Interviu ~Diabolos~Koreea 2005 (partea II)

Î: Nu e de parcă a fost o singură comportare de menținut pentru concert.

G: Da. Cred că este în ordine, pentru că asta e ceea ce lăsam în urmă. Dacă ne întindem în timpul primului și celui de-al doilea capitol și încă ne întoarcem, e pentru că totul face parte dintr-o interpretare pe o singură scenă.

Î: Un concert e un lucru destul de natural, nu-i așa.

G: Pentru că nu există un asemenea lucru ca ”trebuie să fie așa”.

Î: De data aceasta, ai proiectat concertul pe ecrane de pe ambele părți a scenei, ceva ce este neobișnuit pentru tine. Asta s-a întâmplat doar pentru acest concert și pentru cel de la Tokyo Dome. Te-ai gândit cumva și la faptul că publicul din Koreea nu este obișnuit să te vadă?

G: Da, am fost împotrivă până la sfârșit, dar a fost ideea lui Asano-san (directorul de scenă). A fost primul concert în Koreea, așa că el a spus ”Te rugăm, lasă-ne să-l folosim”. Eu am zis ”Nu avem nevoie de el”, și am discutat mult despre asta. Am folosit ecrane pentru Tokyo Dome, dar în timp ce mă gândeam la necesitatea de a-le folosi pentru spectacolul din Koreea, mi-a trecut prin minte: În Japonia, apar la televizor pe ici colo, și există și multă expunere în media, astfel încât multe persoane îmi știu chipul și expersiile mele atunci când cânt, dar în Koreea e posibil ca să existe multe persoane care nu au văzut aceste expresii. Și, nu a scris Asano-san asta? ”Când luminile se sting, e prea întuneric ca să vezi expresiile membrilor, dar e bine că le poți vedea pe ecran”.

Î: În manuscrisul UV.

G: Dacă el nu spunea acele cuvinte, atunci nu cred că aș fi folosit ecranele. Dar, preocupat de necesitatea lor, încă cred sincer să nu sunt necesare. Dar mă gândesc de data asta, a fost mai ușor pentru noii veniți să înțeleagă ”ce fel de lucru este concertul lui Gackt”. Până la urmă, erau atât de multe persoane în arenă care au așteptat cu disperare, dar erau și persoane în tribune care probabil se gândeau ”Vreau să văd odată cum e un concert de a lui Gackt”, nu-i așa?

Î: Sunt cu siguranță de acord cu asta, dar să observi asta în timp ce interpretezi!

G: Știi, îmi pot da seama. Am observat și că persoanele din tribune alegeau să se uite când pe scenă, când pe ecran, dar eventual s-au concentrat pe scenă și nu se mai uitau la ecrane. Din cauza asta, dacă eu însumi pot sta înaintea publicului și ei să înțeleagă cu ce gânduri vreau să-i lovesc, sau cu ce gânduri vreau să-i târăsc, atunci sincer că nu mai contează dacă ecranele sunt sau nu. Nu are nimic de a face cu ceea ce fac eu, și m-am gândit la asta și pentru Tokyo Dome, dar fără îndoială, ecranele au devenit obstacole care au intervenit în toate sentimentele de pe scenă, întreagă producție pe care noi o prezentam.

Î: Au fost muțli tineri în publicul din Koreea, nu-i așa?

G: Au fost multi. Printre persoanele din tribune care se comportau nebunește, tinerii erau cei mai haioși, să știi (râs amar). Erau multe persoane acolo pe care te așteptai să le vezi la un concert-gunoi, și ei nici măcar nu priveau spre scenă deloc (râde). Făceau ”Uwah!”

Î: Cu siguranță au fost mulți tineri care păreau a face parte dintr-o trupă, dar va fi interesant de văzut ceea ce acei fani au luat cu ei din concert.

G: Asta e adevărat. Într-adevăr, dacă aș fi putut să-i împing puțin mai mult de la spate, atunci cu siguranță va fi o schimbare și ceva nou se va naște. Cred că ei pot crea ceva, și cred că sunt capabili să simtă că ”asta înseamnă să stai pe o scenă, așa se crează un concert pe scenă, acesta este rock”.

