ”Pot vedea povestea” și astfel pot să mă afund în ea.

                Cuvântul ”DIABOLOS”, care poartă semnificația de diavol, simbolizează păcatele oamenilor și efemeritatea destinului, acompaniată de tristețe dar totodată și de speranță. În momentele de pauză, în momentele nebunești, albumul creează cu delicatețe priveliștea unei lumi bogate, oferind viață muzicii. Perfect.

                Pe partea de creație, ”modelul” care a fost dezvoltat până acum este șlefuit și în stilul lui Gackt. Cu noul ”stil” adăugat, pe care îl veți auzi în ”Farewell” și ”Dispar”, diversitatea muzicii a crescut. În orice caz, aș dori să ascultați acest album. E dorința mea supremă.

Î: Abia așteptam finisarea albumului ”DIABOLOS”, dar interviul se va ține fără a putea asculta melodiile de pe album, cu excepția celor care au fost lansate ca single-uri. (râde)

G: Te face să te întrebi ce fac în timpul acesta, nu? (râde) Facem multe alte lucrări în același timp. Factorul numărul unu fiind...probabil pentru că ”DIABOLOS” și următorul album sunt înregistrate în același timp. Ceea ce prezentăm în ”DIABOLOS” și următorul album este același lucru, sunt împreună, așa că am înregistrat mai întâi trei, patru melodii care sunt pentru următorul album. Și pentru că am făcut asta, întregul proiect a întârziat.

Î: Asta este prima dată când aud că ”DIABOLOS” și următorul album sunt legate între ele.

G: Cu povestea ”MOON” pe care o scriu ca și cheie, lucrările anterioare pe care le-am făcut sunt toate din al patrulea capitol. Turneele ”Kagen no Tsuki” și ”Jougen no Tsuki”, și filmul ”MOON CHILD”. Și de data aceasta începe imediat la intervalul dintre capitolul doi și trei. Dar din moment ce povestea este prea lungă, am decis să acoperim capitolele doi și trei în albumele ”DIABOLOS” și următorul.

Î: Am citit toate versurile melodiilor pentru ”DIABOLOS”, și sentimentul de război este foarte puternic, similar cu ceea ce a fost prezentat în capitolul patru.

G: Asta este din cauză că povestea ca un întreg duce mai departe istoria războiului în toate cele patru capitole. Poate că cel de-al patrulea e mai diferit pentru că are o tematică puternică asiatică inclusă. Cât despre capitolele doi și trei.....de ce se luptă oamenii? De ce se nasc vampirii? Sfârșitul capitolului doi ajunge la partea aceasta, iar capitolul trei începe cu modul lor de viață ca vampiri. Aceasta este ordinea.

Î: Aș vrea să clarific ceva. Ai spus anterior că locuitorii părții întunecate s-au născut în 700, și în Japonia, asta ar fi...

G: Perioada Heian. Din 700 până în 1200 este primul capitol al poveștii. Al doilea capitol este din 1300 până în 1600, și din 1600 până în prezent este al treilea capitol. Cel de-al patrulea capitol este din prezent  până în viitorul apropiat. Povestea este împrăștiată peste tot. (râde)

Î: Nu, dar sunt multe părți care sunt încă un mister. Și povestea a trecut din perioada Heian la decorul european, după cum ne putem da seama din videoclipul pentru ”Todokanai Ai to Shitteitanoni”?

G: Așa e. Personajul principal a poveștii se schimbă rapid. Cei care au jucat rolul de conducător la început devin treptat cei care sprijină și câteva din aceste părți sunt aduse eventual. Personajele principale din primul capitol sunt locuitorii părții întunecate, în timp ce cel de-al doilea capitol se învârte în jurul oamenilor care au fost creați pe informațiile din primul capitol.

Î: Personajele principale din primul capitol și al doilea capitol au legătură de sânge?

