Se afișează postările cu eticheta povestea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta povestea. Afișați toate postările

vineri, 18 iulie 2014

MOON SAGA - Poveste de fundal

Era (Viziune asupra lumii)

Din timpuri străvechi, Spiritele (Mononoke) și oamenii au coexistat.
Spiritele, care posedau ”puteri supranaturale” pe care oamenii nu le aveau, erau venerate, și în timp ce unii se temeau, pentru mult timp, o astfel de relație a fost încurajată între oameni și ”zei”.
Dar prin relațiile cu aceste Spirite, au apărut cei în formă umană care le-au moștenit sângele și puterile.
Au devenit cunoscuți ca ”Mononofu”, însemând ”cei inumani”.
Mononofu au crescut atunci în număr, și au început să-i conducă pe oameni cu ”puterile” lor unice. Timp de multe luni și ani și-au extins influența asupra pământului, și în cele din urmă conflictul s-a transformat în război.
Ultimele zile din era Heian, era când Mononofu conducea umanitatea.
”Puterile” posedate de Mononofu erau la fel de variate ca și numărul de Mononofu existenți. Includea pe cei care puteau conduce fapte temporare de putere supraomenească, cei care puteau manipula inimile oamenilor, cei care puteau controla focul sau apa, cei care puteau sigila ”puterile” altora, cei care puteau merge pe apă, și cei care puteau dansa în aer.
Această poveste este una care conturează scurta, dar totuși, profunda și efemera prietenie dintre cei care s-au născut ca ”Mononofu”.

Mononoke: un spirit, în mod tradițional unul rău sau răzbunător care bântuie o persoană, deși descriile moderne nu țin cont de asta.
Mononofu: pare a fi un cuvânt inventat. Scris cu un kanji diferit, ar putea fi cuvântul arhaic pentru ”samurai”, care probabil nu e o coincidență.

Minamoto no Yoshitsune: GACKT

Al nouălea copil al lui Minamoto no Yoshitomo. Un inocent naiv. Nu îi plac lucrurile ce aduc necazuri. Cei din jurul lui îl cred că nu ar fi trezit nici o ”putere”. El însuși este îngrozit de puterea celor ”O sută de Demoni”, sigilată în corpul său de către călugărul Benkei, și îi este teamă să se piardă cu firea și să elibereze aceea putere.
Pune la îndoială sentimentul de discriminare care există între Mononofu, Mononoke și oameni, și semnificația ca Mononofu.
Pentru că inima lui este pură, chiar dacă a trecut de vârsta propriu-zisă, încă îi poate vedea pe toți Mononoke.
Simte ceva mai mult decât o prietenie pentru Yoshinaka, și deși e îndrăgostit de Tomoe, nu vorbește despre asta.

Benkei: istoric vorbind, un călugăr-războinic care i-a fost loial lui Yoshitsune.

Yoshinaka: presupunând că este verișorul lui, Minamoto no Yoshinaka, care în viața reală, a fost ucis de el în luptă.

vineri, 18 ianuarie 2013

MOON CHILD - povestea (partea VII)

Ultima luptă

                Scena se schimbă la o clădire veche, aproape în ruine, unde dl. Chan și membrii bandei sale revizuiesc un plan pentru a reconstrui acea parte de pământ. În timp ce Sho și Kei merg în jos pe coridor spre locul unde dl. Chan este, Sho îi cere lui Kei să se mai gândească la sugestia sa (cea de-a o transforma pe Yi-che în vampir) dacă el moare astăzi. Dacă atât el cât și Yi-che mor, Hana va rămâne orfană și nu vrea ca asta să se întâmple, așa că îi cere lui să aibă grijă de Yi-che. Kei îi răspunde vag.
                Cei doi intră în clădire și sunt înconjurați de mafie. Sho refuză să se ferească și merge drept înainte indiferent. Dl. Chan îi amintește lui Son ce are nevoie ca să-și îndeplinească visul și Son pleacă hotărât. Sho continuă schimbul de focuri cu mafia în timp ce Kei încearcă să-l convingă să aibă mai multă grijă, dar fără succes. Dl. Chan a rămas acum singur cu cei doi bărbați care i-au ucis pe membrii bandei lui Sho, dar ei brusc se întorc și trag spre el, spunând că sunt liberi de acum. Son îl găsește pe Sho în momentul în care îl ucide pe ultimul membru din mafie. Deja, Sho este acoperit cu sânge și răni. Son se apropie de el cu grijă și îl întreabă dacă vrea să facă un duel unu-la-unu și Sho acceptă. Son îl vede brusc pe Kei, dar Sho își îndreaptă arma spre acoperiș și trage, lăsând raze de soare să pătrundă în clădire. Kei e acum prins într-un colț, înconjurat de lumina soarelui ce trece prin acoperișul găurit. Sho trece liniștit prin lumină și apoi dispare cu Son.
                Sho și Son încep să se lupte într-o cameră mare cu două rânduri de coloane. Kei privea cerul când îi observă pe cei doi bărbați. Cei doi își scot armele și trag în continuu spre el. Kei se întinde pe podea, sângerând profund. Între timp, Sho și Son își continuă duelul. Imediat ce cei doi bărbați pleacă, Kei se mișcă. Unul dintre bărbați merge să verifice și Kei îl împușcă. Se ridică brusc și țâșnește înainte. Îl ucide pe celălalt când acest încearcă să-l oprească pe Kei să plece.
                Sho și Son se pregătesc acum pentru ultimul foc de armă și stau unul în fața celuilalt. Amândoi sunt la ultimul glonte. Ei râd la ironia soartei lor înainte ca lucrurile să devină serioase iar. Când ajung la trei, sunetul focului de armă se aude în aer....și Sho se prăbușește. Son îl privește șocat. Mege lângă el și-l acuză că nu a tras intenționat, dar Sho neagă. Kei intră și-l vede pe Son stând deasupra lui Sho care abia mai trăiește. Son îi spune că asta este soarta lor și îndreaptă arma spre Kei. Kei îl țintește și Son cade, mort. Kei vede secvențe din timpul pe care cei cinci l-au petrecut împreună. Atunci scena trece la Sho care este întins pe podea, sângerând. Sho spune că toată lumea a dispărut și îi cere lui Kei să-și amintească promisiunea. Kei îl strigă pe nume și îi cere lui Sho să nu-l părăsească.

