Interviu ~The Gift~ 2004 (partea I)

Introducere – Cum a devenit un obicei cu cărțile-document trecute, interviul care a avut loc aproape de concertul final va fi reportat și de această dată. Conținutul său a fost împărțit în două părți, prima jumătate și ultima jumătate; înainte de a începe, amintirea ultimei zile va fi axa primei jumătăți. Vreau ca (voi) să observați însemnările referitoare la sentimentele profunde pe care Gackt le-a pus în ”Gift”. Indiferent de câte ori recitiți asta, ideea care ajunge la inimă ar trebui să fie spusă (vouă). A doua parte va deriva din recentul cuvânt popular ”japonesque”, și viziunea din viitor care a fost discutată foarte puțin, va fi dezvăluită. Pentru că este Gackt, conținutul ambelor părți este profund și copleșitor.

Î: Privind înapoi la turneu, spune-ne primul lucru care ți-l amintești.

G: Sunt tot felul de lucruri pe care mi-le amintesc...în timpul celor două zile la arena Yokohama...în mijlocul spectacolului, pentru prima dată am avut sentimentul de ”Am să mor...”. Același sentiment l-am avut și la deschidere, dar în timpul acestor două nopți (la Yokohama), au fost câteva momente în care am simțit că ”este periculos; dacă am să continui, posibil să mor”.

Î: S-a mai întâmplat asta vreodată pe scenă înainte de arena ”Yokohama”?

G: Doar la arena Yokohama. E ca și cum corpul meu a dat un semnal de pericol, și chiar am simțit că eram în pericol. Dar nu m-am putut opri. Chiar m-am simțit așa...mă întreb de unde a venit? Sincer, nu îmi pot aminti la ce melodie eram dar faptul că m-am gândit că e periculos în timpul concertului live a rămas în mine. Când un concert live se termină, mă trezesc, nu? Pentru că pentru mine e ca și cum mi-aș pierde memoria(1). În acel moment, chiar am spus ”Aaaa, sunt bucuros că încă sunt în viață” Pentru ambele zile.

1 – Se referă la faptul că atunci când urcă pe scenă, uită complet cine e, iar abia după se termină concertul, își revine.

Î: La sfârșitul concertului din a patra zi, după ceva timp, ușa de la cabină s-a deschis și primul lucru pe care l-ai spus a fost ”Cumva....m-am putut întoarce”.

G: Pentru că chiar am crezut că am să mor. În timpul ultimei melodii, ”Saikai~Story~”, publicul legăna luminițele fosforescente în unison, nu-i așa? În timpul concerului, habar nu am avut că erau luminițe; amintirea mea e o imagine a unei mulțimi de fluturi albaștri sau mov care au venit să mă ia.

Î: Așa e? Au venit să te ia?

G: Da. Chiar am crezut că am să mor. Dar mă gândeam cât de frumoși erau în timp ce mă uitam la ei...în mintea mea mă întrebam dacă eram deja mort.

Î: Atunci, versul din ”Saikai~Story~” care l-ai schimbat, a fost involuntar?

G: Și asta, după ce concertul s-a terminat și m-am uitat la videoclip, am realizat ”Aaa, am schimbat versul”. Să fiu sincer, nu îmi amintesc. După ce s-a terminat și mi-am recăpătat conștiința, cineva din staff m-a întrebat ”Ți-a plăcut cadoul de ziua ta?”. Pe atunci, agita un băț. ”Mă întreb ce face?”  Nu îmi dădeam seama deloc. Apoi am întrebat ”Pentru ce e asta?” și am ascultat explicația. Pe atunci nu îmi aminteam ce s-a întâmplat în timpul melodiei ”Saikai~Story~”. Am auzit pentru prima dată. ”Nu erau fluturi, erau luminițe fosforescente”; în cele din urmă, explicația avea sens; după ce m-am uitat la videoclip m-am gândit ”Aaa, deci așa a fost!” (râde). A fost destul de periculos, nu?

Î: Asta....nu e un lucru periculos.

