Interviu~UV - octombrie 2005 (partea III)

Î: Într-adevăr, când am ascultat ”Noesis”, am simțit un amestec neobișnuit de frumusețe și intensitate. M-am gândit ”Gackt, într-adevăr, asta este grozav.”

G: Nu este interesant să treci treptat de la un sentiment puternic la unul slab și limitat, și către o direcție care nu este intensă. Dacă putem mări varietatea de muzică intensă în mai toată lumea, cred că vom fi capabili să facem diferențe mult mai ușor. Sunt multe persoane interesante în Indii, așa că mi-ar plăcea să creez un domeniu pe care să ne concentrăm și să facem ceva interesant. Cred că la asta suntem buni. Asta e ceea ce plănuiesc să fac, motivul pentru care vreau să îl fac mai intens și mai confuz (amestecat).

Î: Cred că aranjamentul pentru ”Noesis” este deja confuz.

G: Da. Următoarele câteva single-uri sunt foarte confuze. După ce le-am înregistrat, m-am gândit ”Cum am sa fac asta la TV și în concerte?” Ceea ce conține....timpul este fix pentru TV, nu? Și mă întrebam ce am să fac în legătură cu asta.

Î: Și ”Noesis” a fost dificil, nu?

G: Este dificil, nu poate fi făcut, nu este posibil dacă îmi scurtează timpul. (râde) Simți de parcă este imposibil să-ți exprimi muzica liber prin televiziune, nu? Muzica pe care am terminat-o a fost creată după ce am trecut prin multe idei, și totuși a trebuit să o fac de trei minute sau cam așa ceva. Desigur, nu este un lucru complet rău, dar din cauza asta, dacă nu compunem o muzică simplă, dacă avem o muzică complicată, nu vom fi capabili să prezentăm muzica. Așa că trebuie să vedem și concertele.

Î: Dar ”Noesis” este un cuvânt dificil. Amprenta melodiei este puternică, pentru că restul titlurilor sunt ușor de înțeles.

G: Este necesar pentru că include locul de desfășurare. Există cuvântul ”noesis” în termenii psihologici, ceva de genul subectivitatea și obiectivitatea psihologiei.

Î: Comparativ, ”Storm” și ”Road” sunt directe și simple, și au acel sentiment de rock.

G: (râde) Când asculți ”Storm” te face să spui ”Ah, asta este!” și pentru ”Road”, ”Ah, asta este pentru ”Road”!” Nu crezi că este ușor de înțeles? Dar cred că ”Storm” nu este cum te așteptai. Sau mai bine spus, îndeplinește anticiparea, dar îți trădează așteptările. Dacă privești scena, cred că vei face ”Wow!” (râde) Hirose-san, cred că ar trebui să cânți ”Storm” la karaoke. În timp ce dansezi. (râde)

Î: Abia aștept asta! Și cum sună ”Farewell”?

G: E o melodie ”grea”. Înfruntarea lucrurilor pe care le-ai pierdut. Arată determinarea ta în ciuda faptului că negi ceea ce ai pierdut.

Î: Nu am auzit încă melodia, deci încă are imaginea unei melodii de dragoste....

G: Cred că după ce auzi și ritmul, vei înțelege și vei spune că așa trebuie să fie. Într-adevăr, pare a fi o melodie de dragoste dacă te uiți doar la versuri, dar tematica inclusă este probabil asemănătoare cu tematica din ”OASIS” și ”Dears”.

Î: ”Dispar” este o melodie intensă?

G: Este destul de intensă cu un ritm rapid. Cred că produsul final este ”ikeike” și o melodie pe care poți dansa.

Î: Mă întrebam dacă ”Todokanai Ai” a fost creat în timpul albumului ”Love Letter”. După imaginea melodiei.

G: A fost făcut mai devreme de atât. Am rescris de multe ori dar nu am terminat-o. Am refăcut-o iar pentru acest album și am rescris linia melodică pentru melodie. Deci, versurile ne-au luat mai mult de un an jumătate să le terminăm. Am corectat-o iar și iar.

Î: Dar sunt bucuros că am descoperit ceva nou după ce nu am mai făcut un interviu cu tine de mult timp. De exemplu, în această discuție, aș vrea să aud povestea cum Kei și Luka din ”MOON CHILD” s-au întâlnit.

G: Da, pentru că în film, povestea începe brusc cu ei doi.

Î: Aș vrea să știu o parte din povestea de dinainte de acest moment.

G: De data aceasta, povestea va fi probabil transformată în video de mică întindere. Probabil că….cred că va fi grozav dacă am putea strânge totul până în 2007. Mă întreb până unde poate fi făcut un film sau un joc.

Î: Asta îmi aduce aminte, când am ascultat single-urile, am simțit că povestea este asemănătoare cu cea din concertul ”Rebirth”. Și aceasta este povestea soartei pe care o poartă soldații, nu?

G: Aah….ne-am uitat la cum am creat-o iar. Cred că concertul ”Rebirth” a fost făcut foarte bine. Cei care privesc pot vedea ușor povestea și să o înțeleagă. Am simțit că a fost o provocare să creez video-ul, muzica și scena. Doar că am depășit bugetul. (râde) Numerele sunt șocant de roșii.

Î: Să vorbim despre concert. Turneul ”DIABOLOS” va începe cam când va fi publicat interviul. A trecut ceva timp, membrii trupei sunt aceeași din concertul anterior?

G: Nu este nici o schimbare în membrii trupei.

Î: Dansatorii te vor urma și în acest turneu, nu? Va fi din nou grozav.

G: Serios? Minunat...nu? (râs amar)

Î: Turneul se va concentra pe ”DIABOLOS” în mod normal, dar mă întreb dacă vor fi și alte melodii.

