Interviu ~Diabolos~Koreea 2005 (partea I)

”În sfârșit, ușa spre Asia s-a deschis!”

Acesta a fost primul toast a lui Gackt, în momentul în care concertul de la Seoul s-a terminat cu succes. O oprire în turneu, numită ”DIABOLOS ~Aien no Uta~ a fost făcută la un spectacol public în Korea; o coincidență destul de ciudată, pentru că aceasta a fost primul pas spre o invazie (în Asia), dar a fost un succes, după cum s-a spus de toată mass media, și a dat indicii unor posibilități pe viitor. Acel concert memorabil este de asemenea reprezentativ pentru noua scenă. Vom deschide acest volum cu un interviu, aruncând o privire la acel concert.

Î: Să aruncăm o privire la spectacolul din Korea de pe 14 ianuarie, care a fost primul pas spre Asia. Spune-ne care sunt gândurile tale după acest succes.

G: ”Deci asta înseamnă să cânți peste hotare”, la asta m-am gândit. Este probabil ceva ce nu poate fi înțeles de alți cântăreți sau artiști. Simt că asta înseamnă să stai pe scenă, că asta înseamnă să transmiți ceva cuiva. Cu toți spun ”Spectacolul din Korea a fost grozav”, dar pentru mine este ”Desigur că a fost”. Dacă nu pot face așa ceva, nu are rost să o fac. Nu cred că sună în ordine să spun ”Ok, am făcut-o” după ce urc pe o scenă care a fost pregătită în avans.

Î: După ce concertul de pe 24 decembrie, la Tokyo Dome, ”DIABOLOS ~Aien no Uta to Seiya no Namida~” s-a terminat, majoritatea decorului de pe scenă, echipamentul de lumini și instrumente au fost duse pe o barcă și transportate spre Korea, nu?

G: Așa e. Erau lucruri, ca de exemplu difuzoarele, care au fost pregătite și oferite de cei care se ocupau cu scena, dar am adus majoritatea echipamentului nostru.

Î: Trebuie să fi fost extrem de scump! Alți artiști obișnuiți nu ar merge atât de departe, nu-i așa?

G: Nu o fac, și nu pot. Motivul e pentru că se gândesc la el doar ca un singur eveniment, o activitate pe termen scurt. Ei, este un eveniment complet izolat pentru ei, nu-i așa? Ca și cum te-ai duce acolo din motive promoționale și spui că ai făcut-o pentru imaginea ta buna. Sunt mulți oameni care fac asta.

Î: De data asta, prețurile la bilete au fost destul de mari, nu-i așa?

G: Au fost. Dacă e să consideri în bani noștri, ar fi în jur de 12.000 de yeni, nu?

Î: Sunt mulți bani pentru clienți. Mai mult, au fost mai mulți fani adolescenți care au venit decât cei care sunt de obicei în Japonia.

G: Cred că este o sumă enormă de bani. Așadar mă întreb dacă alți artiști care se duc acolo din Japonia înțeleg asta. Semnificația a 10.000 de yeni în Japonia este complet diferită de semnificația a 10.000 de yeni pentru un adolescent din Korea. Au muncit din greu să economisească, și au muncit din greu să ia biletele; au așteptat tot acel timp. Cu asta în minte, mă întreb ”Sunt vrednic de asta?”

Î: Dar pentru că e Gackt, 5.000 de spectatori s-au strâns împreună chiar și la prețul de 12.000 de yeni. E greu să găsești alți artiști care pot aduce împreună atât de multe persoane...

G: În cazul acesta, este ideea de ”a nu te duce peste hotare”. De exemplu, vorbim despre un artist de peste hotare, dar ei aduc doar un echipament de 2 tone, și în plus, spectacolul e complet ”karaoke”. Își bat joc de public. Spunând că au făcut acest lucru devine mai mult ”Am venit pentru voi”. E ca și cum ei sunt de acord să o facă doar dacă este garantat. Asta e greșit! Deși, genul acesta de artiști nu sunt rivalii mei.

Î: Pentru că acest spectacol a avut atât succes, chiar și mai multe persoane vor veni la următorul. Ai putea probabil să mai scazi prețurile și să cânți într-un loc mai mare.

G: Sincer să fiu, nu e ideea că vreau să cânt într-un loc chiar uriaș. Deoarece cred că e important cât de mut pot răspunde acelor persoane care m-au așteptat. Dar dacă un loc uriaș este necesar pentru asta, atunci să folosesc o scenă mai mare este o posibilitate.

Î: Asta se referă mai mult la conținutul concertului, dar răspunsul publicului a fost uimitor! Înverșunarea strigătelor e ceva ce nu îți poți imagina că s-ar întâmpla la un concert în Japonia.

