Gackt blog – 28 iulie 2017

La revedere, New York

M-am trezit simțindu-mă excepțional de rău dimineața asta, și dintr-un motiv, mă durea capul.

Încă somnoros, am mers la baie și mi-am privit chipul în oglindă.

”Atom...”

Cuvintele au ieșit fără vreo intenție.

Este excepțional de rar pentru mine

Să am părul atât de răvășit.

Când adorm, nu mă mișc deloc,

Și nu mă clintesc, de parcă sunt mort.

Desigur,

Nu este ceva ce am descoperit singur dar

Pentru că mi s-a spus asta de nenumărate ori în trecut, presupun că așa trebuie să fie.

Singurele motive la care mă pot gândi ca părul meu să fie așa de răvășit,

Este fie că am avut un coșmar,

Sau că a fost ceva ce m-a obosit complet,

Sau mi s-a făcut o farsă de cineva...

Ei bine,

Nu poate fi o farsă și un coșmar este probabil, dar

Nu îmi pot aminti să fi visat ceva deloc.

Din moment ce e amuzant, am făcut o poză.

Asta fiind spusă,

Ieri am mers la un restaurant faimos, dar

Mi-au spus că trebuie să-mi scot pălăria din cauza codului vestimentar

Așa că mi-am dat-o jos, și a trebuit sî-mi dau părul peste cap pentru prima dată după ceva timp.

Privind la mine în fereastră, un cuvânt mi-a venit în minte.

”Nedemn...”

M-am pregătit și m-am întreptat spre aeroport.

Drumul către Heathrow era destul de aglomerat.

Chiar și așa, mă îndrept spre aeroport cu 3 ore înainte așa încât

Mă asigur că cu siguranță mă urc în avion fără probleme de data aceasta.

Oricum, este vast.

Întotdeauna ajung să mă gândesc ”Chiar este vast...”.

Mărimea râului, mărimea parcărilor,

Grosimea fiecărui copac....

Este ceva diferit, orice ar fi.

Când m-am uitat afară,

Am văzut mașini aliniate la nimereală pe o bucată de pământ mare.

”Poate că este o fabrică de mașini??”

M-am gândit, și am continuat să mă uit pentru o perioadă.

Dar, mi-am dat seama că e ciudat, și am întrebat șoferul.

”Suntem cumva deja în apropierea aeroportului?”

La asta, el a zis,

”Deja am ajuns de câteva minute.”

Cu un răspuns pe care îl așteptam.

”Glumești...cât de mare e....”

Șoptisem în mintea mea.

Oricum, este mare,

Doar că, cum merg oamenii care și-au parcat mașinile în partea asta

Până la terminal??

Distanța este prea mare, și nu se simte că ar fi posibil să mergi până acolo.

După o perioadă, am văzut în final terminalul, dar

Este mult prea mare.

Când am întrebat șoferul, ”Nu este prea mare?”,

Mi-a dat acest răspuns.

”E încă bine la Heathrow.

Pentru că sunt doar 3 din aceste terminale uriașe.

La aeroportul JFK, sunt cel puțin 7.”

Glumești...

Poți măcar să ai 7 din astea???

Nu este deja asta mărimea unui oraș.

Scara este atât de mare că chiar nu știu.

Când am intrat, cozi erau peste tot.

M-am uitat după recepția pentru clasa întâi, dar nu o puteam găsi.

Când am găsit-o, mă gândeam în cele din urmă, dar

Recent, majoritatea procedurilor de îmbarcare de la United

Sunt deseori făcute automat, indiferent de ce clasă ești.

Nu sunt obișnuit cu asta.

Sincer vorbind, o urăsc.

Dar,

Dacă spun așa ceva, probabil că voi fi lăsat în urmă de vremuri.

Prefer să vorbesc cu o persoană la recepție în timp ce lucrurile sunt aranjate.