G: Pentru că au fost creați după locuitorii părții întunecate, presupun că poți spune că au legătură. Desigur, locuitorii părții întunecate au fost creați din același trib. Prezentăm în același timp și originea vampirilor prin această poveste.

Î: Înțeleg. ”Vampir” este un cuvânt-cheie în al patrulea capitol, nu? Chiar și în film, este portretizat vampirul Kei. Este ”vampir” un cuvânt-cheie și în ”DIABOLOS”?

G: Este, dar nu am folosit cuvântul ”vampir” în versuri, nici măcar o dată.

Î: În această poveste, vampirii au fost creați de locuitorii părții întunecate?

G: Ei sunt împotriva locuitorilor. Locuitorii părții întunecate erau împrăștiați peste toată Europa, și luptau pentru diferite țări....în aceea perioadă, ei existau în umbrele istoriei și luptau împotriva câtorva locuitori ai părții întunecate de ceva timp. Eventual au încercat să creeze ceva care să întreacă locuitorii părții întunecare, dar aceștia s-au dovedit a fi defecți. Dar acești defecți, care au fost numiți ”Cei 13 Shito” au început să se trezească de la o anumită perioadă. Dar nu erau perfecți nici după ce s-au trezit, corpurile lor erau incomplete. Deși au abilitatea de a-i întrece pe locuitori, poartă povara de a nu putea sta sub soare.

Î: Oh, povestea se împletește.

G: Dar la sfârșitul zilei, ceea ce vreau ca oamenii să înțeleagă nu este povestea, ci importanța a ceea ce încearcă povestea să spună.

Interviu~Pati Pati - octombrie 2005 (partea II)

Oglinzile care reflectă partea rea și mizerabilă a oamenilor

Î: Începând cu ”DIABOLOS”, tematica cu vampiri folosită în design-ul broșurii atrage privirea, nu? Care este relația dintre muzică și această artă?

G: Ca să spun simplu, în această continuare a povestii ”MOON”, suntem exact în mijlocul scenei unde se dezvăluie originea vampirilor. Deși romanul ”MOON” pe care îl scriu este o poveste care începe din 700 - lumea prezentată în albumul ”MOON” între prezent și viitorul apropiat, nu? De data aceasta, ”DIABOLOS” se concentrează pe anii 1500 – 1600 și în această perioadă de timp au început vampirii să apară. Și dacă întrebi de ce m-am concentrat pe vampiri tot acest timp, este pentru că, chiar dacă existența este exact opusă cu cea a oamenilor, sunt totodată oglinzi care reflectă partea rea și mizerabilă a oamenilor. Cred că oamenii sunt animale slabe trăind în timp ce se compară cu alții și consistent se simt superiori sau inferiori.Totuși, pentru a exprima acest lucru așa cum este, ar fi prea direct și ar deveni dificil de dat o formă; în plus, nu este frumos. Dar prin existența vampirilor, întunericul din oameni poate fi exprimat clar și frumos. Desigur, faptul că și eu iubesc vampirii este o parte din motiv.

Î: Vrei să spui că existența vampirilor este simbolică?

G: Așa e. Făcând acest lucru, un echilibru foarte bun este capturat în muzica mea între lumea frumoasă, intensă și plină de sentimente pe care o caut și tristețea pe care acești vampiri o simt de când s-au născut.

Î: Înțeleg, este inevitabil ca lucrarea ”visual” să se îndrepte spre partea ”gotică” atunci.

G: Da, așa este. Această lucrare nu ilustrează povestea găsită în muzica din acest album, ci o poveste dintr-o perioadă timpurie.

Î: Ah, oare te referi la imaginile din Japonia din perioada medievală care erau în broșură?

G: Da, o imagine cam din perioada Heian – perioada Kamakura. (perioada Heian a durat din 794 până în 1185, iar perioada Kamakura a durat din 1185 până în 1333.) Această lucrare de artă este o avanpremieră din primul capitol al poveștii ”MOON”, care va fi următorul dezvăluit, și ilustrează în același timp cum persoana din aceea perioadă prevede viitorul, un fel de reîncarnare.

