Interviu~B=Pass - iunie 2005 (partea IV)

Î: Înțeleg.....Ei atunci, melodiile care urmează din proiectul ”MOON” sunt deja gata?

G: Ei, nu au fost încă terminate. Mi-ar plăcea să lansez albumul undeva între sfârșitul verii și începutul toamnei.....de asta, dacă nu încep acum, nu reușesc să lansez la timp.

NU ARE ROST DACĂ NU TRECEM DINCOLO DE LIMITELE DIVERTISMENTULUI

Î: .........Dacă de exemplu, lansăm albumele care au legătură cu proiectul ”MOON” în țările asiatice, undeva în viitor, și la fel și cu filmul ”MOON CHILD”, cred că va fi un șoc cultural. Vor fi șocați.

Î: Pentru că, cred, taiwanezii, koreenii, chinezii (etc) nu au mai văzut, auzit sau să fi intrat în contact cu așa ceva înainte niciodată.

G: Da, cred că e imposibil. Nu cred că există o astfel de persoană. (Probabil se referă că nimeni nu a mai intrat în contact cu o asemenea poveste.)

Î: Dacă alți ar asculta povestea, ar putea deveni podul care conectează culturile țărilor asiatice.

G: Da, asta este într-adevăr ceea ce sper să realizez. Nu doar să fac muzică, ci să devin acel pod....Vreau să creez oportunități pentru țări diferite care să fie conectate. Chiar vreau să fac asta. Oh da, deseori aud această întrebare de la artiștii koreeni ”Cum ai reușit să produci un asemenea concert grozav? Pot să-l înțeleg chiar dacă erai în America.” Chiar și lucrurile, ca numărul concertelor pe care le țin, sunt diferite. Ei spun ”Dar dacă ții asemenea concerte uriașe în atât de multe locuri, nu poți niciodată să ieși în profit sau pierdere, indiferent de cât plănuiești, nu?” Și în asemenea momente, ”Nu există un asemenea lucru.” Asta e ceea ce le spun....scopul aici nu este a scoate profit.

Î: Că nu e vorba despre bani.

G: Da. Mai important, cred că nu are nici o semnificație să ții concerte dacă nu treci pestre ceea ce numim noi limitele divertismentului. Pentru că altfel nu va rămâne în inima publicului. Ei.....dacă nu sunt capabil să fac un asemenea concert, cred că e în ordine să fac unul care te lasă pur și simplu să te miști odată cu muzica. Dar din moment ce este deja în mintea mea, simt că ar fi nerespectuos și o irosire dacă nu îl realizez. Sunt persoane care nu o pot face chiar dacă au vrut să facă așa ceva. Dar cel puțin în cazul meu, am deja o imagine a concertului în minte....presupun că poți spune că e datoria mea sau misiunea mea de a transforma acele gânduri într-o formă.

Î: Da, da.

G: Dacă sunt alți artiști ca și mine, aș vrea să-i văd. Concertele sau albumele pe care le lansează. Abia aș aștepta.

Î: Chiar și tu ai crede asta?

G: Da. Dar de fapt....probabil că mă voi uita mai mult la videoclipuri și alte lucruri de genul acesta decât altcineva. Dar până acum, nu am văzut nici un videoclip sau concert care să mă atingă profund. Sunt momente în care cred că un anumit moment este grozav, dar am fost niciodată impresionat sau uimit de un concert întreb.

Î: Chiar și de la cei din alte părți ale lumii?

G: Nici măcar din altă parte din lume. Deloc.

Î: Dar ai simțit asta în filme, nu?

G: Desigur. Din acest motiv cred că filmele sunt grozave. Vezi tu, chiar și balanța este diferită. Balanța dintre buget și numărul de vizionări este diferită de cea a concertelor.

Î: Te referi la numărul de persoane care vizionează?

G: Da.

Î: Dar este adevărat că scenele lui Gackt-san au multe semnificații și vezi lucruri pe care nu le-ai mai văzut înainte....Găsești o surpriză și un impact.