Î: Cred că au fost cam 100 de fani din Japonia care au venit să vadă concertul, dar trebuie să fi fost enorm de surprinși de reacțiile fanilor din Koreea. Ai primit email-uri cu reacțiile lor?

G: Au spus ”A fost uimitor, a fost copleșitor”. Desigur, au fost comentarii bune și rele, referitoare la manierele fanilor din Koreea. Până la urmă, s-au întâmplat lucruri care nu se vor întâmpla niciodată în Japonia. În Japonia, nu te miști din locul tău odată ce concertul începe, dar în Koreea majoritatea persoanelor se plimbau prin sală (râs amar).

Î: Au mers până la gardul de fier din primul rând. Mă întreb dacă paznici au fost nevoiți să-i oprească (râde).

G: Din punctul de vedere a japonezilor, cred că ei ar fi spus ”Ce faceți?”, dar odată ce publicul se comportă astfel, nu ai nici un argument (râde). E ușor să consideri asta un comportament prost, dar  lumea aceasta nu este făcută doar dintr-o persoană sau două. Pornesc cu toți, încercând să vină spre mine, nu-i așa?  Cred că e greșit să spui că asta este un comportament prost. De exemplu, e același lucru cu a spune cuiva care este disperat să bea apă dintr-o fântână care se ivește pe cer, ”De ce nu bei pur și simplu apă care vine pe conductă?”. Nu poate fi explicat în mod logic. E ceea ce în mod natural vei face când lucrul după care speri apare în fața ochilor tăi. Desigur, din când în când mă întâlnesc cu o putere fantastică și de la fani din Japonia. Acum mult timp, când am mers la Shizunai (În Hokkaido) pentru o sesiune foto pentru calendar, cam 500 de locuitori au înconjurat barul în care eram, și deși am crezut mai întâi că situația poate fi controlată, destul de curând mă gândeam că am să mor (râde).

Î: Hahahahaha....nu e de râs, nu?

G: Dar serios, acea putere explozivă pe care am simțit-o la concertul din Koreea lispește din Japonia. Japonia a devenit o societate mult prea condusă de informații și oamenii sunt mulțumiți doar să obțină informația. Cred că acel concert a fost cu adevărat ceva ce japonezii ar fi trebuit să vadă.

Î: În ziua de dinaintea concertului, ai ținut o conferință de presă pentru media din Koreea. S-a vorbit despre un subiect în care ”doispresece copii neprevilegiați au fost învitați”. La ce se referă?

G: Adevărul este că...nu a fost în mod deliberat anunțat că ”au fost invitați”, dar sunt momente în care sunt invitați la concerte și în Japonia. Fac alte acte de caritate și muncă voluntară, doar că aceste lucruri nu sunt anunțate. Pentru că chiar urăsc să răspândesc ideea că ”fac acest lucru”. E în ordine să faci aceste lucruri atâta timp cât te simți tu bine, nu? Am răspuns pentru că am fost întrebat în timpul conferinței de presă, dar sunt atât de mulți copii săraci în Asia. Întotdeauna m-am gândit la asta, dar dacă visele nu sunt oferite copiilor, atunci nu există nici un sens în viața noastră. Pentru că sunt atât de mulți copii săraci printre cei care vor trăi în era ce va veni, e și mai important să fim capabili să e dăm visul de ”și tu ai ceva pentru care să trăiești” sau să-i împingi înainte; cred că asta este ”tematica” lucrului important pe care îl pot face. De data aceasta, copii care trăiesc într-un edificiu, cei fără părinți, au fost invitați, și m-am gândit că de asemenea nu au văzut un concert vreodată; dar eu doar am vrut ca ei să simtă ceva așadar au fost invitați.

Î: Înțeleg. Aporpo, când va fi următorul concert în altă țară din Asia?

G: Probabil că din iunie încolo. Oricum, programul nu se potrivește, ști. Doar că, pentru mine, mi-a luat mult timp să compun melodiile...sunt atât de fericit (râs amar). Cred că locurile în care am să merg vor fi Shanghai, Beijing, Taiwan și Hong Kong.