Î: Într-un fel, lansarea lucrării sub povestea ”MOON” urmărește aceeași axă a timpului ca ”Star Wars”, nu?

G: Mi s-a spus asta des. Dar, e mai interesant așa. Vezi tu, nu știm de unde venim, originea noastră, nu? Te întrebi ”De ce continuăm să luptăm?”. Imediat ce începem să prindem drag de cineva, totodată începem să urâm, nu? E un echilibru interesant pe care noi, oamenii, îl avem. Avem lucruri pe care le urâm și lucruri pe care le iubim. Și cred că cum pot aceste lucruri fi exprimate depinde de felul în care lucrările proiectului ”MOON” sunt lansate.

Î: Ei atunci, de fiecare dată când o lucrare este lansată în viitor, cineva va realiza ”Acel lucru din acel timp este de fapt acest lucru?!”

G: Așa e. Dacă nu știi deja povestea de la început, vei ajunge să încerci să modifici povestea cu ceea ce a fost deja lansat. (În momentul în care scrii o poveste, o iei cu începutul, iar până la sfârșit o mai poți modifica. Dar dacă ai o poveste căruia îi știi sfârșitul, nu poți schimba începutul. Iar dacă nu știi asta deja, vei ajunge să creezi un început care să se potrivească cu sfârșitul, ceea ce ar ieși puțin cam dezordonat.) Nu vreau să-mi creez lucrările în acest fel. Așa că mă gândesc la un mod de a exprima povestea prin romane și filme în viitor. Ei, cred că am să mă retrag după ce am terminat cu asta.

Î: E vreo glumă? (râde)

G: Ei, nu....de parcă asta ar trebui să fie destul de bun nu? Ar trebui să fie deja de ajuns, nu? (râde) Sunt momente când vreau să reduc ritmul puțin, totodată să reduc și sentimentul de a crea povestea. Dar odată ce ai început-o, nu poți reduce ritmul. (Extazul de a vedea proiectul terminat) Deși am spus că mă retrag prima dată, mă voi retrage doar când simt că nu mai pot sta deloc pe scenă. Atât timp cât pot crea muzică, voi continua. Atât timp cât pot sta pe scenă, voi continua să cânt.

Î: Dar, ascultând această discuție astăzi, îmi pot da seama că ritmul din ”Noesis” are rădăcini academice față de cele de dinainte.

G: Da, am combinat-o cu tematica și am creat muzica în așa fel încât să-ți dai seama de fundalul istoric al poveștii. Astfel, un ritm gotic se crează. Motivul pentru care folosesc instrumentele tradiționale asiatice pentru melodie este de a crea fundalul poveștii. Pentru că simt că să ating acest echilibru depinde de mine.

Nu mai este nimeni în afară de mine care să poată crea o asemenea muzică.

Î: Mă întrb cum va fi exprimat acest echilibru în turneu.

G: Acest lucru va trebui să aștepți să-l vezi.

Î: Acest album are un domeniu larg de apropiere și va fi dificil de recreat asta, nu?

G: Nu este asta treaba GacktJob-ului? (râde)

Î: Dar turneul se apropie cu fiecare zi....nu ai timpul necesar să termini acest album, nu?

G: ......Cineva, să-mi dea timp. (râde) Dar este ceva de care sunt mândru pentru că nimeni nu crează o scenă așa cum o creez eu, și pentru că nu mai este nimeni în afară de mine care să poată crea o asemenea muzică. Nu sunt îngrijorat. Ei, dacă te refereai la ceea ce mă îngrijorează, mă întreb dacă albumul poate fi terminat la timp pentru lansare.

Î: Deja te trec fiorii, nu? (râde)

G: Ahahahaha (râde) va fi bine, va fi lansat cum s-a plănuit. Așteptați albumul.