G: Mai întâi, sunt câteva melodii alese de pe ”Crescent”. Concentrarea este într-adevăr pe ceea ce numești melodii ale concertului, dar pentru că vreau să se înalțe ca spectacol.....cu siguranță nu vreau să fie o plăcere doar pentru mine. Am discutat și cu membrii și desigur, chiar și melodiile care nu sunt în același concept vor fi interpretate. Nu vrem să uităm un asemenea factor.

Î: Vorbind de acest lucru, au fost atât de multe melodii de pe ”Crescent” care nu au fost interpretate în concert, nu?

G: Nu am interpretat majoritatea dintre ele. Și, vom interpreta și melodii de pe următorul album.

Î: Whoo! Vom auzi și melodii care nu au fost încă lansate.

G: Majoritatea lor au fost anulate. (râs amar) În timpul planificării, numărul melodiilor care vor fi interpretate a ajuns la 21. Și în timp ce scădeam numărul, ne-am gândit să scoatem melodiile care nu au fost ascultate încă. Deși s-a decis astfel, cred că totuși vom include una sau două melodii.

Î: Din ceea ce ai spus, se pare că va fi un spectacol uimitor.

G: Desigur. Ne-am concentrat din greu pe imaginea lumii, așa că e destul de interesant.

Î: Sunt 13 Shito, cum am discutat mai înainte, așadar, vor mai apărea pe scenă poveștii în plus complicate?

G: Așa e. Dar pentru că e imposibil să prezentăm întreaga poveste și pe toți 13, am decis să alegem ideiile principale. Așa că sunt 5 persoane prezentate de data aceasta și încă una; eu sunt inclus în primi cinci dar am și alte roluri. Pe scurt, vom prezenta 6 din cei 13 pe această scenă.

Î: Ohhh...astea sunt detalii.

G: Cred cu siguranță că vei găsi că este interesant chiar dacă nu știi detaliile. Cred că chiar și cei care vor veni la spectacol fără a știi că acest concert se bazează pe o poveste vor putea înțelege. Am făcut în așa fel încât oamenii să o vadă în acest fel. Poate, cumva, vor înțelege de la început.

Î: Să înțeleagă lumea ”DIABOLOS”?

G: Da. Punctul cel mai puternic al titlului acestui album este cum să supravețuim în întuneric, răul care sălășluiește în inimile noastre. Întunericul din inimile noastre.

Î: Nu întunericul fizic, ci mintal?

G: Exact. Întunericul care există în noi psihologic. De asta mă vezi pe mine dându-mi jos masca pe coperta albumului. Nu este vorba despre mine care suferă că nu știe care este adevăratul eu, ci a fi capabili să ne punem față în față cu propria noastră persoană pentru prima dată, de a descoperi motivul și semnificația existenței noastre. Așa că, e mult mai intens și te lasă fără suflare. Capodopera acestul album este foarte frumoasă, nu? Cu toți au lucrat din greu. Cred că ei voi înțelege povestea și mai bine când văd broșura CD-ului și afișul turneului.

Î: Și în cele din urmă, vom vorbi despre live-ul de la Tokyo Dome. Sunt poziții speciale chiar și în turneu, nu?

G: Îl privim ca finalul turneului național, și este și la o scară diferită. Pentru că este la scară mare, vrem totodată să-l prezentăm tuturor ca un cadou de Crăciun.

Î: Nu vei plănui ceva special pentru ultima zi, la fel ca în celelalte concerte? Va fi ceva destul de special inclus de data aceasta, nu?

G: Umm...asta poți aștepta. (râde)

Î: (râde) Ei, acum sunt pregătit pentru turneu!

G: Dacă corpul meu nu rezistă, mă voi opri; dar dacă rezistă, voi continua cu turneul și anul viitor. De acum, vă voi arăta cum se face un concert în Tokyo Dome! Așa faci o cerere pentru un concert. (râde)

Interviu~Arena 37C - octombrie 2005 (partea III)

                Pentru a aranja destinația, puteți privi istoria.

Î: Dar în timp ce tu ești cel care analizeză aceste lucruri pentru o perioadă lungă de timp, tot tu ești cel care trăiește în viața reală (un Gackt care trăiește în lumea poveștii și un Gackt care trăiește în viața de zi cu zi). Este vreo marjă de eroare de timp între aceste două părți? Între cel care merge mai departe și cel care meditează o perioadă lungă de timp.

G: Cred că se întâmplă. Sunt momente când chiar se întâmplă. Dar dacă nu îți setezi ținta și direcția spre care să te îndrepți mai întâi, nu vei putea merge mai departe, nu? Pe scurt, nu vei putea vizualiza procesul fără a determina rezultatul țintă. Dar sunt multe lucruri pe care le descoperi în timp ce le faci. Ținta e deja aleasă. Dar în timp ce te îndrepți spre aceea țintă, împreună cu noile emoții și simțuri pe care le dobândești de a lungul drumului, există o posibilitate de a-ți schimba destinația, și modul în care progresezi. Există un astfel de mod de gândire, nu? Și în cazul meu, cu siguranță e ”nu”.

Î: Ei, tematica pe care o ai nu se leagă de nici o perioadă de timp în special, dar este tematica universală a adevăratei naturi a omului, deci nu este ceva ce poate fi ușor stăpânit.

G: E adevărat. Nu e ca și cum aș cânta despre o anumită perioadă de timp. Așa că pentru mine, felul în care mintea mea funcționează seamănă mai degrabă cu a unui arheolog.  Sunt persoane care spun că nu are nici un rost să privim în urmă, în trecut, dar făcând acest lucru, putem înțelege absurditatea acțiunilor noastre. Și vom ști drumul pe care trebuie să-l urmăm de acum în colo. Cred că persoanele care pot privi doar la lucrurile care sunt în fața lor sunt cele care nu-și pot vedea viitorul clar. Din cauză că am văzut trecutul, ne putem simții viitorul, Dar cu siguranță nu mergem înapoi. Se înțelege adevărata natură a omului și gândirea clară la viitor. Pentru că, vezi tu, istoria noastră este o istorie de păcate, nu? Poate că este o creație creativă, dar de asemenea este și o istoride de distrugeri. O istorie de masacre continuă să se repete. Acesta este un adevăr pe care nu-l poți nega.