În 2045

                Următoarea scenă are loc în 2045 și vedem o domnișoară ce face ultimele retușuri la o frecă, intitulată ”Speranță” în parc. Design-ul picturii este similar cu cel vechi, făcut de Yi-che. Ea primește un buchet de flori și aplauze din partea mulțimii. Apoi brusc se face noapte și domnișoara este complet singură. Se întoarce la un moment dat și-l vede pe Kei stând pe o bancă. Îi mulțumește, și astfel aflăm că domnișoara este Hana, fiica lui Sho și Yi-che. Apoi se îndepărtează cu câțiva pași și privește în jur. Când Kei o întreabă ce o îngrijorează, spune că simte ca și cum cineva o supraveghează din umbră. Kei îți cere iertare pentru că nu va putea să o conducă mâine la aeroport și o roagă să studieze din greu și să facă picturi minunate. Îți iau rămas bun și Hana îi mulțumește încă o dată înainte de a pleca.
                Imediat ce Hana pleacă, Kei se întoarce și merge spre frescă, unde se află Sho. Sho îi laudă talentul și pictura. Din conversația lor, ne putem da seama că Sho nu a fost în Mallepa în tot acest timp și că Hana a fost lăsată în grija lui Kei. Sho îi spune lui Kei că nu mai este supărat pe el, dar că nu putea accepta ceea ce a devenit și că nu a dorit ca Hana să-l vadă astfel. Kei îl întreabă dacă ar fi transformat-o pe Yi-che în vampir dacă ar fi reușit atunci. Sho îi răspunde că nu știe ce ar fi făcut, dar e fericit că nu au făcut-o. Kei îl întreabă dacă vrea să meargă pe plajă.

Kei și Sho mor

                În drum spre plajă, Sho începe să cânte melodia ”Orenji no Taiyou”. Când ajung pe plajă, Kei îi dă poza cu cei cinci împreună pe plajă. Stau unul lângă altul în mașină și privesc liniștiți cum soarele răsare. Când soarele a răsărit, tot ce rămâne este mașina albă parcată pe iarba verde.
                Apoi îi vedem pe Yi-che, Kei, Sho și Son stând pe plală în timpul zilei și vocea lui Toshi ce le cere să fie gata. Toshi fuge să li se alăture și cei cinci pozează pentru cameră. La început pare exact ca poza pe care au făcut-o cei cinci pe plajă acum mulți ani, dar brusc, zâmbesc și-și ridică cele trei degete într-un fel de salut.

joi, 17 ianuarie 2013

MOON CHILD - povestea (partea VI)

Moartea lui Shinji

                Sho și Shinji sunt singuri rămași. Shinji dă vina pe Sho că nu a fost aici când s-a întâmplat, și că a fugit imediat să-l ajute pe Kei. Își arată nemuțumirea și dezgustul de Kei și-l numește ”monstru”. Plin cu furie, Sho începe să-l acuze pe Shinji că este nefolositor și îi aduce aminte că datorită lui Shinji are un nou bar și că a scăpat de droguri. Shinji sare furios și-l lovește cu pumnul pe Sho. Sho se ridică calm înainte de a-i întoarce pumnul. Atunci îl apucă pe Shinji de guler și-l trântește pe podea. Țipă la Shinji să facă ceva pe propriile lui picioare în loc să depindă de el tot timpul. Jessie, care le ascultă cearta, pur și simplu privește dintr-un colț al camerei. Când Sho pleacă, Shinji începe iar să facă droguri. Jessie fură toți banii din cutia verde unde Shinji își ținea toate economiile și iese din bar. Shinji vede o iluzie a unui pește mare înotând iar în fața ochilor săi.
                Încă simțind efectele drogului, Shinjii îl găsește pe liderul mafiei taiwaneze și îndreaptă arma spre el. Dar el ține în brațe un copil în acel moment și nu-l împușcă atunci. Alți copii mici care se joacă pe stradă îl văd pe Shinji și armele sale și fug de el, alertându-i pe bodyguard-ul lui Chan. Ei îl împușcă și Shinji moare pe loc. Son, care stătea lângă dl. Chan, îl recunoaște și privește scena cu o expresie apropiată de vinovăție.

