Se afișează postările cu eticheta pati pati. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pati pati. Afișați toate postările

miercuri, 27 mai 2015

Pati Pati - iulie 2009 (interviu)

Cum ai ajuns să lansezi ultima ta lucrare ca 4 săptămâni consecutive de lansare a single-urilor, și nu un album?
Inițial, plănuiam să fac un album. Dar m-am gândit că pentru mult așteptata mea aniversare de 10 ani, dacă puteam aduna entuziasm cu noile mele melodii, ar putea fi amuzant să lansez 4 single-uri într-o lună. Nu s-a schimbat conceptul de album mult în ultimul timp? Ar putea fi puțină implicare experimentală în aceste părți. Ei bine, m-am jucat puțin.
Nu doar puțin, cred că ai trecut peste. (râde)
De aceea, din cauză că sunt 4 single-uri, m-am jucat cu primele două. (râde) Dacă este ”primul single al lui Gackt într-un an!” cu o copertă scrisă ”Koakuma Heaven”, oamenii cu siguranță se vor gândi că m-am schimbat complet.
Ca și cum ”Și-a schimbat și GENUL!?”
Ahahaha. Exact. (râde)
Nu îmi vine să cred că aceea Agejou (fată Ageha) din poza de pe copertă ești tu, Gackt. Cum te-ai simțit să faci asta de fapt?
Prima dată m-am gândit ”Ce naiba fac!?”. Pentru că nu prea știam cum arăta de fapt, mergeam prin studio normal cu aceea coafură, când brusc mi-am văzut reflexia într-o oglindă, m-am gândit că arătam ca un luptător pro. Așa că m-am gândit că trebuie să fie mai ca o domnișoară, ah, ce ar fi dacă fac asta, dar unghiul acesta, în timp ce căutam multe poziții...”Oh doamne, asta începe să pară complet ciudat, huh?”. Doar că, era totul bine când eram singur, dar așa cum mă așteptam, când am intrat în grupul de fete am început să arăt mai degrabă ca o Agejou bine făcută.
Chipul tău este acceptabil, dar nu contează cum privești, ai un corp masculin.
Așa este. Pentru că nu pot scăpa de privirea mea puternică, când le-am arătat dansatorilor poza, toți spuneau ”Înfricoșător!”. (râde)
Chiar și versurile din ”Koakuma Heaven” sunt de parcă o Agejou le-a scris. De la ce fată ai învățat toate acele emoticoane?
Staff-ul fan-club-ului. Chiar am studiat mult. Am recitit mesajele de la prietenele mele, și am căutat pe internet, și le-am scris cât de bine am putut. Dar pentru că la final eram îngrijorat de faptul dacă am scris corect, le-am trimis la staff-ul fan-club-ului și le-am rugat să le corecteze. Când am făcut asta, au spus ”Asta nu mai este la modă, mai folosește cineva asta?”, schimbându-le complet, am avut un șoc puternic. (râde)
E ca și cum persoana care le-a scris este un tată ce încearcă cu disperare să citească mesajele fiicei lui. (râde)
Nu, cred că am dat tot ce aveam mai bun. Pentru că chiar am studiat. (râde) Pentru că e greu să scrii ”yokubarisshu” în katakana, am repetat detaliile mici ca ” 欲張りッしュ” (”yokubarishu” în forma scrisă) iar și iar. După asta, am încercat să le pun pe hârtie pe o parte și să le privesc dintr-un unghi.
Eh? Pentru ce ai făcut asta?
Le confirmam ca și versuri. (râde)
Ahahahahaha (râde)
M-am gândit că ar fi fost bine dacă arăta ca un blog scris de o fată tânără sau de o agejou. De data asta, în aceea imagine am văzut ” 頑張ッて”. (”ganbatte” în forma scrisă) (râde)
Ei bine, melodia este grozavă.
Da, nu-i așa? Vreau ca toate fetele care duc de nas bărbații să o cânte.
Așadar, impresia pe care ți-o faci când o auzi live și impresia pe care ți-o faci când o auzi de pe CD în timp ce citești versurile sunt total diferite.
Pentru că nu sună pervers doar ascultând-o. Dar când te uiți la versuri, pentru că sunt părți care sunt puțin dezgustătoare, cred că disonanța este interesantă.
Ai scris melodia de la început cu imaginea unei agejou?
Ei bine, prima dată când am văzut revista ”Koakuma Ageha”, am devenit interesat de cuvântul ”koakuma”. În afară de asta, m-am gândit că stilul jucăuș al melodiei ”Erotica Seven” a celor de la Southern All Stars era grozav. Pentru că și eu aveam o imagine de a dori să merg cu un single jucăuș de data aceasta, m-am gândit, bine, voi aduce un omagiu lui ”Erotica Seven”. La un anumit punct a devenit ”Koakuma Heaven”.