Î: Sunt dezvoltări în tehnologie precis datorită războaielor.

G: Exact!. Dar se îndreaptă în direcția bună sau nu? Dacă nu studiem trecutul, ne vom îndrepta spre direcția greșită.

Î: Se pare că ascunde un mesaj real.

G: Din acest motiv lucrurile pe care vreau să le exprim sunt ascunse (neclare). Dar dacă le exprim direct, va avea un simț de realitate prea mare, și nu va ajunge la inimile oamenilor. Pentru că nimeni nu vrea să li se spună asta. Deci exprimând asta printr-o poveste le face mai ușor de înțeles. Lucrurile mele sunt create în acest mod. Poate că este mai degrabă similar cu modul în care un film își exprimă tematica. Deci, e posibil să nu se înțeleagă imediat; tematicile filosofice și a existenței noastre sunt de asemenea incluse. Dar cred că cu trecerea timpului, vei putea fi capabil să le simți cumva și să le înțelegi. Ascultă fiecare melodie separat și vei putea să-ți amesteci sentimentele de atunci cu propria ta persoană. O diferență se va ivi între ceea ce simți în timp real și ceea ce ai simți mai târziu după ce a mai trecut ceva timp. Asta e ceea ce aș vrea să exprim. Nu ca o revistă care este publicată periodic, ci ceva asemeni unui roman care poate rămâne în inimile oamenilor. Am să o fac cu astfel de gânduri în minte.

De data aceasta scena e grozavă!

Î: De la ce vârstă ai început să exprimi natura umană prin muzică?

G: Cred că a fost când aveam 20 de ani, cam pe când am început să cânt în trupe. Tot în acest timp am început să mă gândesc să cânt în Asia, de când am început să vreau să le spun celorlalți că sunt asiatic.

Î: Ai făcut albumul-baladă ”Love Letter” după ”Crescent”. Cum crezi că făcând acest album te-a ajutat?

G: Tematica albumului ”Love Letter”, care a fost să fac melodii folosind sunete simple, a fost ca o temă pentru acasă despre noi. Ca o cerință. Nu e doar mixare de sunete la întâmplare, dar cred că a fost o lucrare care ne amintește de importanța melodiilor. În timp ce lucram la ”Crescent”, mă îngrijoram că muzica noastră va deveni fixată pe aceast stil. Dacă ne mișcăm la următorul album imediat, există o teamă că va avea același decurs ca albumul anterior. Din acest motiv le punem deoparte o perioadă și încercăm ceva nou. Și din cauza aceasta, dorința de a mixa sunete a devenit mai puternică. Dacă nu există această dorință, unul se va obișnui cu lucrurile așa cum sunt. Cred că ceea ce îmi e teamă era ca familia mea și prietenii mei, care lucrau cu mine, vor începe să se relaxeze dacă continuam să folosim aceleași metode. Pentru că dacă nu simți un anumit grad de strez, cu siguranță nu vei putea fi capabil să creezi ceva nou. Cred că este o semnificație în a ne pune în situația să facem aceast lucru stresant ca o cerință. Și cred că acest album va ieși grozav, ca rezultat al acestui lucru.

Î: Gackt-san, și tu la fel; e de parcă vocea ta are o putere de convingere acum , ca rezultat al faptului că te forțezi ca vocalist.

G: Așa e. Cred că partea vocală pentru melodii ca ”Future” a fost foarte bună.

Î: Turneul începe în sfârșit în septembrie, se pare că va fi impresionant de data aceasta.

G: Da, va fi grozav!

Î: Abia aștept să-l văd!

G: Dar este teribil de data aceasta. Am trecut peste buget.

Î: Asta se întâmplă tot timpul. (râde)

G: Dar de data aceasta e oribil! Cheltuielile sunt mult prea mari. E posibil să fie persoane care să creadă că fac profit din a ține turnee, dar nu este niciodată așa! Întotdeauna este peste buget și numerele sunt în roșu. (râs amar) Dar vreau să fac ceva ce lasă în urmă o formă, ceva care rămâne în amintirile voastre. Cu siguranță nu am să încerc să fac profit pentru că cred că poți recupera pierderile din altă parte. Pentru a câștiga profit din altceva decât muzică, și să te axezi pe muzică. Noi căutăm partea amuzantă în muzică ca muncă și din acest motiv facem scene nebune. E totuși dificil.

Î: Însuși Gackt-san are înregistrări de făcut și încă trebuie să te gândești la cum va fi turneul. Nu e greu?

G: ......Da.....greu....(râde)

Î: Care e punctul cel mai culminant al concertului de data aceasta?

G: Nu am să vă spun asta! (râde) Dar e grozav. Veți fi surpinși chiar de la deschidere. Așteptați!

Interviu ~B=Pass - iunie 2005 (partea III)

Î: Chiar și așa....când creezi melodiile bazate pe tematica proiectului ”MOON”, cum reflecți povestea sau imaginea ei in melodii?

G: Nn, cum să spun...povestea nu este complet reflectată. (poți vedea povestea și totuși nu o poți vedea.)

Î: De exemplu, cum ai creat melodiile ”Black Stone” și ”Ash”?

G: Ah, dar ”Black Stone” este puțin diferită. Această melodie are o perioadă proprie, originală, dar în timp ce scriam o schiță a versurilor...m-am gândit să compun o melodie pentru a comemora moartea unuia dintre membri staff-ului meu pentru că se întâmpla să se împlinească un an de atunci. Așa că am rescris versurile în timp ce încercam să nu deviez de la tematica poveștii. Din acest motiv, această melodie nu vorbește doar despre o situație care a apărut în poveste, dar cuprinde și propriile mele sentimente....și la sfârșit, a ajuns ceva despre care se vorbește mult.