Singur complet

                Și Son se află lângă trupul lui Shinji la morgă. Sho și Yi-che intră unde trupul lui Shinji este, și Sho este extrem de tulburat de moartea fratelui său. Scoate arma și îl împușcă pe Son în furie, dar Yi-che îl prinde de mâini și ratează. Sho începe să țipe la Son, care la rândul lui scoate arma în timp ce îi explică furios că Shinji a fost cel care a început-o. Sho îi înlătură mâinile lui Yi-che și cei doi îndreaptă armele fiecare spre pieptul celuilalt. Sho atunci îl amenință că îl va ucide, împreună cu întreaga sa familie și prieteni. Brusc, Yi-che vorbește. Cei doi se întorc și o privesc surpinși. Ea îi roagă să nu se lupte și îi întreabă de ce trebuie ca ei să se lupte unul cu celălalt acum. Sho o privește, trăgând aer în piept, și pare că încearcă să-și controleze emoțiile. În următoarea secundă, el ajunge la ea și o îmbrățișează și plânge pe umărul ei.
                Scena sare din nou la parc, unde Hana face balonașe și se joacă singură în timp ce Yi-che stă pe o bancă și-și privește pictura în liniște.
                Câteva luni mai târziu, Yi-che este spitalizată și Son o vizitează la spital. Yi-che vorbește normal și îl salută pe Son ca și cum ar fi tatăl ei și îi cere lui Hana să-și salute ”bunicul”. După asta se întoarce și îi spune lui Sho ”Kei”. Son privește și-l vede pe Sho privind în jos în liniște. Cei doi urcă pe acoperiș și Son îl întreabă de condiția ei. Sho îi spune că Yi-che are o tumoare pe creier și că nu mai are mult de trăit. Son își cere iertare, spunând că îi pare rău nu doar pentru că nu a știut mai devreme, dar și pentru faptul că și-a abandonat familia și prietenii pentru un drum mai simplu. Son îi spune că motivul pentru care îi s-a alăturat lui Chan era pentru că vroia să facă un loc mai bun și credea că dl. Chan putea să facă lucrul acesta. Soh îi mai spune că fiecare și-au ales propriul drum pe care să meargă. Sho îi spune atunci că ar fi mai bine dacă unul dintre ei ar dispărea. Son zâmbește și precizează că data viitoare când se vor întâlni va fi când vor avea armele îndreptate unul spre celălalt.
                Departe de Mallepa, Kei se pregătește pentru sentința de moarte. Chiar și la sfârșit, Lolli încă speră să afle adevărul și speră că se vor întâlni iar în viitor atunci când vor renaște pe acest pământ. În timp ce este mutat, Kei primește un telefon de la Sho. La telefon, Sho îl imploră să se întoarcă și îi spune că încă are nevoie de el. Kei rămâne tăcut pentru câteva minute și Lolli îi ia telefonul și-i spune lui Sho că Kei va fi dus la moarte următoarea zi. Kei pleacă de lângă telefon părând nesigur și îngrijorat. Sho scapă telefonul și rămâne mâhnit în mijlocul casei goale și tăcute.

Kei se întoarce

                În mașină, în timp ce Kei este transportat, Lolli aude focuri de armă din spate și-l găsește pe gardian mort. Se uită în jur și-l vede pe Kei fugind cu o pătură acoperindu-i trupul. Lolli țintește și se pregătește să tragă, dar în acel moment Kei se întoarce și-l privește în ochi. Se privesc unul pe celălalt și Lolli ezită. Cu o expresie hotărâtă, Kei se întoarce și continuă să fugă în timp ce Lolli trage.
                Înapoi în Mallepa, Sho se întoarce înapoi unde Hana stă în parc după ce i-a cumpărat vată de zahăr. Se oprește la mijlocul drumului, surprins să-l vadă pe Kei stând în fața fiicei lui, privind-o. Sho îl duce pe Kei la spital și-i șoptește lui Yi-che cum că Kei e aici. Îi cere lui Kei să o țină de mână și Kei se apropie încet de patul ei. Kei îi atinge blând degetele. Yi-che abia reacționează la atingerea lui.
                Când se întorc de la spital, Sho îi spune lui Kei că vrea ca Yi-che să fie transformată în vampir. Kei refuză, spunând că se urăște și se blestemă pe el însuși pentru că trebuie să se hrănească din alte persoane ca să supravețuiască și îi spune că nu-i poate face același lucru și lui Yi-che. Sho insistă că nu-i pasă atât timp cât Yi-che e în viață, dar Kei îi spune că nu o poate lăsa se transforme într-un monstru ca el. Sho îl privește frustat și brusc ajunge să deschidă fereastra. Kei se retrage repede, dar în curând realizează că plouă. Kei începe să cânte versuri din ”Orenji no Taiyou”, melodia pe care Luka obișnuia să o cânte, în timp ce Sho privește dintr-un colț. Sho îi dezvăluie planul de a se răzbuna pe dl. Chan și îi cere lui Kei să-l acompanieze. Îi dă o armă lui Kei și el o acceptă.

miercuri, 16 ianuarie 2013

MOON CHILD - povestea (partea V)

Noul grup al lui Sho

                Sho și Shinji intru într-o clădire, care este de fapt noul bar al lui Shinji. Jessie apare și-i întâmpină. Și ea, se pare, că a profitat de creșterea puterii lui Sho. Sho intră în bar under un grup de bărbați se prosteau. Aceasta este banda lui Sho, care e creată în majoritate din imigranți și străini. Chiar dacă și el glumește cu membrii bandei sale, pare mai rezervat și este clar că există o relație șef-subordonat, în opoziție cu relația pe care o avea cu Toshi și Kei. În bar, Shinji și Jessie își calculează încasările și Shinji o ceartă ușor pentru că iar greșește numerele. Shunji pune banii în aceași cutie verde pe care o foloseau când erau încă tineri și care i-a fost dată mai departe lui Sho când a crescut. Sho stă singur într-un colț și zâmbește blând în timp ce privește persoanele din jurul său.

