Interviu~MOON CHILD~Gackt~Hyde~2003 (partea III)

Î: Toată filmarea a avut loc în Taiwan; au existat evenimente sau probleme dificile în timpul filmărilor?

H: Să-mi țin echilibrul în aer cu cablu a fost chiar dificil. Dar a fost amuzant, să fiu susținut de cabluri. Nu am mai făcut asta niciodată, așa că m-am gândit că o să-mi fie frică la început, dar când am fost nevoit să o fac, a fost surprinzător de amuzant.

G: Cred că reflexiile bune sunt esențiale pentru asta. Reflexiile mele sunt la zero, așadar mă simt ”te rog nu mă pune să fac asta”.

H: Cât despre scene dificile...ei, din prima zi, a fost foarte cald și căldura era insuportabilă. Sincer m-am gândit ”Va continua așa? Voi rezista?” Astfel am ajuns să-l chem pe Gacchan în prima zi și i-am spus ”Grăbește-te și vino aici!” (râde). Pentru că, apa curgea de pe mine pur și simplu nefăcând nimic, și inima mea bătea repede. Am fost uimit.

G: Părea supărat la telefon. Eu încă eram în Tokyo lucrând la alt proiect când filmarea a început, și brusc primesc un telefon de la HYDE. Când am spus ”Bună? Aa, ești bine?”, mi-a răspuns ”NU sunt bine!”. Mă gândeam ”De ce e supărat? E încă prima zi!” (râde). Și am spus ”Ce s-a întâmplat?” iar el mi-a răspuns ”E cald! Fă ceva!”.

Î: (râde) Deși nu puteai face nimic.

G: Întotdeauna este cald, așadar nu pot face nimic, nu? Totuși, el spunea ”Fă-o!” ”Grăbește-te și vino!”. ”Bine, vin acolo, așteaptă-mă.” (râde).

H: Ei, m-am obișnuit până la urmă. Mă gândeam cum au putut supravețui oamenii astfel.

Î: Să admiri capacitatea corpului (de a se adapta) (râde). Deci, care sunt scenele tale preferate?

G: Am multe preferate dar...este o scenă fără dialog cu HYDE, Wang Lee Hom, Taro-chan (Yamamoto) și eu unde ne prostim și vorbim. Scena aceea a fost plină de râsete, a fost extrem de amuzantă și prostească, și chiar mi-a plăcut (râde).

Î: Chiar vorbeați fără sens și râdeați tot timpul cât s-a filmat scena respectivă?

G: Normal că am vorbit și despre film, dar totul a fost improvizație. Chiar dacă nu era în scenariu, toată lumea era în pielea caracterului în timp ce vorbeau fără sens. Astfel, a fost foarte amuzant, pentru că chineza lui Taro-chan este foarte proastă, și încerca să-și bată joc de glumele mele, spunând ”haotsuu, haotsuu” și eu îi spuneam că ”Haotsuu înseamnă ”delicios”, idiotule!” (râde). Iar el îmi răspunea ”Tu ești cel care greșește, idiotule!” și o tot țineam așa.

Î: Taro-san era cel care greșea (râde).

G: Așa e (râde). Wang Lee Hom auzea și începea să râdă cu putere, spunând ”Idioților!?” sau începea să spună toate cuvintele urâte pe care le învățase în japoneză. Asta a fost cel mai amuzant.

Î: Deci, cei care l-au învățat cuvintele sunt Gackt și HYDE, huh.

G: Așa e, așa e (râde). Și Taro-chan nu știa că eu am fost cel care l-a învățat pe Wang Lee Hom cuvintele astea urâte în japoneză, iar când le auzea, spunea iar ”haotsuu, haotsuu”. Simțeam că vroiam să spun ”Convesația asta nu are nici un sens, idiotule” mai tot timpul. Cumva...Atât eu cât și HYDE, nu râdem așa, și nu am fost foarte buni să râdem pe ecran. Dar cred că faptul că imaginea noastră râzând astfel a fost capturată este minunat. De asemenea, mai este scena în care suntem cu toți în mașină fumând, nu? Mi-a plăcut și scena aceasta. E ca și cum, sentimentul de nu a ști când această relație sau moment din timp se va termina, ca o poză făcută unui lucru ce este prețios pentru noi; cred că acele sentimente au fost capturate în această scenă și aduse în film. Sentimentele din film sunt reflectate într-un mod direct; fie că sunt propriile mele sentimente, sau sentimentele altor protagoniști, cred că toată lumea poate simți din clipă în clipă că acel moment nu va mai avea loc niciodată. Așadar, când mă uit la acea scenă, mă gândesc ”Nu este minunat?” și cred că este prețioasă. Mă gândesc la ce a fost și mă întreb cât timp a trecut de când am avut un astfel de cerc de prieteni, intrând în astfel de situații.

H: Mie îmi place scena unde Gacchan plânge. Nu cred că e posibil să poți plânge la comandă decât dacă ai o anumită legătură spirituală. El nu prea a jucat mult până atunci, așa că mă gândesc că a fost dificil. Dar, deși ne-a luat ceva timp, scena respectivă ar fi fost mai grea de făcut, dacă eu, Gackt și povestea nu eram conectați, și aici m-am simțit ”legați între noi”, și chiar mi-a plăcut asta.

G: Sentimentele personajelor s-au legat între ele imediat după scena aceasta, nu-i așa?