G: Da. Cred că motivul pentru care pot folosi asemenea stiluri interesante este datorită faptului că muzica mea se bazează pe ”rock”. Dacă aș fi fost un dansator sau cântăreț hip-hop, lucrurile pe care le-aș fi făcut ar fi fost limitate, nu? Dar pentru că sunt bazat pe ”rock”, pot face lucruri interesante. Dar de ce aleg o cale atât de grea, chiar și eu mă întreb.

Interviu - Arena 37c - mai 2005 (partea IV)

Î: Și cu toți ați devenit apropiați după ce ați fost în aceeași clasă timp de un an?

G: Da. Uimitor (râde). Asta a fost surprinzător. La început, mă gândeam ”E așa un idiot!”. Ne prezentam mai întâi și când trebuia să ne întoarcem la locurile noastre, dădeam peste următoarea persoană care trebuia să se prezinte. (La japonezi, când ești într-o clasă nouă, toți elevi se prezintă în fața clasei) Niciunul dintre noi nu vroia să se dea din calea celulalt (râde) și ne spuneam ”Mișcă, îți spun!” ”Tu să te miști!”. Era interesant. Și apoi, mai erau și senior-i. Senior-i care erau populari veneau să-i ”verifice” pe noii veniți. (Senior-i vin cu intenția de a le arăta cine este șeful și care sunt regulile) Pentru că nu îmi place acest lucru, le-am spus ”Nanda omae, kono yaro!” (S-ar traduce ca ”Care e problema ta, nenorocitule?”) Așa a fost prima mea întâlnire cu senior-i...(râde).

Î: Și ai făcut același tratament ”bobocilor” când ai devenit senior?

G: Ah, nu am făcut asta. Pentru că urăsc acest gen de lucruri. Când mă întâlneam cu un student mai tânăr cu multă îndrăzneală, îi spuneam ”Se vede că ai mult curaj”, și le vorbeam normal (nu se folosea de status-ul lui de senior și nu le vorbea de sus) și deveneam prieteni apropiați în mod natural. Eram fericit când vedeam un student tânăr care avea mult curaj.

Î: Dar tu erai deja tensionat (pregătiti de luptă), chiar dacă era o primăvară timpurie. Nu ar trebui să fi mai pașnic în timpul primăverii?

G: Nu. Aceasta este o perioadă de tensiune pentru bărbați. Când intri într-o companie, cei de vârsta ta vor devenii rivali tăi, nu? (Absolvirea la japonezi are loc primăvara, iar ei, imediat după absolvire, încep a lucra. Din acest motiv, Gackt vorbește brusc despre companii.) Aici, diferența dintre cineva a cărui performanță se îmbunătățește și altcineva a cărui performanță nu se îmbunătățește se va vedea. Și mă întreb dacă nu este din cauză că ei au continuat să se ciocnească unul cu celălalt, încât au devenit prieteni apropiați. Acesta este motivul pentru care văd primăvara astfel. Când eram la gimnaziu, am fost prins de profesor și dus la detențe. Era furios. ”Ce e cu uniforma ta?” Am schimbat nasturele care încheie gulerul de la uniforma școlii noastre și erau cuvinte ca ”tengai kodoku” scris pe el. (De obicei, nasturii uniformelor au logo-ul școlii. Cuvintele ar descrie o persoană care este singură, fără rude, prieteni, care își trăiește viața singură. Regulile în școală sunt foarte stricte, iar faptul că profesorul s-a supărat enorm din cauza nasterului și Gackt a fost dus la detenție, sugerează că Gackt a fost la o școală foarte strictă.) Era furios doar din cauza asta. M-a întrebat ”De ce ai schimbat nasturele?” iar când eu i-am răspuns ”Pentru că e grozav”, m-a împins puternic (râde). Asta a fost amintirea mea de la ceremonia de primire.

O zi de primăvară pentru Gackt-san

Î: Gackt-san, care ar fi o zi ideală de primăvară pentru tine?