Când văd un zâmbet minunat la sfârșit,

Starea mea de spirit pentru aceea zi va fi minunată.

Mașina asta nu are acel schimb deloc.

Cât de trist...

Când am mers la verificarea de siguritate,

O priveliște de nedescris se desfășura înaintea ochilor mei.

Ce naiba este cu această coadă...mă gândisem, în timp ce mă apropiam.

Ai putea la fel de bine să spui că nu se mișcă deloc.

Îmi e prea rău.

Doar ce naiba se întâmplă?? Mă gândisem și mă îndreptasem,

Și am întrebat staff-ul aeroportului unde ar trebui să meargă clasa întâi.

Atunci, au răspuns că clasa întâi nu e aici ci acolo, și a indicat.

Înțeleg, înțeleg,

Clasa întâi poate trece mult mai ușor!

Mulțumesc lui Dumnezeu...mă gândeam, și exact când începusem să mă simt mai fericit...

Mi-a scăpat fără intenție când am mers la linia pentru clasa întâi.

”DAR ESTE LA FEL!”

Ce naiba este cu linia asta.

Și ceilalți pasageri care s-au așezat după mine

Au avut cu toții aceeași reacție ca și mine.

”He....y, ce naiba e asta!!”

”Asta nu e clasa întâi, cu siguranță!!”

Am putut auzi o varietate de voci.

După asta și aia, în ciuda faptului că am ajus cu 3 ore mai devreme,

Când am ajuns în cele din urmă la poarta de îmbarcare, abia am mai avut timp,

Și am realizat că dacă veneam cu 2 ore înainte în schimb, nu aș fi reușit la timp,

Ceea ce m-a făcut să mă înfior.

Presupun că vor fi persoane care nu au reușit la timp...

M-am așezat pe locul meu, și din moment ce mă simțeam ușurat, am făcut o poză.

Ei bine,

Plec acum din New York.

Ne vedem mâine.

Gackt blog – 27 iulie 2017

Au trecut 16 ani

M-am îndreptat spre sala de gimnastică să încep dimineața cu antrenament.

Ca de obicei, sunt singur în sala de gimnastică spațioasă.

Chiar este rar să întâlnesc pe cineva în sala hotelului.

Ei bine, presupun că depinde și de fusul orar.

M-am antrenat cam o oră și apoi mi-am schimbat hainele.

M-am dus la cafeneaua de alături și am savurat un ceai în timp ce îmi terminam munca.

Munca mea se terminase în câteva ore, și am stat acolo privind trecători pentru o perioadă.

Totuși, planul meu pentru astăzi nu a fost decis, dar

Brusc mi-a trecut prin cap.

”Ei bine, să mergem la World Trade Center...”

Am urcat în mașină într-o stare de spirit plăcută.

Inițial,

Intenționam să-mi prezint omagiile înainte de a pleca din New York,

Dar dintr-un anumit motiv, nu îmi puteam stăpâni sentimentele.

Și vremea de astăzi era bună.

Am decis să o iau încet mergând acolo.

În timp ce mașina se mișca, am privit la peisaj prin fereastră pentru o perioadă.

Inițial, în trecut, puteai vedea World Trade Center de aici...

Gândul mi-a trecut prin minte în timp ce mă îndreptam către locație.

Au trecut 16 ani de la aceea zi, și nu știu cât de mult s-a schimbat.

Sincer, nici măcar nu îmi pot imagina ce a devenit.

Mașinile nu pot intra în zona din apropiere.

Cum nu mai pot înainta, am coborât și am început să merg pe jos.

În timp ce mergeam, ceva ce semăna cu un monument, pe care nu l-am văzut niciodată, a apărut.

Pur și simplu, ce e asta...m-am întrebat, și m-am apropiat.

Nu prea îmi putea da seama, așa că am decis să o las pe mai târziu.

Lângă, era noul World Trade Center care era construit.

Începea să arate ca și cum era complet, dar presupun că va mai avea nevoie de timp.