G: Mă întreb dacă medicamentele inter-craniene au ajuns la timp (râde). Oricum, în mijlocul concertului, eram pregătit să mor...Când mă gândesc acum la asta, pe atunci rămăsesem cu un sentiment puternic că ”deja murisem”, și când m-am trezit, sentimentul înfricoșitor că ”încă trăiam” e cel pe care mi-l amintesc cel mai mult. Dar de asemenea am avut și sentimentul că ”e în ordine să mor pe scenă astfel?”. Îmi amintesc lucruri de ici de colo, dar înainte de ”Saikai~Story~”, au cântat cu toți ”Happy Birthday” pentru mine, nu? Am auzit asta. La început am crezut că sunt strigat și sentimentul că ”trebuie să plec” a devenit foarte puternic și chiar înainte de a începe melodia, am început să urc pe scări. Am auzit mai târziu că staff-ul m-a oprit frenetic (zâmbet forțat). Când clopoțelul a sunat și intro-ul a început, în timp ce stăteam pe scenă, ochilor mei li s-a părut că un număr mare de fluturi zburau deasupra unui râu. Pentru că simțeam și moartea, a fost un sentiment misterios. Mă gândeam, așa e atunci când mori. Dar...cum a fost limitat la arena Yokohama, întotdeauna am avut sentimentul că ”sunt bucuros că sunt viu” când mă trezeam. Doar pe scenă mă gândeam ”mă întreb dacă am să mor” pentru că lucrurile care veneau spre mine erau foarte speciale/unice. Nu știu dacă pasiunea mea a fost cea care a dus în acea direcție. Dar...continui să mă gândesc cât de frumos a fost în timp ce cântam. Editez videoclipul pentru arena Yokohama acum (pentru DVD), și dacă a fost atât de frumos, atunci nu am putut să nu mă gândesc că era un râu de fluturi. A fost atât de frumos. Când staff-ul m-a întrebat ”Îți amintești că ai plâns?”, am spus ”Nu cred că plângeam” dar când am văzut, lacrimile curgeau în timp ce cântam. Chiar mă întrebam de ce oare plângeam...chiar este un sentiment misterios. Oricum, cel mai mare lucru care a avut loc în interiorul meu în timpul turneului a fost că îmi doresc să mor pe scenă.

Î: A fost aproape o experiență a morții, nu?

G: Mă întreb. Ar putea fi prea mult să merg chiar atât de departe...e doar că, este gustul a ceva ce nu am simțit niciodată înainte, așa că cred că e foarte misterios.

Î: Crezi că în mod conștient ai schimbat acel vers în ”Saikai~Story~”, pentru că erai condus de acel sentiment misterios?

G: Ce am spus?

Î: ”Nu vă voi uita niciodată”

G: Asta am spus...

Î: E adevărat că după concert nu ai putut sta în picioare pentru câteva zile?...

G: Nu, nu, pentru că la sfârșitul concertului a fost o petrecere de ziua mea energetică. Nu, nu, m-am schimbat complet (zâmbet forțat). Și aici, amintirile mele au dispărut; când am venit, eram acasă. Să bei prea mult alcool și să-ți pierzi conștiința este nesăbutit. În viața mea s-a întâmplat de trei ori, și din astea trei, două au fost după petrecerile date de ziua mea (râde).

Î: Petrecerile de anul acesta și anul trecut (râde).

G: Așa e, vreau să fiu iertat (zâmbet forțat). Când am băut după concert a fost de fapt când am crezut că am să mor (râde). E periculos, știi.

Î: Atunci, sentimentul pe care l-ai avut de la membrii și dansatori.

G: Prin acest turneu, dansatorii au avut propriile lor responsabilități și membrii se descurcau cu multe multe probleme, dar am avut sentimenul că toți înaintau fără ajutor. Dacă dansatori noi veneau, atunci dansatorii care erau deja i-ar fi învățat. Motivul pentru care Gackt Job există este pentru a-i învăța pe noii membrii ceea ce am spus până acum; a fost foarte amuzant. Când Ju-ken a devenit membru, era o perioadă în care m-am gândit ”Va fi bine?”, dar chiar și cu programul foarte dur, a devenit un membru pus pe glume, și pentru asta sunt recunoscător; și chiar este un bun bassist, serios. Îți ridică moralul în cabină și pe scenă, acest gen de bassist este rar, cred. A fost foarte amuzant să pot merge în turneu cu el. Mai mult, e o persoană haioasă. A transmis multe sentimente, cred.

Î: Când am văzut videoclipurile de deschidere și închidere, am realizat că ”cu siguranță acest turneu nu e doar despre „gift„”. Am avut sentimentul că pe scenă, Gackt a dăruit toate gândurile și sentimentele sale, împreună; ce crezi despre această imagine din toată inima?