G: Să merg în parcul Yoyogi și să citesc o carte. După asta, să mă duc la un prieten și să aruncăm artificii.

Î: Îți plac artificiile, nu?

G: Da, le iubesc. Când această perioadă din an sosește, prietenul meu îmi spune ”Să aruncăm artificii” și invită pe toată lumea. Și este un câmp întreg de cireși plantați în grădină. Și aproape 50 din prietenii mei apropiați vin.

Î: 50 de persoane? Nu îmi spune că grădina e la fel de mare ca cea a parcului!

G: Așa e. Nu e destul de mare încât să poți juca baseball, dar e destul de mare. Dar tatăl prietenului meu e foarte îngrozitor. A intrat ca fulgerul țipând ”Cine și-a parcat mașina în locul acela?” Chiar dacă avem cu toți peste 30, 40 de ani, cu toți am muțit (râde). A fost amuzant.

Î: Cu siguranță că veți privi florile de cireș noaptea, nu?

G: Da, sakura noaptea. Nu există loc în Tokyo unde să poți vedea sakura așa cum vrei. În trecut, priveam sakura din alt loc și erau frumoase. Este și un loc în Kyoto unde mi-ar plăcea enorm să duc pe cineva. Mi-ar plăcea să fac o poză. Este un drum construit de-a lungul unui rău, la ieșirea tunelului din Yamanashi spre Kyoto, și când treci pe acolo, vezi muți copaci de fiecare parte al drumului. M-am dus acolo des. Sakura din templul Yasaka sau parcul Maruyama este de asemenea frumoasă. Mi-ar plăcea să conduc până acolo și să văd sakura iar anul acesta.

Interviu~MOON CHILD~Gackt~Hyde~2003 (partea IV)

Î: Pentru că atât de multe persoane unice au luat parte în acest film, produsul final are o impresie puternică de umanitate. Simt că pot înțelege. Asta ne duce înapoi la scenariu, dar ai avut o idee de ce fel de film intenționai să faci de la început?

G: Uh......am avut o idee de film, desigur, dar nu vreau să o explic în mod special. Cred că persoanele care au văzut acest film cu siguranță vor îmbrățișa gândurile și sentimentele personajelor. Vreau doar ca ei să simtă câteva emoții, pentru ei, și să ia cu ei aceste sentimente, fie că e tristețe sau că sunt profunzi impresionați. Desigur, mai sunt multe alte lucruri pe care vreau să le exprim spectatorilor. Dar, dacă spun ceea ce este, atunci nu mai are rost să vezi filmul.

Î: Pentru mine, e ca un film care dă un avânt tuturor, îi ajută să se apropie de descoperirea ”lor”.

G: Asta e adevărat, nu? Cred că este un film care nu-ți dă ceva concret, dar îți oferă ceva, ca un început. De exemplu, asta e ceva ce obișnuiam să fac de multe ori când eram tânăr, dar nu ai încercat să sari peste râuri adânci care sunt largi de doi-trei metri?

Î: Ca și cum ai încerca să sari fără avânt, doar cu puterea care o ai în brațe.

G: Da, așa e. E ușor dacă ai un avânt, dar pentru că e prea înfricoșitor, ajungi să stai la marginea râului așa (dă din mâini) și nu poți sări deloc. În acel moment, dacă ești împins puțin, faci ”Whoa!” și sari pe partea cealaltă. Nu e așa? Este doar o mică împingere, dar cu asta îți poți arăta adevărata ta putere. E un lucru emoțional, dar aceste sunt lucrurile care îmi plac.

Î: Nu e imposibil, nu? În momentul în care încerci să sari, te gândești că e posibil să o faci.

G: Da! Din acest motiv în final o faci eventual. Întotdeauna ești cineva care o poate face. O persoană care nu are asta în sufletul său nu o pot face niciodată. Dar toți vor acest fel de catalizator. Cred că sunt multe moduri în care se poate face rost de acest catalizator. Sunt cei care sar privind la alți din jurul lor cum trec repede, și sunt cei care sar privind la cei care renunță. Cred că ar fi frumos dacă acest film ar putea fi unul din aceste catalizatoare.