Erau cărări mici, și când am trecut prin,

Am ajuns în cele din urmă la locația World Trade Center.

Ceea ce se dezvăluia în fața ochilor mei era

Un monument enorm care avea un hău uriaș.

Apa trecea către centru și curgea în jos.

Era de parcă curăța sufletul.

Pe perimetrul exterior, numele celor care au pierit erau gravate.

Când am vizitat acum 16 ani,

Fumul încă se ridica din ruine

Chiar dacă trecuse 2 luni după ce 911 avusese loc.

Staff-ul local spusese

”Focul încă mocnește, și nu a fost stins...”

Asta este ceea ce mi-am amintit.

Aceea scenă încă arde în mintea mea.

Corpul meu se cutremurase de le realitatea feroce

Că dacă acesta ar fi fost un război, asemenea priveliști ar fi fost peste tot.

Asta se știe fără a spune dar

Acum, desigur, asemenea priveliști nu rămân.

În timp ce simțeam splendoarea potențialului uman de la cum puteam privi

La aceelași loc și să văd că s-a schimbat atât de mult în 16 ani,

Am atins piatra cu degetele mele, știind că nu trebuie niciodată să uităm aceea tragedie.

După ce mi-am prezentat omagiile pentru o perioadă,

Am decis să merg să arunc o privire la clădirea ce părea ca un monument.

Din moment ce avea ceva ce părea ca o ușă pe dinafară, ar trebui să pot intra.

Ușa era neașteptat de îngustă...

Ce naiba...mă gândeam pe când intram să arunc o privire.

Eram surprins de spațiul vast ce nu putea fi imaginat din afară.

Pur și simplu ce e asta...mă întrebam, în timp ce gura mea era cască.

Oricum, e vast.

Structura și era neobișnuită, dar rămăsesem fără cuvinte

La mărimea copleșitoare și amploarea structurii.

America este o țară uimitoare.

Este de parcă își arată existența lumii prin restaurare.

Oricum, este uimitor...

Pe drum înapoi, peisajul din mașină cumva părea singuratic.

Nu, ar trebui să fie pentru că eu cred că este singuratic.

O să mă merg încetișor la un ceai.

Fie ca lumea să fie pașnică.

Gackt blog – 26 iulie 2017

Să o întâlnesc pe Meg Ryan...

Ca de obicei, m-am trezit în mijlocul nopții.

Când am stat și chiar m-am gândit la asta, am realizat că în primul rând, am dormit doar 3 ore,

Și că asta se întâmplă pentru că pur și simplu adorm prea devreme,

În loc să fie din cauza fusului orar.

Și în primul rând.

Nu sunt ferestre în casa mea din Japonia...

Poate pentru că asta este prima dată după ceva timp când am astfel de ferestre,

Și am locuit cu draperiile trase

Și nu mai observ dacă este noapte sau zi.

Presupun că oamenii sunt astfel de creaturi.

Dacă trăiești cu draperiile trase,

Vei observa peisajul de afară chiar dacă nu îți place.

Desigur, asta include și lumina soarelui.

Este asta ceea ce este...

Cu siguranță asta.

Hmm, mă întreb de ce nu am realizat.

Oricum,

Clădirea Empire State ce poate fi văzută de la fereastra mea este ireală...

Mă gândeam să o vizitez dacă pot termina de lucru înainte ca să vină dimineața...

Și m-am pus pe muncă.

Cum era de așteptat, diferența de timp dintre America și Japonia este prea mare,

Și în cele din urmă este prea mult pentru toate părțile din ambele țări.

Dacă mă gândesc, prietenul meu care este agent bursier întotdeauna se trezea în mijlocul nopții,

Și părea că îi este greu în fiecare zi...

În concluzie,

Nu pot trăi ignorând diferența de fus orar.

Chiar acum lucrez după programul staff-ului meu japonez, dar

Dacă aș locui în America,

Tot staff-ul meu va trebui să se adapteze după programul meu.