Pentru că sună la fel. (râde)
Am încercat să fac titlul ca omagiu. (râde)
Al doilea single ”Faraway~hoshi ni negai wo~” este o melodie pop ce pune mult suflet, stilul acesta de a scăpa este de asemenea foarte Gackt.
Da, așa este. Pentru că ritmul este încet, este o melodie unde poți vedea scena. Când o melodie este atât de strălucitoare, cu siguranță este ușor să transmiți, pentru că pop-ul răsună, nu?
Dar coperta ediției fan-club-ului nu îți oferă o altă semnificație!?
Asta, începutul acestuia a fost la concertul din Fukuoka. În timpul MC-ului, erau câteva persoane care strigau ”Dă-o jos!”. Am devenit curios și am răspuns ”Ce ați face dacă aș da-o jos pentru coperta single-ului?” și au spus ”ÎL CUMPĂRĂM---------!!!”, așa că am spus ”Bine, am să o fac” în febra momentului…Nu mi-am putut retrage cuvintele după…
În schimb, ai preluat inițiativa și te-ai dezbrăcat.
M-am gândit, am să scot tot.
Hey, cu genul acesta de glumă, vreau ceva din paginile unei reviste sport. (râde)
Chiar m-am gândit că ar putea fi în regulă cu un mozaic, dar probabil nu este bun. (râde) Ei bine, am făcut ediția obișnuită corect în stilul pop.
Părțile B a primelor două single-uri ”My Father’s Day” și ”Oblibious ~kao no nai tenshi~”, ambele au o privire apăsătoare asupra lumii. Și asta a fost intenționat?
Da, este rezultatul gândirii asupra echilibrului. M-am gândit, din moment ce sunt patru single-uri, să le fac pe toate apăsătoare, ar fi dificil de ascultat. Pentru că m-am gândit că ar fi trebuit să fie un echilibru între joacă și reținere, în sfârșit, imaginea părților A și părților B au devenit direct opuse. Și ”My Father’s Day” este cumva astfel, dar pentru că melodia este strălucitoare și cumva are un sentiment că poate salva, dacă te uiți doar la versuri pare o baladă, s-ar putea potrivi cu multe melodii.
Cum sunt single-urile trei și patru?
Comparate cu primele două, sunt puternic construite, inclusiv coperta. Colorate în mare parte în stil Gackt...și primele două sunt colorate în stil Gackt, dar în orice caz, pare că nu te poți gândi că este aceeași persoană. (râde)
Ei bine, cu siguranță, imensitatea de a lansa 4 single-uri la rând reprezintă Gackt, nu?
Ah, auzindu-te spunând asta face să merite toată joaca. Sunt fericit că ești interesat. După asta, ceea ce abia aștept sunt mulți fani ce vin să audă cursul sunetelor din Arena Tour. Cred că mai multă plănuire înainte va fi dacă fac asta. Cred că vor fi diferite persoane care vor primi asta decât înainte.
Chiar dacă faci asta, să aduci melodiile pe scenă înainte de a le lansa trebuie să fie un lucru satisfăcător.
Exact. De data asta, pentru că am progresat cu compunerea melodiilor sub standard-ul ”VISUALIVE” pe care l-am pus ca și concept al turneului, cred că centrul condiției melodiilor este puțin diferit. Pentru că interpretez melodii pe care nimeni nu le-a mai auzit, am fost obsedat și de cum să le trec dincolo. Nu este vorba că o arenă este atât de mare că o schimbă, dar devine o formă de unde pot reconstrui ceea ce am strâns. Ar trebui să fie interesant. Dar vă va trăda preconcepțiile.
Acesta este atacul direct al lui Gackt.
Exact. Vă voi trăda așteptările și vă voi răspunde anticipărilor cât de mult pot. Este misiunea mea ca și persoană care uimește.
Și nu se limitează doar la muzică, nu?
Este condiția de a fi un bărbat grozav. Trădând preconcepțiile, dar răspunzând anticipărilor. Creativitate debordantă, dar păstrând toate gândurile. Cred că asta înseamnă să faci oamenii fericiți. Chiar dacă este doar puțin, este forța ce mă conduce. Cred că trebuie să fie acolo mereu.
În timp ce am fost impresionat de acel discurs grozav, pe de altă parte folosești o copie de publicitate pentru aniversarea de zece ani ”The Opening Gates of Heaven (TEN)”.
Da. Îmi pare rău.
Ce-ce-ce. (râde) Gackt își cere scuze, asta este nou și palpitant.
Îmi pare rău. (râde)