Reîntâlnirea cu Kei

                Scena sare într-un alt loc, departe de Mallepa, care pare să fie sub asediu. Vedem un detectiv și un doctor mergând într-o celulă de închisoare și înăuntru este Kei legat de un scaun. Doctorul începe să-i explice detectivului situația lui Kei, a cărui nume este Lolli, și Lolli începe să-i pună întrebări lui Kei în engleză, în chineză și în chineza simplificată. Kei răspunde brusc în japoneză și cere sentința la moarte. Le-a spus chiar și cum poate fi ucis, punându-l direct în bătaia luminii soarelui. Oricum, Lolli decide să afle adevărul în loc să-l trimită direct la moarte.
                Înapoi în Mallepa, Sho și banda da sparg un magazin de bijuterii. Exact în acel moment, patru din mafia taiwaneză joc mahjong într-o cameră privată în magazinul de bijuterii. Din păcate pentru mafie, unul dintre ei rămâne fără bani și se îndreaptă spre magazin pentu a mai lua bani. Mafia dă peste Sho și membrii bandei sale iar toți patru sunt uciși. În acea noapte, când Sho e acasă cu Yi-che și Hana, vede un reportaj despre Kei la televizor.
                Sho îl vizitează pe Kei în celula sa. Vocea sa e înapoi așa cum era, blândă și mai întinerită. Sho continuă să vorbească și încearcă să-l facă și pe Kei să vorbească, dar Kei rămâne tăcut, privind în gol. Sho atunci scoate o poză cu Hana și-i explică ce s-a întâmplat după ce el a părăsit Mallepa, cum ar fi căsătoria sa cu Yi-che și nașterea fiicei lui. Când Kei nu răspunde, Sho se apleacă înainte și pune poza pe peretele de sticlă. Îl imploră pe Kei să se uite la Hana și îi confesează că întotdeauna și-a dorit ca să îi-o prezinte pe fiica sa.  Atunci, Kei ridică ochii în sfârșit și privește poza mult timp înainte de a-l întreba pe Sho de rest. Kei atunci îl întreabă de Son când Sho nu a spus nimic despre el. Îi spune lui Kei că Son s-a alăturat mafiei taiwaneze dar l-a asigurat pe Kei că va încerca să descurce lucrurile între ei doi. Kei recunoaște că e fericit să-l vadă pe Sho în viață și că e bine. Sho îi zâmbește.

Uciderea noului grup al lui Sho

                Lolli care i-a supravegheat în timp ce cei doi discutau, i-a cerut lui Sho detalii despre viața lui Kei. Sho recunoaște că nu știe nici el prea multe despre trecutul lui Kei. Dar Lolli îi spune lui Sho că el era singurul cu care Kei a vorbit, și își exprimă dorința de a afla adevărul, și probabil de a-l ajuta pe Kei. Cu toate acestea, Sho pleacă fără a-i spune prea multe. Sho sună în Mallepa, cerând ca cei buni avocații să fie liberi. În același timp în Mallepa, membrii bandei sale sunt brutali împușcați în mijlocul străzii de doi bărbați.

marți, 15 ianuarie 2013

MOON CHILD - povestea (partea IV)

Ceremonia lui Yi-che

                Cei cinci sunt acum înapoi în parc, privind-o pe Yi-che în timp ce face ultimile retușuri la pictura sa. Soh îi invită să ia parte la ceremonia de mâine unde va fi dezvelită oficial. Son atunci îi întreabă dacă Kei va putea veni mâine și comentează asupra faptului că arată puțin cam palid. Kei îi promite că va încerca să facă tot posibilul să vină și zâmbește încrezător către Yi-che. Yi-che îi zâmbește înapoi.
                Următoarea zi. Kei întreabă mereu de vreme. Sho îi spune că va fi însorit și Kei îi zâmbește dezamăgit, spunând că e o vreme perfectă pentru ziua ei cea mare. Sho își exprimă îngrijorarea despre refuzul lui Kei de a bea sânge în ultimul timp, motiv pentru care arată mai slăbit. Kei atunci îi spune de sentimentele sale despre el ca vampir, și că trebuie să se hrănească din persoane pentru a supravețui. Dezgustul său față de sine și de ceea ce trebuie să facă îl face să țină această ”dietă de înfometare”. Chiar dacă lui Kei îi place să-și petreacă timpul cu ei acum, știe că nu e ceva ce va dura întotdeauna. În timp ce Sho stă lângă el și-l ascultă pe Kei, lacrimi încep să cadă. Kei reușește să-și controleze furia și frustarea și se îndreaptă pre Sho pentu a-i șterge lacrimile. Kei ajunge și-l îmbrățișează pentru câteva secunde, după care îi spune să se grăbească la ceremonie.