Ugh------...

Doar să mă gândesc la asta este groaznic.

Cred că voi primi un număr exagerat de plângeri.

Doar cu asta va fi imposibil pentru mine să stau într-o țară cu o diferență de fus orar până la urmă...

Este posibil doar dacă mă retrag de la muncă sau las toată munca complet altcuiva.

Până înainte de amează, am fost în contact cu partea din Japonia, aranjând asta și aia,

Și până ce am terminat lucrul, era înainte de seară.

Mă întreb dacă este în regulă să merg la Clădirea Empire State la timpul acesta...

Practic, pentru mine,

Nu am nici un interes în astfel de lucruri turistice.

În schimb,

Ce îmi place cel mai mult este să petrec fiecare zi normală fără o nevoie de a face ceva,

Și să mă gândesc la ”Ce ar fi dacă aș fi trăit aici?”,

Practic fără vreo destinație chiar dacă aș fi mers pe stradă sau aș fi urcat într-o mașină.

Doar că,

Văzând clădirea Empire State de la fereastra mea în fiecare zi mi-a trezit interesul,

Și personal, am amintiri cu această clădire.

În trecut...nu, chiar și acum presupun.

O iubesc pe Meg Ryan de mor.

Mm, asta s-ar putea înțelege greșit...cred.

Am iubit zâmbetul lui Meg Ryan enorm de mult.

Existența cuiva care poate zâmbi atât de minunat

Este un antipod comparat cu cineva ca mine, care nu se pricepe la a zâmbi.

Dacă aș fi întâlnit pe cineva care poate zâmbi atât de minunat,

Probabil că m-aș îndrăgosti imediat...Asta este ceea ce am crezut toată viața mea, dar

Încă nu am întâlnit pe cineva cu un asemenea zâmbet.

Considerând asta, poți de asemenea spune că zâmbetul ei este minunat de prețios.

În filmul ”Nopți albe în Seattle”,

Îl întâlnește pe Tom Hanks pe puntea de observare a clădirii Empire State.

Când am văzut filmul atunci,

Nu m-am gândit deloc la clădirea Empire State, dar

Când am venit aici, am început, in mod ciudat, să devin curios,

Și să mă întreb cum arăta locația de filmare.

Este o locație atât de minunată pentru ”întâlniri”?

Oricum, am decis să confirm asta cu proprii mei ochi,

Și mi-am aranjat repede lucrurile înainte de a sări în mașină.

Când am sosit de fapt la intrarea în clădire,

”Chiar e aceasta locația?”

Înfățișarea sa simplă și lipsa mulțimii m-a făcut să mă întreb.

Oricum, o să intru și o să arunc o privire.

Nu, am greșit.

Când am intrat, era deja aglomerat cu persoane.

Am un sentiment aiurea despre asta.

Presimt că probabil este o coadă...

Mm-----Mă gândeam...nu vreau să stau la coadă, dar

Tot m-am îndreptat spre zona de bilete.

Începe să mi se facă rău...

Este deja o coadă la cumpărat bilete.

Dar venind tocmai până aici, să mă întorc mă va face să simt că am pierdut.

Mă gândeam...ce naiba fac, în timp ce mă așezam la coadă.

Numărul de persoane de aici este teribil.

Am ajuns la motivul aglomerației de persoane.

Este chiar și un punct de verificare...

Ei bine, asta este de așteptat...

Gândindu-mă la asta, liniștea Turnului Tokyo și Sky Tree...

După ce am trecut de securitate, am sosit în cele din urmă la zona de bilete.

Am cumpărat biletul, și m-am întors, și mi s-a făcut și mai rău.

Ce e cu coada asta...

Antropofobia mea a început complet.

Chiar nu mă pot descurca cu vortexul acesta de oameni.

Îmi este rău.