Gackt vorbește! Evoluția emoticoanelor și a simbolurilor

Cu nașterea noilor simboluri și a emoticoanelor unele după altele, cultura tinerelor doamne în special înaintează repede. Nu este doar Japonia, deoarece cultura se întinde peste tot în lume. Creând personaje afară din normal și evoluându-le instant pentru câțiva ani, când mă gândesc la asta, este uimitor. Doar că, să le folosești este foarte greu. Deși le-am folosit în versurile pentru ”Koakuma Heaven”, încă nu le pot folosi când scriu mesaje. M-am săturat să mi se spună ”Asta deja nu se mai folosește.” (râde)

duminică, 14 aprilie 2013

Interviu~Pati Pati - octombrie 2005 (partea II)

Oglinzile care reflectă partea rea și mizerabilă a oamenilor

Î: Începând cu ”DIABOLOS”, tematica cu vampiri folosită în design-ul broșurii atrage privirea, nu? Care este relația dintre muzică și această artă?

G: Ca să spun simplu, în această continuare a povestii ”MOON”, suntem exact în mijlocul scenei unde se dezvăluie originea vampirilor. Deși romanul ”MOON” pe care îl scriu este o poveste care începe din 700 - lumea prezentată în albumul ”MOON” între prezent și viitorul apropiat, nu? De data aceasta, ”DIABOLOS” se concentrează pe anii 1500 – 1600 și în această perioadă de timp au început vampirii să apară. Și dacă întrebi de ce m-am concentrat pe vampiri tot acest timp, este pentru că, chiar dacă existența este exact opusă cu cea a oamenilor, sunt totodată oglinzi care reflectă partea rea și mizerabilă a oamenilor. Cred că oamenii sunt animale slabe trăind în timp ce se compară cu alții și consistent se simt superiori sau inferiori.Totuși, pentru a exprima acest lucru așa cum este, ar fi prea direct și ar deveni dificil de dat o formă; în plus, nu este frumos. Dar prin existența vampirilor, întunericul din oameni poate fi exprimat clar și frumos. Desigur, faptul că și eu iubesc vampirii este o parte din motiv.

Î: Vrei să spui că existența vampirilor este simbolică?

G: Așa e. Făcând acest lucru, un echilibru foarte bun este capturat în muzica mea între lumea frumoasă, intensă și plină de sentimente pe care o caut și tristețea pe care acești vampiri o simt de când s-au născut.
Î: Înțeleg, este inevitabil ca lucrarea ”visual” să se îndrepte spre partea ”gotică” atunci.

G: Da, așa este. Această lucrare nu ilustrează povestea găsită în muzica din acest album, ci o poveste dintr-o perioadă timpurie.

Î: Ah, oare te referi la imaginile din Japonia din perioada medievală care erau în broșură?

G: Da, o imagine cam din perioada Heian – perioada Kamakura. (perioada Heian a durat din 794 până în 1185, iar perioada Kamakura a durat din 1185 până în 1333.) Această lucrare de artă este o avanpremieră din primul capitol al poveștii ”MOON”, care va fi următorul dezvăluit, și ilustrează în același timp cum persoana din aceea perioadă prevede viitorul, un fel de reîncarnare.

Î: Într-un fel, lansarea lucrării sub povestea ”MOON” urmărește aceeași axă a timpului ca ”Star Wars”, nu?

G: Mi s-a spus asta des. Dar, e mai interesant așa. Vezi tu, nu știm de unde venim, originea noastră, nu? Te întrebi ”De ce continuăm să luptăm?”. Imediat ce începem să prindem drag de cineva, totodată începem să urâm, nu? E un echilibru interesant pe care noi, oamenii, îl avem. Avem lucruri pe care le urâm și lucruri pe care le iubim. Și cred că cum pot aceste lucruri fi exprimate depinde de felul în care lucrările proiectului ”MOON” sunt lansate.
Î: Ei atunci, de fiecare dată când o lucrare este lansată în viitor, cineva va realiza ”Acel lucru din acel timp este de fapt acest lucru?!”

G: Așa e. Dacă nu știi deja povestea de la început, vei ajunge să încerci să modifici povestea cu ceea ce a fost deja lansat. (În momentul în care scrii o poveste, o iei cu începutul, iar până la sfârșit o mai poți modifica. Dar dacă ai o poveste căruia îi știi sfârșitul, nu poți schimba începutul. Iar dacă nu știi asta deja, vei ajunge să creezi un început care să se potrivească cu sfârșitul, ceea ce ar ieși puțin cam dezordonat.) Nu vreau să-mi creez lucrările în acest fel. Așa că mă gândesc la un mod de a exprima povestea prin romane și filme în viitor. Ei, cred că am să mă retrag după ce am terminat cu asta.