Moartea lui Toshi

                Toshi pregătește pizza pentru ei în restaurantul său, când primește un telefon care îl face foarte fericit. În același timp,îi  vedem pe cei doi bărbați care l-au urmărit pe Sho mai devreme apărând la restaurant. Îl înjunghie pe Toshi brusc. În timpul acesta, Sho și Son sunt la ceremonia lui Yi-che.
                Vremea se schimbă brusc și începe să plouă. Sho, Son și Yi-che așteaptă sub un copac ca Toshi și Kei să apară, când Son îi observă pe cei doi bărbați care tocmai l-au atacat pe Toshi, trecând pe lângă ei. Ei scot o armă din haină și încep să tragă asupra lui Sho, Son și Yi-che. Cei trei aleargă să se adăpostească pe lângă copaci. Toshi apare brusc în fața celor doi și încearcă să-i oprească din a mai trage, dar unul dintre ei îl lovește în stomac. Sho înceacă să ajungă la el să-l ajute, dar Son îl trage înapoi. Se pare că cei doi au fost trimiși de grupul mafiot de la care au furat bani. Unul dintre bărbații se întoarce spre Toshi și îndreaptă arma spre el, dar Kei apare de nicăieri și îl lovește. Încă slăbit din cauza lipsei de sânge, Kei cade pe pământ. Celălalt bărbat îndreaptă arma spre Kei, dar Toshi îi iese înainte și stă între Kei și bărbat, încercând să-l protejeze pe Kei. Bărbatul îl împușcă calm pe Toshi și el cade în genunghi.
                Kei reușește să se ridice și sare brusc în spatele bărbatului care l-a lovit, care îl împușcă pe prietenul său din greșeală. Kei atunci fuge spre pădure și bărbatul îl urmărește. Sho, Son și Yi-che se grăbesc să ajungă la Toshi, în timp ce parcul este plin de sunete de armă. Lăsându-l pe Toshi celorlalți doi, Son fuge după Kei în pădure. Sho îl ține aproape și îl strigă pe nume de nenumărate ori. Toshi îi spune lui Sho că tocmai a primit un telefon de la orfelinat, informându-l că mama sa l-a căutat și că trebuia să se întâlnească cu ea în parc următoarea zi. Toshi moare.
                Sho continuă să-l strige pe nume iar și iar, și îl ține de mână în timp ce Yi-che este în genunchi lângă ei, plângând în liniște. Câteva minunte mai târziu, Sho privește spre pădure și-l vede pe Son. Sho se ridică și se grăbește spre Son care-l privește pe Kei în pădure. Yi-che se alătură celor doi și e șocată să-l vadă pe Kei bând sângele bărbatului. Son și Yi-che continuă să-l privească pe Kei cu un amestec de frică și șoc în timp ce Sho îi spune lui Kei că Toshi este mort și îi cere iar și iar să se opească. Dar Kei doar continuă să bea sângele, ignorându-l pe Sho și ceilalți doi.

Chinuindu-se singur în Mallepa

                Filmul înaintează iar cu câțiva ani. Ce a făcut Kei și unde a fost în acești ani nu se știe. Tot ceea ce știm este că Kei a părăsit Mallepa. Lăsat singur, Sho s-a chinuit să supravețuiască în Mallepa și eventual să devină unul dintre liderii mafiei. Scena se deschide în parc, unde el se joacă cu fiica sa, Hana. El o ridică sus în aer și putem vedea că la spate are o curea cu arme. Apoi o lasă jos când bodyguard-ul său îi spune că e timpul să plece. Yi-che se îndreaptă spre ei și îl ajută să se îmbrace. Apoi o sărută pe obraz înainte de a pleca cu bodyguard-ul său. Ne putem da seama că cei doi s-au căsătorit de atunci.
                Sho vorbește cu o voce matură, puternică și are un look sofisticat. Sho comentează despre schimbările ce au avut loc în Mallepa lui Shinji care stă în mașină cu el. Cei doi frați par a se înțelege mai bine. Ajung la un bar, unde se întâlnesc cu liderul mafiei taiwaneze, împreună cu cei patru subordonați ai săi.  Îl vedem pe Son stând lângă liderul mafiei taiwaneze, Dl. Chan, și pare să-l ignore pe Sho chiar și când acesta îl salută. Sho scoate o țigară și face o mișcare bruscă ca și când ar scoate armele să atace, când de fapt el doar își aprinde țigara. Asta servește ca și avertizare către liderii mafiei că nu a venit nepregătit. Dl. Chan încearcă să facă o înțelegere cu Sho, cerându-i să se alăture grupului taiwanez. Sho refuză, spunând că prietenul său a fost ucis de oamenii săi și că nu li se va alătura niciodată.

luni, 14 ianuarie 2013

MOON CHILD - povestea (partea III)