Î: Înțeleg. Am crezut că acel ”kimi” (tu) pe care îl cânți se referă la o femeie...dar nu e cazul, de fapt te gândeai la prietenul tău care a murit.

G: Da, am scris-o cu intenția de a-l comemora. Din acest motiv, acel ”kimi” se referă la un bărbat.

Î: Aha, din acest motiv, chiar dacă versurile sunt triste, îți poți da seama că întreaga melodie e mai degrabă, bărbătesc. Simți putere și viteză feroce din ea.

G: Da. Nu sentimentul de tristețe și durere am vrut să-l exprim prin ”Black Stone”, ci mai degrabă, că putem deja zâmbi când vorbim despre tine, că mergem mai departe, începem să trecem peste, că este în ordine. (că nu trebuie să te mai îngrijorezi, că te poți odihni în pace.) Asta am vrut să exprim.

Î: Apropo, acest titlu, ”Black Stone” are și semnificația de ”piatră protectoare”, nu?

G: ”Black Stone” era numele lui. (În japoneză este ”Ichiguro”- nu mai sunt sigură). Și alt motiv este....în grupul nostru, există brățări de onyx. Toată lumea le poartă. Astfel, ”Black Stone” a devenit un sinonim pentru ”familie” sau ”companie”....poți spune că e un obiect simbolic.

Î: Înțeleg....mă întrebam dacă motivul pentru care ai lansat ”Black Stone” a fost pentru că joacă un rol important în povestea ”MOON”, ca ”piatră protectoare”.

G: Hhahahahaha. Ai o imaginație intensă.

Î: Ei, melodiile chiar încurajează la tot felul de imaginații!

G: (râde) Ei, și eu cred asta.

ÎN SFÂRȘIT AM AJUNS AICI....ACESTA SUNT EU

Î: Aș vrea să vorbim totuși despre muzică mai departe. ”Black Stone” are un ritm rock, puternic, în timp ce ”Metamorphoze” are un sentiment ”rock” intens.

G: Așa e. Ei, când vorbești despre muzica mea, genul ”hard rock”....întotdeauna mă gândesc că e mai dificil să exprim muzica mea doar prin genul ”rock”. Din acest motiv, cel mai supărător lucru este, de exemplu, când mă duc peste hotare și cineva mă întreabă ”Cu ce te ocupi?”, răspund ”Sunt muzician, cântăreț.”. Apoi mă întreabă ”Ah, înțeleg. Ce gen de muzică?” și eu fac ”Unn...”. Și atunci mă opresc și mă gândesc. Includ muzică clasică în melodiile mele, includ genul acesta și acesta....dar este extrem de enervan să explic asta, și de multe ori spun ”rock”. Asta e tot ce pot spune.

Î: Dacă spui ”Cânt și la shakuhachi, și folosesc shamisen-ul ocazional”, cu siguranță vor înțelege greșit. (Shakuhachi este un flaut din bamboo, iar shamisen-ul este un fel de chitară cu trei corzi, dacă se poate numi așa.)

G: (râde) Din acest motiv este greu să-mi determin locul în genurile de muzică......M-am gândit mult la acest lucru în ultimul timp. De exemplu, există cuvântul ”mixt”, nu? Și cred că acest cuvânt ar fi un mod de a-mi descrie muzica. Cu toate acestea, ”mixt” este deja un gen care există, nu?

Î: Da. Doar cuvântul ”mixt”, și cineva se va gândi automat la un anumit gen de rock.

G: Da, da, da. De asemenea cred că e destul de greșit să te gândești la acest lucru în felul acesta. Din acest motiv este dificil să le spun cărui gen îi aparține muzica mea, dacă nu explic cu detalii.

Î: Ei, ce spui de ”muzica lui Gackt” sau ”lumea lui Gackt”?

G: Ei...cred că este puțin dificil să mă refer la acești termeni ca fiind termeni muzicali. (râde). Dacă împarți genul, cred că ceea ce numim gen ”zgomotos” ar fi cel mai potrivit. Dar de asemenea, nu este în ordine să spui că eu, ca persoană, aparțin grupului zgomotos......

Î: Dar, punând subiectul despre genuri deoparte....sunet puternic, greu și o scară muzicală mare, cu multe elemente bogate incluse, acestea sunt sentimentele pe care le văd în ”Metamorphoze” și celelalte melodii. Reprezintă acest gen de sunet spiritul și esența proiectului ”MOON”?

G: Ah......dar cred....decât să spun că este ”MOON”, este mai degrabă propria mea identitate care merge pe acea direcție. Nu din cauză că ”Vreau să fac acest gen de muzică acum”, ci că în sfârșit am ajuns aici după ce am mers pe diferite căi....”Acesta sunt eu”.

Î: În alte cuvinte, nu e ca și cum ai plănuit ca proiectul ”MOON” să aibă o esență ”rock”?

G: Da. Înclinațiile noastre muzicale și direcțiile spre care mergem întotdeauna se schimbă odată cu tematicile pe care le facem. De asemenea, cauți alte stiluri diferite în timp ce lucrezi la tematica curentă. Și încă ceva, în timp ce încet cu încet ne găsim propria cale și ne schimbăm puțin câte puțin, ajungem la acest punct în care suntem acum.

Î: Într-adevăr, această teorie se aplică și vocaliștilor. Indiferent de care melodie o alegi din cele trei lansări, îți poți da seama că sunt mult mai evidente. Ai început încercând un nou stil vocal în timpul ultimelor părți din albumul ”Crescent” și am simțit că s-a îmbunătățit si s-a stabilit de atunci....se pare de parcă ai ajuns aici după ce ai căutat mult timp.

G: Așa e. Dar simt că încă poate fi îmbunătățit și mai mult. Pe scurt, nu este limita. Încă poate îmbunătățit.

Î: Încă nu este perfect.