Î: E vreo glumă? (râde)

G: Ei, nu....de parcă asta ar trebui să fie destul de bun nu? Ar trebui să fie deja de ajuns, nu? (râde) Sunt momente când vreau să reduc ritmul puțin, totodată să reduc și sentimentul de a crea povestea. Dar odată ce ai început-o, nu poți reduce ritmul. (Extazul de a vedea proiectul terminat) Deși am spus că mă retrag prima dată, mă voi retrage doar când simt că nu mai pot sta deloc pe scenă. Atât timp cât pot crea muzică, voi continua. Atât timp cât pot sta pe scenă, voi continua să cânt.

Î: Dar, ascultând această discuție astăzi, îmi pot da seama că ritmul din ”Noesis” are rădăcini academice față de cele de dinainte.

G: Da, am combinat-o cu tematica și am creat muzica în așa fel încât să-ți dai seama de fundalul istoric al poveștii. Astfel, un ritm gotic se crează. Motivul pentru care folosesc instrumentele tradiționale asiatice pentru melodie este de a crea fundalul poveștii. Pentru că simt că să ating acest echilibru depinde de mine.

Nu mai este nimeni în afară de mine care să poată crea o asemenea muzică.

Î: Mă întrb cum va fi exprimat acest echilibru în turneu.

G: Acest lucru va trebui să aștepți să-l vezi.

Î: Acest album are un domeniu larg de apropiere și va fi dificil de recreat asta, nu?

G: Nu este asta treaba GacktJob-ului? (râde)

Î: Dar turneul se apropie cu fiecare zi....nu ai timpul necesar să termini acest album, nu?

G: ......Cineva, să-mi dea timp. (râde) Dar este ceva de care sunt mândru pentru că nimeni nu crează o scenă așa cum o creez eu, și pentru că nu mai este nimeni în afară de mine care să poată crea o asemenea muzică. Nu sunt îngrijorat. Ei, dacă te refereai la ceea ce mă îngrijorează, mă întreb dacă albumul poate fi terminat la timp pentru lansare.

Î: Deja te trec fiorii, nu? (râde)

G: Ahahahaha (râde) va fi bine, va fi lansat cum s-a plănuit. Așteptați albumul.

miercuri, 10 aprilie 2013

Interviu~Pati Pati - octombrie 2005 (partea I)

                  Cu cât încerci mai mult să o exprimi în cuvinte, cu atât mai complicată devine povestea prezentată în această muzică. Din acest motiv ar trebui să aruncați o privire pe coperte CD-ului și să descoperiți mesajul ascuns în felul vostru. Apoi, aș vrea ca să treceți la imaginile din interior și să faceți același lucru. Este, probabil, cea mai bună și cea mai scurtă cale de a simți noua lucrare a lui Gackt, ”DIABOLOS”, mai puternic. Am ajuns la această concluzie deocamdată.

                În orice caz, albumul încă nu a fost terminat când a avut loc acest interviu. Tipic pentru Gackt! Desigur, nu este ceva de lăudat, dar chiar și așa, direcția albumului este deja clar indicată. Intens, efemer, dureros și frumos ”DIABOLOS”. După cum ne putem da seama și de la titlu, este clar că ”diavolul” este un factor major. Dar cred că la sfârșit, toată lumea va putea înțelege că este într-adevăr o lucrare ”umană” (probabil că se referă la ideea că poveștile/muzica sunt reale și cumva se leagă de ceea ce este uman.) De asta simt o durere pe care nu am mai simțit-o niciodată când ascultam o melodie. Se pare că, prin această lucrare, suntem invitați în cele mai profunde semnificații. Și așa începe povestea ”MOON”.

                Îngerii sunt doar un mulaj creat de răul din interiorul nostru.

Î: Cred că aceasta este cea mai complicată lucrare pe care ai făcut-o de când a început proiectul ”MOON.

G: Mulțumesc. Am să o iau ca pe un compliment. (râde)

Î: De la cuvântul ”DIABOLOS”, este în ordine dacă privesc titlul ca însemnând ”diavol”?

G: Ei, nu există o semnificație de ”diavol”. Mai degrabă, este întunericul pe care oamenii îl au în interiorul lor. Oamenii nu trăiesc doar cu virtute, nu? Exact ca Yin și Yang care există în fiecare lucru, fiecare om are puncte bune și puncte rele. Asta exprimă personajele din povestea ”MOON”. Cred că am exprimat foarte bine întunericul profund din oameni și părțile rele din el.