Alăturarea forțelor

                Înapoi în birou, Toshi se luptă singur cu mafia. Exact când rămâne fără gloanțe, Son intră în birou și începe să tragă. Sho de asemenea se luptă cu câțiva mafioți singur în altă parte a clădirii. Aruncă arma de la un mafiot, urcă pe umerii săi, și se prinde cu picioarele în jurul gâtului său. Folosindu-l ca pe un fel de sprijin, se învârte în timp ce împușcă. Apoi sare jos și încearcă să lovească pe cineva dar lovește podeaua. Alții înceracă să-l rănească pe Kei, dar el îl prinde pe unul și îl folosește ca scut.
                Filmul reușește să ofere publicului câteva momente haioase, cum ar fi că în timpul schimbului de focuri intens, Toshi primește un telefon și încearcă să preia o comandă. În acest timp, Sho continuă să se chinuie cu mafia. Acum se luptă cu săbiile. Sho reușește să se ferească de ele și se apropie de Kei care fumează calm o țigară. Kei îi dă țigara mai departe lui Sho și-l avertizează că bărbatul vine iar. Sho se ferește la timp și lupta contiunuă. Un bărbat din mafie se apropie de Kei, care deja fumează o altă țigară, și îndreaptă arma spre el. Kei își aruncă țigara și cade în spate. Bărbatul țintește capul lui Kei și trage în continuu, dar Kei își mișcă capul la o viteză uimitoare și bărbatul ratează mereu. Kei îl ridică în aer imediat ce rămâne fără gloanțe. Apoi scoate o altă țigară, dar e enervat de faptul că bricheta nu merge.
                Ne întoarcem iar la birou, unde Toshi încă încearcă să preia comanda. Sho s-a alăturat schimbului de focuri. Intră în mijlocul camerei și trage în continuu spre persoanele din colțul camerei. Sho rămâne în curând fără gloanțe, și Kei care tocmai a intrat în cameră, îl strigă. Ca din instinct, Sho se întoarce și reușește să prindă cartușul pe care Kei l-a aruncat. Continuă să tragă în timp ce Kei îl laudă. Realizând că partea lor pierde, liderul mafiei ia geanta plină de bani și încearcă să fugă. Son fuge imediat după el.
                Oricum, liderul mafiei se ascunde după un rând de motociclete și trage spre Son. Reușește să-l rănească pe Son în picior, dar imediat după o singură împușcătură, Son rămâne fără gloanțe. Son e acum complet la mila liderului. Liderul se îndreaptă spre el și îl întreabă cine e. El răspunde că este Son Tin-Chen, fratele lui Son Yi-che. Son îi mai spune că a atacat mafia ca răzbunare pentru că i-au violat sora. Dar liderului nu-i pasă și-și îndreaptă arma spre el.
                Din fericire, Sho apare la timp și îl împușcă pe lider în picior. În slow motion, Son prinde arma liderului și o îndreaptă spre el. Liderul începe să-l implore să nu tragă. Son ezită pentru câteva secunde, și atunci, tremurând și țipând de furie, îl împușcă. Sho îl privește în liniște dintr-un colț.

Casa lui Son

                Cei patru sunt acum acasă la Son. Fata pe care a văzut-o Kei în parc este de fapt sora lui Son. Ea are grijă de rănile lui Son în timp ce ceilalți îl privesc și fac glume pe seama lui. Atunci Son șchiopătă și îi cere lui Sho să o lase pe Yi-che să aibă grijă și de rănile lui. Sho se îndreaptă spre ea, puțin ezitând, și-și ridică mâneca unde sângele a început să se usuce. Puțin afectat de vederea sângelui, Kei sare și iese din cameră. Kei și Yi-che se privesc unul pe altul apoi Kei se întoarce și continuă să meargă. Ceilalți doi stau pe coridor în timp ce Sho este tratat. Sho pare hipnotizat de Yi-che și nu se poate opri să nu o privească. Yi-che ridică brusc ochii iar Sho privește repede în altă parte.
                Cei trei merg sus pe acoperiș să-l găsească pe Kei imediat ce Yi-che a terminat cu rănile lui Sho. Sunt uimiți de luna rozalie uriașă ce se vede la orizont. Son le explică cum Yi-che s-a oprit din a mai vorbi când era mică. Sho și Kei își întorc capul imediat spre Son, care-l avertizează pe Sho să nu se îndrăgostească de sora lui. Sho se panichează pe moment dar Son și Toshi încep să râdă imediat și fac glume pe seama lui Sho.