Apoi, neputând ignora faptul că arătam că îmi e rău,

Mi-au vorbit un grup de fete,

”Ești bine??”.

Ugh----complet neplăcut.

Să te îngrijorezi pentru așa ceva este atât de negrozav.

”Sunt bine...Îmi e doar rău de la mulțime...mulțumesc...”

Am zis, gândindu-mă că probabil nu arătam bine deloc.

Păreau îngrijorate când au privit în direcția mea.

Atunci,

Din spate, un australian mi-a vorbit.

Ceea ce mi-a spus a fost extrem de lung

Încât am putut uita de amețeală cât timp am vorbit cu el.

Mulțumită lui, cam după o oră de stat la coadă, am ajuns în cele din urmă la puntea de observare.

Este etajul 80.

Atunci,

Am urcat până la etajul 86 unde a avut loc aceea scenă.

”Aici e!!!” mă gândeam, în timp ce ieșisem să arunc o privire.

Toată lumea privea la peisajul de afară dar eu continuam să mă uit

Înăuntru, întrebându-mă ”Unde a fost filmat...”.

Se pare că a fost aici...

Mmm...destul de emoționant...

Apoi am urcat până la etajul 102.

Peisajul de la fereastră probabil că este destul de frumos dacă era noapte...

Sunt lucuri pe care nu le voi ști

Decât dacă am venit aici să văd, până la urmă...mă gândeam, și în timp ce coboram

Un angajat negru din fața lifului m-a strigat.

”GACKT??? Dumnezeule!!!!”

Am fost întrebat ce făceam într-un asemenea loc, și

Am răspuns fără a gândi.

”Uh----m, să o întâlnesc pe Meg Ryan...”

”Huh????”

Se uitau la mine cu o expresie confuză.

Desigur, asta este. Acel fel de răspuns este ceva ce poate veni doar de la un pervers.

Este un mod mai bun de a o spune, nu?

Oricum, am ajuns jos în siguranță

Și am putu să ajung la cafenea.

Whew~~~

Dar presupun că a fost bine că am mers.

Este o diferență între film și realitate, și mi-a reîmprospătat memoria acelui moment.

Dacă cineva vine în New York,

Cu siguranță voi recomanda să meargă acolo noaptea.

Oricum,

Ar trebui să fiți pregătiți pentru coada aceea teribilă...

Gackt blog – 24 iulie 2017

Jurnal de călătorie cu jet lag – ediția New York –

M-am trezit.

Se pare că am adormit fără să realizez.

Simțul meu asupra timpului este complet dat peste cap,

Până în punctul în care nu mai poate fi numit jet lag deloc.

Deși este întuneric, când am privit la oraș de la fereastră, multe persoane încă se mișcau în jur.

Sunt terminat...

Voi rămâne în cameră și voi continua să lucrez astfel.

Nu am chef să ies în oraș în seara aceasta.

Când a venit dimineața, am privit la oraș și am observat că se întâmpla ceva.

Se ridicau corturi ici și colo.

Poate din cauză că astăzi este weekend...

Înainte de a ieși, m-am dus la magazinul organic de lângă hotel pentru a arunca o privire.

Imediat ce  am intrat în magazin, cuvintele care mi-au ieșit din gură

În momentul în care am dat de interior au fost ”Cât de înghesuit!!!!”.

Poate din cauză că este chiar în mijlocul orașului, dar pasajul extrem de îngust este amuzant.

Va fi dificil să traverseze oamenii.

Dar,

Sunt bucuros că sunt astfel de magazine organice peste tot.

În zilele acestea, mâncarea și băuturile conțin mult prea mulți aditivi.

Astfel, și corpul tău va începe să devină ciudat.

În trecut, oamenii nu ar fi spus că este un ghinion să mori la vârsta mea, dar

Recent, sunt persoane din jurul meu, cum ar fi prietenii mei

Care sunt de vârstă apropiată de a mea și brusc mor.

