Interviu~B=Pass - iunie 2005 (partea V)

POVESTEA APARE ÎN MINTEA MEA ȘI SE OPREȘTE BRUSC LA JUMĂTATE

Î: Ei bine atunci, întorcându-ne la subiectul ”MOON”. Abia așteptăm redeschiderea proiectului ”MOON” care începe cu ”Black Stone”. Motivul pentru care abia așteptăm este că iubesc acest gen de ”rock”. Cum am spus mai devreme, amesteci o varietate de sunete împreună pentru a crea lumea profundă  și când asculți muzica, îți poți imagina cu plăcere una și alta.

G: Da.

Î: Chiar am așteptat redeschiderea proiectului ”MOON” și mi-ar plăcea să profit de această oportunitate pentru a-ți pune câteva întrebări detaliate. (râde) Conform a ceea ce ne-ai spus până acum din poveste, cum sunt ele create? (sub ce circumstanțe se nasc) Stai acasă cu o foaie de hârtie în casă în timp ce te gândești, de exemplu? Sau ceva ”vine la tine” în timp ce-ți desfășori activitățile de zi cu zi...?

G: Ei, este doar ceva ce ”vine la mine”. Povestea vine pur și simplu și eu însumi mă gândesc ”Ce este asta?” în timp ce o văd în fața ochilor mei. Am mai mult de zece aparate de înregistrat acasă, așa că iau unul imediat, și....înregistrez de parcă aș prezenta ceva.

Î: Înregistrezi povestea așa cum îți apare în minte?

G: Da. Continui să o descriu în cuvinte. Și o cânt dacă apare vreun sunet.

Î: Iar după aia le strângi pe toate?

G: Așa e. Dar povestea îmi vine brusc în cap, și când se întâmplă, iau repede cel mai apropiat aparat de înregistrare și o înregistrez. Din cauza asta, habar nu am care este aparatul pe care am înregistrat. Sunt pur și simplu prea multe.

Î: Hahahahaha! Și desigur că ai acele aparate puse peste tot în casă, nu? În baie sau bucătărie.

G: Da, acolo și dincolo. Ca să fiu pregătit oricând este cazul. Dar chiar și așa, sunt momente în care nu pot găsi nici unul în cele mei cruciale momente. Caut unul ca nebunul în timp ce țip ”Nu-i aici! Nu-i aici! Nu-i aici!”

Î: Wahahahahahaha.

Î: Cu alte cuvinte, nu te gândești la poveste pentru că o plănuiești să scrii. (nu se așează și începe să se gândească la o poveste, ci pur și simplu se întâmplă.)

G: Da, nu o plănuiesc. Chiar este ceva ce vine și se oprește brusc, la jumătatea drumului. Mă întreb ce a fost și pentru că nu înțeleg imaginile, cumpăr cărți de istorie și altele, și fac cercetări. Și apoi spun ”Ah, de aici este povestea”. Și tot așa, în timp ce mă gândesc la astea, ceea ce am văzut devine și mai grozav li imaginația mea se dezvoltă.

Î: Înțeleg....asta e grozav, asemeni unei miniaturi tridimensionale, ca o mini-scenă în mintea lui Gackt-kun.....la cât de multe personaje a ajuns povestea ”MOON”? Fie din melodii sau din poveste.

G: Personaje? Sunt multe. Dacă te referi la toți, de la început până la sfârșit, e un număr ridicol de mare...e un număr imposibil. E atât de mare că nu pot spune. (râde). De exemplu, dacă scoți personajele extra și de sprijin și numeri doar personajele principale....hmm, câte sunt în total....într-o singură perioadă....să văd....da, nu se pot număra. (râde) E un număr prea mare.

Î: Și pentru că oricare personaj poate deveni personaj principal, povestea devine nesfârșită.

