Aş dori să te întreb care a
fost prima ta experienţă în muzică. A fost pianul, nu-i aşa?
Da, am studiat pianul încă de
când aveam 3 ani. Părinţii au fost motivul pentru care am studiat. Sunt foarte
stricți. Îmi amintesc că mă forţau să mă stau în fața pianului. Atunci nu
îmi plăcea să cânt la pian. Deși aș fi putut să aleg să nu cânt la pian, trebuia
să stau câte două ore zilnic în fața pianului. Nu prea îmi plăcea.
Părinții tăi au fost foarte
stricți, nu?
Învățarea manierelor a fost
neobișnuită. Când mă gândesc la asta mă enervez. Înăuntrul meu eram "Vrei
să mă omori?". Când mă trezeam dimineața știam foarte bine ce aveam
de făcut, trebuia să încep spunând "Bună dimineața"... lucru care
nu-mi prea plăcea.
Într-o astfel de viață aveai
voie să te uiți la televizor?
Părinții au închis programul
la care voiam eu să mă uit. Deci, când deschideam televizorul nu puteam
să mă uit decât la NHK sau programe educaționale. Ar trebui să fiu supărat? (râde)
Cât despre video eram forțat să mă uit la lucruri plictisitoare.
De ce erau așa de stricți?
De ce? Erau cuvinte pe care părinții
mi le-au spus când aveam 17 ani. Îmi amintesc că regretau că m-au pus sa studiez
pianul. Când au spus asta, am fost foarte rănit. Nu am studiat, dar nu datorită
dorinței mele.
Este din cauză că ai ales să
cânți muzică rock?
Întotdeauna am cântat muzică
clasică și dintr-o dată am intrat într-o trupă rock.
Asta înseamnă că atunci când
erai mic cunoșteai muzica rock sau melodiile populare?
Nu știam că existau.
Deși uneori m-am uitat la programe de muzică, nu-mi amintesc să fi fost
impresionat de cineva . Cât despre voce, nu obișnuiam să ascult decât orchestra,
de aceea credeam că rock-ul sau melodiile populare erau neînsemnate.
Copilăria ta a fost plină de
muzică clasică?
Copilăria mea a fost destul de
ciudată.
Poftim?
Mintea mea a fost destul de
ciudată, deci am fost trimis la spital. Mi s-au întâmplat multe lucruri. Când
aveam 6-7 ani, m-am înecat în marea din Okinawa dar cineva m-a salvat. Cu toate
acestea, când m-am trezit, am realizat că aveam un simț special foarte ascuțit
în legătură cu fantomele. Puteam să văd lucruri pe care nu le puteam vedea
înainte. Părinții mei nu m-au crezut. Când vorbeam cu ceilalți nu mă înțelegeau.
Nu puteam să vorbesc cu nimeni despre asta. Ceilalți mi-au spus că sunt doar
iluzii ciudate. Când un copil trăiește în felul acesta, este încordat. Deci ar
putea avea probleme mintale, nu?
Ar putea, cred.
Corpul meu era legat,
controlat de fantome, când m-am trezit dimineața, eram pe o bancă la o școală
la aproximativ 5 kilometri de casă. Perioada cea mai grea a fost când aveam 10
ani, care m-a făcut să-mi pierd încrederea în părinți. Eram foarte speriat că
aș fi fost bolnav mintal. Într-o noapte tata bea cu prietenii lui. Eu eram la
etajul al doilea și acolo era o femeie fantomă care venea spre mine și spunea
"Ajută-mă" plângând . O vedeam cum se apropie de mine. Când le-am
spus părinților au râs și au spus "Iar iluzii rătăcitoare". În acel
moment am simțit " Nu mai pot să suport, oamenii ăștia nu mă înțeleg
deloc."
Încă mai ai acest simț în
legătură cu fantomele?
A scăzut odată cu trecerea
anilor dar încă mi se mai întâmplă.
Am să revin la întrebările de
mai devreme. Mai cânți și la alt instrument în afară de pian?
Obișnuiam să cânt la trompetă
și tubă, dar dinții mei erau distruși și din cauza asta nu mai puteam să îmi
ating gura de instrument pentru a sufla, așa că m-am îndreptat către
instrumentele de percuție. Atunci, un băiat dintr-o trupă rock m-a invitat să
cânt la tobe. La puțin timp după ce am intrat în formație, vocalistul a plecat
așa că l-am înlocuit eu. Eram foarte confuz. Vocea mea este foarte joasă, nu-i
așa? Dar în acea perioadă vocile înalte erau populare, mai ales în muzica rock.