G: Da. Deși deja sunt mulțumit de sentimenul pe care îl oferă melodia. Experiența vocală nu mai este ca în trecut, unde spuneam ”Nu înțeleg, nu înțeleg” Acum, dacă am găsit ceva, nu mă mulțumesc cu acel lucru, ci continui să caut ceva mai bun, țintesc pentru ceva mult mai înalt. Este total diferit în sensul acesta.

Î: Înțeleg.

G: De exemplu, am interpretat ”Black Stone” doar de vreo cinci ori, nu? Dar este în ordine, pentru că deja am reușit să capturez modul în care melodia ar trebui să ofere sentimentul. La fel e și cu ”Ash”.

Interviu - Arena 37c - mai 2005 (partea III)

Î: Deci de aici începi! (râde)

G: Da, de aici. Am început prin a construi relații. Și am întâlnit acest proprietar a stațiunii de schi ”Ka Et La” în Gunma și am devenit prieteni apropiați. E un proprietar foarte bun. A spus că este în ordine daca este pentru Gaku-chan. Chiar dacă rezervarea a fost pe sâmbătă și duminică. Prea bun pentru a fi posibil! M-am simțit prost și recunoscător în același timp. De obicei e imposibil pentru a face rezervări sâmbăta și duminica.

Î: Chiar dacă ai fi reușit cumva să faci rezervarea, în mod normal proprietarii ți-ar cere să eviți zilele de sâmbătă și duminică.

G: Da? Și am rezervat toate pârtiile pentru duminică cu excepția uneia care a fost deschisă pentru copii de la orfelinatul din Gunma. Bunătatea lui chiar m-a șocat. Copii de la orfelinat nu vroiau ca stațiunea să se închidă pentru că nu aveau alt loc în care să se joace. Când școala începe, ei nu vor mai putea să le spună prietenilor unde s-au jucat în weekend. Și acest proprietar a dorit să deschidă una dintre pârtii doar de dragul copiilor. Și mi-a spus ”Gaku-chan, am nevoie de ajutorul tău în acea zi”. Când l-am întrebat ”Ce s-a întâmplat?”, mi-a spus ”Vreau ca să vorbești cu acești copii.” Mi-a mai spus ”Arată-le chipul tău. Mi-ar plăcea să le oferi vise, scopuri și ambiție. Pentru că este ceva ce eu nu pot face.” Desigur, i-am spus că dacă o pot face, o voi face. Și chiar dacă nu aveam timp, mi-am făcut ceva timp să-I cunosc pentru că simțeam că e semnificativ. Am simțit că era destinat. Că sunt persoane care fac astfel de lucruri fără a se gândi la profit sau alte lucruri, și le fac doar pentru că vroiam să vadă chipul zâmbitor a copiilor. Nu crezi că astfel de persoane sunt de admirat? A trecut ceva timp de când am întâlnit ultima dată pe cineva asemănător.

Î: Este o acțiune foarte semnificativă.

G: Da, așa cred. Mi-a luat doi ani, de când am făcut promisiunea fanilor, ca să ajung aici. Totuși, abia după ianuarie, anul acesta, eu și proprietarul am devenit apropiați. Deseori mă gândesc, am reușit să organizăm și să ținem evenimentul în trei luni. Această stațiune de schi e cea mai nouă din Japonia. Facilitățile sun bune și pentru că m-am apropiat și de staff-ul de acolo, deseori mă învață mișcări la snowboarding. Snowboarding-ul acolo e cel mai bun. Sper că va deveni o stațiune populară.

Momentul în care te gândești ”Ah, e primăvară...”

Î: Gackt-san, când este momentul exact în care simți că primăvara a venit?

G: Când văd cupluri care se dezmiardă și se țin de mână în timp ce merg pentru că e frig. Atunci mă gândesc ”Ah, e primăvară...” Pentru că este frig iarna, cuplurile nu se țin de mână, nu? Îi vezi apropiați, ținându-se de braț. Nu simți că primăvara a venit când începi să vezi cupluri ținându-se de mână?

Când vorbești de primăvară, ceremonia de absolvire îmi vine în mine...

Î: Ai mers la ceremonia de absolvire?

G: Da, am mers. Am absolvit oficial (râde). Dar, nu cred că am prea multe amintiri frumoase referitor la ceremonia de absolvire. Sunt profesori, pe care nu-i suport, și care au venit la ceremonie și au fugit imediat ce m-au văzut pentru că s-au gândit că am să-i lovesc...ceva de genul acesta (râde).

Î: Ah, asta e bine. Am crezut că chiar ai să o faci. (râde)

G: În timpul ceremoniei de absolvire, prima persoană pe care am văzut-o în timp ce intram, spre sală, a fost acel profesor (probabil că se referă la profesorul pe care l-a urât). Se plimba și a venit la mine și mi-a luat ambele mâini imediat ce m-a văzut. Le-a strâns puternic, fără a-mi da drumul. Le ținea hotărât, probabil pentru că se gândea că am să-l lovesc (râde). Și atunci a spus ”Toate cele bune!” și a plecat la fel de repede cum mi-a dat drumul la mâini. A fost președintele clubului de karate de la școală (râde).

Î: Ai amintiri frumoase despre ceremonia de intrare?

G: Hmm, ceremonia de intrare. Era în timpul ceremoniei de la liceu când ceva s-a întâmplat.

Î: Eh? Deja aveai necazuri, încă de când a început școala?

G: Da, da. Pentru că toată lumea, de la diverse școli, s-au strâns acolo (probabil că se referă că toți băieții râi de la diverse școli s-au strâns). Toată lumea își arunca priviri (râde). Noi spuneam ”Care e problema ta?” ”Ce?” Continuam să ne privim uni pe ceilalți. Ne priveam chiar dacă eram din aceeași clasă (râde).

Interviu~MOON CHILD~Gackt~Hyde~2003 (partea III)

Î: Toată filmarea a avut loc în Taiwan; au existat evenimente sau probleme dificile în timpul filmărilor?