H: Era o scenă doar cu Sho, și am vorbit dacă ar fi bine sau nu să fiu și eu în ea, și am încercat și varianta asta, dar până la urmă, mi-am spus replicile din spatele lui. Pentru că scena a fost filmată astfel, sentimentul de legare s-a simțit și mai mult. De asemenea, mie personal mi-a plăcut scenele în care conduceam. Scena în care mergeam în jos pe stradă într-o decapodabilă a fost foarte amuzantă. Și a fost și o briză grozavă (râde).

G: A fost ca și cum conduceam normal, nu? A fost o scenă în care ne luptam în timp ce mergeam cu mașina, dar a fost atât de amuzant.

Î: Conduceai chiar dacă Sho nu are permis.

G: Da, da. Îți poți da seama probabil că nu am permis după cum conduc, cu corpul aproape de volan. Ca un începător.

H: Și, eu aveam replici în taiwaneză. Zeny Kwok spunea ”Taiwaneza aia e greșită” și eu eram luat în râs. Așa că întrebam ”Atunci cum ai spune?” și ea mă învăța, dar când spuneam replica iar, cu toți aveau pe față expresia de ”asta e greșit”. Mă întrebam ”De ce?”, și atunci am realizat că nici Zeny-chan nu vorbea bine taiwaneza (râde). Făceam ”hey, hey”.

Î: Ce părere ai de colegii tăi care au venit din Japonia?

G: Nu am reușit să mă întâlnesc cu domnul Toyokawa (Luka) sau An-chan (Hana). Sunt multe persoane care nu interacționează unele cu altele, așa că nici HYDE nu l-a întâlnit pe Terajima-san (Shinji). Dar, nu l-ai întâlnit la bar?

H: Ba da (râde).

G: Ne-am relaxat și am vorbit despre multe lucruri acolo. A fost amuzant. Terajima-san mi-a lăsat impresia că i-a plăcut sincer filmul, și că toată lumea a lucrat cu o inspirație minunată. Am fost extrem de fericit.

Î: Și Yamamoto Taro s-a implicat în film.

G: Așa e. Mă întreb dacă el e o persoană pasională în mod normal. Face tot ceea ce poate în orice, și este și o persoană foarte conștientă. Personajele noastre se luptă întotdeauna, dar de fapt ne-am bazat unul pe celălalt. Cred că această relație a rezultat din faptul că el este o persoană de un caracter omenesc minunat. Din păcate, nu am putut să-l văd pe Ishibashi-san prea mult pentru că nu am avut prea multe scene împreună. Deși HYDE a avut multe scene cu el.

H: Nu am avut prea mult timp să vorbim. Mi-a spus că a dat un concert în orașul meu natal (râde). A fost minunat faptul că am putut purta o conversație normală.

Î: Vreun moment în care ai avut parte de o impresie din partea directorului?

G: Cel mai amuzant lucru a fost conversația dintre el și Wang Lee Hom (râde). După ce am început să înțeleg chineza, mai mult sau mai puțin, puteam vorbi în chineză cu Lee Hom și ceilalți. Dar Zeze-san este din fire o persoană neîndemânatică....sau mai bine spus, e o persoană stângace. E puțin timid, dar odată ce pornește, nu se mai oprește (râde). E ca și cum...chiar e director?

Î: Zeze-san e un fel de Sho, nu?

G: Hahahahaha. Da, da, e exact ca Sho. E Sho extrem de sângaci (râde). E foarte pur să știi. Și, în timpul scenei cu mine și Lee Hom...când Lee Hom încă nu scotea sentimentele pe care Zeze le vroia, a venit fugind la noi. Și i-a spus entuziasmat în japoneză ”Pentru scena asta, vreau să o faci așa, cu acest fel de sentiment!”, dar Lee Hom nu a înțeles un cuvânt din ce i-a spus. Și directorul a realizat la jumătatea propoziției, dar ce e mai drăguț la el e că nu a spus ”Aa, scuze”. Chiar dacă traducătorul era lângă el, directorul vorbea cu o energie lui Lee Hom în japoneză, și eventual în mijlocul situației, începea să realizeze că Lee Hom nu îl înțelege deloc. Și atunci, încetul cu încetul, a început să îi se adreseze traducătorului.

Î: Încetul cu încetul, a început să caute ajutor?

G: Mai mult, s-a prefăcut tot timpul că vorbea cu traducătorul (râde).

Î: Hahahahah. Asta e destul de drăguț.

G: E drăguț. Foarte drăguț. Pe lângă asta, a fost așa până când s-au terminat filmările. Nu s-a vindecat niciodată. Și Lee Hom a realizat asta pe parcurs și spunea ”Zeze e nebun” (râde). Aproape de sfârșit, Lee Hom se întorcea către traducător și îi răspunea ”da” și ”înțeleg” în japoneză (râde).

Î: Lee Home e mai matur decât Zeze (râde).

G: Lee Hom e mai mult un adult (râde).

H: Dar Zeze-san chiar înțelege, și are o atmosferă misterioasă. Gacchan se implică în ceea ce face, și pentru că este creativ, crează multe lucruri; directorul chiar trebuie să asculte pentru ca produsul final să ia o formă, nu? Cred că a fost și mai dificil în acul acesta pentru că a fost personajul principal și totuși directorul a reușit să treacă peste. Chiar lasă impresia că este blând și încântător.

Î: Decât un director egoist, este destul de sfios.

H: Da, așa e. Dar îți spune dacă o scenă a fost bună sau nu. Îți va spune ”Aa, asta a fost bună”, sau are o anumită expresie pe față; are un șarm de care nu e conștient, astfel încât îl poți citi.