Î: Decorul din Mallepa este un oraș din viitor care prezintă o priveliște unică a drumului pe care-l parcurge lumea; și acest lucru are legătură cu intenția ta?

G: Imaginea obișnuită a viitorului este cu tot felul de clădiri foarte înalte, toate aliniate, dar pentru mine nu este așa. Țările care cad în dezordine încep să se prăbușească; momentul în care filmul începe, acea țară (stabilită în 2000) este deja în haos. Japonia este o țară unică care este foarte puțin comparată cu Asia, Europa și America. Modul în care se guvernează, respinge pe cei care încearcă să vină din afară. Dar când sensibilitatea este inversă, devine o sămânță pentru o uriașă răscoală...am simțit că persoanele care, de la început, nu au avut sensibilitatea de a părăsi țara, să emigreze, ar apela la acest fel de rezultat. Mă gândesc că atunci când japonezii merg în țări străine în număr mic, unu sau doi deodată, ei merg cu sentimentul că vor să se obișnuiască cu cultura acelei țări; dar când un anumit număr de japonezi sunt strânși laolaltă, ei vor încerca să creeze un drum din propriile lor sensibilități. Și de exemplu, chinezii sunt obișnuiți să meargă în țări străine și să-și face propriile lor teritorii și ”insule” acolo, dar japonezii care nu sunt obișnuiți cu acest gen de gândire, cfără nici o îndoială că vor pierde controlul. Fiind surprinși, cred că ei au o putere enormă de a se răzvrăti. Chiar acum, dintr-un punct de vedere economic, Japonia deține numărul unu sau doi în Asia, așa că surplusul e probabil absorbit; când am văzut imaginea Japoniei în colaps economic, am simțit că sunt probabil multe persoane care ar deveni astfel.

Î: Fie că e bun sau rău, Mallepa este plină de o energie puternică.

G: Așa e. Nu este o întrebare ce e bun sau rău, sau ce a declanșat-o; dacă circumstanțele sunt că este doar un singur drum rămas, oamenii vor face orice pot pentru a putea trăi. Și cei care au trăit peste hotare au o vitalitate mai puternică decât cei care rămân în propiile lor țări.

H: În timp ce nu mă gândesc că e bun din punct de vedere social, oamenii tind să devină mai vii când sunt puși în acele circumstanțe; sunt și contradicții. Astfel celelalte personaje și eu ne dorim pacea, dar este și impresia că dacă ar fi fost pace, atunci sentimentul de a fi viu ar fi slăbit. Acel sentiment pasional ar putea fi decorul din povestea orașului Mallepa.

Î: Până la urmă, înuși decorul este unul dintre mesajele-cheie exprimate de acest film.

G: Întrebări despre rasă și bogăție versus sărăcie, sunt puse în Asia și în multe alte țări. În film, evenimentele se petrec într-un oraș imaginar, dar când ne gândeam la cum să dezvoltăm o așezare cu persoane din diferite țări asiatice, am vrut ca sentimentele de ”ceea ce este important„ din interiorul personajelor, staff-ului și tuturor actorilor să fie exprimate. Dacă un personaj cu o conștiință este creat, atunci acele sentimente cu siguranță vor ieși la iveală. De fapt, nu sunt prea multe scene în film care să atingă aceste întrebări, dar este bine dacă oameni se pot gândi la aceste întrebări ca făcând parte din fundalul poveștii. Sunt sigur că oamenii care se uită la acest film vor putea fi capabili să îmbrățișeze toate aceste sentimente ale personajelor. Ei pot lua tristețea și sentimentele profunde cu ei acasă, și ar fi minunat dacă ar putea simți ei însuși, chiar și pentru puțin.

Î: Înțeleg. Deci, HYDE, tu singur, cum percepi această piesă de proiect numită ”MOON CHILD”?