H: Să-mi țin echilibrul în aer cu cablu a fost chiar dificil. Dar a fost amuzant, să fiu susținut de cabluri. Nu am mai făcut asta niciodată, așa că m-am gândit că o să-mi fie frică la început, dar când am fost nevoit să o fac, a fost surprinzător de amuzant.

G: Cred că reflexiile bune sunt esențiale pentru asta. Reflexiile mele sunt la zero, așadar mă simt ”te rog nu mă pune să fac asta”.

H: Cât despre scene dificile...ei, din prima zi, a fost foarte cald și căldura era insuportabilă. Sincer m-am gândit ”Va continua așa? Voi rezista?” Astfel am ajuns să-l chem pe Gacchan în prima zi și i-am spus ”Grăbește-te și vino aici!” (râde). Pentru că, apa curgea de pe mine pur și simplu nefăcând nimic, și inima mea bătea repede. Am fost uimit.

G: Părea supărat la telefon. Eu încă eram în Tokyo lucrând la alt proiect când filmarea a început, și brusc primesc un telefon de la HYDE. Când am spus ”Bună? Aa, ești bine?”, mi-a răspuns ”NU sunt bine!”. Mă gândeam ”De ce e supărat? E încă prima zi!” (râde). Și am spus ”Ce s-a întâmplat?” iar el mi-a răspuns ”E cald! Fă ceva!”.

Î: (râde) Deși nu puteai face nimic.

G: Întotdeauna este cald, așadar nu pot face nimic, nu? Totuși, el spunea ”Fă-o!” ”Grăbește-te și vino!”. ”Bine, vin acolo, așteaptă-mă.” (râde).

H: Ei, m-am obișnuit până la urmă. Mă gândeam cum au putut supravețui oamenii astfel.

Î: Să admiri capacitatea corpului (de a se adapta) (râde). Deci, care sunt scenele tale preferate?

G: Am multe preferate dar...este o scenă fără dialog cu HYDE, Wang Lee Hom, Taro-chan (Yamamoto) și eu unde ne prostim și vorbim. Scena aceea a fost plină de râsete, a fost extrem de amuzantă și prostească, și chiar mi-a plăcut (râde).

Î: Chiar vorbeați fără sens și râdeați tot timpul cât s-a filmat scena respectivă?

G: Normal că am vorbit și despre film, dar totul a fost improvizație. Chiar dacă nu era în scenariu, toată lumea era în pielea caracterului în timp ce vorbeau fără sens. Astfel, a fost foarte amuzant, pentru că chineza lui Taro-chan este foarte proastă, și încerca să-și bată joc de glumele mele, spunând ”haotsuu, haotsuu” și eu îi spuneam că ”Haotsuu înseamnă ”delicios”, idiotule!” (râde). Iar el îmi răspunea ”Tu ești cel care greșește, idiotule!” și o tot țineam așa.

Î: Taro-san era cel care greșea (râde).

G: Așa e (râde). Wang Lee Hom auzea și începea să râdă cu putere, spunând ”Idioților!?” sau începea să spună toate cuvintele urâte pe care le învățase în japoneză. Asta a fost cel mai amuzant.

Î: Deci, cei care l-au învățat cuvintele sunt Gackt și HYDE, huh.

G: Așa e, așa e (râde). Și Taro-chan nu știa că eu am fost cel care l-a învățat pe Wang Lee Hom cuvintele astea urâte în japoneză, iar când le auzea, spunea iar ”haotsuu, haotsuu”. Simțeam că vroiam să spun ”Convesația asta nu are nici un sens, idiotule” mai tot timpul. Cumva...Atât eu cât și HYDE, nu râdem așa, și nu am fost foarte buni să râdem pe ecran. Dar cred că faptul că imaginea noastră râzând astfel a fost capturată este minunat. De asemenea, mai este scena în care suntem cu toți în mașină fumând, nu? Mi-a plăcut și scena aceasta. E ca și cum, sentimentul de nu a ști când această relație sau moment din timp se va termina, ca o poză făcută unui lucru ce este prețios pentru noi; cred că acele sentimente au fost capturate în această scenă și aduse în film. Sentimentele din film sunt reflectate într-un mod direct; fie că sunt propriile mele sentimente, sau sentimentele altor protagoniști, cred că toată lumea poate simți din clipă în clipă că acel moment nu va mai avea loc niciodată. Așadar, când mă uit la acea scenă, mă gândesc ”Nu este minunat?” și cred că este prețioasă. Mă gândesc la ce a fost și mă întreb cât timp a trecut de când am avut un astfel de cerc de prieteni, intrând în astfel de situații.

H: Mie îmi place scena unde Gacchan plânge. Nu cred că e posibil să poți plânge la comandă decât dacă ai o anumită legătură spirituală. El nu prea a jucat mult până atunci, așa că mă gândesc că a fost dificil. Dar, deși ne-a luat ceva timp, scena respectivă ar fi fost mai grea de făcut, dacă eu, Gackt și povestea nu eram conectați, și aici m-am simțit ”legați între noi”, și chiar mi-a plăcut asta.

G: Sentimentele personajelor s-au legat între ele imediat după scena aceasta, nu-i așa?

H: Era o scenă doar cu Sho, și am vorbit dacă ar fi bine sau nu să fiu și eu în ea, și am încercat și varianta asta, dar până la urmă, mi-am spus replicile din spatele lui. Pentru că scena a fost filmată astfel, sentimentul de legare s-a simțit și mai mult. De asemenea, mie personal mi-a plăcut scenele în care conduceam. Scena în care mergeam în jos pe stradă într-o decapodabilă a fost foarte amuzantă. Și a fost și o briză grozavă (râde).

G: A fost ca și cum conduceam normal, nu? A fost o scenă în care ne luptam în timp ce mergeam cu mașina, dar a fost atât de amuzant.

