Interviu - Arena 37c - mai 2005 (partea III)

Î: Deci de aici începi! (râde)

G: Da, de aici. Am început prin a construi relații. Și am întâlnit acest proprietar a stațiunii de schi ”Ka Et La” în Gunma și am devenit prieteni apropiați. E un proprietar foarte bun. A spus că este în ordine daca este pentru Gaku-chan. Chiar dacă rezervarea a fost pe sâmbătă și duminică. Prea bun pentru a fi posibil! M-am simțit prost și recunoscător în același timp. De obicei e imposibil pentru a face rezervări sâmbăta și duminica.

Î: Chiar dacă ai fi reușit cumva să faci rezervarea, în mod normal proprietarii ți-ar cere să eviți zilele de sâmbătă și duminică.

G: Da? Și am rezervat toate pârtiile pentru duminică cu excepția uneia care a fost deschisă pentru copii de la orfelinatul din Gunma. Bunătatea lui chiar m-a șocat. Copii de la orfelinat nu vroiau ca stațiunea să se închidă pentru că nu aveau alt loc în care să se joace. Când școala începe, ei nu vor mai putea să le spună prietenilor unde s-au jucat în weekend. Și acest proprietar a dorit să deschidă una dintre pârtii doar de dragul copiilor. Și mi-a spus ”Gaku-chan, am nevoie de ajutorul tău în acea zi”. Când l-am întrebat ”Ce s-a întâmplat?”, mi-a spus ”Vreau ca să vorbești cu acești copii.” Mi-a mai spus ”Arată-le chipul tău. Mi-ar plăcea să le oferi vise, scopuri și ambiție. Pentru că este ceva ce eu nu pot face.” Desigur, i-am spus că dacă o pot face, o voi face. Și chiar dacă nu aveam timp, mi-am făcut ceva timp să-I cunosc pentru că simțeam că e semnificativ. Am simțit că era destinat. Că sunt persoane care fac astfel de lucruri fără a se gândi la profit sau alte lucruri, și le fac doar pentru că vroiam să vadă chipul zâmbitor a copiilor. Nu crezi că astfel de persoane sunt de admirat? A trecut ceva timp de când am întâlnit ultima dată pe cineva asemănător.

Î: Este o acțiune foarte semnificativă.

G: Da, așa cred. Mi-a luat doi ani, de când am făcut promisiunea fanilor, ca să ajung aici. Totuși, abia după ianuarie, anul acesta, eu și proprietarul am devenit apropiați. Deseori mă gândesc, am reușit să organizăm și să ținem evenimentul în trei luni. Această stațiune de schi e cea mai nouă din Japonia. Facilitățile sun bune și pentru că m-am apropiat și de staff-ul de acolo, deseori mă învață mișcări la snowboarding. Snowboarding-ul acolo e cel mai bun. Sper că va deveni o stațiune populară.

Momentul în care te gândești ”Ah, e primăvară...”

Î: Gackt-san, când este momentul exact în care simți că primăvara a venit?

G: Când văd cupluri care se dezmiardă și se țin de mână în timp ce merg pentru că e frig. Atunci mă gândesc ”Ah, e primăvară...” Pentru că este frig iarna, cuplurile nu se țin de mână, nu? Îi vezi apropiați, ținându-se de braț. Nu simți că primăvara a venit când începi să vezi cupluri ținându-se de mână?

Când vorbești de primăvară, ceremonia de absolvire îmi vine în mine...

Î: Ai mers la ceremonia de absolvire?

G: Da, am mers. Am absolvit oficial (râde). Dar, nu cred că am prea multe amintiri frumoase referitor la ceremonia de absolvire. Sunt profesori, pe care nu-i suport, și care au venit la ceremonie și au fugit imediat ce m-au văzut pentru că s-au gândit că am să-i lovesc...ceva de genul acesta (râde).

Î: Ah, asta e bine. Am crezut că chiar ai să o faci. (râde)

G: În timpul ceremoniei de absolvire, prima persoană pe care am văzut-o în timp ce intram, spre sală, a fost acel profesor (probabil că se referă la profesorul pe care l-a urât). Se plimba și a venit la mine și mi-a luat ambele mâini imediat ce m-a văzut. Le-a strâns puternic, fără a-mi da drumul. Le ținea hotărât, probabil pentru că se gândea că am să-l lovesc (râde). Și atunci a spus ”Toate cele bune!” și a plecat la fel de repede cum mi-a dat drumul la mâini. A fost președintele clubului de karate de la școală (râde).

Î: Ai amintiri frumoase despre ceremonia de intrare?

G: Hmm, ceremonia de intrare. Era în timpul ceremoniei de la liceu când ceva s-a întâmplat.

Î: Eh? Deja aveai necazuri, încă de când a început școala?

G: Da, da. Pentru că toată lumea, de la diverse școli, s-au strâns acolo (probabil că se referă că toți băieții râi de la diverse școli s-au strâns). Toată lumea își arunca priviri (râde). Noi spuneam ”Care e problema ta?” ”Ce?” Continuam să ne privim uni pe ceilalți. Ne priveam chiar dacă eram din aceeași clasă (râde).