Î: În acest sens, poți simți mult haos în acest album pentru că subiectul sunt oamenii. Dar chipul unui înger perfect în contrast cu ”diabolos” nu este ceva ce se poate vedea concret.

G: Așa e. Ei, modul în care gândesc....deși există multe lucruri rele în lumea aceasta, nu am întâlnit niciodată un înger. Ceva de acest gen. Simt că îngerii sunt doar un mulaj creat de răul din interiorul nostru. Fără îndoială, răul există, pentru că dacă nu ar fi, valorile de care oamenii se agață nu ar mai fi.

Î: În alte cuvinte, binele nu există?

G: Nu, nu există. Deși dacă există, binele nu poate crea nimic singur.

Î: Ah, înțeleg. Vrei să spui că binele și răul coexistă.

G: Exact. Ideea principală este că binele nu există într-o formă completă. Asta cred eu.

Î: Eu cred că e mai degrabă un lucru trist.

G: Este, dar este realitatea. Exact ca majoritatea părților care sunt alcătuite pentru acest album, în special versurile. Desigur, sunt și câteva piese care sunt exprimate grotesc, dar pentru că evit căile urâte de exprimare, cred că nu este nici una care să fie complet grotească.

Î: Asta cu siguranță e ceea ce numești tu ”tristețe elegantă”.

G: Da, într-adevăr.

Î: Deci de asta se poate simți povara apăsătoare în contrast cu frumusețea prezentării.

G: Ah, cred că puterea pe care fiecare melodie o are a fost mânuită cu succes dacă poți simți acest lucru.

Î: Dar este păcat că am putut asculta doar o singură melodie nouă de pe album.

G: Ah, neașteptat, nu? Și eu simt la fel. (râde)

Î: Am auzit zvonul înfricoșător că data de finisare a albumului este cu o săptămână înainte de data de lansare. (râde)

G: Nu, asta este posibil. Am să fac presiuni.

Î: Poate albumul să fie lansat?

G: Va fi. Va fi. (râde)

Î: Dar înregistrarea merge bine pentru Gackt-san, nu?

G: Da, merge bine pentru mine. Dar instrumentiștii întârzie, iar de asta tot aștept să înregistrez melodii. Așa că acum îi presez ca să se miște mai repede. Anterior a fost foarte intens.

Î: Dar e din cauză că instrumentele sunt greu de mânuit, nu?

G: Da. Parțial pentru că facem multe lucruri noi, așa că devine mai dificil, dar și pentru că schimbările făcute la melodii se supraprun de fiecare dată. Numărul de staff este limitat, așa că toată lumea e cu nervi la maxim.

Î: Într-adevăr, am anticipat seria de single-uri (”Black Stone”, ”Metamorphoze”, ”Todokanai Ai to Shitteita noni, Osaekirezuni Aishitsuduketa...”) de mult timp, dar abundența numărului de sunete m-a surprins.

G: Numărul de sunete este mare, nu? Când am transformat lucrurile prima dată într-o formă în mintea mea, erau mai mult sau mai puțin diferite de imaginea pe care o aveam, așa că a trebuit să o facem iar. Toba poate fi reînregistrată de trei ori pentru o singură melodie. E adevărat că durează mult.

Î: Ei atunci, când privești albumul ca un întreb, care va fi trăsătura principală?

G: Va fi foarte dificil să plasez melodiile într-un singur gen din cauza noii metode pe care am folosit-o pentru a crea sunetul. Aș spune că e un sentiment de ”un nou amestec de rock”.

Î: Atunci povara este centrul?

G: Da. Greutatea, durerea și efemeritatea. Simți nebunie, dar chiar și atunci este efemeră și tristă.

Î: Ah, ca ”Ash” de exemplu. Îmi amintesc că e o melodie care oferă multă tandrețe, dar totodată e violentă.

G: Asta e cu siguranță. Melodia pe care ai auzit-o deja este ”Future”, nu?

Î: Da.

G: Această melodie are de asemenea o linie melodică și compoziție frumoasă, și totuși descrie trecerea timpului și violența în acelați timp. Îmi place acea parte din melodie. Cred că sunt singurul care poate crea o asemenea priveliște a lumii.

Î: Și de asta acest album ne provoacă dureri.

G: Dar, așa este viața unui om.

Î: Doar un sentiment de sufocare va fi urmat repede de o durere fizică. Acest album îți oferă un asemenea sentiment.

G: Ahahhaha, este o onoare. (râde)