Î: Conduceai chiar dacă Sho nu are permis.

G: Da, da. Îți poți da seama probabil că nu am permis după cum conduc, cu corpul aproape de volan. Ca un începător.

H: Și, eu aveam replici în taiwaneză. Zeny Kwok spunea ”Taiwaneza aia e greșită” și eu eram luat în râs. Așa că întrebam ”Atunci cum ai spune?” și ea mă învăța, dar când spuneam replica iar, cu toți aveau pe față expresia de ”asta e greșit”. Mă întrebam ”De ce?”, și atunci am realizat că nici Zeny-chan nu vorbea bine taiwaneza (râde). Făceam ”hey, hey”.

Î: Ce părere ai de colegii tăi care au venit din Japonia?

G: Nu am reușit să mă întâlnesc cu domnul Toyokawa (Luka) sau An-chan (Hana). Sunt multe persoane care nu interacționează unele cu altele, așa că nici HYDE nu l-a întâlnit pe Terajima-san (Shinji). Dar, nu l-ai întâlnit la bar?

H: Ba da (râde).

G: Ne-am relaxat și am vorbit despre multe lucruri acolo. A fost amuzant. Terajima-san mi-a lăsat impresia că i-a plăcut sincer filmul, și că toată lumea a lucrat cu o inspirație minunată. Am fost extrem de fericit.

Î: Și Yamamoto Taro s-a implicat în film.

G: Așa e. Mă întreb dacă el e o persoană pasională în mod normal. Face tot ceea ce poate în orice, și este și o persoană foarte conștientă. Personajele noastre se luptă întotdeauna, dar de fapt ne-am bazat unul pe celălalt. Cred că această relație a rezultat din faptul că el este o persoană de un caracter omenesc minunat. Din păcate, nu am putut să-l văd pe Ishibashi-san prea mult pentru că nu am avut prea multe scene împreună. Deși HYDE a avut multe scene cu el.

H: Nu am avut prea mult timp să vorbim. Mi-a spus că a dat un concert în orașul meu natal (râde). A fost minunat faptul că am putut purta o conversație normală.

Î: Vreun moment în care ai avut parte de o impresie din partea directorului?

G: Cel mai amuzant lucru a fost conversația dintre el și Wang Lee Hom (râde). După ce am început să înțeleg chineza, mai mult sau mai puțin, puteam vorbi în chineză cu Lee Hom și ceilalți. Dar Zeze-san este din fire o persoană neîndemânatică....sau mai bine spus, e o persoană stângace. E puțin timid, dar odată ce pornește, nu se mai oprește (râde). E ca și cum...chiar e director?

Î: Zeze-san e un fel de Sho, nu?

G: Hahahahaha. Da, da, e exact ca Sho. E Sho extrem de sângaci (râde). E foarte pur să știi. Și, în timpul scenei cu mine și Lee Hom...când Lee Hom încă nu scotea sentimentele pe care Zeze le vroia, a venit fugind la noi. Și i-a spus entuziasmat în japoneză ”Pentru scena asta, vreau să o faci așa, cu acest fel de sentiment!”, dar Lee Hom nu a înțeles un cuvânt din ce i-a spus. Și directorul a realizat la jumătatea propoziției, dar ce e mai drăguț la el e că nu a spus ”Aa, scuze”. Chiar dacă traducătorul era lângă el, directorul vorbea cu o energie lui Lee Hom în japoneză, și eventual în mijlocul situației, începea să realizeze că Lee Hom nu îl înțelege deloc. Și atunci, încetul cu încetul, a început să îi se adreseze traducătorului.

Î: Încetul cu încetul, a început să caute ajutor?

G: Mai mult, s-a prefăcut tot timpul că vorbea cu traducătorul (râde).

Î: Hahahahah. Asta e destul de drăguț.

G: E drăguț. Foarte drăguț. Pe lângă asta, a fost așa până când s-au terminat filmările. Nu s-a vindecat niciodată. Și Lee Hom a realizat asta pe parcurs și spunea ”Zeze e nebun” (râde). Aproape de sfârșit, Lee Hom se întorcea către traducător și îi răspunea ”da” și ”înțeleg” în japoneză (râde).

Î: Lee Home e mai matur decât Zeze (râde).

G: Lee Hom e mai mult un adult (râde).

H: Dar Zeze-san chiar înțelege, și are o atmosferă misterioasă. Gacchan se implică în ceea ce face, și pentru că este creativ, crează multe lucruri; directorul chiar trebuie să asculte pentru ca produsul final să ia o formă, nu? Cred că a fost și mai dificil în acul acesta pentru că a fost personajul principal și totuși directorul a reușit să treacă peste. Chiar lasă impresia că este blând și încântător.

Î: Decât un director egoist, este destul de sfios.

H: Da, așa e. Dar îți spune dacă o scenă a fost bună sau nu. Îți va spune ”Aa, asta a fost bună”, sau are o anumită expresie pe față; are un șarm de care nu e conștient, astfel încât îl poți citi.

MOON CHILD - povestea (partea III)

Alăturarea forțelor

                Înapoi în birou, Toshi se luptă singur cu mafia. Exact când rămâne fără gloanțe, Son intră în birou și începe să tragă. Sho de asemenea se luptă cu câțiva mafioți singur în altă parte a clădirii. Aruncă arma de la un mafiot, urcă pe umerii săi, și se prinde cu picioarele în jurul gâtului său. Folosindu-l ca pe un fel de sprijin, se învârte în timp ce împușcă. Apoi sare jos și încearcă să lovească pe cineva dar lovește podeaua. Alții înceracă să-l rănească pe Kei, dar el îl prinde pe unul și îl folosește ca scut.