Dar trupa mea mereu a creat muzică care să se plieze pe vocalist, nu vocalistul
pe muzică.
Dintre instrumentele de
percuție, tobele erau foarte dificile?
Profesorul meu era foarte strict.
Nu m-ar fi lăsat într-un an să cânt la un set obișnuit de tobe. Dar mă grăbeam,
voiam să fiu un maestru în doar jumătate de an, așa că mă antrenam singur din
greu. Puterea corpului este foarte important, așa că mă trezeam la ora 5, ma îmbrăcam
cu costumul pentru saună, luam bețele și modulatorul pentru tobe și fugeam
într-un loc unde nu era nimeni. Porneam cronometrul și începeam să cânt singur.
Ai muncit din greu?
Uram profesorii și eram
împotriva lor, atât la pian cât și la tobe. Nu-mi plac lucrurile pe care alții
pot să le facă iar eu nu pot. Când vedeam că profesorul poate cânta la
instrumente dificile mă simțeam jenat, așa că mă antrenam cu disperare de unul
singur. De asemenea, mă duceam să admir priveliștea. Când mă întorceam de la
școală, cântam noaptea până adormeam pe masă. Mă trezeam la ora 5 și plecam
(râde). Cât despre pian, obișnuiam să fiu uimit când vedeam că prietenul meu
cânta mai bine decât mine. Mă gândeam că orice lucru poate să facă el, trebuie
să pot să fac și eu, așa că mă antrenam cu disperare.
În acea perioadă ai început să
cânți în concerte, nu?
Da . Îi ajutam cântând la
tobe. Într-o sală de concerte, publicul se uită la noi indiferent. Nu-mi
plăcea asta. Așa că mă gândeam să fiu gazdă de la început până la capăt. Astfel
am devenit organizator de evenimente. Am contactat personal totul, am cercetat
prețul amfiteatrului și am făcut biletul pentru vânzare.
Urăști să pierzi și faci totul
perfect, deci ești un om care se perfecționează în orice vrea să facă, nu-i
așa?
Sunt acel gen de persoană care
devine rapid dependent de ceva și apoi îi este greu să se retragă.
Și apoi?
Devin dependent de multe alte
lucruri. Oricum vreau să fiu primul, nu e vorba că vreau să câștig , doar că nu
vreau să pierd. Cred că modul meu de viață depășește imaginația oamenilor.
Urăști să faci compromisuri,
nu-i așa?
Da. Nu-mi place să fac
compromisuri.
Cât despre intrarea ta în
Malice Mizer, ai fost ultimul. Nu vei putea fi înfrânt și vei face tot
posibilul. Este vorba despre tine și Malice Mizer?
Sunt genul ăla. Întotdeauna am
spus " Poți face orice". Nu te lăsa bătut înainte să poți cu adevarat
să faci acel lucru. Nu mă refer doar la muzică. Nimic nu este imposibil. Tot ce
îmi propun, voi realiza. Nu sunt acela care face ceva fără să spună ceva. Sunt
acela care spune înainte să o facă. Îmi asum tot ceea ce spun. Îndrăznesc să
vorbesc și să acționez pentru că asta e ceea ce trebuie să fac, nu-i așa?
Făcând asta , are legătură cu încrederea?
Da. E posibil să fiu înțeles
greșit. Nu am foarte mare încredere. Dar am încredere că "Cât despre mine
o pot îndeplini". Încrederea este fără motiv. Le-am spus de multe ori
celorlalți despre imaginația mea pentru că am crezut că este posibilă.
Lucrurile imposibile nu se întâmplă în mintea mea. Imaginea Malice Mizer care
este în mintea noastră acum s-a întâmplat pentru că a fost posibilă. Membrii
noștri au o personalitate puternică. nu? Ca trupă, dacă vrei să fie doar artă, va
fi nebunesc. Dacă vrei doar succes în afaceri, va fi o afacere rock. Nu-i așa?
Cred că oricine are un simț bun și le poate face pe ambele echilibrate. De
asemenea, inițial sunt idei prioritare în jurul nostru și ceilalți spun
"Sunt imposibile".
Atunci, ai putea avea multe
probleme, nu?
Pentru că urma ca Malice Mizer
să se despartă în acea perioadă, ne-a luat un an pentru a termina. Ne certam
din multe motive. Dar, datorită despărțirii trupei Malice Mizer de atunci, este
Malice Mizer de astăzi. Dacă nu există un entuziasm puternic la fiecare membru
atunci nu pot realiza asta. Dacă spui doar "Este imposibil", nu poți
face nimic.
