Concertul de pe 4 este aproape aici. Combinăm
petrecerea de despărțire a YFC-ului cu petrecerea de ziua mea, așa că este un
eveniment în stilul YFC. Este foarte dificil să mă pregătesc pentru asta în
acest program extrem de încărcat.
Astăzi am terminat de dublat pentru o animație de
dimineață și m-am îndreptat direct spre repetiția pentru concert. Toate astea,
împreună cu repetițiile pentru piesă, și-au făcut numărul asupra gâtului meu.
Ei, asta e doar ceva de care să mă amuz. Dacă mă gândesc că îmi place această
tensiune, atunci și condiția gâtului meu devine ceva interesant.
Noaptea trecută, am sosit acasă simțindu-mă destul
de iritat, ceea ce nu mi s-a mai întâmplat de ceva timp, și m-am dus la barul
din spatele lobby-ului meu pentru a bea niște cappuccino și o găsesc pe nepoata
mea stând la tejghea, pe care nu am văzut-o de ceva timp.
”Hey, nu ne-am văzut de ceva timp. Ce faci?” i-am
spus. Mi-a răspuns ”Sortez lista pentru petrecerea lui Gaku Niichan. Încă nu am
terminat...” cu un zâmbet atât de frumos, pe care nu mă așteptam să-l văd după
ora unu noaptea. I-am răspuns ”Înțeleg...ajutai, nu?....mulțumesc”, și atunci a
spus ”Gaku Niichan, pari obosit”, așa că i-am răspuns ”Hmmm, sunt foarte
obosit, dar trebuie doar să continui. Dar este întotdeauna așa pentru mine.
Ahahaha” Atunci s-a uitat la mine cu îngrijorare.
I-am spus ”Hey, îmi poți masa umeri puțin?” și
atunci mi-a masat umerii ceva timp fără a spune nimic. ”Sunt înțepeniți, nu-i
așa?” am întrebat-o. ”Sunt tari ca piatra” mi-a răspuns.
Nu am vorbit mult, dar asta mi-a mângâiat inima
mult. Doar un asemenea lucru mărunt îmi înalță inima atât de mult. Presupun că
părinții doresc astfel de momente alături de copii lor.
Fără o legătură anume, mi-am amintit de umerii
tari ca piatra a părintelui meu, când îi masam acum mult timp. Am simțit
recunoștință pentru părinții mei, și în același timp, am realizat iar că nu cât
de bun este masajul, ci grija din spatele lui, care te salvează. Viața este
profundă.
Sunt multe lucruri pe care am crezut că le înțeleg
deja, dar mai târziu descopăr lucruri noi.
Recunoștința mea se duce la nepoata mea care s-a
dus acasă cu cel mai frumos zâmbet, spunând ”Noroc, Gaku Niichan!”
Ei bine, încă o dată, voi da totul cu cele mai
bune zâmbete astăzi. Mai rămân 2 zile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumiri pentru comentariu!