H: Acest film este într-un fel despre tinerețe. Ca o vacanță de vară amuzantă și caldă când eram tineri...Oh nu, nu a fost totuși o vacanță de vară (râde). Deși povestea este complet diferită, într-un fel are imaginea orientată spre tinerețe din ”Străinii”(1). În poveste, am peste 100 de ani, așa că nu se poate spune că sunt tânăr, dar e ca și cum toți creșteau treptat în adulți cu un sentiment de prietenie. Genul acela de distracție și pasiune pe care le poți avea doar când ești foarte tânăr...e ca o poveste pe care poți să-ți-o amintești atunci când bei. Când ești tânăr, faci multe lucruri stupide, dar copii cu siguranță se vor distra făcând lucruri pe care adulți nu le pot înțelege niciodată. Când devi adult și-ți amintești de acele momente, te rușinezi și conștientizezi ceea ce ai făcut, dar cred că sunt lucruri de care nu poți trăi fără a ți-le aminti. Nu vrei doar să spui ”Acelea au fost zile bune”, vreu să trăiești o viață mult mai amuzantă chiar acum; cu toți au avut multe lucruri de făcut când erau tineri, pe care nu vor să le facă acum. Decât să încerce să se bucure de aceste lucruri acum, semnificația de a te distra în timp ce faci lucruri stupide este cea care rămâne cea mai puternică. Filmul are multe astfel de părți, și sunt și părți de tristețe și greșeli, dar simt că aceste lucruri sunt cele care mă fac să văd filmul ca fiind despre tinerețe.

1 – ”Străinii” – un film american din 1983

MOON CHILD - povestea (partea IV)

Ceremonia lui Yi-che

                Cei cinci sunt acum înapoi în parc, privind-o pe Yi-che în timp ce face ultimile retușuri la pictura sa. Soh îi invită să ia parte la ceremonia de mâine unde va fi dezvelită oficial. Son atunci îi întreabă dacă Kei va putea veni mâine și comentează asupra faptului că arată puțin cam palid. Kei îi promite că va încerca să facă tot posibilul să vină și zâmbește încrezător către Yi-che. Yi-che îi zâmbește înapoi.

                Următoarea zi. Kei întreabă mereu de vreme. Sho îi spune că va fi însorit și Kei îi zâmbește dezamăgit, spunând că e o vreme perfectă pentru ziua ei cea mare. Sho își exprimă îngrijorarea despre refuzul lui Kei de a bea sânge în ultimul timp, motiv pentru care arată mai slăbit. Kei atunci îi spune de sentimentele sale despre el ca vampir, și că trebuie să se hrănească din persoane pentru a supravețui. Dezgustul său față de sine și de ceea ce trebuie să facă îl face să țină această ”dietă de înfometare”. Chiar dacă lui Kei îi place să-și petreacă timpul cu ei acum, știe că nu e ceva ce va dura întotdeauna. În timp ce Sho stă lângă el și-l ascultă pe Kei, lacrimi încep să cadă. Kei reușește să-și controleze furia și frustarea și se îndreaptă pre Sho pentu a-i șterge lacrimile. Kei ajunge și-l îmbrățișează pentru câteva secunde, după care îi spune să se grăbească la ceremonie.

Moartea lui Toshi

                Toshi pregătește pizza pentru ei în restaurantul său, când primește un telefon care îl face foarte fericit. În același timp,îi  vedem pe cei doi bărbați care l-au urmărit pe Sho mai devreme apărând la restaurant. Îl înjunghie pe Toshi brusc. În timpul acesta, Sho și Son sunt la ceremonia lui Yi-che.

