Î: Când a apărut prima dată
conceptul pentru ”MOON CHILD”?
G: Anul trecut...cam prin septembrie (2001). Am
început cu o imagine vagă a întregii povești, care a fost scrisă în sunete pe
albumul ”MOON”. Datorită acestui fapt, am putut să îmi-o reimaginez în imagini.
Atunci, am vorbit cu HYDE despre film, cam prin aprilie (2002).
Î: Deci a început să ia formă imediat după ce
te-ai gândit la concept.
G: Da. Înainte de a vorbi cu HYDE, am discutat cu
majoritatea staff-ului, ”Să facem așa, să o facem astfel”. De la început, am
vrut să joc în film...rolul lui Kei. I-am inclus pe ceilalți când m-am gândit
cine s-ar potrivi rolului, dar când a venit vorba de poveste și nevoia de a
avea o prezență puternică pe ecran, aparent am ajuns la concluzia că HYDE ar fi
bun. Dar, cei de la filmări au spus ”HYDE a primit atât de multe cereri să facă
filme, dar el le-a refuzat pe toate”. Asta nu are nimic de-a face cu mine –
m-am gândit (râde).
Î: A fost din cauză că nu ai
vrut să începi filmările până atunci, sau că nimic din ceea ce îți era propus
nu te interesa?
H: Da, nimic nu îmi trezea interesul, dar de
asemenea, nu știam nici un exemplu bun printre muzicieni care să fi apărut în
filme. Muzicienii care joacă sunt deseori priviți cu răceală, și nu mă puteam
imagina pe mine însumi în acea poziție. Și...pentru că nu aveam încredere să
trec peste acele obstacole, mă gândeam, ”Nu pot pur și simplu să apar într-un
film”.
Î: De parcă nu era clar ceea
ce ți se cerea.
H: Da, așa e. Până atunci, simțeam ”Știi despre ce
vorbești?”. Dar de data aceasta, a fost un stil total diferit.
G: La început, staff-ul spunea ”Chiar nu va fi în
film” și ”Asta este imposibil”. Pentru că ei aveau imaginea aceasta a lui HYDE
care refuza toate discuțiile despre a face un film. Dar eu am spus ”Nu cred că
este imposibil”. Mi-am dat seama că el nu ar refuza neapărat această discuție,
așa că am zis ”Atunci voi vorbi direct cu el”. Astfel, l-am contactat pe HYDE
și am mers în oraș să mâncăm. În timp ce vorbeam despre multe lucruri în plus
la film, l-am tentat spunându-i ”Putem face ceva interesant împreună, haide să
facem o încercare”. Mă gândeam că dacă cineva ar fi vorbit cu mine despre un
film sau un proiect, la ce m-aș gândi mai întâi? M-am gândit în cele din urmă
că aș privi nu doar la proiect în sine, și și la ”propria mea identitate” în
personajul care a creat ideea de proiect. Lumea vede și persoana care încearcă
să construiască proiectul, și lumea creată din imagini vizuale, sunt
necunoscute și nu pot fi exprimate printr-un scenariu, nu-i așa?
Așadar...normal că scenariul a fost inclus în discuție, dar i-am spus, ”Dacă mă
poți înfrunta și să spui ”Pare interesant, mi-ar plăcea să fiu alături de tine
în acest proiect”, atunci să o facem împreună”.
Î: Nu ai putea obține un
răspuns favorabil de pe persoana pe care încerci să o impresionezi decât dacă
poți, din inimă, să sprijini ideea din punctul de vedere al acelei persoane.
G: Așa e. În mintea mea, imaginea lui HYDE se
dezvoltase deja în acea lume; și credeam că doar HYDE putea fizic să aducă
gândurile personajului din această poveste. HYDE putea cu siguranță să exprime
gândurile acestui personaj, Kei. După ce am ajuns la el, mi-a răspuns mai
târziu ”Bine, înțeleg”.