G: La începutul acestui an, prietenul meu din Tiawan a murit; și cu trei zile înainte de excursia fanclub-ului la Las Vegas, șoferul Junior a murit...Persoanele de lângă mine care au murit brusc m-au făcut să mă gândesc la multe lucruri. Lucrurile spre care noi alergăm, lucrurile pe care le-am creat, ce înseamnă pentru fanii care mă sprijină? Cum să spun; 100 de ani de acum încolo, noi vom dispărea, și toți pe care-i cunoaștem vor dispărea, nu? Totuși, nu cred că existența noastră nu are nici o semnificație. Cu siguranță că corpul fizic dispare, dar lucrurile pe care noi le-am creat, ideile pe care ne-am chinuit să le descoperim, acestea sunt lucrurile care trebuie trimise oamenilor din generația tânără; și atunci, împingând pe cineva de la spate puțin, ca o atingere, cred că ideile/sentimentele noastre pot trăi mai departe în acești oameni. Pentru mine, asta cred că înseamnă să trăiești. În acel videoclip de deschidere, ideea este că noi nu mai existăm; YOU spune ”Vă mai amintiți?”, dar întrebarea nu este adresată nouă, celor din mormânt. Este o întrebare pe care ne-o punem noi înșiși. ”Ne amintim, ne amintim”. În același timp, cred că e și ideea că ”trimit ceva următoarei generații”. Cred că asta înseamnă să trăiești și că asta este dovada că am trăit. Mă întreb dacă e la fel pentru toți fanii. Într-o zi vom dispărea, dar cu ceea ce lăsăm în urmă nu contează nici cât de puțin, pentru oamenii care au fost împinși de la spate, asta este o șansă de a găsi ceva și de a împinge pe alții de la spate; asta este speranța pe care o simt puternică în interior. Încluzând asta, de data aceasta a fost un cadou. Ceea ce lăsăm în urmă este evidența existenței noastre, și dacă trimițând asta pot să-i împing de la spate, atunci aceste persoane pot face un pas înainte curajoși. Dacă eu mă pot ridica la acest nivel, atunci ar trebui să pot trimite același lucru și altei persoane.

Î: Înțeleg. Am început să văd importanța semnificației din acest cadou.

G: Cum ai spune...nu e pur și simplu să dai ceva cuiva, este un sentiment de a fi capabil să ajungi la inima unui prieten. Când asta ajunge la un prieten și prinde formă, atunci apare prima semnificație. În videoclipul de deschidere, copiii alergau în jur, dar pentru mine, e ca și cum semnificația este ”posibil”, ca și cum ar indica un exemplu de un viitor puternic. În videoclipul de închidere, vin să-l iau pe YOU, și ceilalți membrii vin să-l ia, dar ceea ce am vrut să se înțeleagă este că chiar și atunci când trupul nu mai este, dacă putem să ne spunem ideile/sentimentele altcuiva, întotdeauna vom trăi în interiorul acelei persoane. Cred că asta este primul lucru pe care am vrut ca videoclipurile să comunice.

Î: În acel videoclip, mormântul tău a arătat că viața ta ar dura până în 2007. Este ficțiune, dar chiar și eu sunt surprins, și se pare  că au fost mulți fani care au fost șocați. Este un fapt știut că corpul tău este bolnav, și vocile lor spuneau ”cine știe, poate că Gackt chiar simte că asta se va întâmpla”.

G: Aaa, înțeleg...până la un punct aș putea spune ”Da, este incorect”, dar corpul meu nu este sănătos (zâmbet forțat). În interiorul meu, cred că aș putea probabil continua cu ideile mele până atunci. Mai mult decât atât, am o viziune, dar nu știu dacă corpul meu poate urma....acea detreminare care există puternic în mine. Să-mi pot realiza viziunea depinde de corpul meu, nu? Oricum, am sentimentul că pot fugi până atunci (2007), dar după asta, nu știu. Desigur, dacă atunci încă am să mai pot fugi, atunci am să continui să fug. Nu am de gând să renunț la muzică, dar dacă nu mai pot deloc să ajung în forma în care eu vreau, atunci cred că voi coborî de pe scenă.

Î: Referitor la deschidere, titlul primei melodii din acest turneu (turneul ”The Sixth Day and Seventh Night”) se arată ca fiind ”泡沫の夢” (”utakata no yume”).

G: Se citește ”utaka”, totuși. Ca în ”visul unei persoane dispare”.

Î: Ce te-a inspirat?

G: Ideea de ”cadou” care continuă de un an, concertul de anul acesta este un cadou, și mai este o tematică care formează nucleul concertului, și anume ”amintire” (kioku). Din acest motiv, deschiderea a fost în acest fel. ”Utakata no yume” este una din cele două melodii prin care m-am gândit că aș putea arăta puțin din următoarea tematică.

Î: Te referi la tematica de după ”The Sixth Day and Seventh Night”?

G: Așa e. M-am gândit să o arăt la început doar puțin.