G: Așa e. Asta e ceea ce vreau să facă într-o zi, când sunt deja bătrân și încă pot scrie, chiar dacă nu mai pot face muzică, când acest timp vine, mi-ar plăcea să aleg un personaj din romanul pe care l-am scris ”MOON CHILD 鎮魂歌 “ﾚｸｲｴﾑ 篇”, și să scriu o poveste despre viața acestei persoane, și viața acelei persoane, etc. Vreau să scriu povestea fiecărui personaj, unul câte unul.

Î: Aaah....asta este o idee grozavă!

Î: Cu siguranță vreau să citesc asta.

G: Nu îmi pasă în special dacă este remarcabil lumii sau nu. Sunt persoane care iubesc această poveste numită ”MOON” și va fi grozav dacă ei pot reflecta în viața lor ceea ce au citit în personaje și poveste și să fie fericiți. Asta e ceea ce cred.

Interviu~MOON CHILD~Gackt~Hyde~2003 (partea V)

Î: Dacă gândești așa, Kei se luptă din greu să trăiască. El știe că nu poate fi împreună cu ei pentru totdeauna, dar cei din jurul lui sunt prea prețioși, și nu poate pleca.

H: Partea aia e puțin misterioasă, nu crezi? Cred că Kei cu siguranță a trăit fără a realiza acest lucru. A trăit sute de ani, dar a trecut pe lângă aceste lucruri, așa că e posibil să fie prima dată când se gândește ”Aa, chiar este amuzant să fac aceste lucruri stupide”. Lucrurile stupide pe care oamenii de obicei le fac când sunt adulți, Kei este în sfârșit capabil să le facă după ce trece de 100 de ani. Nu știu ce s-a întâmplat cu el acum 100 de ani, dar așa l-am interpretat. Din acest motiv cred că pot simți tinerețea în acel moment de fericire și asta în schimb va fi simțită de ceilalți....Dar știi, chiar dacă a fost un personaj extrem de serios, au fost momente în care nu mă puteam opri din râs, mulțumită staff-ului. Este fustrant chiar și când mă gândesc acum! A fost o scenă extrem de serioasă, dar pentru că manager-ul este o persoană atât de amuzant-norocoasă, înainte de scena în care Sho spune ”Copilul meu, numele este Hana” și îi arată poza lui Kei, manager-ul îi spune ”Nu ar fi haios dacă era o poză cu Hana Hajime(2)?” (râde).

2 – Hana Hajime a fost o comediantă și lidera trupei ”Crazy Kats”, populară în anii 1960.

G: A spus el asta?

H: Spunea ”Nu ar fi amuzant dacă era o poză cu o statuie de bronz a Hanei Hajime?”. Mi-a spus asta înainte de scena în care plângeai pe jumătate (râde).

G: Mă gândeam eu că a fost cudat. Când am filmat acea scenă, HYDE a privit în jos tot timpul înainte de adevărata filmare. Când am scos poza, nu s-a uitat la ea. Brusc, a început să se tăvălească pe jos de râs, spunând ”scuze, scuze” (râde). S-a întors și continua să râdă.

Î: Și normal că nu putea spune ce se întâmplă pentru că râsul ar fi fost contagios.

H: Da, și mă gândeam ”Nu le pot spune!” Ei, chiar dacă vorbeam despre lucruri stupide înainte de adevărata filmare, cumva mi-am amintit să îmi pun o expresie tristă și întunecată când a fost necesar să joc (râde).

Î: E același lucru ca și cu un concert nu? Probabil că de mai multe ori s-a întâmplat să vorbești despre lucruri care nu avea nici o legătură cu muzica.

H: Da, e același lucru ca înainte de un concert. Vorbim lucruri fără sens înainte de concert, și se schimbă în momentul în care mergem pe scenă.

G: Da, e același lucru. De data aceasta am vorbit lucruri fără sens până când a început adevărata filmare, nu? Îl învățam pe Lee Hom cuvinte ciudate chiar înaintea scenelor noastre (râde).