Este din cauză că suferă de boli pe care oamenii în jur de 60 sau 70 de ani suferă în mod normal.

La fel cum mediul înconjurător a lumii devine mai ciudat,

Și corpurile și mințile oamenilor devin ciudate.

Deși s-a anunțat că durata de viață crește,

Asta este pur și simplu datorită faptului că rata de supraviețuire a nașterii crește,

Și nu din cauză că trupurile oamenilor devin de fapt mai puternice ca înainte.

Sunt prea multe persoane care se îmbolnăvesc, fiind afectați

Chiar și de viruși și germeni care au existat dintotdeauna.

Este o eră înfricoșătoare.

Am urcat într-o mașină și am decis să mă plimb prin oraș.

După ce am ieșit dintr-un blocaj de trafic, atmostfera a fost bună

În cele 40 de minute în care am condus fără destinație.

Astfel de locuri mi se potrivesc mai bine decât centrele de orașe.

Ar fi chiar și mai bine mai departe, în suburbii.

Șoferul a spus că

Nu putem merge pe aici noaptea din cauză că securitatea este rea...

Hmm,

După aparență, atmosfera este totuși destul de bună...

Este destul de dificil.

Un asemenea sentiment nu îl pot înțelege decât dacă încerc să stau aici.

Asta este totuși de pe vremea

Când am locuit în Cebu, în Filipine.

Inițial, oriunde mă duceam, nu mă puteam abține să nu simt că securitatea era proastă peste tot.

Poate totul avea o atmosferă periculoasă.

Totuși,

După ce am stat acolo cam în jur de o lună, am început să știu care zone erau sigure și care nu.

Ochii mei se obișnuiseră, și am ajuns să observ micile diferențe.

Pe atunci,

Am comparat sentimentele mele cu informațiile de la prietenii mei locali,

Și am fost surprins să aflu că se potriveau destul de mult.

Ei bine,

Presupun că asta este ceea ce înseamnă să stai acolo.

Nu vei ști până ce nu vei încerca să locuiești acolo.

Și o frază care deseori este spusă este, ”Nici un loc nu e ca acasă”.

Mă întreb dacă este atunci când ochii tăi și limba s-au obiștnuit cu locul...

Sau este vorba de a renunța în ceea ce privește gustul.

În seara aceasta, pentru a lua masa devreme, m-am dus la un restaurant chinezesc din suburbii, dar

Majoritatea restaurantelor de pe aceea stradă nu fac rezervări.

Asta este de rău.

Cu siguranță este posibil să fac asta pentru filialele restaurantelor din hotel

Sau a restaurantelor rafinate, dar

Restaurantele chinezești nu permit rezervări decât dacă ai 5 persoane sau mai multe,

Și am fost respinse de către toate.

Cu alte cuvinte, a trebuit să iau cina ca oricare client care intră.

Pentru prima dată după mult timp, am așteptat în afara restaurantului.

Mă întreb cât de mult timp a trecut de când am așteptat să intru într-un restaurant astfel...

În mod surprinzător, nu este rău.

Am intrat cu prietenii mei, și locurile care ne-au fost oferite erau, în orice caz, mici.

Era atât de înghesuit că m-am gândit ”Este acesta franțuzesc?!”.

Și o amabilitate extrem de copleșitoare...

Mm, american...presupun.

Cât de ciudat.

Staff-ul meu a făcut destulă cercetare dar...

Mm, presupun că nu are rost.

Ei bine, dacă esti în America, așa este.

Nu prea ai ce face.

Este inutil să te aștepți la un anumit nivel de mâncare din Vest.

Voi fi doar recunoscător că este mai bine decât în Europa.

Când eram pe punctul de a pleca din restaurant, o fată care lucra acolo a fugit înspre mine.

”Sunt fană de foarte mult timp!”

Mm, cât de ciudat...

Chiar dacă sunt deghizat.

Mă întreb cum de a știut...

Și eu încă mai am multe de învățat.