Î: Înainte ca proiectul să
evolueze, voi doi nu ați interacționat foarte mult, atât de apropiat, așadar pe
atunci, care era imaginea ta despre HYDE?
G: Presupun că nu era chiar o imagine. Cred că am
simțit că avea o prezență puternică. Când înfrunt pe cineva, nu creez o imagine
a mea după cum vrea persoana respectivă; nu știu nimic despre persoana
respectivă în acel moment. Știam doar melodiile pe care le-a lansat, și l-am
văzut la TV; am avut șansa să fiu impresionat de acele cuvinte în care s-a
exprimat. Oricum, presupun că cel mai bun mod de a o spune este că am fost
atras de prezența puternică pe care a pus-o în acele lucrări.
H: Cu bunăvoință spune astfel de lucruri despre
mine, și eu încă nu mă înțeleg pe mine însumi (râde).
G: Ei, nu am vorbit despre asta, nu? E ca și cum
”Vreau prezența ta puternică!” (râde).
H: La început, aveam câteva rețineri. Dar ce am
simțit foarte puternic când am ieșit să mâncăm a fost că punctul de vedere a
creatorului naturii omului și lumea, cum era exprmată de Gacchan, a fost
diferit din conversațiile anterioare despre filme pe care le-am avut. Am fost
copleșit de rețineri, și cu toate că nu puteam spune ”da”, și de parcă eram
privit de Dracula, atunci nu puteam spune nici ”nu”, așa a fost (râde). Așa că,
deși nu am spus ”da” sau ”nu”, pe atunci mă gândeam ”Aa, am să fiu în acest
film, nu-i așa?” Doar că încă eram speriat...Întrebându-mă ce va crede staff-ul
despre mine, că voi fi în film, și neavând deloc încredere în mine, și cu
gândul ”Toată lumea să se calmeze puțin!” am făcut testul la cameră. Presupun
că după ce am văzut testul, toate s-au stabilit, dar pentru mine, eu încă mă
gândeam ”Va fi în ordine?”.
Î: Ce ai crezut când ai
aflat că rolul pe care îl vei juca nu era uman?
H: Când vine vorba de personaje, îmi place cele care au
caracteristicile asemănătoare cu ale lui Kei, așa că am fost enorm de fericit.
Deși m-am întrebat, de ce eu pentru rolul acesta?
Î: Pentru că HYDE are un
șarm supraomenesc?
G: Așa e, cred că are aceea calitate supraomenească. Oricum, am simțit
că avea un șarm pe care nimeni altcineva nu l-a avut, chiar și înainte de a-l
cunoaște; mi-a plăcut și mai mult când l-am cunoscut de fapt. E ceva ce poți
vedea clar și caracterul său direct duce exact în spiritul său. Și în același
timp, are această latură adorabilă care te face să omiți asta….
Î: De parcă șarmul său
este înșelător (râde).
G: Da, da (râde). Din acest motiv am fost sigur că șarmul ar rezista în
film și că ar putea comunica povestea așa cum s-a intenționat. Și, când
scenariul a fost terminat, directorul încă nu îl cunoștea bine pe HYDE, și i-am
zis ”Nu vei înțelege până nu-l vei întâlni” și noi trei, împreună cu persoane
din staff, ne-am întâlnit. Dar când ne-am întâlnit în cele din urmă, destul de
sigur, o atmosferă extrem de neplăcută în aer. Însuși directorul a spus că este
o persoană deschisă, prietenoasă, dar era incredibil de tăcut! E un director și
totuși a fost atât de timid.