H: Posibil să avem probleme data viitoare când vine în Japonia (râde). Dar într-adevăr, se pare că să filmezi un film e foarte apropiat de sentimentul de a avea un concert. Un concert mă provoacă să creez imaginea unui vocalist pe care îl caut în felul meu, și în mod constant ținteam către astfel de lucruri în timpul filmării acestui film. Și în timpul unui concert, cam pe la final, m-aș gândi ”Mă întreb dacă am dus la bun sfârșit? Ei, mă întreb dacă am ajuns la limita a ceea ce am putut face”, și e foarte similar cu filmarea. Cât de mult mă pot îndrăgosti de acest personaj interesant pe nume Kei și cât de apropiat pot fi de el. Mai mult, am încercat în fiecare zi să scot efectul de cooperare dintre mine și acel personaj. Asta a fost ceea ce am putut face, cât de bine am putut.

G: Asta e adevărat. În timp ce devi o persoană complet diferită, îți pui propria ta semnificație în aceea persoană.

H: Dintr-un anumit motiv, nu vreau ca spectatorii să o perceapă ca pe ”un film cu muzicieni”. Am vorbit cu toți despre cum nu vroiam să facem filmul să fie ceva ce aduce asta în prim-plan; aș fi fost mai fericit dacă oamenii ar fi putut să-l vadă ca pe un film. ”Nu vrem ca oamenii să se gândească ”Cine e în film, ce fac?”. Și aș fi foarte ușurat dacă m-aș putea uita la el obiectiv și să văd că filmul nu a ieșit astfel. Dacă ar exista o diferență între acest film și altele, este ceva ce a fost creat...artiștii nu cântă doar melodii, un artist creează. Eu însumi nu am fost implicat doar în muzică, ci în creare, și când privesc la asta, pot vedea că atât de multe din ideile artistice ale lui Gacchan sunt în film. Cred că este abundența acelor elemente care fac ca ”MOON CHILD” să fie diferit de alte melodii. Nu știu cum sunt făcute filmele obișnuite, dar acesta nu a fost făcut cu actori obișnuiți și a fost făcut într-un mod chiar plăcut.

G: Când am văzut filmul terminat, am fost sincer surprins cât de bine era față de ceea ce mi-am imaginat. După ce l-am văzut prima dată fără sunet (efecte de sunet sau muzică de fundal), scena în care se plânge a devenit complet diferită cu sunetul adăugat, și am fost surprins și de asta. Sunt sigur că fanii noștii vor veni să-l vadă, dar chiar vreau să vină mulți tineri să-l vadă. Sunt sigur că va fi un film care va frânge inimi pentru fete, și am simțit că pentru băieți ar fi un film care e foarte emoțional. Vreau ca cât mai multe persoane tinere să-l vadă. Am fost fericit că, după ce l-am văzut, m-am gândit că vroiam ca persoanele care iubesc filmele să vină să-l vadă.

H: Gacchan chiar a pus multe idei. Și asta e foarte interesant, știi, ideile sale. Când am început prima dată să particip...nu știam dacă directorul a venit cu aceste idei, sau cine a venit, dar cum timpul a trecut, am auzit toate ideiile lui Gacchan direct de la el și a fost foarte interesant. M-am gândit că această persoană e deșteaptă. M-am simțit că totul a fost condensat în acest film.

G: Am încercat să ne exprimăm pe noi înșine în acest film în modul în care ne exprimăm de obicei prin muzică; vei știi rezultatul final al acestui lucru uitându-te la film, și vreau doar ca oamenii să simtă că apropierea e diferită de ceea ce arătăm de obicei pe scenă. Ei probabil că ne văd la TV, dar să te uiți la TV și să te uiți la un film sunt lucruri complet diferite. Lucrul important este să transmitem spectatorilor cum descriem personajele în film, eu ca Sho, iar HYDE ca Kei. Similar mesajului din film, ar fi bine dacă aceste părți ar fi de asemenea înțelese.

