Leslie Kee,
născut și crescut în Singapore, s-a mutat în Japonia în 1993. A debutat ca fotograf după ce a absolvit școala
de arte vizuale din Tokio în 1997. Munca sa ca fotograf pentru renumite reviste
de modă și campanii de publicitate l-au dus în diferite părți ale Asiei. A
trăit în New Work patru ani înainte să se mute înapoi în Japonia în 1997.
După dezastrul din Asia provocat de tsunami-ul din
2004, Leslie a început proiectul vieții sale numit ,,SUPER STARS” dedicat
victimelor tsunami-ului. Tema proiectului este ,,Asia este Una” și și-a dedicat toată energia și timpul pentru a
realiza acest proiect. Cu susținerea și colaborarea a peste 300 de celebrități
din Asia, a publicat un album foto de artă numit ”SUPER STARS BY LESLIE KEE” în 2006. Albumul costă 30,000 yeni (300 dolari) și
conține pozele artiștilor care au participat. Toate pozele din album au fost
făcute de către Leslie, cu idei creatoare de la fiecare celebritate. Acest
album este o ediție limitată și există numai 7,000 de exemplare. Fiecare copie
conține autograful lui Leslie. Câștigurile din vânzări au fost donate
victimelor tsunami-ului. Leslie a publicat de asemenea și filmul "The
Making of Super Stars by Leslie Kee", ce conține interviuri ale unor artiști
care au participat, inclusiv Gackt.
Prima expoziție ”SUPER STARS” a fost ținută în Tokio
în noiembrie 2006. A fost
afișată mai mult de o săptămână în
Omotesando Hills, un moll faimos din Shibuya. Au fost expuse 170 de poze ale
unor artiști japonezi și alți artiști asiatici. Pozele au fost dispuse pe patru
rânduri pe pereții sălii de expoziție. Pozele au fost aranjate în așa fel încât
să traverseze camera în cerc. Al doilea rând de pe fiecare perete,erau
tematicile proiectului scrise lângă pozele artștilor, precum ”Famile”, ”Supraviețuire”,
”Destin”, ”Asia”, ”Stea”,”Comoară”, ”Dragoste”,
”Curaj” și așa mai departe. Poza lui Gackt era așezată pe ultimul rând de jos,
aproape opus intrării.
Fiindcă
era un spațiu mic, numai jumătate din pozele pregătite au fost expuse în
galerie. Totuși, câteva exemplare din album erau așezate în diverse părți ale
sălii. Toate pozele erau artistic realizate și dezvăluiau diferite
aspecte ale artistului care altfel nu s-ar putea vedea. Unele poze ar putea
șoca, arătând nuduri sau descoperind diverse părți ale corpului. Totuși, pozele nu trebuie subestimate doar pentru
că Leslie și artiștii au îndrăznit să fie nonconformiști și să se arate așa cum
sunt.
Alți
artiști japonezi care au participat la acest proiect sunt Amuro Namie, Ayumi
Hamasaki, Ayaka Hirahara, Chemistry, Hidetoshi Nakata, Koda Kumi, Matsutoya
Yumi, Mika Nakashima, Norika Fujiwara, Ou Yang Fei Fei, Takuya Kimura, TM
Revolution, etc.
Expoziția
din Hong Kong a fost la o săptămână de la cea din Tokio și artiștii din zonă au
fost prezenți în ziua deschiderii. În februarie 2007, Leslie a deschis o altă
expozitie în Osaka, Japonia și în aprilie, a dus expozitia ”SUPER STARS” în
orașul natal, Singapore.
Povestea
din spatele proiectului:
Gackt
a fost printre ultimii artiști care au participat la acest proiect. El a auzit
de Leslie de la artistul taiwanez, Wang
Lee Hom. Leslie inițial l-a contactat pe Gackt și a încercat să-l convingă să
participe, dar fiindcă Gackt nu cunoștea detalii despre proiect , a refuzat. Mai
târziu, un prieten al său din America i-a povestit despre Leslie, și astfel a
devenit interesat de proiect. Gackt l-a contactat pe Leslie, și după ce au stat
de vorbă, și-a dat seama că Leslie avea idei asemănătoare cu ale sale în
legătură cu unirea Asiei. În acel moment, în sfârșit a acceptat să participe în
proiect.
În
timpul întâlnirii, Gackt a vorbit despre ce realizări crede că poate să aibă ca
asiatic și Leslie i-a spus că dorește să-i capteze adevărata sa imagine. Gackt
a dorit să-și arate respectul și admirația față de artiștii care au luat parte
la proiect, așa că s-a hotărât să-și printeze toate numele lor pe față și pe
umeri. Doar machiajul a durat 6 ore și jumătate, iar ședința foto încă o oră.
Printre aceste nume apar și cuvintele ,,Suntem toți asiatici ‘’.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumiri pentru comentariu!