Interviu~MOON CHILD~Gackt~Hyde~2003 (partea V)

Î: Dacă gândești așa, Kei se luptă din greu să trăiască. El știe că nu poate fi împreună cu ei pentru totdeauna, dar cei din jurul lui sunt prea prețioși, și nu poate pleca.

H: Partea aia e puțin misterioasă, nu crezi? Cred că Kei cu siguranță a trăit fără a realiza acest lucru. A trăit sute de ani, dar a trecut pe lângă aceste lucruri, așa că e posibil să fie prima dată când se gândește ”Aa, chiar este amuzant să fac aceste lucruri stupide”. Lucrurile stupide pe care oamenii de obicei le fac când sunt adulți, Kei este în sfârșit capabil să le facă după ce trece de 100 de ani. Nu știu ce s-a întâmplat cu el acum 100 de ani, dar așa l-am interpretat. Din acest motiv cred că pot simți tinerețea în acel moment de fericire și asta în schimb va fi simțită de ceilalți....Dar știi, chiar dacă a fost un personaj extrem de serios, au fost momente în care nu mă puteam opri din râs, mulțumită staff-ului. Este fustrant chiar și când mă gândesc acum! A fost o scenă extrem de serioasă, dar pentru că manager-ul este o persoană atât de amuzant-norocoasă, înainte de scena în care Sho spune ”Copilul meu, numele este Hana” și îi arată poza lui Kei, manager-ul îi spune ”Nu ar fi haios dacă era o poză cu Hana Hajime(2)?” (râde).

2 – Hana Hajime a fost o comediantă și lidera trupei ”Crazy Kats”, populară în anii 1960.

G: A spus el asta?

H: Spunea ”Nu ar fi amuzant dacă era o poză cu o statuie de bronz a Hanei Hajime?”. Mi-a spus asta înainte de scena în care plângeai pe jumătate (râde).

G: Mă gândeam eu că a fost cudat. Când am filmat acea scenă, HYDE a privit în jos tot timpul înainte de adevărata filmare. Când am scos poza, nu s-a uitat la ea. Brusc, a început să se tăvălească pe jos de râs, spunând ”scuze, scuze” (râde). S-a întors și continua să râdă.

Î: Și normal că nu putea spune ce se întâmplă pentru că râsul ar fi fost contagios.

H: Da, și mă gândeam ”Nu le pot spune!” Ei, chiar dacă vorbeam despre lucruri stupide înainte de adevărata filmare, cumva mi-am amintit să îmi pun o expresie tristă și întunecată când a fost necesar să joc (râde).

Î: E același lucru ca și cu un concert nu? Probabil că de mai multe ori s-a întâmplat să vorbești despre lucruri care nu avea nici o legătură cu muzica.

H: Da, e același lucru ca înainte de un concert. Vorbim lucruri fără sens înainte de concert, și se schimbă în momentul în care mergem pe scenă.

G: Da, e același lucru. De data aceasta am vorbit lucruri fără sens până când a început adevărata filmare, nu? Îl învățam pe Lee Hom cuvinte ciudate chiar înaintea scenelor noastre (râde).

H: Posibil să avem probleme data viitoare când vine în Japonia (râde). Dar într-adevăr, se pare că să filmezi un film e foarte apropiat de sentimentul de a avea un concert. Un concert mă provoacă să creez imaginea unui vocalist pe care îl caut în felul meu, și în mod constant ținteam către astfel de lucruri în timpul filmării acestui film. Și în timpul unui concert, cam pe la final, m-aș gândi ”Mă întreb dacă am dus la bun sfârșit? Ei, mă întreb dacă am ajuns la limita a ceea ce am putut face”, și e foarte similar cu filmarea. Cât de mult mă pot îndrăgosti de acest personaj interesant pe nume Kei și cât de apropiat pot fi de el. Mai mult, am încercat în fiecare zi să scot efectul de cooperare dintre mine și acel personaj. Asta a fost ceea ce am putut face, cât de bine am putut.

G: Asta e adevărat. În timp ce devi o persoană complet diferită, îți pui propria ta semnificație în aceea persoană.

H: Dintr-un anumit motiv, nu vreau ca spectatorii să o perceapă ca pe ”un film cu muzicieni”. Am vorbit cu toți despre cum nu vroiam să facem filmul să fie ceva ce aduce asta în prim-plan; aș fi fost mai fericit dacă oamenii ar fi putut să-l vadă ca pe un film. ”Nu vrem ca oamenii să se gândească ”Cine e în film, ce fac?”. Și aș fi foarte ușurat dacă m-aș putea uita la el obiectiv și să văd că filmul nu a ieșit astfel. Dacă ar exista o diferență între acest film și altele, este ceva ce a fost creat...artiștii nu cântă doar melodii, un artist creează. Eu însumi nu am fost implicat doar în muzică, ci în creare, și când privesc la asta, pot vedea că atât de multe din ideile artistice ale lui Gacchan sunt în film. Cred că este abundența acelor elemente care fac ca ”MOON CHILD” să fie diferit de alte melodii. Nu știu cum sunt făcute filmele obișnuite, dar acesta nu a fost făcut cu actori obișnuiți și a fost făcut într-un mod chiar plăcut.

G: Când am văzut filmul terminat, am fost sincer surprins cât de bine era față de ceea ce mi-am imaginat. După ce l-am văzut prima dată fără sunet (efecte de sunet sau muzică de fundal), scena în care se plânge a devenit complet diferită cu sunetul adăugat, și am fost surprins și de asta. Sunt sigur că fanii noștii vor veni să-l vadă, dar chiar vreau să vină mulți tineri să-l vadă. Sunt sigur că va fi un film care va frânge inimi pentru fete, și am simțit că pentru băieți ar fi un film care e foarte emoțional. Vreau ca cât mai multe persoane tinere să-l vadă. Am fost fericit că, după ce l-am văzut, m-am gândit că vroiam ca persoanele care iubesc filmele să vină să-l vadă.

H: Gacchan chiar a pus multe idei. Și asta e foarte interesant, știi, ideile sale. Când am început prima dată să particip...nu știam dacă directorul a venit cu aceste idei, sau cine a venit, dar cum timpul a trecut, am auzit toate ideiile lui Gacchan direct de la el și a fost foarte interesant. M-am gândit că această persoană e deșteaptă. M-am simțit că totul a fost condensat în acest film.

G: Am încercat să ne exprimăm pe noi înșine în acest film în modul în care ne exprimăm de obicei prin muzică; vei știi rezultatul final al acestui lucru uitându-te la film, și vreau doar ca oamenii să simtă că apropierea e diferită de ceea ce arătăm de obicei pe scenă. Ei probabil că ne văd la TV, dar să te uiți la TV și să te uiți la un film sunt lucruri complet diferite. Lucrul important este să transmitem spectatorilor cum descriem personajele în film, eu ca Sho, iar HYDE ca Kei. Similar mesajului din film, ar fi bine dacă aceste părți ar fi de asemenea înțelese.

MOON CHILD photobook download