Petrecând timp împreună

Timpul pare să zboare după ce Sho, Kei și Toshi i-au întâlnit pe Yi-che și Son. Ies noaptea cu Sho în spatele volanului, conducând cu indiferență. Ajung pe o plajă și Toshi sugerează să facă o poză. Yi-che încă stă lângă mașină și Kei o vede zâmbind în timp ce le ascultă conversația. Când realizează că Kei o privește, se oprește imediat din a mai zâmbi. Toshi fuge în fața mașinii pentru a aranja aparatul foto și ei râd de aparatul său vechi. În timp ce pozează în fața camerei, Son sugerează să vină pe plajă în timpul zilei. Sho și Toshi se privesc unul pe altul în liniște, și Kei răspunde în locul lor spunând că e de acord să vină mâine ziua. Cu toți zâmbesc la cameră, cu excepție Yi-che. Kei se apleacă spre ea și-i spune că e în ordine să zâmbească atunci când se simte că e fericită. Ea îi urmează sfatul și zâmbește timid spre cameră.
                Imediat îl vedem pe Sho plimbându-se pe o alee, legănând în mână un buchet de flori. Trece pe lângă un bărbat care țipă ceva în mandarină. Contiună să meargă pe alee și se oprește imediat ce ajunge la colț. În fața lui, în casa lui Son sunt Toshi, Son și Yi-che care luau prânzul. Încearcă să se întoarcă în liniște, dar găinile încep iar să facă zgomot și Son se ridică de la masă privind spre locul unde e Sho. Sho ascunde repede florile la spate. Son îl invită la masă și Sho privește agitat spre Yi-che. Ea îl obsevă și se ridică de pe scaun, invitându-l. El o salută încet și lasă florile pe drum înainte de a intra. Sho, Kei și Son continuă să-și mânânce prânzul când Sho se îneacă cu mâncarea. În timp ce lua o înghițitură ca să-și revină, Yi-che se întoarce la masă cu florile pe care Sho le-a lăsat pe drum. Agitat, Sho stropește cu apă toată masa. Yi-che duce florile pe masă și Toshi spune că sunt frumoase. She continuă să o privească pe Yi-che cu gura deschisă și este de acord că (Yi-che) e foarte frumoasă. Urmează alte scene în care cei cinci vorbesc și se distrează în casa lui Son.

duminică, 13 ianuarie 2013

MOON CHILD - povestea (partea II)

Sho și Shinji se înstăinează

                În următorul capitol, Sho iese să-l viziteze pe Shinji, care acum are un magazin de pești. În drum spre, Sho realizează că a fost urmărit de doi bărbați, dar scapă ușor de iei și se îndreaptă spre magazinul fratelui său. După ce se ceartă puțin cu Jessie, o fată care îl ajută pe Shinji în magazin, pleacă să-l caute pe Shinji pe acoperiș, unde îl vede pe Shinji fumând. Drogul pare că deja și-a făcut efectul din moment ce nu-l salută pe Sho și îl ignoră pur și simplu. Sho își exprimă nemulțumirea față de fratele său. Shinji pleacă și vede o halucinație unde un pește uriaș înoată în jurul capului său. Înapoi la magazin, doi bărbați îl așteaptă pe Shinji și îi cer să plătească. Încep să-l bruscheze când Shinji nu poate plăti. Sho intervine și-l ajută pe Shinji să scape de plată. Sho se grăbește să-l ajute pe Shinji imediat ce cei doi bărbați pleacă, dar Shinji îi împinge mâna și-i refuză ajutorul.

Kei o întâlnește pe Yi-che

                E noapte acum și îl vedem pe Kei hoinărind singur prin parc. Întâlnește o fată ce pictează o frescă în parc și pare atras de pictura ei. A stat acolo privind-o pictând pentru ceva timp înainte ca fata să realizeze că el este acolo. S-au privit unul pe celălalt în liniște, și atunci Kei îi zâmbește și pleacă încet, încă privind la pictură. Când el trece de frescă, fata se întoarce și-l privește pe Kei.

Întâlnindu-l pe Son

                Sărim la o scenă în clădirile mafiei. Toshi stă în mijlocul unui birou, ținând câteva cutii de pizza. Liderul mafiei îl privește suspicios pe el și cutiile de pizza, iar Toshi spune că au fost trimise ca un bonus din partea șefului lor. Liderul mafiei îl crede și atunci Toshi împarte pizza în birou. Jos, unul dintre gardieni stă pe un scaun, mâncând pizza și plângându-se de slujba sa. Brusc adoarme în timp ce drogul din pizza își face efectul. Kei și Sho intră în cameră și sunt mulțumiți de Toshi. Brusc, un bărbat intră nesigur și cade mort. Sunetul armei se aude imediat după.
                Derutați, cei doi merg imediat să vadă cine i-a întrerupt și le-a stricat acoperirea. Îl întâlnesc pe Son și ambele părți îndreaptă armele una spre cealaltă. Încep să se retragă încet, dar cei din mafie apar și-i înconjoară pe cei trei. Kei începe să tragă și imitându-l, Son și Sho încep și ei să împuște. Imediat ce au scăpat de cei din mafie, îndreaptă armele iar unul spre celălalt imediat. Aceasta este scena în care Sho îi aruncă armă lui Kei fără a se uita la el. Cei trei se măsoară din cap până în picioare și după o scurtă conversație, decid să își alăture forțele deocamdată.

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

MOON CHILD - povestea (partea I)

Deschiderea
               
                În anul 2014, economia Japoniei s-a prăbușit, cauzând imigrarea în masă către alte țări. Mallepa (un oraș imaginar localizat în Asia) e în mare parte locuit de asiatici, și majoritatea populației sunt taiwanezi sau chinezi. Creșterea rapidă de imigranți a cauzat înrăutățirea securității și situației politice în Mallepa. Violența și schimbul de focuri e ceva normal, cu diferite grupuri ce luptă cu disperare pentru supravețuire. Pe străzile din Mallepa se întâlnesc cele două personaje principale.