Î: Chiar dacă era
directorul…
G: Așa e. Și HYDE este o persoană foarte prudentă, și a vorbit, dar
conversația nu a decurs ușor. A fost atât de ciudat (râde). În timp ce îi
priveam pe cei doi de pe o parte, mă gândeam ”Ce interesant”. Pentru că îmi place
acea parte a lui HYDE. Atunci, în următoarea zi am făcut testul la cameră, și
pentru mine, puteam rezultatul încă de când ne-am întâlnit noi trei, și am
știut din acel moment că ceva minunat va fi creat. Poate că HYDE are o aură
care poate copleși oameni. Nu știu cât de mult este el conștient de asta, dar
probabil că e ceva ce a avut dintotdeauna, și în același timp, duce cu el
simplitatea unui om; chiar pot simți asta ca fiind puterea unui artist. Așadar,
când majoritatea oamenilor îl văd pe HYDE cu ochii lor…acești oameni devin
confuzi (râde). E o persoană care crează o asemenea presiune care afectează pe
toți astfel. Cât despre mine, mie mi-a plăcut.
Î: E posibil ca el să fie genul de persoană care în mod surprinzător îi
face pe oameni agitați, chiar dacă nu este un motiv fizic sau logic.
G: Da, aceste
lucruri nu contează deloc. Cred că există o parte în mine care e asemănătoare;
pentru că atunci când filmarea a început, nimeni din staff nu vorbea cu mine.
La început chiar am crezut ”Mă urăsc?” (râde). Apoi, l-am văzut pe HYDE și am
realizat ”Aa, de asta.” Ce e drept, am crezut că e posibil să fie o problemă.
(râde). Cu toate astea, am fost fericit cât a durat. Pentru că am vrut să aduc
aura pe care HYDE o are în acest film, și am știut că putea să o facă.
Î: E foarte rar să întâlnești pe cineva care te poate lăsa să simți asta la
suprafață, nu?
G: Da, da. Pe lângă
asta, este rar să simți acest lucru în mod reciproc, așa că am fost foarte
fericit. Chiar dacă e posibil să fi apărut la aceleași programe muzicale
înainte, cântatul și privitul sunt lucruri diferite. Dar când te gândești la
asta, e ca și cum am sta pe aceeași scenă împreună, nu? Din acest motiv, totul
este și mai rar.
H: Apropo, nu am
avut prea multe conversații până acum cu persoane. Nu am un interes prea mare
în a întâlni oameni, așa că chiar și când cunosc pe cineva, de obicei nu devin
prieten cu persoana respectivă. Și totuși când m-am întâlnit și am interpretat
împreună cu el, am devenit brusc prieteni buni, am văzut lucruri care erau de
comun acord, și acea atmosferă a fost ca o gură de aer proaspăt pentru
mine...Aa, asta e. A fost ceva asemănător unui fan înfocat. Ca și cum ”Aa,
persoana asta a fost la TV!” (râde).
Î: Cu toate că și tu ești la TV (râde). Deci, sunt multe lucruri pe care
le-ai realizat doar după ce ați început să lucrați împreună.
H: E adevărat. Cel
mai mare lucru pe care l-am realizat a fost că procesul de creare e același
indiferent de ceea ce faci. Nu fac doar muzică, creez și lucruri de design, cum
ar fi scenele de concert, și întotdeauna sunt în condiția de a crea. Pentru că
îmi place să creez lucruri...Cât despre filme, este un gen pentru a juca, nu-i
așa? Cum te aștepți, a fost ceva rezistență la asta. Este același lucru cu a
crea ceva, dar mi-am dat seama că erau multe alte lucruri pe care vroiam să le
fac decât să mă risc în a juca, așa că o parte din mine o evita. Lucrurile pe
care le-am făcut în afara câmpului muzicii nu au rezistat pentru mult timp;
sunt lucruri pe care am vrut să le fac din propria mea dorință, și accesorii pe
care chiar vroiam să le fac, la acest nivel mic de activitate mă refer, Dar
când am acceptat să particip la acest proiect, deși forma era una diferită,
mi-a lăsat impresia că produsul final reflecta atitudinea pe care întotdeauna
am avut-o. M-am gândit ”Aa, seamănă cu lucrurile pe care le-am creat până
acum”. În momentul în care s-a treminat, m-am simțit ca și cum s-ar fi terminat
un turneu, și aveam sentimentul de ”Am făcut bine împreună!”. M-am gândit că toate
erau legate între ele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumiri pentru comentariu!