                Filmul reușește să ofere publicului câteva momente haioase, cum ar fi că în timpul schimbului de focuri intens, Toshi primește un telefon și încearcă să preia o comandă. În acest timp, Sho continuă să se chinuie cu mafia. Acum se luptă cu săbiile. Sho reușește să se ferească de ele și se apropie de Kei care fumează calm o țigară. Kei îi dă țigara mai departe lui Sho și-l avertizează că bărbatul vine iar. Sho se ferește la timp și lupta contiunuă. Un bărbat din mafie se apropie de Kei, care deja fumează o altă țigară, și îndreaptă arma spre el. Kei își aruncă țigara și cade în spate. Bărbatul țintește capul lui Kei și trage în continuu, dar Kei își mișcă capul la o viteză uimitoare și bărbatul ratează mereu. Kei îl ridică în aer imediat ce rămâne fără gloanțe. Apoi scoate o altă țigară, dar e enervat de faptul că bricheta nu merge.

                Ne întoarcem iar la birou, unde Toshi încă încearcă să preia comanda. Sho s-a alăturat schimbului de focuri. Intră în mijlocul camerei și trage în continuu spre persoanele din colțul camerei. Sho rămâne în curând fără gloanțe, și Kei care tocmai a intrat în cameră, îl strigă. Ca din instinct, Sho se întoarce și reușește să prindă cartușul pe care Kei l-a aruncat. Continuă să tragă în timp ce Kei îl laudă. Realizând că partea lor pierde, liderul mafiei ia geanta plină de bani și încearcă să fugă. Son fuge imediat după el.

                Oricum, liderul mafiei se ascunde după un rând de motociclete și trage spre Son. Reușește să-l rănească pe Son în picior, dar imediat după o singură împușcătură, Son rămâne fără gloanțe. Son e acum complet la mila liderului. Liderul se îndreaptă spre el și îl întreabă cine e. El răspunde că este Son Tin-Chen, fratele lui Son Yi-che. Son îi mai spune că a atacat mafia ca răzbunare pentru că i-au violat sora. Dar liderului nu-i pasă și-și îndreaptă arma spre el.

                Din fericire, Sho apare la timp și îl împușcă pe lider în picior. În slow motion, Son prinde arma liderului și o îndreaptă spre el. Liderul începe să-l implore să nu tragă. Son ezită pentru câteva secunde, și atunci, tremurând și țipând de furie, îl împușcă. Sho îl privește în liniște dintr-un colț.

Casa lui Son

                Cei patru sunt acum acasă la Son. Fata pe care a văzut-o Kei în parc este de fapt sora lui Son. Ea are grijă de rănile lui Son în timp ce ceilalți îl privesc și fac glume pe seama lui. Atunci Son șchiopătă și îi cere lui Sho să o lase pe Yi-che să aibă grijă și de rănile lui. Sho se îndreaptă spre ea, puțin ezitând, și-și ridică mâneca unde sângele a început să se usuce. Puțin afectat de vederea sângelui, Kei sare și iese din cameră. Kei și Yi-che se privesc unul pe altul apoi Kei se întoarce și continuă să meargă. Ceilalți doi stau pe coridor în timp ce Sho este tratat. Sho pare hipnotizat de Yi-che și nu se poate opri să nu o privească. Yi-che ridică brusc ochii iar Sho privește repede în altă parte.

                Cei trei merg sus pe acoperiș să-l găsească pe Kei imediat ce Yi-che a terminat cu rănile lui Sho. Sunt uimiți de luna rozalie uriașă ce se vede la orizont. Son le explică cum Yi-che s-a oprit din a mai vorbi când era mică. Sho și Kei își întorc capul imediat spre Son, care-l avertizează pe Sho să nu se îndrăgostească de sora lui. Sho se panichează pe moment dar Son și Toshi încep să râdă imediat și fac glume pe seama lui Sho.

Petrecând timp împreună

Timpul pare să zboare după ce Sho, Kei și Toshi i-au întâlnit pe Yi-che și Son. Ies noaptea cu Sho în spatele volanului, conducând cu indiferență. Ajung pe o plajă și Toshi sugerează să facă o poză. Yi-che încă stă lângă mașină și Kei o vede zâmbind în timp ce le ascultă conversația. Când realizează că Kei o privește, se oprește imediat din a mai zâmbi. Toshi fuge în fața mașinii pentru a aranja aparatul foto și ei râd de aparatul său vechi. În timp ce pozează în fața camerei, Son sugerează să vină pe plajă în timpul zilei. Sho și Toshi se privesc unul pe altul în liniște, și Kei răspunde în locul lor spunând că e de acord să vină mâine ziua. Cu toți zâmbesc la cameră, cu excepție Yi-che. Kei se apleacă spre ea și-i spune că e în ordine să zâmbească atunci când se simte că e fericită. Ea îi urmează sfatul și zâmbește timid spre cameră.

                Imediat îl vedem pe Sho plimbându-se pe o alee, legănând în mână un buchet de flori. Trece pe lângă un bărbat care țipă ceva în mandarină. Contiună să meargă pe alee și se oprește imediat ce ajunge la colț. În fața lui, în casa lui Son sunt Toshi, Son și Yi-che care luau prânzul. Încearcă să se întoarcă în liniște, dar găinile încep iar să facă zgomot și Son se ridică de la masă privind spre locul unde e Sho. Sho ascunde repede florile la spate. Son îl invită la masă și Sho privește agitat spre Yi-che. Ea îl obsevă și se ridică de pe scaun, invitându-l. El o salută încet și lasă florile pe drum înainte de a intra. Sho, Kei și Son continuă să-și mânânce prânzul când Sho se îneacă cu mâncarea. În timp ce lua o înghițitură ca să-și revină, Yi-che se întoarce la masă cu florile pe care Sho le-a lăsat pe drum. Agitat, Sho stropește cu apă toată masa. Yi-che duce florile pe masă și Toshi spune că sunt frumoase. She continuă să o privească pe Yi-che cu gura deschisă și este de acord că (Yi-che) e foarte frumoasă. Urmează alte scene în care cei cinci vorbesc și se distrează în casa lui Son.