Întâlnindu-l pe Kei

                Filmul începe cu trei băieți tineri care încearcă să jefuiască pe cineva. Sho și fratele său, Shinji, sunt orfani, și la fel ca și prietenul lor din copilărie, Toshi, supravețuiesc în Mallepa furând de la bătăuși. Gasesc o țintă, și după ce fură cu succes o servietă de la el, cei trei fug în direcții diferite. În drumul său înapoi spre ascunzătoarea lor, Sho intră într-o clădire dărăpănată. Vede un bărbat întins pe podea, și crezând că doarme, încearcă să-i fure ceasul. Acest bărbat este Kei, care de fapt este un vampir. Kei îl lovește peste mâini, iar Sho se retrage imediat. Se pare că Kei are nevoie disperată de sânge și continuă să-l privească pe Sho. Cu siguranță l-ar fi ucis pe Sho dacă o rază de lumină nu ar fi străbătut prin fereastră, arzându-i mâinile lui Kei. Kei e prea slăbit ca să se poată mișca și mâinile sale încep să ardă încet. Deși e șocat la început, Sho își oferă ajutorul. Kei refuză, dar Sho îl ignoră și îl trage spre ascunzătoarea lor, acoperindu-l cu o pătură pentru a-l proteja de soare. Deși a observat că e diferit, Sho l-a salvat.
                Înapoi în ascunzătoarea lor, Toshi și Shinji sunt ocupați încercând să deschidă servieta în timp ce Sho încearcă să-l facă pe Kei să mânânce. Băieții reușesc în sfârșit să deschidă servieta lovind-o cu o piatră și găsesc destui bani înăuntru. În timp ce se bucură de reușita lor, Kei observă victima jafului lor venind spre ei. Toshi încearcă să scape cu Shinji, dar bărbatul scoate arma și îl împușcă pe Shinji în picior. Atunci îl amenință pe Sho că îl va ucide pe Shinji dacă nu-l găsește pe Toshi. În timp ce Sho se grăbește să-l  aducă pe Toshi, aude un țipăt puternic. Sho fuge înapoi la ascunzătoarea lor și-l vede pe Shinji șchiopătând. Shinji îi cere să fugă departe, dar Sho îl ignoră și intră în clădire.
                Ce a văzut a fost că Kei se hrănea din bărbat, bându-i sângele. Chiar și după ce a descoperit adevărata identitate a lui Kei, că e un vampir, lui Sho nu îi este frică de el, și de fapt, e atras în mod ciudat de această creatură misterioasă. El se apropie de Kei și pur și simplu îi zâmbește atunci când Kei îl întreabă dacă e speriat de ceea ce vede. Probabil că a văzut în Kei o cale de a deveni mai puternic, sau pur și simplu a fost fascinat de Kei. Oricum, cei doi devin prieteni buni imediat. Viața lui Sho se îmbunătățește considerabil, iar Kei îl învață pe Sho cum să se lupte și cum să devină mai puternic.

Toți adulți în toată firea

                Povestea înaintează cu nouă ani și îl vedem pe Sho adult, împreună cu Kei care îi se alătură în jafuri. Sho a devenit un bărbat frumos, și ispravele sale sunt mai atroce ca niciodată. Sho face cea mai mare parte din acțiune, cu Kei dându-i instrucțiunile și ajutându-l oricând. După ce termină cu restul din mafie, Sho răscolește prin lucrurile lor în timp ce Kei bea sângele unei victime (deja moarte probabil). Sho exprimă
nemulțumirea la pizza lăsată pe masă.
                Se întorc în cartierul de sud și se întâlnesc cu Toshi. Toshi împarte banii pe care i-a strâns de la victimele jefuite, care nu sunt prea mulți. Sho și Kei îl acuză în glumă că ascunde bani din partea lor. Toshi le spune de următoarea țintă, dar Sho se plânge că drogul pe care Toshi l-a pus în pizza nu a fost destul de puternic și că le-a cauzat ceva probleme când au intrat. Ei se ceartă puțin, și Sho pierde ca întotdeauna. Toshi se întoarce la munca lui și Sho îl roagă să fie atent. Asta arată că în ciuda faptului că se ceartă mai tot timpul, cei trei sunt buni prieteni.
                Următoarea scenă îi plasează pe Sho și Kei acasă și punând banii într-o cutie veche. Se pare că trio-ul au reușit în ispravele lor în ultimii ani, judecând după grămada de bani din cutie. Kei adoarme și visează scena morții lui Luka iar. Kei și Luka era pe plajă și privesc cum soarele răsare încet. Kei îi cere lui Luka să plece, dare Luka refuză, spunând că e pregătit să părăsească această lume. Kei pleacă, lăsându-l pe Luka singur. Kei se trezește din vis și în mintea lui încă îl aude pe Luka cântând în timp ce arde.
                Sho vine și îl privește îngrijorat. Sho îl întreabă dacă e în regulă, iar Kei îl alungă și îi cere lui Sho să iasă mai des afară decât să-i țină companie toată ziua în casă. Fiind vampir, Kei nu poate ieși pe timpul zilei, și Sho a urmat același stil de viață mai mult spre disperarea lui. Kei ajunge chiar să-i sugereze lui Sho să trăiască despărțiți pentru o perioadă de timp. Din conversația celor doi, reiese că acest subiect este foarte des discutat, cu Sho care insistă că lucrurile sunt bune așa cum sunt. Kei își exprimă îngrijorarea că ar putea într-o zi să se întoarcă împotriva prietenilor săi, dar Sho îl asigură că acest lucru nu se va întâmpla și discuția se termină (pentru moment).