G: Cred că e uimitor. Chiar dacă îi spui unui fan japonez ”Fanii din Koreea au fost uimitori”, pur și simplu nu poți transmite asta cuiva care nu a văzut. Asta e, cum i-ai putea spune... Am avut sentimentul puternic că fanii japonezi ar pierde în acest caz. Puterea tinerilor de astăzi se construiește în interiorul fanilor, și cred că începe să expodeze abia acum. De asemenea simt că, probabil, Japonia a avut acestă atmosferă acum mult timp. Tinerii de astăzi din Japonia nu mai au atât de multă din acea putere, dar toți din jurul lor sunt așa, astfel nu realizezi. Deși nu mai este nici o intenție de a nega asta...

Î: Pasiunea fanilor din Koreea a fost complet explozivă.

G: Da, a fost uimitoare. ”Dacă crezi că mint, vino din Japonia și uită-te singur.” Este ceea la ce m-am gândit, și am fost atât de surprins. A fost pentru prima dată când un public m-a șocat atât de mult. Fanii din Koreea sunt....fanii din China și alți fani asiatici sunt și ei astfel, dar sunt atât de mulți care sunt morți după muzica rock. Doar cultura din America a pătruns în mod liber, și astfel muzica s-a lansat (introducerea acelei culturi). E asemeni economiei curente din China. Există linia de sfârșit, dar nu există un mijloc. În Koreea, muzica nu a fost creată din cauza unui anumit trend; doar o mică parte din muzică este acceptată de artiștii din Koreea, așadar mulți copii sunt lăsați în urmă. (Se referă la ideea că ei preiau totul din America, și nimic altceva nu mai pătrunde; muzica nu s-a dezvoltat într-un mod natural astfel încât artiștii din Koreea să-și creeze propria lor muzică). De asta sunt foarte puțini artiști din Koreea care cântă muzică rock adevărată. Sunt atât de mulți care spun pur și simplu ”Cânt muzică populară”.

Î: Nu este genul tău de concert, unde de exemplu începeai cu un videoclip, neobișnuit chiar și în Japonia? Cu siguranță reacția surprinsă a publicului din Koreea de ”Nu am mai văzut asta niciodată!” a fost sinceră.

G: Presupun că a fost cu adevărat o reacție asemenătoare cu cea pe care o ai când vezi ceva pentru prima dată. Scena mea este bazată pe premisa de rock, dar întinderea rock-ului este extrem de limitată. Așa că atunci când o experimentezi, chiar și oamenii din Japonia care au văzut concerte de multe ori vor fi șocate ”Wow”.

Î: Ca de exemplu ”De ce ai intrat pe un cal?”

G: Așa e, da (râde). În Koreea, în ciuda faptului că sunt multe persoane cărora le place muzica rock și își o doresc, sunt neobișnuit de puține persoane care transformă aceste sentimente; mai este și circumstanța că doar muzica populară este în continuu eliminată. Chiar și cei care consideră că fac muzică rock, nu este rock ceea ce crează ei, pe cont propriu, ci o copie. Interpretarea pe scenă a acestor persoane este probabil o interpretare artificială a acelei ere. Ei, până acum 15 – 20 de ani, nu conta cât de mult progres s-a făcut, pentru mine, simțeam că scena și muzica care a existat acum 10 ani înaintea acesteia. Nu ar trebui să fie făcută astfel. Concertele sunt acum, nu-i așa? Ele sunt în acest moment în timp.

Î: Înțeleg, înțeleg. A fost cu adevărat o explozie instantă! Un lucru, ovaționările au fost atât de tari încă de pe prima melodie ”Dybbuk”, că sunteul a fost înăbușit.

G: Podeaua era ondulată și scena se legăna (râde). La început am crezut ”Mă întreb dacă scena asta a fost pusă greșit?” Dar nu era corect pentru că întreaga sală se legăna. Asta este puterea celor care au așteptat atât de mult. Într-un fel, a fost de parcă puterea pe care noi înșine am răspândit-o în fața ochilor lor și i-am întrebat dacă era slabă, și așa am simțit și mai mult că nu puteam pierde. Am să merg înainte la viteză maximă pentru că mă gândesc că nu voi pierde.

Î: Așa e, și ceea ce m-a surprins într-adevăr păreai că ai să cazi în timpul celei de-a doua melodii ”White Eyes”! Știam de înainte că dai totul în interpretările tale, dar a fost prima dată când te-am văzut astfel la a doua melodie.

G: ”Trebuie să o fac; dacă nu dau tot ce am, voi fi depășit”, la asta mă gândeam. Întotdeauna spun asta membrilor și dansatorilor, dar noi suntem cei care ”consumăm” publicul și nu ne putem ”consuma” pe noi înșine; noi suntem cei care controlăm. Noi controlăm totul și nu putem pierde acel control, suntem profesioniști care răspundem persoanelor care au așteptat...e posibil să fi existat un moment în care chiar am simțit aceste cuvinte. Dar chiar dacă a fost extrem de captivant, s-a domolit pe parcurs.