                Vremea se schimbă brusc și începe să plouă. Sho, Son și Yi-che așteaptă sub un copac ca Toshi și Kei să apară, când Son îi observă pe cei doi bărbați care tocmai l-au atacat pe Toshi, trecând pe lângă ei. Ei scot o armă din haină și încep să tragă asupra lui Sho, Son și Yi-che. Cei trei aleargă să se adăpostească pe lângă copaci. Toshi apare brusc în fața celor doi și încearcă să-i oprească din a mai trage, dar unul dintre ei îl lovește în stomac. Sho înceacă să ajungă la el să-l ajute, dar Son îl trage înapoi. Se pare că cei doi au fost trimiși de grupul mafiot de la care au furat bani. Unul dintre bărbații se întoarce spre Toshi și îndreaptă arma spre el, dar Kei apare de nicăieri și îl lovește. Încă slăbit din cauza lipsei de sânge, Kei cade pe pământ. Celălalt bărbat îndreaptă arma spre Kei, dar Toshi îi iese înainte și stă între Kei și bărbat, încercând să-l protejeze pe Kei. Bărbatul îl împușcă calm pe Toshi și el cade în genunghi.

                Kei reușește să se ridice și sare brusc în spatele bărbatului care l-a lovit, care îl împușcă pe prietenul său din greșeală. Kei atunci fuge spre pădure și bărbatul îl urmărește. Sho, Son și Yi-che se grăbesc să ajungă la Toshi, în timp ce parcul este plin de sunete de armă. Lăsându-l pe Toshi celorlalți doi, Son fuge după Kei în pădure. Sho îl ține aproape și îl strigă pe nume de nenumărate ori. Toshi îi spune lui Sho că tocmai a primit un telefon de la orfelinat, informându-l că mama sa l-a căutat și că trebuia să se întâlnească cu ea în parc următoarea zi. Toshi moare.

                Sho continuă să-l strige pe nume iar și iar, și îl ține de mână în timp ce Yi-che este în genunchi lângă ei, plângând în liniște. Câteva minunte mai târziu, Sho privește spre pădure și-l vede pe Son. Sho se ridică și se grăbește spre Son care-l privește pe Kei în pădure. Yi-che se alătură celor doi și e șocată să-l vadă pe Kei bând sângele bărbatului. Son și Yi-che continuă să-l privească pe Kei cu un amestec de frică și șoc în timp ce Sho îi spune lui Kei că Toshi este mort și îi cere iar și iar să se opească. Dar Kei doar continuă să bea sângele, ignorându-l pe Sho și ceilalți doi.

Chinuindu-se singur în Mallepa

                Filmul înaintează iar cu câțiva ani. Ce a făcut Kei și unde a fost în acești ani nu se știe. Tot ceea ce știm este că Kei a părăsit Mallepa. Lăsat singur, Sho s-a chinuit să supravețuiască în Mallepa și eventual să devină unul dintre liderii mafiei. Scena se deschide în parc, unde el se joacă cu fiica sa, Hana. El o ridică sus în aer și putem vedea că la spate are o curea cu arme. Apoi o lasă jos când bodyguard-ul său îi spune că e timpul să plece. Yi-che se îndreaptă spre ei și îl ajută să se îmbrace. Apoi o sărută pe obraz înainte de a pleca cu bodyguard-ul său. Ne putem da seama că cei doi s-au căsătorit de atunci.

                Sho vorbește cu o voce matură, puternică și are un look sofisticat. Sho comentează despre schimbările ce au avut loc în Mallepa lui Shinji care stă în mașină cu el. Cei doi frați par a se înțelege mai bine. Ajung la un bar, unde se întâlnesc cu liderul mafiei taiwaneze, împreună cu cei patru subordonați ai săi.  Îl vedem pe Son stând lângă liderul mafiei taiwaneze, Dl. Chan, și pare să-l ignore pe Sho chiar și când acesta îl salută. Sho scoate o țigară și face o mișcare bruscă ca și când ar scoate armele să atace, când de fapt el doar își aprinde țigara. Asta servește ca și avertizare către liderii mafiei că nu a venit nepregătit. Dl. Chan încearcă să facă o înțelegere cu Sho, cerându-i să se alăture grupului taiwanez. Sho refuză, spunând că prietenul său a fost ucis de oamenii săi și că nu li se va alătura niciodată.