MOON CHILD photobook download

MOON CHILD - povestea (partea V)

Noul grup al lui Sho

                Sho și Shinji intru într-o clădire, care este de fapt noul bar al lui Shinji. Jessie apare și-i întâmpină. Și ea, se pare, că a profitat de creșterea puterii lui Sho. Sho intră în bar under un grup de bărbați se prosteau. Aceasta este banda lui Sho, care e creată în majoritate din imigranți și străini. Chiar dacă și el glumește cu membrii bandei sale, pare mai rezervat și este clar că există o relație șef-subordonat, în opoziție cu relația pe care o avea cu Toshi și Kei. În bar, Shinji și Jessie își calculează încasările și Shinji o ceartă ușor pentru că iar greșește numerele. Shunji pune banii în aceași cutie verde pe care o foloseau când erau încă tineri și care i-a fost dată mai departe lui Sho când a crescut. Sho stă singur într-un colț și zâmbește blând în timp ce privește persoanele din jurul său.

Reîntâlnirea cu Kei

                Scena sare într-un alt loc, departe de Mallepa, care pare să fie sub asediu. Vedem un detectiv și un doctor mergând într-o celulă de închisoare și înăuntru este Kei legat de un scaun. Doctorul începe să-i explice detectivului situația lui Kei, a cărui nume este Lolli, și Lolli începe să-i pună întrebări lui Kei în engleză, în chineză și în chineza simplificată. Kei răspunde brusc în japoneză și cere sentința la moarte. Le-a spus chiar și cum poate fi ucis, punându-l direct în bătaia luminii soarelui. Oricum, Lolli decide să afle adevărul în loc să-l trimită direct la moarte.

                Înapoi în Mallepa, Sho și banda da sparg un magazin de bijuterii. Exact în acel moment, patru din mafia taiwaneză joc mahjong într-o cameră privată în magazinul de bijuterii. Din păcate pentru mafie, unul dintre ei rămâne fără bani și se îndreaptă spre magazin pentu a mai lua bani. Mafia dă peste Sho și membrii bandei sale iar toți patru sunt uciși. În acea noapte, când Sho e acasă cu Yi-che și Hana, vede un reportaj despre Kei la televizor.

                Sho îl vizitează pe Kei în celula sa. Vocea sa e înapoi așa cum era, blândă și mai întinerită. Sho continuă să vorbească și încearcă să-l facă și pe Kei să vorbească, dar Kei rămâne tăcut, privind în gol. Sho atunci scoate o poză cu Hana și-i explică ce s-a întâmplat după ce el a părăsit Mallepa, cum ar fi căsătoria sa cu Yi-che și nașterea fiicei lui. Când Kei nu răspunde, Sho se apleacă înainte și pune poza pe peretele de sticlă. Îl imploră pe Kei să se uite la Hana și îi confesează că întotdeauna și-a dorit ca să îi-o prezinte pe fiica sa.  Atunci, Kei ridică ochii în sfârșit și privește poza mult timp înainte de a-l întreba pe Sho de rest. Kei atunci îl întreabă de Son când Sho nu a spus nimic despre el. Îi spune lui Kei că Son s-a alăturat mafiei taiwaneze dar l-a asigurat pe Kei că va încerca să descurce lucrurile între ei doi. Kei recunoaște că e fericit să-l vadă pe Sho în viață și că e bine. Sho îi zâmbește.

Uciderea noului grup al lui Sho

                Lolli care i-a supravegheat în timp ce cei doi discutau, i-a cerut lui Sho detalii despre viața lui Kei. Sho recunoaște că nu știe nici el prea multe despre trecutul lui Kei. Dar Lolli îi spune lui Sho că el era singurul cu care Kei a vorbit, și își exprimă dorința de a afla adevărul, și probabil de a-l ajuta pe Kei. Cu toate acestea, Sho pleacă fără a-i spune prea multe. Sho sună în Mallepa, cerând ca cei buni avocații să fie liberi. În același timp în Mallepa, membrii bandei sale sunt brutali împușcați în mijlocul străzii de doi bărbați.